TEXTUL LECȚIEI: Proverbele 2:1–11 VERSETUL DE AUR: Proverbele 2:6

“Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și pricepere.” — Proverbele 2:6

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm promisiunile și binecuvântările asociate cu înțelepciunea care vine de sus; să descoperim diferitele uzanțe ale cuvintelor înțelepciune, cunoștință, pricepere, comoară și chibzuință; să ne aducem aminte de ocazii în care înțelepciunea divină ne-a păzit.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Proverbele folosește un stil poetic Ebraic, numit paralelism. Două sau mai multe versuri exprimă aceeași idee, folosind sinonime. De exemplu, Solomon afirmă cu privire la înțelepciune in Proverbele 3:17: 

“Căile ei sunt niște căi plăcute, și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice.”

Cu alte cuvinte, căile sau cărările înțelepciunii sunt atât plăcute cât și pașnice. Rolul acestei tehnici literare este să scoată în evidență ideea principală. Ne vom întâlni frecvent cu paralelismul în lecția de azi.

Lecția de azi continuă îndemnurile tatălui către fiul său (Proverbele 1:8, 10, 15). Înaintea fiului se află multe alegeri atrăgătoare și comori care așteaptă să fie descoperite; tatăl însă, dorește să-i întipărească în minte că descoperirea înțelepciunii este cea mai bună alegere.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Îndemnul tatălui pământesc (Proverbele 2:1–5)

• Caută înțelepciunea (v. 1-4)
• Află înțelepciunea (v. 5)

2. Cuvântul Tatălui Ceresc (Proverbele 2:6-11)

• Sursa înțelepciunii (v. 6)
• Ocrotire pentru înțelepți (v. 7-8)
• Păstrare în înțelepciune (v. 9-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem deveni mai receptivi la glasul înțelepciunii? Ce fel de avertizări aflăm în următoarele texte: Faptele Ap. 17:18; 1Corinteni 1:20; și Coloseni 2:8?
• Cum am putea deveni un model de trăire pentru alții, ca unii care să demonstrăm rezultatele acțiunilor din Proverbele 2:4?
• Cum am putea explica unei persoane tânără în credință relația dintre frica de Domnul și cunoașterea lui Dumnezeu din Proverbele 2:5?
• Cum putem recunoaște, într-un mod mai consistent, realitatea protecției constante din partea lui Dumnezeu? Ce văd cei din jur în noi în acele clipe?
• Care e legătura dintre chibzuință (discernământ) și pricepere? Urmăriți textele în care apar aceste 2 cuvinte: Proverbele 1:4; 2:2-3, 6; 3:13, 19; 5:2; 8:1; 10:23; 11:12; 14:29; 15:21; 17:27; 18:2; 19:8; 20:5; și 24:3. Cum vă influențează aceste versete răspunsul?

APLICAȚII PRACTICE

• Provocarea din textul lecției de azi, aceea de a găsi înțelepciunea, ne este prezentată în termenii unei căutări intense, nu doar ca ceva superficial sau ca o pasiune trecătoare. Cel ce caută cunoștința trebuie că strige după ea, iar cel ce caută priceperea să nu vorbească în șoaptă, ci să își înalțe glasul. Cel ce caută înțelepciunea trebuie să o facă cu aceeași pasiune cu care alții caută bogății materiale.
• Pentru mulți însă, acest spirit al căutării – pasiune pentru înțelepciune și mai ales pentru Dumnezeu, sursa înțelepciunii – scade cu timpul. În mod deosebit, în societatea contemporană, ne împotmolim într-o rutină a vieții de credință și a închinării. Devenim foarte confortabili cu nivelul spiritual la care am ajuns; pierdem foamea și setea după neprihănire (Matei 5:6). S-ar putea să ne ferim de păcate evidente față de Dumnezeu și cei din jur, dar nici nu mai avem acea prioritate de a căuta Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui (6:33). Strigătul nostru după înțelepciune s-a transformat într-un scâncet. 
• Este nevoie să ne cercetăm, în primul rând cu privire la relația noastră cu Dumnezeu. Deoarece “Frica Domnului este începutul științei,” (Proverbele 1:7), este deosebit de important să menținem o legătură puternică cu Domnul și un sentiment de reverență față de El, pentru a putea întreține focul și a putea crește. Să nu neglijăm disciplina rugăciunii, a studierii Bibliei și părtășia cu ceilalți credincioși (Evrei 10:24-25). 
• Lecția de azi scoate de asemenea în evidență importanța dascălilor pământești. Da, se poate învăța și prin citire din cărți; însă nimic nu poate egala învățătura primită printr-un exemplu personal consistent. Cel mai bun exemplul personal este cel văzut în mod zilnic, în familie. Atât mamele cât și tați, își îndeamnă copii la ascultare și la acceptarea învățăturilor lor, (Proverbele 1:8), pentru ca și ei, la rândul lor, să poată beneficia de o înțelepciune și pricepere care devine a lor. 
• Apoi, responsabilitatea le revine copiilor să continue să-și cultive pasiunea proprie după înțelepciune. Trebuie să se roage pentru ea; trebuie să o caute ca pe o comoară ascunsă. Părinții pot să fie un model și să indemne, dar căutarea devine o sarcină personală. Părinții pot pune înțelepciune în mintea copiilor, dar drumul de la minte la inimă este responsabilitatea copilului pe măsură ce crește. 

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Proverbele 1:1-10, 20-22, 32-33 VERSETUL DE AUR: Proverbele 1:7

“Frica Domnului este începutul științei; dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura.“ — Proverbele 1:7

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm trăsăturile înțelepciunii biblice; să punem în contrast înțelepciunea biblică și cea ne-biblică; să punem în aplicare înțelepciunea biblică acasă și la locul de muncă.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Proverbele este cea de-a treia din cele 5 cărți ale Vechiului Testament numite “Cărțile Înțelepciunii.” Celelalte sunt Iov, Psalmii, Eclesiastul, și Cântarea Cântărilor. Când vine vorba despre proverbe (în sensul larg al cuvântului, nu doar proverbele din Biblie) cei mai mulți oameni se gândesc la afirmații concise, care exprimă un adevăr general, și care reprezintă sfaturi bune de urmat. “Graba strică treaba,” și “Cine se scoală de dimineață, departe ajunge” sunt două afirmații adevărate în general, dar care pot ajunge să se contrazică una pe alta. Care din ele se aplică, depinde de situația în care te afli. Proverbele Biblice sunt mai mult decât niște sfaturi bune. Ele sunt sfaturi dumnezeiești, clădite pe premisa fundamentală că “Începutul înțelepciunii este frica de Domnul;” (Proverbe 9:10a). Pornind de la această premisă, înțeleptul discerne dacă sfatul celor din jur este sau nu în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu are ca rezultat înțelepciunea care duce la decizii bune.

