SCOPUL LECȚIEI: Să studiem rugăciunea lui Pavel și să enumerăm lucrurile pentru care s-a rugat, înțelegând ideea și semnificația termenului „ochii inimii”, și să învățăm să ne rugăm și noi așa.

TEXTUL LECȚIEI: EFESENI 1:15-23

VERSETUL DE AUR: EFESENI 1:18

[Mă rog] să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moştenirii Lui în sfinţi – Efeseni 1:18

CONTEXTUL LECȚIEI

Efeseni este cea mai profundă scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor” lui. Efeseni și Coloseni seamănă foarte mult în limbaj una cu alta. Nu mai puțin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii către cei din Efes se găsesc aproximativ identic în scrisoarea adresată Colosenilor. Și acest fapt întărește convingerea noastră că, plecând de la o problemă locală, apostolul a dezvoltat-o apoi într-o lucrare adresată tuturor Bisericilor.

Tema epistolei către Efeseni este strâns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gândul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficienţa lui Isus Cristos”.

În Isus Cristos locuiesc „toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. (Col. 2:3) „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El”. (Col. 1:19) „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. (Col. 2:9) El este singurul prin „care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”. (Col. 1:14) Toată epistola adresată Colosenilor este clădită pe ideea că Cristos este „atotsuficient” pentru toate nevoile noastre.

Epistola scrisă Efesenilor este o dezvoltarea a acestei idei. Întreaga epistolă poate fi rezumată în două versete plasate în primul capitol:

„…căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăși într-unul, în Cristos, toate lucrurile; cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efes. 1: 9-10).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Rugăciune pentru prezent (Efeseni 1:15-16)

• Datorită credinței și dragostei (v. 15)
• De mulțumire (v. 16)

2. Rugăciune pentru creștere (Efeseni 1:17-19)

• Pentru a-L cunoaște pe El (v. 17)
• Pentru a fi luminați (v. 18-19)

3. Slavă pentru puterea lui Dumnezeu (Efeseni 1:20-23)

1. Cristosul glorificat (v. 20-21)
2. Trupul lui Cristos (v. 22-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea include mulțumirea pentru frații și surorile noastre în viața noastră de rugăciune? În ce fel ne afectează acest lucru relația cu acești frați?
• Care sunt binecuvântările pentru care te rogi pentru frații și surorile tale? În ce fel pot aceste binecuvântări să afecteze biserica?
• Rugăciunile noastre sunt o parte foarte importantă a vieții noastre spirituale. Cum am putea să le facem mai profunde și mai eficiente? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Chiar și cele mai bune momente ale vieții pot fi dificile. Rugăciunea de mulțumire a lui Pavel din lecția de astăzi ne aduce aminte că în Domnul Isus avem o realitate eternă, deja începută, care ne transformă viața. Putem experimenta plinătatea vieții pentru că Domnul Isus dă acea plinătate trupului său, bisericii. Chemarea la acțiune pentru această lecție este destul de simplă – dar destul de dificilă: odihnește-te în adevărul acesta: noi nu facem nimic pentru a crea realitatea că Tatăl a ales să se descopere în Fiul și să ne aducă la o mai mare cunoaștere a Lui prin Duhul. Tot ce putem face este să mulțumim pentru această realitate și să ne străduim în mod constant să trăim demn de chemarea Lui. Domnul nostru este Domnul universului și ne dă viață din plin.

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre binecuvântările spirituale menționate de apostolul Pavel în textul de astăzi și să facem o comparație dintre adopția fizică și cea spirituală, încercând să înțelegem lucrarea pe care Domnul a făcut-o în viața noastră. 

TEXTUL LECȚIEI: EFESENI 1:1-14

VERSETUL DE AUR: EFESENI 1:3

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. – Efeseni 1:3

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel se afla din nou închis. De data aceasta nu la Cezarea, ci la Roma. Apostolul se numește pe sine: „întemnițatul lui Isus Cristos pentru voi” (Efeseni 3:1). El își sfătuiește cititorii cu autoritatea unuia care este „întemnițat pentru Domnul” (Efes. 4:1), devenind pentru Evanghelie „un sol în lanțuri” (Efes. 6:20). Epafra vine să-l viziteze și-i aduce vești nu prea bune despre Biserica din Colose. Pavel tocmai voia să-l trimită la Colose pe Onisim, sclavul fugit de la stăpân și acum „încreștinat” de apostol. Profitând de această „potrivire”, Pavel se așterne iarăși la masa de scris și le adresează Colosenilor o scrisoare în care tratează „rătăcirea” care apăruse în această Biserică. În timpul scrierii, apostolul își dă seama însă că subiectul este mult prea important pentru a nu fi împărtășit și celorlalte Biserici. De aici se naște hotărârea lui de a dezvolta tema abordata în scrisoarea către Colose, amplificând-o într-un fel de „scrisoare circulară” către toate bisericile.

