Perseverența credinței – Evrei 11:32-40
Școala duminicală – 11/6/2016
Versetul de aur: Evrei 11:39-40
Această secțiune din Evrei, capitolul 11, este o secțiune care are pretenții mari de la cititori, de la ascultători: ca să guști și să auzi ecourile și aluziile din text, trebuie să cunoști viețile lui Ghedeon, lui Barac, lui Samson, Iefta, David, Samuel și ceilalți prooroci. Dacă nu ai citit despre ei niciodată, tot ce scrie aici îți este destul de străin, îți este destul de departe, însă aceste versete vin și descriu într-un mod cuprinzător cât de importantă este credința. Până aici am avut fie câte un exemplu odată, de la Abel, la Enoh, la Noe, la Moise, la Avraam, fie câteva evenimente în care s-a văzut credința celor implicați în ele (Avraam, poporul Israel), iar în aceste versete se subliniază triumful perseverenței în credință: reușești dacă rămâi puternic pe poziție, ai câștig de cauză dacă nu lași să ți se clatine credința. Acest text, ca și celelalte dinainte, din capitolul 11, are misiunea să explice, cu exemple, ceea ce scrie în Evrei 10:38-39 – „Și cel neprihănit va trăi prin credință; dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.“ Voia lui Dumnezeu pentru cei din poporul lui Dumnezeu este ca ei să trăiască prin credință, iar credința se vede cel mai bine la momente grele, atunci când puterea ta și puterea mea nu face doi bani, când, oricine ar fi și oricâți ar fi, la nivel uman nu ajută la nimic. Atunci se vede credința noastră – când eu ajung să spun: „Doamne, cred ajută necredinței mele!“, când îmi văd nevrednicia. Se vede atunci dacă și noi suntem printre cei neprihăniți care trăiesc prin credință.
Credința ajută la mari realizări – și avem aici enumerate câteva dintre ele. În prima parte a textului, până la versetul 35, sunt prezentate nouă realizări ale credinței – ce au reușit Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel și ceilalți prooroci prin credință. Citind aceste realizări ale lor, se pot vedea nivelurile la care poate lucra Dumnezeu în viața unui om, prin credință. Prin puterea lui, omul reușește puțin, prin înțelepciunea lui, poate mai mult, dacă se ajută unul pe altul, poate și mai mult, dar prin credință se pot realiza lucruri imense. Versetul 33 începe astfel: „prin credință au cucerit ei împărății“. De exemplu, Ghedeon a avut o armată de treizeci și două de mii de oameni, însă la porunca lui Dumnezeu a ajuns să o reducă la 300 de oameni, iar aceia nu cu pușcă, și nici măcar cu sabie, ci cu făclii, trâmbițe și ulcioare. Acestea nu sunt arme, dar pe acestea au primit poruncă să le ia, iar ei, prin credință, au ascultat – și așa au câștigat ei împărății. Secretul este unul singur: credința. Privind la acest eveniment din viața lui Ghedeon, se vede că lucrurile care se întâmplă aici nu sunt pe plan uman, ci pe plan divin, lucrurile acelea ei le-au realizat numai și numai pentru că au crezut în Dumnzeu, toate lucrurile acelea le-a realizat Dumnezeu și le-a pus în dreptul lor.
Apoi, „au făcut dreptate“. Cartea Judecători prezintă o perioadă din istoria poporului Israel care este descrisă în felul următor: „fiecare făcea ce voia“, și „din când în când Domnul ridică un judecător“, care avea răspunderea, chemarea, misiunea de a aduce scăpare, de a pune lucrurile în ordine, de a face dreptate. Într-o vreme în care fiecare face ce vrea, cel slab întotdeauna pierde, cel bătrân întotdeauna pierde, orfanul pierde, văduva pierde – de aceea este nevoie de cineva care să-i protejeze și care să garanteze dreptatea. Aici este vorba în special de Samuel (lucrarea lui este descrisă în cartea 1 Samuel – un om care judeca din loc în loc și menținea astfel dreptatea în popor. De asemenea, despre David se pot spune aceleași lucruri, precum și despre alți oameni ai credinței.
Apoi, „au căpătat făgăduințe“. Toți cei prezentați în acest text (și Ghedeon, și Barac, și Samson, și David) au avut parte de promisiuni din partea lui Dumnezeu: Domnul le-a vorbit ei i-au răspuns, iar Domnul le-a promis ceva și s-a întâmplat ceva. Citind, în cântarea Deborei din cartea Judecători (capitolul 4), despre victoria lui Barac împotriva lui Sisera, aflăm cum a lucrat Dumnezeu ca acea armată puternică să ajungă împotmolită cu carele ei de război, pentru că Barac a ascultat de ceea ce i-a spus Domnul să facă. Barac a fost atent la ceea ce Domnul i-a vorbit Deborei și a împlinit întocmai ce i s-a cerut. Acești oameni au luptat pentru o promisiune în credință, iar toate lucrurile acestea ne duc pe un plan mai sus, și ne dăm seama că oamenii nu le-au putut realiza prin puterile lor, ci numai prin intervenția lui Dumnezeu. Evrei 11 ar trebui să ne facă dornici să experimentăm viața pe un plan superior – acelea sunt evenimentele și lucrările care rămân pentru totdeauna, acolo percepi lumea lui Dumnezeu, acolo percepi intervenția lui Dumnezeu.
