Plantarea de Biserici – Fapte 2.37-47
Școala duminicală – 3/6/2016
Versetul de aur: Fapte 2.38
În studiul nostru din cartea Faptele Apostolilor am parcurs, până acum, următoarele teme: „Ieșirea din zona de confort“, „Modul de viață al primilor creștini“, „Mesajul primilor creștini“, „Apărarea credinței“. Urmează a cincea meditație, și ea este cu privire la un subiect de mare actualitate: „Cum au plantat primii creștini biserici“. De la Ierusalim și până la Roma, apostolii și alți creștini au început biserici din loc în loc. În acest studiu, vom privi la trei dintre ele: cum a început biserica în Ierusalim, cum a început biserica în Samaria și cum a început biserica în Cezareea. Apoi, după învățătura primită și după experiența fiecăruia dintre noi, vom căuta să înțelegem cât mai bine cum se poate planta o biserică în locul unde suntem noi. Acesta este drumul pe care trebuie să-l parcurgem – un drum mai cu gropi, mai cu suișuri, dar acesta este planul.
Cum începe biserica în Ierusalim? Domnul Isus le-a poruncit să nu se îndepărteze de cetate până nu coboară Duhul Sfânt – acesta este lucrul cel mai important pentru ei: dacă nu coboară Duhul Sfânt într-un loc, nu începe biserica, nu are cine s-o aducă la viață, nu se nasc oamenii din nou. Acesta este primul lucru la care trebuie să ne uităm: dacă nu este Duhul Sfânt la lucru într-un anumit loc, biserica nu se naște. Însă, pe lângă lucrarea Duhului, care a fost lucrarea oamenilor? Ce trebuie să faci într-un anumit loc ca să se nască o biserică? Ce au făcut apostolii (și toți ceilalți până la o sută douăzeci – cei adunați la rugăciune în camera de sus)? Care a fost lucrarea lor, ce anume din viața personală, din ce era la vedere, a dus la nașterea bisericii, pe lângă lucrarea Duhului Sfânt? Unul dintre răspunsurile la această întrebare este că acei oameni care au fost folosiți de Dumnezeu pentru plantarea bisericii din Ierusalim au avut un mod de viață diferit. Acesta este un element esențial pentru plantarea bisericii din Ierusalim. Cum era acest mod de viață unic? Ce era nou, ce i-a atras și pe alții? Dacă privim în Faptele Apostolilor 2:44-47, aflăm răspunsul.
Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște.
Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.
Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă.
Ei lăudau pe Dumnezeu, și erau plăcuți înaintea întregului norod, și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.
Ceea ce a constituit un impact mare din partea nucleului Bisericii pentru cei ce locuiau în Ierusalim a fost faptul că oamenii aceștia erau întotdeauna împreună, la un loc, împreună cu resursele lor. În Faptele Apostolilor 2:42 găsim același lucru: „Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.“
Biserica de la Ierusalim a fost întemeiată pe acest „a fi laolaltă“, a fi împreună. O biserică, sau un nucleu care începe o biserică, are putere de extindere numai în măsura în care ei sunt laolaltă – altfel, cei care nu sunt în biserică nu sunt atrași de locul acela. Orice om care a fost cât de cât implicat în lucrarea bisericii își dă seama de cât de important este pentru mersul înainte al unei biserici acest a fi laolaltă, acest a fi împreună, a fi una. Cuvântul ne spune că erau în fiecare zi împreună – în acest fel cei din afară văd ceva unic: oamenii aceștia au atât de multe în comun, își văd viața unii împreună cu ceilalți. Dacă așa ceva nu se vede din afară, bisericii respective îi lipsesc în lucruri esențiale. Comuniunea frățească este vitală pentru plantarea unei biserici.
Cum a început lucrarea în Samaria? Aceste evenimente sunt descrise în capitolul opt. Între diaconi era și Filip, care a fost folosit de Dumnezeu să se planteze o biserică. Samaria era locul cel mai greu în privința ieșirii în afară. Este o situație ca și a lui Iona, căruia i se cere să se ducă în cetatea celor care i-au asuprit poporul și să le ducă un mesaj de mântuire, așa încât să nu vină peste ei pedeapsa lui Dumnezeu. Iona nu vrea așa ceva, așa că merge în cealaltă direcție. Filip însă a ascultat de Dumnezeu și s-a dus la samariteni, la dușmanii evreilor. Cum l-a ajutat Dumnezeu pe Filip să planteze o biserică între vrăjmași – vrăjmași necurați? Mai întâi, Dumnezeu a revărsat prin Filip o putere deosebită și prin el s-au făcut tot felul de minuni și vindecări (Faptele Apostolilor 8:6-8):
Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea.
Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete, mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți.
Și a fost o mare bucurie în ceteatea aceasta.
Sunt situații în care o biserică se plantează într-un anumit loc atunci când Dumnezeu face lucrări puternice în locul acela. A fost cineva bolnav, a fost cineva îndrăcit, a fost cineva într-o situație grea și a venit omul lui Dumnezeu și prin el acel om s-a făcut bine, a scăpat de sub robia celui rău, iar atunci când oamenii văd aceasta se naște biserica. Așa a început biserica în Samaria. În al doilea rând, cum se menține biserica, pentru că evreii și samaritenii nu vor să aibă nimic în comun (Ioan 4 ne spune aceasta)? Nu există biserică pentru samariteni, biserică pentru temători de Dumnezeu și biserică pentru păgâni – pentru fiecare altă biserică. Biserica lui Cristos este una pentru toți, de aceea Cuvântul mai departe ne vorbește despre venirea de la Ierusalim a unui grup de frați ca să vadă despre ce au auzit că se întâmplă în Samaria. Vrăjmășia dintre iudei și samariteni trebuia să ajungă la sfârșit, când și unii și alții se întorc la Cristos. Așadar, de la versetul paisprezece în continuare, aflăm că apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru și Ioan. În biserică nu există vrăjmășie între oameni din diferite popoare sau rase – în biserică se topește dușmănia, în biserică cei doi se fac una, zidul de la mijloc, zidul vrăjmășiei, este nimicit. Aceste două lucruri au dus la plantarea bisericii în Samaria: Dumnezeu a făcut minuni prin Filip, iar cu ajutorul celor de la Ierusalim ura dintre ei s-a nimicit, și cei din Samaria au văzut că evreii pot fi una la închinare cu samaritenii.
