Școala duminicală, 11 ianuarie 2015
Întruparea Cuvântului
Ioan 1.14-18
Verset de aur: Ioan 1.14
Bucurie din abundenţă în această zi – toţi cu acelaşi gând: a venit Cineva la noi, S-a coborât Cineva la noi, S‑a apropiat Cineva de noi. N-a mai fost niciodată pe aici. A venit cu lucruri unice. Oamenii n-au mai văzut aşa ceva. Despre lucrurile pe care le-a adus El urmează să discutăm în continuare – despre lucrurile pe care oamenii le-au văzut în El şi, nu în ultimul rând, despre lucrurile pe care noi le-am primit de la El. Pentru că poate fi Sărbătoarea aceasta cât de deosebită, cât de măreaţă, cât de strălucită – dacă nu primim fiecare câte ceva, nu e întreagă. Sărbătoarea Crăciunului are şi această dimensiune: primeşti ceva. S-a născut, a venit, a adus, am văzut. Şi pentru noi? Şi pentru noi. Versetul 14 adună tot ceea ce era înainte despre Cuvânt – şi totul se focalizează într-un singur loc: tot ce avem mai înainte despre Cuvânt, despre Lumină, acum este adunat, împachetat şi ni se spune: „Cuvântul S-a făcut trup.“ Eşti oarecum invidios, când citeşti până pe la versetul 13 – lucruri extraordinare, mari, din veşnicie, slăvite, şi te întrebi: eu cum aş putea să le văd, să ajung la ele, chiar să le şi am? Ioan ne spune: tot de acolo a venit la noi Cel care era de la început, Cel care era împreună cu Dumnezeu, Cel care era Dumnezeu: S-a făcut trup. Spune chiar mai mult: nu doar că a venit, dar a şi locuit printre noi. De aici, totul devine foarte accesibil, plăcut. Poţi să ajungi acolo, te poţi transpune acolo, poţi trăi acolo. Lucrurile pe care martorii oculari, apostolii, cei din veacul I, din Palestina, din Galileea, din Iudeea, din Ierusalim le-au văzut le vom discuta în continuare, le vom aduce înaintea noastră, să le vedem şi noi – lucurile pe care ei le-au primit prin credinţă să le primim şi noi.
Ce-au văzut ei? Ioan spune aşa: El a locuit printre noi, şi viaţa Lui o putem descrie prin prisma a trei lucruri: har, adevăr şi slavă. Cum S-a gândit El să coboare la noi şi să Se lase văzut de noi? Dacă aţi încerca să planificaţi dumneavoastră coborârea lui Dumnezeu între oameni, care ar fi aşteptările pe care le-aţi avea de la El, când Se coboară? Ce-aţi vrea să vedeţi? Cum aţi vrea să fie? Ce-aţi vrea să aducă? Ce-aţi vrea să ne dea? El a arătat, a adus, aceste trei lucruri: har, adevăr şi slavă. Cei de-atunci le‑au văzut. Viaţa Lui o puteau descrie în termenii aceştia. Lucrul incomod, neplăcut şi – nu ştiu cum să spun – cu puţină invidie şi dorinţă de mai mult este că, după ce ajungem la versetul 17, citind şi recitind toată Evanghelia după Ioan nu mai găsim nimic despre har. Am dori mai mult, mai ales că Ioan spune: „noi toţi am primit din plinătatea Lui har după har“ – iar apoi nu mai apare nicăieri în Evanghelie, să vedem cum am primit harul. În schimb avem destul de mult despre adevăr şi despre slavă. Ne vom uita la ele în viaţa Cuvântului întrupat, iar apoi vom încerca să vedem cum le primim noi, cum sunt ele disponibile pentru fiecare om, cum ajung ele în viaţa unui om.
