Școala duminicală, 22 martie, 2015
Isus şi slăbănogul
Ioan 5:1-16
Versetul de aur: Ioan 5.15
Ioan prezintă o diversitate de oameni cu care Se întâlneşte Mântuitorul – de la bărbaţi care stau sub smochin şi-şi citesc Biblia, până la cărturari, la membri în Sinedriu, la femei din Samaria, la bolnavi în Ierusalim. Dacă-i citiţi pe fiecare în paralel cu ceilalţi, veţi vedea o diversitate de moduri în care Cristos Se apropie de oameni. Observaţia-cheie pentru mesajul care urmează este aceasta: De foarte multe ori faci un bine şi iese rău. Pe marginea unui râu o broască ţestoasă stătea de vorbă cu un scorpion. Scorpionul îi spune: N-ai vrea să mă treci şi pe mine pe malul celălalt? Broasca îi răspunde: N-am curajul s-o fac. Mi-e frică să nu mă înţepi. Scorpionul îi zice: Cum aş putea să fac asta, când aş fi deasupra ta, în timp ce traversăm râul?! Dacă te-aş înţepa atunci, aş muri şi eu. Unde-i logica? Broasca îi spune: Dacă lucrurile stau aşa, urcă şi traversăm râul. După ce au trecut de jumătatea râului, broasca simte o înţepătură puternică şi, în timp ce se scufundau, broasca îl întreabă pe scorpion: Unde este logica acestei înţepături? Scorpionul îi răspunde: Despre ce logică vorbeşti? Îmi stă în natură să înţep, ori de câte ori am o victimă în apropiere. [Read more…]