Cartea Proverbele se împarte în 3 secțiuni majore: (1) o introducere lungă (capitolele 1 – 9), (2) o culegere de proverbe (10:1 – 31:9), și (3) o concluzie sub formă de acrostih (31:10-31). Găsim aici 6 colecții de proverbe: (a) Proverbele lui Solomon (10:1-22:16), (b) Proverbele înțelepților (22:17-24:22), (c) Alte proverbe ale înțelepților (24:23-34), (d) Alte proverbe ale lui Solomon (25:1-29:27), (e) Cuvintele lui Agur (Capitolul 30), (f) Cuvintele împăratului Lemuel (31:1-9). 

Cele patru lecții din luna aceasta au ca bază texte din primele 9 capitole, texte care îndeamnă pe cei ce le ascultă să trăiască conform înțelepciunii Divine. În aceste capitole vom observa o legătură mult mai strânsă între proverbe decât e cazul de la Capitolul 10 încolo. Există în aceste 9 capitole introductive 10 îndrumări sau învățături părintești; ele sunt, în ordine: 1:8-19; 2:1-22; 3:1-12; 3:21-35; 4:1-9; 4:10-19; 4:20-27; 5:1-23; 6:20-35; și 7:1-27. Lecția din această zi include, în parte, prima din aceste îndemnuri.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O scurtă introducere a Cărții Proverbele (Proverbele 1:1–6)

• Autorul Cărții (v. 1)
• Scopul Cărții (v. 2-6)

2. Prezentarea înțelepciunii (Proverbele 1:7-10, 20–22, 32-33)

• Originea ei divină (v. 7)
• Destinată pentru învățarea oamenilor (v. 8-9)
• Opusul înțelepciunii (v. 10)
• Chemarea ei stăruitoare (v. 20-22)
• Oferta ei promițătoare (v. 32-33) 

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândiți-vă la modalități practice prin care ne putem cerceta dacă suntem dintre cei care doar ascultă, sau dintre cei care de asemenea pun în aplicare înțelepciunea de la Dumnezeu.
• În ce fel putem, ca biserică, să demonstrăm că prețuim dreptatea (nepărtinirea)? Care ar fi părerea vecinilor noștri cu privire la importanța dreptății pe scara noastră de valori?
• În mod personal, care ar fi un pas pe care trebuie să-l faci pentru a fi mai pe deplin supus Domnului? Cum poți pune în aplicare acest plan? Care este rolul “fricii de Domnul” în acest plan?
• Ce ar trebui să facă un învățător de Școală Duminicală când își dă seama că unul din elevi primește sfaturi ne-biblice de la părinți? Cum ar trebui să acționeze în lumina textelor din Exodul 20:12 și Efeseni 6:1-3?

APLICAȚII PRACTICE

• Ce s-a întâmplat în cazul lui Solomon? De ce nu și-a urmat îndrumările? Gândindu-ne la cuvintele lui Isus, “Doctore, vindecă-te pe tine însuți” (Luca 4:23), am vrea să putem să-i zicem: “Înțeleptule, ia aminte la propriile tale sfaturi înțelepte.”
• Oare ni se poate întâmpla și nouă ceea ce i s-a întâmplat lui Solomon? Cu siguranță! Nu vom fi în situația lui Solomon, aceea de a fi dus în rătăcire de cele 700 de neveste păgâne, însă avem în egală măsură nevoie de a ne proteja inimile și cărarea de ispitele care ne înconjoară.
• Ar trebui să-l privim pe Solomon cu compasiune, în loc de critică. Căderile spirituale ale celorlalți, fie că citim despre ele în Biblie sau le urmărim la știri, ar trebui să ne smerească. Pavel, plin de înțelepciune, îi avertizează pe Corinteni (și pe noi) “Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă!” (1 Corinteni 10:12).

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Osea 11:1, 2, 7-10; Osea 12:1, 2, 6-14

VERSETUL DE AUR: Osea 12:6

„Tu dar întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău!”– Osea 12:6

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care era problema majoră a poporului Israel și să vedem dacă consecințele acelor probleme se încadrau mai mult în ideea de dreptate restaurativă sau de dreptate retributivă. Să identificăm niște paralele moderne la elementele textului și să găsim niște răspunsuri pe măsură. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Osea şi-a rostit mesajul pentru poporul împărăţiei lui Israel (Osea 5:1), pe vremea lui Ozia (767-739 î.Cr.), Iotam (739-731 î.Cr.), Ahaz (731-715 î.Cr.) şi Ezechia (715-686 î.Cr.), toţi aceştia fiind din împărăţia lui Iuda. Probabil că după căderea Samariei şi ducerea lui Israel în robie, Osea s-a refugiat în împărăţia lui Iuda şi de aceea îşi datează activitatea după împăraţii care erau familiari noilor săi cititori. Când şi-a început Osea activitatea în Israel, Ieroboam al doilea mai era încă pe tron (782-753 î.Cr.). Aceasta îl face pe Osea un contemporan mai tânăr al profetului Amos. Îndelunga activitate profetică a lui Osea a acoperit aproape 50 de ani, străbătând între 755-710 î.Cr. vremea ultimilor 6 împăraţi dinaintea ducerii Israelului în robia Asiriană.

