Școala duminicală – 17 mai, 2015
Gestionarea resurselor
Matei 25:14-30
Versetul de aur: Matei 25.21
Lucrul pe care trebuie să-l avem foarte mult în atenţia noastră cu privire la această pildă este că este o pildă cu privire la vremea sfârşitului. Lucrurile prezentate de Matei în capitolul 25, în ultimul discurs din Evanghelie, al cincilea, se referă la sfârşitul lumii. Mântuitorul vorbeşte despre sfârşitul lumii. Versetul anterior acestei pilde este versetul 13, unde avem îndemn la veghere: „Fii gata, El vine!“ Cum ne gândim, de regulă, la veghere, la aşteptarea Domnului? Aproape întotdeauna o facem prin a ne opri din activităţi. „Doamne, sunt gata, ia-mă, am venit, sunt pregătit!“ Pilda aceasta spune cu totul altceva. Vegherea, aşteptarea, înseamnă lucrare cu cele ce ţi-au fost date. Nu ne urcăm pe acoperişul casei şi aşteptăm: „Ia-ne!“ Nu, ci ne ducem şi punem în negoţ ceea ce ne-a dat.
Aproape întotdeauna această pildă este „spiritualizată“, şi din talant adesea iese talent. Nu cred că este o greşeală acest lucru, dar atenţia nu este în primul rând la acest nivel. Omul acela şi-a împărţit averea: este vorba de bani. Omul era deosebit de bogat. Unuia i-a dat 5, altuia – 2, iar altuia un talant. Opt talanţi avea. Aceasta era averea lui – le-a încredinţat-o spre a fi folosită, şi el a plecat. Pentru a evalua dimensiunea averii, ştiţi cât are un talant? Un talant este 6.000 de dinari. Un dinar este plata pe o zi pentru un rob. 6.000 de dinari înseamnă 20 de ani de muncă, pentru un talant. El avea 8. Dacă plata pe o zi este 100.000 de lei, un talant este 600.000.000 de lei. Atât i-a dat celui care i-a dat un talant. Lucrează cu ei! Fă ceva cu ei! Sunt ai mei, înmulţeşte-i! Sunt resurse! Aceasta este ideea de bază: investirea resurselor pe care ţi le-a dat Dumnezeu – bani mulţi, la prima vedere.
Cum şi-a împărţit omul acesta averea? Stăpânul din pildă este un om care Îl portretizează pe Dumnezeu. Cum a împărţit-o? Mântuitorul spune: „A dat fiecăruia după puterea lui.“ Era un om care-şi cunoştea bine robii: acesta ştie lucra mai bine decât acesta, iar acesta mai puţin decât amândoi. Unuia îi dau 5, altuia – 2, altuia – 1. Ideea este aceasta: fiecare dintre cei care au primit ceva avea puterea să folosească ceea ce a primit. Niciunul nu putea spune: Doamne, nu sunt bun la negoţ. Poate printre noi sunt astfel de oameni: „Nu ştiu cum să lucrez cu aceasta.“ Cei din pilda noastră ştiau. Este adevărat, nu toţi la fel, dar toţi ştiau. Stăpânul îi cunoştea. Acesta şi-a încredinţat toţi banii lui robilor săi. „Banii“ lui Dumnezeu sunt în mâinile noastre: la alţii mai mulţi, la alţii mai puţini – după puterea fiecăruia. După această împărţeală a averii a urmat – Cuvântul lui Dumnezeu ne spune – multă vreme. Aceasta înseamnă că a doua venire nu este atât de aproape cum poate am dori: să se termine şi să mergem acasă, să auzim din nou trâmbiţa lui Dumnezeu şi să plecăm. După multă vreme stăpânul acela a venit – şi a venit şi ora adevărului. Cei trei robi sunt traşi la răspundere pe baza resurselor pe care li le-a dat Dumnezeu. Fiecare avea poruncă să folosească banii. Dacă citim cu atenţie versetele 16 până la 18, vedem că fiecare a mers într-o direcţie. Primii doi au mers şi au pus banii în negoţ. Al treilea a mers şi l-a îngropat. Fiecare a făcut ceva. Cu primii doi este simplu la judecată: „Stăpâne, aceasta am făcut cu ce mi-ai dat. Am câştigat încă pe-atât. Ţi-am dublat averea. Resursele care mi le-ai dat aşa le-am folosit încât au adus rod însutit.“ Această dimensiune o avem în alte pilde explicată. Dar ce s-a întâmplat cu al treilea? De ce şi-a îngropat banul? De ce a îngropat resursele pe care i le-a dat Dumnezeu? El spune (versetul 25): „Stăpâne, mi-a fost teamă. Ştiu că eşti un stăpân aspru – pedepseşti una, două. Eşti foarte ferm, mi-a fost frică de tine.“ Cum să interpretăm această afirmaţie: „mi-a fost teamă“?
Ştim că frica te poate paraliza: ţi-e teamă şi nu mai faci nimic. Hruşciov, în timpul primului an de preşedenţie, a fost foarte atent ca în lucrurile pe care le spune sau le face în public să se disocieze şi să condamne anumite fapte rele ale lui Stalin, care fusese înaintea lui. La o cuvântare publică, când Hruşciov a spus „uite, Stalin a făcut rău atunci şi atunci“, cineva din sală a strigat: „Dar tu ai fost lângă el, de ce nu l-ai oprit?“ La aceasta Hruşciov a răspuns: „Cine-a zis aceasta?“ În sală s-a făcut o tăcere de mormânt. După o vreme de tăcere, Hruşciov, cu glas stins, spune: „Acum, aţi înţeles de ce. De frică.“
Frica te paralizează. Când ştii cine este, ai înlemnit. Nu poţi mişca o mână. Acum, frica ne poate pune să facem fapte pe care altfel nu le-am putea face. Unii chiar ne pot lua în râs atunci când văd ce suntem în stare să facem de frică. În casa lui Stalin din Moscova erau opt dormitoare – şi trăgea la sorţi în care să doarmă în noaptea următoare, pentru ca nimeni să nu ştie unde va fi el. Se temea să nu fie omorât. Când trăieşti cu frica în sân, te porţi în mod nenatural.
