Obligativitatea iertării – Matei 18.21-35
Versetul de aur: Matei 18.35
Școala duminicală, 31 ianuarie, 2016
Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, cuvânt care încheie această cuvântare a Mântuitorului. cuvântare despre viața în comunitate. Această cuvântare are cinci teme. El vorbește despre acestea înainte de a fi comunitatea creștină. El știe care sunt lucrurile cu care înaintașii noștri noi și cei care vin după noi se vor confrunta. El știe că în Biserică prima problemă care intervine este cea care apare aici: cine e cel mai mare. Biserica se va confrunta în toate veacurile cu problema autorității. Apoi întotdeauna vom vedea la celălalt motive de păcătuire, fie că celălalt e mai slab, fie că e mai tare. Voi găsi în viața lui lucruri de care să mă împiedic. Mântuitorul abordează tema aceasta și ne-am uitat și noi la ea. Apoi, întotdeauna când sunt oameni împreună, ei se compară între ei. Unul dintre riscuri în viața de comunitate este ca cel mai tare să-l înjosească pe cel mai slab. De aceea, defăimarea este o problemă în viața comunității. Mântuitorul abordează și tema aceasta la care și noi ne-am uitat. Apoi, al patrulea lucru pe care-l menționează Mântuitorul este disciplina. Atât de tare se pot strica relațiile dintre doi din comunitate, încât unul dintre ei a trebuit atenționat și trebuie ajutat să-și revină. Iar ultima temă pe care o abordează Mântuitorul în această cuvântare este iertarea. Fiecare ne greșim unul celuilalt, fiecare păcătuim împotriva celuilalt. Relațile se lezează foarte ușor, și avem obligativitatea iertării. Iertarea este unul dintre cele mai dificile lucruri, cele mai dificile hotărâri pe care trebuie s-o iau.
Știm că iertarea este o hotărâre. Hotărăsc s-o iert pe sora respectivă, să-l iert pe fratele respectiv, pe omul respectiv. S-ar putea ca el să-și ceară iertare, s-ar putea să nu o facă niciodată, dar fiecare suntem obligați să practicăm iertarea. Viața în comunitate depinde de cât de bine practicăm aceste cinci lucruri, pe care le menționează Mântuitorul în Matei 18. El știe că Biserica Lui se va lovi de lucrurile acestea și o ajută încă înainte ca ea să se nască. Ca unul care știe cum e omul, știe ce se întâmplă în oamenii din Biserică. Acesta este unul dintre modurile în care El împlinește ceea ce a spus cu privire la El, în capitolul 16: „Eu voi zidi Biserica Mea, și porțile locuinței morților nu o vor birui.”
Ceea ce aduce Petru înaintea Mântuitorului a rămas în istorie. De câte ori să-l iert pe cel care păcătuiește împotriva mea? El a spus: șapte. Șapte este numărul perfect și a așteptat o apreciere din partea Mântuitorului, mai ales așa cum știm din scrierile rabinilor, recomandarea făcută era să-l ierți de trei ori. Mântuitorul spune mult mai mult, spune de șaptezeci de ori câte șapte. Aceasta nu înseamnă patru sute nouăzeci, aceasta înseamnă iertare fără limită. În viața mea acest lucru, atât de greu, trebuie să aibă loc fără oprire. Ca o paranteză aici, aceasta nu înseamnă că cineva poate păcătui împotriva mea într-un mod deliberat în permanență, știind că niciodată nu voi face altceva decât să-l iert. Nu, pentru că în același capitol, mai sus, Mântuitorul ne-a învățat și lucruri care țin de pricini de păcătuire. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, te duci la el, dacă nu te ascultă, mai iei doi, dacă nu te ascultă, îl spui Bisericii. Deci, porunca iertării fără limite nu este o oportunitate pentru cel rău să-l calce în picioare pe cel bun, Și închidem parateza aici, pentru că nu despre aceasta este tema noastră.
Când ți se poruncește iertarea? O întrebare naturală la care te gândești imediat este următoarea: De ce? Uneori te simți bine, deși e rău să ții și să nu ierți. Așa, să-l ții pe jar pe celălalt; când te întâlnești cu el să se vadă pe fața ta, în ochii tăi, în gestul tău, că am ceva cu tine. Se pare că e bine, dar este otravă. Îți înădușe sufletul și inima și se ofilesc.