Perioada de timp dintre domnia lui Ieroboam şi robia babiloniană este „ultima turnantă” din traseul istoric al împărăţiei lui Israel. Din ce în ce mai mult, lucrurile au început să se precipite înspre rău. Ieroboam al doilea a fost ultimul împărat de pe tronul Israelului care a fost instalat prin ceva ce a semănat măcar cu o alegere divină. La moartea sa şi odată cu asasinarea fiului său Zaharia (2 Împ. 10:30 şi 15:8-12), ia sfârşit dinastia instituită de Iehu. Cei care se vor succeda de acum la tron, vor pune mâna pe putere prin lovituri de stat. A fost o perioadă cumplită de istorie. Loialitatea faţă de tron era ca şi inexistentă. În toate ungherele se ascundeau şi complotau conspiratorii. Anarhia se ridica valuri, valuri, iar poporul pierduse orice stabilitate şi orice măsură (Osea 4:1, 2; 7:1, 7; 8:4; 9:15). În jurul tronului pângărit şi însângerat, naţiunea putrezea în imoralitate şi idolatrie. Instabilitatea politică a slăbit mult tăria Israelului. Încrederea lor în Domnul era inexistentă! Ţara alerga între Egipt şi Asiria după alianţe internaţionale (Osea 7:11). Din punct de vedere spiritual, situaţia era şi mai grea decât situaţia politică. Imediat după scindarea de Ierusalim şi de casa lui David, Ieroboam făcuse Israelul să păcătuiască cu viţeii de aur pe care-i instalase la Dan şi Betel. Fusese o vreme în care idolatria îl simboliza totuşi măcar pe Iehova, Dumnezeul evreilor (1 Împăraţi 12:25-33). Cu timpul însă, idolul a căpătat putere prin sine însuşi şi Israelul l-a părăsit pe Domnul. Viţeii de aur au devenit în scurt timp o uşă deschisă pentru idolatria cea mai rudimentară şi mai îndrăcită. Astarteele şi Baali au intrat în inimile poporului, întunecându-le minţile şi târându-i în cele mai murdare ritualuri şi în crudele sacrificii ale copiilor.

Amos și Osea au fost profeții ,,ultimei șanse“ pe care i-a trimis Dumnezeu celor din Israel. Deși cei doi au avut cam același mesaj, personalitățile lor au fost diferite. Amos a fost dur, Osea a fost delicat. Amos i-a acuzat pe față și le-a spus răspicat că ce făceau ei nu era bine. Osea i-a îmbiat mai mult cu o chemare dulce și i-a tras spre Dumnezeu cu funii de dragoste. Dacă Amos s-a adresat minții, Osea le-a vorbit inimii. Amos s-a concentrat asupra dreptății divine, Osea le-a vorbit oamenilor despre har și milă. Amos le-a transmis oamenilor gândurile lui Dumnezeu, Osea le-a transmis sentimentele Lui.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Credincioșia Tatălui (Osea 11:1, 2, 7-10)

• Acțiunea lui Dumnezeu (v. 1)
• Reacția lui Israel (v. 2, 7)
• Decizia lui Dumnezeu (v. 8, 9)
• Viitorul lui Israel (v. 10)

2. Rezoluția Domnului (Osea 12:1, 2, 6-14)

• Acuzațiile de trăire în păcat (v. 1, 2)
• Sfaturi pentru întoarcere (v. 6)
• Persistența în răutate (v. 7, 8)
• Planul de reconciliere (v. 9, 10)
• Rezistența la acest plan (v. 11-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce spune Dumnezeu că Israelul „era tânăr” (11:1)
• În ce fel ne poate încuraja v. 9 din capitolul 11 atunci când facem greșeli în deciziile noastre? Ce alte texte din scriptură sunt similare?
• Cum putem să ne asigurăm că anumite relații pământești nu ne afectează relația cu Dumnezeu (vezi Osea 12:1)?
• Ce putem face pentru avea mai multă răbdare în relația cu Dumnezeu (Osea 12:6)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

De multe ori ne găsim satisfacția în lucrurile pe care reușim să le obținem prin șmecherii, sau prin compromisuri. Ne simțim în siguranță datorită persoanelor pe care le cunoaștem, sau a proprietăților pe care le deținem, iar când avem probleme nu ne sfiim să facem orice putem pentru a le rezolva, cu ajutorul resurselor și a cunoștințelor noastre. Dintr-o dată parcă imaginea Israelului din această lecție seamănă tare mult cu imaginea vieții noastre. Să lăsăm lucrurile și cunoștințele, și să ne încredem în Domnul! Să trăim în așa fel încât să se vadă clar în jurul nostru că noi trăim prin credință.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 22:1-10

VERSETUL DE AUR: Ieremia 22:3

„Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta!”– Ieremia 22:3

SCOPUL: Să înțelegem care sunt rezultatele ascultării față de Dumnezeu și consecințele promise pentru neascultare.  

CONTEXTUL LECȚIEI

Contextul istoric al acestei lecții e același ca cel din lecția precedentă, așa că nu-l vom mai repeta aici. Vom adăuga însă că, deși a fost contemporan cu împăratul Iosia, Ieremia nu amintește nimic despre reformele religioase produse în țară de el. Ieremia nu scrie despre Iosia, iar cartea 2 Regi nu amintește despre Ieremia. Se pare că Ieremia, care era purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, a considerat că ,,reforma religioasă“ n-a fost o veritabilă ,,renaștere“. Cu toate că a arătat frumos la suprafață, reforma n-a atins straturile adânci ale inimi.

În relaţia lui cu Dumnezeu, Ieremia era un profet, iar în relaţia lui cu poporul era un patriot. Ieremia a reuşit să intre deopotrivă şi în viaţa poporului său şi în natura divină, identificându-se cu amândouă. El nu s-a mulţumit să vorbească „pentru” Dumnezeu, ci a vorbit „împreună” cu El şi nu s-a oprit doar să vorbească poporului, ci s-a coborât să fie „împreună” cu ei în suferinţă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Pentru Iuda (Ieremia 22:1-5)

• Destinatarii mesajului (v. 1, 2)
• Mesajul în sine (v. 3)
• Consecințele (v. 4, 5)