Un alt exemplu, poate şi mai stupid. Îl apreciem cu toţii pe Louis Pasteur, un mare învăţat, dar omul acesta, de frică de mizerie şi ca nu cumva să ia vreo boală, nu dădea mâna cu oamenii. Nu întindea mâna la salut.
„Stăpâne, mi-a fost teamă.“ Acestea pot fi împrejurări în care ori te blochezi, ori te porţi ciudat. A fost şi cazul robului nostru din Evanghelie? Răspunsul este: nu. De ce? Pentru că stăpânul ştia că robul poate. I-a dat un talant, după puterea lui. În cazul de faţă teama a fost o scuză pentru comoditate. El a ales siguranţa în locul slujirii. „Mi l-ai dat, când vei veni ţi-l dau înapoi – nu ţi-am luat nimic, n-am pierdut nimic. Decât să-mi stric imaginea şi să eşuez lamentabil, pierzând banii pe care mi i-ai dat, mai bine îi îngrop.“ Teama de eşec: aceasta a fost în cazul lui.
Ştim din Scripturi, Mântuitorul ne învaţă: cu El nu poţi fi neutru – eşti ori cu El, ori împotriva Lui, ori aduni cu El, ori risipeşti. Aceasta se aplică şi la robul cel rău. Aşa îl categoriseşte Mântuitorul. Este singura oară în Evanghelia după Matei când Isus se adresează cuiva folosind acest cuvânt: rob rău (mai are despre „acest neam rău şi păcătos“, dar la singular doar aici). Ceea ce a urmat este un leit-motiv în Evanghelia după Matei: întunericul de afară, plânsul şi scrâşnirea dinţilor – ca un mod de a descrie soarta de la urmă a celor răi. Aceasta în mod negativ.
Aş dori însă o încheiere în termeni pozitivi. Să ne uităm la ceilalţi doi – „Doamne, mi-ai dat enorm.“ Dacă ar fi să calculăm banii aceştia, cifrele sunt uriaşe. Dar să ne gândim cât de mult ne-a dat nouă – cât de mult mi-a dat mie şi cât de mult ţi‑a dat ţie. Dacă te duci acasă şi pui mâna pe un creion, în faţa unei coli de hârtie, şi-ţi evaluezi casa, îţi evaluezi banii care au fost cheltuiţi pentru educaţia ta, lucrurile pe care ai ajus să le ai, suma va fi mare: averi încredinţate de Dumnezeu ţie, resurse date de Dumnezeu în viaţa ta, în viaţa mea. Ce-ai făcut cu ele?
O familie de bătrâni se afla în trecere într-o noapte printr-un oraş din Statele Unite şi au vrut să tragă undeva să se culce. Au intrat la un hotel, în hol (oraşul era plin), au mers la recepţioner şi au spus: „Domnule, vrem o cameră şi noi aici.“ Omul le răspunde: „Domnilor, hotelul este plin; n-am unde să vă cazez. Dar, dacă vreţi, vă dau camera mea.“ Ei au ezitat, s-au scuzat, dar, cum le era greu să meargă mai departe, iar recepţionerul a insistat, până la urmă au primit. Dimineaţă, când omul vine să plătească pentru noaptea dormită acolo, îi spune recepţionerului: „Ascultă, dumneata poţi fi unul dintre administratorii cei mai buni, pentru cel mai bun hotel din Statele Unite. Într-o zi voi zidi unul.“ Omul a zâmbit politicos, l-a salutat şi familia de oameni în vârstă a plecat. După câţiva ani, recepţionerul primeşte o scrisoare în care scria: „Dragă domnule, eşti invitat la New York, ai şi biletul ataşat, la adresa cutare.“ Se duce, şi la intersecţia dintre strada 5 cu 34, unde era adresa, vede o clădire impunătoare. Intră şi-l caută pe domnul Waldorf Astor, după cum scria în scrisoare. Acesta îi spune: „Ţi-am spus într-o zi că voi construi un hotel pentru tine. Acesta este.“
Credincioşia într-un lucru mic te poate pregăti pentru nişte lucruri la care nici nu visezi. Spurgeon a început ca un învăţător de şcoală duminicală. Din când în când îl chemau pe sate, prin adunări mici. El spune în memoriile lui: „Niciodată n-am spus că nu merg. Am mers şi am predicat cu credincioşie la grup de 10, de 30 de oameni, ani la rând. Când acum mă uit în urmă îmi dau seama că acea credincioşie în acel lucru mic, mic, mic a făcut ca astăzi, aici, să am mii de oameni. Dumnezeu mi i-a dat.“
Cum folosim resursele pe care Dumnezeu le-a turnat în vieţile noastre? Să nu uităm: talantul a fost dat în dar; dar dacă n-a lucrat cu el i s-a luat şi a fost aruncat în întunericul de afară. Mântuirea este în întregime un dar de la Dumnezeu – un dar care ţi se poate lua, dacă foloseşti rău resursele pe care le aduce ea. Să cerem de la Dumnezeu înţelepciune şi bunătate în a folosi tot ceea ce El a dat pentru Împărăţia Lui, în timp ce noi Îl aşteptăm ca El să vină a doua oară.