Au trecut doar câteva zile de când am rememorat experiența lui Toma. Ucenicul care și-a câștigat pentru posteritate reputația de Toma îndoielnicul, scepticul sau chiar necredinciosul, s-a remarcat în prealabil prin absența din adunarea ucenicilor, în seara primei zile a săptămânii, atunci când Hristosul Înviat li s-a arătat pentru întâia oară ucenicilor Săi, în plenul adunării. Nu vreau să speculez pe marginea cauzelor ce l-au împiedicat pe Toma să fie prezent. Dar este evident că atunci când lipsim din adunare, ne lipsim, ne privăm singuri de beneficiile, de binecuvântările pe care manifestarea prezenței lui Hristos le poate depozita în sufletul nostru în contextul adunării. După cum este evident că încă din veacul apostolic bisericile locale s-au confruntat cu fenomenul abandonului ori absenteismului membrilor de la întâlnirile propriei adunări. E motivul pentru care scriitorul Epistolei către Evrei, îi îndeamnă pe creștinii de atunci:„să nu ne părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei…”.
E dureros să vezi cât de lesne viața ne este năpădită de obiceiuri rele, nefaste. E trist să constați că nu vrem să înțelegem că viața omului este compusă dintr-o sumă de obiceiuri, că în pofida tendinței omului modern de a repudia tot ce înseamnă rutină, există obiceiuri bune care trebuie cultivate, după cum există obiceiuri rele, metehne care trebuie smulse, îndepărtate. Biserica locală, adunarea noastră, ca să folosim exprimarea din Evrei, este spațiul în care Hristos ne așează în urma convertirii, ca să ne devenim mădulare unii altora, ca să veghem unii asupra altora, ca ne îndemnăm unii pe alții. Viața de credință are o dimensiune privată, ceea ce noi, evanghelicii numim relația personală cu Domnul, dar și o dimensiune comunitară pe care o experimentăm primordial în contextul adunării locale. Ca atare, să căutăm să urmăm modelul primilor creștini, membrii Bisericii din Ierusalim, cei despre care Scriptura consemnează că stăruiau, adică erau constanți, perseverenți în bune obiceiuri precum: învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâini și rugăciune. Dacă mai aspirăm să avem impactul pe care ei l-au avut atunci, se cade să aspirăm și la viața pe care ei au trăit-o, cu devotamentul, disciplina și dăruirea necesară.
A. D. Neiconi