Credința lui Avraam – Evrei 11:8-19
Școala duminicală – 10/9/2016
Versetul de aur: Evrei 11:13
Cuvântul acesta este despre personajul care îl așteptăm menționat în orice discuție despre credință – Avraam. Când auzi despre credință, Avraam este primul care-ți vine în gând – un om pe care l-a ales Dumnezeu, un om pe care l-a chemat Dumnezeu, un om în a cărui viață la momente de răscruce se vede credința. Avraam este un om care nu dă înapoi, un om care merge numai înainte, deși în viața a avut și suișuri, și coborâșuri. În acest text sunt menționate numai suișurile, numai biruințele, pentru ca noi toți să învățăm credința, să pricepem credința, pentru ca noi toți să avem o credință asemănătoare.
Primul moment din viața lui unde se vede credința este momentul chemării sale. Relatarea cu privire la aceste lucruri se găsește în Geneza 12, iar ceea ce se subliniază în Evrei 11 este următorul lucru: când Dumnezeu l-a chemat, Avraam a ascultat prin credință și a fost gata să meargă deși nu a știut unde se duce. Pentru Avraam a fost mai puternică, mai importantă chemarea din partea lui Dumnezeu decât cunoașterea destinației. Ai fost vreo dată în situația în care cineva să te cheme undeva și tu să nu știi unde va fi acel loc? Poate fi periculos – când oamenii vor să-i înșele pe alții, sau să facă rău altor oameni, așa procedează – îi cheamă într-un loc pe care nu-l cunosc ca să le poată face rău (de aceea nu trebuie să te duci în locuri pe care nu le știi, când te cheamă oamenii – poate fi o cursă). Avraam însă a știut cine îl cheamă – a avut încredere, credință în Dumnezeu. Când te cheamă Dumnezeu, este o dovadă de credință. Avraam era în Ur, în Chaldea, în Babilon – de acolo Dumnezeu l-a chemat să meargă spre apus, în țara făgăduinței. L-a chemat într-un loc pe care nu-l cunoștea, în care nu a mai fost. Ceea ce l-a ajutat pe Avraam să asculte de chemarea lui Dumnezeu a fost credința – „Doamne, știu că Tu ești un Dumnezeu puternic și un Dumnezeu bun, un Dumnezeu care nu face rău – și chemarea Ta o ascult!“ Și a pornit, el și familia lui. Acesta este primul lucru de subliniat în această meditație – ascultarea de Dumnezeu prin credință trebuie să fie mai puternică pentru tot ceea ce știm noi. Ascultarea prin credință merge dincolo de nivelul meu de cunoaștere – dacă Dumnezeu mi-a spus, dacă Dumnezeu m-a chemat, îl urmez, chiar dacă nu știu încotro și unde voi ajunge. Acesta este primul lucru care arată credința acestui bărbat. Haideți să ne uităm la noi acum – de câte ori îl asculți tu pe Dumnezeu prin credință, și această ascultare depășește ceea ce cunoști? Vor fi situații în viața ta în care ascultând de Dumnezeu vei păși în necunoscut. Văzând credința lui Avraam într-o asemenea situație, și noi avem de învățat.
Al doilea lucru se referă la credința lui Avraam în ce privește țara promisă. Avraam a ajuns în locul în care l-a chemat Dumnezeu, și în acel loc – un loc promis – a locuit tot prin credință ca străin și călător. Țara promisă, țara Canaan, va fi a urmașilor lui Avraam, dar peste câteva sute de ani. Maii avea să treacă mult până când copiii lui Avraam, fiii lui Avraam vor lua în stăpânire țara, sub conducerea lui Iosua – mai e mult până atunci, dar Avraam a venit și a locuit în țara în care i-a fost promisă. Locuirea lui prin credință în țara promisă subliniază încă un lucru important despre acest om: sunt importante promisiunile lui Dumnezeu, este importantă moștenirea pe care ne-o dă Dumnezeu, dar nici una dintre acestea nu trebuie să o ia înaintea lui Dumnezeu – Evrei 11:13 este un verset cheie care arată acest lucru: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ.“ Toți aceștia au murit în credință, și nu au primit ce a fost făgăduit, doar au văzut promisiunile de departe și „le-au urat de bine“, le-au salutat de departe. Locuirea lui Avraam în țară a așezat pentru toată istoria un concept fundamental pentru poporul lui Dumnezeu: poporul lui Dumnezeu este străin și călător – poporul lui Dumnezeu crede că patria lui nu este aici, patria lui nu este pământească, ci el așteaptă o patrie mai bună, o patrie cerească. Această patrie va fi „cetatea al cărui Meșter și Ziditor este Dumnezeu“. Avraam a învățat că este străin și călător și a privit promisiunea de departe – chiar dacă, în cazul lui, promisiunea urma să se împlinească aici pe pământ. Dar autorul Scrisorii către evrei duce lecția mai departe și caută să ațintească privirea ascultătorului către cer. În Apocalipsa 21-22 se vorbește despre cetatea al cărei Meșter și Ziditor este Dumnezeu, despre noul Ierusalim care se coboară din cer – cetatea desăvârșită, locul pe care Dumnezeu l-a pregătit, locul pe care îl așteptăm, „patria cerească“. Așadar al doilea lucru cu privire la credința lui Avraam este că prin credință el a trăit ca și străin și călător. Credința mă ajută să mă desprind de pământ și să mă leg de cer, credința mă ajută să aștept, pe baza promisiunilor lui Dumnezeu. Cât de limpede este orizontul spre care te îndrepți, ce vezi înaintea ochilor tăi? Ce te captivează, ce aștepți? Un singur lucru este valabil – unul singur: cetatea al cărui Meșter și Ziditor este Dumnezeu. Nu lăsa ca nimic de aici de jos să umbrească ceea ce va veni de sus! Prin credință, tu te legi, tu te ancorezi, tu iubești și aștepți ceea ce trebuie – altfel vei aștepta cu o nădejde înșelătoare, care fie s-ar putea să nu se împlinească niciodată, fie, dacă se va împlini, vei vedea cât de trecătoare sunt acele lucruri. Leagă-te de patria cerească, leagă-te de cetatea lui Dumnezeu, așteapt-o, iubește-o, fă din aceasta o ancoră pentru toți ani vieții tale! Oare știu ce din jur, văd cei din jur, din viața ta, din felul cum trăiești, că ești „străin și călător“? Sau ai prins rădăcini pe pământ? Când noi așteptăm cerul, vor vedea și cei din jurul nostru – și vom depune astfel mărturie cu privire la patria pe care o căutăm.
