Școala duminicală, 15 noiembrie, 2015
Cristos, Domn şi Mijlocitor
Fapte 1:3-11
Versetul de aur: Fapte 1.11
Unul dintre cele mai des folosite citate din Vechiul Testament în Noul Testament este Psalmul 110, versetul 1, care spune aşa: „Domnul a zis Domnului meu, şezi la dreapta Mea.“ Poate ne‑am aştepta să găsim versete cu jertfe, cu răscumpărare, cu mântuire, dar lucrurile nu stau aşa. Accentul, în ce priveşte luarea unor texte din Scripturile Vechiului Testament în Noul Testament, este pe Înălţare. Acest lucru dă o perspectivă, o direcţie, asupra întregii lucrări pe care o face Biserica. Ceea ce facem, facem pentru că avem un Cristos înălţat la dreapta măririi. Citim în Fapte 1 despre evenimentul înălţării: au stat, i-a învăţat, L-au întrebat, nu le-a răspuns, le-a dat porunci – şi L-au văzut cum Se înalţă. Acest eveniment al înălţării la cer a Mântuitorului este apoi luat şi explicat, mai ales în Epistole.
Să ne uităm, în continuare, la două lucruri mari despre înălţarea Lui la cer, precum şi la semnificaţia lor pentru viaţa noastră. În primul rând, ca urmare a înălţării Lui, El împărăţeşte, este Domn, conduce, iar în al doilea rând, El mijloceşte. Aceste două lucruri sunt absolut esenţiale pentru viaţa Bisericii, pentru lucrarea ei. El este Domn şi El este mijlocitor. Cât de mult trebuie să accentuăm lucrurile acestea, cât de înainte trebuie să vină ele, greu am putea exprima. Prioritatea priorităţilor sunt domnia Lui şi mijlocirea Lui. Aşadar, este necesar să punem mare accent în lucrarea noastră pe Înălţarea Domnului, pe aşezarea Lui la dreapta Tatălui, pe lucrarea Lui pe care El o face de-acolo pentru mine, pentru noi, pentru toţi.
Cu privire la primul lucru – El ca Împărat, ca Domn, ca urmare a Înălţării – avem, în Epistole, trei texte importante: Efeseni 1, Filipeni 2 şi 1 Corinteni 15. În Efeseni 1, apostolul Pavel spune aşa: „L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii“ (v. 20-22). Acest text ne conduce în două direcţii: El este Domn peste orice domn şi El este Capul Bisericii, căpetenia peste tot ce se întâmplă în Biserica Lui. În ce priveşte domnia Lui asupra oricărui domn, apostolul Pavel elaborează mai departe, în Epistolă, mai ales spre sfârşitul ei: „noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor […] din locurile cele cereşti“ (6:12), iar apoi ne spune cum luptăm. Toate acestea vin în discuţie pentru că, potrivit unui alt text pe care l-am menţionat (1 Corinteni 15), El este Domn, dar lucrează să aducă sub picioarele lui, pe oricine I se împotriveşte. Ultimul dintre vrăjmaşi, ne învaţă apostolul Pavel, este moartea. Această răpunere a duşmanilor, această aducere a lor ca aşternut picioarelor, se face prin credincioşii Lui – aşa ne învaţă apostolul Pavel în Romani, capitolul 16: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana – şi ce urmează este de necrezut! – sub picioarele voastre“ (v. 20). Nu este o întrecere, o confruntare a muşchilor, a armelor, ci este una în zona credinţei, a hotărârii noastre, a dedicării noastre faţă de Domnul. Citim despre armura lui Dumnezeu: adevăr, neprihănire, evanghelie, credinţă şi mântuire. Acestea sunt lucrurile cu care Dumnezeu ne îmbracă şi biruim, aducem orice stăpânire a întunericului sub picioarele lui Cristos şi ale noastre. El ca Domn, El ca Împărat la dreapta Tatălui face această lucrare de răpunere a unui duşman după celălalt sub picioarele Lui.
De asemenea, tot potrivit cu Efeseni 1, în Biserica Lui toate lucrurile se fac la porunca Lui. Aceasta este mărturisirea noastră. În ce priveşte credinţa şi trăirea vieţii, luăm ca şi regulă, ca şi standard, ca şi porunci, lucrurile pe care ni le-a lăsat El în Scripturi. În acest fel se exprimă domnia Lui peste toate lucrurile Bisericii. La Înălţare afirmăm în mod special lucrurile acestea: biruieşte întunericul şi Îşi conduce Biserica.
