Școala duminicală – 4 aprilie, 2014
Martori în dimineața învierii
Matei 28.1-15
Versetul de aur: Matei 28.7
În aceste versete vedem o preocupare mare şi din partea îngerului, şi din partea lui Cristos, pentru acelaşi lucru, pentru ucenici. Și unul şi celălalt îi au în vedere tot pe ei. Oamenii aceştia aveau nevoie de îmbărbătare, de întărire. Unul dintre lucrurile pe care noi le putem uita foarte repede în dimineaţa învierii este lucrul care s-a întâmplat vineri, răstignirea Mântuitorului, lepădarea ucenicilor fuga lor, împrăştierea lor. Când ai lucrat cu câţiva oameni trei ani de zile, şi ai sădit, ai udat, ai plivit, şi când ajunge să dea rod se sfâşie tot. Care ţi-ar fi preocuparea cea mai mare? Să îi aduni, să-i întăreşti, să-i ajuţi, pentru că ceea ce urmează e mult mai măreţ decât ceea ce a fost până atunci. Aceasta este preocuparea din dimineaţa învierii. La fel vreau să ne raportăm şi noi în dimineaţa zilei de astăzi. Ceea ce a lucrat Cristos în viaţa noastră până acum este deosebit esenţial, este important, iar cea ce urmează de acum încolo este şi mai măreţ, cu o şi mai largă arie.
Bărbaţii aceştia erau pescari, oameni care uneori traversau marea de pe o parte pe cealaltă, căutau locurile cele mai bune de pescuit. Unii erau cu părinţii lor în munca aceasta, alţii erau singuri. Toată viaţa lor au fost într-un cerc foarte restrâns, cu o ocupaţie simplă, şi îi ia Cristos câţiva ani să le lărgească orizontul, şi să-i aşeze într-o lucrare la care ei nici nu au visat. Acesta este momentul cel mai critic. Când ei l-au părăsit Dumnezeu le dă cel mai puternic motiv de îmbărbătare, aceasta este învierea Fiului Său. L-aţi urmat, l-aţi ascultat, aţi înţeles mai mult sau mai puţin cine a fost, dar acum îl vedeţi cu adevărat. Ucenicii împrăştiaţi, fricoşi au avut tendinţa să rămână mai departe așa şi să tacă.
În dimineaţa învierii găsim un grup de femei care se grăbesc spre mormânt. Avem această situaţie pentru că îngroparea a fost făcută în grabă. Vedem situaţia în care a trebuit coborât de pe cruce, a trebuit cerută permisiunea îngropării, totul repede, în grabă. Femeile vin la mormânt pentru a finaliza pregătirea pentru îngropare. Toate să fie făcute şi aşezate la locul lor. Acesta este motivul pentru care ele se duc la mormânt dis de dimineaţă. Ca şi ucenicii la ultima cină, te duci într-un loc ştiind că acolo va fi ceva, şi când ajungi acolo vezi că se întâmplă altceva. Ucenicii s-au dus la o masă de Paşte, şi Cristos a instituit Cina Domnului. Femeile vin la mormânt să finalizeze îngroparea, iar acolo ele devin primi martori ai învierii.
Evenimentele au o nuanţă dramatică, avem un cutremur de pământ, și avem un înger care e foarte greu de descris. Dacă citiţi încercarea lui Matei de a pune în cuvinte ce au văzut şi soldaţii şi femeile, nu e uşor să vorbești despre cineva că înfăţişarea lui este ca fulgerul, c-am cum ar trebui să arate? Puternic, strălucitor, înfricoşător, o privelişte pe care nu o uiţi. Când fulgeră tresari, cauţi să te ascunzi, c-am aşa era primul martor al învierii. La urmă trebuie să-i evaluăm pe fiecare.
