Pentru creștinii americani, ziua de vineri, 26 iunie, poate fi inscripționată în calendare sub numele de Vinerea Neagră. Hotărârea Curții Supreme de a extinde legalizarea căsătoriei persoanelor de același sex la nivelul întregii Uniuni, intră în coliziune directă cu învățătura creștină cu privire la familie și constituie o violare la adresa ordinii naturale, pe care Dumnezeu a implementat-o încă de început, prin creație. Să fi trecut această oare națiune de punctul din care nu mai există loc de întoarcere? Să se fi așternut definitiv America, pe un drum la capătul căruia vom experimenta judecata devastatoare pe care Dumnezeu o descătușează împotriva păcatului? Este deja vizibil faptul că hotârea Curții Supreme va accelera procesul de dezintegrare a familiei și de disoluție morală a societății americane. Dar, într-un fel decizia de ieri, vine să ne reamintească tuturor, că cerul nu poate fi construit pe pământ, că pentru noi, lumea aceasta, oricât am fi de fascinați și de îndrăgostiți de ea nu înseamnă acasă, în sensul definitiv al cuvântului. Creștinismul este religia care accentuează dragostea, ca fiind virtutea supremă. Și nu e lipsit de importanță că partizanii căsătoriei între persoanele de același sex, s-au folosit tocmai de argumentul numit iubire, pentru a-și susține pledoaria. De pildă, președintele Obama scria pe contul său de Twitter, cum că „dragostea a învins”. Dar dragostea, în asepțiunea Scripturii nu poate fi despărțită de adevărul pe care Dumnezeu ni-l revelează în Scriptură, nu poate fi deconectată de ascultarea de Cuvântul lui Hristos. E principiul pe care Hristos îl enunță atunci când le spune urmașilor Săi:„dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”. Iar conform Cuvântului lui Dumnezeu, conform proiectului pe care Dumnezeu l-a implementat încă de la creație, căsătoria este unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Ca atare, e un moment în care glasul nostru, al creștinilor trebuie să se facă auzit, ca un ecou al Cuvântului divin pentru generația noastră. Într-un fel ne găsim în situația pe care Mântuitorul o ilustrează prin faimoasele cuvinte: „Dați, dar cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”(Marcu 12:17). Cezarului, autorităților pământești, noi le datorăm respect, ascultare. Dar în momentul în care loialitatea față de cezar, față de legile pe care el le promulgă și loialitatea față de Dumnezeu, față de Legea Lui divină, intră în conflict, noi trebuie să fim categorici în a afirma asemenea apostolilor odinioară:„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni”(Faptele Apostolilor 5:29). Dar glasul nostru trebuie să se facă auzit și la tronul de har și de îndurare al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este un moment în care trebuie să accentuăm importanța rugăciunii, urgența mijlocirii, realitatea faptului că Dumnezeu este suveran la scara națiunilor. El are acces, acolo unde noi nu putem pătrunde, în conștiința liderilor acestei națiuni. Este imaginea pe care scriitorul Proverbelor o creionează în debutul capitolului 21: „Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului…”. Dar este un timp în care fiecare dintre noi trebuie să ascultăm și glasul propriei noastre conștiințe. Este momentul retrospecției interioare, a recunoașterii păcatelor proprii. La fel ca Neemia odinioară, se cade să venim și noi înaintea lui Dumnezeu să ne mărturisim păcatele proprii, precum și păcatele poporului. Lipsa tot mai accentuată a pasiunii pentru dimensiunea spirituală a vieții, pentru rugăciune, pentru studiul Scripturii, pentru implicare în viața bisericii, adoptarea unui mod de viață eminamente materialist, precum și lipsa consecvenței dintre vorbele pe care le propovăduim și viața pe care o trăim, constituie factori agravanți pe care noi, creștinii trebuie să îi asumăm și pentru care noi trebuie să ne căim.
4 Iulie, ziua în care SUA își declarau independența față de Imperiul Britanic este aproape și ne conferă prilejul de a ne declara ca indivizi, familii și biserici dependența totală față de Dumnezeu și atașamentul față de valorile sacre ale Cuvântului Său, inclusiv față de instituția familiei, așa cum a fost ea creată de Dumnezeu. A fost în cele din urmă intenția celor ce au așezat temeliile acestei națiuni, să asambleze „a nation under God”, o națiune care să își subordoneze legile de funcționare, pământești, Legilor cerului. În concluzie, în calitate de creștini trebuie să ne reamintim că deasupra Curții Supreme a SUA există o instanță superioară, există o instanță de apel, Curtea Supremă de Justiție a lui Dumnezeu. Să reînnoim legământul cu El, să ne cerem iertare pentru păcatele noastre, să ne reafirmăm, indiferent de cost, fidelitatea față de valorile Scripturii și să continuăm să mijlocim pentru națiunea în care Dumnezeu ne-a așezat. Chiar dacă evenimentele sunt înaintate, să ne rugăm și să nădăjduim că ele nu sunt ireversibile, pentru că nimic nu este cu neputință la Dumnezeu, un Dumnezeu care are putere să schimbe inima oamenilor și istoria omenirii.
Pastor Adrian Neiconi