Școala duminicală – 12 aprilie, 2015
Isus şi orbul din naştere
Ioan 9:1-41
Versetul de aur: Ioan 9.25
Observaţia care ne ajută în acest mesaj este următoarea: prejudecăţile cuiva îi modelează întotdeauna acţiunile pe care le întreprinde pentru a ajunge la scopul pe care îl doreşte, indiferent de dovezile pe care le are. Un mare patron de încălţăminte a vrut să deschidă o activitate într-o ţară africană, în Congo. A trimis doi emisari să cerceteze piaţa în ţara aceea. Unul dintre ei îi era duşman, un om invidios pe şeful lui. Celălalt era un om cu intenţii bune. La întoarcere fiecare şi-a prezentat raportul. Cel care era invidios pe şeful lui îi spune: Şefule, nu e nici o şansă să facem ceva acolo. Nimeni nu poartă încălţăminte. Celălalt vine şi spune: Domnule director, piaţa este extraordinară: toţi sunt desculţi.
Prejudecăţile tale îţi modelează felul cum vezi, cum interpretezi, anumite dovezi. Le poţi aprecia, le poţi folosi pentru bine sau poţi spune: nu încerca să mă bruiezi cu dovezi, eu deja am hotărât ce cred. Aşa se întâmplă şi în textul de faţă.
Mântuitorul face un mare bine unui orb din naştere. Când se întâmplă o minune mare, ceva extraordinar – în orice domeniu: biologie, chimie, medicină, religie –, întotdeauna (dacă urmăriţi astfel de evenimente) se cheamă un specialist din acel domeniu. S-a întâmplat ceva – şi imediat pe postul T.V. este o discuţie între un reporter şi o somitate în acel domeniu. A fost la fel şi pe vremea Domnului Isus. S-a întâmplat ceva deosebit! Ce facem acum? Hai să mergem la specialişti. Şi au mers la farisei. Evaluaţi ce s-a întâmplat! Ei au văzut: este o problemă religioasă în spate. Tot ceea ce s-a întâmplat a fost într-o zi de Sabat. După farisei, Isus a încălcat atunci în trei feluri Sabatul: 1. a făcut tină, 2. a uns ochii şi 3 a făcut o vindecare. Aşadar a făcut trei lucrări, când toate acestea trei erau interzise. Dar „dovada“ era de faţă. Ce faci cu ea? Cum o tratezi? Pe de altă parte îi avem pe ucenici, care au zis: ce ocazie bună pentru o discuţie teologică! Spune-ne: cine a păcătuit? El sau părinţii lui? Ne aflăm în faţa unei împrejurări care poate fi folosită ca o pistă pentru a ajunge niciunde, sau poate chiar până la a-ţi pierde credinţa. Când vezi evenimente grele, necazuri, poţi luneca pe o astfel de pantă. Mântuitorul însă îi corectează imediat: N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui (nu că aceştia ar fi fără păcat, dar păcatul lor nu se leagă de situaţia acelui om, de faptul că el s-a născut orb), ci avem o stare ca aceasta pentru ca acum să se poată vedea lucrările lui Dumnezeu. Este o împrejurare care va da slavă lui Dumnezeu. Aşadar, El prezintă nu atât de mult o analiză a motivelor pentru o anumită stare, cât una a scopurilor pentru care aşa ceva a fost.
Să gândim în acelaşi fel cum a pus Mântitorul problema. S-a întâmplat ceva dureros. Nu încerca să scormoneşti: oare de ce? S-ar putea să nu ajungi niciunde. Putem pune motivele într-o parte, în alta, avem o diversitate de posibilităţi. Cine mă ajută să spun: „acesta este motivul“? Nu ştiu. Să ne gândim ca Isus: cu ce scop? Ce vrea Dumnezeu să mă înveţe din aceasta? Este mai simplu şi mai sigur. A făcut minunea, i-a deschis ochii şi, încă înainte ca ochii să i se obişnuiască cu lumina, a intrat în necazuri. El era cunoscut. Textul spune că era un cerşetor, un cerşetor orb – un om care n-a văzut niciodată. Cu siguranţă că n-a fost nici la şcoală niciodată. Nu ştia să facă ceva. Când nu vezi, nu ştii cum este lumea în care eşti. Trăia din cerşit. Avea părinţi, care încă erau în viaţă. Era deja om mare; aşa ne spun părinţii lui despre el. Dar a intrat la bucluc, a intrat la necaz – cum s-a făcut bine. Adeseori, când Dumnezeu face bine, oamenii îţi creează necazuri. Acesta e un alt principiu din textul nostru. Poate că acestea merg proporţional: cu cât este mai mare binele pe care ţi l-a făcut Dumnezeu, cu atât îţi pot crea oamenii dificultăţi mai mari. Ziua aceea ar fi trebuit să fie o zi a bucuriei pentru omul acesta şi pentru părinţii lui. Ce-a făcut Cristos cu mine, cât de mult m-a iubit, de unde m-a scos, cum mi-a deschis ochii! Dar în ziua aceea întrebările au fost: Cine e Acela? cum a făcut? Explică-ne! Însă aceste întrebări au venit nu pentru că ei doreau să înveţe o tactică în a face vindecări, ci pentru a-L dovedi pe Isus ca făcând ceva, să-L poată acuza. Era ziua de Sabat – dovezi care confruntă.
