SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă ce a văzut Isaia și care a fost reacția lui, să găsim asemănările și deosebirile dintre reacția lui Isaia la chemarea lui Dumnezeu și cea a lui Ieremia la propria lui chemare și să discutăm despre cum putem face deosebirea dintre o chemare autentică de la Dumnezeu și o simplă nevoie umană.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 6:1-8, Isaia 38:1-5

VERSETUL DE AUR: „Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”.” (Isaia 6:8)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Isaia și-a început slujirea profetică la aproximativ 200 de ani după ce națiunea lui Israel s-a divizat. În anul 931 î.Hr., monarhia unită a lui Israel s-a împărțit în două regate: Israel (regatul de nord) și Iuda (regatul de sud). Lucrarea profetică a lui Isaia s-a concentrat asupra regatului de sud, Iuda, lucru reflectat prin menționarea regilor iudei în Isaia 1:1.

Surprinzător, chemarea Domnului pentru Isaia nu este relatată decât în capitolul 6. Aceasta diferă de tiparul obișnuit în care chemarea unui profet este menționată la începutul cărții (exemple: Ieremia 1:4–19; Ezechiel 1:1–3:15). Poate că autorul a dorit mai întâi să prezinte contextul chemării — lucru pe care primele cinci capitole din Isaia îl împlinesc.

Poporul lui Iuda devenise o „națiune păcătoasă”, răzvrătindu-se pe față împotriva Domnului (Isaia 1:1–5). Un spirit de autosuficiență însoțea o fațadă de prosperitate economică, siguranță militară și aroganță religioasă (Isaia 2:7–8). Domnul Își descrie poporul ca pe o vie care a produs roade nepotrivite (5:1–7). Prin nedreptatea lor, ajunseseră să redefinească binele și răul (5:20).

Aceasta era epoca în care se afla Isaia atunci când a venit chemarea Domnului asupra lui.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Trimis de Dumnezeu (Isaia 6:1-8)

• Ce a văzut Isaia (v. 1-2)
• Ce a auzit Isaia (v. 3)
• Ce a simțit Isaia (v. 4)
• Ce a spus Isaia (v. 5)
• Ce a primit Isaia (v. 6-8)

2. Comunicarea cu Regele (Isaia 38:1-5)

• Un mesaj despre moarte (v. 1)
• Lacrimi de amărăciune (v. 2-3)
• Prelungirea vieții (v. 4-5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce ne descoperă acoperirea serafimilor despre atitudinea și postura pe care ar trebui să o adoptăm în închinare și în rugăciune?
2. Cum afectează postura ta fizică, mentală și emoțională actele tale de închinare?
3. Cum ai descrie relația dintre sfințenia lui Dumnezeu și sfințenia poporului Său (1 Petru 1:15-16)?
4. Cum îi poți încuraja și pe alții să-L slăvească pe Dumnezeu pentru sfințenia Sa?

APLICAȚII PRACTICE:

Nu toți vom trăi aceeași chemare spre slujirea cu normă întreagă în cadrul bisericii. Totuși, Dumnezeu îi cheamă pe toți să Îi slujească. Indiferent unde ne cheamă Dumnezeu să lucrăm, ar trebui să răspundem cu propria noastră versiune a cuvintelor: „Iată-mă, trimite-mă!”

Atunci când răspundem cu smerenie și disponibilitate, Dumnezeu ne va folosi ca reprezentanți ai Săi înaintea altora. Unii dintre noi Îi vor sluji prin lucrare pastorală sau misionară. Alții Îi vor sluji prin mărturia lor la locul de muncă, prin relațiile cu familia și prietenii, prin susținerea financiară a lucrării misionare, și așa mai departe. Când răspundem chemării lui Dumnezeu, indiferent unde ne duce, ne aflăm într-un loc de slujire pentru El.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm piatra aleasă din Sion, să explicăm relația dintre creștini ca „pietre vii” și Domnul nostru Isus Cristos ca „Piatra vie” și să aflăm o cale prin care să ne ferim de comportamente neevlavioase.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Petru 2:1-12

VERSETUL DE AUR: „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2:5).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cele 27 de cărți ale Noului Testament includ două atribuite apostolului Petru. Prima este deosebit de bogată în citate și aluzii la diverse pasaje din Vechiul Testament. Potrivit unei estimări, 1 Petru se află pe locul al doilea, la egalitate cu Evrei, în ceea ce privește procentul de versete care reflectă pasaje din Vechiul Testament—doar Apocalipsa are un procent mai ridicat. Fiind evreu, Petru cunoștea bine istoria strămoșilor săi. Acest lucru reiese din folosirea mai multor imagini și referințe veterotestamentare în cele două epistole ale sale.

Petru este, el însuși, o figură tulburătoare în relatările din Evanghelii. Avea tendința să rostească imediat ceea ce-i trecea prin minte, părând uneori să se contrazică (exemple: Matei 16:22–23; 26:35; Marcu 9:5–6; Ioan 18:25–27). Era impulsiv și curajos până la nesăbuință, acționând adesea înainte de a gândi (Matei 14:22–33; Ioan 18:10). Pe scurt, Petru este un apostol cu care ne putem identifica cu ușurință.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Un popor sfințit (1 Petru 2:1-3)

• Ce să lepădăm (v. 1)
• Ce să căutăm (v. 2-3)

2. O casă duhovnicească (1 Petru 2:4-8)

• Piatra vie (v. 4)
• Pietrele de zidire (v. 5)
• Piatra din capul unghiului (v. 6-7)
• O piatră de poticnire (v. 8)

3. O seminție aleasă (1 Petru 2:9-12)

• Trăsături (v. 9-10)
• Sfaturi (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce să facem pentru a ne continua creșterea spirituală?
2. O dată conștientizate responsabilitățile tale preoțești, cum se va schimba viața ta de rugăciune?
3. Care sunt câteva moduri prin care îți poți sfinți stilul de viață astfel încât să strălucească mai puternic într-o lume întunecată de păcat??