Tema epistolei către Efeseni este strâns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gândul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficienţa lui Isus Cristos”.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Salutul (Efeseni 1:1-2)

• Din partea lui Pavel (v. 1a)
• Pentru credincioși (v. 1b-2)

2. O binecuvântare nemărginită (Efeseni 1:3-14)

• Din partea lui Dumnezeu (v. 3)
• Prin Cristos (v. 4-12)
• În Duhul (v. 13-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În viața trăită în sfințenie, uneori apar tensiuni datorită relațiilor cu necredincioșii. Ați experimentat vreodată aceste tensiuni? Cum arată ele? Ce putem face pentru a le rezolva?
• Care sunt binecuvântările spirituale din viața ta? 
• Ai încredere deplină în Duhul Sfânt? Cum îți dezvolți această încredere?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Capacitatea de a-L lăuda și de a ne închina lui Dumnezeu în mod liber și adecvat este într-adevăr o parte a moștenirii noastre și o manifestare a Duhului Sfânt în viețile noastre. În timp ce toate lucrările Lui oferă ocazia de a ne închina, adoptarea noastră în propria familie a lui Dumnezeu este un motiv deosebit de laudă. Fie ca noi, cei care am fost aduși în familia Tatălui prin Fiul Său și prin Duhul Său, să-L lăudăm pentru mântuirea noastră.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem procesul de selecție a lui David și să-l comparăm cu cel al lui Saul rugându-ne ca Domnul să ne dea și nouă o inimă curată. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 SAMUEL 16:1-13

VERSETUL DE AUR: 1 SAMUEL 16:7b

Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă– 1 Samuel 16:7b

CONTEXTUL LECȚIEI

O mare parte din contextul acestei lecții este împărtășit cu cel din lecția precedentă. Primul împărat al Israelului, Saul, a fost identificat de Domnul și uns de Samuel. Dar Saul și-a depășit rolul și nu a ascultat de Domnul (1 Samuel 13:7b–14; 15:2–33). Saul a demonstrat din ce în ce mai mult neajunsurile de a avea un împărat. Drept urmare, Domnul a decis să găsească un alt împărat (15:35). Evenimentele din această lecție au avut loc cândva în timpul domniei de 40 de ani a lui Saul, care a durat între 1050 și 1010 î.Cr. Domnia lui David nu avea să înceapă până în 1010 î.Cr., dar Saul și familia lui știau cu mult înainte de atunci că nu ei erau începutul unei dinastii în Israel (1 Samuel 23:16–17).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeu alege un nou împărat (1 Samuel 16:1-3)

• Respingerea (v. 1)
• Direcția (v. 2-3)

2. Dumnezeu îl alege pe David (1 Samuel 16:4-13)

• Sosirea la Betleem (v. 4-5)
• Respingerea fiilor mai mari (v. 6-10)
• Alegerea lui fiului de păstor (v. 11-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Uneori există situații, ca cea în care s-a aflat Samuel, în care trebuie să acționăm, pentru a face voia Domnului, într-un mod care nu este pe placul celor din jur. Cum putem să ne asigurăm că în astfel de situații suntem în voia Domnului cu adevărat?
• Ce ai putea învăța dintr-o situație în care nu ai fost promovat într-o funcție de autoritate, deși ți-ai fi dorit, sau ai fi meritat? Cum poți să slujești în mod eficient, chiar dacă nu ai fost chemat să fii lider?
• Duhul Domnului a venit peste David după ce el a fost uns de Samuel. Noi cum experimentăm prezența Duhului Sfânt în viața noastră și ce putem face în mod concret pentru a urma călăuzirea Lui?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Alegerea lui Dumnezeu a depășit așteptările omenești și demonstrează că Domnul cunoaște inima omului. Suntem dezavantajați atunci când luăm decizii pe baza a ceea ce vedem. Și vederea poate să nu se limiteze la ceea ce simțim chiar în fața ochilor noștri. Ne temem că războiul și persecuția ar putea veni la noi, ne temem de violență; ne temem de următorul uragan, tornadă sau cutremur. Deplângem eșecurile morale ale liderilor noștri seculari și, mai ales, ale liderilor creștini. Dar, ca și David, am fost unși cu Duhul Sfânt (2 Corinteni 1:21–22). Iar acest Duh ne duce nu în frică de ceea ce vedem, ci cu încredere în ceea ce nu vedem, cu speranța în ceea ce cunoaștem prin credință (5:7). La fel ca Samuel, nu știm adesea întreaga poveste sau ce trebuie să facem în viitor. Pentru profet, ca și pentru noi, Domnul dă informațiile necesare pentru a putea acționa cu credință. Putem lucra cu încredere atunci când suntem concentrați să devenim mai asemănători Domnului Isus și să-i chemăm pe alții să-L iubească așa cum facem noi. Când privești lumea, nu te baza doar pe simțurile tale. Cere-i lui Dumnezeu o inimă care să vadă ceea ce vede El, pentru a privi dincolo de teamă și păcat la lucrarea Lui răscumpărătoare și dorința Lui pentru inimile tuturor oamenilor. Să ne rugăm așa cum a făcut David: „Zidește în mine o inimă curată, Doamne!” (Psalmul 51:10).

SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm circumstanțele care au dus la cererea lui Israel de a avea un împărat și să înțelegem de ce dorința lui Israel pentru un împărat reprezenta o respingere a Domnului din partea lor. De asemenea, să învățăm cum să identificăm și să evităm astfel de lucruri în viața noastră care ar putea reprezenta o respingere a Domnului. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 SAMUEL 8:4-7, 1 SAMUEL 10:17-24

VERSETUL DE AUR: 1 SAMUEL 10:19a

Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: «Pune un împărat peste noi!»– 1 Samuel 10:19a

CONTEXTUL LECȚIEI

În aranjamentul creștin al cărților Vechiului Testament, 1 și 2 Samuel sunt incluse cu cele 12 cărți istorice (Iosua–Estera). Ele înregistrează trecerea de la teocrație (a fi guvernat de Domnul) la monarhie (a fi guvernat de un rege pământesc). Cărțile 1 și 2 Samuel pot fi împărțite în următoarele secțiuni: 

I. Sfârșitul perioadei judecătorilor (1 Samuel 1–8) 

II. Alegerea lui Dumnezeu și respingerea lui Saul (1 Samuel 9–15) 

III. Dumnezeu îl alege pe David și căderea lui Saul (1 Samuel 16–31) 

IV. Stabilirea tronului lui David (2 Samuel 1–10) 

V. Păcatul lui David și fuga din Ierusalim (2 Samuel 11–18) 

VI. Restabilirea lui David la Ierusalim (2 Samuel 19–20) 

VII. Moștenirea lui David (2 Samuel 21–24) 

Perioada judecătorilor a durat mai mult de 300 de ani, din 1380 până în 1050 î.Cr. Judecătorii făceau dreptate și slujeau ca lideri militari aleși de Dumnezeu atunci când oamenii erau asupriți de invadatori străini. Acest lucru este spus pe scurt în Judecătorii 2:6–19 și este consemnat în detaliu în restul acelei cărți. Slujirea profetică a lui Samuel a început în ultima parte a acelor ani deplorabil, în 1067 î.Cr.; acesta a fost un timp când Israel nu avea rege (Judecători 18:1; 19:1). Acesta a fost și o perioadă în care condițiile morale în rândul oamenilor erau haotice: „fiecare a făcut ce a considerat de cuviință” (21:25). În rolul său de tranziție, Samuel este uneori menționat ca ultimul dintre judecători (1 Samuel 7:6, 15–17) și primul dintre profeți (3:20; Fapte 3:24; 13:20). Samuel a fost unul dintre cei mai mari judecători ai lui Israel. După ce a eliberat țara de asupritori, el a înființat un tribunal pentru a administra dreptatea (1 Samuel 7:16). Deciziile lui au fost respectate, pentru că erau conform legii.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dorința de a avea un împărat (1 Samuel 8:4-7)

• Respingerea lui Samuel  (v. 4-5a)
• Respingerea Domnului (v. 5b-7)

2. Proclamarea unui împărat (1 Samuel 10:17-24)

• Chemarea poporului (v. 17-19a)
• Alegerea lui Beniamin (v. 19b-20)
• Alegerea lui Saul (v. 21-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există situații în care suntem ispitiți să îmbrățișăm norme culturale ce ne contrazic identitatea în Cristos?
• De ce a reprezentat dorința lui Israel de a avea un împărat o respingere a lui Dumnezeu?
• Care dintre binecuvântările Domnului din viața ta te pot încuraja în momentele când ți-e greu să te încrezi în Domnul?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În ciuda faptului că a fost respins de oameni, Domnul a ales să nu-i abandoneze. El i-a pedepsit uneori (2 Cronici 36:15–21), dar a continuat să-și iubească poporul și să lucreze prin ei (vezi Geneza 12:1–3). Același lucru este valabil și pentru noi. Deși luăm decizii care îl întristează pe Dumnezeu, El nu ne abandonează și nu încetează să lucreze prin biserică. El are puterea de a folosi chiar și cele mai rele decizii ale noastre pentru gloria Sa (Romani 8:28). Samuel și bătrânii erau îngrijorați de viitorul lui Israel, deși aveau planuri foarte diferite de a atenua această îngrijorare. În același mod, conducerea în biserici – fie că sunt slujitori, prezbiteri sau alți lideri – trebuie să privească spre viitorul congregațiilor lor și al bisericii din întreaga lume. Când luăm în considerare planurile noastre, totuși, nu trebuie să ignorăm avertismentele oamenilor evlavioși care nu împărtășesc o opinie majoritară. Avem un aliat în acest efort pe care Israelul nu l-a avut: prezența Duhului Sfânt în viața fiecărui credincios (Fapte 2:17–21). Fie ca să căutăm claritate de la Domnul în fiecare decizie, rezistând înțelepciunii lumești, astfel încât să putem continua să ne trăim chemarea ca preoție a credincioșilor (1 Petru 2:4–12). 

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem contextul istoric al persecuției israeliților și să înțelegem de ce a pus Ghedeon prima întrebare. De asemenea să stabilim câteva căi prin care să nu mai cădem victime unor idei false când ne gândim dacă Dumnezeu este cu noi sau nu.

TEXTUL LECȚIEI: JUDECĂTORI 6:1-2, 7-16

VERSETUL DE AUR: JUDECĂTORI 6:23

Şi Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri”.– Judecători 6:23

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Judecătorilor prezintă relatări despre o serie de lideri („judecători”) care au apărut pentru a salva Israelul de persecuțiile străine în perioada 1380-1050 î.Cr. Aceste relatări istorice prezintă un model destul de trist: israeliții au păcătuit, Dumnezeu i-a pedepsit cu persecuția străină, israeliții s-au pocăit, a venit un izbăvitor și a urmat pacea. Ghedeon, eliberatorul-judecător al lecției de astăzi, a fost al cincilea dintre circa 14 judecători; a slujit în această calitate în prima jumătate a secolului al XII-lea î.Cr. Madianiții, asupritorii pe care Ghedeon trebuia să-i confrunte în textul de astăzi, proveneau din ceea ce este acum nordul Arabiei Saudite sau sud-estul Iordaniei. Ei creaseră o societate sofisticată bazată pe comerț în Peninsula Arabică cu culturile din jurul perimetrului său (Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia; compară Geneza 37:28). Nu erau barbari. Madianiții aveau legături istorice cu Israel (vezi Exodul 18:1; etc.), o istorie care a inclus conflicte (vezi Numeri 25:14–18; Psalmul 83:9–12).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Persecuția madianită (Judecători 6:1-2)