Celălalt aspect este cel al mijlocirii. Acolo se are în vedere atât mântuirea celor necredincioşi, cât şi păstrarea în har a celor care s-au întors deja la Dumnezeu. Apostolul Pavel ne îndeamnă în 1 Timotei, capitolul 2 să facem în toată vremea tot felul de rugăciuni, pentru toţi oamenii, mai ales pentru cei puşi în dregătorii înalte. Iar apoi, în versetele 4 şi 5, găsim că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să ajungă la mântuire şi că între Dumnezeu şi om este un singur mijlocitor: Omul Isus Cristos. Mai departe, apostolul Pavel spune că El şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru toţi oamenii şi că faptul acesta (v. 6) trebuie adeverit înaintea tuturor – astfel, Pavel spune despre sine că a fost pus să vestească Neamurilor credinţa şi adevărul, pentru ca toţi să ajungă la cunoştinţa mântuirii. La dreapta Tatălui stă un mijlocitor. Aceasta a fost imaginea pe care a văzut-o Ştefan, în timp ce era împroşcat cu pietre. Oamenii lui Dumnezeu, apostolii Domnului nostru Isus Cristos, au scris mult despre mijlocirea Lui. Mai întâi le-a spus aceasta: merg să vă pregătesc un loc; am venit în această lume, dar trebuie să plec din ea. Iar apoi unora le-a arătat acea imagine deosebită a slavei Sale, a aşezării Sale la dreapta lui Dumnezeu. Ştefan a spus: „Văd slava lui Dumnezeu şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.“ Când este vorba de mântuirea unui păcătos, Fiul, Mântuitorul, este Mijlocitor şi Îi spune Tatălui: şi pentru acesta am murit; răscumpărarea pe care am câştigat-o este pentru întreaga lume, toţi trebuie să aibă parte de ea, este disponibilă pentru toţi. La fel spune şi Ioan (1 Ioan 2:1): „Copilaşilor, dacă a păcătuit cineva, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos“ – El este jertfa de ispăşire pentru păcatele întregii lumi (v. 2). Aşadar, şi Ioan vorbeşte despre acelaşi lucru: curăţarea celor mântuiţi, păstrarea lor pe calea mântuirii într-un mod vrednic de Domnul. Putem spune toate acestea datorită Înălţării. L-a suit în cea mai înaltă poziţie din acest univers, cu dorinţa ca „orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl că Isus Cristos este Domn“ (Fil. 2).
Dacă avem un aşa Mântuitor, care domneşte peste toate lucrurile, care prin noi cucereşte întunericul, dacă El ne poartă de grijă, având în vedere starea noastră sufletească, spirituală, cât de mult ar trebui să accentuăm Înălţarea! Doamne, pentru că Tu eşti acolo, pentru că eşti Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor, ajută-ne – şi aceasta este porunca din Fapte 1 – să fim martori adevăraţi ai Înălţării Tale, martori fără frică, aşa cum despre Tine ni se spune în Cartea Apocalipsa că eşti Martor credincios şi adevărat. După ce Iuda L-a trădat pe Domnul, în Fapte 1, avem textul despre alegerea unui înlocuitor pentru Iuda. Ştim care a fost criteriul de selecţie: omul acela trebuie să fie un martor al lucrării lui Isus şi al Învierii lui Isus. La fel ni se cere şi nouă: poţi să spui lucrurile acestea, poţi să vorbeşti despre ele, doar dacă le‑ai trăit, dacă El ajunge să stăpânească asupra ta şi să-ţi fie Mijlocitor. Lucrurile acestea nu sunt numai pentru noi, sunt pentru a le duce altora, din Ierusalim, în Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. Aceasta este trimiterea cu ocazia Înălţării. Când ai un aşa mesaj, despre un aşa Mântuitor, ai o mărturie deosebită – apostolul Petru spune, în Faptele apostolilor, că atunci când au fost ameninţaţi ucenicii să tacă răspunsul lor a fost: Judecaţi voi, înaintea lui Dumnezeu: de cine să ascultăm, de oameni sau de porunca pe care El ne-a dat-o?
Este de aşteptat ca Înălţarea să ne pună în mişcare, să aducă siguranţă şi bucurie în viaţa noastră: El este Domn, El este Mijlocitor – acesta ne este mesajul!