APLICAȚII PRACTICE:

Această lecție conține învățături importante despre natura Bisericii, dar nimic nu este mai important decât acest adevăr: dacă ești creștin, Cristos te cheamă să fii un „preot” pentru ceilalți credincioși. Asta înseamnă să slujești și să mijlocești pentru ei fără să ai nevoie de permisiuni sau acreditări speciale. Suntem membri ai Împărăției Regelui Isus, slujindu-i pe ceilalți așa cum El i-ar sluji.

Să ne amintim că suntem o preoție împărătească, slujind unii altora. Suntem un neam sfânt, cei care, în ascultare, caută să împlinească voia lui Dumnezeu. Suntem răscumpărați din blestemul morții prin darul Fiului Său.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm elemente ale vechiului legământ care se potrivesc cu elemente din legământul cel nou, să căutăm și deosebirile dintre noul legământ și cel vechi, chiar dacă legământul cel nou este o extindere a celui vechi și să aflăm modurile în care putem fi o „jertfă de laudă” mai vrednică.

TEXTUL LECȚIEI: Evrei 13:9-21

VERSETUL DE AUR: „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (Evrei 13:15).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Pentru a înțelege cât mai bine scrierea unui autor, este de folos să știm (1) cine a scris, (2) cui i s-a adresat și (3) motivul corespondenței. Nu avem întotdeauna toate cele trei informații în cele 27 de cărți ale Noului Testament. În privința cărții sau epistolei cunoscute sub numele de Evrei, nu avem niciuna dintre ele!
Mai mulți autori au fost propuși de-a lungul timpului pentru Evrei. În Evrei 13:23 este menționată eliberarea lui Timotei, un binecunoscut tovarăș de slujire al lui Pavel. Acest fapt ar putea indica faptul că Pavel este autorul, dar nu putem ști cu siguranță—scrisoarea nu este în stilul său obișnuit. Este foarte probabil să nu aflăm niciodată identitatea persoanei care a scris această carte.

În ceea ce privește identitatea destinatarilor, încheierea „cei din Italia vă trimit sănătate” (Evrei 13:24) nu oferă suficiente detalii care să ne lămurească. Totuși, scrisoarea reflectă un nivel de intimitate cu cititorii, ceea ce indică faptul că autorul cunoștea destul de bine oamenii acestei adunări.

Nu există în această epistolă o declarație clară de intenție, așa cum găsim în Luca 1:1–4, Ioan 20:31 sau 1 Ioan 5:13. Trebuie să ne mulțumim cu faptul că Biserica primară a considerat Evrei o scriere cu autoritate, cu caracter apostolic, demnă să călăuzească Biserica și să-și aibă locul în canonul Noului Testament.

Citind cartea Evrei, avem o puternică impresie că ea a fost scrisă către creștini de origine iudaică, care ezitau în credință din cauza persecuției (Evrei 10:32–34). Se pare că unii dintre ei se gândeau să se întoarcă la iudaism. Autorul confruntă această rătăcire explicând relația dintre Isus și sistemul Vechiului Testament. În felul acesta, el arată cum Cristos depășește orice element al sistemului iudaic.

Autorul face acest lucru într-un mod profund iudaic, respectând tradițiile evreiești și argumentând pe baza Scripturii. Însă, pe măsură ce ajungem la ultimul capitol al epistolei, tonul se schimbă: de la subiecte grele din punct de vedere doctrinar, autorul trece la aplicații practice.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Schimbări profunde (Evrei 13:9-14)

• Prin har (v. 9-10)
• Prin jertfă (v. 11-12)
• Prin căutare (v. 13-14)

2. Jertfe importante (Evrei 13:15-19)

• Jertfire continuă (v. 15-16)
• Supunere în ascultare (v. 17-19)

3. O mare binecuvântare (Evrei 13:20-21)

• Dumnezeul păcii (v. 20)
• Dumnezeul oricărui lucru bun (v. 21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Să lupți, să fugi sau să nu faci nimic – care să fie atitudinea potrivită în fața doctrinelor false?
2. În ce fel se deosebesc rugăciunile noastre pentru liderii bisericii de rugăciunile pentru liderii guvernamentali?
3. Ce poți face în săptămâna aceasta pentru a fi mai bine pregătit pentru lucrările Domnului?

APLICAȚII PRACTICE:

Tradiția creștină a dat naștere multor stiluri diferite de cruci, fiecare având propria simbolistică și semnificație. Una dintre acestea este crucea celtică, despre care tradiția spune că a fost introdusă poporului irlandez de către Patrick, misionarul din secolul al V-lea. În forma ei cea mai simplă, crucea celtică seamănă cu o cruce obișnuită, având un cerc în jurul centrului. Crucea reprezintă jertfa lui Cristos. Cercul simbolizează veșnicia. Împreună, ele vorbesc despre jertfa perfectă și veșnică a lui Isus.

Cartea Evrei vorbește în termeni ai veșniciei. Așa cum simbolizează crucea celtică, Domnul Isus a oferit pentru noi o jertfă veșnică. El este Marele nostru Preot, o dată pentru totdeauna, fără început și fără sfârșit. Așteptăm o cetate veșnică. Avem o laudă neîncetată și eternă de adus lui Dumnezeu, o glorie care ține în veci. Avem un legământ veșnic—noul legământ promis de profetul Ieremia. De ce am renunța la aceste binecuvântări pentru moduri vechi și inferioare de a ne apropia de Dumnezeu? De ce ne-am lăsa distrași de lucruri mărunte? Să continuăm să-I aducem Domnului lauda noastră ca o jertfă plăcută înaintea Lui. Aceasta este jertfă unită cu veșnicia.

