Scopul – Să înțelegem elementele „curate” și „necurate” din viziunea lui Petru și reacția lui la acestea; să evaluăm rezistența lui Petru față de neamuri din perspectiva declarației lui de la Rusalii că evanghelia este pentru toți (Fapte 2:39).
Text: Fapte 10:19-33
Verset de aur: Fapte 10:28
Contextul lecției:
Înaite de a-i salva pe cei dintre Neamuri, Dumnezeu a trebuit să pregătească instrumentele prin care a făcut-o. Salvarea oamenilor este o lucrare divină supranaturală, dar este făcută prin oameni. Îngeri n-au voie s-o facă! Nu veți întâlni în Biblie nici un înger predicând oamenilor. Sigur, ei ar putea să o facă și ar fi chiar mai pricpuți ca noi, dar Dumnezeu nu le-a dat voie. El vrea să lucreze prin oameni! Singurul lucru pe care au voie să-l facă îngerii este să apară ca să- le vestească oamenilor unde-i pot găsi pe cei care poartă Vestea cea Bună. Salvarea oamenilor este privilegiul și responsabilitatea noastră.
Apostolul Petru se afla, așa cum știm, în casa unui tăbăcar din Iope. Celălalt participant la acest eveniment de o importanță epocală era și el pe aproape.
La numai cincizeci de kilometri depărtare, în Cezareia, trăia un roman numit Corneliu. Cezareia era capitala provinciei romane Iudeia, o cetate romană, cu nume roman și plină de romani; o cetate a Neamurilor. Corneliu era un ,,prozelit“ la credința evreilor. El se săturase de miturile și legendele romanilor și căuta să fie cât putea el de ,,evreu“ în relația cu Dumnezeul evreilor.
Corneliu era din numărul ,,temătorilor de Dumnezeu“ care trăiau în regiunile Imperiului roman (Fapte 13:16). Providențial, ei erau pregătiți de Dumnezeu pentru marele seceriș care avea să urmeze. Un prozelit ca și Corneliu n-avea voie să aducă jertfe, ca evreii, dar se putea duce la Templu ca să se roage (Ps. 141:1–2). Corneliu avea o inimă bună și făcea mult bine celor din jur, asemeneaunui alt ,,sutaș“ amintit în Evanghelie (Luca 7:1-10).
Corneliu seamănă și nu seamănă cu oamenii religioși, dar nemântuiți de astăzi. Corneliu își trăiește evlavia stăruind în faceri de bine și în rugăciuni, dar știe, simte, intuiește că acestea nu sunt de ajuns. Textul ne spune că acest om se afla încă în căutarea mântuirii:
,,El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: ‘Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit, tu şi toată casa ta“ (Fapte 11:13-14).
De ce nu l-a trimis Dumnezeu pe Corneliu la evanghelistul Filip care se afla deja în Cezareia (Fapte 8:40) ? Pentru că lui Petru, nu lui Filip îi fuseseră încredințate ,,cheile“ Împărăției. Avem deci omul potrivit pentru primirea Evangheliei și data precisă la care trebuia să se desfășoare acest eveniment. Ce putem spune despre Petru? Era el gata să facă această lucrare? Vai, nu! Dumnezeu a trebuit să-l pregătească și pe el.
Lui Corneliu, Domnul i se arată când se roagă. Lui Petru, Dumnezeu i se arată când se odihnește și se gândește cu plăcere la masa pe care urma s-o ia. Într-o vedenie cerească, Dumnezeu se oferă să-i dea El însuși de mâncare.