Mergem un pas mai departe – dacă a fost greu să începi biserică în Samaria, este și mai greu să începi biserică între păgâni. Cum a lucrat Dumnezeu de s-a plantat biserica de la Cezareea? A fost nevoie de doi oameni care au practicat rugăciunea, a fost nevoie de două vedenii ca fiecare să priceapă ceva și a fost nevoie să se treacă peste multe prejudecăți și de-o parte și de alta. Ne vom uita pe rând la lucrurile acestea.
Un ofițer roman, un om temător de Dumnezeu, are această practică a rugăciunii. Deși era un om evlavios, nu avem voie să uităm că el era de fapt un cotropitor în ochii celorlalți. Sutașul (ofițer care are în subordine o sută se soldați) era văzut de localnici ca reprezentantul puterii care îi asuprește. Așadar, acest bărbat se roagă, iar din lectura textului vedem că el avea un obicei al rugăciunii, se ruga mult. Odată, Domnul îi arată ceva (versetul 30): un bărbat în haine strălucitoare îi spune să trimită la Iope să-l cheme pe Petru la el. Dacă desfacem puțin această situație reiese următorul lucru: un ofițer roman să se înjosească atât de mult încât să trimită după un pescar evreu care să-i spună ce are de făcut! El era cel care arăta cât de tare este Roma în teritoriu, care este voia împăratului, și acum să vină cineva dintre asupriți să-l învețe ce are de făcut! Așa stau lucrurile pe de-o parte. De partea cealaltă, problema este la fel de mare. Într-un alt loc, un alt bărbat are și el obiceiul și practica rugăciunii. Acesta este un pescar evreu, Petru sau Chifa, și un evreu nu-i iubește pe asupritori, cu atât mai mult cu cât asupritorii sunt păgâni necurați, oameni ai întunericului – un evreu nu calcă în casa lor, nu se însoțește cu ei și nu mănâncă împreună cu ei. În timpul rugăciunii, așa cum Corneliu a avut o vedenie, la fel și Petru are o vedenie. El primește porunca să taie și să mănânce ceea ce nu a mâncat niciodată: lucruri necurate, iar înțelesul vedeniei este acela de a fi dispus să se ducă acolo unde este chemat. Dacă lui Corneliu i-a fost greu să primească un pescar evreu în casa lui, pescarului evreu i-a fost greu să intre în casa asupritorului neevreu. Acestea au fost prejudecățile peste care a trebuit să se treacă până s-a plantat biserica la Cezareea. Așadar, rugăciunea și depășirea prejudecăților au fost primele lucruri importante în plantarea bisericii din Cezareea: au fost doi bărbați care s-au rugat, iar Dumnezeu a folosit rugăciunea din viața lor ca să-i ajute și pe unul și pe celălalt să vină laolaltă – altfel un ofițer roman și un pescar evreu nu ajungeau împreună în același loc niciodată.
Apoi, atât din viața lui Corneliu, cât și din viața lui Petru, se vede că trebuie să ne așteptăm… la ceva neașteptat. Dacă ești un om al lui Dumnezeu, așteaptă-te ca Duhul lui Dumnezeu să treacă peste prejudecățile tale. Noi ținem așa de mult la ale noastre, la cum vedem, la „cum am primit“, la cum am învățat, la cum știm, iar adesea Duhul Sfânt trebuie să dea la o parte tot ce zici că știi tu. Așa i s-a întâmplat lui Petru – Duhul lui Dumnezeu este mai mare decât părerile noastre – aceasta este ideea -, este mai mare decât concepțiile noastre, este mai mare decât tiparele noastre, decât obiceiurile noastre. A trebuit să treacă și Corneliu peste ele, a trebuit să treacă și Petru peste ele – nu se începea biserică în Cezareea altfel.
Un alt lucru important cu privire de începutul bisericii de la Cezareea este că biserica acolo nu a început printr-o evanghelizare publică, unde se ridică cineva în picioare și predică la câteva mii de oameni (ca la Ierusalim). Când Corneliu a primit porunca să trimită după Petru, și-a chemat toate rudele, și-a chemat toți prietenii la el acasă, să asculte împreună ce are de spus omul acesta, ce vrea Dumnezeu de la ei. Adesea, o biserică începe în casa cuiva. Acesta este unul dintre modurile cele mai eficiente pe care le poate folosi Dumnezeu: când tu îi chemi pe cei pe care-i cunoști la tine acasă și vine omul lui Dumnezeu și le vestește Evanghelia.
Învățând din ceea ce s-a întâmplat la Ierusalim, în Samaria și la Cezareea – lucruri diferite în situații diferite -, cum se poate planta o biserică aici unde suntem noi? Rugăciunea înaintea Domnului este să ne facem fiecare partea, și El potrivit cu promisiunea Lui va fi alături de noi până la sfârșitul veacurilor. El să ne ajute pe fiecare la aceasta.