• Pedeapsa (v. 1)
• Fuga (v. 2)

2. Eliberarea divină (Judecători 6:7-16a)

• Avertizare profetică (v. 7-10)
• Asigurarea angelică (v. 11-12)
• Răspunsul lui Ghedeon (v. 13)
• Clarificarea din partea lui Dumnezeu (v. 14-16a)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ne putem da seama dacă perioadele mai dificile din viață sunt pedepse pentru păcat, sau doar o consecință a vieții într-o lume căzută? Cum reacționăm la aceste realități?
• În ce fel am putea să avertizăm oamenii despre pedeapsa lui Dumnezeu spunând adevărul în dragoste?
• Ce daruri spirituale ți-a dat Dumnezeu pe care nu le folosești și ai putea să începi să le folosești? 
• Când simți o anumită chemare, cum poți să-ți dai seama dacă e de la Dumnezeu sau nu?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Textul de astăzi începe o relatare a modului în care Israel a experimentat eliberarea de sub persecuție. Dumnezeu mai eliberase în trecut, dar părea că nu mai vrea să facă acest lucru. Ca și în cazul multor relatări despre chemarea profeților sau a regilor, eroul de aici (Ghedeon) ajunge să exprime confuzia pe care o mai putem simți atunci când credința și experiențele noastre par să se ciocnească. Când se întâmplă asta, ne putem bloca într-un ciclu nesfârșit al întrebării „de ce”, așa cum a făcut Ghedeon (comparați cu Ieremia 5:19; 13:22; 16:10; etc.). În această privință, este important să remarcăm ce lipsește din Judecătorii 6:14: Domnul nu a răspuns la întrebarea „de ce” a lui Ghedeon din Judecători 6:13. Noi suntem răspunzători înaintea Domnului, nu El față de noi (comparați cu Iov 38–41). Întrebările noastre „de ce” nu vor primi întotdeauna răspuns; uneori Domnul ne va spune doar ce urmează. 

Uneori pot apărea probleme atunci când încercăm să alergăm înaintea Domnului presupunând că știm ce urmează (exemple: Numeri 14:39–45; Iosua 7:1–12). De asemenea, Ghedeon pare să se fi lăsat să cadă în această capcană mai târziu (Judecători 8:24–28). Totuși, în general, Ghedeon a fost atent la voința Domnului. El a refuzat să devină rege, insistând că numai Dumnezeu ar trebui să conducă Israelul (Judecători 8:22–23). La fel ca noi toți, Ghedeon a experimentat atât succese, cât și eșecuri. Când a auzit chemarea la acțiune, și-a exprimat deschis îndoielile, cerându-i lui Dumnezeu răspunsuri. Dar când Dumnezeu nu a răspuns la aceste întrebări, Ghedeon a vrut semne miraculoase (vezi 6:17–22, 36–40). 

S-a spus că există două moduri de a învăța lucruri: prin înțelepciune și prin experiență. Înțelepciunea este atunci când învățăm din greșelile altora; experiența este atunci când învățăm din propriile greșeli. Viața lui Ghedeon este consemnată pentru ca noi să putem învăța din succesele și eșecurile lui (comparați cu Romani 15:4; 1 Corinteni 10:11; 2 Timotei 3:16). Deși chemarea lui diferă de cea a creștinilor, viața lui Ghedeon are încă multe învățături pentru noi. Domnul încă ne cheamă să slujim. El încă spune că este cu noi (Matei 28:19–20). Dar noi suntem cu El?

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ne amintim despre istoria Rebecăi ale lui Iacov și Esau și să învățăm cum să rezolvăm conflictele într-un mod plăcut lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: DEUTERONOM 32:3-6, 10-14, 18

VERSETUL DE AUR: DEUTERONOM 32:46

Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia – Deuteronom 32:46

CONTEXTUL LECȚIEI

Pe măsură ce cartea Deuteronom se apropie de sfârșit, liderul lui Israel, Moise, era pe punctul de a muri. Ca urmare a schimbării iminente a conducerii, Moise a vorbit public pentru ultima oară. Rezultatul sunt câteva discursuri și cântări mai scurte (Deuteronom 29:2–33:29) care servesc drept o concluzie dramatică a slujirii sale. La început, Moise i-a îndemnat pe israeliți să-și amintească și să accepte prevederile legământului lui Dumnezeu (Deuteronom 29–30). Acest legământ s-a bazat pe dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său și pe iubirea și angajamentul lor față de El (vezi 4:37–40; 5:2–3; 6:5–6; 7:9; 11:1; 13:4) . Nerespectarea cerințelor lui Dumnezeu ar avea drept rezultat consecințe negative dramatice pentru Israel (vezi 28:15–68). În plus, discursul lui Moise a inclus o declarație despre succesorul său (31:1–8), o recitare a legii (31:9–13) și o prezicere a viitorului (31:14–29). În mijlocul discursurilor lui Moise, el a cântat o cântare pentru popor (Deuteronom 31:30–32:43). Cântarea amintește de psalmii care celebrează relația oamenilor cu Dumnezeu (exemple: Psalmii 78; 105; 106). Cele trei părți ale cântării vorbesc despre amploarea relației israeliților cu Dumnezeu. Loialitatea lui Dumnezeu este în contrast cu păcătoșenia lor (Deuteronom 32:1–14). Ca rezultat, consecințele negative sunt sigure (32:15–35). Cu toate acestea, iertarea, vindecarea și protecția pot fi încă obținute (32:36–43).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Credincioșia lui Dumnezeu (Deuteronom 32:3-6)

