TEXTUL LECȚIEI: 1 Samuel 19:1-7 VERSETUL DE AUR: 1 Samuel 19:4
Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;.” – 1 Samuel 19:4
SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem de ce Ionatan l-a apărat pe David și reacția lui Saul și să explicăm riscurile pe care Ionatan le-a asumat în procesul de reconciliere.
CONTEXTUL LECȚIEI
1 Samuel este o cronică a tranziţiei lui Israel de la teocraţie la monarhie. Dumnezeu n-a vrut niciodată ca Israelul să aibă un alt împărat în afară de El însuşi. Dorinţa Lui a fost ca să ridice din mijlocul poporului conducători iscusiţi care să se afle întotdeauna sub ordinele Lui. Legea şi Marele Preot ar fi trebuit să reglementeze viaţa poporului în ascultarea lor deplină de Domnul. Dar n-a fost aşa. Israelul s-a depărtat de Dumnezeu, a iubit păcatul şi s-a aplecat spre idolatrie. Lipsiţi de limitările Legii poporul ajunsese fără frâu. Soluţia ar fi fost o întoarcere la Domnul şi la „mărturie”, dar poporul a ales o altă cale: ei i-au cerut lui Samuel să aşeze un împărat peste ei, aşa „cum ou toate neamurile” (1 Sam. 10:3). Cererea lor fusese anticipată de previziunile lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte ce le spusese El prin Moise în Deuteronomul 17:14-20. Poate că într-un fel, bătrânii lui Israel au văzut în acest pasaj nu un avertisment, ci o ultimă portiţă de ieşire din impas pentru viitor. Saul, cel dintâi împărat al Israelului, a fost una dintre cele mai tragice figuri dintre personajele Vechiului Testament. El a început foarte promiţător, însă a cunoscut apoi un declin teribil şi a sfârșit-o ruşinos şi lamentabil. Deasupra întregii lui vieţi a plutit un aer de râvnă amestecat cu neascultare.
David, „lumina ochilor lui Dumnezeu”, a fost una dintre cele mai măreţe personalităţi din toate timpurile. El a îmbogăţit copleşitor de mult istoria socială, militară, religioasă şi culturală a lui Israel. În 1 Samuel ne întâlnim cu David ca băieţel la oi, cântăreț din arfă, purtător de arme, căpetenie în luptă, ginere al împăratului, scriitor neîntrecut de psalmi, împărat uns de Samuel şi… fugar rătăcitor şi nevinovat. Prietenia lui cu Ionatan, fiul lui Saul, este una dintre cele mai frumoase şi mai gingaşe pagini din istoria relaţiilor dintre oameni. Când a fost promovat în fruntea armatei, vitejia şi popularitatea lui printre evrei a stârnit invidia împăratului care s-a hotărât să-l omoare. Saul a încercat de 4 ori acest lucru (1 Sam. 19:10, 15, 20, 21, 23, 24). Dumnezeu avea însă alte planuri cu David şi i-a ocrotit viaţa. Zbuciumul care a caracterizat această perioadă şi urmările lui în maturizarea deosebită a lui David pot fi văzute în conţinutul psalmilor 59 şi 37.
STRUCTURA LECȚIEI
- Complotul (1 Samuel 19:1-3)
- Ordinul de execuție (v. 1-2)
- Planul de clemență (v. 3)
- Mijlocirea (1 Samuel 19:4-5)
- Un trecut exemplar (v. 4-5b)
- O întrebare retorică (v. 5c)
- Urmarea (1 Samuel 19:6-7)
- Jurământul (v. 6)
- Împăcarea (v. 7)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Domnul Isus, în Predica de pe munte, a spus „Fericiți cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). Nu întotdeauna e ușor să faci pace între două persoane, mai ales atunci când acestea nu vor să se împace. Ionatan însă a considerat că a meritat să-și asume acest risc în conflictul dintre tatăl lui, Saul și David, prietenul lui. Care dintre relațiile tare crezi că merită să te implici pentru a aduce pacea? Ce ești dispus să faci pentru asta? Ce crezi că trebuie să facem conform Bibliei?
- Oare trebuie să așteptăm să ni se ceară să intervenim înainte de a ne implica în medierea unui conflict? Vezi textul din 2 Corinteni 5:18-20, în care se descrie modul în care Dumnezeu a luat inițiativa să ne împace cu El.
- Ce tipuri de conflicte apar între noi în biserică, și cum trebuie să procedăm pentru a le aplana, pentru a face pace? Dar în familie?
APLICAȚIE PRACTICĂ
Cele trei personaje din lecția de astăzi ilustrează pozițiile în care oamenii se regăsesc chiar și în zilele noastre. Saul era rege, și-și abuza poziția pentru a face rău unei alte persoane. David, cu un statut inferior, a fost victima nevinovată a mâniei sale. Ionatan a fost cel care a riscat apărându-l pe prietenul său. El îi iubea și pe răufăcător și pe victimă și încerca să pună capăt conflictului împăcându-i. Jignirile pot rupe relațiile și pot opri comunicarea. Diferențele de statut, cum ar fi angajatorul-angajat sau părintele-copil, pot îngreuna restabilirea relațiilor. Celui în poziție de autoritate îi este greu să admită că a greșit. Cel cu statut inferior nu se simte în siguranță să-l înfrunte pe cel care greșește. În aceste circumstanțe, împăcarea este practic imposibilă fără un intermediar.
În diferite perioade de conflict, ne putem regăsi în oricare dintre cele trei roluri. Șeful care este surclasat de abilitatea excepțională a unui angajat se poate simți amenințat, devenind gelos între timp. Poate că un astfel de șef va asupri angajatul sau se va asigura că nu beneficiază de avansări sau alte avantaje. Subordonatul șefului s-ar putea să fie nedumerit și să se simtă nedreptățit pentru că el a încercat să-și facă datoria. Cineva care ține cu adevărat atât la șef, cât și la angajat și în care ambii au încredere, poate fi în măsură să-i împace și să rezolve conflictul dintre ei.
Trebuie subliniat faptul că Ionatan, împăciuitorul, era și el subordonat lui Saul atât ca fiu, cât și ca supus al regelui. Provocarea curajoasă și respectuoasă a lui Ionatan asupra propriului său tată și rege servește ca model pentru noi în gestionarea conflictelor.