Avem o pildă care are rolul de a explica starea aceasta, o pildă care vrea și trebuie să mă convingă să practic iertarea. Mie mi se cere să-l iert pe fratele meu, mi se poruncește să-l iert pentru că și eu am fost iertat. Aceasta este idea de bază: iartă pentru că și tu ai fost iertat. Care sunt condițiile în care eu am primit iertarea? Dacă recitim pilda cu atenție vedem că sunt trei lucruri acolo. Eu cer, mă închin, și am parte de mila lui Dumnezeu. Fără lucrurile aceste nu este iertare. Unul din pericolele pe care le avem în apropiere când citim pilda aceasta este următorul, să credem că iertarea pe care eu o dau fratelui meu în Cristos este pe baza iertării lui Dumnezeu, dar lucrurile nu stau așa. Deși noi avem în Matei capitolul 6 iartă-mi greșelile așa cum și eu iert greșiților mei, noi știm că păcatele mi se iartă, nu pentru că eu acord iertarea, ci pe baza acelui verset care este tot din Evanghelia după Matei 26.28: Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor. Dumnezeu mă iartă pe mine pentru că a murit Cristos. Dacă El m-ar ierta pe mine sau pe dumneata pentru că te-am iertat eu, atunci nu ar mai fi fost nevoie să moară Fiul lui Dumnezeu. Deci, baza prin care Dumnezeu îmi acordă iertarea, atunci când mă închin și îi cer iertare, este jertfa de pe cruce, este sângele care a curs, este viața Fiului lui Dumnezeu. Dar este o legătură între ce a făcut El și ce mi se poruncește să fac eu. Păcatele din viața omului sunt fără număr, pe nici unul dintre ele omul nu-l poate ispăși, pentru fiecare are nevoie de sângele de pe cruce, pentru fiecare el trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu, așa cum a venit robul din pildă. Îți dai seama că datoria nu ți-o poți plăti niciodată. Ți-a mai rămas cererea și închinarea. Închinarea este o temă pe care Evanghelistul Matei o dezvoltă într-un mod unic. Așa vorbește Matei despre închinare încât să-i facă de rușine pe cei din poporul ales. În Evanghelie primii care se închină lui Isus, știți cine sunt? Matei capitolul 2.2, și apoi mai departe până la sfârșit, acești păgâni, acești oameni din afara poporului lui Dumnezeu vin să se închine pruncului. Unde este, am venit să ne închinăm Lui? Și când îl găsesc Scriptura spune la sfârșitul celui de al doilea capitol, că și-au deschis visteriile, și i-au adus aur, smirnă și tămâie și s-au plecat înaintea Lui. Acolo începe tema aceasta a închinării, care ne ajută pe noi când vorbim despre primirea iertării lui Dumnezeu. Ca și bază, ca și context, ca și condiție pentru ca și eu să primesc iertarea, Evanghelia dezvoltă mai departe tema aceasta. Vreau să mă opresc la un alt exemplu: Matei 15. Avem o femeie cananeancă, o femeie care nu era din poporul lui Dumnezeu. Ea se apropie de Mântuitorul, se închină și spune: Doamne, ajută-mă! Isus îi răspunde: Nu e bine să iei pâinea și s-o arunci la căței. Dar, Doamne, i-a zis ea, și cățeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Isus i-a zis: O, femeie mare este credința ta, facă-ți-se după cum voiești. Și fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Omul are parte de iertare dacă are o astfel de atitudine. Se proșterne înaintea Fiului lui Dumnezeu, se închină înaintea Lui și îi cere iertare, așa ca și robul din pilda citită.
Dar cel înaintea căruia i te închini nu stă cu mâinile încruciate și se bucură de necazul tău. Noi știm că nu ne putem plăti datoria, El știe că suntem într-o situație fără ieșire. Singura speranță este mila Lui. Dacă citim Evanghelia după Matei putem să înțelegem mai bine atitudinea milei din partea Mântuitorului, sau din partea lui Dumnezeu. Găsim următoarele situații: în Matei 9.36, Mântuitorul vede mulți oameni care au venit să-l asculte, și Scriptura spune: Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite, și risipite, ca niște oi cari n-au păstor. Pentru că nu avea nimeni grijă de ele, erau pierdute. Nu știau unde e pășunea, nu știau unde e izvorul de apă. Așa a văzut Fiul lui Dumnezeu pe cei din poporul Israel, o turmă de care nimeni nu avea grijă. Exemplele continuă: Matei 14, când Isus a ieșit din corabie a văzut o gloată și din nou i s-a făcut mile de ea. Același lucru l-a făcut în capitolul 15 spunând, îmi este milă de gloata aceasta. Când Tatăl și-a trimis Fiul a găsit poporul în starea aceasta. Noi toți am fost în starea aceasta. Îi mulțumim Lui pentru că are grijă de noi ca un Păstor. Când oaia se pierde, El caută s-o aducă înapoi. Acestea sunt condițiile în care eu și tu putem experimenta iertarea. Când îmi vine în minte întrebarea aceasta: De ce să iert? răspunsul valabil este, pentru că și eu am fost iertat. Robul din pildă intră la stăpân cu o povară uriașă, și iese de la stăpân despovărat. Intră la stăpân știind că nu are nici o șansă, și când iese i s-a iertat tot. Dar ceea ce se întâmplă după aceea nu reflectă ceea ce a experimentat el. El nu a înțeles ce a făcut stăpânul. El nu e înțeles că experiemntarea iertării cere acordarea iertării. El nu și-a dat seama că Dumnezu s-a purtat așa față de el, pentru ca și el să se poarte la fel față de alții. Când eu experimentez iertarea lui Dumnezeu, eu trebuie să-l oglindesc pe Dumnezeu, și cum m-a iertat El, așa să iert și eu. Dacă practic lucrul acesta în comunitate, am parte de iertare. Altfel, vor fi piedici, altfel, vor fi fracțiuni, rupturi, dureri, necazuri. Pentru că toți cei care sunt în comunitate au avut parte de iertarea lui Dumnezeu, nici unul nu avem motiv să nu iertăm pe cineva. Acesta este scopul pentru care El ne-a iertat.