2. Pentru popoare (Ieremia 22:6-10)

• Imaginea distrugerii (v. 6, 7)
• Exemple de neascultare (v. 8, 9)
• Doliu pentru exilați (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care era eșecul conducătorilor poporului conform v. 3?
• Cum am putea să confruntăm eșecurile celor aflați în poziții de autoritate, respectându-i, în același timp?
• Ce trebuie să facem, în calitate de creștini, atunci când politicile guvernamentale sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu?
• Care sunt cele trei categorii de victime la care se face referire în v. 3? Cum am putea noi astăzi să respectăm porunca aceasta?
• Care sunt consecințele neascultării?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Viaţa lui Ieremia este o încurajare pentru toţi cei fragili şi singuratici, pentru toţi cei chemaţi de Dumnezeu, dar neprimiţi de oameni. Cu răbdare, cu blândeţe şi cu perseverenţă, el este purtat de Dumnezeu prin toate încercările şi reuşeşte să-şi ducă până la bun sfârşit slujirea. Mulţi din cei tari şi înflăcăraţi au căzut. Un chipeş Saul, un înţelept capabil ca Solomon, un viteaz ca Samson s-au rostogolit sub vânturile împotrivitoare ale vieţii. Firavul şi plângăreţul Ieremia a rămas însă în picioare. Uneori stejarii falnici cad sub apăsarea furtunii. Rămân însă în picioare sălciile plângătoare biciuite de vânt la marginea apelor, dar care ascultă de Dumnezeu și umblă cu El prin credință.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 21:8-14

VERSETUL DE AUR: Ieremia 21:12

„casă a lui David! Aşa vorbeşte Domnul: «Faceţi dreptate dis-de-dimineaţă şi scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre! ” – Ieremia 21:12

SCOPUL: Să înțelegem mesajul pe care Domnul l-a transmis prin Ieremia și să explicăm de ce uneori poporul lui Dumnezeu suferă mai mult decât păgânii pedeapsa lui Dumnezeu. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ieremia a fost profetul plângerilor, al bocetelor. Rânduit de Dumnezeu să activeze într-o perioadă de dezastru național, omul acesta a văzut dincolo de aparențe, la dizolvarea fibrei naționale și la descompunerea morală a celor care se pretindeau ,,sfinți“.

Profetul a vorbit într-o perioadă traumatică pentru poporul lui Dumnezeu. Cele zece seminții din regatul de nord fuseseră duse deja în robie de asirieni. Profeții Isaia și Mica au murit după ce mesajele lor au căzut pe urechi surde. Ieremia este ultimul dintre profeți chemat să-i avertizeze pe iudei și să-i anunțe că a venit vremea pedepsei. Ieremia s-a născut în timpul domniei lui Manase, împăratul apostat care a anulat în țară toate reformele bune făcute de tatăl său, Ezechia. Manase a făcut ca Iudei să ajungă într-o stare mai jalnică decât ,,neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (2 Regi 21:2-9).

Capitolele 21– 45 conțin vești bune pentru că Ieremia privește dincolo de vremea pedepsirii la vremea restaurării finale a națiunii. Porțiunea aceasta este scrisă prioritar în proză, ceea ce înseamnă că transmite mai ales gândurile și planurile lui Dumnezeu. Pe termen lung, după ce Babilonul îi va deporta pe iudei și va devasta Ierusalimul, unii din popor se vor întoarce, vor reconstrui cetatea. Este loc pentru speranță!

STRUCTURA LECȚIEI

1. Către popor (Ieremia 21:8-10)

• Confruntați cu o opțiune (v. 8)
• Consecințe (v. 9, 10)

2. Către casa Împăratului (Ieremia 21:11-14)

• Judecata (v. 11, 12)
• Pedeapsa (v. 13, 14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea folosi opțiunile cu care se confruntau cetățenii Ierusalimului în lecția de azi, pentru a ilustra cele două căi eterne care există pentru întreaga omenire? (Comparați cu Deuteronom 30:15, Matei 7:13, 14)
• De ce ar vrea Dumnezeu să facă rău cetății (v.10)?
• Cum răspundem argumentului că Dumnezeu este dragoste și așadar nu ar face rău nimănui, niciodată?

APLICAȚII PRACTICE

Ieremia este unic printre profeți prin faptul că prezice un Nou Legământ pe care Dumnezeu îl va face cu fiecare evreu în mod individual. El vestește astfel timpurile Noului Testament (alt nume pentru Legământul cel Nou), prin care Domnul Isus cheamă individual oamenii să vină la El.

Domnul Isus ne-a avertizat că trebuie să stăruim în credință ca să scăpăm de mânia viitoare. S-au ridicat însă mulți învățători mincinoși care propovăduiesc o siguranță falsă a mântuirii și care tolerează trăirea în păcat. Apostolul Pavel ne-a avertizat că suntem mântuiți prin credință, dar vom fi evaluați după fapte și că fiecare dintre noi trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Christos, unde, ne spune apostolul Petru, ,,dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit şi cel păcătos?“ (1 Petru 4:18)

TEXTUL LECȚIEI: Zaharia 8:1-8, 11-17

VERSETUL DE AUR: Zaharia 8:15

„tot aşa, acum, Mă întorc în aceste zile şi hotărăsc să fac bine Ierusalimului şi casei lui Iuda. Nu vă temeţi!” – Zaharia 8:15

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem și să descriem modurile în care Dumnezeu promite pacea. Să explicăm ce înseamnă râvna lui Dumnezeu pentru poporul Lui.

CONTEXTUL LECȚIEI

Deşi este mult mai scurtă, cartea lui Zaharia poate fi aşezată alături de profeţiile lui Isaia, Daniel şi Ezechiel în ceea ce priveşte bogăţia de informaţii asupra „vremurilor viitoare”. Împreună, aceste patru cărţi sunt corespondentul Apocalipsei din Noul Testament.

Există viitor pentru cei care au trecut prin pedeapsă? Pentru evreii ai căror părinți au fost pedepsiți aspru de Dumnezeu prin robia babiloniană, cartea lui Zaharia răspunde așa: Da, există un viitor dincolo de pedeapsă! Dumnezeu se îndură de poporul Său și-i pregătește un viitor strălucit!

