Ce ne-ar întreba Isus Hristos dupa Congresul de la Chicago?
‘Cum ti-a placut congesul?’, ‘Ce ti-a placut cel mai mult?’, ‘Ti-au placut predicile?’, ‘Cum a fost organizarea?’. Acestea au fost, în general, întrebarile pe care le-am auzit dupa congres dând nastere la aprecieri de-un fel sau de altul, functie de subiectivitatea sau obiectivitatea fiecaruia. Asa se întâmpla dupa fiecare congres, oamenii vor sa faca schimb de opinii.
Însa, dincolo de parerile nostre, cu ce altceva am ramas dupa acest congres? Cu ce am putea ramâne dupa un congres? Impresiile si parerile sunt si ele parte din meniul vietii dar ar trebui sa cautam ceva dincolo de ele.
Oare ce ne-ar fi întrebat Domnul Isus dupa acest congres? Ne-ar fi întrebat despre impresia generala cu privire la eveniment? sau daca preferintele noastre muzicale au fost satisfacute sau nu?; Sau daca predicile pe care le-am auzit au fost potrivit asteptarilor? sau ceva în legatura cu organizarea, sau mancarea servita? Cred ca Domnul Isus ar vrea sa stie ce facem acum dupa congres? Ce facem cu provocarea, de-a cauta manifestarea puterii lui Dumnezeu în viata personala si în biserica. Subiectul puterii lui Dumnezeu în biserica de azi te poate face sa apari ori caragios ori disperat. Poti aparea caraghios când încerici sa dai impresia ca manifestarea acestei puteri este nestingherita între noi, si ca o tot ce ne mai ramâne de facut este sa celebram. Ori acelasi subiect al puterii lui Dumnezeu în bisericade astazi poate sa scoata în evidenta setea noastra disperata dupa manifestarea puterii lui Dumnezeu cu adevarat între noi. Îmi place sa cred ca alegerea acestui extraordinar subiect este expresia disperarii noastre dupa puterea divina.
Nu suntem caraghiosi cand vorbim despre puterea lui Dumnezeu în biserica de astazi decât atunci când nu recunostem lipsa ei. Nadajduiesc ca cei mai multi pastori s-au uitat la acest subiect cu sentimentul disperatei nevoi pe care o avem sa experimentam puterea aceasta. Congresele sau conventiile noastre anuale sunt frumoase pentru ca ne întâlnim cu prieteni din toata America, pe care nu i-am mai vazut de mult. Congresele sunt frumoase fiiind organizate sa fie o sarbatoare, o celebrare a faptului ca suntem biserica lui Hristos, avem identitate comuna pentru ca suntem crestini si pentru ca suntem români în America. Dar dincolo de aspectul sarbatoresc, de zâmbete si de bucuria revederii, adevarul Cuvântului lui Dumnezeu ne expune unei realitati mai putin celebratorie, si anume, faptul ca nu experimentam puterea lui Dumnezeu asa cum ar trebui.
Tendinta noastra spre superficialitate este tradata si de modul nostru de-a evalua aceste întâlniri. Ne referim la cât de lung a fost programul, cum a predicat un vorbitor sau altul, sau cum a fost organizata întalnirea, sau chiar la mancare care s-a servit. Fara îndoiala ca aceste aspecte au locul lor în ansamblul întâlnirii, însa cred ca ar trebui sa ne gandim ce ne-ar întreba Hrisos dupa congres. Suntem la linia de plutire, suntem la nivelul de supravietuire, se convertesc si se boteaza tinerii din familiile bisericii si pe langa ei foarte putini de afara. Nu avem putere de-a impacta comunitatea romaneasca, cu atat mai putin pe cea americana. De aceea este necesar ca subiectul acesta frumos al puterii lui Dumnezeu trebuie sa-l abordam cu dorinta disperata dupa a vedea manifestarea acestei puteri.
Întrebarea care trebuie sa domine discutiile noastre este ‘ce avem noi de facut acum?’. Este întrebarea înrudita cu cea pe care o gasim în Faptele Apostolilor 2: 37 oamenii la Rusalii când au vazut manifestarea puterii lui Dumnezeu între ei au întrebat: “Fratilor, ce sa facem?”. Nu doar întrebarea noastra ar trebui sa fie înrudita cu cea de la Rusalii ci si raspunsul la aceasta întrebare, având de-aface cu pocainta noastra. În mod specific cu pocainta noastra vizavi de stragularea conductei prin care Dumnezeu îsi alimenteaza biserica cu putere. Daca am luat aminte la predicile care s-au tinut la congres, provocarea a fost exprimata în diverse moduri, însa nu am auzit participantii la congres vorbind despre ea. Acesta este un subiect de importanta cruciala pentru biserica contemporana, nu doar româna ci si americana. Ariditatea spirituala cu care se confrunta multe biserici acum, aici ar trebui sa ne împinga spre izvorul aplelor vii care poate alimenta viata noastra cu putere. Când oamenii parasesc pe Cel care este izovrul apelor vii si-si sapa puturi crapate care nu tin apa si chiar daca ar tine-o devine statuta si face mai mult rau decât bine, rezultatul este ofilirea spirituala.
Suntem chemati sa ne reasezam pe promisiunile lui Hristos, si promisiunile Lui sunt promisiuni de viata advarata, viata din Dumnezeu prin Duhul: “Cine crede in Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau sa-L primeasca ceice vor crede în El…” (Ioan 7: 38, 39) Promisiunea puterii este inseparabil legata de promisiunea Duhului: “Ci voi veti primi o putere cand se va coborâ Duhul Sfant peste voi si-mi veti fi martori…”(Faptele Ap. 1: 8). Deci masura puterii lui Dumnezeu în viata si bisericile noastre este proportionala cu masura prezentei Duhului Sfant în viata si bisericile noastre. Cu alte cuvinte, nu poti sa fii plin de putere daca nu esti plin de
Duhul Sfânt si nu poti sa fii plin de Duhul Sfânt si sa nu fii plin de putere. Însa puterea aceasta este înteleasa în mod divers si adesea contradictoriu. În Faptele Apostolilor 1: 8 puterea este implicit o putere de marturiei, si spre marturie, pentru ca imediat dupa promisiunea acestei puteri rezultatul manifestarii ei este marturia credinciosilor în fata lumii: “…si-Mi veti fi martori…” deci puterea aceasta are nu doar o directie – dela Dumneze prin Duhul Sfânt în noi – ci are si un scop ca noi sub influenta acestei puteri sa fim martori ai lui Hristos. Saracia marturiei tradeaza saracia puterii, iar saracia puterii tradeaza saracia de Duh Sfant.
Traim într-o cultura religioasa care foloseste abundenta materiala ca surogat al abundentei spirituale si tot odata si ca masca a acestei saracii spirituale. Este o capcana subtila în care fiecare putem aluneca usor. Domnul Isus ne-a promis un altfel de abundenta: “Eu am venit ca oile sa aibe viata, si s’o aibe din belsug.” (Ioan 10:10b) Poate ca la congrese ar trebui sa se de-a în mod explicit tema de casa, sau mai bine spus tema de biserica, în cazul de fata – cautarea umplerii cu puterea de sus. Daca depindem de puterea noastra obstructionam manifestarea puteii lui Dumnezeu, daca ne smerim si renuntam la promovarea personala, si la orice compromis cu pacatul, cautând în mod sincer doar slava Dumnezeu, puterea Lui nu va întârzia sa se manifeste mereu cu prospetime în mijlocul nostru.
Florin Vancea
Bethel, Hollywood FL.