Grija pastorală – Fapte 9.10-19
Școala duminicală – 3/13/2016
Versetul de aur: Fapte 9.15
Continuăm studiul tematic din cartea Faptele Apostolilor, iar tema pe care o urmărim în toată cartea în meditația aceasta este „Grija pastorală“.
Înainte de a citi cam tot ce este pe această temă în această carte, când auzi expresia „grija pastorală“, la ce te gândești? Cam tot ce ar trebui să facă un pastor, așa-i? Și pe lista respectivă de regulă fiecare dintre noi ne punem toate nemulțumirile – ar trebui să facă și asta, și cealaltă, și avem o listă care nu se mai termină. Care sunt așteptările de la slujitorii lui Dumnezeu și de la frați în general? Cum și-au purtat de grijă unii altora primii creștini, conducătorii bisericii de atunci, de la Petru și până la ultimul apostol, la Pavel? Cum s-au îngrijit ei de turma lui Dumnezeu? Cum s-au îngrijit de poporul lui Dumnezeu? Care sunt lucrurile pe care le-au considerat esențiale pentru grija față de poporul lui Dumnezeu? În cartea Faptele Apostolilor găsim șapte moduri în care biserica primară i-a ajutat pe cei care au intrat și au ajuns să fie parte în poporul lui Dumnezeu.
Când un om s-a întors la Dumnezeu, primul lucru pe care l-au avut în atenție primii creștini a fost ca acea persoană – bărbat, femeie, tânăr, bătrân – să ajungă și să fie botezat. Primul lucru în grija pastorală față de cineva care se întoarce la Dumnezeu este botezul. Există mai multe exemple în Scriptură – Cincizecimea (când se naște biserica), Filip și famenul etiopian, temnicerul din Filipi și alții. În cartea Faptele Apostolilor vedem că atunci când cineva aude Cuvântul și-l primește, și are loc nașterea din nou, primul lucru prin care se vede grija față de acel om din partea bisericii este botezul – i-au botezat pe noii credincioși, au avut grijă ca această hotărâre personală să devină un eveniment public. Acest lucru este important și pentru că atunci când un eveniment are loc cu martori, acel eveniment devine piatră de hotar pentru acel om. Fiecare putem mărturisi cum a fost la botezul nostru – este ceva ce nu uiți.
Un al doilea mod în care primii creștini și-au arătat grija pastorală față de cei care veneau în poporul lui Dumnezeu a fost părtășia. Au fost primitori. După ce un om l-a primit pe Domnul și a fost botezat, ceilalți l-au primit bine în mijlocul lor. Ce s-ar fi întâmplat cu Saul din Tars, dacă nu ar fi fost Anania și Barnaba. Saul a fost un persecutor, un dușman al bisericii. După convertirea sa, după întâlnirea cu Domnul pe drumul Damascului, nu i-a fost ușor să ajungă în părtășie cu frații, datorită trecutului său. Dar au fost doi bărbați, Anania și Barnaba, care l-au ajutat pe Saul și i-au ajutat pe frați să vină unii împreună cu alții cu încredere. Așadar, integrarea noului întors la Dumnezeu este cel de al doilea lucru obligatoriu din partea bisericii, din partea conducătorilor bisericii, în ce privește grija pastorală.
În al treilea rând, primii creștini au oferit în mod regulat Instruire pentru toți din poporul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 20:27: „nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu“). Lucrurile stau astfel pentru că pruncii duhovnicești au nevoie de părinți duhovnicești; așa cum un copil care se naște într-o familie are nevoie de părinți pentru creșterea lui, la fel este și în viața spirituală. Când cineva l-a primit pe Cristos, a fost botezat și este adus în biserică, trebuie ajutat să cuprindă și să înțeleagă tot ce are Dumnezeu în plan, tot ce este pentru el din partea lui Dumnezeu. La început acest lucru s-a făcut în mod direct, prin viu grai. Pe măsură ce s-au scris cărțile Noului Testament, studiul lor a fost esențial în instruirea celor convertiți. Unul dintre lucrurile care dovedesc grija pastorală față de fiecare din biserică este și acesta: să ți se facă parte de instruire în tot planul lui Dumnezeu, iar când ai întrebări să le poți pune.
Cel de-al patrulea fel în care primii creștini și-au arătat grija pastorală au fost întâlnirile credincioșilor pentru a lua masa împreună. În cartea Faptele Apostolilor apare mereu expresia „ucenicii s-au adunat la frângerea pâinii“. Aceasta se referă la două evenimente. Mai întâi, așa cum ne-a învățat Mântuitorul, ei frângeau pâinea și celebrau Cina Domnului. Însă după frângerea pâinii ca aducere aminte a morții lui Cristos, urma o masă. Ei făceau lucrul acesta și când erau toți laolaltă într-un loc (unde se aduna biserica), dar făceau lucrul acesta și în casele lor. Această părtășie la masă este unul dintre semnele cele mai puternice ale unității, ale comuniunii. În Apocalipsa 3:20 sunt cuvintele Domnului Isus care spun așa: „Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.“ Când stai la masă cu cineva transmiți mesajul unei comuniuni cu acel om, este vorba de o părtășie cu acel om, o relație, o legătură cu acel om. Când mâncăm la biserică împreună, acela este un semn al comuniunii noastre, al legăturilor dintre noi, al părtășiei dintre noi.
