Școala duminicală, 1 februarie, 2015

Iosif la naşterea lui Isus 

Matei 1:18-25

Verset de aur: Matei 1.20

Înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial, în Bucovina, un evreu se duce la fraţii conducători dintr-o biserică şi spune: „Vă rog să-mi daţi un om pocăit, am nevoie să mă ajute la ceva, dar să fie pocăit.“ I se recomandă pe un frate din biserică – „Uite, te duci la omul acela să-l ajuţi la ceva.“ Şi fratele se duce. Evreul începe de cu seară să-şi încarce toate lucrurile într-o căruţă şi pe fratele nostru îl îmbracă cu o manta jerpelită, dar solidă, şi îi spune: trecem în România la noapte – şi vreau să mă ajuţi. Şi vin, trec graniţa; la graniţă vameşii caută prin căruţă toate bagajele – fratele nostru îmbrăcat bine, ţinea caii de căpăstru. Trec de ruşi, vin la români, aceeaşi procedură, şi ajung cu bine. Când ajung în România, evreul îi mulţumeşte pentru ce-a făcut şi ia mantaua – şi erau cam 50 kg de bani de aur în mantaua pe care fratele, acuma, i-a dat‑o înapoi. Atunci când oamenii vor să facă anumite lucrări, de regulă îşi caută oameni de mare încredere. Aceasta este ideea pe care trebuie să o reţinem din întâmplarea de mai sus. Şi Dumnezeu face la fel. Atunci când Dumnezeu începe o lucrare, El are mare grijă ca numele acelei lucrări să rămână curat. Aceasta este ideea din spatele textului prezentat.  [Read more…]

Școala duminicală, 25 ianuarie 2015

Golirea de sine

Filipeni 2:1-11

Verset de aur: Filipeni 2.6

 

Cum S-a gândit la Sine Cel care S-a născut? Cum S-a gândit El, când a venit între noi? Ce mentalitate a avut, de S-a coborât de acolo şi a ajuns la noi? Ce anume L-a determinat să Se coboare printre noi? Ce a însemnat pentru El acest lucru?

Întotdeauna pentru Biserică este dificil să facă relevant pentru cei din ziua de astăzi acel eveniment de demult. Întrebarea pe care ţi-o poate pune cineva imediat este: Ce-are a face asta cu mine? S-a născut. Poate fi o ocazie să ne strângem familia acasă, să mâncăm, dacă avem, să ne aflăm bine cât mai multe zile, iar apoi fiecare mergem din nou la ale noastre, pe unde locuim. Singurul înţeles, singura semnificaţie a acestui eveniment devine o reuniune de familie: mă văd cu cei dragi. [Read more…]

Școala duminicală, 18 ianuarie 2015

La împlinirea vremii

Galateni 4:1-7

Verset de aur: Galateni 4.4-5

 

Este ziua când ni S-a născut Mântuitorul! Este o zi pe care Dumnezeu a pregătit-o şi a vegheat la împlinirea ei. Este o zi pentru în care a creat contextul cel mai bun, cel mai potrivit, astfel încât ceea ce trimite prin Fiul Său să ajungă în condiţii cât mai bune şi într-un timp cât mai scurt la cât mai mulţi. Orice lucru mare, orice realizare mare, orice biruinţă mare se face după multă chibzuinţă, după planificare cu atenţie, după ce aşezi lucruri lângă lucruri, oameni lângă oameni, idei lângă idei – astfel încât ceva să se întâmple.

S-ar putea să fim induşi în eroare atunci când citim în Evanghelia după Luca: a venit porunca „toţi să se înscrie!“ – şi s-au dus la Betleem. Iar când au ajuns acolo nu mai era loc pentru ei. Se caută o salvare a situaţiei: să stăm undeva, unde să stăm? La locurile de poposire nu mai era loc. Au ajuns într-un loc în care se odihneau animale. S-a născut pe fân, în iesle. Ai zice: Ce planificare-i asta? Unde-i chibzuinţa, unde-i înţelepciunea? Dacă Acela care a venit este aşa cum a spus îngerul la Buna Vestire – „Fiul Celui Prea Înalt“ –, atunci ne-am aştepta la altceva. Magii s-au gândit la lucruri similare: Se naşte Împăratul iudeilor, n-avem multe alternative unde L-am putea găsi, decât la Curtea împărătească. Sau într-un loc deosebit, frumos. Dar lucrurile n-au stat aşa. [Read more…]

Școala duminicală, 11 ianuarie 2015

Întruparea Cuvântului

Ioan 1.14-18

Verset de aur: Ioan 1.14

 

