Școala duminicală, 9 august, 2015
Cine eşti?
Ioan 10:22-30
Versetul de aur: Ioan 10.24
In această zi, din Evanghelia după Ioan, vrem să ne uităm din mai multe unghiuri, la Mântuitorul nostru. Pornim această incursiune în Evanghelia după Ioan, de la o frământare. Mântuitorul şi-a început lucrarea, a început minunile, a început să meargă din loc în loc şi oamenii se întrebau: Cine este? De unde este? Ce face? Aici, în capitolul 10, avem un exemplu de o astfel de frământare. Ei când L-au văzut în Templu, în Ierusalim au venit la El, în felul acesta: Până când ne ţii în această încordare lăuntrică? Spune-ne clar, cine eşti? Eşti Mesia? Eşti Cel care trebuia să vină? Mărturiseşte, lucrul acesta! Din ceea ce urmează, din explicaţia pe care o dă Mântuitorul, învăţăm multe lucruri. „V-am spus, dar nu Mă credeţi. Toate câte le fac, le fac în ascultare de Tatăl Meu. Dar, voi nu credeţi lucrurile acestea, deşi ele mărturisesc despre Mine. N-ascultaţi glasul Meu, pentrucă nu sunteţi din oile Mele. Ele ascultă glasul, Il cunosc şi vin după Mine, şi le dau viaţă veşnică. Voi nu sunteţi dintre ele. Mă hărţuiţi, mă urmăriţi, doriţi să Mă prindeţi. Nu credeţi. Lucrurile acestea arată necredinţă. Oricât aş spune de des şi de mult cine sunt, voi nu credeţi.“
Din această întâmplare, din Ioan, capitolul 10, desprindem două lucruri mari, pe care vreau să le urmărim în lucrurile care urmează despre Mântuitorul, în Evanghelia după Ioan. Pe de o parte, El, Cel coborât între noi este una cu Dumnezeu. Pentrucă este una cu El, El Il poate face de cunoscut pe El. Pe de o parte. Pe de altă parte, El poate da viaţă veşnică, tuturor celorcare cred în El. Cu alte cuvinte, El este una cu Dumnezeu şi cu lucrurile lui Dumnezeu. Pe de altă parte, El se face una cu omul şi aduce în viaţa omului, lucrurile lui Dumnezeu, în special, viaţa. El a fost de la început cu Dumnezeu, El L-a făcut de cunoscut pe Dumnezeu. Tot El, în viaţa Lui, cei care au fost împreună cu El, au văzut slavă, adevăr, har. Şi au ajuns să creadă în El, şi să primească lucrurile pe care le-a adus El.
In felul acesta, în Evanghelia după Ioan, este construit portretul Mântuitorului. Cineva care vine de sus, nu din lumea aceasta, din lumea lui Dumnezeu, coboară între oameni şi aduce lucrurile din cer pe pământ. Iar, lucrurile de pe pământ, le suie apoi, la cer. Asta este circuitul în Evanghelia după Ioan. Sunt patru mari feluri, în care Mântuitorul este descris în această Evanghelie. Descris, ca Fiu al omului, ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu, ca şi Fiu al lui Dumnezeu, şi ca şi Cristos. Toate acestea, având acelaşi tipar. El una cu Dumnezeu şi una cu oamenii. El care aduce lucrurile lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Şi când este descris ca şi Fiu al omului, şi când este descris ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu, şi când este descris ca Fiu al lui Dumnezeu, şi când este decris ca şi Cristos, ca şi Mesia. Vreau în contunuare să ne uităm pe rând la toate aceste patru feluri de a vorbi despre Isus, pentru a ţinti în aceeaşi direcţie, să îndreptăm credinţa omului înspre El, pentruca apoi, omul să se bucure de toate câte le-a adus El de sus.
