Mulțumire pentru mântuire – 1 Timotei 1:12-17
Școala duminicală – 6/26/2016
Versetul de aur: 1 Timotei 1:15
Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi – un cuvânt care vine să sublinieze cel mai important lucru pentru care fiecare dintre noi trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu, un cuvânt care vine şi ne spune ne porunceşte că fiecare trebuie să-i aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru mântuirea pe care ne-a dat-o. Așadar, tema mediației de astăzi este „Mulţumire pentru mântuire“.
Ne amintim că apostolul Pavel îi scrie această scrisoare lui Timotei, care se afla la Efes, pentru a-l învăța ce are de făcut acolo – tema întregi scrisori este sumarizată de apostolul Pavel în 1 Timotei 3:15, „dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului cel viu, stâlpul şi temelia adevărului“. În biserică, în casa lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu sunt lucruri care îmi modelează comportamentul. Primul la care noi ne-am uitat este acesta: în casa lui Dumnezeu trebuie să fii foarte atent la Scriptură, în casa lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu trebuie explicat corect, în casa lui Dumnezeu trebuie adusă învăţătură care duce la evlavie, în casa lui Dumnezeu învăţătura trebuie să fie sănătoasă, pentru că numai dacă ne învăţăm unii pe alţii în felul acesta cei care ne ascultă, şi ei, şi noi, avem parte de mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este cel dintâi lucru în casa lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu, învăţătura Sfintelor Scripturi.
Un al doilea lucru despre care vorbește apostolul Pavel este harul lui Dumnezeu. În primul rând, mântuirea a ajuns la noi prin harul lui Dumnezeu. Numai prin har putem avea parte de mântuire. Când vorbește despre har, apostolul Pavel redă iarăși evenimentul convertirii sale. Aceasta nu este o paranteză sau o digresiune. Mai mult, observăm că întoarcerea lui Saul – convertirea lui Pavel – apare de mai multe ori pe paginile Sfintelor Scripturi (de exemplu, în Faptele apostolilor este dată de trei ori). Motivul pentru care se întâmplă așa este tocmai harul – încă de la început, biserica a crezut în puterea de schimbare a harului lui Dumnezeu: nu există păcătos pe care harul lui Dumnezeu să nu-l poată schimba. Ca exemplu extrem este oferit tocmai exemplul lui Saul – duşmanul bisericii, prigonitorul biserici. Argumentul este că dacă Dumnezeu poate schimba pe unul ca şi Saul, atunci nu există vreun altul care să nu poată fi schimbat. Saul era un om care avea toate argumentele teologice împotriva bisericii, un om care avea zelul lui Fineas, exemplul de zel din Vechiul Testament cel mai faimos în această privință, un om care a fost gata să pună în practică, şi nu doar la nivelul ideilor sau la nivelul discuţiei, tot ceea ce credea. Și iată că un aşa om a putut fi schimbat, a putut fi întors! În cartea Faptele Apostolilor ni se spune că fraţii auzeau că aceal care căuta să nimicească credinţa acum o propovăduieşte (Fapte 9:21).
Când ajungi să fii slujitor într-o biserică, aşa cum a fost Timotei la Efes, ai nevoie să nu uiţi de acest mare adevăr – în felul acesta se modelează comportamentul în casa lui Dumnezeu, în felul acesta aşezi clar priorităţile în casa lui Dumnezeu: mai întâi Cuvântul Lui, învăţătura sănătoasă, iar în al doilea rând harul lui Dumnezeu. Dacă primul mesaj a fost „atenţie la Scriptură!“, cel de al doilea mesaj poate fi „atenţie la har!“. Când o biserică încetează să preţuiască harul lui Dumnezeu, atunci alunecă spre legalism. Când nu mai crezi că Dumnezeu îl poate schimba pe om, începi să înveţi să te ascunzi. Când harul lui Dumnezeu nu mai este suprem, omul caută subterfugii, caută alte lucruri care să mimeze schimbarea.