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm care este scopul lui Cristos și metoda Sa pentru a-l atinge, să explicăm ce înseamnă să fim „depărtați” și „apropiați” și să formulăm o cale prin care se poate trăi în pace și în unitate cu credincioșii.

TEXTUL LECȚIEI: Efeseni 2:11-22

VERSETUL DE AUR: „În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.” Efeseni 2:21-22

CONTEXTUL LECȚIEI:

În jurul anului 51 d.Cr., cu aproximativ doisprezece ani înainte de a scrie epistola către Efeseni, Pavel a participat la o întâlnire cunoscută adesea sub numele de „Conciliul din Ierusalim.” Această întâlnire este descrisă în Faptele Apostolilor 15 și în Galateni 2. Liderii bisericii s-au reunit pentru a rezolva o întrebare presantă pentru Biserica din primul secol: Este necesar ca bărbații dintre neamuri să fie circumciși pentru a fi considerați creștini? Mai simplu spus, întrebarea era dacă cineva trebuia mai întâi să devină iudeu pentru a putea deveni creștin. Era sinagoga singura poartă de intrare în biserică?

Conciliul din Ierusalim a decis că circumcizia nu trebuia să fie impusă neamurilor. Totuși, această hotărâre nu a fost acceptată de toți. Chiar și doisprezece ani mai târziu, unii învățau că neamurile trebuiau să fie circumcise și să respecte cu strictețe Legea lui Moise. Astfel, Pavel a simțit nevoia să revină asupra acestei chestiuni.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Omenirea împărțită (Efeseni 2:11-12)

• Prin ritual (v. 11)
• Prin limite (v. 12)

2. Omenirea reunită (Efeseni 2:13-22)

• Prin pacea lui Cristos (v. 13-15)
• Prin Duhul lui Dumnezeu (v. 16-18)
• Ca familie a lui Dumnezeu (v. 19)
• Pentru a fi Templul lui Dumnezeu (v. 20-22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel îți poți încuraja biserica să promoveze unitatea în Cristos?
2. În ce fel ar trebui să-ți influențeze realitatea împăcării cu Dumnezeu activitățile din această săptămână?
3. Cum i-ai explica unui necredincios legătura dintre pace și reconciliere?
4. Ce rol putem juca în întâmpinarea călduroasă a nou-veniților în biserică?

APLICAȚII PRACTICE:

Ce imagine ne oferă Pavel despre Biserica lui Cristos!
Suntem un popor global, multietnic, transcultural, din toate categoriile sociale — bărbați și femei, adulți și copii — toți împăcați prin sângele lui Cristos, toți umpluți de Duhul lui Dumnezeu, împlinind făgăduința templului lui Israel. Suntem casa lui Dumnezeu, familia Lui, împlinind scopul Său de a restaura omenirea la Sine ca o singură familie.
A fi o familie cere efort. Nu este de mirare, așadar, că Pavel a dedicat jumătate din epistola către Efeseni — începând cu Efeseni 4:1 — pentru a-i îndemna pe creștini să trăiască în unitate, într-un mod vrednic de Evanghelie.
Și noi avem astăzi propriile noastre probleme care ne dezbină, chiar dacă circumcizia nu mai este una dintre ele. Totuși, instrucțiunile lui Pavel pentru depășirea unei probleme care producea diviziune în secolul întâi au o valoare deosebită și pentru noi, cei din secolul douăzeci și unu.
Vedem viziunea templului lui Dumnezeu. Suntem noi dispuși, prin puterea Duhului, să trăim așa cum trebuie pentru ca el să fie zidit și nu dărâmat?

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm motivul pentru care cei dintâi cititori ai epistolei lui Pavel trebuiau să-L onoreze pe Dumnezeu cu trupul lor, să explicăm de ce este mai bine să privim concluziile apostolului Pavel ca pe principii călăuzitoare și nu ca pe imperative directe și să aflăm căi prin care să aplicăm principiile enunțate de Pavel la o situație din viața contemporană, situație care nu exista în vremea lui Pavel. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 16:12-20

VERSETUL DE AUR: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” 1 Corinteni 6:19

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Ne aflăm la cea de-a doua lecție din 1 Corinteni, așa că și contextul lecției de săptămâna trecută este valabil aici. Diferența este că lecția de astăzi abordează un subiect delicat: imoralitatea sexuală. Pentru a înțelege corect contextul, trebuie să fim conștienți de cât de mult diferă standardele moralei din cultura greco-romană a secolului I d.Hr. față de cele din zilele noastre.

Una dintre aceste diferențe se referă la modul în care era privită prostituția. În majoritatea orașelor din Statele Unite și Canada, prostituția este considerată ilegală. Însă cultura lumii mediteraneene din primul secol nu o vedea așa. Fidelitatea maritală era așteptată mai ales din partea soției, nu și a soțului — o dublă măsură. Petrecerile publice puteau include prostituate care să-i distreze pe bărbați după ce soțiile erau invitate să plece de la masă. Cultura majoritară a vremii considera acest comportament acceptabil.

În mod șocant, unii membri ai bisericii din Corint se implicau în comportamente sexuale interzise, care erau respinse chiar și de păgânii necredincioși (1 Corinteni 5:1)! Pavel nu putea tolera așa ceva, pentru că el vedea păcatul sexual ca pe o amenințare la adresa unității și curăției întregului trup al lui Cristos. Prin contrast, Pavel a învățat o viziune diferită cu privire la ce înseamnă imoralitatea sexuală — aceasta este tema lecției de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Trupuri sfințite (1 Corinteni 6:12-16)

• Controlul (v. 12-14)
• Reținerea (v. 15-16)

2. Duhuri sfințite (1 Corinteni 6:17-20)

• Legătura cu Domnul (v. 17-18)
• Templul Duhului Sfânt (v. 19-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poți căpăta mai multă înțelepciune cu privire la „zonele gri” ale comportamentului personal? Este posibil ca anumite comportamente să fie acceptabile pentru unii oameni, dar nu pentru alții? De ce da sau de ce nu?
2. Care sunt câteva moduri prin care cuplurile căsătorite pot mărturisi intenția lui Dumnezeu privind „un singur trup” în fața unei culturi imorale?
3. Care sunt câteva moduri prin care Îl putem glorifica pe Dumnezeu cu trupul nostru, în mijlocul provocărilor culturii contemporane?

