SCOPUL LECȚIEI: Să observăm ce a spus Dumnezeu cu privire la profetul care urma să vină și cu privire la mesajul său; să înțelegem modul în care cuvintele lui Moise au avut rolul să-l călăuzească pe Israel, ca popor al legământului lui Dumnezeu; să fim pregătiți să distingem între învățăturile adevărate și cele false, în zilele noastre.
TEXTUL LECȚIEI: Deuteronom 18:15–22 VERSETUL DE AUR: Deuteronom 18:15
“Domnul Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el!” — Deuteronom 18:15
CONTEXTUL LECȚIEI
Lecția din această zi inaugurează o nouă serie de studii pe tema Profeți Credincioși Legământului lui Dumnezeu. Adesea, când ne referim la profeți, ne gândim la cărțile profetice ale Vechiului Testament. Acestea sunt frecvent împărțite în Profeții Mari (5 cărți) și Profeții Mici (12 cărți), în funcție de lungimea lor. Există însă mulți alți profeți, pe lângă cei ce au scris cărți din Biblie. Lecția de azi se găsește în cartea Deuteronom, a cincea și ultima carte a Pentateuhului, sau Cărțile Legii (Tora). Moise este acela care rostește cuvintele acestei cărți (Deuteronom 1:1) și mai apoi le scrie (Deuteronom 31: 9, 22, 24). Aceeași carte se încheie cu afirmația că, de la scrierea cărții, “În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față.” (34: 10). Așadar, Moise a fost un profet al Domnului și servul prin care poporul legământului lui Dumnezeu a primit Legea.
Titlul ”Deuteronom” vine din Septuaginta, traducerea Vechiului Testament în limba greacă. El înseamnă ”a doua dare a legii.” Un titlu potrivit pentru o carte care cuprinde cuvântarea de rămas bun a lui Moise față de a doua generație de Israeliți. Moise îi pregătea pentru trecerea Iordanului și intrarea în țara promisa, iar ei trebuiau să audă legea în contextul generației lor (Deuteronom 1: 1-8). Cartea Deuteronom repetă parte din instrucțiunile anterioare (compară Exodul 20: 1-17 cu Deuteronomul 5: 1-21); totodată, parte din conținut are o relevanță specială pentru generația care trebuia să intre în țară și s-o cucerească. (vezi capitolul 20).
Capitolul 18 din Deuteronom (lecția de azi) este culminarea unei serii de instrucțiuni cu privire la rolul conducătorilor de a călăuzi poporul lui Dumnezeu. Citind instrucțiunile referitoare la împărat, înțelegem că acesta trebuia să se comporte diferit față de împărații altor națiuni (Deuteronom 17: 14-20).
STRUCTURA LECȚIEI
- Autoritatea profetului (Deuteronom 18: 15–18)
- Înălțat de Domnul (v. 15)
- Cerut de popor (v. 16-18)
- Responsabilitatea profetului (Deuteronom 18: 19–22)
- Să ia aminte și să asculte (v. 19)
- Să pedepsească profeții falși (v. 20)
- Să pună la probă orice mesaj (v. 21-22)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Cum ne putem îmbunătății capacitatea de discernere cu privire la mesajele pe care le ascultăm (sau cele pe care alegem să nu le ascultăm)? Citiți Ieremia 27: 9-15 și 2 Timotei 4: 3-4 pentru ajutor în formularea unui răspuns.
- Cum ne putem asigura că vorbele pe care le rostim sunt conforme cu voia lui Dumnezeu? Care din următoarele texte ne motivează mai mult: Iov 42: 7; Luca 6: 45; Faptele Ap. 19: 13-17; și Efeseni 4: 29?
- Deuteronom 18: 20 conține un avertisment puternic la care trebuie să luăm aminte; următoarele texte ne pot veni în ajutor: Matei 24: 4-5; Efeseni 5: 6; 2 Timotei 3: 13-16. Cunoașteți și alte texte folositoare în această privință?
- Citiți următoarele texte și meditați la îndrumările lor cu privire la lecția de azi: Matei 7: 1-5, 15-20 și 1 Ioan 4 1-6. Care este domeniul în care aveți cea mai mare nevoie de întărire?
APLICAȚII PRACTICE
- Ieșirea din scenă a unui conducător încercat poate fi un motiv de îngrijorare. În lipsa unor planuri de succesiune bine gândite, sau când aceste planuri nu se desfășoară cu înțelepciune, organizația respectivă trece prin momente critice care pot duce la desființarea ei. Dumnezeu n-a dorit ca un asemenea lucru să se întâmple cu poporul Său, motiv pentru care lui Moise i s-a dat sarcina să asigure poporul că, la capătul celor 40 de ani, Domnul va continua să-i călăuzească prin profeții Săi.
- Mandatul lui Moise a inclus 2 generații de Israeliți. Moise i-a învățat tot ce trebuiau să cunoască pentru a trăi ca popor al legământului lui Dumnezeu. Moise a vrut să fie sigur că poporul nu vor adopta practicile idolatre ale popoarelor din jur; i-a vrut pe deplin eliberați de aceste influente, și total dedicați slujirii Domnului, ca singurul lor Dumnezeu.
- Același imperativ este valabil pentru noi. Apostolul Ioan ne avertizează in Apocalipsa 22: 18-19: ”Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Scriptura este standardul după care trebuie să evaluăm orice învățătură pe care o auzim sau o citim.
Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca