V. Cum să te porți în biserică – 1 Timotei
Poruncă și speranță – 1 Timotei 1:1-12
Școala duminicală – 6/19/2016
Versetul de aur: 1 Timotei 1:5
Acesta este Cuvântul care vine şi începe o serie nouă de studii biblice în legătură cu zidirea bisericii. Este preocuparea fiecăruia dintre noi, ne gândim și ne sfătuim cum este mai bine să facem astfel încât la biserică să fie bine. Știm că este ceva fragil, dar în acelaşi timp ştim că este ceva de preţ. 1 Timotei este o scrisoare a apostolului Pavel al cărei scop este tocmai acesta: cum să fim în biserică – 1 Timotei 3:15, „dar dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului cel viu, stâlpul și temelia adevărului“. Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei această scrisoare pentru a-l învăţa – pe el şi pe toţi din biserica de la Efes – cum să se poarte în biserică, cum să trăiască în biserică. Tot astfel, şi noi avem nevoie să învăţăm lucrul acesta.
1 Timotei este o scrisoare trimisă la Efes și adresată conducătorului bisericii, păstorului ei (1 Timotei 1:3). Ceea ce consideră apostolul Pavel ca fiind de primă importanță, „înainte de toate“, este rugăciunea – „vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii“ (1 Timotei 2:1). Pentru omul lui Dumnezeu în lucrarea lui în biserică, pentru fraţii din biserică, lucrul cel mai important, cel dintâi, primul, este rugăciunea – chemarea la rugăciune a bisericii.
Ca lucrători în biserică, adesea ne punem următoarea întrebare: ce ar trebui făcut ca oamenii să se schimbe? Și noi ştim că acesta a fost motivul pentru care a murit Cristos a murit pe cruce – nu a murit ca noi să fim mai sănătoşi, mai bogaţi, mai mulţi, sau mai puţini, ci a murit ca noi să ne schimbăm, ce am fost odată să nu mai fim, din oameni răi să ajungem oameni buni, din păcătoşi să ajungem sfinţi. Însă această lucrare, această schimbare, Dumnezeu o duce la îndeplinire și prin oameni – chemându-i la lucru, aşezând responsabilităţi pe umerii lor. De aceea, ca lucrători, cum ar trebui să fim noi ca oamenii să se schimbe, ca oamenii să-şi deschidă inima înaintea lui Dumnezeu? Acestea sunt întrebările care îl motivează pe apostolul Pavel, tatăl spiritual al lui Timotei, atunci când îi scrie această epistolă. Ca urmare, există în text câteva versete cheie care care vin şi oferă răspuns acestei întrebări.
1 Timotei 4:6 spune astfel: „Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături, pe care ai urmat-o până acum.“
Apoi, în 1 Timotei 4:13, Cuvântul ne spune: „Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora.“
Mai departe, în 1 Timotei 4:16, citim: „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora, stăruieşte în aceste lucruri, pentru că dacă vei face aşa te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.“
La sfârșitul versetului 2 din 1 Timotei 6, Pavel spune: „Învaţă pe oameni aceste lucruri, şi spune-le apăsat“.
În continuare, 1 Timotei 6:3-5 spune astfel: „Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic, ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc invidia, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.“
Din aceste texte (1 Timotei 4:16 şi 1 Timotei 6:3) aflăm elementele răspunsului la întrebarea noastră: ca lucrători, trebuie să avem în primul rând în vedere aceste două lucruri: „fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora“. Fiecare este chemat să fie foarte atent cu privire la el însuşi şi foarte atent cu privire la învăţătura pe care o dă altora. Cu privre la învățătură, apostolul Pavel spune, în mod specific, următoarele (1 Timotei 6:3): „cuvintele Domnului nostru Isus Cristos“ oferă învăţătura. El ne-a adus învăţătura care duce la mântuire. Acesta trebuie să fie conținutul învățăturii pe care o transmitem altora. De asemenea, ne putem verifica prin ceea ce scrie la finalul versetului din 1 Timotei 6:3 – la ce duce învăţătura aceasta? ea duce la evlavie. Așadar, ceea ce îi înveţi pe oameni trebuie să fie ceva ce îi face să-L iubească mai mult pe Dumnezeu, să se teamă mai mult de Dumnezeu, să asculte de Dumnezeu. (Nu îi vei învăța ceva prin care să îi îndepărtezi de Dumnezeu, ceva care să-i facă mai lumeşti.) Ca lucrător, dorești ca osteneala din casa lui Dumnezeu să aibă acest răspuns – tot ce faci aici să ducă la mântuirea celor care ascultă de modelul tău şi de învăţătura ta.
