Coborârea în iesle – Filipeni 2:6-11
Școala duminicală – 12/25/2016
Versetul de aur: Fil. 2:6-7
În ziua în care celebrăm Naşterea lui Isus, ne vom uita la felul în care s-a gândit la sine Cel care s-a născut. Cum s-a gândit El, când a venit între noi? Cum s-a gândit, de s-a coborât de acolo şi a ajuns la noi? Ce anume l-a determinat să coboare printre noi? Ce a însemnat pentru El acest lucru? În înțelegerea acestui eveniment, mai este o dificultate care trebuie depășită – trecerea timpului. De multe ori este dificil să prindem relevanța unui eveniment de demult pentru ziua de astăzi, pentru vremea de acum. Ce are de-a face aceasta cu mine? S-a născut. Poate fi o ocazie să ne strângem familia acasă, să mâncăm, dacă avem, să ne simțim bine cât mai multe zile, să ne facem cadouri, dacă se poate, iar apoi fiecare mergem din nou la ale noastre, pe unde locuim. Singurul înţeles, singura semnificaţie a acestui eveniment se reduce la aceasta – o reuniune de familie: mă văd cu cei dragi. Desigur, imediat ce începem să ne gândim la lucrurile acestea, ne dăm seama că nu așa ar trebui să fie, că este ceva mai mult în această Sărbătoare a Nașterii Domnului. Dar ce? Apostolul Pavel ia acest eveniment al venirii Fiului lui Dumnezeu între oameni şi arată că are legătură directă cu viaţa bisericii: felul în care El s-a gândit când S-a coborât în iesle trebuie să vă caracterizeze pe voi („să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus“). Apostolul Pavel lucrează în Epistola către filipeni la schimbarea unei mentalităţi, la schimbarea unui mod de gândire, la înlocuirea lui cu un altul. Și este evident încă de la început un lucru foarte important: nu schimbarea celor din Filipi după cum voia Pavel, după gândul lui, ci după gândul lui Cristos, după mentalitatea lui Cristos. Ce s-a întâmplat în Betleem are mare însemnătate pentru mine astăzi. Apostolul Pavel mă învaţă să trăiesc între oameni. Dacă reuşesc să prind felul în care s-a gândit Cristos la sine, când a coborât de la Tatăl, voi reuși, voi ști cum să trăiesc. Cum s-a gândit El – la El?
Biserica din Filipi, căreia apostolul Pavel îi adresează scrisoarea, era o biserică formată tot din oameni – cu neajunsurile și greșelile lor. În partea a doua avem, la un moment dat, un îndemn pentru Evodia şi Sintichia să cadă de acord asupra unor lucruri. Aici, în capitolul 2, la început, ni se mai deschide puţin geamul: nimic din ambiţie, nimic din slavă deşartă, nimic din mândrie. Poate acestea au fost lucruri adevărate în biserica din Filipi. Acestora apostolul Pavel vine şi le vorbeşte despre Crăciun. Li-l arată pe Cristos și îi îndeamnă să gândească așa cum a gândit El.
Şi noi nevoie de un asemenea îndemn. Gândul care în mod natural sălăşuieşte în mintea omului astăzi – ca şi atunci, şi ca întotdeauna – este: „toate pentru mine“. Iar, pentru că suntem mai mulţi pe pământ, acest lucru va însemna, de multe ori, o depăşire a celorlalţi, o întrecere a celorlalţi – să ajungi înaintea lor. Ai nevoie pentru acestea de un climat de siguranţă, prin care să-i păstrezi pe unii mai departe, pe alţii mai aproape, şi cât mai multe pentru tine, iar mintea ta lucrează la aceste lucruri. La Crăciun, Cristos ne învaţă exact opusul acestei mentalităţi. El era egal cu Dumnezeu, deopotrivă cu El, era dintotdeauna cu El. Era îmbrăcat în slavă şi în cinste. Ceea ce a văzut El în toate acestea este atât de diferit de felul în care ne gândim noi la lucrurile pe care le avem! Pentru El, această poziție nu a fost una la care trebuie să țină, să n-o scape din mână, ci a văzut-o ca pe o poziție care îl califică în mod unic să vină între oameni și să moară pe cruce pentru ei. A fost o poziție de pe care să dovedească smerenie și ascultare. Ce diferenţă! Pe parcursul Epistolei, mai departe, apostolul Pavel continuă să-i ajute pe cititori în procesul de schimbare a mentalității, a modului de gândire.
Mai întâi, apostolul Pavel se dă exemplu pe sine. Acea mentalitate se vede şi în viaţa lui – nu este doar pentru a-i învăța pe altora, pentru a le cere altora. El însuși a învățat de la Cristos („lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos“ – 3:7; „sunt strâns din două părți: aș dori mult să mă mut și să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine, dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup“ – 1:24). Numai așa se califică el să dea sfaturi altora, să ceară altora să-și schimbe modul de gândire – mai întâi o face în dreptul lui, în viața lui. Lucrurile pe care li le cere sunt adevărate mai întâi în el.
În al doilea rând, apostolul Pavel vorbește despre exemplul altora, din apropierea lui, dintre cei care lucrau împreună cu el. Este vorba despre Timotei şi despre Epafrodit – oameni gata să renunțe la ale lor și să se sacrifice pentru alții. Despre Timotei, apostolul Pavel spune: „n-am pe nimeni care să-mi împărtășească simțirile ca el și să se îngrijească într-adevăr de starea voastră; ce-i drept, toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Isus Cristos“ – 2:20-21. Este vorba despre un om care a văzut în Pavel această mentalitate şi o trăieşte şi el, un om care spune: foloasele altora mai întâi. Tot acolo, apostolul Pavel vorbește și despre Epafrodit (2:25-30) – „pentru lucrul lui Cristos a fost el aproape de moarte“.
Amândouă acestea (exemplul lui Pavel însuși și exemplul tovarășilor lui de slujire) îi ajută pe cititori să-și schimbe modul de gândire. Pentru a putea ajuta pe cineva să-şi schimbe modul de gândire, să gândească altfel, acea persoană trebuie mai întâi să vadă în viaţa altora dacă și cum funcționează acel mod de gândire, și care sunt implicaţiile. Apostolul Pavel le trăieşte: el era în închisoare şi de acolo îşi afirmă dorinţa de a fi mai departe în mijlocul lor, pentru a-i ajuta mai departe. Iar apoi le vorbeşte şi despre Timotei – acelaşi lucru; despre Epafrodit – acelaşi lucru. Ce anume îi determina pe oamenii aceştia să trăiască în felul acesta? Modelul lui Cristos.
Toată lucrarea noastră, tot „lucrul lui Cristos“ trebuie să fie zidită pe această temelie: nu spre slava noastră, ci spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Ceea ce lucrăm, lucrăm nu pentru noi, ci pentru a-i sluji pe ceilalți, în ascultare de Dumnezeu. Când lucrarea noastră este îndeplinită astfel, Dumnezeu Tatăl primește slava. În capitolul 2, despre Mântitorul se spune acelaşi lucru: după ce l-a ascultat până la moarte, Tatăl l-a înălţat în locul cel mai înalt, însă şi acolo „orice limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu Tatăl că Isus Cristos este Domnul“.
Rugăciunea din ziua de astăzi, când sărbătorim Nașterea Domnului nostru, este aceasta: „Doamne, gândul care era în tine, când te-ai coborât în iesle, să fie şi în noi!“