Dumnezeu a ales să-l șocheze pe Petru cu o ofertă … neapetisantă. Trebuie să recunosc deschis că nici eu nu mănănc șerpi, șopârle și alte târâtoare … De ce a făcut-o Dumnezeu atunci? De ce atrebuit un șoc așa de mare? Pentru că Petru era un creștin ,,blocat la jumătate de drum“. Este adevărat că trecuse de multe orpeliști ale legalismului Vechi Testamental: gâzduia la un tăbăcar ,,necurat“ și va fi gata să-i primească pe cei trei mesageri ai lui Corneliu să doarmă în același casă cu el, dar legalistul din el nu murise încă total. Bineînțeles că auzise cum Domnul Isus a declarat toate că ,,nimic din ce intră în om dinafară nu-l poate spurca pentru că nu intră în inima lui, ci în pântece și apoi este dat afară în hazna“ și pricepuse și el că, spunând asta, ,,Domnul Isus făcuse toate bucatele curate“ (Marcu 7:1-23). Totuși, prescripțiile din legea leviticală (Lev. 11) pe care o respectase o viață întreagă îl înlănțuiau și nu-l lăsau să se bucure de ,,toată libertatea pe care o avem în Christos“. În vedenia cu fața de masă, Dumnezeu vrea să-i schimbe lui Petru nu numai meniul, ci toate convingerile. El trebuia pregătit pentru întâlnirea cu cei din casa lui Corneliu! Iar acolo trebuia să ,,depășească“ inhibițiile celor din biserica din Ierusalim (care îl vor certa aspru pentru că ,,a intrat în casă la niște oameni ntăiați împrejur și a mâncat cu ei“ (Fapte 11:3) și să priceapă că, în Christos, iudeii nu mai sunt ,,curați“, iar Neamurile nu mai sunt ,,necurate“, iar înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt la fel de păcătoși și vinovați:
Blocajul sufletresc în care se afla acest apostol ,,la jumătatea drumului“ este ilustrat de răspunsul ,,năuc“ pre care-l dă atunci când privește la ceea ce era în fața de masă coborâtă din cer:
,,Nicidecum, Doamne!“ (fapte 10:14).
Acești doi termeni se exclud reciproc! Petru a avut nevoie să fie împins de la spate ca să meargă în casa lui Corneliu, iar Dumnezeu i-o spune clar și răspicat:
,,Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire“ (Fapte 11:12)
Explicarea (vv. 23–33).
Faptul că Petru a acceptat să-i găzduiască peste noapte pe cei trimiși ai lui Corneliu a fost dovada că ,,zidurile prejudiciilor“ lui iudaice începuseră să se clatine.
Zidurile prejudecăților s-au clătinat, dar nu s-au prăbușit încă. Speriat el însuși de ceea ce trebuia să facă, apostolul Petru a luat cu el și șase ,,frați“, adică șase evrei (Fapte 11:12). Erau de trei ori mai mult numărul necesar pentru a întări o mărturie!
De la Iope la Cezareia este un drum de două zile pe jos. Când a ajuns, apostolul Petru a văzut că acest Corneliu îți adunase toate rudele ca să audă ce avea să le spună. Trebuie să recunoaștem că ,,introducerea“ n-a fost tocmai reușită. Ce-ați fi spus voi dacă ar fi intrat în casa voastră un om și ar fi vorbit ca Petru?
„Ştiţi”, le-a zis el, „că* nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu** mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat“ (Fapte 10:28).
Este clar că apostolul Patru nu socotește această întâlnire o ocazie de evanghelizare a celor pierduți, deși ar fi trebuit s-o facă, în virtutea mandatului de a duce vestea bună până la marginile pământului (Fapte 1:8). Deși pare ciudat, Petru încă nu știa pentru ce este acolo și doar cuvintele lui Corneliu, care i-a povestit despre vedenia divină l-au făcut să-și deschidă gura și să înceapă să le vorbească despre Christos.
Prezentarea lecției:
Răspunsul lui Petru (Fapte 10:19-24)
- Ascultarea de Dumnezeu (v. 19, 20)
- Primirea altora (v. 21-24)
Clarificarea lui Petru(Fapte10:25-29)
- Toți suntem oameni (v. 25-27)
- Diferențe care ne despart (v. 28, 29)
Explicația lui Corneliu(Fapte 10:30-33)
- Gazda pregătită (v. 30-32)
- Audiență pregătită (v. 33)
Aplicație practică
- Un punct de cotitură în istorie a fost când Dumnezeu i-a descoperit lui Petru că Isus a murit nu doar pentru el și cei ca el, ci și pentru întreaga lume.
- Biserica lui Isus trebuie să fie diferită de alte religii cu afilieri naționale sau etnice. Biserica nu e doar pentru cei care se îmbracă la fel ca noi, care vorbesc aceeași limbă sau care preferă aceeași muzică.