SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem cine este „Cuvântul”, să explicăm misiunile diferite pe care le-au avut „Cuvântul” și Ioan Botezătorul și să identificăm modalități practice prin care să continuăm mărturia lui Ioan Botezătorul.
TEXTUL LECȚIEI: Ioan 1:1-14
VERSETUL DE AUR: Ioan 1:3
„Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”– Ioan 1:3
CONTEXTUL LECȚIEI
Începutul Evangheliei lui Ioan este diferit de cel al celorlalte trei Evanghelii din Noul Testament. Evanghelia lui Matei începe cu o genealogie și cu relatarea nașterii Domnului Isus (Matei 1:1–24). Evanghelia lui Luca începe cu două narațiuni despre nașterea Domnului (Luca 1:1–2:21), iar Evanghelia lui Marcu trece direct la descrierea lucrării Domnului Isus ( Marcu 1:1–20). Dar introducerea în Evanghelia lui Ioan diferă dramatic. Evangheliile după Matei, Marcu și Luca sunt numite „sinoptice” din cauza perspectivelor lor similare cu privire la relatarea persoanei și lucrării Domnului Isus. Evanghelia după Ioan se deosebește de celelalte, deoarece scriitorul subliniază identitatea divină a Domnului Isus ca Fiu al lui Dumnezeu și Mesia (Ioan 20:31). Introducerea la Evanghelia lui Ioan atrage atenția cititorului referindu-se la eternitatea Cuvântului lui Dumnezeu.
În textul Scripturii din această săptămână, Ioan face referire la „Cuvânt” (Ioan 1:1, 14). Folosind această denumire, Ioan reflectă de fapt concepte filozofice și retorice comune în zilele sale. Mai exact, utilizarea de către Ioan a cuvântului grecesc subiacent pentru „Cuvânt” – logos, din care provine termenul nostru logică – reflectă modurile în care filosofii au încercat să dea sens lumii. Filosofii păgâni au folosit termenul pentru a aborda modurile în care zeii păgâni comunicau cu cosmosul și ordinea creată. Pentru păgâni, conceptul „Cuvântului” a fost o încercare de a da un sens lumii și forțelor o însuflețesc. Totuși, Ioan răstoarnă așteptările păgâne. În loc de o forță de viață însuflețitoare sau de o legătură obscură cu „rațiunea” supranaturală, Ioan aplică conceptul Cuvântului, asupra Dumnezeului etern al lui Israel. Acest Dumnezeu este cel prin care toată creația a luat ființă. Acest Dumnezeu s-a revelat în mod specific creației sale. Faptul că Ioan ar reutiliza un concept folosit de filozofii păgâni are sens având în vedere contextul și audiența Evangheliei lui Ioan.
Evanghelia a fost compusă probabil în a doua jumătate a secolului I de către, Ioan, „ucenicul pe care l-a iubit Isus” (Ioan 21:20). Acesta a fost „ucenicul care mărturisește aceste lucruri și care le-a scris” în Evanghelie (21:24). Pe lângă această Evanghelie, apostolul Ioan — a nu fi confundat cu Ioan Botezătorul (vezi comentariul la Ioan 1:6–8, mai jos) — a scris și epistolele Noului Testament din 1, 2 și 3 Ioan și textul Apocalipsei. Am putea presupune că Ioan și-a scris Evanghelia pentru a atrage un public larg, evrei și neamuri. Dacă acestea ar fi audiența colectivă a Evangheliei sale, atunci accentul pus de Ioan pe reutilizarea conceptelor filozofice păgâne ar fi de înțeles; aceste comunități ar fi familiarizate cu astfel de idei.
STRUCTURA LECȚIEI
- Cuvântul veșnic (Ioan 1:1-5)
- Cuvântul a fost și este cu Dumnezeu (v. 1-3)
- Lumină în întuneric (v. 4-5)
- Martorul uman (Ioan 1:6-8)
- Trimis de Dumnezeu (v. 6-7)
- Mărturisește despre Lumină (v. 8)
- Adevărata lumină (Ioan 1:9-13)
- Respins de unii (v. 9-11)
- Acceptat de copii lui Dumnezeu (v. 12-13)
- Singurul Fiu (Ioan 1:14)
- Cuvântul îmbrăcat în umanitate (v. 14a-b)
- Slăvit de Tatăl (v. 14c)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- De ce a fost nevoie ca Domnul Isus să fie întrupat ca ființă umană? Ce înseamnă această întrupare pentru fiecare dintre noi, la nivel personal?
- Enumerați câteva domenii în care avem nevoie de lumina lui Dumnezeu?
- Scopul lui Dumnezeu pentru viața lui Ioan Botezătorul a fost acela de a-L mărturisi pe Domnul Isus Hristos, Lumina lumii (Ioan 1:19-34). Cum putem noi să fim martori ai luminii mântuirii lui Dumnezeu pentru cei din jurul nostru? Cum putem să rămânem martori credincioși atunci când lumina lui Dumnezeu este respinsă de alții?
- Cum pot credincioșii să recunoască prezența lui Dumnezeu în viețile lor? Cum se descoperă Dumnezeu prin creație (Psalmul 19:1-6; Romani 1:20)?
APLICAȚIE PRACTICĂ
Ioan Botezătorul a fost conștient de misiunea unică pe care i-a încredințat-o Dumnezeu și a îndeplinit-o cu dedicare și perseverență. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la o misiune asemănătoare – una generală, valabilă pentru toți credincioșii, și una specifică pentru viața fiecăruia. Cum ne îndeplinim noi misiunea încredințată de Dumnezeu?