Când vorbim despre adevăr, găsim în Evanghelie patru evenimente importante care ne călăuzesc în a înţelege adevărul pe care l-a adus Cuvântul. Este o discuţie la o fântână, o discuţie în camera de sus, o rugăciune în Ghetsimani şi o stare de vorbă cu Pilat. Acestea sunt locurile – într-o stare de vorbă cu o femeie, cu apostolii, cu Tatăl din ceruri şi cu stăpânul din vremea aceea. În acele împrejurări vedem şi pricepem mai mult despre adevărul pe care l-a adus El – toate acestea pornind de la un verset cheie, pe care îl avem în capitolul 3, la versetul 21. Acolo Mântuitorul spune următorul lucru, în prima parte a versetului: „Cine lucrează după adevăr vine la lumină.“ Înainte să spună orice despre adevăr, de aici, din prolog, şi până în capitolul 3, versetul 21 nu avem nici o referinţă la adevăr. Aceea este prima după prolog şi acestea sunt legate împreună: trăieşti după adevăr, vii la lumină. Din capul locului, ce a adus El este ţesut de ceea ce putem primi noi. Cum se vede în El adevărul, ducând la lumină, fiind una cu lumina, aşa tebuie să fie şi în noi. El va spune mai târziu în Evanghelie despre Sine că El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Dar tot El va spune despre Sine că este Lumina lumii, iar cei care ajung să creadă în El şi să-L recunoască astfel, ca Lumină, vor fi numiţi fii ai Luminii.
În starea de vorbă cu femeia samariteancă, la fântână, subiectul este cel al închinării. Adevăraţii închinători se închină Tatălui în Duh şi în adevăr. Duhul care urmează să vină, Duhul adevărului, îi va ajuta şi îi va călăuzi potrivit cu adevărul pe care l-a adus Cristos. Ce au văzut ei, locuirea Lui printre noi caracterizată de adevăr, este de mare importanţă pentru noi.
Ajungem în camera de sus şi acolo lucrurile se leagă de unde au rămas în capitolul 4. El spune: „Eu urmează să Mă sui la Tatăl, dar nu vă voi lăsa singuri. Vă voi trimite un alt Mângâietor, Duhul adevărului, care va face câteva lucruri esenţiale: vă va călăuzi în tot adevărul, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.“ Aşadar, ceea ce a adus El din cer, de la Dumnezeu, în această lume aduce mai întâi o sentinţă pentru lume. Arată locurile unde sunt probleme în viaţa lumii: păcat, neprihănire, judecată. Cei care L-au văzut, care au locuit împreună cu Cuvântul întrupat, au spus despre viaţa Lui (fie că era samariteancă, fie că era apostol): viaţa Lui e caracterizată de adevăr. Este vorba despre un adevăr care, atunci când îl auzi şi îl cunoşti, te face liber – după cum spune Mântuitorul în capitolul 8, versetul 32: Când cunoşti adevărul, ajungi liber. Ajungi slobod. Aşa este adevărul în care sunt condus de Duhul adevărului. Iar Duhul adevărului este acel Duh care îmi arată păcatul, justificarea de sine şi îmi vorbeşte despre judecata viitoare. Acela mă ajută să experimentez dezrobirea, să trăiesc slobod, să fiu om liber. Un om care a început o astfel de viaţă urmează să aibă parte de alte lucruri.
Ajungem astfel în Ghetsimani. Acolo, Mântuitorul, Cuvântul făcut trup, Se roagă pentru ei următorul lucru: „Tată, sfinţeşte-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul. Pentru ei Mă sfinţesc, pentru ca ei să fie sfinţiţi prin adevăr.“ Un astfel de om liber este un om care experimentează sfinţirea, cu ajutorul Cuvântului lui Cristos, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu.
Iar în starea de vorbă cu Pilat, în capitolul 18, El Însuşi rezumă tot şi îi spune lui Pilat (versetul 37) următorul lucru: „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să depun mărturie cu privire la adevăr.“ Aşadar, dacă vreau să vă aduceţi aminte despre Mine, acesta e felul în care vreau să Mă ţineţi minte: Unul care v-a spus adevărul. Iar adevărul acesta nu este de la Mine, ci este adevărul pe care l-am auzit de la Tatăl Meu, din ceruri.
Aşadar, astfel vrea El să-L vedem pe Cel care S-a născut şi a început viaţa pământească printre noi – o viaţă de om care a spus adevărul, un adevăr care are de a face cu fiecare om. Ştim că este aşa pentru că după El S-a coborât Duhul adevărului, Duh care are această misiune: să conducă pe oameni în tot adevărul pe care l-a adus Cristos, să-i ajute pe oameni să înţeleagă mai mult, mai profund învăţătura lui Cristos.
De asemenea, când aceia care au locuit împreună cu El s-au uitat la El, la viaţa Lui, au văzut slava lui Dumnezeu. Aşa spune Ioan: „noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl“.
