Pericolele averii – 1 Timotei 6:6-10, 17-19
Școala duminicală – 9/4/2016
Versetul de aur: 1 Timotei 6:10
Prima epistolă a lui Pavel către Timotei este o scrisoare în care fiecare copil al lui Dumnezeu, începând de la conducător și cuprinzându-i pe toți, este învățat cum să se poarte în „casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului cel viu, stâlpul și temelia adevărului“. Poate ar fi fost și alte lucruri pe care noi ne-am fi dorit ca Pavel să le abordeze cu privire cum să te porți în biserică, dar el le-a ales pe acestea, iar printre ele a ales să vorbească și despre avere. În meditația aceasta vom vorbi despre „Pericolele averii“. Acestea nu sunt singurele texte din Biblie despre avere, despre bani. Explicația trebuie să fie cât mai cuprinzătoare, să țină în echilibru toate textele, cu înțelepciune. În prima parte (6:6-10), avem de-a face cu un text este negativ iar în a doua parte (6:17-19) cu unul pozitiv.
Mulți dintre oamenii lui Dumnezeu din Scripturi au avut bani – nu știm câți a avut fiecare, dar mulți dintre ei au avut. Iov a fost un om credincios, curat, evlavios, cu frică de Dumnezeu – și cu avere cât cuprinde: turme, case, familie numeroasă. Pe toate le pierde, iar la urmă capătă de două ori mai mult. Avraam că a avut robi, turme, bani. La fel citim despre Isaac, la fel citim despre Iacov. Când ajungem la Iosif, pierdem măsura – a ajuns atât de puternic în Egipt, încât a cumpărat toată țara pentru faraon: pământurile, animalele, oamenii. Erau ale faraonului, pentru el le-a cumpărat, dar el era administrator, totul era pe mâna lui. Apostolul Pavel a avut parte și de belșug, și de sărăcie (Filipeni 4:11-12): „Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele, pentru că m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă gâsesc. Știu să trăies smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.“ În Filipeni 4:11 găsim secretul: deprinderea de a fi mulțumit indiferent cât ai, că ai puțin sau că ai foarte mult. Filipeni 4:11 este un text fundamental care îi ajută pe copiii lui Dumnezeu să se raporteze corect și la sărăcie, și la bogăție, și astfel este un text de bază pentru meditația aceasta.
Care era situația în biserica din Efes (biserică în care Timotei era un tânăr conducător atunci când apostolul Pavel îi scrie această scrisoare)? Din Fapte 19, unde Pavel începe lucrarea la Efes, și din Fapte 20, unde se desparte de prezbiterii din biserica din Efes (îi cheamă la Milet ca să-și ia rămas bun), reiese că biserica din Efes era o biserică relativ bogată, cu oameni înstăriți. Faptul că el le spune: „n-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva“ (20:33) arată că la Efes frații erau înstăriți, aveau bani, nu era o biserică săracă, ci era o biserică înstărită, cu conducători bogați. Așadar, ceea ce îi scrie aici Pavel lui Timotei le scrie și prezbiterilor pe care el i-a întâlnit acolo – prezbiterii din Efes: „îndeamnă pe bogații veacului acestuia“ (1 Timotei 6:17).