Acesta este un mod diferit de a prezenta istoria. De multe ori, în istorie sunt redate faptele mărețe ale eroilor, și mai puțin eșecurile sau defectele lor (dacă mai ţineţi minte orele de istorie, era foarte uşor de identificat faptul eroii neamului erau redaţi întotdeauna într-o lumină pozitivă – ştiam despre Ştefan cel Mare despre biruinţele lui, dar nu ştiam despre murdăriile din viaţa lui). Cu istoria oamenilor credinței este diferit – părintele spiritual al lui Timotei consideră că trebuie să-i spună din nou lui Timotei, limpede, cine a fost el, Saul, înainte de convertire. Când citim Biblia, vedem că poţi să fii Avraam, dar dacă ţi-ai dat nevasta în harem Scriptura scrie aceasta; poţi să fii Iuda, dar dacă ai curvit cu nora ta, Scriptura scrie lucrul acesta; poţi să fii David, dar dacă l-ai omorât pe Urie şi ai păcătuit cu nevasta lui Scriptura scrie despre aceste lucruri. De ce este important acest lucru? Scriptura îl arată pe om în starea lui aşa cum a fost pentru a arăta mereu şi mereu că Dumnezeu trebuie să-l schimbe, poate să-l schimbe, și o face. Indiferent cine este omul acela, Dumnezeu are putere să-l schimbe. Dacă citim din Matei, Marcu şi Luca listele cu apostoli, (Matei 10, Marcu 2 şi Luca 6), vom găsi câteva lucruri care izbesc privirea în descierea celor doisprezece. Despre Matei ni se spune că a fost vameş, despre Simon se spune că a fost zelot. Acestea nu sunt complimente, acestea vin şi arată viaţa dinainte – Matei, un trădător de neam, iar Simon, unul care a considerat că soluţia pentru poporul lui Dumnezeu este sabia, este uciderea. Și așa au rămas ei pe paginile Scripturii, pentru a nu uita niciodată de unde i-a ridicat Dumnezeu, pentru a nu uita niciodată că dacă a ajuns să fie apostol este prin harul lui Dumnezeu. Când o Biserică uită lucrul acesta, nu mai este speranţă de viaţă, de schimbare, de prospeţime, și chiar de adevăr. Există această primejdie, și de aceea trebuie să subliniem mereu şi mereu: „Atenţie la harul lui Dumnezeu|“ Cu cât înaintăm mai mult în viața de credință, cu atât trebuie să fim mai convinşi şi mai sensibili la harul lui Dumnezeu.
Există mai multe locuri în Scriptură în care Pavel vorbește despre modul cum a avut el parte de harul lui Dumnezeu. În capitolul 15 din 1 Corinteni, un capitol despre arătările lui Cristos de după înviere, cuvintele pe care le scrie Pavel cu privire la el însuși arată o anumită imagine de sine – „eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli, nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu“ (versetul 9). Iată ce spune Pavel, tocmai Pavel: „nu sunt vrednic să port numele de apostol, dintre apostoli eu sunt ultimul“! Pe aceeași notă, la Efeseni 3:8 Pavel spune astfel: „da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos“. Este interesant de notat că, pe măsură ce înaintează în vârstă, apostolul Pavel se descrie pe sine din ce în ce mai mic, mai neînsemnat. Ordinea în care au fost scrise aceste scrisori este următoarea: 1 Corinteni, Efeseni, 1 Timotei. Dacă în prima începe cu „dintre apostoli sunt ultimul“, după o vreme spune că „dintre sfinţi sunt ultimul“, iar când ajunge la sfârşitul vieţii spune că „dintre păcătoşi sunt primul“. Și tocmai Pavel, care a vestit Evanghelia la atâția, care a suferit pentru ea, căruia i-a fost dat să vadă „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și la inima omului nu s-au suit“! Vrei să te verifici şi tu la punctul acesta? Ai ajuns la treizeci de ani, sau la patruzeci de ani, la cincizeci, sau la şaptezeci, sau mai mult – cum te vezi? eşti tot mai smerit, sau tot mai convins că eşti cel mai bun? Aici este primejdia: să nu mai fii sensibil la harul lui Dumnezeu, cu cât înaintezi pe calea credinţei să crezi că ai tot mai puțin nevoie de harul lui Dumnezeu, când trebuie să fie invers – să arăţi că ai tot mai mare nevoie de harul lui Dumnezeu. Cu cât înaintăm în vârstă să căutăm să preţuim tot mai mult harul lui Dumnezeu – faptul că Dumnezeu a fost bun cu noi: acesta e harul lui Dumnezeu. El s-a apropiat de noi cu bunătate, cu dragoste, iar noi nu meritam lucrul acesta; în mila Lui, în bunătatea Lui, în iubirea Lui El ne-a schimbat, şi cu cât înaintăm în vârstă ne dăm seama cât de rău și cât de jos am fost și ce minune a făcut Domnul pentru noi. Astfel, ajungem să atârnăm, să depindem tot mai mult de harul Lui.