El este decris ca Fiu al omului. O fac şi ceilalţi evanghelişti: Matei, Marcu şi Luca. Dar Ioan are un accent unic. Prima dată când apare în Evanghelie această descriere, este în capitolul 1, versetul 51. Acolo, Mântuitorul face această afirmaţie unică despre El. Evanghelia acolo vorbeşte despre scara lui Iacov. Şi Mântuitorul se aseamănă pe Sine, ca Fiu al omului cu această scară: „Adevărat………….omului.“ Tot acest portret ca Fiu al omului porneşte în 1 cu 51 şi este descris, pus liniile principale ale lui în 1 cu 51. M-am coborât şi Mă sui, cobor din cer şi aduc cerul între voi, iar apoi, pe voi vă duc la cer. In mod unic este descris în felul acesta. De relaţia deosebit de intimă, de lăuntrică cu El, depinde beneficierea de lucrurile acestea. In capitolul 6, unde apare în mod special descris ca Fiul omului, El spune acea vorbă grea pentru mulţi dintre ucenicii Lui: Ascultaţi, dacă cineva nu mănâncă trupul Fiului omului sau nu bea sângele Fiului omului n-are viaţă, în el însuşi. Relaţia dintre om şi El, ca Fiu al omului trebuie să fie în termeni atât de profunzi. Te hrăneşti cu El, te saturi cu El, trăieşti de pe urma relaţiei cu El. Asta-i viaţa ta, depinde cum depinzi de mâncare. Atât de organic eşti legat de El. De El, ca Fiu al omului. Stabileşte o legătură între Dumnezeu şi oameni, pe care Ioan o descrie în felul acesta.
Cealaltă perspectivă este cea a lui Isus, ca şi Cuvânt, făcut trup. Cuvânt al lui Dumnezeu, din veşnicie cu Dumnezeu, împreună cu Dumnezeu, Dumnezeu. In El era viaţa. Această viaţă era lumina oamenilor. Toate acestea sunt împreună, când vorbim în 1 cu 14: Cuvântul S-a făcut trup. Lucrurile acestea din lumea lui Dumnezeu le aduce în lumea noastră. Şi ceea ce avem în 1 cu 12, 1 cu 13: Toţi cei ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din voia omului, ci din Dumnezeu. Toate acelea le-a adus de la Dumnezeu şi ni le dă nouă. Acelaşi fel de a vorbi, este într-o relaţie strânsă, este împreună cu Dumnezeu, dintotdeauna, din vecii vecilor, şi de-acolo se coboară la noi, se face ca şi noi, ia trup şi ne-aduce lucrurile lui Dumnezeu. De aceea Ioan spune: Doar dacă Il primeşti pe El, poţi să ai lucrurile acestea în tine, doar El le poate aduce. {i le dăruieşte ţie atunci când El vine. Nu-ţi trimite lucrurile la pachet; luaţi-le şi pe astea şi pe astea. Dacă nu-L iei pe El, nu le iei nici pe ele. Intotdeauna astea sunt legate şi de nedespărţit. Nu putem avea lucrurile lui Dumnezeu, fără a-L avea pe Dumnezeu. Dacă este să adunăm toate în seara asta, aşa le punem. Nu poţi să spui că eşti al Lui, şi trăieşti fără El. Că te bucuri de binecuvântările Lui, fără El. Nu şi le trimite, nu le lasă să cadă din cer, El însuşi coboară. A venit să-L facă de cunoscut în mod deplin; aşa se termină 1 cu 18. Doar pentrucă Il face de cunoscut, pentrucă vine de la El, mai departe în Evanghelie, va putea spune despre Sine: că doar El este calea înspre Dumnezeu. Doar El ştie drumul într-acolo.