Ca şi Hagai, Zaharia este un profet al reconstrucţiei. El este ridicat de Dumnezeu să vorbească evreilor care se întorseseră în Palestina după cei 70 de ani petrecuţi în robia Babiloniană și să le redea speranța mesianică. Altădată un neam puternic şi vestit, evreii ajunseseră acum doar o rămășiță care locuia în ţara lor doar datorită bunăvoinţei unui stăpânitor al lumii de atunci. Situaţia lor materială, politică şi socială era vrednică de toată mila. În acest context, Dumnezeu i-a folosit pe Hagai şi Zaharia să le spună celor întorşi din Babilon că nu trebuie să se oprească la prezentul dezolant, ci trebuie să spere şi să lucreze pentru viitorul glorios pregătit de Iehova. Hagai a avut un mesaj aspru şi critic; prin Zaharia, Dumnezeu a lucrat altfel: mesajul lui Zaharia a trecut repede peste neajunsurile prezentului descoperindu-le viitorul strălucit care îi aşteaptă. Zaharia este un vestitor al slavei şi al lucrărilor lui Mesia. Cartea lui Hagai este scurtă și nu consemnează nici o singură vedenie măcar. Cartea lui Zaharia este lungă și conține opt viziuni. Hagai se adresează lucrării prezente pe care trebuia să o facă poporul. Zaharia îi motivează pe evrei îndemnându-i să privească în viitor. Amândouă mesaje au fost necesare atunci și amândouă ne sunt de folos și astăzi.

Pentru a descrie planurile viitoare pe care le-a făcut Dumnezeu cu poporul ales, Zaharia a primit de la Domnul opt vedenii, patru predici şi două rostiri profetice (oracole). Capitolele 7 și 8 sunt o dezbatere despre post prilejuită de o întrebare a celor întorși din robie.

Primele 8 capitole ale cărţii au fost scrise ca o încurajare a poporului în lucrarea de rezidire a Templului. Ultimele 6 capitole au fost adăugate după terminarea reconstrucţiei şi prevestesc lucrarea lui Dumnezeu prin Mesia. Mesajul din cartea lui Zaharia a trecut de la stăpânirea popoarelor străine la stăpânirea lui Mesia, de la pedeapsă la vremuri de pace şi de la nelegiuire la trăirea în sfinţenia prezenţei Domnului.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Stabilitate  (Zaharia 8:1-8)

• Întoarcerea în Sion (v. 1-3)
• Reconstrucția Ierusalimului (v. 4-8)

2. Prosperitate (Zaharia 8:11-17)

• Schimbare (v. 11-15)
• O nouă responsabilitate (v. 16, 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă râvna lui Dumnezeu pentru Sion (v. 2)? Cum poate fi râvna plină de mânie? Ce legătură este între râvnă și gelozie? (Vezi Zaharia 1:14, Ezechiel 8:3, 5, Isaia 9:7, 37:32, 59:17, 63:15, 2 Cor. 11:2, Filipeni 3:6)
• De ce schimbă Dumnezeu numele Ierusalimului și al muntelui (v. 3)?
• Ce este „rămășița poporului”?
• Care sunt lucrurile pe care le urăște Domnul conform acestui pasaj? Cum putem să ne ferim de ele?

APLICAȚII PRACTICE

Capitolele 7 și 8 din cartea Zaharia încep partea mesianică a profeției și introduc promisiuni cu privire la venirea lui Mesia și la consecințele respingerii Lui. Dragostea lui Dumnezeu pentru Sion, cetatea Lui aleasă, face să se manifeste gelozia amestecată cu mânie din partea Lui împotriva celor ce-l oprimau. Dumnezeu s-a întors la popor ca să-l binecuvânteze, așa cum Domnul Isus a venit la noi ca să ne mântuiască. Planul lui Dumnezeu pentru noi include mântuirea prin Domnul Isus, schimbarea vieții noastre și o nouă responsabilitate pe care o avem să trăim ca oameni răscumpărați prin jertfa Domnului Isus. Acest lucru este un har deosebit, ce trebuie să ne motiveze să trăim numai în credința în Domnul Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Țefania 3:14-20

VERSETUL DE AUR: Țefania 3:19

Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum. – Țefania 3:19

SCOPUL: Să identificăm elementele restaurării relației dintre popor și Dumnezeu, și să înțelegem care este semnificația fiecăruia dintre ele. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ţefania a fost un prinţ din familia lui David care a fost chemat de Dumnezeu la slujba profeţiei. El a fost deci rudă de sânge cu împăratul Iosia, dar aceasta nu l-a împiedicat să predice un mesaj aspru. Se prea poate ca influenţa lui Ţefania să fi fost unul dintre factorii care l-au influenţat pe Iosia în mişcarea lui de trezire spirituală a ţării. El a văzut însă, asemenea lui Ieremia, că mișcarea de reformă a fost doar de suprafață, lipsită de o schimbare corespunzătoare a inimilor.

Domnia lui Iosia a adus în Iuda o vreme de întoarcere la litera şi ritualul religios din „vremurile bune”. Prima reformă a lui Iosia s-a produs în anul 628 î.Cr. în cel de al doisprezecelea an de domnie (2 Cron. 34:3-7). Împăratul a înlăturat altarele lui Baal, a dărâmat stâlpii idoleşti şi a ars oasele profeţilor mincinoşi pe altarele lor. Şase ani mai târziu (622 î.Cr.), cea de a doua mişcare de reformă condusă de Iosia s-a produs atunci când preotul Hilchia a găsit Cartea Legii în Templu (1 Cron. 34:8-35:19). Aceste două reforme au fost însă prea mici şi au venit prea târziu. Schimbarea a fost mai mult administrativă, decât spirituală (2 Imp. 22-23) Proorocul Hulda i-a spus lui Iosia că Dumnezeu apreciază intenţiile lui bune, dar că poporul neînfrânat şi neschimbat în trăirile lui va trebui pedepsit cu asprime (2 Împ. 22:15-20). Înnoirea făcută în ţară de Iosia a fost mai mult o reformă, decât o renaştere.

Nu este de mirare că Ţefania nu pomeneşte nimic despre reformele religioase ale lui Iosia. Analiza lui asupra stării spirituale a poporului a mers dincolo de straturile superficiale ale aparenţelor. Ceea ce a văzut el în starea evreilor a fost nestatornicie, păcat şi nelegiuire. Expunând public vinovăţia oamenilor, Ţefania strigă cu putere anunțând venirea „zilei Domnului”. Acest uragan al mâniei divine se va năpusti peste ţară şi o va face una cu pământul. Ţefania şi Ioel au cântat împreună oda răzbunării lui Dumnezeu asupra împărăţiei lui Iuda. Dincolo de vremea pedepsei, Ţefania vede şi el vremea îndurării şi a slavei.

