SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem importanța imaginilor folosite de Ioan pentru a descrie Noul Ierusalim și să înțelegem pericolul interpretării greșite a acestor imagini.

TEXTUL LECȚIEI: APOCALIPSA 21:10-21

VERSETUL DE AUR: APOCALIPSA 21:14

„Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.” – Apocalipsa 21:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Orașele greco-romane din secolul I — precum Roma, Atena și Corint — au fost adesea descrise cu mare atenție de filozofii și scriitorii antici. Ei au făcut tot posibilul pentru a lăuda realizările acestor orașe, oferind în același timp descrieri captivante ale orașelor pentru cititorii care nu le cunoșteau. În textul Scripturii de astăzi, Ioan vede un oraș mare coborând din ceruri. El îl descrie într-o manieră care stârnește inimile credincioșilor ajutându-i să se gândească la ceea ce se pot aștepta. Viziunile profetice despre o cetate a lui Dumnezeu nu erau neobișnuite în textele biblice și evreiești. Psalmistul a descris frumusețea cetății lui Dumnezeu, asigurată pentru totdeauna prin prezența lui Dumnezeu (Psalmul 48). 

Profetul Isaia și-a imaginat centralitatea orașului lui Dumnezeu, Ierusalimul, în ultimele sale zile (Isaia 2:2–3). Acest Nou Ierusalim ar fi sursă de bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu (65:17–19). Tobit, un text evreiesc scris în perioada intertestamentală, descrie un Ierusalim ceresc foarte asemănător cu cel al lui Ioan. Orașul avea să fie reconstruit cu pietre prețioase și aur; avea să devină un loc în care Dumnezeul lui Israel avea să fie lăudat (Tobit 13:16–18). O viziune a profetului Ezechiel oferă cea mai notabilă comparație din Vechiul Testament cu viziunea lui Ioan. Ezechiel a fost dus pe un munte și i s-a arătat o viziune a ceea ce părea a fi un oraș (Ezechiel 40:2). Cea mai mare parte a viziunii lui Ezechiel include dimensiunile unui templu ceresc și curțile lui pentru a reflecta slava lui Dumnezeu (40:5–43:12). Viziunea include un râu dătător de viață care curge din templu (47:1–12) și granițele și diviziunile unui Israel restabilit (47:13–48:29). Viziunea culminează când Ezechiel vede porțile și dimensiunile orașului (48:30–35). O comparație strânsă între viziunile lui Ezechiel și Ioan va dezvălui diferențe între acestea. Cu toate acestea, viziunea lui Ioan este în armonie fundamentală cu tradiția teologică care a stat la baza celei a lui Ezechiel. De-a lungul istoriei, poporul lui Dumnezeu s-a ținut ferm de adevărul că Dumnezeu va asigura poporului Său victoria la sfârșitul vremurilor. Aceste viziuni, deși nu înfățișează neapărat o locație fizică, indică totuși credincioșia lui Dumnezeu față de poporul său.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Coborârea cetății (Apocalipsa 21:10-14)

• Slava eternă (v. 10-11)
• Perspectiva externă (v. 12-14)

2. Detalii despre cetate (Apocalipsa 21:15-21)

• Măsurători (v. 15-17)
• Materiale (v. 18-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum pot trăi creștinii în prezent asemenea locuitorilor din Noul Ierusalim? Cum ne încurajează textul din Apocalipsa 22:3-5, 12-17 în acest sens?
• Cum putem ajuta localitatea unde locuim să reflecte prezența și slava lui Dumnezeu? Cum pot răspunde creștinii la obstacolele care îi împiedică să caute pacea și binele cetății (Ieremia 29:7)?
• Cum testează Dumnezeu inimile credincioșilor (Proverbe 17:3) astfel încât aceștia să fie încercați prin foc (rafinați) și să producă slavă (1 Petru 1:7)? Cum trebuie să răspundă credincioșii la vremurile de testare și încercare, din perspectiva textului din Evrei 6:1-20?
• Cum ne ajută viziunea cerească prezentată de Ioan să avem pace și speranță în umblarea și lucrarea noastră zilnică?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cetatea cerească descrisă de Ioan strălucește datorită prezenței gloriei lui Dumnezeu, cu o strălucire mai puternică decât lumina soarelui. Speranța noastră este ca într-o zi să ne închinăm lui Dumnezeu în această splendoare și frumusețe cerească. Perspectiva prezenței gloriei lui Dumnezeu ar trebui să ne umple de speranță în viața aceasta. 

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem cine sunt cei care vor scăpa de „a doua moarte” și cei care nu vor scăpa; să înțelegem contrastul dintre vechea creație și noua creație; și să ne verificăm atitudinea pe care o avem față de lumea de azi, ținând cont de perspectiva eternă a acestui pasaj. 