APLICAȚII PRACTICE:

Ideea centrală a argumentului lui Pavel din 1 Corinteni 6:12–20 este că cei credincioși nu au autoritate deplină asupra propriei lor vieți. Suntem mădulare ale trupului lui Cristos. Suntem un templu al Duhului Sfânt. Îi aparținem lui Dumnezeu și trebuie să trăim în așa fel încât să-L glorificăm. Dumnezeu ne cheamă să trăim ca unii care sunt ai Lui.

Aceasta cere din partea noastră disponibilitatea de a rezista ispitelor. Astăzi există forme de ispită care nu existau în vremea lui Pavel, dar principiile pe care ni le prezintă el rămân valabile și puternice în lupta cu aceste ispite. Pavel și-a încurajat cititorii să își asume și să trăiască potrivit identității lor: ca trup al lui Cristos și templu al Duhului Sfânt. Și noi putem — și trebuie — să ne ajutăm pe noi înșine și pe copiii noștri să umble în conformitate cu identitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Este remarcabil faptul că Pavel nu a respins pur și simplu sloganurile corintenilor. Nici nu le-a dat doar porunci fără explicații. A recunoscut că, într-adevăr, aveau libertate în Cristos. Dar cum foloseau ei cel mai bine libertatea aceasta? Și noi, în ce fel ne trăim libertatea?

SCOPUL LECȚIEI: să definim înțelepciunea și nebunia, să explicăm în ce fel reprezintă Domnul Isus temelia lucrării lui Pavel și să ne facem un plan pentru onorarea Templului lui Dumnezeu – poporul Său.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 3:10-23

VERSETUL DE AUR: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, și care este Isus Hristos.” 1 Corinteni 3:11

CONTEXTUL LECȚIEI:

A doua călătorie misionară a Apostolului Pavel a început ca o vizită la bisericile pe care le plantase în prima sa călătorie (Faptele Apostolilor 15:36). După ce le-a revăzut (15:41), Pavel, neliniștit cum era, a dorit să meargă mai departe, spre teritorii noi, cu mesajul Evangheliei.

Dumnezeu i-a influențat itinerariul printr-o viziune care l-a îndemnat să traverseze Marea Egee spre regiunea cunoscută sub numele de Macedonia (Faptele 16:9–10). În cele din urmă, Pavel a ajuns în Corint în jurul anului 52 d.Hr., unde a rămas aproximativ 18 luni (18:11, 18). Corintul era, în acea vreme, un centru comercial aglomerat și bogat, un oraș cosmopolit cu locuitori din multe regiuni. Era totodată un loc al unei morale lejere și al unor religii păgâne influente.

Faptele Apostolilor 18:4 ne spune că în Corint exista o sinagogă (așa cum era cazul în majoritatea marilor orașe comerciale ale Imperiului Roman). Pavel și-a început propovăduirea în acea sinagogă, care era frecventată atât de evrei, cât și de greci (18:4–5). Însă, din cauza opoziției, a fost nevoit să plece și să-și îndrepte atenția asupra neamurilor din oraș (18:6–7). Cu toate acestea, în biserica din Corint a rămas un număr semnificativ de credincioși evrei (18:8).

Către această congregație mixtă a scris Pavel cele două epistole către corinteni, în timpul celei de-a treia călătorii misionare. În cei aproximativ patru ani care au trecut între timpul petrecut de Pavel în Corint și trimiterea primei sale epistole, s-au dezvoltat tendințe neevlavioase — tendințe care trebuiau corectate.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Munca făcută cu băgare de seamă (1 Corinteni 3:10-15)

• Mulți meșteri (v. 10)
• O singură temelie (v. 11)
• Materiale diferite (v. 12)
• Testul focului (v. 13-15)

2. Templul Sfânt (1 Corinteni 3:16-17)

• Ce este Templul? (v. 16)
• Ce înseamnă aceasta? (v. 17)

3. Înțelepciunea vicleană (1 Corinteni 3:18-23)

• Gândirea omenească (v. 18)
• Cunoștința lui Dumnezeu (v. 19-20)
• Asigurarea lui Pavel (v. 21-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care ar fi un bun „test de foc” pentru o lucrare în care te gândești să te implici?
2. Cum recunoști amenințările la adresa templului lui Dumnezeu?
3. Cum discerni dacă biserica începe să se abată spre înțelepciunea lumii?
4. Care este primul pas pe care îl vei face dacă observi spirit de dezbinare în biserica ta?

APLICAȚII PRACTICE:

Pavel a scris această epistolă cu aproximativ două decenii înainte ca romanii să distrugă templul din Ierusalim în anul 70 d.Hr. Însă chiar și înainte de acea distrugere, primii creștini credeau că Dumnezeu este cu poporul Său, nu limitat la o clădire fizică (Faptele Apostolilor 17:24). Astăzi, Duhul Sfânt — dat la botez (Faptele 2:38) — locuiește în fiecare persoană care se încrede în Isus ca Domn. Prin urmare, creștinii, adunați ca Biserică, sunt templul lui Dumnezeu pe pământ.

