Școala duminicală, 4 ianuarie 2015
Coborârea luminii
Ioan 1.9-13
Verset de aur: Ioan 1.12
Ni se pot induce multe feluri în care să ne gândim la coborârea Fiului lui Dumnezeu, la naşterea Mântuitorului între noi. Putem fi influenţaţi să facem multe lucruri cu ocazia sărbătoririi acestui eveniment – şi, aproape în mod inconştient, involuntar, suntem prinşi în lucrurile acestea. Dacă luaţi la socoteală timpul şi alocarea lui cu ocazia acestor sărbători, veţi vedea cât de mult îl consumaţi în lucruri pe care, dacă le gândiţi şi le judecaţi la rece, n-ar trebui să le faceţi.
S-a coborât adevărata Lumină în lume. N-a venit ca un musafir, ca un călător – ne dă bună ziua şi merge mai departe. Nu. A venit să ne pretindă. Şi, din cele pe care le-am citit, întrebarea este directă: Mă primeşti sau nu mă primeşti? Aceasta ar trebui să fie frământarea cu ocazia acestei sărbători. S-a coborât, a venit! Să mă gândesc la El ca la adevărata Lumină, care a venit în lume.
Cum ne gândim noi la El? În multe feluri. E bun, e plăcut, e pentru noi – şi aşa mai departe. Căutăm să nu ne purtăm cum s-au purtat alţii. Să arătăm o foarte mare grijă unii faţă de alţii. Dar Coborârea Luminii celei adevărate nu este despre lucrurile acestea. Contextul oferit de această sărbătoare este contextul cel mai potrivit pentru evanghelizare. Când a coborât Lumina între oameni, Mântuitorul spune mai departe, în capitolul 3, versetul 19, a venit şi judecata peste oameni. Pentru că, spune El, „oamenii au iubit mai mult întunericul“. Ştiţi cum vine aceasta tradus în limba noastră? A venit soţul acasă şi soţia a început să iubească pe duşmanul soţului. Cam aşa stau lucrurile. Cel care ne-a făcut pe noi, Cel ai Căruia suntem, S-a coborât la noi, să intre, să locuiască împreună cu noi, iar noi am spus: Nu, mulţumim, noi iubim întunericul. Nu găseşti un fel mai dureros de a arăta ce a experimentat Lumina adevărată când S-a coborât la ai Săi, la cei pe care i-a creat. Aflăm de la începutul prologului despre comuniunea dintre Cuvânt şi Dumnezeu – şi Cuvântul Se coboară la noi cu acelaşi plan: să intre în comuniune cu omul. Iar omul spune: Nu, sunt în comuniune cu întunericul; acolo îmi este iubirea, acolo îmi este inima întunericul mă stăpâneşte, îmi este drag.
Aici este miza din seara de Crăciun. Se coboară, vine şi ajunge. Şi noi? În seara de Crăciun trebuie să se audă cel mai puternic întrebarea: Eşti sau nu eşti unul care ai primit dreptul să fii copil al lui Dumnezeu? L-ai primit sau nu L-ai primit? Este o Lumină care vine şi mă pretinde: „Sunt aici pentru tine. De aceea am venit. Am venit ca acolo unde este întuneric să fie lumină.“ Foarte neplăcut. Versetul 12 aşa spune: „cei ce cred în Numele Lui“. Toată Evanghelia, mai departe, ni-L descrie într-un anumit fel: Ce fel de nume are? Cum Îi merge vestea? Despre El se spun anumite lucruri. A făcut anumite lucruri, Şi-a croit un Nume. Când oamenii auzeau despre Isus din Nazaret deja asociau anumite lucruri cu El: Acesta a fost. Cum Îl vezi tu?