Bucurie din abundenţă în această zi – toţi cu acelaşi gând: a venit Cineva la noi, S-a coborât Cineva la noi, S‑a apropiat Cineva de noi. N-a mai fost niciodată pe aici. A venit cu lucruri unice. Oamenii n-au mai văzut aşa ceva. Despre lucrurile pe care le-a adus El urmează să discutăm în continuare – despre lucrurile pe care oamenii le-au văzut în El şi, nu în ultimul rând, despre lucrurile pe care noi le-am primit de la El. Pentru că poate fi Sărbătoarea aceasta cât de deosebită, cât de măreaţă, cât de strălucită – dacă nu primim fiecare câte ceva, nu e întreagă. Sărbătoarea Crăciunului are şi această dimensiune: primeşti ceva. S-a născut, a venit, a adus, am văzut. Şi pentru noi? Şi pentru noi. Versetul 14 adună tot ceea ce era înainte despre Cuvânt – şi totul se focalizează într-un singur loc: tot ce avem mai înainte despre Cuvânt, despre Lumină, acum este adunat, împachetat şi ni se spune: „Cuvântul S-a făcut trup.“ Eşti oarecum invidios, când citeşti până pe la versetul 13 – lucruri extraordinare, mari, din veşnicie, slăvite, şi te întrebi: eu cum aş putea să le văd, să ajung la ele, chiar să le şi am? Ioan ne spune: tot de acolo a venit la noi Cel care era de la început, Cel care era împreună cu Dumnezeu, Cel care era Dumnezeu: S-a făcut trup. Spune chiar mai mult: nu doar că a venit, dar a şi locuit printre noi. De aici, totul devine foarte accesibil, plăcut. Poţi să ajungi acolo, te poţi transpune acolo, poţi trăi acolo. Lucrurile pe care martorii oculari, apostolii, cei din veacul I, din Palestina, din Galileea, din Iudeea, din Ierusalim le-au văzut le vom discuta în continuare, le vom aduce înaintea noastră, să le vedem şi noi – lucurile pe care ei le-au primit prin credinţă să le primim şi noi. [Read more…]

Școala duminicală, 4 ianuarie 2015

Coborârea luminii

Ioan 1.9-13

Verset de aur: Ioan 1.12

 

Ni se pot induce multe feluri în care să ne gândim la coborârea Fiului lui Dumnezeu, la naşterea Mântuitorului între noi. Putem fi influenţaţi să facem multe lucruri cu ocazia sărbătoririi acestui eveniment – şi, aproape în mod inconştient, involuntar, suntem prinşi în lucrurile acestea. Dacă luaţi la socoteală timpul şi alocarea lui cu ocazia acestor sărbători, veţi vedea cât de mult îl consumaţi în lucruri pe care, dacă le gândiţi şi le judecaţi la rece, n-ar trebui să le faceţi.

S-a coborât adevărata Lumină în lume. N-a venit ca un musafir, ca un călător – ne dă bună ziua şi merge mai departe. Nu. A venit să ne pretindă. Şi, din cele pe care le-am citit, întrebarea este directă: Mă primeşti sau nu mă primeşti? Aceasta ar trebui să fie frământarea cu ocazia acestei sărbători. S-a coborât, a venit! Să mă gândesc la El ca la adevărata Lumină, care a venit în lume. [Read more…]

Cristos, numai El!

Studii de Școală duminicală pentru Bisericile Baptiste Române din SUA și Canada.

Programarea studiilor biblice pentru anul 2015 poate fi accesată aici.

Școala duminicală, 28 decembrie 2014
Credința lui Avraam
Evrei 11.8-19
Versetul de aur: Evrei 11.8

Cuvântul din Evrei 11.8-19 este despre omul pe care îl așteptăm menționat în orice discuție despre credință, Avraam. El este modelul de om care crede. Când auzi despre credință, Avraam este primul care-ți vine în gând. Un om pe care l-a ales Dumnezeu, un om pe care l-a chemat Dumnezeu; un om în a cărui viață, la momente de răscruce, se vede ceea ce ne interesează pe noi, credința pentru mântuirea sufletului. Un om care nu dă înapoi, un om care merge numai înainte.
Primul moment din viața lui este cel al chemării lui Avraam. Noi găsim istoria despre aceste lucruri în Genesa 12. Ceea ce se subliniază în Evrei 11 este următorul lucru: când Dumnezeu l-a chemat Avraam a ascultat prin credință și a fost gata să meargă deși nu a știut unde se duce. Pentru Avraam a fost mai puternică chemarea din partea lui Dumnezeu decât cunoașterea destinației. Ai fost vreo dată în situația ca cineva să te cheme undeva și tu să nu știi unde va fi acel loc? Când oamenii vor să-i înșele pe oameni, sau să facă rău altor oameni așa procedează. Îl chemi într-un loc pe care nu-l cunoaște ca să-i poți face rău, de aceea nu trebuie să te duci în locuri pe care nu le știi când te cheamă oamenii, poate fi o cursă. Dar când te cheamă Dumnezeu e o dovadă de credință. Avraam era în Ur în Haldea, în Babilon. De acolo Dumnezeu l-a chemat să meargă spre apus în țara făgăduinței; l-a chemat într-un loc pe care nu-l cunoștea, în care nu a mai fost. Ceea ce l-a ajutat pe Avraam să asculte de chemarea lui Dumnezeu a fost credința. Primul lucru pe care-l subliniem în această meditație este următorul: ascultarea de Dumnezeu prin credință, trebuie să fie mai puternică decât tot ceea ce știm. Ascultarea prin credință trebuie să depășească nivelul meu de cunoaștere. Dacă Dumnezeu m-a chemat îl urmez, chiar dacă nu știu încotro și unde voi ajunge. [Read more…]