Cum încurajezi un învăţător care este în mijlocul tuturor acestor lucruri? cum îi încurajezi pe cei care sunt prinşi într-un fel sau altul în lucrarea Domnului? Revenind la primele două versete, care sunt lucrurile de care nevoie cel care se osteneşte în lucrarea Domnului? Există nişte coordonate care-l ţin, care-l duc şi care-l ajută. Apostolul Pavel îi aduce aminte lui Timotei de felul în care el stă în lucrare şi face lucrarea aceasta: sunt apostol pentru că aşa a poruncit Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Desigur, apostolul Pavel se referă la evenimentul de pe drumul Damascului, când el mergea să prigonească biserica şi, ziua, la amiază, i-a strălucit o lumină în faţă în care era Cristos şi a primit poruncă să fie apostol. Osteneala în ogorul lui Dumnezeu se bazează pe porunca lui Dumnezeu. Așadar, apostolul Pavel spune că el este apostol. El și Timotei au fost în multe locuri în care apostolia lui Pavel a fost contestată (la Corint, de exemplu), dar el a rămas mai departe ascultător de porunca pe care a primit-o de la Dumnezeu. Indiferent de piedicile care apar în lucrare, ceea ce îl ține pe lucrător este chemarea pe care a primit-o de la Dumnezeu. Acești doi lucrători, Pavel și Timotei, au avut convertiri diferite și au întâmpinat piedici diferite. De exemplu, Pavel a fost un prigonitor și un batjocoritor al Bisericii (1 Timotei 1:15-16 – „Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu“), pe când Timotei a cunoscut „din pruncie Sfintele Scripturi“ (2 Timotei 3:15). Pericolul, piedica pentru Timotei era tocmai tinerețea lui – „nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea“ (1 Timotei 4:12). (În 1 Timotei 5:23 Pavel vorbește și despre o boală a lui Timotei.)
În prezentarea sa, apostolul Pavel folosește termeni cheie și teme care apoi susțin mesajul scrisorii. De exemplu, apostolul Pavel ni-L descrie aici pe Dumnezeu într-un mod deosebit, și anume ca „Dumnezeu, Mântuitorul“ (de regulă el spune „Cristos, Mântuitorul“). Această prezentare este o subliniere cu privire la Cel care a plăsmuit tot, care a plănuit tot, Cel care a pregătit mântuirea pentru fiecare, o mântuire care-l cuprinde şi pe cel mai mare păcătos – pe Saul, prigonitorul Bisericii. Pavel reia această temă, și la 1 Timotei 2L:3-4 spune următoarele cuvinte (vorbind despre rugăciune): „lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului“.
Aceasta este lucrarea: aceea de a duce mântuirea lui Dumnezeu la toţi oamenii. Aceasta este chemarea lucrătorului, subliniată în modul în care este prezentat cel care îl cheamă: „Dumnezeu, Mântuitorul“. Ceea ce trebuie să aibă în vedere în primul rând cel care lucrează este mântuirea celor cărora le slujește. Aceasta este principala hotărâre din viaţa unui lucrător, bărbat sau femeie, care a auzit porunca şi chemarea – și ea ține până la sfârşitul vieţii.