În primul rând, trebuie să-L vedem aşa cum spune Cuvântul pe care l-am citit: ca Lumina cea adevărată. Este o Lumină care întotdeauna va aduce acea cercetare de la Dumnezeu şi-ţi va spune: acolo este bun, acolo este rău; acolo este ordine, acolo este dezordine. Nimănui nu place controlul. Nimănui. Poate imaginea cea mai apropiată din zilele noastre ar fi următoarea: nu este foarte greu să ne aducem aminte de ţări care sunt bănuite că ar avea arme de tot felul, iar cei de la Naţiunile Unite îşi trimit inspectorii. Dar nu inspectori care merg cu mâinile în buzunar, ca şi turişti, să vadă cât de frumoase sunt palatele şi cum e clima. Nu; ci oameni care au tot felul de instalaţii care să detecteze lucrurile ascunse – bine ascunse. Desigur, nu întotdeauna găsesc tot ce trebuie găsit, dar această imagine ne ajută. Aşa S-a coborât Lumina între oameni. Când am de a face cu El sunt ca la raze, vede prin mine, mă radiografiază. Şi mi-arată şi spune: acesta eşti. Cuvintele pe care le are Ioan în toată Evanghelia sunt slabe în încercarea de a-L descrie: Ce Nume are Cel care a venit? Încercaţi să vă imaginaţi că aţi fost la nunta din Cana. Ce-a făcut El acolo? A arătat Cine este şi ce poate. Şi ce aduce. S-a terminat vinul – i-a pus să umple vasele şi a arătat că s-a încheiat cu acele rituri de curăţire, sunt pline, sunt împlinite, scoateţi din nou – înapoi la fântână: şi aveţi o sursă care nu se mai termină niciodată. Acesta este Cel care a venit. Dar acesta e numai începutul în încercarea de a-I descrie Numele.
Imaginaţi-vă că aţi fost şi voi în Ierusalim şi aţi văzut durerea pe care o avem descrisă în capitolul 5, că aţi umblat şi voi pe lângă Poarta Oilor, că aţi fost la scăldătoare, la Betesda, şi aţi văzut nenorocirea de acolo, şi necazul, şi omul care stă uscat de 38 de ani, neputincios. Iar El spune: „Sus! Du-te acasă. Ia-ţi patul şi umblă!“ Şi face aceasta şi într-o zi de Sabat, ca să fie greu de acceptat acel eveniment. În capitolul următor, o mulţime fără mâncare – şi din 5 pâini şi 2 peşti rămân coşuri multe, mai multe decât pâinea care a fost la început, şi au mâncat 5.000 şi s-au săturat. Acesta S-a coborât între noi. Întotdeauna portretul Lui va fi un portret intrigant. Îl auzi – şi nu e unul pe care să poţi să-L stăpâneşti şi să-I spui: Să faci ce zic eu! Niciodată. Deşi este smerit şi Se naşte în iesle, totuşi şi în iesle El este Dumnezeu. Şi El vrea să intre. Primeşti aşa vizitator în viaţă? Aceasta este întrebarea din seara de Crăciun.
Ne lipim foarte repede inima de un copilaş, Îl vezi bebeluş, gângureşte, Îl primeşti, ţi-e drag – dar să nu ne înşelăm. Cel care S-a născut este un Copil special, altfel decât alţi copii. Este Fiul lui Dumnezeu coborât la noi. Aici a fost licărirea din mintea lui Natanael. Când L-a văzut, a zis, fără să-i spună nimeni: „Rabi, Tu eşti Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel!“ Într-o suflare L-a descris corect. Cum Îl descrii tu? Te-a vizitat, a intrat, a rămas? Mă stăpâneşte? Se întâmplă în viaţa mea lucrurile care El vrea să se întâmple? Întotdeauna El începe cu măturatul. Când vine Lumina unde este întuneric, se aduc la iveală lucrurile rele. Nicodim a primit-o cel mai direct. Când intră El se întâmplă naşterea din nou – un început atât de radical încât doar limbajul naşterii îl poate exprima. Se vine la viaţă, se începe din nou. Aţi trăit lucrurile acestea? Nu vă uitaţi nici în dreapta, nici în stânga, cine este sau cine nu este cu noi – gândeşte-te la tine. La acestea trebuie să ne judecăm, pregătindu-ne pentru seara coborârii Lui la noi – coborârea adevăratei Lumini. Vine şi mă întreabă dacă-L primesc. Vor fi mulţi în seara de Crăciun pe care nu-i veţi primi în casă. Fie au venit prea târziu, fie-s prea mulţi, fie… nu mai vreţi. Sau nu mai aveţi ce le da. El, în seara aceasta ne întreabă pe noi, pe mine, personal: Mă primeşti? Nu să-I dau ceva şi să scap, ci să mă dau. Până la sfârşitul Evangheliei în aceeaşi direcţie va bate. Cel care arată aceasta cel mai deplin dintre toţi din Evanghelie este Toma. El exclamă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Are o abordare atât de – am spune – pisăloagă, până la urmă. Petru o trăieşte pe pielea lui. Îl întreabă: „Mă iubeşti?“ Şi-l mai întreabă o dată: „Mă iubeşti?“ Şi-l mai întreabă o dată: „Mă iubeşti?“ Cu mine face la fel. Cât mă stăpâneşte? Cât Îl iubesc? Viaţa mea cu El are un caracter foarte dinamic. Dimineaţa pot fi cel mai entuziast şi să ajung la Biserică omul cel mai plouat, negru, vânăt. Viaţa merge în felul acesta. Este o viaţă care afectează relaţia cu El, relaţia unii cu alţii. Cum staţi? Pe unde sunteţi? Lucrurile acestea le primim.
