Școala duminicală, 22 martie, 2015
Isus şi slăbănogul
Ioan 5:1-16
Versetul de aur: Ioan 5.15
Ioan prezintă o diversitate de oameni cu care Se întâlneşte Mântuitorul – de la bărbaţi care stau sub smochin şi-şi citesc Biblia, până la cărturari, la membri în Sinedriu, la femei din Samaria, la bolnavi în Ierusalim. Dacă-i citiţi pe fiecare în paralel cu ceilalţi, veţi vedea o diversitate de moduri în care Cristos Se apropie de oameni. Observaţia-cheie pentru mesajul care urmează este aceasta: De foarte multe ori faci un bine şi iese rău. Pe marginea unui râu o broască ţestoasă stătea de vorbă cu un scorpion. Scorpionul îi spune: N-ai vrea să mă treci şi pe mine pe malul celălalt? Broasca îi răspunde: N-am curajul s-o fac. Mi-e frică să nu mă înţepi. Scorpionul îi zice: Cum aş putea să fac asta, când aş fi deasupra ta, în timp ce traversăm râul?! Dacă te-aş înţepa atunci, aş muri şi eu. Unde-i logica? Broasca îi spune: Dacă lucrurile stau aşa, urcă şi traversăm râul. După ce au trecut de jumătatea râului, broasca simte o înţepătură puternică şi, în timp ce se scufundau, broasca îl întreabă pe scorpion: Unde este logica acestei înţepături? Scorpionul îi răspunde: Despre ce logică vorbeşti? Îmi stă în natură să înţep, ori de câte ori am o victimă în apropiere.
De multe ori faci un bine şi iese rău. Mântuitorul S-a apropiat de cineva să-i facă un bine. Şi ce-a ieşit? Şi-a pus conducătorii iudeilor pe urmele Lui. Lucrul de la urmă pe care îl spune scorpionul (îmi stă în natură să înţep) este un element important în discuţia noastră. Se poate să stai 38 de ani pe o targă şi în viaţa ta, în lăuntrul tău, să nu existe schimbare în bine. Se poate să stai în suferinţă pentru o perioadă foarte lungă şi doar să acumulezi şi să acumulezi… venin. Oricând vorbim despre „natură“ sunt cel puţin două linii mari pe care se poate dezvolta o discuţie. Pe de o parte, „cum este băiatul sau fata, dacă vrei să-i înţelegi bine, uită-te la cum sunt tata şi mama“. Înotdeauna va fi o legătură ereditară între părinţi şi copii, sau între bunici şi nepoţi. De aceea, avem sfatul care de multe ori vine la vremea însurătoarei sau a măritişului: Cine-i acela? Dar, parcă este mai importantă întrebarea: cine sunt părinţii? Cine au fost bunicii? Şi aceasta deoarece există acea vorbă înţeleaptă care spune: Aşchia nu sare departe de copacul în care a dat securea. Alţii spun: Lucrurile stau altfel: nu este vorba de „natură“, ci mai degrabă de „caracter“ – iar caracterul este un rezultat al mediului în care trăieşte omul. Vrei om bun? Dă-i educaţie bună. Cât de mult timp au avut părinţii lui să se ocupe de copilul acela? Care au fost condiţiile pe care i le-au putut oferi? La ce şcoli a reuşit să meargă? În amândouă aceste teorii există un sâmbure de adevăr. Fie că vrem sau nu să recunoaştem, lucrurile se leagă într-un anumit fel – în acest fel. Dar Scriptura ne spune: atât nu este de ajuns. Omul, indiferent de cine au fost părinţii lui şi indiferent unde a locuit, în ce condiţii a trăit şi aşa mai departe, este responsabil pentru faptele pe care le face, pentru lucrurile pe care le spune.