Nici una dintre Evanghelii nu ne descrie cum a avut loc învierea, naraţiunea presupune învierea. Veniţi, vedeţi, nu e aici, a înviat! Avem câteva texte în epistole care caută să ne aducă lumină asupra cum a avut loc acel eveniment, dar în Evanghelii nu avem astfel de descrieri. Îngerul trimis a făcut câteva lucruri. A dat piatra la o parte, dar nu pentru a putea ieşi Hristos din mormânt, ci pentru ca femeile să poată vedea că este gol. Ieşirea lui Hristos din mormânt a fost asemenea cu intrarea la ucenici, prin uşile încuiate. Evanghelia după Ioan ne descrie întâmplarea aceea. Ei erau adunaţi, fricoşi, uşile erau închise, şi Hristos vine în mijlocul lor. El nu are nevoie să-i deschizi uşa după înviere, El intră prin uşile încuiate. El deja este într-o altă ordine, într-o altă lume, El nu mai trăieşte după înviere pe coordonatele spaţiu timp. În trupul care a experimentat proslăvirea îi vezi semnele cuielor, a suliţei, a coroanei de spini, semnele suferinţelor. Dar El este Cel întâi născut dintre cei morţi. Când ne uităm la El vedem veşnicia, vedem cum este când nu mai este moarte, cum e când nu mai este suferinţă. Trupul lui are calităţi din altă lume. Îngerul a venit să-i ajute pe cei care au rămas, şi a făcut câteva lucruri: a dat piatra la o parte, le-a spus să se uite să vadă că nu mai e nimeni în mormânt, şi le-a trimis înapoi pe femei la ucenici. Acest grup care este în centrul atenţiei este descris în două feluri: îngerul îi numeşte ucenici, Hristos care s-a întâlnit cu femeile care merg să ducă vestea învierii îi numeşte fraţi. Aceasta este mărturia îngerului: nu e aici a înviat, iată locul unde a fost.
Cel de al doilea martor este Isus. De-a lungul istoriei Bisericii, când vorbeşti despre înviere faci trimitere la mormântul gol. E parte din argument, dar noi nu trebuie să uităm nici o clipă că mormântul gol este doar o dovadă circumstanţială, principala dovadă este arătarea lui Hristos. Înaintea lor a vorbit, l-au văzut, i-au cuprins picioarele, şi cel mai important I s-au închinat. Femeile acestea făcând lucrul acesta au recunoscut că El este tot ceea ce a spus în timpul lucrării că este. El este cu adevărat ceea ce ei au înţeles mai mult sau mai puţin. Deşi pe muntele schimbării la faţă nu au fost decât Petru, Iacov şi Ioan, doar ei trei au avut ocazia să-l vadă pe Hristos în toată strălucirea Lui, după ei, femeile acestea au această ocazie. Mesajul lui Cristos este asemenea mesajului îngerului. Îngerul i-a trimis la ucenici, Hristos le trimite la ucenici. Ei sunt în centrul atenţiei. Dacă grupul lor nu este întărit misiunea și lucrarea acestui grup nu continuă. Și noi trebuie să avem în vedere acelaşi lucru, aşa cum îngerul a purtat de grijă ucenicilor, aşa cum Cristos le-a purtat de grijă fraţilor Săi, ucenicii, tot aşa şi noi trebuie să purtăm de grijă fraţilor noştri, Bisericii. Cel mai mare vrăjmaş, moartea a fost zdrobit. Nu există motiv să-ţi fie frică. Și unul şi altul le spun cuvintele acestea, nu vă temeţi! Deşi în mod natural când ai o astfel de privelişte, pe cineva ca fulgerul, pe cineva care a înviat din morţi, în mod normal ţi-e frică. Tresari la o asemenea privelişte. Aşa au fost femeile, au văzut bătaia, batjocura, au văzut răstignirea, au văzut cum l-au aşezat în mormânt, şi acum e în picioare, mai mult le spune să se bucure.