Unde Şi-a arătat El slava, mai departe în naraţiunea Evangheliei? Prima oară a făcut-o la o nuntă, iar din Cana Galileii mergem până la cruce, ca fiind locul în care Fiul a fost proslăvit într-un mod desăvârşit. A primit slava pe care o avea la Tatăl încă înainte de întemeierea lumii.
Ioan ne spune (2:11) că datorită faptului că a făcut acea mare minune la nuntă „ucenicii ai crezut în El.“ Au crezut văzând ce poate face. Transformă apa dintr-o fântână în vin. Nimeni n-a mai putut face aşa ceva. Nimeni nu şi-a mai arătat puterea în felul acesta. Dorinţa Lui a fost ca ei să înţeleagă: ceea ce am adus Eu nu se termină. Este nesfârşit. Nu seacă. Împlineşte ceva vechi, nişte rituri de curăţire, şi aduce belşug pentru totdeauna.
Evenimentul al doilea, până la cruce, cu privire la arătarea slavei Cuvântului făcut trup, este la un mormânt. De la nuntă, la înmormântare. La 11:4 citim că Mântuitorul spune aşa: „Boala aceasta, sau slăbiciunea aceasta, nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea.“ Iar apoi Mântuitorul îi spune astfel uneia dintre surori: „Nu ţi-am spus? Dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu.“
Evenimente-limită: o nuntă fără vin, un prieten mort; evenimente în care El Şi-a arătat puterea Lui, mărirea Lui, slava Lui. Cei care au fost acolo au putut s-o vadă, şi ne-au mărturisit despre ea.
Întotdeauna, când vorbeşti despre slava proprie, este un element de risc – să pari unul care se laudă singur, să pari unul care-şi urmăreşte propria slavă, propria înălţare, propria mărire. Isus răspunde acestor lucruri (8:50): „Eu nu caut slava Mea.“ „Cei care vorbesc (7:18) de la ei înşişi îşi caută propria slavă, dar Cel care caută slava Celui care L-a trimis este adevărat şi nu este nimic mincinos în El.“ Întotdeauna, când Dumnezeu face lucruri mari prin cineva, chiar prin Fiul Lui, există riscul acesta. Cum S-a păzit El, căutăm să ne păzim şi noi.
Şi sfârşim în Ghetsimani. Primele lucruri pe care le-a spus în rugăciune au fost acestea (17:1): „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte-Ţi Fiul, pentru ca Fiul să Te proslăvească.“ La fel apare şi în versetul 5 şi mai departe, în rugăciune. Este vorba despre o proslăvire care urmează să aibă loc în răstignire. Acela a fost momentul în care Fiul, Cuvântul făcut trup, a fost înălţat, a fost ridicat, a fost arătat tuturor în slava Lui. În Evanghelia după Ioan când te uiţi la cruce te uiţi ca la un eveniment în care se împlineşte, soseşte, ceasul – ceasul proslăvirii. Este un ceas pe care-l aştepţi în timpul lecturii.
Acestea sunt lucrurile pe care le-a adus El: har, adevăr şi slavă. Evanghelistul Ioan spune: „Din plinătatea Lui am primit şi noi.“ Aşadar, la sărbătorirea naşterii Lui, la sărbătorirea întrupării Lui, să te cercetezi şi să vezi: cât ai primit din lucrurile pe care le-a adus El? Cât de mult a pătruns adevărul Lui în trăirea ta, în umblarea ta? Se va vedea în măsura în care ai venit la lumină: mai mult sau mai puţin. Aşa a spus El (3:21): Cine trăieşte, cine practică adevărul, cine umblă după adevăr vine la lumină. Cât de mult Duhul adevărului m-a condus în adevărul pe care l-a adus Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu? Cât de mult îmi văd păcatul? Cât de mult văd că‑mi lipseşte neprihănirea? Cât de mult iau în seamă judecata care urmează? Numai în măsura în care am primit din plinătatea Lui adevărul pe care l-a adus El. Cercetaţi-vă cu privire la lucrurile acestea, pentru că pe acestea le-a adus şi pe acestea le are de dat. N-a dat alte lucruri. S-ar putea să fie lucruri de care socotiţi că nu aveţi nevoie, însă Dumnezeu este de o altă părere. Tatăl care a hotărât să-Şi trimită Fiul L-a trimis cu lucrurile acestea, pentru că El socoteşte că de acestea avem nevoie. Ioan spune: Din preaplinul Lui am primit şi noi. Aşadar, să ne cercetăm.