Persoana Mântuitorului nostru, Domnul Isus Cristos
Școala duminicală, 19 iulie, 2015
Descoperitorul adevărului
Ioan 1:18
Versetul de aur: Ioan 1.18
Noi îl mărturisim pe Isus Cristos ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu, care-L face cunoscut pe Dumnezeu.
Când a murit bunica, din partea soţiei, m-am dus la cimitir, căutând locul de groapă, şi am stat de vorbă cu administratorul cimitirului – despre cimitir, că acolo este locul în care nimeni nu se mai ceartă, toţi stau liniştiţi, unde i-am pus, nu mişcă. Şi omul acesta, foarte convins, mi-a spus: toate se termină aici. Era om serios, la 50 de ani. Sufletul este ca un abur. A ieşit, s-a dus. Şi gata. Lucrurile care, în fond, contează sunt BMW-ul şi vila. Iar el preciza următorul lucru: cine a venit de dincolo, să ne spună că nu-i aşa?
Vom vorbi în continuare despre Cel care a venit de dincolo şi care spune că este altfel – pe dos. Nu este aşa. Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu vreodată. Moise a fost cel mai aproape şi Domnul a trecut cu spatele prin faţa lui. Fiul, Dumnezeul din sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut pe deplin. Dar a făcut-o într-un fel în care constituie o provocare pentru lumea fiecărui om. În Evanghelia după Ioan, ni se spune că El a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Când a venit şi le-a arătat cine este Tatăl, oamenii au spus: nu, mulţumim. Tatăl şi-a trimis Fiul ca să-L descopere, să-L arate – dar, în acelaşi timp, să arate şi cine este omul, starea în care este. Iar cu privire la aceasta găsim un portret foarte întunecat în Evanghelia după Ioan. Omul locuieşte în întuneric. Omul locuieşte într-o robie a păcatului. Omul locuieşte în minciună, în neadevăr. Când Mântuitorul le-a spus aceste lucruri celor din vremea Lui, una dintre replici a fost: ce ştii Tu, cine suntem noi? Noi suntem fiii lui Avraam. N-am fost niciodată robi. Cum spui tu că suntem robi?! Şi avem alte şi alte exemple, în care Mântuitorul vine şi spune: aşa sunteţi, iar oamenii zic: nici vorbă.
Un tânăr s-a dus cu cortul în excursie. Se face seară, întuneric, şi-şi aduce aminte că are nişte cireşe la el. Aprinde lanterna în cort, ia o cireaşă şi se uită: era cu „carne“. O aruncă, o ia pe a doua: la fel. O ia pe a treia: la fel. Atunci zice: dacă tot aşa continui, rămân fără cireşe. A stins lanterna şi le-a mâncat pe toate. Aşa este: ca să rămâi mai departe pe calea şi cu obiceiurile tale, cel mai bine este la întuneric. Nu le vezi nici tu, nici alţii. Ştiţi cine spune asta? Mântuitorul, în Ioan 3: „Pentru că faptele oamenilor erau rele, oamenii au iubit mai mult întunericul.“ Mântuitorul a venit cu o lumină, cu o revelaţie, cu o descoperire care aruncă o provocare lumii mele. Ce fac eu?
Dumnezeu nu ne-a făcut ca pe lilieci, să umblăm noaptea, nici ca pe cârtiţe, să umblăm pe sub pământ. Dumnezeu ne-a făcut oameni, care umblăm ziua. Iar dacă este să o luăm seara la drum, ne trebuie torţă sau lanternă. Nu vedem, ne rătăcim. Nu uitaţi lucrul acesta. Este un mesaj pe care l-a adus Mântuitorul – un Mântuitor care ne-a spus că lumea zace în Cel rău. Are nevoie de mântuire, pe care a câştigat-o El, în mod deplin, şi mi-a adus-o mie. Mă pot purta ca şi cei mai mulţi din Evanghelia după Ioan: n-am nevoie.
Dumnezeu ne-a trimis pe cineva care este mai mare decât Avraam – aşa i-a spus femeii samaritence, la fântână –, mai mare decât Moise. Ne-a trimis un Mântuitor care ştie exact problema noastră. Un tată şi-a dus copiii, un băiat de 11 ani şi o fetiţă de 7 ani, la un parc de distracţie. Pe traseu, la momentul în care treceau printr-un tunel întunecos, din întuneric în mai întuneric, când s-a făcut de tot beznă fetiţa a început să ţipe. Fratele ei îi trage una şi îi zice: Taci, trebuie să fie pe aici cineva care ştie cum se aprinde lumina! Acesta este mesajul evangheliei: este Cineva care ştie cum se aprinde lumina. Este Cineva care a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii. Cine vine la Mine nu va umbla în întuneric.“ Ne putem purta ca şi tânărul din cort, cu lanterna. Ne dăm seama că totul e numai viermi – şi avem de ales: le aruncăm pe toate, sau le mâncăm, pe întuneric. Pare evident ce-am face, nu? Ştiţi care este necazul? Nu o facem.
Cum ne verificăm, dacă se întâmplă, dacă s-a întâmplat un astfel de lucru, în viaţa unui om? Un rabin, la una dintre prelegerile lui, le cere elevilor săi: Vă rog, să-mi spuneţi cum puteţi dovedi, cum puteţi arăta că noaptea a trecut şi s-a făcut ziuă. Unul dintre studenţi se ridică în picioare şi spune: Învăţătorule, dacă văd un animal la distanţă şi îmi dau seama că nu e capră, ci câine, înseamnă că e ziuă. Rabinul spune: Nu. Se ridică un al doilea şi spune: Învăţătorule, dacă văd un copac la distanţă şi îmi dau seama că nu este smochin, ci păr, e ziuă, se vede bine. Rabinul zice: Nu. Cei mai mulţi au început să-l tragă de limbă: Bine, spune-ne, cum e atunci? Ascultaţi aici. Dacă atunci când te uiţi la un om îţi dai seama că este frate, înseamnă că s-a făcut ziuă.
Să ne uităm la noi. Ce se vede? Doar Cristos ne poate schimba. El este Cel care descopere starea noastră. El spune în Evanghelia după Ioan: „Pentru că am făcut aceste lucrări în mijlocul lor şi pentru că le-am spus aceste lucruri, dacă ei le resping, au păcat. Dacă nu le-aş fi spus, ar fi fost fără păcat.“ Avem un Mântuitor care ne-a arătat cum suntem şi ne-a arătat cum putem deveni. Noi suntem cei care alegem. Este un Mântuitor care a venit de dincolo, care ni L-a făcut de cunoscut pe deplin pe Dumnezeu. Este un Mântuitor care aruncă o provocare lumii mele, un Mântuitor care îmi spune: Eşti în întuneric. Este un Mântuitor care mă cheamă la lumină. Ioan spune: „Dar celor care L-au primit, celor care au primit mărturia pe care a adus-o El, adevărul despre Tatăl, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“ Este o hotărâre pesonală, pe care trebuie s-o iei – tu eşti cel care alegi dacă rămâi în întuneric sau vii la Lumină.