Versetul 7 din textul de astăzi prezintă punctul de pornire în înțelegerea modului în care trebuie să ne raportăm la avere: „Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Când te gândești la avere, la lucruri pământești, nu uita următorul lucru: când ai venit pe lume nu ai adus nimic, iar când pleci din lume nu duci nimic – nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că „nu putem“ să luăm cu noi nimic din ea. Lucrurile de aici le avem pe termen limitat – pe un an, sau doi, sau patruzeci, sau șaptezeci, dar atât. Nu le putem lua cu noi. Pericolul, spune apostolul Pavel, este că și pentru acești ani de aici ne dorim mai mult – și dorința de îmbogățire duce la cădere în ispită. Aici vine primejdia, despre aceasta vorbește Pavel în primul nostru paragraf – când începi să te gândești la avere, la bani, fii atent și nu uita că nu ai adus nimic, iar când pleci nu poți lua nimic. Acest principiu negativ ne ajută din start să vedem averile în ceea ce sunt ele cu adevărat – vremelnice – și să nu ne legăm inima de ele, pentru că pot face mult rău. Ceea ce descrie apostolul Pavel în versetul 9 este un drum care merge în jos, tot coboară: mai întâi vrei, apoi cazi, iar apoi ești cufundat. De la dorință ajungi în mlaștină. Toate lucrurile de acolo arată cum se poate strica viața unui om prin ceea ce vrea el, nu prin ceea ce vor alții. Când ajungi rob dorinței de a avea mult, chiar foarte mult, se ridică în viața ta un stăpân pe apostolul Pavel îl descrie aici în felul următor: „pofte nesăbuite și vătămătoare“. Când omul ajunge foarte înstărit, când umblă să se îmbogățească, de multe ori nu mai are limite, trăiește ca și cum lumea aceasta nu s-ar sfârși niciodată, uită de natura trecătoare a lui însuși și a averii lui, crede că poate orice, își permite orice, iar aceasta îi vatămă viața, îi face rău, în final îi aduce ruină, iar la urmă are parte de pierzare. Iubirea de bani, iubirea averilor este unul dintre lucrurile cele mai toxice de care poate avea parte un om. Este important de observat că apostolul Pavel face o diferență clară între omul care iubește banii și omul care este bogat. Se poate să fii bogat fără să iubești banii (exemplele de oameni bogați prezentate mai sus arată acest lucru). Reușești aceasta (să eviți iubirea de bani chiar dacă ai avere) dacă nu uiți de primul principiu: nu ai adus nimic în lume și nu poți să iei nimic din ea. Așadar, nu vei iubi lucrurile trecătoare, nu vei iubi lucrurile nestatornice, nu vei iubi ce este aici. Ceea ce ai este ca să folosești pentru ceea ce vrea Dumnezeu – oamenii din Scriptură care au avut mult au căutat să facă lucrul acesta. Dacă nu vei face așa, și îți vei lega inima de lucrurile pe care Domnul ți le-a dat, îți vei face rău cu mâna ta – poftele nesăbuite vor pune stăpânire pe viața ta: acesta este rodul iubirii de bani, de avere.
În versetul precedent (1 Timotei 6:6), apostolul Pavel a prezentat și lucrul care are valoare și aici, și în viața viitoare: evlavia – „negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig“. Spre deosebire de avere, al cărei câștig se limitează la lumea aceasta, evlavia aduce un câștig care merge mai departe. În 1 Timotei 4:8, apostolul Pavel prezintă astfel câștigul/folosul evlaviei: „deprinderea trupească“ (un alt lucru care este valabil numai pentru lumea aceasta) „este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare“. Viața ta trăită cu Dumnezeu nu se oprește când ai murit, ci ea continuă, ea este veșnică. Trebuie să facem distincție între lucrurile care se termină aici și să nu ne lipim inima de ele, să nu pierdem perspectiva corectă în legătură cu ceea ce este trecător și ceea ce nu este. Ceea ce îl învață aici apostolul Pavel pe Timotei este același lucru despre care vorbește și Mântuitorul în Matei 6:21: „unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră“. Nu banii, nu averea ar trebui să fie „comoara“ noastră.
