Caracterul total al dragostei – 1 Cor. 13:7
Școala duminicală – 6/5/2016
Versetul de aur: 1 Cor. 13:7
În textul din 1 Corinteni 13, dragostea este dată ca soluția la problemele bisericii din Corint – biserică în care erau dezbinări, duh de partidă, o biserică în care unii se consideră ai cuiva, iar alții ai altcuiva, o biserică în care era curvie, incest, o biserică în care era erezie (o învățătură greșită cu privire la înviere), o biserică în care cel care le scrie este contestat. Într-o asemenea situație, care este soluția? ce se mai poate face cu așa oameni? se mai poate face ceva? Apostolul Pavel dă această soluție, acest răspuns la probleme așa de adânci, așa de grele: calea nespus mai bună a dragostei. Apostolul Pavel subliniază necesitatea dragostei – fără dragoste, ori ce ai face, inclusiv martiraj, nu ești nimic -, apoi descrie caracterul dragostei, iar apoi vorbește despre permanența dragostei – dragostea nu se va sfârși niciodată, nu se va nimici niciodată.
Soluția pe care o dă apostolul Pavel acestor frați – și nouă – nu este o soluție valabilă pentru o săptămână, pentru un an sau pentru o generație, ci este o soluție pentru veci, pentru totdeauna.
În versetul 17 se vorbește despre caracterul total, atotcuprinzător, al dragostei. Sunt prezentate patru dimensiuni, direcții, în care dragostea face față pe deplin. În felul acesta apostolul Pavel arată că nu există situație căreia dragostea să nu-i poată face față. Care sunt aceste direcții?
Mai întâi, apostolul spune că „dragostea acoperă totul“. Este nevoie de o observație preliminară la acest moment. Citind cuvântul „totul“, există tentația de a uita că dragostea și adevărul, neprihănirea, merg împreună. Dragostea nu va acoperi răul, păcatul. Încă din copilărie ne confruntăm cu situații când cineva a făcut ceva rău, iar primele cuvinte sunt: „să nu mă spui“. Când ajungem oameni mari, ne confruntăm cu situații în care ni se cere să-l acoperim pe celălalt când face ceva rău. În Noul Testament și în învățătura creștină dragostea nu ascunde păcatul niciodată, nu se poate ca lucrarea Duhului Sfânt din viața unui om să ascundă lucrarea diavolului. Odată limpezit acest lucru, mergem mai departe în studiul nostru.
Cuvântul folosit aici de apostolul Pavel, cuvântul „acoperă“, este un cuvânt care apare rar în Noul Testament și apostolul Pavel este singurul care îl folosește. În 1 Corinteni 9:11-12 Pavel scrie: „Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Cristos.“ Ce vrea să spună apostolul Pavel? El, ca și întemeietor al bisericii din Corint (așa cum scrie mai înainte în această epistolă), el, care le este părinte în Cristos, el avea drept asupra lor ca unul care le-a făcut parte de bunuri spirituale, datorită slujirii lui ca și apostol (1 Corinteni 9:14 – „tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie“). Apostolul Pavel spune nu s-a folosi de acest drept, ci a răbdat tot, ca să nu pună vreo piedică Evangheliei lui Cristos. Cuvântul care în capitolul 13 este tradus prin „acoperă“ este tradus aici prin „rabdă“, și se referă la faptul că nu există situație căreia dragostea să nu-i poată face față. Dragostea se ridică deasupra oricărei probleme, deasupra oricărui necaz. Când suntem într-o comunitate, ne lovim unii de alții cu bunele și cu relele noastre. Acestea sunt dificultăți, provocări, încercări cărora dragostea le face față – fără dragoste comunitatea se fărâmițează și în final moare. Versetul din 1 Corinteni 13:7 este un verset despre stabilitatea comunității. Ce anume te face să revii într-o comunitate în care te-ai lovit de lipsurile și greșelile altora, de colțurile lor? Dragostea care acoperă totul.
Cel de al doilea lucru pe care-l spune apostolul Pavel în legătură cu caracterul total al dragostei este „dragostea crede totul“. Există și aici o observație preliminară necesară – „dragostea crede totul“ nu înseamnă că dragostea se lasă mințită, prostită, dusă de nas. Dragostea caută adevărul, îl vede și stă lângă el. De aceasta se leagă, însă, un lucru care nu are de-a face cu dragostea, și anume suspiciunea. Suspiciunea se poate ascunde sub apărarea „nu mă las prostit“, însă duce la îndepărtarea unii de alții, la neîncredere.