A treia perspectivă în Evanghelia după Ioan este Isus, ca şi Fiu al lui Dumnezeu. Lucru greu de explicat, dacă poate fi explicat. Incepând din 1 cu 19, nu mai este descris deloc Isus, ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu. Doar aici, în prologul Evangheliei după Ioan, avem această descriere. Tot ce urmează de aici, ce-a fost spus despre Cuvânt, acum se încadrează, se suprapune, este preluat, dus mai departe în Evanghelie, de Isus, ca şi Fiu al lui Dumnezeu. Tot ce a fost adevărat despre El, ca şi Cuvânt, este preluat de El, ca şi Fiu al lui Dumnezeu. In legătură cu acest fel de a vorbi despre Mântuitorul, versetul cheie este în capitolul 17, versetul 4. Acolo spune aşa: Tată, am sfârşit lucrarea pe care mi-ai dat-o s-o fac. Proslăveşte acum pe Fiul, aşa cum Fiul Te-a proslăvit pe Tine. Când vorbim despre Isus, ca şi Fiu al lui Dumnezeu, ne gândim, în mod special la ascultarea Lui şi la împlinirea lucrării pe care Tatăl L-a trimis, s-o facă. Despre El spune în capitolul 8, versetul 23: „Voi sunteţi de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.“ 16 cu 28: „Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume.“ 10 cu 10: „Am venit de la Tatăl, ca oile să aibă viaţă.“ 10 cu 17 şi 18: „…Imi dau viaţa, ca iarăşi să Mi-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, o dau de la Mine şi am putere să o dau, am putere s-o iau iarăşi…“ El, ca şi Fiu al lui Dumnezeu face lucrurile acestea, şi le face în mod deplin. Ca Fiu, când moare spune: „Tată, s-a isprăvit.“ Tot ce mi-ai dat de făcut e gata, este realizat. Când ne uităm la El, din această perspectivă, acestea sunt lucrurile pe care le spune Ioan. E atât de una cu Dumnezeu, încât a făcut în toate ceea ce El I-a spus. Când ne uităm la El, ca Fiu al lui Dumnezeu, dar aşa de jos, din perspectiva noastră, Mântuitorul spune, tot în capitolul 17, versetul 22: „Tată, le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, ca şi ei, aşa cum noi suntem una, şi ei să fie una.“ Lucrurile pe care noi le avem din abundenţă, din belşug, li le-am adus şi lor. Parte a lucrării Mele, a fost ca slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea, să vină şi în viaţa lor. S-o aibă şi ei.
Ultimul lucru: Isus, ca şi Mesia. Aici, avem din nou accente unice, la Ioan. In Evangheliile sinoptice: Matei, Marcu şi Luca, mesianitatea lui Isus nu este un lucru anunţat public: Eu sunt Mesia. Asta spun îngerii păstorilor, când se naşte, asta spune îngerul lui Iosif, în vis. Nu avem în mod public, această proclamare. In Ioan, de la începutul Evangheliei, când Andrei merge la Simon, îi spune: „Ascultă, L-am găsit pe Mesia. Hai şi Tu!“ In capitolul 4, când stă de vorbă, la fântâna lui Iacov, cu femeia din Samaria, ea Ii spune: „Când va veni Mesia, El ne va învăţa toate, El le va explica pe toate.“ Şi Isus îi spune: „Eu sunt Acela! Cel care stă de vorbă cu tine.“ Şi mergem mai departe, suntem în capitolul 7. Norodul se întreabă: Cine este Acesta, de unde vine El? Noi ştim că e din Galileia. Nu se poate ca Mesia să vină din Galileia. Ei nu ştiau că S-a născut în Betleem. Cercetaţi şi vedeţi, că Mesia trebuie să vină din Betleem. Şi se termină capitolul 7, cu Nicodim. Şi lui i se răspunde la fel. Ascultă, dacă tu cercetezi Scripturile, vei vedea, că niciun proroc n-a venit din Galileia. Deci, nici acesta nu poate fi un proroc. Şi ajungem în capitolol 10, de unde am pornit: „De ce ne ţii sufletele în încordare? Spune-ne clar, cine eşti?“ Mântuitorul cunoştea inima lor. „V-am spus, nu credeţi, nu sunteţi din oile Mele.“ Orice aş face, oricât aş repeta, că sunt. In capitolul 11, înainte de învierea lui Lazăr, Marta stă de vorbă cu Mântuitorul pe drum, şi în 11 cu 27, femeia aceasta face această mărturisire: „Cred că Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.“
Cititorul este luat din capitolul 1, apoi în capitolul 4, în capitolul 7, în capitolul 10, în capitolul11, şi dus prin diferite împrejurări. Unii cred, alţii nu cred. Dar, nu uitaţi că în 20 cu 31, asta spune Ioan: Toate astea vi le-am scris, să vă conduc la credinţă. Să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi crezând asta, toate câte le-a adus de sus, să vină în viaţa voastră. Şi când spune asta, El se referă, în mod special, la viaţa veşnică. In capitolul1, ne-a spus: In El era viaţa. Capitolul 10: El a venit ca oile să aibă viaţă. Când l-a înviat pe Lazăr, a spus mai mult de atât. El a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa.“ Nu doar aici, prin moarte şi după moarte, toate atârnă de Mine.