Discuția însă nu se oprește aici. Am putea fi ispitiți să o facem, să ne oprim la atât, să tunăm și să fulgerăm împotriva iubirii de bani, care este „rădăcina tuturor relelor“, însă apostolul Pavel continuă și prezintă cealaltă față a lucrurilor, începând cu versetul 17. Soluția problemei nu este să nu ai avere, ci să nu-ți legi inima de ea – nu banii, ci „iubirea de bani“ este problema. Și atunci, cum să te porți dacă ai bani, dacă ai avere? Dacă Dumnezeu ți-a dat mult, ai porunca să administrezi înțelept lucrurile pe care ți le-a dat. Cât de ușor te desparți de lucrurile care constituie averea ta? Cât ești de generos? Mântuitorul vorbește despre doi oameni bogați care și-au iubit averea – tânărul bogat (Marcu 10:17-25) și bogatul nemilostiv (Luca 16:19-31). Amândoi au căzut la acest test: problema nu au fost banii, ci iubirea de bani. Nu s-au putut desprinde de averea lor, iar aceasta i-a dus la pierzare. Același lucru îl spune și apostolul Pavel: „îndeamnă pe bogații acestui veac… să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții“ (versetul 18). Dacă ai avere, adu-ți aminte că Dumnezeu ți-a dat (versetu 17), iar Dumnezeu „ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele“. Dacă Dumnezeu ți-a dat, dacă ai avere, acesta nu este un lucru rău – bogăția nu este ceva rău, ci este ceva de care să te bucuri și este o unealtă pentru a-i ajuta pe alții. Dacă ți-ai legat inima de ceva, nu vei reuși să dai, cu atât mai mult să fii generos. Fiecare dintre noi putem vedea cât de mult iubim banii dacă ne uităm la cât de mult dăruim.
Vom reuși să ne purtăm corect cu bunurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, cu averea pe care ne-a dat-o fiecăruia, numai și numai dacă credem cu adevărat că evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig, dacă trăim cu frică de Dumnezeu și suntem mulțumiți cu ceea ce ne-a dat. Lipsa de mulțumire, „nemulțumirea“, creează zbucium, o frământare care se poate transforma în revoltă, în răzvrătire, iar aceasta nu face casă bună cu evlavia. O pot pierde – și mă pot pierde pe mine. Nici unul nu avem cât a avut Iov, și poate nu o să avem niciodată toți la un loc cât a avut Iov, dar el a putut să spună lucrul acesta: „Domnul a dat, Domnul a luat – binecuvântat să fie Numele Domnului“. Aceasta i-a arătat inima, a arătat ce anume a iubit Iov mai mult: acolo este secretul. Dumnezeu are și oameni bogați, și oameni săraci. Este același păcat să fii sărac și nemulțumit, sau să fii bogat și nemulțumit, e la fel de mare rău, dar este la fel de bine să fii sărac și mulțumit, și să fii bogat și mulțumit.
Așadar când vorbim despre avere, să ne aducem aminte de aceste lucruri. În primul rând, „evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig“ – ceea ce contează este frica de Dumnezeu, inima mulțumitoare, supusă înaintea lui. Apoi, „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“ – banii sunt un bun slujitor, dar un stăpân rău (așa spune proverbul), deci ține-i la locul lor. Averea nu este ca să-ți lipești inima de ea. Inima o lipești de Dumnezeu – aceasta este evlavia. Averea nu este ca să-ți pui nădejdea în ea (versetul 17), pentru că nu poți lua nimic cu tine acolo unde contează, și anume în viața viitoare. Singurul în care să-ți pui nădejdea, singurul care poate avea grijă și de viața de aici și de cea viitoare este Dumnezeu (de aceea este atât de promițătoare evlavia). Și atunci, ce să faci cu averea? Pune-o la lucru să adune comori în cer – fii generos, fă fapte bune, fii sensibil la nevoile și sărăcia altora. N-o ține pentru tine, ca tânărul bogat sau ca bogatul nemilostiv. Poate ar ajuta să notăm aici ceea ce spune apostolul Pavel cu privire la cât avem nevoie: „dacă avem cu se să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns“ (1 Timotei 6:8). De aici încolo începe „averea“, de aici încolo deja poți să ajuți pe alții și trebuie să te deprinzi să fii generos.
Ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să păstrăm perspectiva corectă asupra averii, să nu ajungă niciodată stăpână pe noi, ci să o punem în slujba împărăției Lui.