• Datorită măreției Sale (v. 3-4)
• În ciuda unei generații corupte (v. 5-6)

2. Bunătatea lui Dumnezeu (Deuteronom 32:10-14)

• Prin protecția Lui (v. 10-12)
• Prin binecuvântările Sale (v. 13-14)

3. Apostazia poporului (Deuteronom 32:3-6)

1. Au uitat de Stânca lor (v. 18a)
2. Au uitat de Făcătorul lor (v. 18b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt câteva dintre atributele măreției lui Dumnezeu? Vezi Psalmul 90:1-2, Isaia 66:1-2, Ieremia 10:10, Ioan 4:24, Apocalipsa 21:6.
• Uneori nu luăm în considerare poruncile lui Dumnezeu. Cum am putea evita astfel de situații?
• Ce înseamnă că Dumnezeu e stânca noastră? Ce să facem ca să nu uităm acest lucru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

De-a lungul istoriei bisericii, credincioșii și-au exprimat bucuriile, îndoielile, temerile și speranțele prin cântare. Aceste cântece de închinare i-au modelat pe credincioși în ucenici ai Domnului Isus maturi din punct de vedere spiritual. Cântarea nu ar trebui să fie un fel de sedativ care ne amorțește. Mai degrabă, cântarea noastră ar trebui să includă pocăință cu laudă și autoexaminare cu satisfacție. Numai așa cântarea ne poate modela ca popor al lui Dumnezeu. 

La suprafață, natura cântecului din textul de astăzi este mai degrabă cinică; evidențiază eșecul poporului Israel. Cu toate acestea, cântarea duce la o declarație de speranță. Mântuirea lui Dumnezeu ne va transforma și susține, dacă oamenii își amintesc de angajamentul Său statornic față de ei. Drept urmare, poporul lui Dumnezeu poate cânta faptele sale mărețe, în timp ce mărturisesc eșecul de a le aprecia. Același tip de uitare îi poate afecta pe creștinii de astăzi, când uităm că mântuirea noastră este un dar de la Dumnezeu. Nu am câștigat noi acest drept; ne-a fost dat gratuit. Dumnezeu ne susține atunci când recităm povestea credinței noastre și trăim implicațiile ei în viața noastră.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim despre nașterea lui Moise și despre modul în care el a fost salvat, evitându-se o mare nedreptate. De asemenea să explorăm cum am putea răspunde și rezolva o potențială nedreptate în viața de zi cu zi. 

TEXTUL LECȚIEI: EXODUL 2:1-10

VERSETUL DE AUR: EXODUL 2:2

Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.. – Exodul 2:2

CONTEXTUL LECȚIEI

Cu câteva secole înainte de evenimentele din textul Scripturii din această lecție, Dumnezeu îi promisese lui Avraam, un cioban nomad din Mesopotamia, că va avea numeroși urmași. (Geneza 15:5). Un astfel de urmaș, Iosif (25:24), a fost îndepărtat de pe pământul său strămoșesc și dus în Egipt. Prin puterea și îndrumările lui Dumnezeu, Iosif a ajuns într-o poziție de mare respect în slujirea faraonului egiptean (41:41–57). În cele din urmă, Iosif și-a adus familia extinsă să locuiască cu el în Egipt (Geneza 50:22; Exod 1:1–5). Descendenții lui aveau să devină israeliții. Secole mai târziu, ei „s-au înmulțit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei” (1:7). Promisiunea lui Dumnezeu devenise realitate. Urmașii lui Iacov vor locui în țara Egiptului 430 de ani (vezi Exod 12:40). 

La un moment dat, un nou faraon a venit la putere și a fost îngrijorat de creșterea populației israeliților (1:8–10). Identitatea exactă a faraonului în cauză este necunoscută. Unii savanți consideră că faraonul în cauză era Ramses al II-lea (aprox. 1290–1224 î.Cr.). Faraonul acesta a văzut prezența tot mai mare a israeliților ca pe o amenințare. Pentru a înăbuși creșterea lor în număr și pentru a exercita putere asupra lor, faraonul i-a obligat la munci grele și a pus peste ei stăpâni sclavi (Exod 1:11–14). Tratamentul opresiv al faraonului s-a intensificat când a ordonat ca „să se arunce în râu orice băiat care se va naşte şi se lase toate fetele să trăiască.” (1:22). În ciuda acestei asupriri, Dumnezeu i-a binecuvântat pe urmașii lui Iacov. Datorită femeilor evreice (vezi Exodul 1:15–20), mulți băieți evrei au supraviețuit copilăriei. Această lecție evidențiază răspunsul mai multor femei la porunca nedreaptă a faraonului. Un eveniment aparent mic – nașterea unui copil și creșterea lui – a servit drept cale prin care Dumnezeu a oferit un răspuns corect la o situație nedreaptă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un răspuns unic (Exodul 2:1-4)

• Ascuns acasă (v. 1-2)
• Adăpostit la râu (v. 3-4)