Oricât am căuta circumstanţe atenuante pentru un slăbănog, care a fost 38 de ani bolnav, în cele din urmă şi el este răspunzător pentru lucrurile pe care le spune. Isus intră într-un loc în care toţi erau bolnavi, intră într-un fel de spital, cum s-ar spune. Ce ne-am aştepta să facă acolo? Când Se uită în stânga, în dreapta – toţi bolnavi. Nu face ceea ce ne-am aştepta să facă. Cu siguranţă, El i-a putut vindeca pe toţi. Dar a ales să meargă doar la unul dintre ei. (De aceea, când suntem întrebaţi: poate Dumnezeu vindeca?, răspunsul este: Da. Dar nu o face întotdeauna – deşi noi am vrea să o facă şi ne rugăm pentru aceasta.) Să ne uităm la dialogul dintre Isus şi slăbănog şi ne vom putea da seama, din această întrebare, ce fel de om era slăbănogul. Mântuitorul îi pune o întrebare directă: „Vrei să te faci sănătos?“ Care ar fi răspunsul evident? „Da, Doamne, vreau.“ Ce zice slăbănogul? „Ştii, n-am pe nimeni să mă arunce în apă, când se tulbură.“ Felul în care el aştepta să fie făcut sănătos era foarte clar – şi era unul singur: doar în acel fel lucrează Dumnezeu. „N-ajung, Doamne. De atâţia ani stau aici şi altul mi-o ia înainte.“ Din ceea ce îi răspunde Isus Îl vedem pe El cât de puternic este: „Ridică-ţi patul şi umblă!“ Aceasta era o minune care nu se înscria deloc în canoanele Betesdei: acolo, te faci bine dacă intri în apa tulburată, or, în cazul de faţă, Isus este Cel care l-a vindecat pe omul acesta.
O altă întrebare pentru tine: ce-ai face dacă ai fi de 38 de ani bolnav şi Cristos, în faţa ta, te face sănătos? Ce-ai face? Cu siguranţă, ai face ceea ce a făcut acel lepros din Samaria: când a văzut că a coborât lepra de pe el, că s-a făcut bine, s-a întors înapoi la Isus, s-a plecat în faţa Lui şi I-a mulţumit. Ce face slăbănogul din Ioan 5? Nu face nimic. Nu face nimic! Isus pleacă – şi nu-l vedem în naraţiune pe slăbănog căutându-L. Unde este Cel care m-a făcut bine? De 38 de ani stau aici, toţi mă cunosc, poate sunt cel mai vechi de aici – unde este Isus, să-I mulţumesc? Nu vedem o astfel de acţiune din partea slăbănogului. Toată acastă naraţiune intră într-o fundătură. De ce? Pentru că ziua în care a avut loc această minune a fost o zi de Sabat, iar Decalog este poruncă: „În ziua şaptea să te odihneşti. Să închini ziua aceea Domnului. Să nu lucrezi; nici tu, nici boul tău, nimeni din casa ta.“ Din porunca aceasta rabinii au mai făcut încă 39 de porunci: ce fel de lucru nu ai voie să faci. Aşadar, când vezi un slăbănog cu targa în spate, în ziua de Sabat, te iei de el. Se vede aici, din nou, caracterul slăbănogului. „De ce faci asta?“ „Aşa mi-a spus Cel care m-a vindecat.“ „Cine te-a vindecat?“ Nu ştie să răspundă. Nu ştie să răspundă! Să lăsăm deocamdată deoparte discuţia cu cărturarii, pentru că, vedem, Isus îl caută. Vedeţi, nu slăbănogul L-a căutat pe Isus să-I mulţumească, ci Isus îl – şi îl găseşte în Templu, iar în urma a ceea ce îi spune („ascultă, să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple mai rău“), se naşte în slăbănog o reacţie.
Să intrăm într-o discuţie personală. Când eşti bolnav trei zile şi vezi că mama vine, îţi pune ceaiul, îţi pune mâncarea lângă pat, hainele curate, toate, „Dragă, ce mai vrei, unde vrei să te duc, ce să-ţi mai fac“ –, începi să te înveţi. Şi, dacă eşti bolnav o săptămână, zici: Nu-i chiar rău… Dacă eşti bolnav 38 de ani, şi poate alţii te iau, te pun, te-aduc, eşti un om care te-ai învăţat ca alţii să se poarte cu milă faţă de tine. Nu vreau să fiu deloc peiorativ la adresa omului bolnav – deloc. Dar, dacă-i spui: „Să nu mai păcătuieşti!“ – atunci s-ar putea să vezi că nu primeşte. „Eu sunt un om care am nevoie de înţelegere, de milă. Nu să mi se spună aşa ceva!“ S-a dus şi L-a spus iudeilor: Isus este Acela care m-a făcut bine.
Când faci un lucru bun, adesea iese rău. Cel căruia i se face un bine poate fi uneori ca scorpionul din istorioara de la început: „Îmi stă în caracter să înţep.“ Şi înţepi oricine ar fi cel care ţi-a făcut cel mai mare bine. Nu ştim cum evoluează mai departe acest eveniment, dar Îl vedem pe Isus întâlnindu-Se cu cineva, împlinindu-i dorinţa vieţii lui, ca apoi omul acela să pornească avalanşa de rău împotriva lui Isus – poate, cel puţin la prima vedere, nu în mod intenţionat. Aşa scrie Cuvântul lui Dumnezeu: „Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus.“ Poate până acum aţi „citit“ foarte nevinovat întâmplarea aceasta. Schimbaţi puţin optica: un om care a avut nevoie de mare ajutor şi l-a primit – şi nu a fost recunoscător pentru asta.