În textul nostru vedem că robul care a avut parte de iertarea unei datorii pe care nu o putea plăti niciodată nu a extins iertarea pe care a primit-o. El se poartă cu tovarășul lui într-un fel care nu reflectă modul în care s-a purtat stăpânul cu el. Noi suntem în aceiași primejdie. Există ceva ce ne oprește, și vreau să ne uităm în continuare la piedicile acestea. Este cineva în acest univers care este direct interesat ca eu să nu extind iertarea, și în felul acesta Biserica să nu fie sănătoasă, ci bolnavă. Știm cine e. Este Cel rău. Versetul 32 spune că stăpânul l-a chemat pe robul acela și i-a zis: rob viclean, rob rău. Nu poți să i te adresezi unui om mai aspru decât atât, ești un rob rău. Evanghelia după Matei ne învață despre această lucrare a Celui rău în viața omului. Pentru prima oară se vede această influență în Matei 5.36, 39, 45. Acelea sunt texte despre jurăminte. Când vorbiți despre ceva, da al vostru, să fie da, nu al vostru, să fie nu. Tot ce vine altfel, vine de la cel rău. Avem rugăciunea Tatăl nostru în care avem cererea: Tată izbăvește-ne de Cel rău. În Matei 6.23 este problema la care vreau să ne uităm. Acolo Mântuitorul spune: Dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric, așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Eu pot fi influențat în fel și chip de către Cel rău. El mă poate face să văd tot ce este în jurul meu cu un ochi rău, nu cu un ochi bun. Știți care este efectul? Eu însumi mă umplu de întuneric, nu de lumină. Primul care suferă eu sunt. Aceasta este lucrarea Celui rău. Așa cum Mântuitorul va spune ulterior în Evanghelie la capitolul 12, omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimi lui, Cel rău mă poate îndemna să nu exprim iertarea la cei din jurul meu. În felul acela eu voi avea parte de pedeapsa lui, și Biserica va avea de suferit. Cei pe care el nu-i iartă, ajung în temniță, iar cel care nu iartă, ajunge pe mâna chinuitorilor. Când nu extind iertarea, nici eu, nici celălalt nu avem parte de bine, ci de rău. Toate acestea pleacă de la o inimă rea. Aplicația, așa cum scrie versetul 35 spune clar lucrul acesta: Tot așa va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare dintre voi nu iartă din toată inima pe fratele său.
Acolo se hotărăște binele și rău, la nivelul inimii. Mântuitorul, ca și alții din Sfânta Scriptură, vorbește mult despre inimă. De la începutul Evangheliei, Mântuitorul spune cum trebuie să stea lucrurile la nivelul inimii. Avem în Fericiri un text care spune așa: Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu. Acesta este textul pozitiv despre inimă din Evanghelia după Matei. Dacă este curăție la nivelul inimii ai parte de această vedere a lui Dumnezeu. Cea mai mare binecuvântare de care poate avea parte omul în existența lui este să vadă fața lui Dumnezeu, dar totul atârnă de inimă. Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră. Acest adevăr din partea Mântuitorului vine și arată ce-i place inimii. Când inima caută lucrurile de preț, se lasă atrasă de lucrurile de preț. Lucrurile de preț le alegi tu, tu hotărăști ce are valoare pentru tine. De aceea, trebuie să-l întrebi pe Domnul ce e de preț. Care sunt adevăratele comori? Spre ele și de ele să-ți îndrepți și să-ți legi inima. Vedem cum a făcut Mântuitorul, El ne învață și spune, învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima. Pe lângă curăție la nivelul inimii Mântuitorul ne cere blândețe la nivelul inimii, smerenie la nivelul inimii. Acolo se dau marile bătălii, în inimă, acolo se hotărăște destinul meu. Cuvântul ne spune că din prisosul inimii vorbește gura. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura, și Mă cinstește cu buzele, dar cu inima este departe de Mine.” Cât de mult ne putem disocia, dar pe Dumnezeu nu-l putem înșela, El știe că atunci când mă ridic la cântare, la rugăciune, la predică, El știe inima, El știe dacă e legătură între ceea ce este înăuntru și ceea ce se aude. El știe dacă și inima și gura țintesc în aceeași direcție. De aceea, când aplicăm aceasta la textul nostru, iertarea la nivelul verbal poate induce în eroare pe fratele sau pe sora, dar nu pe Dumnezeu. Iertare din toată inima.
În felul acesta trebuie să trăim noi, practicând iertarea pentru că am avut parte de iertare, de iertare fără limite.