Școala duminicală, 8 martie 2015
Isus la nunta din Cana Galileii
Ioan 2:1-12
Versetul de aur: Ioan 2.11
Sarcina este grea de data aceasta, pentru că Ioan capitolul 2 este unul dintre textele uzate, tocite. Auzi de Nunta din Cana şi te-ai tras din priză. Un înţelept danez spunea: „Marea tragedie a creştinismului de astăzi este că, deşi Cristos a transformat apa în vin, Biserica a transformat vinul în apă.“ Un mesaj al plinătăţii, al curăţirii, pe care l-a adus Cristos, a fost diluat. Ceea ce a adus Mântuitorul să fie din belşug oamenii au îndoit, oamenii au lungit – oamenii au dat înapoi, s-au dus din nou în locul din care Cristos a vrut să-i smulgă, să-i ia de acolo.
Vorbim despre situaţii în care Mântuitorul se întâlneşte cu cineva. Printre alţii, S-a întâlnit cu Natanael. Ştim din capitolul 21 că Natanael era din Cana Galileii. S-a potrivit de minune: a devenit ucenicul Lui, L-a urmat şi acum Isus merge în sat la el, la nuntă. Probabil că şi dumneavoastră aţi fost chemat la multe nunţi. Cum aţi predicat evanghelia la nunţile la care aţi fost chemaţi? Nu mă refer la cele din Biserică – la acestea este uşor –, ci la altfel de nunţi. Mântuitorul, împreună cu ucenicii Lui, a fost chemat la o astfel de nuntă. Să ne punem în sandalele Lui, aproape de El, să auzim şi să vedem ce face El la o nuntă. După obiceiul vremii, o nuntă ţinea cam o săptămână. Încercaţi să vă imaginaţi cât se poate bea într-o săptămână, cât se poate chefui într-o săptămână. De aceea, vinul se mai poate şi termina. Ce am avut s-a terminat. Se pare că Maria, mama lui Isus, avea o oarecare răspundere la nuntă, pentru că şi ea a ştiut: „s-a terminat vinul“. Dacă aţi organizat nunţi, ştiţi că sunt puţini aceia care ştiu „am tăiat atât, dar mai am atât de rezervă; am pus atât pe foc, dar, dacă vin mai mulţi, trag sertarul şi, până merge programul, se completează“. Maria era acolo şi ştia: s-a terminat. Ce face o mamă când ajunge la necaz: îşi cheamă băiatul. Şi spune: Fiule, s-a terminat vinul. Să-L urmărim cu mare atenţie pe Cristos. Până atunci nu ni se spune că ar fi făcut ceva acolo, că a vorbit – nimic. Îl vedem înainte, în capitolul 1, ca Unul care merge şi întreabă: „Ce căutaţi, ce vreţi?“ La nuntă, încă n-a spus nimic.
Aceasta ar fi lecţia numărul unu: Cristos acţionează când oamenii au nevoie. Dacă eu mă uit în viaţa mea, dacă tu te uiţi în viaţa ta, observi că atunci când s-a glasul lui Cristos cu siguranţă a fost la vreme de nevoie. Altfel nu-l auzi. Când omul este puternic şi are de toate, crede că poate umbla singur. Lumea lui Dumnezeu este departe de El. N-are nevoie de El. Însă toate sunt la îndemâna lui, iar atunci când vine vremea de nevoie Cristos poate fi auzit. Aşa s-a întâmplat şi atunci, deşi din discuţia cu Maria nu a fost foarte sigur că Isus va face ceva, pentru că i-a spus clar: „Nu Mi-a venit ceasul.“ Dacă citim toată Evanghelia găsim că ceasul vine atunci când El moare pe cruce. Acela a fost apogeul lucrării Lui, momentul în care Fiul, potrivit lui Ioan, a fost proslăvit. Dar, după cum ne-a anunţat din 1:14, Cuvântul S-a făcut trup şi noi am văzut slava Lui. Aşadar, prin semnele pe care le face, Isus arată câte un crâmpei al puterii Lui, al slavei Lui, cu un singur scop: pentru ca aceia care văd aceasta să creadă în El. În Evangheliile sinoptice Mântuitorul Îşi arată slava doar la schimbarea la faţă. Acolo, doar trei L-au văzut. În Evanghelia după Ioan avem aceste minuni – iar aceasta cu Nunta din Cana este redată doar aici, în Evanghelia după Ioan, şi este una dintre minunile în care Mântuitorul Îşi arată slava. Numai la nevoie este omul dispus să‑i asculte şi pe alţii. Atunci când te apasă ceva sau când îţi lipseşte ceva se creează o stare de disponibilitate
