Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Chemarea la devotament – Școala duminicală – 14 februarie 2021

February 13, 2021 by Val Monafu

CHEMAREA LA DEVOTAMENT

SCOPUL LECȚIEI: Să prezentăm actele de devotament făcute de femeile care Îl urmau pe Domnul Isus; să explicăm importanța faptului că femeile au fost primele martore oculare la învierea Domnului Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 8:1-3; Marcu 15:40; Ioan 20:10-18 VERSETUL DE AUR: Luca 8:1-2

„Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat și propovăduia și vestea Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El și mai erau și niște femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele și de boli: Maria, zisă Magdalena, din care ieșiseră șapte draci.” – Luca 8:1-2

CONTEXTUL LECȚIEI

Primele versete din acest capitol prezintă modul minuțios și metodic în care Domnul Isus evangheliza cetățile și satele. Domnul Isus a devenit cunoscut în satele și cetățile din Galileea datorită faptului că petrecea timp cu oamenii. Petru spune că El „umbla din loc în loc, făcea bine …” (Fapte 10:38). Această lucrare includea învățarea noroadelor, vindecări și scoatere de demoni (Marcu 1:14-15, 34). Domnul Isus călătorea cu un grup mai mare de oameni, dintre care 12 erau ucenici apropiați. Faptul că femeile au avut oportunitatea de a avea un rol proeminent în lucrarea Lui a fost ceva neobișnuit. Includerea femeilor care nu erau soții sau rudenii ale ucenicilor a fost și mai neobișnuit (a se vedea 1 Corinteni 9:5).  

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Femeile din lucrarea Domnului Isus (Luca 8:1-3; Marcu 15:40)
  • Zi de zi (Luca 8:1-3)
  • În criză (Marcu 15:40)
  1. Maria, martoră a învierii (Ioan 20:10-18)
  • O scenă tristă (v. 10-11)
  • Apariția îngerilor (v. 12-13)
  • Rabuni se descoperă (v. 14-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • Ce putem face pentru a susține lucrarea generală a bisericii prin activități care nu sunt neapărat în prim plan, în văzul tuturor? De exemplu prin rugăciune și post. Ce alte lucruri ar mai fi?
  • Cum putem îmbunătăți starea noastră de alertă împotriva lucrurilor care ar putea să ne împiedice să vedem pe deplin lucrarea Domnului Isus în viețile noastre? Cum ne avertizează situațiile de orbire din Matei 15:13-14; 23:16-26; Ioan 9:39-41; 2 Petru 1:5-9 și Apocalipsa 3:17 cu privire la faptele noastre în acest sens?
  • Din moment ce Domnul Isus știa deja răspunsul la întrebare, ce învățăm despre cum să ne relaționăm la persoanele care sunt copleșite de durere?
  • În ce mod vă încurajează personal învierea Domnului Isus astăzi? Ați avut vreodată o situație în care ați depășit o stare descurajantă prin îndreptarea atenției asupra învierii?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Adesea se spune că cei care-L caută pe Dumnezeu îl vor găsi. În lecția de astăzi, Maria Magdalena, o femeie credincioasă, îl căuta pe Domnul Isus într-un alt sens: ea căuta trupul Domnului Isus și nu s-a lăsat păgubașă foarte ușor. Însă căutarea ei era greșită pentru că Domnul Isus nu mai era în mormânt. Ea nu l-a găsit pe Domnul Isus pentru că L-a căutat într-un loc greșit, însă, în harul Lui, Domnul Isus a găsit-o pe ea. Așa cum o găsise odinioară pe Maria cea posedată de diavol și o eliberase, acum Domnul o găsește din nou, de data aceasta plângând într-un mormânt gol. Isaia ne spune că „[Dumnezeu] va veni și va mântui” (Isaia 35:4) dar, așa cum s-a întâmplat și cu Maria, este posibil să nu Îl găsim nici noi deoarece căutăm în direcția greșită. Îl găsim pe Domnul Isus căutându-L, prin credință, în paginile Bibliei, în rugăciune, post și părtășie. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Avraam face o jertfă – Școala duminicală – 15 iunie 2025
  • Noe clădește un altar – Școala duminicală – 8 iunie 2025
  • Jertfa lui Cain și cea a lui Abel – Școala duminicală – 1 iunie 2025
  • Reînnoirea Legământului – Școala duminicală – 25 mai 2025
  • Restaurarea închinării – Școala duminicală – 18 mai 2025
  • Congresul Asociației Bisericilor Baptiste Române din SUA, Canada și Australia 2025
  • Regele Solomon dedică Templul – Școala duminicală – 11 mai 2025
  • Jertfa lui David – Școala duminicală – 4 mai 2025
  • Mielul este vrednic – Școala duminicală – 27 aprilie 2025
  • Cristos moare și este înviat la o viață nouă – Școala duminicală – 20 aprilie 2025
  • Domnul Isus, jertfa noastră de ispășire – Școala duminicală – 13 aprilie 2025
  • Programa de școală duminicală
  • Jertfa Domnului Cristos – Școala duminicală – 6 aprilie 2025
  • Ziua Ispășirii – Școala duminicală – 30 martie 2025
  • O jertfă de bun miros – Școala Duminicală – 23 martie 2025

Copyright © 2025 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in