Inaintea unui aşa portret divers, este aşezat cititorul Evangheliei după Ioan. Inaintea Unuia care ştie lucrurile din inima ta, şi spune ca acelor iudei, din capitolul 10: „Nu sunteţi din oile Mele.“ Oricât de multe ar fi dovezile, lucrările, cuvântările, voi nu credeţi. Atât de mult spaţiu lasă Dumnezeu omului, încât după ce i le aduce pe toate înainte, şi spune: Astea sunt ale Mele, pentru tine, poţi să faci ce vrei cu ele. Şi vedem confruntarea în capitolul 9, când Domnul îl vindecă pe orbul din naştere. Acolo, oricine mărturisea că Isus este Cristos, trebuia să fie dat afară din Sinagogă. 9 cu 22.
Astăzi, nu te dă nimeni afară, de niciunde. Tu poţi să dai afară lucrurile pe care le-a coborât Dumnezeu în mijlocul nostru. Ce faci cu El? Şi aşa ajungem la sfârşit, cu Isus înaintea lui Pilat. Scena de judecată este, din nou, unică, în Evanghelia după Ioan. Este nevoie să gustăm şi să apreciem felul în care Ioan o descrie. Suntem în Ioan 18 şi 19. Pilat are două ipostaze în timpul judecăţii. Este cu Isus înăuntru. Stă de vorbă cu El, Ii pune întrebări, după ce ascultă, iese afară. I-ascultă pe ceilalţi. Şi vine din nou, înăuntru. Face asta de vreo 3-4 ori. Textul se mişcă între aceste două nivele: doar cu Isus, şi apoi afară la iudei. Doar cu Isus, şi apoi afară la iudei. In această stare de vorbă dintre Isus şi Pilat, găsim toate lucrurile acestea, din nou, adunate. <<Cine eşti? Impărat tot eşti! Ce este adevărul? De unde vii? Nu ştii că am putere să-{i fac ce vreau? Chiar să Te răstignesc!>> Şi Mântuitorul spune: „Impărăţia Mea nu e din lumea aceasta. N-ai avea nicio putere, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus.“ Cu El avem de- a face. Atât de puternic, încât bătut, scuipat, insultat, răstignit spune: „Imi dau viaţa, puteţi să Mi-o luaţi, că Eu Mi-o voi lua înapoi. “ Toate acestea pentru a aduce la capăt lucrarea pe care Tatăl I-a dat-o, s-o facă. O lucrare care n-a fost făcută pentru Dumnezeu, ci a fost făcută pentru om. Atât de mare, de slăvit, de puternic, deopotrivă cu Dumnezeu, şi a răbdat toate acestea, ca să aducă lucrurile lui Dumnezeu şi să le facă disponibile pentru om. Şi să-i lasă aceluia libertatea să aleagă. Să le primească, şi să devină copil al lui Dumnezeu. Să le respingă, iubind mai mult întunericul.
Incheiem cu ceea ce El spune în capitolul 12, de la 35 la 36: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul. Cine umblă în întuneric, nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.“