Avem datoria și privilegiul de a purta prezența lui Dumnezeu în lume și către lume. De aceea, trebuie să trăim într-un mod care aduce onoare atât propriei persoane, cât și celorlalți credincioși. Evităm diviziunile și spiritul de zarvă, mai ales atunci când acestea sunt alimentate de valorile lumii. Dumnezeu îi va trage la răspundere pe toți cei care pângăresc templul Său. Să ne purtăm în lume ca unii în care locuiește Dumnezeu.

Pe măsură ce facem aceasta, ne amintim că dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea opiniei publice sau a tendințelor culturale. E suficient să ne gândim la schimbările în valorile societății care au dus la schimbări în doctrina bisericii pentru a înțelege cât de tragică este o astfel de cădere.

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm informații clare despre distrugerea cetății Ierusalim și a templului din Ierusalim în anul 70 d.Cr, să explicăm legătură dintre distrugerea Templului și „sfârșitul veacului” și să trecem în revistă acele obiceiuri spirituale care ne ajută să stăruim în credință și să le includem din nou în viața noastră zilnică.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 24:1-14

VERSETUL DE AUR: „Dar Isus le-a zis: „Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” Matei 24:2

CONTEXTUL LECȚIEI:

Templul din Ierusalim a avut un rol central în istoria lui Israel și o legătură specială cu regii națiunii. Regele David a dorit să zidească un templu care să fie o înlocuire măreață pentru cortul întâlnirii, pe care Israel îl purtase prin pustie (2 Samuel 7:1–3). Totuși, Dumnezeu i-a spus că fiul său va fi cel care va construi templul (7:12–16). Și așa a fost: Solomon a zidit templul după planul tatălui său (1 Împărați 6:1–38). Însă Solomon s-a dovedit necredincios, iar după moartea lui, națiunea s-a împărțit în două (11:9–13, 26–40). În loc să fie un loc unde tot poporul lui Dumnezeu să se închine, locașul sfânt a devenit un motiv de rivalitate între regii lui Iuda și cei ai lui Israel (12:25–33; compară cu Deuteronomul 12:5–7). Necredincioșia conducătorilor lui Iuda a contribuit la pierderea slavei templului. Armatele Babilonului l-au distrus în cele din urmă, după un asediu reușit asupra Ierusalimului (2 Împărați 25; 2 Cronici 36:15–21). Când exilații din Iuda s-au întors în țară în anul 536 î.Hr., cei credincioși s-au apucat de reconstruirea templului (Ezra 1:1–7; 3:7–13). Însă structura rezultată era departe de măreția primului templu. Câteva sute de ani mai târziu, Irod cel Mare a transformat al doilea templu într-o clădire impunătoare. Irod a avut un motiv egoist pentru proiectul său: acela de a demonstra dreptul familiei sale de a domni. Iosif Flavius, istoricul evreu din secolul I, consemnează că zece mii de muncitori și zidari iscusiți au contribuit la ridicarea acestei structuri și că a fost nevoie de o mie de care pentru a aduce pietrele albe și strălucitoare care aveau să fie așezate la locul lor.

Isus a intrat în acest templu renovat după ce a venit la Ierusalim și a fost prezentat ca Împăratul promis de Dumnezeu (Matei 21:1–11). Dar în loc să laude acest templu impresionant, Domnul Isus i-a alungat pe schimbătorii de bani și pe negustori și a condamnat ceea ce a văzut (21:12–16). Conducătorii templului I-au pus la îndoială autoritatea de a face aceste lucruri, dar El i-a redus la tăcere punându-le o întrebare care i-a pus în încurcătură (21:25–27) și spunându-le pilde (21:28–44). În capitolele 22–23, Domnul Isus rămâne în templu și continuă să Se confrunte cu audiența ostilă. Nu dă înapoi de la criticile Sale, iar teama liderilor față de mulțimea adunată pentru Paște împiedică arestarea Lui imediată (21:46).

Evanghelia după Matei este cunoscută pentru cele cinci „predici” ale Domnului Isus. Textul de astăzi face parte din a cincea cuvântare, cunoscută sub numele de Predica de pe Muntele Măslinilor. Marcu 13:1–13 și Luca 21:5–19 ne oferă relatări paralele ale acestui pasaj.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Distrugere iminentă (Matei 24:1-3)

• Prevestirea pieirii (v. 1-2)
• Cererea călăuzirii (v. 3)

2. Vin vremuri grele (Matei 24:4-12)

• Învățători mincinoși (v. 4-5)
• Războaie înfricoșătoare (v. 6-8)
• Persecuții din partea necredincioșilor (v. 9-10)
• Proroci mincinoși (v. 11-12)

3. Asigurarea izbânzii (Matei 24:13-14)

• Credincioșii lui Dumnezeu vor ține piept (v. 13)
• Vestea Bună va birui (v. 14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum descrie Scriptura domnia lui Isus ca Împărat? Ce comportamente specifice se așteaptă din partea celor care trăiesc sub această domnie?
2. Ce pași ar trebui să facă credincioșii pentru a se asigura că nu sunt induși în eroare de învățături înșelătoare?
3. Cum îți poți folosi timpul, talentele sau resursele pentru a ajuta oamenii care suferă în urma războaielor sau a dezastrelor naturale?
4. Care dintre promisiunile Scripturii te ajută să rămâi statornic ca urmaș al lui Isus?
5. Ce pași putem face pentru a sprijini răspândirea Evangheliei în toată lumea și către toate neamurile?

APLICAȚII PRACTICE:

Oamenii vor să cunoască viitorul! Aceasta a fost motivația întrebărilor ucenicilor despre „sfârșit”. Până la urmă, dacă pot recunoaște semnele clare ale apropierii sfârșitului, nu voi putea să-mi fac planuri mai bune? Au trecut douăzeci de secole, dar natura umană nu s-a schimbat. Punem aceleași întrebări pe care le-au pus ucenicii din primul secol.

