Școala duminicală, 21 decembrie 2014
Ascultarea lui Iosif
Matei 1.18-25
Versetul de aur: Matei 1.20
Aceasta este relatarea naşterii Mântuitorului în Evanghelia după Matei. O relatare care, spre deosebire de celelalte două pe care le avem în Evanghelii, este croită şi descrisă din prisma unei profeţii, profeţia din Isaia 7.14: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn, iată fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu este cu noi ).“
Avem această perspectivă asupra naşterii Mântuitorului. Matei scrie Evanghelia pentru o audiență ebraică. Cel mai puternic mod de a convinge pe un evreu de adevărurile cu privire la un anumit lucru, este să vii şi să-i aduci mărturie din Scripturi. Ce s-a întâmplat a fost în planul lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat a fost o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, a ceea ce ne-a spus mai dinainte Domnul printr-un anumit proroc. În cazul de faţă prin proorocul Isaia.
Situaţia a fost grea. Avem doi logodnici care s-au confruntat cu o problemă care a fost gata să le rupă logodna şi să-i despartă. Viitoarea soţie este însărcinată. Ce durere trebuie să fi fost în inima lui Iosif. În textul pe care l-am citit Iosif nu spune un cuvânt, nu spune o vorbă. Îl găsim frământat şi face planuri în mintea lui, dar ezită să ia o hotărâre nepotrivită. Întotdeauna când eşti la mare cumpănă, şi inima îţi este cu adevărat curată, când eşti sincer și cinstit, ori unde ai fi, la vremea hotărâtă de Dumnezeu îţi va răspunde. Fără îndoială că Maria i-a spus lui Iosif că nu este vinovată de nimic. Totuşi, în starea de fapt, Iosif este la mare răscruce. În această cumpănă grea, ce să facă? Caută soluţii, se frământă şi aşteaptă.
Înainte de începutul lucrării lui Hristos, în Evanghelia după Matei, avem câteva visuri prin care Dumnezeu vorbeşte celor în cauză. Prima situaţie este aici în textul nostru. Iosif se frământă continuu și se se întrebaă mereu: Doamne ce ar trebui să fac? Domnul i-a trimis un înger şi i-a vorbit. Mai avem o situaţie similară în Matei 2.12-13: „În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis, să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.“ După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: „Scoală-te ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămâi acolo până îţi voi spune eu, căci Irod are să caute pruncul ca să-l omoare”. Matei 2.19-20: „După ce a murit Irod, un înger la Domnului, se arată în vis lui Iosif în Egipt. Şi-i zice: „Scoală-te ia Pruncul şi pe mama Lui, şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.” Şi mai avem o situaţie în Matei 2.22: „Dar când a auzit că în Iudea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo, şi fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii.“
De cinci ori la acest început de Evanghelie, înainte de începerea lucrării publice a lui Hristos, Dumnezeu, la momente de mare răscruce, vorbeşte în felul acesta. El niciodată nu-i lasă fără cuvânt pe cei care-L caută cu o inimă curată; la vremea potrivită El le-a dat răspunsul de care aveau nevoie. După ce începe lucrarea lui Hristos, cuvintele de care avem noi nevoie, sunt cuvintele pe care le-a spus El şi de ele ne ţinem, dar înainte de asta Dumnezeu a vorbit şi în felul acesta. Aşa a fost ajutat Iosif să înţeleagă ceea ce este aproape imposibil de înţeles. Nu mai avem în istoria Bibliei o situaţie în care o fecioară să fie în situaţia Mariei. Avem situaţii în care o naştere este anunţată, cum a fost naşterea lui Isaac, sau naşterea lui Ioan Botezătorul. Din acest punct de vedere Iosif era pregătit.
Dar cum se va face lucrul acela nimeni nu a fost pregătit. Iosif a fost pasiv, şi Maria a fost pasivă; aşa scrie Scriptura, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Avem o lucrare a Duhului asemănătoare cu cea care a fost de la început în Genesa 1.2: „Pământul era pustiu şi gol, peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor.“ Când Dumnezeu a creat tot ce vedem şi ce nu vedem, a folosit Cuvântul lui şi a folosit Duhul Lui. Tot aşa şi aici, când creaţia este pe punctul de a fi reînnoită, Duhul este din nou la lucru. O astfel de minune presupune naşterea Mântuitorului, o lucrare a Duhului Sfânt în trupul unei femei. Această lucrare duce la naşterea lui Mesia, la naşterea Fiului lui Dumnezeu. Toate lucrurile pe care le-a spus sunt supranaturale, sunt extraordinare, şi pentru a le primi ai nevoie să fii ascultător.