2. O salvare neașteptată (Exodul 2:5-10)

• Descoperirea fiicei (v. 5-6)
• Sugestia surorii (v. 7-9)
• Semnificația fiului (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care ar trebui să fie răspunsul nostru la anumite legi omenești care contrazic legile lui Dumnezeu? Vezi Exodul 1:15-21, Estera 3:12-4:17, Daniel 3, Daniel 6, Romani 13:1-7 și Tit 3:1.
• În ce situații e mai bine să așteptăm ca să lucreze Dumnezeu înainte de acționa noi? 
• Moise a fost adoptat de fiica lui Faraon. Oare am putea și noi să ne implicăm în viața unor copii și tineri din biserică sau din comunitate pentru a-i uceniciza? Cum putem face asta?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Povestea despre nașterea și creșterea lui Moise declanșează mai multe întrebări decât răspunsuri. Una dintre cele mai mari necunoscute se referă la motivele fiicei faraonului și dorința ei de a ajuta. Scriptura nu indică dacă ea se temea de Dumnezeu sau nu. În ciuda legăturii ei cu faraonul, ea nu a fost depășită de cerințele brutale ale acestuia. Ea a fost beneficiara aceluiași sistem care i-a permis faraonului să acționeze opresiv. Dar ea a reușit să dea un răspuns corect la o situație nedreaptă. Cu toate acestea, adevăratele eroine ale acestei povești sunt mama și sora copilului. Ele și-au asumat un mare risc pentru a-l proteja pe Moise. Ele au avut credința că Dumnezeu va vedea răspunsul lor la nedreptate și va oferi o cale de ieșire. Acțiunile lor îndrăznețe au făcut loc acțiunilor îndrăznețe ale fiicei lui faraon. Dumnezeu oferă dreptate acolo unde domnește nedreptatea. El ne invită să acționăm reflectând caracterul lui Dumnezeu în viața de zi cu zi Dreptatea pe care Dumnezeu o cere de la poporul său nu este ipotetică — este activă și întruchipată.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem structura familiei lui Iacov, să explicăm legăturile dintre cele trei secțiuni de text din lecția de azi și importanța promisiunii lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: GENEZA 35:22-26, GENEZA 38:24-26, GENEZA 49:10-12

VERSETUL DE AUR: GENEZA 49:10

„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, și de El vor asculta popoarele.” – Geneza 49:10

CONTEXTUL LECȚIEI

La începutul narațiunilor patriarhale din Geneza, Dumnezeu a promis că va face din Avraam „un tată al multor neamuri” (Geneza 17:5). Din acești descendenți Dumnezeu a declarat că „vor ieși împărați” (17:6; vezi 17:16, 20). Totuși, au apărut situații cu privire la descendenți (vezi Geneza 16:1; 18:13; 30:1) și conflicte familiale (vezi 16:4–5; 25:19–34; 27:1–41). Aceste situații ar fi putut determina familia lui Avraam să se îndoiască de promisiunile lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu a rămas credincios, chiar și-a repetat promisiunile (vezi 35:11). Iacov, nepotul lui Avraam, a născut 12 fii; descendenții acestor fii au devenit semințiile lui Israel. 

Scriptura ne oferă două metode principale de numărare a semințiilor. Prima metodă enumeră semințiile cu o moștenire de pământ (vezi Numeri 1:5–15; 2:3–32; Iosua 13–19). Prin această metodă, fiii lui Iosif (Manase și Efraim) au fost socotiți ca seminții. Descendenții lui Levi nu au fost incluși în această numărare a celor 12 seminții, deoarece nu urmau să primească o moștenire de pământ (13:33). A doua metodă enumeră triburi după numele patriarhului fiecărei seminții (Geneza 46:8–25; 49:3–27; Deuteronom 27:12–14; 1 Cronici 2:2). Prin această metodă, descendenții lui Manase și Efraim au fost enumerați în schimb ca seminția lui Iosif. Promisiunea lui Dumnezeu despre împărăție va veni prin seminția lui Iacov. El nu-l  va alege nici pe fiul cel mare al lui Iacov (Reuben), nici pe fiul său favorit (Beniamin) pentru a fi strămoșul liniei împărătești. Mai degrabă, din Iuda va veni o împărăție veșnică.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Familia lui Iacov (Geneza 35:22-26)

• Doisprezece fii  (v. 22)
• Patru mame (v. 23-26a)
• Un tată (v. 26b)

2. Smerirea lui Iuda (Geneza 38:24-26)

• Situația lui Tamar (v. 24)
• Revelația lui Tamar (v. 25)
• Neprihănirea lui Tamar (v. 26)

3. Conducătorul lui Iuda (Geneza 49:10-12)

• Împăratul conduce (v. 10)
• Abundența Împăratului (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum v-au influențat și informat creșterea spirituală generațiile precedente de credincioși?
• Cum ar trebui să reacționăm când suntem confruntați cu privire la anumite decizii incorecte sau chiar păcătoase?
• În ce fel se vede abundența lui Dumnezeu în viața ta?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Promisiunile referitoare împăratul care va veni din seminția lui Iuda s-au împlinit în două moduri. În primul rând, ele au fost împlinite prin monarhia Davidică. David, un descendent al lui Iuda, a condus Israelul cu puterea dată de Dumnezeu (vezi 2 Samuel 7:5–15). David a împlinit parțial profeția; domnia lui era o umbră a împărăției ce urma. Al doilea mod în care promisiunile lui Iuda s-au împlinit a fost prin împăratul veșnic promis (2 Samuel 7:13, 16; Ieremia 33:17; vezi Psalmul 45:6). Profeții Vechiului Testament au căutat „un vlăstar… din tulpina lui Isai” (Isaia 11:1) care să adune pe toți oamenii (11:10–16). Stăpânirea lui va fi una de pace și neprihănire de la tronul lui David (9:7) și din seminția lui Iuda (Ieremia 23:5–6; Mica 5:2). 