Să ne uităm mai departe la prejudecăţile fariseilor. Ei erau specialiştii la care a fost dus omul acesta. După ce ochii omului acestuia s-au deschis, nu mai era foarte clar: acum cine avea nevoie să fie dus la doctor? Pentru că cei care îl ştiau – deodată nu-l mai ştiau! Omul acesta a fost cerşetorul, sau numai seamănă cu el? Omul vindecat vedea bine, dar cei de lângă el nu mai erau siguri. Au ajuns la farisei. Vedem în text (v. 16) că şi între farisei erau două înţelegeri ale acelui eveniment, ale acelei minuni. Prima parte ne spune aşa: E ziua de Sabat. Nu-i voie să faci nimic. Pentru că omul acesta a făcut ceva, nu poate fi de la Dumnezeu. Este un păcătos. Ceilalţi, tot dintre farisei, spuneau: Dar uită-te la minune! Cât e de unică! Nu s-a mai auzit ca cineva să deschidă ochii unui orb din naştere. Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi. Aşadar trebuie să fie ceva special cu Omul acesta. Care dintre ei aveau dreptate? Şi unii aveau dreptate, şi ceilalţi. Şi unii greşeau, şi ceilalţi. Să explicăm.
Primii aveau dreptate în modul în care puneau problema: Sabatul a fost dat ca o zi sfântă în care nu lucrezi. Aceasta este formularea. Dacă dispreţuieşti această poruncă, eşti un călcător de lege, eşti un păcătos. Aveau dreptate în felul în care puneau problema, însă greşeau în ce priveşte interpretarea acelei porunci. Porunca era generală: „să nu lucrezi, nici tu, nici boul tău, nimeni din casa ta“, dar nu aveai treizeci şi ceva de interdicţii despre ce să nu faci în ziua de Sabat. Nu era poruncă să nu mergi să scoţi apă, să nu faci tină, să nu ungi, să nu vindeci. În alte locuri în Evanghelii Mântuitorul îi întreabă: Ce e bine să faci în ziua de Sabat? Să salvezi o viaţă sau s-o pierzi? Dacă boul îţi cade în fântână, ce faci? „Aştept până apune soarele.“Aici a fost greşala primei partide.
Ceilalţi aveau dreptate în ce priveşte concluzia: Uite, ce minune deosebită! Dumnezeu a făcut-o. Însă greşeau în ce priveşte metoda, modul de a pune problema. Niciodată nu porneşti de la sentimente, de la lucrurile pe care le vezi. În Scripturi găsim despre prooroci mincinoşi, chiar făcători de minumi (vezi, de exemplu, Deuteronom 13). Avem aşa ceva şi în Noul Testament (de exemplu, Marcu 13). Şi unii, şi alţii erau şi pe un drum bun, şi pe un drum rău. Dar concluzia este importantă. Ei n-au crezut. L-au chemat, au stat de vorbă cu el şi n-au ajuns nicăieri în discuţiile cu el. El era dovada că a fost vindecat. Ei aveau prejudecăţile lor. Ce-au făcut? „Hai să-i întrebăm pe părinţii lui“ – hai să căutăm alte moduri în care ne putem justifica prejudecăţile noastre, având în vedere faptul că nu vrem să-L vedem pe Isus ca pe Unul trimis de Dumnezeu în poporul nostru. Şi au mers la părinţi.