Însă Domnul Isus nu a răspuns în termenii unui „sfârșit”, ci în termenii unui „început”. Și acest început este marcat de aceleași rele omenești care au existat dintotdeauna. În loc să ne planificăm viețile în funcție de sfârșitul pe care ni-l imaginăm, Îi slujim mai bine lui Cristos recunoscând începutul — care este întotdeauna acum, timpul dintre prima și a doua venire a lui Isus.

Ce înseamnă aceasta pentru urmașii Săi în vremea noastră? Înseamnă că trebuie să rămânem credincioși, răbdători și dispuși să îndurăm necazuri și suferință. Putem face acest lucru pentru că avem o nădejde care vine din supunerea față de autoritatea Domnului Isus, în ciuda desfrâului lumii (Matei 24:37–51). Pe măsură ce Îl așteptăm pe Regele nostru să se întoarcă, Îl reprezentăm pe pământ, recunoscând prezența Lui în mijlocul celor care se confruntă cu nevoi (Matei 25). Așa cum Domnul Isus a fost credincios Tatălui Său din ceruri, tot așa trebuie să fim și noi credincioși lui Isus.

Aceasta este chemarea noastră: credincioșia. Cele mai bune echipe sportive excelează atât în atac, cât și în apărare. Suntem în ofensivă cu Evanghelia și cu puterea lui Dumnezeu în spatele nostru (Matei 28:19–20). Facem o bună apărare atunci când ne antrenăm să recunoaștem prorocii mincinoși și dumnezeii falși. Dacă nu suntem activi în a duce Evanghelia lumii, ajungem asemenea smochinului neroditor, care este în pericol de a fi tăiat (Luca 13:9). Dacă nu ne apărăm cum trebuie — tema principală a studiului de astăzi — riscăm să fim amăgiți (1 Ioan 2:26; 3:7; în contrast cu Efeseni 4:14).

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm motivul pentru care Domnul Isus „curăță” Templul, să explicăm raportul dintre a fi „plin de zel” și „gelos” și să ne facem un plan prin care să ne „curățăm” de cel puțin un obicei nesfânt, având în vedere faptul că trupul nostru este templul noului legământ al lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 3:16-17). 

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 2:13-25

VERSETUL DE AUR: „Și a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicați acestea de aici și nu faceți din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.” Ioan 2:16

CONTEXTUL LECȚIEI:

Curățirea templului din lecția de astăzi diferă de relatările din Evangheliile Sinoptice — Matei, Marcu și Luca. Acestea descriu momentul în care Domnul Isus a acționat autoritar în templu, fapt ce a dus la arestarea Lui (Matei 21:12–13; Marcu 11:15–17; Luca 19:45–46). Unii cercetători consideră că Ioan și scriitorii Sinopticilor consemnează evenimente diferite. Alții sugerează că Ioan a plasat acest episod mai devreme în relatarea sa pentru a sublinia importanța lui în contextul întregii lucrări a Domnului Isus din acea Evanghelie.

Dacă Isus a curățit templul de mai multe ori, este posibil ca acțiunile Lui să nu fi dus la reforme durabile — ceea ce ar fi făcut necesară o a doua curățire și ar fi provocat și mai mult ostilitatea celor care căutau să-L omoare.

Templul din Ierusalim, în secolul I, era centrul vieții religioase a poporului evreu. Deși credincioșii din vremea lui Isus îl considerau un loc sfânt, complexul templului era plin de controverse. Era condus de o familie de preoți percepuți ca fiind corupți.

Curțile exterioare ale templului deveniseră locul unde se vindeau animale pentru jertfe. Deși mulți probabil considerau această practică convenabilă, alții o considerau scandaloasă, întrucât preoțimea profita financiar de pe urma ei.

Curățirea templului de către Isus este asemănătoare cu acțiunile strămoșilor Săi. Ezechia (domnit între 715–687 î.Hr.) și Iosia (domnit între 640–609 î.Hr.) au fost regi ai lui Iuda care au reformat și restaurat templul după perioade de neglijare și pângărire prin idolatrie (2 Împărați 23:1–30; 2 Cronici 29:1–36). Fiind Regele de drept și Fiu al lui David, era potrivit ca Isus să ceară reformarea templului.

Înainte de evenimentele din lecția de astăzi, Isus fusese în Cana din Galileea, unde transformase în chip minunat apa în vin (Ioan 2:1–10). Prin această minune „Și-a arătat slava” înaintea ucenicilor și a celorlalți (2:11). După acel eveniment, Isus a călătorit împreună cu familia și ucenicii Săi la Capernaum, un sat pescăresc de pe țărmul Mării Galileii (2:12). După câteva zile petrecute acolo, Domnul Isus și ucenicii Săi au pornit spre Ierusalim, o călătorie de câteva zile pe jos. Povestea noastră reîncepe aici.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Acțiunile Domnului Isus (Ioan 2:13-17)

• Descrise (v. 13-16)
• Explicate (v. 17)

2. Anunțul Domnului Isus (Ioan 2:18-22)

• Autoritatea contestată (v. 18-20)
• Explicarea răspunsului (v. 21-22)

3. Pe cine să credem? (Ioan 2:23-25)

• Pe Domnul Isus (v. 23)
• Nu pe oameni (v. 24-25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Te-a ajutat o reflecție mai profundă să observi mâna lui Dumnezeu într-o situație dificilă? Când anume?
2. Descrie un moment în care ai așteptat ca Dumnezeu să-ți dea un semn înainte de a lua o decizie.
3. Ți se pare mai ușor să înveți din exemple concrete sau din metafore? De ce?
4. Cum ai răspunde dacă cineva te-ar întreba ce consideri a fi o minune sau un semn din partea lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

Ironia acestui pasaj este că, într-un episod care exprimă râvna Domnului Isus pentru templul din Ierusalim, El redefinește chiar conceptul de „templu”. Acțiunile Sale au fost asemănătoare cu cele ale unui profet — nu unul venit să distrugă, ci să comunice perspectiva lui Dumnezeu.