Fără îndoială că prietenii lui Iosif, sau poate cei din casa lui i-ar fi dat dreptate dacă ar fi părăsit-o pe Maria, dar înaintea unui om neprihănit, întotdeauna ceea ce spune Dumnezeu este mai important decât ceea ce ar spune oamenii, inclusiv cei din casa ta.
Când vorbim despre o naştere suntem curioşi şi luăm ca de la sine, şi întrebăm: unde te-ai născut? Imediat spui data şi locul naşterii. Matei, când descrie naşterea Mântuitorului, nu ne dă în mod explicit nici locul, nici data. Noi ştim din alte părţi cu privire la loc, dar nu ştim sigur cu privire la dată. Ce vreau să subliniez făcând aceste observaţii când vorbim despre naşterea lui Mesia, nu este atât de important nici locul, nici data, ci este important Cel care s-a născut. Mai mult este important Numele pe care l-a primit Cel care s-a născut. Dacă citiți cu atenţie paragraful anterior, lista neamului lui Hristos, veți vedea felul în care Evanghelistul Matei împarte istoria în generaţii. Sunt acolo câteva evenimente esenţiale. Toate sunt aşezate în linia lui David, în casa regală a lui Israel. Nu poţi vorbi despre Mesia în afara casei lui David. Dar pentru că în mentalitatea celor din Israel, dintr-o citire selectivă şi greşită a Scripturilor, Mesia a fost aşteptat ca un luptător, ca un personaj politic, ca un eliberator, întotdeauna când găsim în Noul Testament despre identitatea lui Isus Hristos avem aceste precizări. Vine Mesia, aduce mântuirea, dar nu mântuirea de sub puterea Romei, ci mântuirea de sub robia păcatului. Dacă uiţi şi laşi pe dinafară Genesa 3.15: „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.“ Totul are un sens spiritual, robia păcatului, a întunericului, a ispitelor, a uneltirilor celui rău. Dacă laşi acest verset şi începi doar cu Genesa 49, când Iacov, chemându-l pe Iuda ca să-l binecuvânteze, spune, pe linia aceasta va veni Şilo, şi toiagul de cârmuire nu se va îndepărta de la el, dacă porneşti de aici greşeşti, pentru că îl vei vedea pe Cel care urma să vină prin prisma toiagului și a domniei Lui. Și de aici până al vedea ca un izbăvitor politic e doar un pas. Aceasta a fost aşteptarea lor. Vorbind despre Mesia, îngerul subliniază adevărata robie, robia păcatului. Eliberatorul care a sosit, a venit să ne smulgă din această robie.
Vreau să ne uităm în toată Evanghelia după Matei, la ce ni se spune despre mântuirea pe care El ne-a adus-o. Unde, cum, şi în ce fel trebuie să vedem mântuirea adusă de Cel care s-a născut. De aici din capitolul 1 până la capitolul 8 nu ni se mai spune nimic, nu apare această familie de cuvinte. Pentru prima oară după capitolul 1 găsim lucrul acesta în Matei 8.25: „Ucenicii s-au apropiat de El, şi L-au deşteptat strigând; „Doamne scapă-ne, că pierim.” Doamne salvează-ne că ne scufundăm, pierim. Mergem mai departe în Matei 14.30: „Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut, şi fiindcă începea să se scufunde a strigat, Doamne scapă-mă.“ În Matei 9.21, avem femeia care de doisprezece ani era bolnavă cu scurgere de sânge. Căci îşi zice ea; „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.” În versetul 22 avem o afirmaţie foarte importantă pentru tema noastră. Isus s-a întors, a văzut-o, şi i-a zis,; „Îndrăzneşte fiică! Credinţa ta te-a tămăduit” şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela. Matei 10.22: „Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit…“ Ultimul verset pe care vreau să-l subliniez este în Matei 19.25, aici este la finalul stări de vorbă cu tânărul bogat. Ucenicii când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot, şi au zis; „Cine poate atunci să fie mântuit?”