Al treilea lucru cu privire la credință pe care-l vedem la Avraam și la soția lui are în vedere imposibilul – lucrurile care în mod natural nu se pot, dar care la Dumnezeu se pot. Prin credință au primit ei putere de concepere, de zămislire – și Avraam era bătrân, și Sara era bătrână. Cartea Geneza spune că atunci când a venit promisiunea cu privire la copil Sara a râs. S-ar părea că acest fel de credință a fost cel mai greu pentru ea – a râs, apoi a încercat să obțină un copil prin roaba sa, Agar. Dar în cele din urmă a ajuns la credință – Cuvântul spune că ea „prin credință a primit putere să zămislească“. Astfel s-a născut Isaac – din doi oameni care erau aproape morți sau ca morți, oameni bătrâni. Iar apoi, mai departe, au ieșit urmași așa de numeroși ca stelele cerului, așa de numeroși ca nisipul de pe malul mării – fără număr. În viața lui Avraam Dumnezeu duce adesea lucrurile dincolo de limită pentru a-și arăta puterea, iar toate acestea presupun credința lui Avraam. Indiferent ce se întâmplă, Avraam este așa de legat de Dumnezeu că nu se dezlipește de El, și datorită acestui lucru Dumnezeu a putut să ducă la îndeplinire promisiunile pe care i le-a făcut. Avraam a fost un om care s-a legat de Dumnezeu cu toată inima, cu toată puterea, un om care s-a lipit de Dumnezeu, care s-a ținut de Dumnezeu chiar când s-a confruntat cu imposibilul – acesta este Avraam.
Așadar, credința lui Avraam l-a ajutat să plece chiar dacă nu știa unde se duce, l-a ajutat poată privi promisiunea în viitor, chiar dacă nu a ajuns la ea, l-a ajutat să se țină de Dumnezeu chiar în fața imposibilului. Dar ce se întâmplă când se împlinește promisiunea? Ultimul lucru despre Avraam este cel mai adânc, este cel mai neașteptat, și este greu, sfâșietor – Avraam l-a iubit mai mult pe Dumnezeu decât împlinirea promisiunii. Dumnezeu și-a împlinit promisiunea față de el, Dumnezeu i-a dăruit un fiu prin Sara, însă apoi i-a cerut să-l aducă jertfă. Când vezi împlinirea promisiunii lui Dumnezeu, primejdia pentru tine este să iubești mai mult promisiunea, sau împlinirea promisiunii, decât pe Dumnezeu. Dumezeu îl pune la încercare pe Avraam, și îi cere ceea ce Dumnezeu nu cere niciodată în Scriptură: nu avem niciodată porunca de a aduce o jertfă umană, numai păgânii fac lucrurile acestea. Ce-o fi fost în mintea lui Avraam? Nu știm, dar știm că el nu a pus la îndoială integritatea lui Dumnezeu, Avraam nu l-a pus pe Dumnezeu la îndoială. Scriptura spune că Avraam „se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar și din morți“ (versetul 19). Cât de limpede și de corect gândesc eu despre Dumnezeu? De câte ori nu ți s-a strecurat în suflet gândul că Dumnezeu e rău, sau că Dumnezeu nu-ți vrea binele? De câte ori ai simțit ispita aceasta? Avraam nu se ceartă cu Dumnezeu, nu se îndoiește de caracterul lui Dumnezeu, nu dă înapoi – dimpotrivă: dacă Dumnezeu i-a cerut ceva, el este dator să facă, și o face. „Isaac este fiul promis – dacă eu îl aduc drept jertfă, Dumnezeu are putere să mi-l dea înapoi din morți.“ Textul continuă și spune: „și, drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit înapoi“ (relatarea din Geneza spune că atunci când Avraam era gata să-l aducă jertfă, a venit glasul care i-a spus să se oprească și apoi a văzut berbecul pentru jertfă). Așa se arată exemplul suprem de credință – nu mai există în toată Biblia un exemplu de credință mai bun, mai tare, mai adânc.
Aceste patru episoade selectate din viața lui Avraam – chemarea lui, locuirea lui în țară, zămislirea lui Isaac, și aducerea ca jertfă a lui Isaac – sunt momente de mare răscruce din viața acestui om al lui Dumnezeu, momente în care credința a fost răspunsul potrivit. Văzând mărimea acestor încercări, dificultatea acestor circumstanțe, învățăm să fim pregătiți, pentru că Domnul poate aduce situații similare și în viața noastră. Avem de învățat de la Avraam ce înseamnă credința, cum se vede ea în comportamentul potrivit și în atitudinea potrivită. Nu trebuie să lăsăm nimic să desfacă legătura noastră cu Dumnezeu, ci trebuie să găsim răspunsul potrivit, în atitudine și comportament, starea potrivită – și aceasta este credința. Dumnezeu să ne ajute pe noi pe toți la lucrurile acestea!