Un alt mod în care se vede harul lui Dumnezeu este puterea lui Dumnezeu care îl întărește pe cel credincios. La 1 Timotei 1:12 apostolul Pavel îi mulţumeşte lui Cristos Isus pentru că l-a „întărit“. Ce vrea să spună? Prin aceasta, Pavel îl învață pe Timotei că în biserică, în lucrare, în umblarea cu Dumnezeu are nevoie de puterea lui Dumnezeu, iar faptul că Dumnezeu ne susține prin puterea Sa înseamnă har.
Prima oară când se vorbeşte despre Pavel în felul acesta este în Faptele Apostolilor 9:22 – „totuşi, Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii cari locuiau în Damasc dovedind că Isus este Cristosul“. În Fapte 9 este prima relatare a întoarcerii lui Saul – întâlnirea cu Domnul într-o lumină mai puternică decât soarele la amiază, orbirea, rugăciunea lui Anania și recăpătarea vederii. Iar apoi Saul începe și predică, dovedind că Isus este Cristosul – pentru aceasta este nevoie de putere, iar Saul „se întărea din ce în ce mai mult“. Pavel nu uită ce a făcut Dumnezeu cu el de la început, nu uită că a avut nevoie din prima zi de puterea lui Dumnezeu, de întărirea lui Dumnezeu. A trăi ca şi creştin presupune puterea lui Dumnezeu. Este atât de multă împotrivire, sunt atât de multe atacuri, încât fără puterea Lui eşti strivit, eşti călcat în picioare.
Cuvintele pe care li se scrie Pavel celor din Filipi ne sunt dragi și le știm mai bine: „pot totul în Cristos, care mă întărește“ (Filipeni 4:13). Prin toate lucrurile prin care a trecut, în toate lucrările pe care le-a făcut, în toate predicile și vorbirile pe care le-a ținut, Pavel vede și recunoaște puterea lui Cristos la lucru.
La sfârşitul vieţii, când Pavel stă în faţa împăratului, în faţa cezarului, vede și acolo ajutorul, puterea lui Dumnezeu: „însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile, şi am fost izbăvit din gura leului“ (2 Timotei 4:17).
Toată viaţa de creştin a lui Saul, din prima zi până în ultima zi, a depins de puterea lui Dumnezeu. Pentru viaţa din biserică, pentru fiecare frate din biserică, avem de învățat următorul lucru: rezistăm, rămânem în picioare, numai pentru că ne ţine El. Nu putem sta în picioare prin propriile puteri, prin propria pricepere sau înţelepciune, ci numai prin puterea Lui. El este Cel care ne consideră vrednici de încredere, El este Cel care-i pune pe oameni în slujba Lui. În biserică nu avem voie să uităm niciodată lucrul acesta – nu oamenii îi pun pe oameni în biserică (dacă îi pun oamenii, atunci oamenii aceia nu rămân mult în biserică), ci Cristos trebuie să-i pună în slujba Lui. Acest lucru se vede în viaţa lui Pavel, a lui Saul: pentru că este Cristos cel care l-a aşezat în slujba lui, nu l-a putut clinti nimeni. Chiar când a fost prigonit, când a fost contestat, chemarea lui a avut eficienţă până la sfârşitul vieţii lui.