„Prin credință ei au astupat gurile leilor.“ În Vechiul Testament sunt trei personaje despre care sunt adevărate cuvintele acestea: Samson, care se bate cu leul, David, care se bate cu leul, și Daniel, despre care ni se spune că nu l-au mâncat leii. Evenimentele acestea arată o putere supranaturală, o putere extraordinară, dar observația importantă este că ele au loc pe baza credinței – la așa ceva se ajunge prin credință. Evenimentul prezentat în cartea Daniel, la capitolul 6, este probabil cel mai cunoscut: niște lei rupți de foame care nu se ating de omul lui Dumnezeu.
Apoi, „prin credință au stins puterea focului“. Tot în cartea Daniel se vorbește despre Hanania, Mișael și Azaria, sau Șadrac, Meșac și Abed-Nego – prietenii lui Daniel în Babilon, care au fost aruncați în cuptorul aprins pentru că nu au vrut să se închine înaintea chipului făcut de Nebucadnețar în valea Dura. Acolo Domnul l-a trimis pe Fiul Său, și focul nu a avut nici o putere asupra lor, nici măcar asupra hainelor lor – au fost scoși din foc și nici măcar nu miroaseau a foc. Secretul se găsește în cuvintele pe care ei i le spun lui Nebucadnețar: „împărate, noi nu ne vom închina înaintea chipului de aur, Dumnezeul nostru poate să ne scape din mâna ta, dar chiar dacă nu ne va scăpa noi tot nu ne vom pleca înaintea chipului de aur“. Aceasta este atitudinea, aceasta este poziția, aceasta este convingerea de la care nu i-a clintit nimic: nici groaza de lei și nici frica de foc. Credința are putere să învingă moartea, credința are putere să învingă amenințarea cu moartea, credința are puterea să învingă frica de moarte.
„Au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe.“ Una dintre împrejurările din viața lui David în care el scapă de ascuțișul sabiei este descrisă în 1 Samuel 17. Alte situații asemănătoare sunt cea în care Ilie scapă de sabia Izabelei, în care Elisei scapă de Ioram, Ieremia de a lui Ioachim. Sunt oameni care au fost chemați să proclame ceva, să învețe ceva, să îndrume poporul într-o anumită direcție în fața unei mari împotriviri, iar tăișul săbiei nu a avut câștig de cauză: credința a fost mai puternică decât amenințarea cu sabia. „S-au vindecat de boli“ poate fi tradus și ca „au primit putere în slăbiciuni“ – și ne ducem cu gândul la Samson. Deși era cu ochii scoși, cu părul tăiat și învârtea la râșniță, iar cei din jur îl batjocoreau, a trecut vremea și părul a început să-i crească (Judecători 16). Samson se mai roagă odată, și cere puterea pe care a avut-o, iar Domnul i-o dă. Casa în care erau toți adunați este dărâmată prin puterea lui, astfel că în ziua aceea el a ucis mai mulți vrăjmași decât în toată viața lui. „Puternici în luptă“ au fost și Ghedeon, și Barac, și Ieft, și David, precum și alții, care nu sunt menționați aici. Credința este secretul din viața fiecăruia.
„Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați“. În Vechiul Testament sunt prezentate două femei care au parte de o așa bucurie mare – este vorba de femeia din Sarepta Sidonului și este vorba despre femeia sunamită (2 Împărați 4), una cu ajutorul lui Ilie, iar cealaltă cu ajutorul lui Elisei. Ele au parte ca prin credința lor Domnul să li-i dea înapoi pe cei care le-au murit.
Aici se încheie o listă de realizări, de biruințe, de eliberări și izbăviri. Prin credință s-au întâmplat lucruri extraordinare, lucruri deosebite. Însă nu doar izbăvirea este lucrarea credinței – martirajul, trecerea biruitoare prin suferință și moarte, este tot lucrarea credinței, o experiență tot datorită credinței. „Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, și au fost chinuiți.“ În perioada dintre Testamente, undeva în anii 160 î.Cr., împăratul Asiriei din vremea aceea (care era grec) a adus o perioadă de mare persecuție în poporul lui Dumnezeu. Există cărți care descriu prigoana respectivă, deși nu sunt în Scripturi (1, 2, 3 și 4 Macabei). Ele descriu evenimentele din vremea aceea – de exemplu, a fost o femeie care avea șapte feciori și care a refuzat să ardă tămâie înaintea idolilor împăratului, iar ca urmare a fost omorâtă ea toți feciorii ei. Motivul (pentru ea și pentru ceilalți de pe vremea aceea) a fost unul singur: oamenii aceia au rămas credincioși Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov și nu s-au dus după idolii păgânilor greci.