Arătarea lui Hristos este dovada principală, este mărturia principală pentru înviere. Scriptura ne spune că noi nu trebuie să primim nici o acuză, nici o părere despre cineva, decât dacă este susţinută de doi sau trei martori. Evanghelia se termină pe nota aceasta. Avem pe înger, avem femeile, îl avem pe Hristos, dar lista martorilor continuă. La mormânt mai era cineva, înainte să ajungă femeile la mormânt erau nişte străjeri, era un grup de soldaţi; soldaţi cu o misiune clară, soldaţi care au sigilat piatra mormântului, şi aveau sarcina să păzească mormântul. Nimeni să nu dea piatra la o parte, nimeni să nu umble la trupul care era dincolo de piatră. Bărbaţii aceştia au fost lângă mormântul din care, în timpul nopţii, a înviat Cristos. Ei trebuiau să fie cei mai puternici martori ai învierii. Dumnezeu le-a dat o astfel de oportunitate, să vadă, să audă, să experimenteze ceea ce nu a mai avut nimeni ocazia, şi să devină martori ai învierii, dau au devenit martori mincinoși. Vedem cum oamenii nu folosesc o ocazie unică în viaţa lor, ci se lasă convinşi de nişte lucruri care le pun în pericol viaţa. Să spui ca soldat, că ai dormit în post e ca şi cum ţi-ai semna condamnarea la moarte. Pedeapsa pentru că ai fost prins dormind când trebuia să stai de strajă aceasta este. În privinţa soldaţilor se întâmplă două lucruri care îţi provoacă un zâmbet dureros: soldaţii aceştia puternici, înarmaţi, vii trebuiau să păzească pe cineva care era mort. În timpul cât erau de strajă situaţia se schimbă, cel mort vine la viaţă, iar cei vii cad ca morţi. Dar mai este ceva. Exact lucrul pe care conducătorii, preoţii, bătrânii au vrut să-l evite (ei se duc la finalul capitolului 27 la Pilat şi spun: „Ne-am adus aminte că înşelătorul a spus că va învia, pune strajă ca nu cumva să-l fure ucenicii şi să spună că a înviat.“) ei sunt aceia care spun că aşa ceva a avut loc. Deşi mărturia străjerilor este alta, cuvântul ne spune în Matei 28.11: „Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri, şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.“ Au dat de veste despre ceea ce au auzit, despre ceea ce au văzut. Nu se poate să dormi când e cutremur, nu se poate să dormi când e cineva ca fulgerul lângă tine, nu se poate să dormi când se prăvăleşte o piatră, dimpotrivă te trezeşti. Dar cu toate acestea argintul a biruit. Argintul are un rol important în săptămâna mare: unul dintre ucenici e cumpărat cu argint şi îl vinde pe Cristos, străjerii sunt cumpăraţi cu argint şi tăgăduiesc învierea. Nu contează adevărul, dăruirea credinţa, contează banul arginţii. Unul îl vinde pe Hristos, iar ceilalți deşi au fost martori ai învierii cum nu a mai fost nimeni, tăgăduiesc ceea ce au văzut, și răspândesc altceva. Tot aici aproape de ei îi avem pe conducători și pe bătrâni. Oamenii aceştia au ocazia auzind mărturia străjerilor, să salveze situaţia în ultima clipă. Am greşit, l-am răstignit, l-am batjocorit, dar Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov l-a ridicat din morţi. Soldaţii aceştia au fost martori. Ei nu s-au oprit, era ceasul de pe urmă, ultima ocazie când poţi repara situaţia, dar nu, hai să croim un plan și să spunem că am văzut altceva: voi dormeaţi şi ucenicii l-au furat; şi luaţi de aici bani de ajuns. Textul se termină pe o notă foarte dureroasă, Matei 28.15: „Ostaşii au luat banii, şi au făcut cum i-au învăţat, şi s-a răspândit zvonul acesta printre Iudei până în ziua de astăzi.“ Sunt oameni care sunt dispuşi să creadă aceasta.
