Școala duminicală, 2 august, 2015
Cristos covârşitor
Ioan 1:14-17
Versetul de aur: Ioan 1.17
Noi îl mărturisim pe Isus Cristos ca rob fără păcat, plin de har şi de adevăr. Aceasta este tema în această seară – un Cristos covârşitor, un Cristos care a adus enorm cu El, un Cristos în care Dumnezeu a revărsat din plin bunătate şi adevăr. Ioan 1 şi Romani 5 sunt textele principale aici, texte care descriu un Cristos deosebit. Te uiţi la El – şi vezi cum prin El se revarsă harul lui Dumnezeu, adevărul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii. Este deosebit de dificil să portretizezi în termeni corecţi un aşa Cristos.
La sfârşitul veacului XIX, în Londra erau doi predicatori mari – unul la biserica baptistă, altul la biserica evanghelică prezbiteriană. Pe unul îl chema Spurgeon, pe celălalt îl chema Campbell. Într-o zi, doi credincioşi vorbeau despre păstorii lor. Despre unul ziceau: Ce vorbitor deosebit! Ce limbă iscusită! Ce îndemânare în a mânui Cuvântul! Despre altul ziceau: Ce Cristos măreţ! Ce Cristos extraordinar de plin! Ce Mântuitor mare! Rugăciunea noastră pentru biserica noastră să fie şi în această direcţie: întotdeauna, prin toate câte le facem în închinarea noastră laolaltă, să arătăm un Cristos unic, deosebit, măreţ, puternic, mântuitor, milos, binevoitor, aproape de oameni, un Cristos care este răspunsul la toate problemele cu care ar putea veni cineva în locul acesta, un Cristos care se potriveşte vieţii omului, aproape de oameni.
Să ne uităm la El aşa cum ni-L descrie apostolul Ioan. Ne-am uitat la El şi L‑am văzut plin de har şi de adevăr. Când Ioan îşi începe Epistola, spune: „Ce am văzut cu ochii noştri, ce am observat îndeaproape, pe ce am pus mâna – adică lucrurile pe care noi înşine le-am trăit –, acelea vi le vestim.“ Nu vorbim din cărţi, din auzite, de pe raft, ci vorbim aşa cum Scriptura s-a aplicat în viaţa noastră, din mărturia şi din umblarea noastră cu El. Să ne facem o disciplină sfântă în a-L studia, în a ne aţinti privirea asupra lui Cristos.
I-am promis de ieri fetiţei noastre că o duc cu sania. Vă daţi seama, de aseară, azi dimineaţă, înainte de biserică, în maşină înspre casă, aceasta a fost caseta: urmează să mergem, urmează, când, cum? La ora două. Am mâncat şi hai să ne pregătim pentru ieşit afară. Atenţie acum la felul te studiază un copil: ce faci, cum te mişti, cum vorbeşti, ce spui, ce promiţi. Dau să mă încalţ, înşiretez bocancii şi ea se uită la mine şi zice: Tata, nici măcar ştrampi nu ai. Un copil se uită la părinte şi spune: „Aşa eşti. Îţi văd culoarea la cămaşă, îţi văd pantalonul, îţi văd bocancii, văd cum îţi ţii promisiunile, te văd…te ştiu. Eşti înaintea ochilor mei şi nu scapă nimic.“
Pe Cristos trebuie să-L cunoaştem îndeaproape. În toate. El S-a coborât la noi pentru ca noi prin El să ne suim la Dumnezeu. În textul pe care l-am citit Ioan ne spune despre El că a fost plin de har şi de adevăr, însă face afirmaţia aceasta într-un context polemic, pentru că el spune aşa (versetul 17): „Legea a fost dată prin Moise“, iar apoi urmează partea cealaltă: „dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos“.