Din felul în care părinţii răspund se pot trage multe concluzii. Era foarte, foarte bun acest exemplu în vremurile trecute, când puteai fi întrebat: Cine eşti, ce faci? Aici, de frica iudeilor părinţii răspund evaziv – da, e fiul nostru, a fost orb, dar nu ştim cum de vede. Ioan spune că au răspuns în acest fel pentru că se temeau să mărturisească că Isus a făcut lucrul acela. Nici cu părinţii fariseii nu ajung la vreo concluzie. Ce fac? Îl cheamă a doua oară pe orb. Din toate acestea să reţinem un singur lucru: prejudecăţile fariseilor au rămas neschimbate. Oamenii învăţaţi ai vremii, oamenii care ar fi trebuit să-L ducă pe Dumnezeu la oameni, datorită prejudecăţilor lor L-au lăsat pe Dumnezeu afară – iar un om care poate n-a fost în viaţa lui la şcoală, pentru că a fost orb din naştere, a fost mai aproape de adevăr ca ei. Tu cine spui că este? Este un profet. Cum te-a vindecat, ce ţi-a făcut? Cine e Acela? Răspunsul orbului este esenţial: „Eu una ştiu: Am fost orb şi acuma văd“ – lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu cu mine aici sunt, le-am trăit. Şi eu ştiu că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi (avem dialogul dintre ei, de la versetul 28:) – ştiu şi eu lucrurile acelea, dar în cazul meu L-a ascultat. Cu alte cuvinte, „gândiţi-vă din nou la această lucrare“. Dar fariseii au refuzat. L-au dat afară. Şi aici se încheie rolul fariseilor în naraţiune, în această întâmplare. Ceea ce urmează este apogeul acestui eveniment. Isus Se întâlneşte cu el din nou. Aici este diferenţa mare între ce s-a întâmplat cu slăbănogul de 38 de ani şi ce se întâmplă cu orbul din naştere. Slăbănogul pleacă, orbul vine şi I Se închină. „Cine e Doamne, să cred în El?“ „L-ai văzut. Cel care stă înaintea ta, Acela este.“
Această întâmplare se găseşte în Evanghelia după Ioan şi trebuie să o înţelegem prin prisma versetului 39: „Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca aceia care nu văd să vadă şi aceia care văd să ajungă orbi.“ Să ne evaluăm, cât suntem în stare de realist, prejudecăţile pe care le-am putea avea. Ele pot fi piedici pentru noi în calea lui Dumnezeu, aşa cum au fost în cazul fariseilor. De neconceput! Să stea de vorbă Isus cu tine, să facă o minune mare şi tu să spui: Doar n-oi fi orb! Greu de prins cu mintea! Avem nevoie să ni le evaluăm în permanenţă. Dacă este cazul, să ni le schimbăm, să le îmbunătăţim acolo unde este nevoie – toate pentru a-L lăsa pe Isus să lucreze. Nu putem şterge prejudecăţile din mintea noastră. Fiecare dintre noi le avem. Niciodată, nu este o clipă în care mintea noastră să fie ca o coală albă. Întotdeauna ceva este scris pe ea. Dar la ce mă ajută lucrurile scrise acolo? Sunt ele o piedică pentru Dumnezeu, sau un filtru pentru rău? Trebuie să fie un filtru pentru rău. Lucrurile pe care le ştiu trebuie să mă păzească de orice atac al necredinţei, al Diavolului, dar în acelaşi timp ele trebuie să fie o cale prin care Dumnezeu ajunge la mine – „Eu una ştiu: Am fost orb şi acum văd.“ Aşa cum fariseii, în întâmplarea din capitolul 9, s-au împotrivit şi apoi au căutat diferite moduri în care să-şi justifice prejudecăţile, aşa este şi cu omul de astăzi: când încerci să ajungi cu evanghelia la el, îţi va da multe perdele de fum să scape de tine. De regulă, aduce în discuţie întrebări din acestea dificile: De ce suferinţă? Cum explici evoluţia? şi alte întrebări pe care nici el nu le cuprinde cu mintea. Şi nici eu. Sunt scuze şi clişee pe care ţi le aduce înainte pentru a scăpa de un răspuns clar la întrebarea: Cine este Isus? Cine este El? Din textul nostru vedem că nu-L poţi ignora. Unii dintre farisei au vrut să-L vadă ca şi păcătos. Cealaltă grupare de farisei au vrut să-L vadă doar ca un făcător de minuni. Nici una dintre acestea n-au fost pe poziţia corectă. Răspunsul corect se găseşte în felul în care Se descrie El pe Sine: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ „Cine e, să cred?“ „Cel pe care-L vezi, Acela este.“ Ori Îl vezi pe Isus în toată slava în care a venit, ori Îl laşi deoparte. Nu există drum de mijloc. Întâlnirea cu El te pune la această mare răscruce: eşti ori cu El, ori împotriva Lui. Întotdeauna când se vorbeşte într-un loc despre Isus există reacţii opuse. Sunt oameni care au un sentiment de respingere, se retrag, pleacă sau sunt agresivi şi sunt alţii care se bucură pentru că se vorbeşte despre Isus. Aceasta a adus Mântuitorul aici – a adus lumina: o lumină care vine să alunge întunericul.
Mărturiile oamenilor care s-au întâlnit cu El în zilele noastre şi care L-au recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu vrednic de închinare arată un Isus care continuă să lucreze, un Isus care şi astăzi întâlneşte oameni în diferite feluri. Îi găseşte acolo unde sunt şi le deschide ochii. Orice om care îşi mărturiseşte orbirea spirituală capătă vederea de la Isus. Orice om care spune că vede şi rămâne arogant şi solid, împietrit în prejudecăţile lui, păţeşte ce-au păţit fariseii. Păcatul lui rămâne.
Rugăciunea înaintea lui Dumnezeu este: ajută-mă Doamne să văd nevoia mea de Tine. Dacă ai avut milă de un om care n-a văzut niciodată, dacă ai făcut atunci o minune unică, extraordinară, înseamnă că şi ochii mei poţi să-i deschizi. Ajută-mă să-mi evaluez întotdeauna prejudecăţile, iar atunci când tu faci minunea în viaţa mea, să mă aştept că oamenii vor fi gata să facă rău.