Scriitorii Noului Testament au interpretat aceste promisiuni ca fiind despre Domnul Isus (vezi Matei 2:1–6; Luca 1:32; Evrei 7:14). Ca rege, Isus avea să aducă mântuirea lumii (Luca 2:29–32). Împărăția Sa, inaugurată la prima Sa venire, avea să se împlinească la a doua Sa venire pe pământ (vezi Apocalipsa 2:26–27; 5:5; 19:15). Iuda și familia sa nu au fost în niciun caz strămoși ideali pentru regalitate – au fost marcați de rivalitate, ceartă și multe probleme. Viața lui Iuda, în special, a fost plină de fapte nedrepte. A fost om nedesăvârșit și o alegere puțin probabilă de a fi strămoșul regalității. Cu toate acestea, planul de mântuire al lui Dumnezeu este transformator. El a condus o familie disfuncțională pentru a deveni națiunea Israel. Din această familie avea să iasă Mântuitorul lumii. El poate transforma oameni nedesăvârșiți în regi și împărați!

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim despre călătoria lui Iacov. Să înțelegem importanța numelor în acest text din Scriptură. În final, am dori să identificăm pe care dintre atitudinile și acțiunile lui Iacov ar trebui să le evităm și pe care să le adoptăm?

TEXTUL LECȚIEI: GENEZA 32:22-32

VERSETUL DE AUR: GENEZA 32:28

„Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”– Geneza 32:28

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul de astăzi provine dintr-un set mai larg de narațiuni cu privire la Iacov, fiul lui Isaac, și la conflictele sale. Conflictul lui Iacov cu fratele său, Esau, a început la nașterea lor (Geneza 25:26). Conflictul lor a devenit mai intens din cauza uneltirilor lui Iacov când a dobândit dreptul de întâi născut al fratelui său (25:29–34). Mai târziu, Iacov și-a păcălit tatăl să-i dea binecuvântarea pusă deoparte pentru primul născut, Esau (27:6–36). Uneltirile lui Iacov i-au distrus relația cu fratele său. Esau „a prins ură” și a amenințat că îl va ucide pe Iacov (27:41). Ca urmare, Iacov a fugit în casa unchiului său Laban (28:5). Iacov a muncit șapte ani pentru unchiul său pentru a obține mâna Rahelei, fiica lui Laban, în căsătorie (Geneza 29:18). Cu toate acestea, Laban i-a cerut lui Iacov să se căsătorească mai întâi cu Lea, ceea ce l-a condus la alți șapte ani de slujire pentru a se căsători cu Rahela (29:26–27). Iacov a înflorit în timpul petrecut în țara lui Laban, dar relația dintre cei doi bărbați s-a înrăutățit (Geneza 31:2). 

Acest lucru s-a datorat percepției lui Iacov despre tratamentul nedrept în ceea ce privește slujirea lui la Laban (31:6–7). Drept răspuns, Iacov și soțiile lui au luat tot ce aveau și au plecat pe furiș din casa lui Laban (31:17–21). În cele din urmă, Laban l-a confruntat pe Iacov și cei doi au convenit să facă un legământ (31:44). Conflictul lui Iacov cu unchiul său se încheiase. 

Textul de astăzi îl surprinde pe Iacov în pregătirea sa de a-și întâlni fratele. Dacă Iacov s-ar întoarce în țara promisă de Dumnezeu, atunci ar trebui să fie în relații bune cu Esau. Iacov a inițiat contactul trimițând mesageri pentru a cere o favoare lui Esau (Geneza 32:5). Esau a răspuns cu o promisiune de a apărea – împreună cu 400 dintre oamenii săi (32:6). Acest răspuns a adus lui Iacov teamă și necaz. Se pare că venise timpul ca amenințările lui Esau să fie îndeplinite. Iacov a răspuns cu teamă: și-a împărțit tabăra (Geneza 32:7–8), s-a apropiat de Dumnezeu în rugăciune (32:9–12) și a pregătit daruri pentru Esau (32:13–20). Frica lui Iacov era de înțeles; Dumnezeu îi făgăduise urmași (28:14). Un Esau înfuriat probabil nu l-ar ucide doar pe Iacov, ci și casa lui. Iacov, cunoscut pentru intrigile sale, și-a recunoscut deschis frica. De-a lungul vieții lui Iacov, planurile sale au dat în general roade în favoarea lui, și adesea în detrimentul altora. În lecția de azi vedem mult mai bine caracterul acestui om.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Lupta (Geneza 32:22-25)

• Situația lui Iacov (v. 22-23)
• Rana lui Iacov (v. 24-25)

2. Discuția (Geneza 32:26-29)

• O dublă solicitare (v. 26)
• O altă desemnare (v. 27-28)
• Bucuria divină (v. 29)