Cum a folosit Cristos starea aceea, situaţia aceea? Există multe interpretări ale acestui eveniment. Poate una dintre cele mai populare este cea prin care se aprobă băutura – „ce, El a făcut apa vin!“, şi dă-i. Şi ştim şi ce urmează. Toate se justifică. Poţi chiar să porneşti de la Cristos când vrei să-ţi justifici ceva. Nu te mai clinteşte nimeni. Să citim cu mare atenţie ce se întâmplă. Isus este într-un loc public, în care erau vase de curăţire. Erau făcute de piatră, pentru a nu putea fi pângărite, erau vase pe care oricine mergea la nuntă sau lucra la nuntă le putea folosi pentru a se curăţi. Mântuitorul foloseşte lucrurile acelea de piatră pentru a comunica un lucru unic. Dacă luăm evenimentele de aici, din capitolul 2, din capitolul 3 şi din capitolul 4, le putem pune pe toate sub acelaşi titlu: cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi. Aici este vorba de curăţire. Mai departe, Mântuitorul îi scoate pe vânzători din Templu şi apoi spune: Îl dărâm şi în trei zile Îl fac din nou. Se referea la trupul Său înviat. Mai apoi, avem femeia samariteancă, la fântâna lui Iacov, iar acesteia îi spune ce este apa de aici, şi care este apa vieţii. Şi, în ultimul rând, că închinarea nu este nici în Ierusalim, nici pe muntele Garizim, ci este închinare în Duh şi în adevăr. Este vorba despre o redefinire a redefinire a lucrurilor. Toate acestea au fost, dar acum acestea se înlocuiesc. Lucrurile cu care se înlocuiesc le-am adus Eu.
Despre ce este vorba la Nunta din Cana? Mântuitorul spune: „Umpleţi vasele până sus.“ Textul continuă astfel: „Acum luaţi şi duceţi celui care conduce nunta. Şi când acesta a gustat, apa era făcută vin.“ Să ne gândim din nou, pentriu a încerca să înţelegem într-un mod proaspăt acest text. Iată versetele 7 şi 8: „Isus le-a zis: „Umpleţi vasele acestea cu apă.“ Şi le-au umplut până sus. „Scoateţi acum“, le-a zis El, „şi aduceţi nunului.“ Şi i-au adus.“ De unde le-a spus să scoată? Aceasta este întrebarea care descuie textul. Verbul folosit aici este cel care se referă la a scoate apă din fântână. Mai apare în 4:11, unde se spune aşa: „Doamne,“ i-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie?“ Să ne gândim din nou. Vasele de curăţire sunt pline. Ele rămân aşa. Le-am umplut. „Am împlinit tot ce ţine de felul de curăţire trecut. Scoateţi din nou apă din fântână.“ Şi apa era vin. Scoateţi din nou dintr-un loc din care apa nu se mai termină, din care vinul vine în mod constant. Observaţi diferenţa. Vasele de curăţire şi-au încheiat rostul. Ceea ce aduc Eu are o sursă care nu se mai termină. Doar cei care scoseseră apa ştiau de unde au luat-o. Din fântână. Vasele erau tot acolo, pline. Ce-a vrut să spună Mântuitorul cu acest lucru? Curăţirea o aduc Eu. Ioan Botezătorul, înainte de acest eveniment, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii“ (1:29). Aceasta este una dintre primele imagini ale lui Cristos în Evanghelia după Ioan: un Miel care curăţă păcate. La nuntă a arătat acest lucru. El a acţionat când a fost o nevoie, iar acţiunea Lui a adus ceva nou, însă într-un context al unor lucruri cunoscute. Am venit la nuntă, ne-am curăţat, ne-am spălat, putem chefui acum, e bine. Mântuitorul le spune: Curăţirea v-o dă altcineva. Curăţirea vine dintr-o sursă care nu se termină. „Scoateţi acum!