SCOPUL LECȚIEI: să aflăm informații clare despre distrugerea cetății Ierusalim și a templului din Ierusalim în anul 70 d.Cr, să explicăm legătură dintre distrugerea Templului și „sfârșitul veacului” și să trecem în revistă acele obiceiuri spirituale care ne ajută să stăruim în credință și să le includem din nou în viața noastră zilnică.
TEXTUL LECȚIEI: Matei 24:1-14
VERSETUL DE AUR: „Dar Isus le-a zis: „Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” Matei 24:2
CONTEXTUL LECȚIEI:
Templul din Ierusalim a avut un rol central în istoria lui Israel și o legătură specială cu regii națiunii. Regele David a dorit să zidească un templu care să fie o înlocuire măreață pentru cortul întâlnirii, pe care Israel îl purtase prin pustie (2 Samuel 7:1–3). Totuși, Dumnezeu i-a spus că fiul său va fi cel care va construi templul (7:12–16). Și așa a fost: Solomon a zidit templul după planul tatălui său (1 Împărați 6:1–38). Însă Solomon s-a dovedit necredincios, iar după moartea lui, națiunea s-a împărțit în două (11:9–13, 26–40). În loc să fie un loc unde tot poporul lui Dumnezeu să se închine, locașul sfânt a devenit un motiv de rivalitate între regii lui Iuda și cei ai lui Israel (12:25–33; compară cu Deuteronomul 12:5–7). Necredincioșia conducătorilor lui Iuda a contribuit la pierderea slavei templului. Armatele Babilonului l-au distrus în cele din urmă, după un asediu reușit asupra Ierusalimului (2 Împărați 25; 2 Cronici 36:15–21). Când exilații din Iuda s-au întors în țară în anul 536 î.Hr., cei credincioși s-au apucat de reconstruirea templului (Ezra 1:1–7; 3:7–13). Însă structura rezultată era departe de măreția primului templu. Câteva sute de ani mai târziu, Irod cel Mare a transformat al doilea templu într-o clădire impunătoare. Irod a avut un motiv egoist pentru proiectul său: acela de a demonstra dreptul familiei sale de a domni. Iosif Flavius, istoricul evreu din secolul I, consemnează că zece mii de muncitori și zidari iscusiți au contribuit la ridicarea acestei structuri și că a fost nevoie de o mie de care pentru a aduce pietrele albe și strălucitoare care aveau să fie așezate la locul lor.
Isus a intrat în acest templu renovat după ce a venit la Ierusalim și a fost prezentat ca Împăratul promis de Dumnezeu (Matei 21:1–11). Dar în loc să laude acest templu impresionant, Domnul Isus i-a alungat pe schimbătorii de bani și pe negustori și a condamnat ceea ce a văzut (21:12–16). Conducătorii templului I-au pus la îndoială autoritatea de a face aceste lucruri, dar El i-a redus la tăcere punându-le o întrebare care i-a pus în încurcătură (21:25–27) și spunându-le pilde (21:28–44). În capitolele 22–23, Domnul Isus rămâne în templu și continuă să Se confrunte cu audiența ostilă. Nu dă înapoi de la criticile Sale, iar teama liderilor față de mulțimea adunată pentru Paște împiedică arestarea Lui imediată (21:46).
Evanghelia după Matei este cunoscută pentru cele cinci „predici” ale Domnului Isus. Textul de astăzi face parte din a cincea cuvântare, cunoscută sub numele de Predica de pe Muntele Măslinilor. Marcu 13:1–13 și Luca 21:5–19 ne oferă relatări paralele ale acestui pasaj.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Distrugere iminentă (Matei 24:1-3)
- Prevestirea pieirii (v. 1-2)
- Cererea călăuzirii (v. 3)
- Vin vremuri grele (Matei 24:4-12)
- Învățători mincinoși (v. 4-5)
- Războaie înfricoșătoare (v. 6-8)
- Persecuții din partea necredincioșilor (v. 9-10)
- Proroci mincinoși (v. 11-12)
- Asigurarea izbânzii (Matei 24:13-14)
- Credincioșii lui Dumnezeu vor ține piept (v. 13)
- Vestea Bună va birui (v. 14)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Cum descrie Scriptura domnia lui Isus ca Împărat? Ce comportamente specifice se așteaptă din partea celor care trăiesc sub această domnie?
- Ce pași ar trebui să facă credincioșii pentru a se asigura că nu sunt induși în eroare de învățături înșelătoare?
- Cum îți poți folosi timpul, talentele sau resursele pentru a ajuta oamenii care suferă în urma războaielor sau a dezastrelor naturale?
- Care dintre promisiunile Scripturii te ajută să rămâi statornic ca urmaș al lui Isus?
- Ce pași putem face pentru a sprijini răspândirea Evangheliei în toată lumea și către toate neamurile?
APLICAȚII PRACTICE:
Oamenii vor să cunoască viitorul! Aceasta a fost motivația întrebărilor ucenicilor despre „sfârșit”. Până la urmă, dacă pot recunoaște semnele clare ale apropierii sfârșitului, nu voi putea să-mi fac planuri mai bune? Au trecut douăzeci de secole, dar natura umană nu s-a schimbat. Punem aceleași întrebări pe care le-au pus ucenicii din primul secol.
Însă Domnul Isus nu a răspuns în termenii unui „sfârșit”, ci în termenii unui „început”. Și acest început este marcat de aceleași rele omenești care au existat dintotdeauna. În loc să ne planificăm viețile în funcție de sfârșitul pe care ni-l imaginăm, Îi slujim mai bine lui Cristos recunoscând începutul — care este întotdeauna acum, timpul dintre prima și a doua venire a lui Isus.
Ce înseamnă aceasta pentru urmașii Săi în vremea noastră? Înseamnă că trebuie să rămânem credincioși, răbdători și dispuși să îndurăm necazuri și suferință. Putem face acest lucru pentru că avem o nădejde care vine din supunerea față de autoritatea Domnului Isus, în ciuda desfrâului lumii (Matei 24:37–51). Pe măsură ce Îl așteptăm pe Regele nostru să se întoarcă, Îl reprezentăm pe pământ, recunoscând prezența Lui în mijlocul celor care se confruntă cu nevoi (Matei 25). Așa cum Domnul Isus a fost credincios Tatălui Său din ceruri, tot așa trebuie să fim și noi credincioși lui Isus.
Aceasta este chemarea noastră: credincioșia. Cele mai bune echipe sportive excelează atât în atac, cât și în apărare. Suntem în ofensivă cu Evanghelia și cu puterea lui Dumnezeu în spatele nostru (Matei 28:19–20). Facem o bună apărare atunci când ne antrenăm să recunoaștem prorocii mincinoși și dumnezeii falși. Dacă nu suntem activi în a duce Evanghelia lumii, ajungem asemenea smochinului neroditor, care este în pericol de a fi tăiat (Luca 13:9). Dacă nu ne apărăm cum trebuie — tema principală a studiului de astăzi — riscăm să fim amăgiți (1 Ioan 2:26; 3:7; în contrast cu Efeseni 4:14).