Credința lui Moise – Evrei 11.23-27
Școala duminicală – 10/23/2016
Versetul de aur: Evrei 11.26
Cu acest paragraf despre Moise și credința lui, continuăm să vorbim despre „Credința pentru mântuirea sufletului.” Când vorbești sau împărtășești despre credință, ai de-a face cu ceva deosebit de incomod, pentru că nici un om nu are stăpânire asupra credinței, nu o poate manipula, nu este la dispoziția lui. Cu toate acestea, această carte din Scriptură ne spune că fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți Lui. Credința este acel ingredient obligatoriu al vieții fiecăruia dintre noi. În acest fel primim ceea ce are Dumnezeu pentru noi. În acest fel trăim viața de fiecare zi. Lucrurile lui Dumnezeu sunt lucruri pe care ochiul încă nu le vede, iar dacă le vede sunt văzute doar parțial, unele au fost în trecut, altele sunt în prezent, iar cele mai multe vor fi în viitor. Întotdeauna vor fi mai multe în viitor pentru că oricât de lungă ar fi fost istoria lumii de până acum, ea nu se poate compara cu veșnicia care urmează. A vorbi despre credință este obligatoriu, așa cum este obligatoriu să vorbim despre dragoste, despre iertare, despre răscumpărare. Tot la fel trebuie să vorbim și despre credință.
În Epistola către evrei în capitolul unsprezece, avem exemple de oameni care au experimentat o viață prin credință, de la ei vrem să învățăm și noi. În meditația aceasta, Moise este exemplu. Acest bărbat a trăit o sută douăzeci de ani. Știm că viața lui se împarte în trei perioade, până la patruzeci de ani, până la optzeci de ani, și până la sfârșit, la o sută douăzeci de ani. De ce aceste momente de cotitură, aceste răscruci în viața lui de ce? Textul pe care l-am citit ne dă răspunsul. Despre aceasta este mesajul acestei meditații. Prin credință părinții lui când el s-a născut, iar apoi el, la patruzeci de ani, apoi la optzeci de ani, a luat cele mai importante hotărâri din viața lui. Acest lucru este adevărat și cu privire la orice copil al lui Dumnezeu. Doar credința mă ajută să văd dincolo de ceea ce se vede. Noi știm că numai atunci când ne ancorăm în lucrurile lui Dumnezeu vedem, gândim, și trăim pe planul pe care vrea Dumnezeu. Aceste versete descriu aceste evenimente din viața lui, o hotărâre a părinților săi, iar apoi două hotărâri ale lui. Toate au în centru credința. Despre ce este vorba?
Dacă citim Exodul capitolul unu și doi, vom vedea în ce situație și în ce vremuri s-a născut Moise. Poporul lui Dumnezeu era în Egipt. Cuvântul ne spune că Domnul l-a binecuvântat și se înmulțea mult. Faraonul din vremea de atunci a chemat pe femeile care asistau la nașterea copiilor din poporul lui Israel, pe cele două moașe (ni se dau și numele lor), și le-a dat următoarea poruncă: Când veți asista la naștere, dacă cel care se naște e băiat să-l omorâți, dacă este fetiță s-o lăsați să trăiască! Cuvântul ne spune că cele două femei s-au temut de Dumnezeu să facă lucrul acesta. Într-o așa situație, în care era interzis să te naști ca băiat, se naște Moise. Dacă ai fi tu într-o astfel de vreme: Ce hotărâre ai lua? Împăratul din acea vreme nu vrea ca fiul tău să trăiască. Pe ce anume ți-ai putea baza hotărârea de a nu asculta? Aceasta avem aici la primul eveniment. Avem o rânduire a vremii în fața căruia se ridică tata și mama. Cunoaștem numele mamei, Iochebed. Cuvântul ne spune că prin credință l-au ascuns oamenii aceia când li s-a născut băiatul. Au văzut ceva, și în cartea Exod ni se spune aceasta, de asemenea ni se spune și în cuvântarea lui Ștefan din cartea Faptele Apostolilor 7:20: când s-a născut Moise părinții l-au văzut că era frumos. Aceasta nu înseamnă că dacă era urât l-ar fi omorât, nu. Idea