Vedem în versetele acestea cum se construieşte tema mântuirii în Evanghelia după Matei. Mai întâi avem situaţii în care suntem ajutaţi să vedem cât de mare e primejdia: Doamne dacă nu ne scapi Tu, pierim. Niciodată când vorbim despre mântuire nu trebuie să pierdem din vedere situaţia în care suntem, şi că avem nevoie de ajutor. Situaţia în care sunt oamenii este asemănătoare cu situaţia în care erau ucenicii pe mare. Doamne trezeşte-te, Doamne acum este nevoie să intervii, dacă nu intervii noi murim! Dacă pierzi din vedere această stare de fapt, atunci nu vorbeşti corect despre mântuire. Pentru că nu vei vedea nevoia ei, importanţa şi urgenţa ei, de aceea vei putea spune, mâine, la bătrâneţe voi răspunde chemării lui Dumnezeu. Revenim la ultimul text din Matei 19. Aici suntem învăţaţi să recunoaştem că nici unul dintre noi nu poate câştiga mântuirea celuilalt, nici unul. Ce este cu neputinţă la oameni, spune Cuvântul mai departe, este cu putinţă la Dumnezeu. Mântuirea nu este o lucrare a unui om, ci este întotdeauna lucrarea lui Dumnezeu.
Cel care a venit a primit Numele Isus, adică „Domnul Mântuieşte” şi a făcut lucrul acesta. Acum, încă o observaţie foarte importantă. În Evanghelia după Matei Cuvântul spune aşa; „Va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Dacă vom privi într-o concordanţă, ca să vedem unde mai apare cuvântul „păcat” în Evanghelia după Matei, veţi găsi numai două locuri: Matei 3.6 şi 26.28. „Şi mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.“ „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.“ În Matei 3.6 poporul vine la Ioan, şi fiecare ascultând cuvântul predicat de Ioan în pustie, Biblia zice, îşi mărturiseau păcatele, se pocăiau şi era botezaţi de el. În Matei 26.28, Mântuitorul i-a un pahar, şi spune acesta este sângele legământului cel nou, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor. În familia mare de cuvinte care descriu relele din viaţa omului, avem şi nelegiuire şi pângărire, greşeală. Ele apar în Evanghelie, Matei 6, aşa cum greşim noi te rugăm să ne ierţi pe noi, şi să iertăm şi noi pe cei care ne greşesc, dar acest termen „păcat,“ apare doar aici, şi în acest fel se subliniază un lucru foarte important, ca să avem parte de iertarea de păcate, ai nevoie să ţi le mărturiseşti, ai nevoie să te pocăieşti de ele. Sângele care urma să fie vărsat are această putere a iertării în urma mărturisiri mele.
Cel care a venit, a venit să ne aducă nouă o nouă dimensiune a relaţiei omului cu Dumnezeu, Dumnezeu să poată fi cu noi, şi noi să putem experimenta permanent prezenţa Lui. Dumnezeu cu noi, adevărat pentru totdeauna! Aşa începe Evanghelia, şi aşa se termină Evanghelia. Matei 28.20: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor.”
Toate lucrurile acestea sunt lucrarea lui Dumnezeu. Unde este locul nostru? Să ne uităm din nou la Iosif. Bărbatul acesta în Noul Testament niciodată nu spune nimic, întotdeauna tace. Hotărârea și ascultarea lui sunt descrise într-un mod deosebit de ferm. Matei 1.24: „Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului, şi a luat la el pe nevastă-sa.“ Când s-a ridicat din pat a ascultat. Mai apare de două ori aceiaşi formulare: Matei 2.14: „Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt.“ Când i-a vorbit Dumnezeu, s-a ridicat şi a făcut ce i s-a spus. Al doilea text, Matei 2.21: „Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, şi a venit în ţara lui Israel.“ După ce Irod moare, Domnul îi vorbeşte din nou.Fiecare dintre noi să ne întrebăm în clipele acestea lucrul acesta: când ai înțeles cuvântul lui Dumnezeu, cât timp îţi trebuie până te ridici şi faci ce ţi-a spus Dumnezeu? Cât timp este între înțelegere şi împlinire? Între auzire şi ascultare? Trebuie să urmăm exemplul lui Iosif. Domnul mi-a vorbit, m-am ridicat şi am făcut ceea ce mi-a spus. Un om drept aşa face. În ciuda ori căror vorbe, care cu siguranţă le-au spus cei din casa lui, prietenii lui şi chiar duşmanii lui, el a luat-o pe Maria la el acasă. A crezut ce i-a spus îngerul. Ascultarea lui a depăşit orice prejudecată.