În ultima parte a cărţii sale (Ţefania 3:9-20), Ţefania trece de la tema mâniei la tema restaurării. Pedeapsa nu este ţelul ultim al lui Dumnezeu. Popoarele vor fi disciplinate, dar, după aceea, Îl vor chema pe Domnul împreună şi Îi vor sluji într-un gând. Buzele popoarelor vor fi curăţite pentru ca toţi să I se poată închina şi să Îl laude. Din Iuda va supravieţui un popor mic, dar smerit şi credincios, care va lua locul căpeteniilor mândre.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sărbătoare (Țefania 3:14, 15)

• Cum să lăudăm (v. 14)
• Pe cine să lăudăm (v. 15)

2. Promisiune (Țefania 3:16-20)

• În ziua aceea (v. 16-18)
• În vremea aceea (v. 19, 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să ne exprimăm mulțumirea față de Dumnezeu?
• Cum descrie profetul Țefania bucuria lui Dumnezeu cu privire la poporul Său mântuit?
• Cum descrie profetul Isaia bucuria lui Dumnezeu pentru poporul Său mântuit? (Vezi Isaia 65:19)
• În ce fel am putea contribui la întoarcerea la Dumnezeu a celor pierduți? Ce criterii putem utiliza pentru a distinge între lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le facem noi în acest sens, pe cele pe care vrea să le facă alții, și pe cele pe care le rezervă pentru El? (vezi v. 19, 20)

APLICAȚIE PRACTICĂ

Finalul cărții Țefania ne amintește de faptul că restaurarea poporului necesită puterea și voința lui Dumnezeu. Numai El este cel care are puterea să restaureze relația oamenilor cu El însuși. de aceea promisiunea din Țefania cu privire la restaurarea rămășiței este relevantă pentru noi astăzi: ea prevestește restaurarea relației noastre cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos. 

Creștinii au fost eliberați din robia păcatului, însă noi încă trăim într-o lume care este prinsă în această robie. Astfel eliberarea noastă completă nu a avut loc încă. Noi avem încredere în promisiunea lui Dumnezeu cu privire la aceasta pentru El a spus, printre altele că „Cel Care ne întăreşte împreună cu voi, în Cristos, şi Care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a dat în inimă Duhul ca pe o garanţie.” (2 Corinteni 1:21, 22) Cu toate că Împărăția lui Dumnezeu încă nu s-a arătat în totalitate, lucrarea Sa de restaurare este garantată de prezența Duhului Său cel Sfânt. 

Așadar trebuie să ne bucurăm și să sărbătorim aceste realități minunate! Să ne bucurăm și să exclamăm împreună cu Apostolul Pavel că suntem convinși „că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creaţie nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!” (Romani 8:38, 39)

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 61:8-11, Isaia 62:2-4

VERSETUL DE AUR: Isaia 61:8

„Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi voi încheia cu ei un legământ veşnic.” – Isaia 61:8

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care este legământul veșnic la care se face referire în acest text, și să învățăm cum putem să nu trăim în nelegiuire, ci în dreptate și curăție. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Isaia poartă numele autorului ei, „Isaia, fiul lui Amoţ” (1:1). Slujba lui Isaia s-a desfăşurat în timpul domniei a patru împăraţi din Iuda: Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia; ea însă a început numai spre sfârşitul domniei lui Ozia. Prin urmare, trebuie să se fi întins pe o perioadă de circa patruzeci de ani în a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.Cr. Isaia precizează că în anul morţii împăratului Ozia L-a văzut pe Domnul (740 î.Cr.). El a activat în timpul când asirienii au dus Israelul în captivitate, 722 î.Cr., şi încă câţiva ani după aceea.

Nici o carte a Vechiului Testament, exceptând cartea Psalmii, nu este amintită sau citată aşa de mult ca cea a profetului Isaia. El a fost adesea denumit profetul evanghelistic, profetul Veştii Bune. Această carte este plină cu referiri la Mântuitorul care avea să vină. Numai din paginile cărţii profetului Isaia s-ar putea scoate un tablou exact despre viaţa şi activitatea pământească, despre moartea şi învierea Domnului Isus Cristos. Aceste referiri la Mesia nu se limitează numai la o parte a cărţii, ci ele se află răspândite în toată cartea.

Ultima parte a cărții, capitolele 58–66, duce învăţătura despre planul lui Dumnezeu cu Israelul, viitoarea slavă a poporului său, la punctul culminant. Ne lovim aici, ca şi în alte multe părţi ale Cuvântului lui Dumnezeu, de o puternică opoziţie între cei răzvrătiţi şi cei credincioşi. Ni se reamintește aici despre măreția și slava lui Dumnezeu. De douăzeci şi cinci de ori Dumnezeu este numit „Sfântul lui Israel” în cartea Isaia. Pentru că El este Sfântul, poate salva pe aceia care îşi pun încrederea în El şi trebuie să-i judece şi să mustre pe cei ce Îl resping şi nesocotesc poruncile Lui.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un popor de preoți (Isaia 61:8-11)

• Atitudini și acțiuni (v. 8)
• Rezultate și reacții (v. 9-11)

2. Un popor de oameni neprihăniți (Isaia 62:2-4)

• Un nume nou (v. 2)
• Numele cele vechi vor fi șterse (v. 3, 4)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce este mai important: să învățăm să iubim ceea ce iubește Domnul, sau să urâm ceea ce urăște El? De ce?
• De ce e important cum ne îmbrăcăm? Care este portul credinciosului?
• Ce înseamnă că vom avea un nume nou? Ce legătură are asta cu noul legământ?
• Dacă Dumnezeu ți-ar permite să-ți alegi chiar acum un nume nou, ce nume ți-ai alege având în vedere și textul din Apocalipsa 2:17?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cartea Isaia ni-L prezintă pe Mântuitorul nostru într-un detaliu imposibil de negat. El este singura cale spre cer, singurul mijloc de obținere a harului lui Dumnezeu, singura Cale, singurul Adevăr, singura Viață (Ioan 14.6, Fapte 4.12). Știind prețul pe care l-a plătit Hristos pentru noi, cum putem neglija sau respinge „o mântuire atât de mare”? (Evrei 2.3) Avem doar câțiva ani pe pământ în care să venim la Hristos și să îmbrățișăm mântuirea pe care ne-o oferă. Nu există o a doua șansă după moarte, și veșnicia în Iad este un timp foarte lung.