Este nevoie de discernământ – care sunt oamenii care înșală și care sunt cei care, cum spune Pavel, au „lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse și nu umblă cu vicleșug“. Cei din Corint au ajuns să nu-l mai creadă pe cine? Pe apostolul Pavel! Una dintre bolile care pot nimici trupul lui Cristos este suspiciunea – s-ar putea să ți se fi întâmplat ca atunci când tu îi spui celuilalt ceva, el să se întrebe că oare de ce îi spune lucrul acesta, oare unde bați, ce urmărești de fapt. Aceasta este suspiciunea. Omul care practică o astfel de atitudine niciodată nu câștigă nimic decât neîncredere, omul acela niciodată nu se va zidi, omul acela niciodată nu va crește, pentru că el niciodată de la nimeni nu primește nimic, va fi un om care se teme de tot, se teme de toți, de orice, un om care va pune la îndoială orice spui, un om care trăiește în final într-o nesiguranță deplină. Dragostea nu are loc pentru așa ceva. O comunitate nu va putea rezista la suspiciune, de aceea dragostea are nevoie să lucreze în permanență cu pezumpția de vinovăție – îmi spui ceva și cred ceea ce îmi spui până la dovada contrarie. În acord cu adevărul, vom cerceta toate, dar nu vom începe să punem totul la îndoială. Dragostea zidește încrederea, nu suspiciunea.
În al treilea rând, „dragostea nădăjduiește totul“. Dragostea este orientată spre viitor. Nu putem trăi dacă nu avem speranță – Dumnezeu a pus în inima fiecăruia dintre noi gândul veșniciei: întotdeauna aspirăm la lucruri care nu au avut loc, dar despre care speri că vor avea loc. Necesitatea unei astfel de speranțe este evidentă în cadrul unei comunități de oameni imperfecți – sperăm fiecare cu privire la noi că vom fi mai buni, mai aproape de ceea ce trebuie să fim, și la fel sperăm și cu privire la ceilalți: că nu vor rămâne mereu cu lipsurile, și greșelile, și colțurile lor, ci că vor crește și vor fi mai bine, mai buni, mai aproape de ceea ce trebuie să fie (1 Corinteni 1:13 – „trag nădejde că până la sfârșit veți cunoaște“ – este o așteptare cu privre la creștere, de acum și până „la sfârșit“). Dragostea nu disperă în ciuda unui przent sau a unui trecut plin de rele și de lipsuri. Dimpotrivă, dragostea speră în îndreptare, în înaintare, în mai bine. Această perspectivă dă la o parte bariere mari dintre oameni – îți dai seama că și în celălalt lucrează Dumnezeu, că și tu și el ați făcut același legământ,
Apoi, „dragostea suferă totul“. Cu privire la acest lucru – „dragostea rabdă totul“ -, apostolul Pavel vorbește foarte deschis. În 2 Timotei 2:10-12, apostolul scrie: „De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Isus Cristos, împreună cu slava veșnică. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă răbdăm vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi.“ Uneori ni se pare că a răbda pentru alții se referă în mod exclusiv la persecuție sau la piedici în lucrare (accidente, lipsuri, pericole). Dar suferință și răbdare cu privire la creștini imperfecți, cu lipsuri, imaturi? De fapt, așa cum suntem toți? Dragostea suferă, îndură, rabdă. Firea căzută și lumea din jur ne învață să fim intrasigenți. De multe ori noi dorim să punem la punct, să rezolvăm dintr-un gest, să smulgem din rădăcină cu un cuvânt. Trebuie să ne amintim că nu aceasta este calea dragostei. Avem nevoie să învățăm în comunitate răbdarea. Nu este ușor – a suferi, a răbda, a îndura înseamnă durere, efort, perseverență. Dar toate acestea contribuie la creșterea noastră și la întărirea și stabilitatea comunității.
Așadar, dragostea depășește orice piedică, lucrează cu încredere, nu cu suspiciune, privește în viitor cu optimism, este gata să îndure până la capăt. Dragostea cuprinde totul, deci nu considera niciodată prea mult ceea ce cuprinzi, ceea ce acoperi, ceea ce crezi, ceea ce speri și ceea ce suferi, pentru că în felul acesta mărturia ta și mărturia bisericii va avea calitatea necesară și suficientă pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și pentru a-i atrage și pe alții la El.