În al cincilea rând, primii creștini au dovedit grijă pastorală față de toți din biserică prin faptul că le-au purtat de grijă în privința nevoilor lor materiale. Lucrul acesta se vede în mai multe feluri. Unul dintre ele este că au fost ospitalieri. În lucrarea bisericii din orice vreme există frați care călătoresc dintr-un loc în altul, și atunci biserica trebuie să dea dovadă de ospitalitate. Un alt mod este trimiterea de ajutoare. Dacă este vreme de foamete, sfinții își trimit ajutoare unii altora. Apostolul Pavel face din acest lucru parte din misiunea lui – de la bisericile dintre neamuri a adunat daruri pentru a le duce fraților săraci din Ierusalim. Frații din biserică se implică în mod practic în tot ce trebuie făcut: Pavel a adunat vreascuri pentru foc – aceasta trebuie să spună fiecăruia că tot ce este nevoie de făcut în poporul lui Dumnezeu poate fi făcut de oricine, nu există slujire prea înaltă sau prea joasă în care tu și eu să nu ne putem implica. Nu în ultimul rând, biserica trebuie să poarte de grijă văduvelor și orfanilor. Este mai întâi datoria celor din familie să aibă grijă de tata văduv, sau mama văduvă, sau de orfani, iar dacă sunt unii care nu mai au pe nimeni, atunci este datoria bisericii să vină în ajutorul acestora.
Cel de al șaselea mod în care primii creștini și-au arătat grija pastorală fost prin punerea în acțiune a darurilor spirituale. Întotdeauna vor fi în biserică frați în viața cărora vei vedea anumite daruri, și atunci, pe lângă instruirea în tot planul lui Dumnezeu, vei avea anumite persoane – bărbați și femei – în viața cărora va trebui să te implici potrivit cu chemarea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Vedem aceasta în cazul lui Pavel – Barnaba s-a ocupat de el. De asemenea, vedem aceasta în cazul lui Apolo – Acuila și Priscila s-au ocupat de el. La fel, vedem aceasta în cazul lui Ioan Marcu – Barnaba s-a ocupat de nepotul său, este o ucenicizare de aproape, potrivit cu chemarea specifică a lui Dumnezeu.
În al șaptelea rând, biserica a fost foarte atentă în formarea de lucrători. În măsura în care o biserică produce lucrători cu Evanghelia, așa se vede că în acea biserică există spațiu de creștere. În ceea ce am citit cu privire la biserica din Efes, vedem că atunci când apostolul Pavel a știut că vine sfârșitul alergării sale, a avut pe cine chema de la Efes, unde a lucrat trei ani de zile: acolo erau presbiteri în biserică, pe care i-a chemat pentru a le reaminti lucruri cu privire la lucrare. Când nu mai ești într-o anumită biserică, ce a rămas în urma ta? Câți au crescut în jurul tău? În biserica lui Dumnezeu oamenii se cresc unii pe alții, se ajută unii pe alții, nu se opresc sau se îndepărtează unii de alții. Pavel s-a purtat în mijlocul celor de la Efes în așa fel încât ei să poată învăța din ceea ce au văzut la el – el a fost un model de viață pentru cei din Efes, un model de viață consecvent, un slujitor umil, a slujit Domnului cu toată smerenia, a fost gata să-l ajute pe cel slab (versetul 35), a avut un mesaj fără compromis (versetul 21), a vestit și iudeilor și grecilor același lucru (nepărtinitor – și unul are nevoie de pocăință, și celălalt; și unul are nevoie să creadă, și celălalt), a fost un om integru, un om fără frică, un om care nu a râvnit nici la argint, nici la aur, nici la hainele cuiva.
Astfel și-au dovedit primii creștini grija pastorală pentru toți cei din poporul lui Dumnezeu. După ce ai auzit aceste șapte lucruri, compară-le cu așteptările tale în ce privește grija pastorală, iar apoi vezi care este locul tău în poporul lui Dumnezeu, în privința griji pastorale față de cei care vin și față de cei care cresc în poporul lui Dumnezeu. Pavel a avut misiunea lui și rolul lui în ce-i privește pe cei de la Efes, însă toți din biserică trebuie să fie implicați în grija pastorală unii față de alții. Biserica este un grup de oameni în care se crește, în care se naște și în care se maturizează. Verifică-ți creșterea ta, ca să-ți dai seama dacă ești în locul care trebuie – vezi aceasta de la an la an. Trebuie să mă uit eu la mine, trebuie să te uiți tu la tine, cum am ajutat eu pe cineva să se facă mare, să nu stea pe loc? Dacă ar fi de mers cu corabia cum a mers Pavel la Ierusalim, noi pe cine am avea de chemat să le spunem: „aveți grijă de turma lui Dumnezeu“? Este o răspundere a fiecăruia dintre noi. Caută să ții locul în care ești un loc propice creșterii – e ușor să-l întunecăm, să-l otrăvim e foarte ușor, dar nu e atât de ușor să-l ținem luminos, pământul să fie fertil, pietrele să fie scoase ușor și date la o parte. Este răspunderea noastră a fiecăruia ca acela care se naște în poporul lui Dumnezeu să poată crește în poporul lui Dumnezeu un mădular sănătos, un mădular care la vremea potrivită, hotărâtă de Dumnezeu, aduce rod, se coace, ajunge matur, și va fi în stare să dea mai departe generației care vine Cuvântul și tot planul lui Dumnezeu. Aceasta ne este datoria, grija pastorală pentru fiecare dintre noi de la mic la mare. Dumnezeu să ne ajute și pe noi cum i-a ajutat pe primii creștini.