este alta. Văzându-l deosebit, ei au știut că asupra lui, peste el, este un har deosebit de la Dumnezeu, și că el are un loc în lucrarea lui Dumnezeu. Acesta este secretul curajului părinților lui Moise. Dumnezeu ne-a dat un băiat și prin el urmează să facă lucruri deosebite. Pentru că suntem convinși de aceasta nu ascultăm de porunca împăratului, nu ne este frică de porunca împăratului. Observați mecanismul credinței din viața lor. Au crezut în lucruri pe care încă nu le vedeau, și-au pus încrederea în lucruri nădăjduite. Au fost convinși că ceva urmează. Hotărârea lor de a nu asculta de Faraon, de a păstra băiatul în viață, a avut o importanță uriașă pentru viața poporului. Omul acesta a fost unic în istoria poporului lui Dumnezeu. El era omul pe care urma să-l folosească Dumnezeu pentru scoaterea poporului din robie, era omul care urma să-l folosească Dumnezeu pentru a învăța poporul cum să scoată Egiptul din mintea lor, omul care i-a îndreptat spre țara promisă. Vedeți cât de importantă este hotărârea părinților, cât de importantă este credința părinților. Ori de câte ori ai ocazia caută să vezi dacă Dumnezeu are ceva de spus, dacă duce lucrurile într-un anumit fel, într-o anumită direcție, caută să-i auzi pașii și fii ferm în hotărârea ta ducându-te după El. Acea răscruce poate fi hotărâtoare pentru viața casei tale, iar dacă este voia lui Dumnezeu pentru viața unui popor în mare număr. Aceasta avem aici la momentul nașterii lui Moise. Dar istoria părinților rămâne în urmă, pentru că urmează ceva la fel de important, dacă nu mai important.
Când Moise se apropie de patruzeci de ani a avut de luat o hotărâre, o hotărâre care a avut în vedere doi factori. Cuvântul ne spune în Evrei 11:24: Prin credință Moise când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon. Moise când s-a făcut mare, uitându-se la suferințele poporului, nu a mai vrut să fie socotit fiul fiicei lui Faraon, nu a mai vrut să fie socotit cel care urma la tron, cel care urma să ajungă conducător în Egipt. El fiind înfiat de fata lui Faroan. Cum ești în stare să iei o așa hotărâre? Pe de-o parte ai o gloată de robi care fac cărămizi, care adună paie. Oameni asupriți despre care aflăm ulterior că socoteau că era mai bine la cărămizi decât să mergi spre Canaan. Un popor rebel de clevetitori, un popor deosebit de instabil. Moise când se face mare i-a hotărârea să fie unul de partea lor. Ce anume l-a determinat să ia hotărârea aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu ne spune pe de-o parte credința, iar pe de altă parte el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului. Ce ne spune nouă expresia aceasta, ocara lui Hristos vizavi de comorile Egiptului? Putem să ne facem o idee despre înțelesul acestui contrast, dacă am auzit sau dacă am citit, sau știm câte ceva despre ce s-a găsit, când arheologii au avut șansa să desopere un mormânt de faraon care nu a fost jefuit. Faraonii se îngropau în Valea regilor cu tot aurul pe care l-a avut fiecare, cu soțiile pe care le-au avut fiecare. Noi nu am fi reușit să vedem lucrurile acelea, pentru că hoții de morminte le-au jefuit pe toate. Mergeau și se uitau pe inscripțiile din Egipt, și știau că faraonul respectiv a trăit de atunci până atunci, și căutău mormântul. Dar a fost un faraon care a fost omorât când era copil. Nu știm câți ani a avut, șapte ani sau nouă ani. Numele lui a fost Tutankhamun. El nu apărea pe inscripții pentru că cel care a venit după el i-a șters numele, și așa nu s-a știut de mormântul lui, dar și el a fost îngropat cu tot aurul pe care l-a avut, cu tot alaiul pe care l-a avut. Când s-a găsit mormântul lui în 1922, mirarea a fost fără margini.