Isus a văzut că templul era plin de oameni care aveau de-a face cu un sistem comercial care îi exploata financiar în beneficiul altora. Indiferent de renovările făcute de Irod, Isus știa că acea clădire nu va dăinui. În schimb, trupul Său este Templul adevărat, pentru că El este Cuvântul lui Dumnezeu venit din cer (Ioan 1:1, 14). Templul din Ierusalim era o instituție umană în declin. Omenirea păcătoasă nu poate primi prezența sfântă a lui Dumnezeu fără pocăință și fără ajutorul Lui. Dorința lui Dumnezeu de a locui cu oamenii a fost atât de mare, încât L-a trimis pe singurul Său Fiu ca să le ofere viață veșnică (3:16). În și prin Domnul nostru Isus Cristos, avem acces direct la Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm sursa spuselor Domnului Isus despre îndurare și jertfă, să observăm eventualele asemănări și deosebiri dintre preocupările Fariseilor și preocuparea Domnului Isus și să ne formulăm un plan prin care să urmăm exemplul Domnului Isus și să dăm dovadă de îndurare nesfârșită în acele situații și locuri în care nimeni nu s-ar aștepta.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 12:1-8

VERSETUL DE AUR: „Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.” Matei 12:6

CONTEXTUL LECȚIEI:

Respectarea unei săptămâni de șapte zile, dintre care una era dedicată odihnei (Sabatul), era o practică specifică Israelului antic. Un rege din vremurile străvechi putea să declare o zi de odihnă pentru a celebra o mare victorie, dar ideea de odihnă regulată, la intervale fixe, era revoluționară. În general, pentru popoarele din antichitate era normal să muncească în fiecare zi.

Sabatul a fost un dar oferit de Dumnezeu prin Legea lui Moise (Exodul 20:8–11; Deuteronomul 5:12–15). El comemora două dintre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu. Mai întâi, Dumnezeu a încheiat lucrarea creației și S-a odihnit în a șaptea zi (Geneza 2:1–3; compară cu Exodul 20:11). Apoi, Dumnezeu Și-a eliberat poporul din robia Egiptului, un loc în care nu li se permitea odihna. Odihna era un dar divin — chiar și animalele primeau o zi liberă (Deuteronomul 5:12–15).

Prin urmare, Sabatul nu era doar o binecuvântare, ci și o expresie a credinței. Provocarea era să ai încredere că șase zile de muncă erau suficiente pentru a trăi, pentru că Dumnezeu avea să poarte de grijă. Într-o eră agrară, preindustrială, era nevoie de mare credință să accepți așa ceva!

Legea lui Moise extindea porunca Sabatului pentru a include un an din șapte; în fiecare al șaptelea an, câmpurile trebuiau lăsate necultivate, datoriile erau iertate, iar robii erau eliberați (Leviticul 25:1–8; Deuteronomul 15:1–18). În Anul Jubileului — care venea după șapte ani sabatici (în total 49 de ani) — orice pământ vândut trebuia să se întoarcă la proprietarii inițiali (Leviticul 25:8–22). Prin aceste porunci, Dumnezeu a promis binecuvântare și rodnicie în țara pe care le-o dăduse israeliților ca moștenire.

Totuși, ținerea Sabatului devenise un subiect controversat cu mult înainte de vremea Domnului Isus. Profeții lui Israel au vorbit împotriva unei respectări ipocrite a Sabatului (de exemplu: Isaia 1:13; Amos 8:3–6). Ieremia a avertizat Ierusalimul că nerespectarea Sabatului va duce la distrugere (Ieremia 17:27). Dar profeții au privit și cu speranță către o zi în care Sabatul avea să fie ținut cu adevărat, când binecuvântarea lui Dumnezeu va fi restaurată peste Israel și chiar și alte neamuri se vor alătura în închinare față de Dumnezeu pentru lucrările Sale mărețe (Isaia 66:22–23; Ieremia 17:24–26).

Fariseii din vremea lui Isus au reacționat printr-o accentuare extrem de riguroasă a ținerii Sabatului. „Tora orală” (tradițiile transmise pe cale verbală) a amplificat regulile pentru a preveni chiar și apropierea de încălcarea poruncii. Aceste tradiții definiseră în detaliu ce însemna „muncă” ce putea sau nu putea fi făcută în ziua Sabatului.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Întrebare: Ce îngăduie Legea? (Matei 12:1-2)

• Ucenicii flămânzi (v. 1)
• Fariseii ofensați (v. 2)

2. Ce este mai important? (Matei 12:3-8)

• Decât David (v. 3-4)
• Decât Templul (v. 5-6)
• Decât jertfa (v. 7)
• Rezumat (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum îi sprijini pe liderii de slujire a căror lucrare constă în a-i sluji pe alții chiar în zilele de închinare?
2. Cum ar arăta, în viața ta, să arăți „milă… nu jertfe” în săptămâna care urmează?
3. Ce pași trebuie să faci pentru a recunoaște și a accepta autoritatea lui Isus ca Domn și Împărat?

APLICAȚII PRACTICE:

La început, această relatare pare că ne va învăța cum să ținem Sabatul: ca pe un dar, nu ca pe o povară. Însă, în realitate, ea ne vorbește despre Cel care împlinește făgăduințele Sabatului. Este vorba despre autoritatea Lui și despre binecuvântarea pe care o aduce. Domnul Isus este un Împărat mai mare decât strămoșul Său David. Ucenicii Lui erau asemenea preoților, pentru că Îi slujeau Celui care este mai mare decât Templul. Iar Isus este Fiul omului, căci El este Creatorul și Răscumpărătorul. El este Dumnezeu, Cel care a dăruit Sabatul.