“ Lucrurile vechi s-au împlinit. Aceasta e semnificaţia actului de a umple vasele până sus: ceva cu totul nou a venit – şi acesta este rostul întâmplării din Cana, de aceea apare acest eveniment aici, în Evanghelia după Ioan: pentru a-L arăta pe Cristos ca un înnoitor. În mod specific, el este Unul care aduce curăţire – o curăţire deplină. De aceea, de pe cruce se aude vorba aceea, de pe urmă: „S-a isprăvit!“ Tot ce am primit de făcut este făcut într-un mod deplin, definitiv – este terminat. Inclusiv curăţarea păcatelor. Ioan revine la tema aceasta în prima sa Epistolă, unde spune: „Sângele lui Cristos ne curăţeşte de orice păcat.“ Acesta este un mesaj destinat, în special, unei audienţe iudaice. Totuşi, faptul că aici Ioan dă explicaţia: „după obiceiul de curăţire al iudeilor“ înseamnă că el a considerat că printre cititori erau unii care aveau nevoie de o explicaţie suplimentară.
În felul acesta a proclamat Cristos mesajul lui la o nuntă. Este foarte greu să găseşti o împrejurare potrivită la un astfel de eveniment. De regulă, te duci la nuntă şi ştii ce faci acolo: chef cât te ţine puterea. Mântuitorul a prins momentul potrivit. Iar Ioan ne spune şi care a fost efectul: ucenicii au văzut slava Lui şi au crezut în El. Semnele sunt nişte indicatoare spre Cristos, spre ceea ce face Dumnezeu în Cristos. În Ioan minunile sunt descrise în mod unic ca şi semne. Nunta din Cana este primul semn pe care-l face Mântuitorul în Evanghelia după Ioan. Toate semnele ţintesc în aceeaşi direcţie: Cristos – şi ce a făcut Dumnezeu prin El.
Acestea au fost evenimentele. Aceasta le-a fost semnificaţia. Să vorbim despre noi acum. Care au fost lucrurile care ţi-au dat curăţirea până azi? Ce anume liniştea conştiinţa ta? Ce anume te-a ajutat până acum să dezbraci pângărirea? Ce? Cu siguranţă, omul poate croi o diversitate de moduri de a-şi linişti conştiinţa, de a spune: totul e bine. Sau, dacă vrei să o pui mai creştineşte: Doamne, ai ştire de noi. Şi astfel ai eliberat puţină presiune şi mergi mai departe. Curăţirea doar Cristos ţi-o poate aduce. Conştiinţa încărcată de păcat a oricărui om o poate curăţi doar Cristos. Dacă până acum foloseai nişte vase de curăţire, nişte lucruri omeneşti, Cristos a venit să le înlocuiască şi să-ţi dea adevărata curăţire. Acesta este mesajul pe care Mântuitorul l-a spus la o nuntă şi pe care noi l-am împărtăşit aici – un mesaj despre curăţire, la vreme de nevoi.
Dacă citeşti aceste rânduri şi-ţi merge bine, atunci aproape că nu le vezi. Dar, dacă va aduce Dumnezeu o vreme de nevoi în viaţa ta, să nu uiţi lucrurile pe care le-ai auzit în treacăt aici. El, doar El este Cel care îţi poate da ceva care să te mulţumească, ceva care nu se termină. Aceasta a fost semnificaţia actului cerut de El: „Scoateţi din nou din fântână“ – dintr-un loc în care este întotdeauna apă, apa făcută vin. Acesta este Cristos la o nuntă: unul care îndreaptă spre o sursă care înlocuieşte un ritual şi aduce plinătate. Pleacă-ţi urechea la lucrurile pe care le spune El. Iar dacă Dumnezeu ţi-a vorbit, îngenunchează în rugăciune şi răspunde-I şi tu.