Cum prindem această afirmaţie, pentru a vedea ce implicaţii mari are? Când Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise, Moise s-a rugat Domnului (Exod 33): Doamne, arată-mi slava Ta! Doamne, vreau să Te văd cum eşti. Cine eşti? Arată-Te! Cunoaştem întâmplarea – Domnul îi spune: Pune-te în crăpătura stâncii, stai acolo, Mă vezi din spate. De asemenea, Domnul îi dă nişte lucruri care să-l ajute la a pricepe ceea ce urmează să vadă (Exod 34:6-7): „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!““ Moise, Mă vezi. Vreau să Mă vezi ca pe un Dumnezeu plin de bunătate şi credincioşie. Când psalmistul se roagă mai târziu, în Psalmul 86, versetul 15, aceeaşi imagine persistă: Doamne, aşa eşti Tu, plin de bunătate şi credincioşie. Avem un Dumnezeu care Se revarsă în afară în aceste două feluri: este bun, iar lucrurile pe care le spune le şi face. Ioan ia acest context de idei şi spune: Cristos a fost plin de har, de bunătate, de adevăr, de credincioşie.
Poate ar fi cel mai potrivit să traducem Ioan 1:14 cam aşa: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi Şi-a făcut cortul printre noi.“ Cuvântul tradus cu „a locui“ literal înseamnă „a-ţi ridica un cort“, „a-ţi face o casă temporară“. Toate acestea au în spate imaginea Exodului. Aşa a dat Dumnezeu poruncă: Faceţi-Mi un cort şi Eu voi locui în mijlocul vostru. Acolo se va coborâ slava Mea. Ioan spune: imaginea aceea o prefigurează pe aceasta – un Cristos care S-a coborât printre noi, aici a locuit, aici Şi-a făcut cortul, şi noi am văzut o slavă unică, o slavă ca a Unuia care vine în mod unic din partea Tatălui.
Acesta este contextul de idei pentru versetele în discuţie. Dar, după cum am spus, este vorba despre un cadru polemic. Evanghelia după Ioan a fost scrisă pe la mijlocul anilor 90, în acelaşi timp cu cele trei Epistole pe care le avem din partea lui Ioan. Aceasta era o perioadă în care, după dărâmarea Ierusalimului în anul 70, iudaismul a intrat într-o criză profundă. Sub conducerea rabinilor s-au luat hotărâri decisive: cum să ne definim pe noi faţă de cei din jurul nostru acum, când suntem împrăştiaţi de romani? Parte din răspuns a fost un mare, mare accent pe Lege – mare accent pe textul ebraic al Legii, nu pe cel grecesc, mare atenţie la cine este şi cine nu este Mesia. Acesta este motivul pentru care avem în 1 Ioan afirmaţii ca acestea: „Cine mărturiseşte că Isus este Cristosul este din Dumnezeu, este din adevăr. Cine tăgăduieşte că Isus este Cristosul nu este de la Dumnezeu.“ Aceasta a fost controversa, provocarea pentru biserica de la sfârşitul veacului I. Ioan se adresează acestor probleme, le discută şi le pune în comparaţie. Într-adevăr, Legea aşa a venit, dar descoperirea lui Dumnezeu dată lui Moise abia acum a avut loc într-un mod deplin şi, mai important, înlocuieşte ceea ce a fost dat înainte.
Dacă ar fi să căutăm mai departe în Evanghelie ce ni se spune despre har, nu vom găsi nimic. Cuvântul „har“ nu mai apare în Evanghelia după Ioan nicăieri, decât aici, în capitolul 1, în 14 şi în 17. Atunci cum dezvoltăm mai departe, cum prindem ce a vrut să spună Ioan când a zis despre Cristos: „El este plin de har“?“ Însă el spune chiar mai mult: din ce a avut El din plin am primit şi noi, har după har. Toate evenimentele din viaţa Mântuitorului sunt acţiuni în care un Cristos plin de har Se apropie de oameni, şi prin faptele şi lucrurile pe care le face, pe care le spune, noi vedem revărsarea bunătăţii, a harului lui Dumnezeu asupra oamenilor. Să ne imaginăm că suntem pe malul mării. Vine un val, ne ajunge la picioare, dar durează 5-7 secunde şi vine un al doilea val – şi aceasta fără încetare, întotdeauna o revărsare proaspătă de har din partea lui Dumnezeu: vine un val, peste el vine altul, şi altul, şi tot aşa. Aşa a dat Dumnezeu în Cristos, spune Ioan, – o copleşire, o covârşire a oamenilor din partea bunătăţii lui Dumnezeu.