3. Rezultatele (Geneza 32:30-32)

• Protejat la Peniel (v. 30)
• Amintirea familiei (v. 31-32)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Uneori ne simțim părăsiți de Dumnezeu. Cum ar trebui să acționeze credincioșii în astfel de situații?
• Ce înseamnă să ai o viață plină de binecuvântări? Cum am putea răspunde din perspectiva Binecuvântărilor in Matei 5?
• Identitatea credinciosului creștin e dată de Domnul Isus. Ce implicații are faptul acesta în viața noastră de zi cu zi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Putem fi tentați să judecăm încăpățânarea lui Iacov din cauza familiarității noastre cu povestea lui. Cu toate acestea, putem admite că avem nevoie de multă rugăciune care să ne susțină în timpul luptelor din viața noastră. Dumnezeu este prezent – trebuie doar să ne deschidem ochii. Lupta lui Iacov l-a smerit și ia dat o nouă identitate înaintea lui Dumnezeu și a omului. Când ne luptăm – spiritual sau fizic – credincioșia noastră față de Dumnezeu îi va îndruma pe alții către El. El este cel care poate oferi adevărată odihnă (vezi Matei 11:28).

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ne amintim despre istoria Rebecăi ale lui Iacov și Esau și să învățăm cum să rezolvăm conflictele într-un mod plăcut lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: GENEZA 25:19-34

VERSETUL DE AUR: GENEZA 25:23

„Şi Domnul i-a zis:

„Două neamuri sunt în pântecele tău,

Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău.

Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt.

Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.” – Geneza 25:23

CONTEXTUL LECȚIEI

A doua jumătate a cărții Geneza ni-l prezintă pe Avraam (cunoscut inițial ca Avram) și neamul lui. Dumnezeu a promis că acest neam va fi calea prin care El va binecuvânta lumea (Geneza 12:1–3). În ciuda problemelor de fertilitate ale lui Avraam și ale Sarei și a vârstei lor înaintate (11:30; 12:4), Dumnezeu le-a dat un fiu, pe Isaac (21:1–7). Cu toate acestea, Avraam va avea alți fii de la alte femei. Agar, slujitoarea Sarei, l-a născut pe Ismael (Geneza 16:1–4, 15–16). După ce Sara a murit, Avraam și-a luat o altă soție, Keturah, care i-a născut alți fii (25:1–2). Cu toate acestea, Avraam l-a iubit cel mai mult pe Isaac (25:5–6). Isaac s-a căsătorit în cele din urmă cu Rebeca (24:67). Împreună s-au stabilit în partea de sud a Canaanului, lângă Peninsula Sinai (25:11; vezi 16:14). Pe parcursul cărții Geneza, aceste familii și conceptul de generații servesc drept puncte de tranziție în text. Pentru publicul original, acestea au servit drept repere pentru momente de mare semnificație și fiecare a marcat un nou accent în narațiune (vezi Geneza 5; 6:9–10; 11:10–27; 25:12–18). Cuvântul ebraic de bază tradus drept „carte” (Geneza 5:1; 6:9; 10:1, 32; 11:10; etc.) reamintește cititorilor să-și concentreze atenția asupra narațiunii viitoare și asupra indivizilor reprezentați. Această lecție se concentrează pe „spița neamului lui Isaac, fiul lui Avraam” (25:19a).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un anunț neașteptat (Geneza 25:19b-23)

• Două generații (v. 19b-22)
• Două națiuni (v. 23)

2. Diferențe clare (Geneza 25:24-28)

• Diferențe fizice (v. 24-26)
• Diferențe de personalitate (v. 27-28)

3. Nepăsare clară (Geneza 25:29-34)

1. Un om disperat (v. 29-32)
2. Un om disprețuit (v. 33-34)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Problemele de fertilitate sunt la fel de actuale și astăzi. Cum am putea, ca biserică, să susținem familiile care trec prin astfel de situații?
• Uneori există conflicte între copiii din aceeași familie. Ce pot face părinții în astfel de situații și cum trebuie să se roage pentru copiii lor fără a demonstra favoritisme?
• Ce ar trebui să facem atunci când intrăm în conflict cu fratele sau sora de corp? Ce rol are pocăința în aceste situații? Ce exemple biblice avem din care putem învăța cum să ne comportăm?
• Se spune că scopul scuză mijloacele. Este principiul acesta un principiu biblic? Ce învățăm în acest sens din lecția de azi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cititorii nu ar trebui să fie impresionați de atitudinile și acțiunile persoanelor descrise în această lecție. Isaac și Rebeca au arătat fiecare favoritism pentru unul dintre fiii lor, față de celălalt. Esau dorea o ușurare imediată față de beneficiile pe termen lung. Iacov a intrigat și și-a manipulat fratele pentru câștig personal. O poveste care a început cu iubirea și puterea lui Dumnezeu se transformă într-o poveste a oamenilor care urmăresc interese egoiste. Cu toate acestea, nu trebuie să idealizăm niciun personaj uman, deoarece Domnul este protagonistul acestei povești. El singur poate face bine din circumstanțe mai puțin decât ideale și oameni mai puțin decât ideali (vezi Romani 8:28; compară Geneza 50:20). Dumnezeu a lucrat prin această familie cu mari probleme și va lucra în viața tuturor copiilor Lui. Oamenii lui Dumnezeu nu trebuie să încerce să-i forțeze mâna. În schimb, ar trebui să avem încredere că planurile și scopurile Sale vor fi îndeplinite, indiferent de orice încercări ale noastre de a ocoli sau de a forța acele planuri.