Indiferent de înțelegerea noastră cu privire la respectarea Sabatului, toți creștinii pot afirma cu credință că Isus este Domnul — chiar Domnul Sabatului. Textul de astăzi ne provoacă să recunoaștem autoritatea lui Isus. Ca Împărat, El poate oferi lucruri bune: iertare, odihnă și o Împărăție veșnică. Domnul Sabatului S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru noi — iar datoria noastră este să arătăm milă. Dacă vrei să-L onorezi pe Cel care are autoritate asupra Sabatului, începe de aici.

SCOPUL LECȚIEI: să găsim pe hartă locația menționată, să analizăm afirmația „dacă…atunci” pe care o face Iacov în Geneza 28:20-22 și să ne creăm un plan prin care să ne amintim de o vreme în care prezența și lucrarea lui Dumnezeu a fost cât se poate de evidentă în viața noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 28:10-22

VERSETUL DE AUR: „Și Iacov s-a sculat dis-de-dimineață, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte și a turnat untdelemn pe vârful ei. A dat locului acestuia numele Betel.” Geneza 28:18-19a

CONTEXTUL LECȚIEI:

Geneza 12:1-3 marchează începutul relatării despre o familie aleasă să fie un canal al binecuvântării pentru toate neamurile. Textul nu explică de ce a ales Dumnezeu această familie. Uneori, păcatele și slăbiciunile membrilor ei ne pot lăsa uimiți. Acest lucru este valabil și în cazul nepotului lui Avraam, Iacov.

Cartea Geneza îl prezintă pe Iacov ca pe un om înșelător, care a căutat mereu să profite de ceilalți. El și-a înșelat fratele, Esau, luându-i dreptul de întâi născut (Geneza 25:27-34). Apoi, printr-o altă înșelăciune, l-a păcălit pe tatăl său, Isaac, pentru a primi binecuvântarea care îi aparținea lui Esau (Geneza 27:1-40). Mai târziu, Iacov însuși a fost înșelat de socrul său, Laban (Geneza 29:15-27). La rândul său, Iacov l-a înșelat pe Laban (Geneza 30:37-43), iar înșelăciunile au continuat (Geneza 31:17-21).

De fapt, în călătoria menționată în lecția de astăzi, Iacov fugea de necazuri—necazuri pe care și le crease singur. În urma unei conspirații cu mama sa, el a ales să plece în exil pentru a scăpa de răzbunarea fratelui său, care voia să-l omoare din cauza înșelăciunii suferite (Geneza 27:41). Un astfel de om nu părea a fi candidatul ideal pentru a juca un rol central în planul lui Dumnezeu de a binecuvânta toate neamurile!

Și totuși, Dumnezeu Și-a împlinit voia prin Iacov. În cele din urmă, istoria lui Iacov nu este despre căutarea lui după Dumnezeu, ci despre căutarea lui Dumnezeu după el. Atunci când a fost găsit pe o cale fizică, Iacov a început și o călătorie spirituală.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Călătoria lui Iacov (Geneza 28:10-11)

• Drumul parcurs (v. 10)
• Oprirea (v. 11)

2. Visul lui Iacov (Geneza 28:12-15)

• Viziunea cu îngerii (v. 12)
• Iacov aude glasul lui Dumnezeu (v. 13-15)

3. Reacția lui Iacov (Geneza 28:16-19)

• Interpretarea visului (v. 16-17)
• Redenumirea cetății (v. 18-19)

4. Jurământul lui Iacov (Geneza 28:20-22)

• Condiția (v. 20-21a)
• Făgăduința (v. 21b-22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum ne putem pune mai mult la dispoziția lui Dumnezeu în așa fel încât să fim o binecuvântare pentru oameni? În urma citirii versetului 2 Corinteni 12:9, cum se poate folosi Dumnezeu de slăbiciunea ta pentru a binecuvânta lumea?
2. Cum ne putem folosit de promisiunea pe care o găsim în versetul Evrei 13:5 pentru a scăpa de orice sentiment că Dumnezeu ne-ar fi uitat?
3. Cum poți ajuta adunarea ta să-și amintească cele mai importante momente ale istoriei sale? 

APLICAȚII PRACTICE:

Dumnezeu l-a surprins pe Iacov cu o viziune despre măreția milei pe care urma să o primească în viață. Deși Iacov avea să se confrunte cu multe probleme—adesea cauzate de propriile sale fapte—viața lui avea să fie marcată de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Privind în ansamblu, Iacov urma să fie omul prin care promisiunile străvechi făcute strămoșilor săi aveau să se împlinească.

Însă, dincolo de această perspectivă generală, există și una mai personală: relatarea biblică nu este despre căutarea lui Iacov după Dumnezeu, ci despre căutarea lui Dumnezeu după Iacov. Odată ce a fost găsit, Iacov a trebuit să-și privească viața diferit și să caute înțelesul experiențelor sale. Această căutare l-a însoțit până la sfârșitul vieții sale (Geneza 46:1–47:11; 47:28–49:33).

Același lucru este valabil și pentru noi. Deși avem mult mai multă revelație divină decât a avut Iacov, încă ne străduim să înțelegem locul nostru în planul măreț al lui Dumnezeu (Matei 28:19-20). Pe plan personal, s-ar putea să sperăm doar la supraviețuire, dar în final descoperim mult mai mult de la Dumnezeul milei și al harului.

Indiferent de situațiile prin care trecem, întrebarea esențială, conform cu Luca 17:10, este aceasta: Care este datoria mea în această situație? Dacă îți pui această întrebare în lumina principiilor biblice, nu vei avea nevoie să aștepți un răspuns de la Dumnezeu printr-un vis.