Versetele citite aşa spun: „Le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“ Cineva a fost înfiat şi a primit dreptul să se spună despre el: Sunt fiul lui cutare! Implicaţia numărul 1, implicaţia directă, în mod imediat, este: Acela este moştenitorul. Tot ce are Cel care m-a înfiat într-o zi va fi al meu. Cât credeţi lucrul acesta? Tot ce are Dumnezeu într-o zi va fi al nostru, pentru că El ne-a născut în familia Lui. El Şi-a trimis Fiul să-Şi lărgească familia. Este deosebit – totul pentru noi. Într-un sens, este gratuit, în alt sens ni se cere absolut tot. Ne cere pe noi, pe fiecare. Vrea să intre, aşa cum este El descris în toată Evanghelia. Vrea să intre ca Dumnezeu în viaţa mea. Aceasta spune în 1 cu 1: „Cuvântul era Dumnezeu.“ Acela, Lumina adevărată, vrea să intre înviaţa mea. Nu primeşti un prieten sau nici măcar un duşman, ci eşti întrebat dacă vrei să-L primeşti pe Dumnezeu. Să vină El şi relaţia să se desfăşoare apoi în termenii pe care îi avem în capitolul 6: „Îl mănânc şi-L beau“ – atât de apropiată este relaţia cu El. Sau, cum apare în capitolul 15, El asemănat cu o viţă şi eu cu o mlădiţă. Nu se poate imagina viaţa în afara viţei. De acolo îmi vine hrana. De acolo trăiesc.
Arată experienţa ta lucrurile acestea? Sau căutăm să dovedim că putem trăi şi mai liber de El, şi mai degajaţi de El – mai fără El. Ar fi cea mai mare minciună, pentru că nu e adevărat, nu se poate. Evanghelia se mişcă între aceste două situaţii: vrea să intre şi aduce toate lucrurile cu El. Vine ca oile Lui să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. Iar pe de altă parte ni se spune: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.“ Caută să stârnească în noi o judecată înţeleaptă, bună. Lucrul care ne poate împiedica de la toate acestea este dragostea noastră pentru întuneric. Acolo este problema: dragostea noastră pentru întuneric. Este o dragoste pe care trebuie s-o oprim, s-o izgonim. Altfel, lucrurile acestea pot fi numai de ochii lumii. Viaţa cu El sau naşterea din nou pot fi numai pentru o vreme, mânaţi de diferite motivaţii. La întrebarea „cât de mult iubim altceva sau pe altcineva decât pe adevărata Lumină“ doar noi, fiecare personal, putem răspunde.
Având în vedere lucrurile acestea, să ne analizăm starea inimii. Spre cine se îndreaptă inima noastră în mod constant? În seara acestea inimile noastre se pot îndrepta spre multe lucruri. Doar Cel care S-a coborât de la Dumnezeu, Cuvântul Lui, Lumina cea adevărată ar trebui să locuiască acolo. Nimeni altcineva. Vedeţi câţi chiriaşi aveţi acolo, câţi pretendenţi sunt acolo. Spuneţi-le că s-a încheiat înţelegerea, anulaţi-o! Scoateţi-i afară! Nimeni n-o poate face. Doar fiecare dintre noi.