În Evanghelia după Ioan sunt descrise câteva fapte importante, care vin să ilustreze revărsarea de har din plinătatea Lui de har. La nunta din Cana a dat poruncă să se umple vasele şi apoi a trimis din nou pe oameni să scoată apă. Prin această întâmplare El arată că acel ritual de curăţire este împlinit, vasele sunt rase, pline‑ochi de apă. „Scoateţi din nou!“ – Scoateţi dintr-un loc de unde nu se termină. Ceea ce a adus Cristos a împlinit, a depăşit şi a înlocuit tot ceea ce a fost vechi. El merge mai departe şi în acelaşi capitol vorbeşte despre Templu: „Dărâmaţi-L şi în trei zile Îl fac la loc.“ El Se referea la Templul trupului Său înviat dintre cei morţi – din nou o înlocuire a ceva vechi cu ceva măreţ, nou, veşnic, nepieritor. Acelaşi lucru apare şi în discuţia despre naşterea din nou: dacă vrei să intri în viaţă naşterea naturală nu e suficientă, ai nevoie de un nou început de sus, de la Dumnezeu – un început care îl lucrează Duhul în viaţa ta. Găsim încă două exemple – primul este din Ioan 4: „Dă-mi şi mie apa după care nu voi mai înseta!“, iar al doilea este din Ioan 7: „Cine crede în Mine, din inima lui va curge apă vie – va curge un izvor de apă vie.“ Aşadar, ceea ce voi aveţi aici, în fântâna lui Iacov şi la Sărbătoarea corturilor în Ierusalim, Eu am adus şi depăşeşte cu mult ceea ce aveţi voi. Pe aceeaşi linie merge şi discuţia cu mana (Ioan 6): Ce aţi primit în pustie, mana din fiecare dimineaţă, este doar o prefigurare a Pâinii din cer, care sunt Eu, şi pe care o aveţi întotdeauna. În acest sens, Cristos este plin de har. Ia lucruri importante din sistemul vechi – curăţire, Templu, mană, sărbători –, le împlineşte, le depăşeşte şi le înlocuieşte cu El. Aceasta despre har.
Ce spune despre adevăr în Evanghelie? Adevărul este un concept foarte elaborat în Evanghelia după Ioan. Ne ajută dacă pornim din capitolul 8, în care Domnul Isus, într-o dispută cu conducătorii iudei, le spune aşa: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună vorbeşte in ale lui, pentru că este mincinos şi tatăl minciunii.“ Cristos este prezentat prin contrast cu diavolul, ca venind plin de adevăr. Acum, trebuie să ţinem seamă că presupoziţiile cu care lucrăm vin din cultura greacă, aşa că atunci când auzim de adevăr spunem: adevărul este ceea ce este conform cu realitatea. Totuşi, această definiţie nu este de ajuns. Dacă ne uităm conceptul ebraic de adevăr, vom găsi un concept mai bogat – se referă la fermitate, la stabilitate, la încredere. Toate acestea fac parte din conceptul de adevăr. Toate acestea – şi sistemul de idei grecesc şi cel evreiesc – trebuie puse în cadru pentru a înţelege cât mai deplin ceea ce spune Ioan despre Cristos că a avut din plin: „plin de har şi de adevăr“. El este Cel care a întrupat adevărul, în contrast cu diavolul care întrupează minciuna. În capitolul 3 ni se spune că a adus adevărul lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, prin lucrurile pe care le-a făcut şi le-a spus. Acest adevăr adus de Cristos despre Dumnezeu este adevărul sfinţitor – „Tată, sfinţeşte-i prin Cuvântul Tău. Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17). Acest adevăr este un adevăr care te eliberează – „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.“ Este ceva venit de la Dumnezeu, adus de Cristos, întrupat de El, proclamat, mărturisit, ceva ce poţi cunoaşte şi care te dezrobeşte.
Însă mai este o dimensiune importantă de discutat: „Eu Mă duc la Tatăl şi vă trimit Duhul adevărului“ – printre altele, Duhul are şi misiunea de a vă conduce în tot adevărul. Adevărul adus de Cristos are nevoie de călăuzirea Duhului pentru a putea fi captat întotdeauna, din nou şi din nou, în mod proaspăt în fiecare generaţie. Nu este ceva ce omul poate strâmba, adăuga, frânge, nimici. Este ceva ce poate fi explorat doar de Duhul adevărului, cu ajutorul lui.
Acesta ne este Mântuitorul – un Mântuitor covârşitor, un Mântuitor plin, un Mântuitor care a adus abundenţă: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug“ (Ioan10).