Școala duminicală, 25 octombrie, 2015
Răscumpărarea şi întemeirea unui nou popor
Apocalipsa 5:6-14
Versetul de aur: Apocalipsa 5.9
Ne vom uita în cartea Apocalipsa, urmărind să vedem ce spune cu privire la moartea Mântuitorului. Imaginea este unică. Ştim, din alte cărţi ale Noului Testament – din Faptele apostolilor, din Epistola către romani, din Epistola către evrei –, că El este la dreapta Tatălui, în locurile înalte. Apocalipsa 5, precum şi alte texte din cartea Apocalipsa, ne spun mai multe despre cum este la dreapta Tatălui, ce este, ce se întâmplă acolo. Vom privi doar la acele texte care aduc în atenţie crucea, jertfa mântuitoare a lui Isus. Imaginea dominantă în cartea Apocalipsa, în această direcţie, este imaginea unui Miel. Unul dintre bătrâni îi spune lui Ioan: „Nu plânge, pentru că Leul din seminţia lui David, a biruit – şi El poate să rupă sigiliile cărţii“ (5:5). Într-un anumit sens, Leu: puternic – în alt sens, acelaşi personaj este descris ca Miel. Apare ca şi cum ar fi înjunghiat: semnele morţii se văd pe El. Tonul pentru această temă a morţii lui Cristos este în capitolul 1: „şi din partea lui Isus Cristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne‑a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său…“ (v. 5-6a). Aşadar, este un Mântuitor care Şi-a dat viaţa pentru a răscumpăra poporul, pentru a-l aduce din robie la libertate. Acest mesaj al răscumpărării de păcat şi al creării unui nou popor al lui Dumnezeu se aplică la fiecare dintre bisericile pe care le avem în capitolelel 2 şi 3. Începând cu Efes şi până la Laodiceea este acelaşi Răscumpărător. Problemele destinatarilor din cartea Apocalipsa sunt diverse – unii urmează să sufere persecuţie, dar nu aceasta este tema dominantă: dacă citim ce le spune celor şapte biserici, vom găsi mai degrabă compromis cu Roma şi complacere în situaţia în care se găseau, o stare care tindea să meargă în jos, o stare spirituală care se deteriora. Însă este acelaşi mesaj pentru toţi.
În capitolul 5 apar toate elementele prezente mai departe în Apocalipsa în ce priveşte moartea lui Cristos – El, ca şi Miel înjunghiat, El, care primeşte lauda, El, ca Unul care şi-a răscumpărat poporul. Având in vedere această lucrare a Lui, I se cântă o cântare nouă. Imaginea Lui ca şi Miel ne poate duce în mai multe direcţii. Mieii erau folosiţi în sistemul de jertfe din Vechiul Testament, însă nu avem vreo trimitere specifică la una dintre acele jertfe. Mai degrabă, ca şi context de idei, se potriveşte ce avem în Isaia, capitolul 53 – El nu şi-a deschis gura, ca un miel pe care-l duci la măcelărie. A tăcut înaintea celor care-L batjocoreau – un Miel care ascultă şi este gata să se jertfească. Acest portret este întregit mai departe în carte. În sângele Lui ne putem spăla hainele (7:14). De asemenea, prin sângele Lui şi prin cuvântul mărturisirii noastre îl putem birui pe cel rău, pe Satan (12:11). Pe de o parte, ne scapă din păcat – pe de altă parte, ne dă biruinţă; iar apogeul pentru limbajul biruinţei îl găsim în expresii la care nu ne-am aştepta în legătură cu un miel. De exemplu, Apocalipsa ne vorbeşte despre mânia Mielului (6:16). El se mânie pe cei ce fac răul. De asemenea, în capitolul 17, Mielul este Cel care merge la război şi este biruitor în urma războiului. Aşa cum pe mâna şi pe fruntea unora va fi pus semnul fiarei, pe fruntea altora va fi pus Numele Mielului şi Numele Tatălui Său. În acest fel se marchează, se însemnează priorităţile: cine a cui este, cine de cine ascultă, cine a cui gândire o are. Şi în final se întâmplă acelaşi lucru, în capitolul 19, când este bătălia decisivă, iar despre Cel care vine pe cal alb se spune că avea haina muiată în sânge – şi Numele Lui era Cuvântul lui Dumnezeu. Fiara şi cu toţi cei care sunt ai ei vin să se lupte cu Cel de pe calul alb, cu Mielul, şi cu sabia care-I ieşea din gură. Prin Cuvântul Lui, Mielul este biruitor. „Martorul credincios şi adevărat“ – aceasta este expresia care adună toată lucrarea Mielului în cartea Apocalipsa. El a fost gata să-Şi dea viaţa şi a spus întotdeauna adevărul, în contrast cu fiara şi cu toţi cei care o urmează, care i-au amăgit pe locuitorii pământului şi pe conducătorii lor. Destinul lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă – o imagine a unui vulcan cu privire la moartea a doua. Un Miel, aparent slab, părând înjunghiat, un Miel care a ascultat de Tatăl Său, un Miel care se mânie, un Miel care în cele din urmă învinge şi-Şi câştigă un popor. Toţi cei 144.000 şi mulţimea pe care n-o putea număra nimeni, toţi sunt ai Mielului, au Numele Său pe frunţile lor, El este căpetenia lor.
Ultima imagine care apare cu privire la Miel, în Apocalipsa, este de asemenea una neaşteptată. Avem un Miel care pare înjunghiat, răscumpără, se mânie, biruieşte – şi la sfârşit Se însoară. Ne cheamă la nunta Mielului, mireasa este pregătită, şi El împreună cu Tatăl Său vor lumina în Noul Ierusalim, care se coboară din cer. Găsim aşadar în Apocalipsa o descriere a morţii lui Cristos prin imagini unice, neaşteptate, o descriere a lucrării Lui mântuitoare într-un mod foarte plastic. Face trimitere la realităţi prezente şi la realităţi viitoare. Ne lasă cu o speranţă puternică, prin care în cele din urmă adevărul, puterea lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu vor ieşi biruitoare. În cele din urmă Dumnezeu învinge şi toate se termină cu o nuntă, cu o bucurie deosebită că Mirele Şi-a găsit mireasa.
Toate aceste lucruri pe care deja le avem, precum şi cele pe care ni le-a promis, şi pe le aşteptăm, sunt motivele noastre pentru a celebra, pentru a sărbători moartea Lui, intrarea noastră în legământ cu El, intrarea în poporul Lui, însemnarea noastră cu Numele Lui pe fruntea noastră, în gândurile noastre, în viaţa noastră.
Mai este un lucru – Mielul pare înjunghiat, răscumpără, biruieşte, Se mânie, Se însoară şi – ce este la urmă – Mielul are o carte. Cel care are numele scris în cartea Mielului va fi cu El pentru totdeauna. Aceasta să fie rugăciunea noastră. Numele Lui să fie pe fruntea noastră şi numele noastre în cartea Lui. Să fim ai Lui şi aici, şi acolo – pentru a avea pace şi încredere aici, siguranţă pentru ceea ce urmează.