Școala duminicală, 21 decembrie 2014
Ascultarea lui Iosif
Matei 1.18-25
Versetul de aur: Matei 1.20

Aceasta este relatarea naşterii Mântuitorului în Evanghelia după Matei. O relatare care, spre deosebire de celelalte două pe care le avem în Evanghelii, este croită şi descrisă din prisma unei profeţii, profeţia din Isaia 7.14: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn, iată fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu este cu noi ).“
Avem această perspectivă asupra naşterii Mântuitorului. Matei scrie Evanghelia pentru o audiență ebraică. Cel mai puternic mod de a convinge pe un evreu de adevărurile cu privire la un anumit lucru, este să vii şi să-i aduci mărturie din Scripturi. Ce s-a întâmplat a fost în planul lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat a fost o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, a ceea ce ne-a spus mai dinainte Domnul printr-un anumit proroc. În cazul de faţă prin proorocul Isaia.
Situaţia a fost grea. Avem doi logodnici care s-au confruntat cu o problemă care a fost gata să le rupă logodna şi să-i despartă. Viitoarea soţie este însărcinată. Ce durere trebuie să fi fost în inima lui Iosif. În textul pe care l-am citit Iosif nu spune un cuvânt, nu spune o vorbă. Îl găsim frământat şi face planuri în mintea lui, dar ezită să ia o hotărâre nepotrivită. Întotdeauna când eşti la mare cumpănă, şi inima îţi este cu adevărat curată, când eşti sincer și cinstit, ori unde ai fi, la vremea hotărâtă de Dumnezeu îţi va răspunde. Fără îndoială că Maria i-a spus lui Iosif că nu este vinovată de nimic. Totuşi, în starea de fapt, Iosif este la mare răscruce. În această cumpănă grea, ce să facă? Caută soluţii, se frământă şi aşteaptă. [Read more…]

Școala duminicală, 14 decembrie 2014
1 Corinteni 3.10-15 – Fiecare să ia seama cum clădește deasupra
Verset de aur: 1 Corinteni 3.10

În această zi vorbim pornind de la textul acesta, şi avem în vedere ultimele cuvinte din versetul 10: „Fiecare să ia seama cum clădeşte deasupra.” Lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu poate fi verificată. Modul în care se va verifica lucrarea fiecăruia este neobişnuit. Nimeni când inaugurează o casă nu o aprinde; tai o panglică, te uiţi cât de drepte sunt rosturile, cât de bine se închid geamurile, dar nici de cum nu-i dai foc. Calitatea lucrării fiecăruia dintre noi se va vedea dacă trece sau nu testul focului.
Știm că este vorba despre „Ziua judecăţii Domnului;” un text asemănător avem în 2 Corinteni 5.10 (Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.). Aşadar, lucrăm ştiind că vom fi verificaţi, ştiind că tot ce am făcut va fi aprins. De aceea, cred că întrebarea cea mai importantă pentru lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu, trebuie să fie aceasta: Oare ce am lucrat va rămâne în picioare după ce i se va da foc? Cu ce materiale ar trebui să lucrez? Şi cum ar trebui să lucrez? Pentru că atunci ce contează cel mai mult este dacă lucrarea mea făcută cu ajutorul lui Dumnezeu va rămâne în picioare. Noi ne putem evalua unii la alţii lucrările, şi trebuie să facem lucrul acesta, dar nu trebuie să pierdem din vedere că fiecare dintre noi vom fi evaluaţi de către Dumnezeu, pe care nu-l poate înşela nimeni, şi înaintea căruia nu putem ascunde materialele cu care am lucrat. [Read more…]