Cunoști oameni care pretind că sunt credincioși în Hristos dar care au două fețe, care sunt ipocriți? Ei sunt poate cea mai bună reprezentare a felului în care Isaia a văzut națiunea lui Israel. Israelul avea o înfățișare de neprihănire, dar era doar de fațadă. În cartea Isaia, prorocul îl cheamă pe Israel să-L asculte pe Dumnezeu cu toată inima lui, nu doar în exterior. Dorința lui Isaia a fost ca aceia care i-au auzit și i-au citit cuvintele să fie cercetați să se întoarcă de la ticăloșia lor și să-și îndrepte fața spre Dumnezeu, pentru iertare și vindecare.

TEXTUL LECȚIEI: Estera 7:1-10

VERSETUL DE AUR: Estera 7:10

„Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.” – Estera 7:10

SCOPUL: Să explicăm modul în care planul lui Haman a fost greșit, să vedem care dintre elementele acestei relatări sunt providențiale și să înțelegem ce înseamnă să păcătuiești nefăcând ceea ce ai fi putut să faci (păcatul prin omitere).   

CONTEXTUL LECȚIEI

Cele trei mici cărţi de la sfârșitul secţiunii rezervate cărților istorice, Ezra, Neemia şi Estera, ne dezvăluie lucrarea făcută de Dumnezeu cu evreii întorşi din robia babiloniană. Deosebirea dintre cartea Estera şi celelalte două este că, în timp ce Ezra şi Neemia descriu soarta celor întorşi în ţara lui Israel, Estera descrie un eveniment petrecut în viaţa milioanelor de evrei rămaşi răsfiraţi prin toate ţările imperiului.

Xerxes, unul dintre cei mai renumiţi împăraţi ai antichităţii, a pornit cu o expediţie militară împotriva Greciei iar flota sa a fost înfrântă în bătălia de la Salamina (480 î.Cr.). A fost una dintre cele mai importante bătălii navale din istorie. Xerxes acela este tocmai Ahaşveroş, împăratul persan pomenit în cartea Esterei. Din cele scrise de istoricul grec Herodot, se pare că ospăţul din primul capitol al cărţii Estera a fost prilejuit tocmai de consiliul pentru pregătirea expediţiei amintite. Patru ani mai târziu, când Xerxes mai căuta încă mângâiere după dureroasa înfrângere suferită, evreica Estera a fost făcută împărăteasă (Estera 2:16).

Subiectul întregii acţiuni al cărții Estera este clar: Dumnezeu ştie să-şi păstreze poporul Său în mijlocul celor mai adverse condiţii. Departe de casă, pierduţi în mijlocul unui uriaş imperiu, fără privilegii, dar cu demnitatea celor ce nu se pleacă decât în faţa lui Iehova, evreii au părut o pradă uşoară în ochii verosului Haman, unul dintre cei mai înalţi demnitari ai împăratului. Pentru potolirea propriului său orgoliu, acest Haman pune la cale o stratagemă prin care urmăreşte distrugerea tuturor evreilor din imperiul persan. Evenimentele se succed cu repeziciune, situaţiile se schimbă pe neaşteptate şi Haman se trezeşte condamnat la moarte.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Explicarea conspirației (Estera 7:1-4)

• Al doilea ospăț (v. 1, 2a)
• A doua cerere (v. 2b)
• Al doilea răspuns (v. 3, 4)

2. Vinovatul, dat de gol (Estera 7:5-8)

• Întrebarea împăratului (v. 5)
• Răspunsul împărătesei (v. 6)
• Arestarea vinovatului (v. 7, 8)

3. Execuția (Estera 7:9-10)

• O decizie justă (v. 9)
• Un rezultat just (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce a fost împăratul surprins de cererea Esterei? 
• E normal să avem dușmani? Cine poate fi considerat un dușman al nostru?
• Există circumstanțe în care putem să vorbim „de rău” pe cineva? Care ar fi acestea? (vezi Matei 23:27, Fapte 23:1-5, Iacov 4:11, Iuda 9)
• Ce este providența lui Dumnezeu și cum putem identifica situații providențiale în viața noastră?
• Care este diferența dintre păcatele de omitere și cele de comitere?

APLICAȚII PRACTICE

Prin cererea ei, Estera dă dovadă încă o dată de un curaj remarcabil, având în vedere riscurile implicate. Avea nevoie de curaj ca să vină neinvitată în fața împăratului care o destituise pe regina dinaintea ei fiindcă nu venise în fața împăratului. Avea nevoie de curaj ca să se împotrivească dușmanului Haman care nu era altul decât favoritul împăratului și sfătuitorul său de încredere – era cuvântul ei împotriva cuvântului lui. Avea nevoie de curaj că să pledeze pentru poporul ei – un popor cu privire la care împăratul tocmai decretase o sentință. Dar Dumnezeu este Cel care dă harul și puterea Sa celor care aleg să acționeze în dreptate și cu curaj, iar curajul Esterei era înrădăcinat în încrederea că, indiferent ce s-ar întâmpla, Dumnezeu va interveni. 

Dacă privești la contextul în care te afli, este vreun aspect în care crezi că trebuie să iei o anumită poziție, așa cum a făcut-o Estera, chiar dacă acest lucru implică anumite riscuri din punct de vedere uman?

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 15:1-8, 12-14, 20-23, 42-45

VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 15:19, 20

„Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi..” – 1 Corinteni 15:19, 20

SCOPUL: Să identificăm elementele cheie ale Evangheliei așa cum le prezintă Apostolul Pavel; să explicăm de ce a doua venire a lui Cristos este cheia înțelegerii viitorului nostru; să identificăm schimbările survenite la nivel personal în viața noastră după ce l-am primit pe Domnul Isus ca mântuitor personal.