Apoi, „au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare“. Proorocul cel mai cunoscut din Vechiul Testament care a avut parte de toate acestea este proorocul Ieremia. El este cel care a avut parte de cea mai mare batjocură, de bătaie, a fost abandonat în groapă. Și toate acestea datorită credinței – ceea ce a crezut el a fost mai tare decât ceea ce au vrut împărații din vremea lui și poporul din vremea lui. Aceste exemple vin și arată rolul credinței atunci când ai de mers împotriva curentului – uneori împotrivirea poate fi atât de mare încât se lasă cu batjocură, cu bătaie, cu lanțuri și cu închisoare.
„Au fost omorâți cu pietre.“ Deși mărturia cu privire la moartea lui Ieremia nu apare în Scripturi, din alte surse se pare că el a fost omorât cu pietre. La fel s-a întâmplat și cu proorocul Zaharia despre care se vorbește in 2 Cronici 24. „Au fost tăiați în două cu ferăstrăul“ – deși nici aceasta nu apare în Scripturi, există o carte scrisă de evrei în care se spune că așa ar fi murit proorocul Isaia. „Au umblat îmbrăcați în piei de oi și piei de capră“ este o referire la viețile profeților Ilie și Elisei. De toți aceștia „lumea nu era vrednică“, societatea nu merita să-i aibă, oamenii erau prea răi pentru oameni așa de buni, pentru profeți așa de buni. Ei au rătăcit prin pustiu, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului.
Este important să nu pierdem din vedere nici unul dintre aceste două aspecte ale lucrării credinței – nu întotdeauna ca om al lui Dumnezeu ca om credincios, ajungi și reușești să închizi gura leilor, sau cucerești împărății: uneori, pentru că ești om al lui Dumnezeu ai parte de batjocură, de prigoană, de lanțuri, de închisoare, de pribegie, de moarte. Domnul îți poate face parte fie de una, fie de cealaltă, fie de amândouă – dar pe amândouă trebuie să le primești de la El.
Versetele 39 și 40 sună astfel: „Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși nu au primit ce le fusese făgăduit“ – și ni se dă motivul pentru care lucrurile stau așa – „pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.“ Este așa o surpriză mare să ajungem să fim puși alături de acești eroi ai credinței! Ei să nu intre în toate binecuvântările eternității înaintea noastră! Sunt lucruri pe care Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel și ceilalți profeți (și apoi de la Abel până la Moise) nu le-au primit de la Dumnezeu înainte ca Dumnezeu să ni le dea tuturor. În acest fel Dumnezeu ne va duce pe toți la cele perfecte, la cele desăvârșite. Acesta este un fel de a vorbi despre viața veșnică, când nu mai este durere, când nu mai este lacrimă, când nu mai este boală, când este slujire, bucurie, închinare și viață fără de sfârșit, când lucrurile ajung la desăvârșire – de așa ceva vor avea parte cei care au experimentat curățirea de păcate și cei care s-au consacrat în slujba lui Dumnezeu.
A trăi prin credință are aceste două dimensiuni – poți avea parte de lucruri extraordinare, dar poți avea parte și de multă durere. Aceastea vin și se împletesc în viața celui neprihănit: în felul acesta Dumnezeu modelează în mine desăvârșirea. Aceasta este credința pentru mântuirea sufletului, în felul acesta se vede viață, o percepem unul la celălalt. Noi toți trebuie să fim gata să le primim și pe cele frumoase, și pe cele care dor – ambele au credința la mijloc, de ambele ai parte prin credință, pe ambele le poți explica datorită credinței. E ușor să spui în urma unei victorii, că lucrul respectiv s-a întâmplat prin credință, dar este mai greu să spui că datorită credinței urmează să mori, să fii batjocorit, sau că datorită credinței ești pribeag, fugar. Amândouă sunt tot datorită credinței, una vine și subliniază puterea lui Dumnezeu pentru lucruri extraordinare, cealaltă vine și subliniază prețul pe care trebuie să-l plătești ca și om care trăiești prin credință, și puterea prin care îl plătești. Domnul ne face parte și de una și de cealaltă – primește-le pe amândouă, mulțimește pentru ele, bucură-te de ele, fii și tu un om despre care să se poată spune că „lumea nu a fost vrednică de el“. Indiferent cât este de rău și de stricat veacul de acum, sunt oameni despre care Dumnezeu poate să spună că în ei Își găsește toată plăcerea – El, prin credință, să ne ajute și pe noi la lucrul acesta!