O a doua temă este tema nădejdii. Domnul Isus este descris ca fiind „nădejdea noastră“. Acest portret al Mântuitorului vine să ne ajute în privința perspectivei. Ceea ce vedem noi aici nu este totul, ceea ce experimentăm, trăim și cunoaştem aici este numai în parte, urmează să vină ceva în toată plinătatea. Un lucrător nu uită niciodată că ce este aici nu este totul. Oricât ar fi de greu, urmează să vină ceva glorios. Cristos este speranţa noastră. Viaţa nu se încheie cu moartea, cu boala, cu încercarea – nu, ci este ceva după, ceva ce nu poate fi împiedicat de nimeni, nu poate fi oprit de nimeni.
Aceste două coordonate descriu lucrarea, chemarea făcută, sarcina încredințată – mântuirea oamenilor, când Dumnezeu Însuși este Mântuitorul, iar în Cristos avem speranța împlinirii ei în ciuda lipsurilor și imperfecțiunilor de aici, ale noastre sau ale altora.
În continuare, Pavel îl prezintă pe Timotei – o notă personală, o relație strânsă între cel care prezintă și cel prezentat, toate acestea înaintea bisericii. Pavel spune despre Timotei în ochii celor din biserica din Efes că este „adevăratul meu copil în credinţă“. (În altă parte, în Filipenti 2:19-23, Pavel spune mai mult despre Timotei și despre relația sa cu Timotei – o relație deosebit de strânsă: „n-am pe nimeni care să-mi împărtăşească simţirile ca el şi să se îngrijească într-adevăr de starea voastră. Ce-i drept toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. Ştiţi râvna lui încercată, cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei“.) Așadar, Timotei este prezentat ca un bărbat care nu a căutat interesele lui, ci ale lui Cristos, și ca un tânăr care a fost deosebit de aproape de apostolul Pavel, care a avut o relație de nezdruncinat cu Pavel, ca un copil cu tatăl lui. Legătura dintre apostolul Pavel şi tânărul Timotei a asigurat tranziţia de la perioada apostolică la generaţia a doua şi a treia de creştini. Datorită faptului că Pavel a avut un ucenic atât de credincios, atât de bun, Evanghelia mântuirii a continuat să fie propovăduită. (Pavel îi cere să dea mai departe ce a primit: „ce ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere care să fie în stare să învețe și pe alții“ – 2 Timotei 2:2. În felul acesta biserica merge mai departe.)
Un ultim lucru se cere menționat cu privire la aceste versete de salut și introducere la prima scrisoare a lui Pavel către Timotei. De obicei, când apostolul Pavel scrie o scrisoare către fraţi, îi salută cu „har şi pace de la Dumnezeu“. În această scrisoare, însă, aici, între har şi pace, el mai pune ceva: „har, îndurare şi pace“. Lucrătorul lui Dumnezeu are nevoie să experimenteze îndurarea – are nevoie să-și amintească de îndurarea pe care a avut-o Dumnezeu față de el, mai întâi, atunci când i-a dăruit mântuirea, iar apoi are nevoie de îndurarea lui Dumnezeu de atâtea ori când trece prin încercări și greutăți. Zdrobit fiind, rostești și tu rugăciunea celebră din Evanghelie: „Doamne, ai milă de mine, fie-Ți milă de mine, îndură-Te de mine!“
Lucrul cu oamenii este lucrul cel mai greu posibil, toţi ştim aceasta. Exemplul personal şi învăţătura pe care o dai oferă răspunsul. Nici Pavel nu a fost perfect, nici Timotei nu a fost perfect, nici eu şi nici tu nu suntem perfecți. Încercări și lovituri vor veni şi asupra noastră. Ceea ce l-a ţinut pe Pavel în lucrare, ceea ce l-a ţinut pe Timotei în lucrare mă poate ţine pe mine şi te poate ţine pe tine: porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi Cristos, nădejdea noastră.