CONTEXTUL LECȚIEI

Corintul era un mare centru comercial, cultural, religios şi vai, un mare centru al desfrâului. Intrarea apostolului Pavel în oraş s-a petrecut la mai bine de o sută de ani după ce Iulius Cezar reconstruise cetatea, transformând-o într-o nouă capitală a Ahaiei. Din punct de vedere maritim, Corintul era un oraş situat pe promontoriul dintre două porturi: Chencrea la est şi Laceum la vest. Această poziţie i-a asigurat accesul traficului maritim comercial din toată lumea. Când spuneai Corint, spuneai afluenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux, afluenţă materială şi… iar afluenţă materială. Când Pavel aminteşte de: „aur, argint şi pietre preţioase” în capitolul 3, el vorbeşte cu oameni care cunoşteau foarte bine valoarea acestor mărfuri.

Pavel a venit la Corint după ce vizitase Atena. Acolo avusese o experienţă nu prea încurajatoare cu cei ce-l ascultaseră (Fapte 17:15-34). Probabil că starea lui sufletească nu era prea bună. Grecia nu părea să fie un câmp bun pentru Evanghelie. După îngâmfata Atena, a urmat decăzutul Corint! Nu-i de mirare că Dumnezeu a trebuit să i se arate noaptea şi să-l încurajeze (Fapte 18:9-10).

Epistola este ca un sandviș cu mai multe feluri de umpluturi. Cele două felii care-l alcătuiesc sunt învățătura despre ,,cruce“ (1 Cor. 1) și despre ,,învierea morților“ (1 Cor 15).

În ceea ce privește învățătura despre cruce, apostolul trebuie să-i scoată pe corinteni din reflexul gândirii grecești pentru care ceea ce se întâmpla cu trupul nu avea nici un fel de valoare. Ei nu puteau pricepe că o jertfire a trupului poate aduce izbăvire la nivelul sufletului.

În ceea ce privește învierea, apostolul trebuie iar să-i ajute să depășească limitările gândirii lor grecești. Grecii credeau în nemurirea sufletului, dar nu vedeau de ce ar trebui și trupul să învieze. Cu migală și cu argumente din lumea creației lui Dumnezeu, apostolul le dovedește realitatea trupească a vieții de după moarte. Cel mai mare argument al său rămâne însă învierea lui Christos, urmată de arătările Lui de după moarte. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Elementul central al predicării  (1 Corinteni 15:1-8)

• Nu degeaba (v. 1, 2)
• Conform scripturii (v. 3, 4)
• Mărturia învierii (v. 5-8)

2. Elementul central al credinței (1 Corinteni 15:12-14)

• Învățături false (v. 12)
• Credință inutilă (v. 6)

3. Elementul central al nădejdii (1 Corinteni 15:20-23, 42-45)

• Pârga (v. 20)
• Noul Adam (v. 21-23)
• Trupul înviat (v. 42-45)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Este mărturia personală importantă în predicarea Evangheliei? De ce, sau de ce nu?
• Discutați despre persoane din Biblie care și-au folosit cu succes mărturia personală în împărtășirea Evangheliei. 
• Având în vedere secularismul din ce în ce mai accentuat al culturii în care trăim, care ar fi câteva metode prin care ne putem aminti constant de adevărul versetelor 13 și 14 din textul de astăzi?

APLICAȚII PRACTICE

Este foarte important să înțelegem că moartea și învierea Domnului Isus sunt evenimente istorice care pot fi dovedite. Atât dovezile morții cât și ale învierii ar trebui să fie cunoscute de toți credincioșii pentru a le putea discuta cu cei necredincioși în prezentarea Evangheliei. În afară de textele Biblice din Evanghelii, mai jos prezentăm pe scurt câteva din aceste dovezi și vă încurajăm să le studiați mai în amănunțime folosind și alte resurse. O carte deosebit de bună în acest sens este cartea lui Lee Strobel, În apărarea lui Isus. 

Există foarte multe dovezi istorice cu privire la răstignirea Domnului Isus. Însă pentru că nu poate avea loc o înviere fără o moarte, și pentru că unii susțin că Domnul Isus de fapt nu a murit pe cruce, ci numai a leșinat, sau a fost în comă, câteva dovezi ale morții Domnului Isus sunt: 

• Răstignirea înseamnă moarte sigură. Omul răstignit moare prin asfixiere datorită greutății corpului ce apasă pe cavitatea toracică și nu-i permite să mai respire. 
• Călăii romani erau profesioniști în execuțiile condamnaților și nu ar fi coborât pe nimeni de pe cruce viu. 
• Domnul Isus a fost înjunghiat în piept, în zona inimii. Știm asta pentru că Biblia ne spune că la înjunghiere a curs sânge și apă. Lucrul acesta e explicat prin faptul că în jurul inimii se află pericardul care conține un lichid apos. Dacă Domnul nu era mort deja, acea înjunghiere i-ar fi fost fatală.
• Ucenicii nu ar fi crezut în înviere, dacă nu ar fi fost siguri că Domnul Isus a murit cu adevărat. 

Iată acum câteva dovezi ale învierii Domnului Isus:

• Mormântul gol și sigiliul rupt
• Panica soldaților romani și încercarea preoților de a răspândi zvonuri false despre Domnul Isus
• Faptul că totul s-a petrecut la Ierusalim, unde oricine putea merge să verifice și să vadă mormântul gol.
• Transformarea radicală a ucenicilor care după ce fugiseră speriați când Domnul Isus fusese arestat, acum, după ce-l văzuseră înviat, erau gata să-și dea viața pentru el, și au și făcut-o. Foarte puțini oameni sunt atât de naivi încât să meargă la moarte pentru o minciună. 
• Faptul că Domnul Isus a fost văzut de foarte mulți oameni după înviere, și de foarte multe grupuri de oameni în același timp. Acest lucru ne spune că cei care l-au văzut nu au avut halucinații, pentru că nu există halucinații colective. 

Toate acestea sunt dovezi indubitabile are morții și învierii Domnului Isus. El a murit ca plată pentru păcatele întregii omeniri, din trecut, prezent și viitor. Fără moartea și învierea Domnului Isus, nu poate exista mântuirea, și pentru că Domnul Isus a murit și a înviat putem avea certitudinea că El se va întoarce, așa cum a promis, să ia la El biserica Lui. Având această nădejde, cum trăim noi astăzi? În ce fel ne influențează acest lucru comportamentul și prioritățile vieții?