Să venim din nou în vieţile noastre. Au fost zile de boală grea în viaţa ta, când te-ai rugat în felul următor: Doamne, dacă mă scoţi de aici şi mă faci bine, Te voi sluji toată viaţa. Cred că şi tu cunoşti (şi eu cunosc) oameni care s-au rugat aşa, dar când s‑au făcut bine au uitat ce s-au rugat. Adesea, omul are nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu, dar nu acceptă corectarea lui Dumnezeu – doar: Doamne, vreau să-mi dai, să-mi faci, să m-ajuţi… însă nu ascultă deloc chemarea lui Dumnezeu. Această chemare este o chemare care întotdeauna începe de la cruce. Dacă vrea cineva să-L urmeze, trebuie să-şi ia crucea şi să meargă după El. Iertarea pe care o ceri este însoţită de cruce. Slăbănogul din întâmplarea din Ioan 5, a fost un astfel de om. M-ai făcut bine, te dau pe mâna conducătorilor. Păcătos?! Să nu mai păcătuiesc?! Cum ai putea să spui asta unui om care a stat 38 de ani pe o targă?! N-a bătut pe nimeni, n-a furat, n-a… Un om care era imobilizat: lui i-a spus aşa. Mântuitorul leagă aici boala aceea de 38 de ani de păcatul din viaţa lui. Nu ştim cum, dar, dacă citim versetul 14, vedem că aşa stau lucrurile.
Un doctor şi-a început cariera medicală şi, la un moment dat, a hotărât să meargă misionar, pentru că îl interesau posibilităţile pe care i le oferea misiunea în domeniul medical. A fost câţiva ani în misiune şi a revenit acasă. Când s-a întors, fraţii l‑au primit bine şi l-au pus în conducerea bisericii, mai mult pentru că a fost în misiune. Însă după câţiva ani, omul cade în păcat cu o femeie. Îşi abandonează familia, copiii şi Biserica. Observaţia în legătură cu acest eveniment este următoarea: omul acesta n-a făcut niciodată pentru Cristos ceva care să-l coste. Totul a fost foarte uşor pentru el. A fost medic şi a mers misionar doar din scopuri medicale, având în vedere un interes personal. A venit de acolo şi a fost pus în frunte. Când a venit greul peste casa lui, s-a uitat care este alternativa cea mai plăcută, cea mai convenabilă, şi pe aceea s-a dus, fără a se mai uita în spate.
Cât de mult te-a costat întoarcerea ta la Cristos? Ucenicia are un preţ. Altfel, poţi să fii un om căruia Cristos i-a făcut mult bine, însă atunci când vine o împrejurare grea, când eşti la răscruce, să alegi ce ţi se va părea cel mai plăcut, cel mai convenabil, cel mai avantajos.
Dacă iudeii mă pun la colţ („cine m-a făcut bine, ce caut cu targa în ziua de Sabat“), o să spun: Nu eu! Isus!
Să ne cercetăm fiecare dintre noi. Primeşti iertare de la Dumnezeu, dar El te cheamă la o viaţă de dedicare. Primeşti binecuvântare de la Dumnezeu, dar El te cheamă să o vezi în lumina unei cruci. Să mergem în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, cerând acea putere de a asculta de El. Cristos nu este doar un binefăcător – El este un Domn. Cristos nu este doar Unul care dă daruri, care vine şi vindecă – El este Unul care cere un preţ al uceniciei. Cât de mult suntem dispuşi să-l plătim? Aceasta se va vedea mai ales când vom fi la răscruce. Pentru acele împrejurări, pregăteşte-te astăzi, gândeşte-te astăzi. Ce-ai alege? Bucuria de o clipă, sau ascultarea de Cristos? Lucruri care-ţi pot lua ochii? Sau o viaţă vrednică de evanghelie? Rugăciunea mea pentru mine este: întotdeauna să le aleg pe cele din partea a doua, ştiind că nu e ieftin, că e scump. Pe Cristos L-a costat viaţa, iar pe noi trebuie să ne coste acelaşi lucru. Tot El ne spune: „Dacă cineva caută să-şi salveze viaţa, o va pierde. Dar, dacă o va cheltui pentru Mine, o va câştiga.“