Haideţi să evaluăm mărturiile acestea. Cine sunt cei care ni le aduc? Ce ştim despre ei? Care este calitatea vieţii lor? Începem cu îngerul. În Evanghelia după Matei îngerii au un rol esenţial. Aduceţi-vă aminte de începutul Evangheliei, Iosif e în mare cumpănă, ce să facă? Logodnica mea este însărcinată, o voi lăsa pe ascuns, şi acela este momentul în care Domnul îi trimite, pe cine? Îi trimite un înger ca să-i spună adevărul. Femeia aceasta nu ţi-a fost necredincioasă, aici este lucrarea lui Dumnezeu. Aşa se naşte Mântuitorul, şi tu trebuie să-i oferi casa, familia şi creşterea. Dumnezeu a folosit un înger pentru a convinge un bărbat să facă lucrul acesta. Noi ştim că îngerul i-a spus adevărul. Dar acesta este numai începutul pentru că Iosif a avut de mai multe ori nevoie de adevărul lui Dumnezeu rostit prin îngeri. Copilul se naşte şi se porneşte prigoana lui Irod. Iosif era un bărbat simplu, nu ştia el de uneltirile de la palat, cine ce vrea să facă, şi Domnul îi trimite tot un înger, şi îi spune: „Ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt!“ Aşa cum a ascultat prima oară, Iosif ascultă şi a doua oară de ce spune îngerul, se duce în Egipt. Când Irod a murit, când cel care căuta să-i ia viaţa Pruncului nu mai este, Dumnezeu foloseşte tot un înger să-i spună adevărul: „Ia Pruncul şi pe mama Lui şi du-te înapoi!“ Martorul din dimineaţa învierii, martorul numărul unu are această calitate: a scăpat viaţa lui Hristos în împrejurări delicate. S-a dovedit că mărturia lui a fost adevărată sută la sută, pentru că femeile l-au întâlnit pe Cel despre care îngerul a spus că este viu. Mărturia îngerului şi de data aceasta este adevărată. Un martor de aşa calitate avem în dimineaţa învierii, nu dintre muritori, ci din cer. Celălalt este evident Cel înviat, Cristos, dovada cea mai puternică. Nu cauţi să convingi pe cineva despre cineva că ar fi undeva, El însuşi este între ei, li se arată, și le vorbeşte. Îl găsim în timpul lucrării Lui ca unul care a vorbit întotdeauna oamenilor pe faţă (aşa spune Scriptura: „Știm că Tu nu cauţi la faţa omului, că Tu întotdeauna spui oamenilor adevărul, şi noi vedem că Tu eşti de la Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate face ce faci Tu.“), acesta este Cel care a biruit moartea.
Uitaţi-vă la portretul conducătorilor în Evanghelia după Matei. Întotdeauna îi găsim uneltitori. Începem cu Irod din capitolul 1, şi terminăm cu fariseii şi cărturarii în capitolul 23, şi mai departe în capitolul 26. Întotdeauna îi vedem neliniştiţi căutând să ispitească, uneltesc, întotdeauna sunt împotrivă. Îi crezi pe aceia despre care Scriptura spune: „Nici voi nu-i lăsaţi pe oameni să intre, dar nici voi nu intraţi, voi care înconjuraţi pământul ca să faceţi un ucenic, iar după ce l-aţi întâlnit, omul acela ajunge mai rău de cum era.“ Pe cine crezi: pe un mormânt văruit, care pe dinafară pare arătos, dar pe dinăuntru e plin de oasele morţilor, sau îl crezi pe Hristos, şi pe îngerul Domnului, crezi nişte femei care l-au văzut şi pe înger, l-au văzut şi pe Isus?
Noi trebuie să ducem mai departe mărturia aceasta, fără să uităm de Biserică, mărturia aceasta există pentru ai încuraja pe ucenici, pe fraţi. De aceea suntem aici, nu mai există duşman care să te înspăimânte, l-a biruit Hristos. Ai de partea ta pe Dumnezeu, oştirea Lui, pe Fiul Lui, ai de partea ta viaţa. Noi, ca şi îngerul, ca şi femeile din dimineaţa învieri, ca şi Isus cel înviat trebuie să spunem adevărul despre evenimentul învierii. Cristos l-a biruit pe diavolul, Tatăl prin slava Lui l-a ridicat din morți. Acest eveniment coboară în inima noastră o stare ne mai întâlnită, coboară cerul, coboară veşnicia, coboară viaţa fără moarte, coboară bucuria. Aşa trebuie să fim noi în dimineaţa învierii. Acestea sunt lucrurile care ne leagă, care ne încurajează, care ne ţin laolaltă, acesta este adevărul pentru Biserică în dimineaţa zilei de astăzi.