Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Faptele și credința – 15 octombrie 2023

October 11, 2023 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cum putem fi sau nu fi neprihăniți prin credință, să trecem în revistă greșeala lui Petru, să găsim o greșeală asemănătoare din zilele noastre și să aflăm cum să o evităm.

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 2:11-21

VERSETUL DE AUR: „Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:20b)

CONTEXTUL LECȚIEI

Spre deosebire de multe epistole ale sale, Pavel nu adresează cartea Galateni unei biserici dintr-o anumită cetate. Galatia a fost o provincie romană din regiunea deluroasă aflată în centrul Turciei de astăzi. Pavel și Barnaba au evanghelizat regiunea aceasta în prima lor călătorie misionară, când au trecut și prin Antiohia Pisidiei, prin Iconia, Listra și Derbe (Fapte 13-14). Cetățile acestea urmau să primească cartea Galateni, menirea epistolei fiind să circule la toate cetățile și să fie citită de bisericile de acolo (Galateni 1:2). 

Epistola către Galateni a fost scrisă cel mai probabil la câțiva ani după Conciliul de la Ierusalim, despre care ni se vorbește în Fapte 15 și care a avut loc în jurul anului 51 d.Cr. Mulți teologi consideră că pasajul din Galateni 2:1-10 este, de fapt, relatarea lui Pavel despre ceea ce s-a întâmplat când a participat la conciliu. În acest pasaj, Pavel are grijă să menționeze că nu avea nevoie de permisiunea nimănui din Ierusalim să predice neamurilor, însă cu toate acestea primește consimțământul lor și acordul lor tacit de a nu se pune împotriva mesajului său. Pavel remarcă faptul că acei „stâlpi” ai bisericii nu au avut nimic de adăugat la mesajul lui (2:6) și că Dumnezeu îi încredințase lui Pavel predicarea Evangheliei la neamuri, la fel cum Petru fusese ales să predice evreilor (2:7).

Însă nu toată lumea era de acord cu această situație. În bisericile fondate de Pavel se infiltraseră și iudaizatori, care îi învățau pe ceilalți membri ai bisericii că trebuie să țină legea iudaică (Galateni 2:4). În ciuda deciziei conciliului de la Ierusalim, iudaizarea continua. Bisericile se aflau în continuare într-o stare de confuzie. Se mai aplica Legea lui Moise? Expunerea lui Pavel pe această temă reprezintă centrul cărții Galateni. 

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Dezacord (Galateni 2:11-14)
  • O atitudine provenită din teamă (v. 11-12)
  • Abaterea celorlalți de la calea cea dreaptă (v. 13-14)
  1. Evanghelia (Galateni 2:15-21)
  • Neprihăniți prin credință (v. 15-16)
  • Primirea harului lui Dumnezeu (v. 17-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  1. Atunci când te simți împins să te schimbi pentru cei din jur, ce anume te ajută să ai o abordare mai autentică, care să respecte valorile tale?
  2. Care sunt acele semne din viața ta care îți arată că Cristos trăiește în tine?
  3. În ce fel vezi că lucrează Duhul Sfânt în viața ta pentru a te recrea după chipul lui Cristos?
  4. Cum să-i vorbim despre Evanghelie unui om necredincios care este în general văzut ca un „om bun”?

APLICAȚII PRACTICE

Să ne gândim astăzi la propria noastră întoarcere la Dumnezeu. Trebuie să ne amintim ce a făcut Cristos pentru noi atunci când a plătit prin moartea Sa prețul pentru păcatele noastre și, la rândul nostru, trebuie să le dăm dovadă altora de același har pe care ni L-a dat El (Matei 18:23-35). Nu trebuie să ne trăim viața cu teamă de cei din jur sau tânjind după prestigiu și nici cu obiceiuri pe care le aveam în viața noastră trecută, păcătoasă. Ne-am găsit viața în Cristos. Credința noastră o trăim prin predare, prin încredere și prin supunere față de voia lui Isus, care Și-a dat viața pentru noi. Iată factorul motivator care schimbă felul în care îi privim pe cei din jur; el ne eliberează de falsa doctrină că orice lucrare a mâinilor noastre ne va duce la mântuire.

Să mergem mai departe în harul lui Dumnezeu, fiind o mărturie a adevărului Evangheliei prin dragostea dovedită față de frații și surorile noastre în Cristos (Ioan 13:35).

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Copiii, un dar și un model de urmat – Școala duminicală – 19 aprilie 2026
  • Dumnezeu are toată autoritatea – Școala duminicală – 12 aprilie 2026
  • Învierea – nădejdea viitoare – Școala duminicală – 5 aprilie 2026
  • Așteptând Pacea Domnului – Școala duminicală – 29 martie 2026
  • Fără diviziuni în biserică – Școala duminicală – 22 martie 2026
  • Implicarea în comunitate – Școala duminicală – 15 martie 2026
  • Sărbătoare la biserica Harul din Spokane
  • Învățături despre stăpânirea de sine – Școala duminicală – 8 martie 2026
  • Iubește-L pe Dumnezeu, iubește-ți aproapele – Școala duminicală – 1 martie 2026
  • Slujire și misiune – Școala duminicală – 22 februarie 2026
  • Ziua Domnului – Școala duminicală – 15 februarie 2026
  • Botezul și Cina Domnului – Școala duminicală – 8 februarie 2026
  • Biserica – Școala Duminicală – 1 februarie 2026
  • Chemare și creștere – Școala duminicală – 25 ianuarie 2026
  • Rugăciune și smerenie – Școala duminicală – 18 ianuarie 2026

Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in