Un alt lucru foarte important cu privire la har se găsește în versetul 14 (1 Timotei 1:14): „Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult, împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Cristos Isus.“ Care este traseul harului lui Dumnezeu în viaţa acestui om? şi ce avem de învățat pentru ca şi noi să putem experimenta harul lui Dumnezeu, să putea păstra harul lui Dumnezeu în mijlocul nostru?
Prima împrejurare în care acest bărbat a venit faţă-n faţă cu harul lui Dumnezeu a fost una dramatică – la predica lui Ștefan (în urma căreia Ștefan a fost omorât cu pietre). Textul spune că „Ștefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod“ (Fapte 6:8). Așadar, Ștefan este descris ca fiind plin de harul lui Dumnezeu şi de înţelepciune. Ştefan este cel cu care Saul intră în legătură directă. Saul a fost acolo când Ștefan a fost ucis cu pietre – aceasta este ocazia în care Saul, acest hulitor, acest prigonitor şi batjocoritor, se confruntă cu harul lui Dumnezeu. Toate acestea arată cum se poate schimba unul ca vorbeşte urât, care huleşte, cum se poate schimba unul care face rău bisericii, unul care o persecută: are nevoie să se întâlnească cu oameni în care harul lui Dumnezeu lucrează, şi pentru Saul omul acela a fost Ştefan. Saul a fost acolo și atunci când Ştefan era lovit cu pietre, când era aproape de moarte – atunci faţa i-a strălucit ca faţa unui înger și, uitându-se spre cer, a spus următoarele cuvinte: „Văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!… Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!“ Se referea la cei care aruncau cu pietre, iar Saul era acolo şi le păzea hainele. Este o împrejurare în care harul lui Dumnezeu se vede într-un mod suprem – mori şi te rogi pentru cei care te omoară -, nu există dovadă a harului lui Dumnezeu în viaţa unui om, o dovadă mai mare decât aceasta, iar Saul a fost confruntat cu aşa ceva. (Se observă repede asemănarea cu felul în care Fiul lui Dumnezeu, murind pe cruce, se roagă pentru iertarea celor care l-au răstignit.)
Apoi, când a slujit la Antiohia (Faptele apostolilor 11:23), Pavel vede harul lui Dumnezeu din biserică – „când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul“. În Faptele apostolilor 20:24, când îi cheamă la Milet pe bătrânii de la Efes, tot despre harul lui Dumnezeu care a lucrat prin el le vorbeşte: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.“
Așadar, harul lui Dumnezeu este cel prin care a fost posibilă mântuirea noastră, harul lui Dumnezeu este cel care ne ține, harul lui Dumnezeu în noi este mărturia față de cei din jurul nostru. (Apostolul Pavel vorbește mai pe larg despre mântuirea prin credință și despre viața de credință dusă în har în scrisorile sale către romani și corinteni (de exemplu, Romani 3:23-24; 5:20; 6:14; 1 Corinteni 15:10). Acesta din urmă spune astfel: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, şi harul lui Dumnezeu faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.“ „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt“ , poţi tu să spui aşa ceva, te vezi şi tu un rezultat al harului lui Dumnezeu? Când oamenii se uită la viaţa ta şi compară cine ai fost înainte şi cine eşti acum, văd această transformare? iar dacă o văd, cui o atribuie? Adu-ți aminte și mărturisește, mereu şi mereu până la sfârşitul zilelor tale, că totul a fost şi este lucrarea harul lui Dumnezeu. Așa îl învață apostolul Pavel pe Timotei să se poarte în casa lui Dumnezeu, și așa ne învață și pe noi să ne purtăm în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute la lucrul acesta.