Am făcut trimitere la acest eveniment pentru a ne putea da seama într-o oarecare măsură ce vrea să spună Cuvântul când zice „comorile Egiptului.“ Tot ce are țara mai bun e al tău pentru că tu ești Faraon. Cuvântul ne spune despre cel care urma să ajungă Faraon, că atunci când a pus în cumpănă, comorile Egiptului și ocara lui Hristos, sau mai bine zis răsplătirea lui Dumnezeu, a zis aleg răsplătirea lui Dumnezeu. Aici este secretul. Întrebarea cea mai importantă în meditația aceasta este următoarea: Tu când te faci mare, sau dacă te-ai făcut mare, ce valori ai? Nici unul dintre noi nu o să ajungem să avem ce putea avea Moise, comorile Egiptului, sau o parte din cât urma să aibă el. Când noi punem în cumpănă bruma de avere pe care o avem, zicem adesea: „Doamne pe acestea le vreau, răsplătirea vom mai vedea.“ Aceasta este ispita. Și atunci viața prin credință, s-a dus. Pentru că Moise a luat hotărârea aceasta, atunci când s-a făcut mare, să-și îndrepte ochii spre răplătirea lui Dumnezeu, pe el l-a folosit Dumnezeu ca personaj principal în cel mai important eveniment din istoria poporului Evreu, ieșirea din Egipt, eliberarea poporului din robie.
Atunci când ne uităm la Ierusalimul care se va coborî din cer, a cărui străzi vor fi de aur, și ne uităm la comorile Egiptului ar trebui să zicem: „Doamne nu se poate compara cerul Tău cu zdrențele de jos!“ Dar noi suntem furați de lucrurile care ne trec printre degete. Suntem în pericol să lăsăm promisiunile și cerul, pentru cele care trec. Cât ai pierdut de când ai venit pe lume? Câte lucruri nu ți-au ieșit? Sunt convins că toți am pierdut la anumite vârste în viață.
Fraților, când ajungem la sfârșit, toate rămân aici. Avem acel verset de cântare care e ca un bici asupra fiecăruia dintre noi, verset care spune așa: „De lucrul tău altul se va bucura.” Cum îți cade când auzi cuvintele acestea? Evident că nu-ți cade bine, și nici nu vrei să te gândești la aceasta, dar acesta este adevărul. Doar ce ai făcut pentru Domnul aceea va sta. Vedeți noi știm pe de rost lucrul acesta, dar trăim, adesea, ca și cum nu am ști. Dacă ai ajuns la douăzeci de ani sau la patruzeci de ani, la șaizeci de ani sau mai mult, uită-te în urmă și vezi au fost evenimente în viața poporului lui Dumnezeu, dintr-un anumit loc, în care El să te fi folosit și pe tine? Nu toți sunt Moise, dar la o anumită scară, dacă ești un bărbat al credinței, o femeie a credinței, vei fi folosit de Dumnezeu. Pntru că Mântuitorul ne învață că cine e credincios în cele mici, îi va da răspundere în cele mari. Dacă toate au trecut pe lângă tine și efectul lor a fost minim, verifică-te la credință. Cât de tare te-ai legat de Dumnezeu în copilărie, la tinerețe, la vârsta adultă sau la bătrânețe? Învață de la Moise. Mama e fata lui Faraon. Când moare Faraon e rândul meu. Tot ce este în Egipt va fi al meu. Te-ai putea dezlipi de lucrurile acestea? Când Moise a luat hotărârea, Dumnezeu l-a folosit să scoată poporul din Egipt. A adus izbăvirea unui popor în mare număr. Atunci s-au împlinit cuvintele pe care le-a spus Iosif: vine o zi în care Domnul vă va scoate de aici. Ziua aceea a venit când Moise a cântărit și a luat hotărârea care trebuie, pentru că a avut valori sănătoase și pentru că a avut credință. Nu a avut armată, nu a avut războinici, ci l-a avut pe Dumnezeu și un toiag și nu s-a speriat de Faraon.
Deși noi cu toții știm istoria ce a urmat, plagă după plagă și în final poporul iese, dar vine armata lui Faraon după ei, se despică marea, și Domnul îi scapă miraculos. Toate acestea au la bază valorile și credința lui Moise. Când te faci mare, Domnul așteaptă de la tine nu să trăiești de capul tău că acum ești capabil, ci să te încrezi mai mult în El, să te legi mai tare de El, să-ți iei ochii de la comorile Egiptului. Și aici mai este o expresie: „De la plăcerile de o clipă ale păcatului și să-ți ațintești ochii spre răsplătire.” Fraților, comorile și păcatul ne orbesc privirea să nu vedem răsplătirea, ne sufocă credința. Aceasta este lucrarea Celui rău prin lucrurile de aici care fură ochii, care ne amăgesc inima. Noi toți știm ce rău e când guști păcatul, cum te simți atunci ți-e silă de tine. Îți vine să te bagi în pământ. E o plăcere numai de o clipă, după care vine jenă, rușine, vinovăție. Și dacă persiști vine și robie. Întreabă-te, ce prețuiești mai mult nisipul de jos sau aurul de sus? Învață de la Moise, nici unul nu o să ajungem în poziția în care a fost el, noi toți suntem mărunți, el a fost sus de tot. De aceea, exemplul lui este cu atât mai puternic.
Ultimul eveniment. Moise nu se teme, el, având în vedere valorile lui, având în vedere credința lui, este gata să stea în fața lui Faraon. Nu se teme de cel mai puternic om din vremea lui. Autorul Epistolei către evrei caută să desfacă secretul curajului său. Cuvântul spune că Moise a rămas neclintit ca și cum ar fi văzut pe Cel nevăzut. Noi știm că a fost întâmplarea cu rugul aprins, și Moise are ocazia să-L întrebe cine ești? Care este Numele Tău? Și primește răspuns: Eu sunt Cel ce sunt. Fraților, răsplătirile lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu, trebuie să fie pentru noi lucruri suficiente să luăm hotărâri înțelepte. Și să vedem cât de vitală este credința, chiar dacă el după ce a luat hotărârea că este mai importantă răsplătirea decât comorile Egiptului, a trebuit să fugă în pustie stând acolo patruzeci de ani. Chiar după ce el se întoarce și stă înaintea lui Faraon ca trimis al lui Dumnezeu doar cu un toiag, secretul lui a fost în legarea lui de Dumnezeu pe care nu l-a văzut, pe care l-a auzit numai, pe care l-a crezut. Fraților, tot așa ceva se așteaptă și de la noi. Dacă tu îți verifici săptămâna care a trecut, întrebându-te cât de prezent a fost Dumnezeu în viața ta, aceasta văzându-se în hotărârile pe care le-ai luat, ce răspuns dai? Toate le-ai făcut din fire, din ambiție, din invidie, din concurență, sau pe toate le-ai făcut având privirile ațintite spre răsplătire? În toate ai stat neclintit ca și cum l-ai vedea pe Cel nevăzut? Cum ai fost? Ce ai zis? Ce ai făcut?
Fraților, dacă nu călcăm pe urmele unor asemenea oameni nu se va alege nimic de noi, pentru că cele cu care am rămâne sunt prea slabe, nu ne duc nici până acasă. Fii un om care umbli, nu după lucrurile care se văd, ci după cele care nu se văd. Secretul este simplu, cele care se văd sunt trecătoare, cele care nu se văd sunt veșnice. Sunt eu atât de înțelept?
După ce Moise și-a dovedit valorile, Domnul l-a dus în pustie patruzeci de ani să se coacă bine, iar apoi l-a adus la un eveniment de confruntare maximă. Doar un om convins total poate sta înaintea celui mai puternic și să nu se teamă, el neavând pe nimeni decât pe Dumnezeu. Acesta este modelul de viață, aceasta așteaptă El și de la mine. Caută și tu acele situații în care credința ta să fie momentul hotărâtor al deciziilor pe care le iei. Dacă te vei purta așa, Dumnezeu va binecuvânta viața ta și lucrarea ta. Nu te aștepta ca El să facă lucruri asemănătoare dacă nu ai o credință asemănătoare, dacă nu ai valori asemănătoare.