TEXTUL LECȚIEI: APOCALIPSA 21:1-9

VERSETUL DE AUR: APOCALIPSA 21:4

„El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”– Apocalipsa 21:4

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Apocalipsei este ultima carte din Biblie. Este probabil și cea mai recentă carte din Biblie, scrisă de apostolul Ioan aproape de sfârșitul vieții sale. O tradiție foarte timpurie plasează scrierea în aproximativ anul 96 d.Hr. Acesta a fost ultimul an al domniei de 15 ani a împăratului roman Domițian, anul în care a fost asasinat. Ioan se afla pe insula Patmos din Marea Egee (Apocalipsa 1:9a). Insula era un loc steril, stâncos, cu o suprafață mai mică de 37 de km pătrați. În general, se crede că Ioan fusese exilat acolo ca pedeapsă pentru că a condus lucrări de evanghelizare interzise în orașul Efes (vezi 1:9b). Cartea Apocalipsa are trei părți. Primul capitol relatează o viziune a Domnului Isus cel înviat pe care Ioan o are pe insula Patmos. Domnul Isus i-a spus lui Ioan că el (Ioan) urma să primească viziuni despre lucruri glorioase și misterioase. Ioan trebuia să le noteze pentru a le trimite la bisericile din șapte orașe din apropiere (1:11).

A doua parte a cărții constă în mesaje personalizate către acele biserici (Apocalipsa 2–3). Uneori ne referim la aceste mesaje drept „scrisori către cele șapte biserici”, dar ele sunt mai mult decât atât. Fiecare servește ca o introducere a cărții în ansamblu pentru aceste biserici. A treia parte, Apocalipsa 4–22, este relatarea lui Ioan despre seria de viziuni pe care le-a experimentat. Acestea sunt viziuni despre Rai și activitățile sale, împreună cu cuvintele profetice transmise lui Ioan de îngerii care i-au servit ca ghid. Cartea Apocalipsa prezintă un tip de literatură cunoscut sub numele de literatură apocaliptică. Rădăcina cuvântului Apocalipsa nu înseamnă o „catastrofă la nivel mondial” (așa cum este cuvântul adesea folosit în mass-media astăzi), ci înseamnă „descoperirea celor ascunse” și, prin urmare, „revelație”. Această carte dezvăluie lucrările și planurile ascunse ale Domnului Dumnezeu Atotputernicul în mijlocul încercărilor și necazurilor bisericii, pentru a da speranță celor persecutați. Această carte face acest lucru de aproape 2.000 de ani, arătând cititorilor că răul nu va triumfa. Dumnezeu are un plan pentru a pune capăt puterii împăraților răi, a lui Satan și a aliaților săi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Uniți (Apocalipsa 21:1-4)

• Cerul și pământul (v. 1-2)
• Dumnezeu și poporul Lui (v. 3-4)

2. Despărțiți (Apocalipsa 21:5-8)

• Noua creație (v. 5-6a)
• Apa vieții (v. 6b-7)
• Iazul de foc (v. 8)

3. Tranziția (Apocalipsa 21:9)

• Mesager angelic (v. 9a)
• Soția Mielului (v. 9b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Conform textului din 1 Petru 4:7-11, care sunt lucrurile asupra cărora trebuie să ne concentrăm pentru a pregăti biserica pentru revenirea Domnului Isus? Putem face o ierarhie a importanței acestor acțiuni sau sunt toate la fel de importante?
• Cum poate folosi Dumnezeu durerea pentru a produce creștere spirituală?
• Care sunt practicile spirituale care ne ajută cel mai mult să fim biruitori? Care este rolul armurii spirituale descrise în Efeseni 6?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Textul de azi este o încurajare pentru cei care perseverează pe calea credinței; ei sunt biruitorii care vor moșteni noul pământ și noul cer.  În același timp, textul este o avertizare pentru cei care perseverează într-o viață trăită împotriva voii lui Dumnezeu („lași, necredincioși, scârboși, ucigași, desfrânați, vrăjitori, idolatri și toți mincinoșii”). 

SCOPUL LECȚIEI: Să prezentăm promisiunea Domnului Isus cu privire la Duhul Sfânt și să explicăm legătura dintre prezența Duhului Sfânt și trăirea în ascultare față de Domnul Isus Hristos.   

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 14:15-29

VERSETUL DE AUR: Ioan 14:16

„Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.”  – Ioan 14:16

CONTEXTUL LECȚIEI

Domnul Isus L-a revelat pe Dumnezeu omenirii. Domnul Isus era Cuvântul care „era Dumnezeu”; el a fost Cuvântul care „s-a făcut trup” (Ioan 1:1, 14; lecția 5). El a fost Mielul lui Dumnezeu care a venit să ridice păcatul lumii (1:29). Pe măsură ce Evanghelia după Ioan progresează, vedem un accent tot mai mare pus pe natura divină a Domnului Isus. El a fost acuzat că „s-a făcut deopotrivă cu Dumnezeu” (5:18). El a dat dovadă de putere de a învia morții și autoritate de a pronunța judecata (5:21–22). El a spus: „Eu și Tatăl suntem una” (10:30). Minunile sale au dovedit adevărul afirmațiilor sale (10:36–38). Punctul culminant al afirmațiilor Domnului Isus a venit într-o cameră de sus, în săptămâna înainte de moartea sa. Acolo Isus le-a spus ucenicilor Săi că nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin El (Ioan 14:6). Mai uimitor, el a declarat: „Oricine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” (14:9). Cu adevărat Dumnezeu a fost prezent cu poporul Său! Dar Domnul Isus a avut și anunț șocant pentru ucenicii săi în noaptea aceea: El trebuia să plece de la ei. Tocmai când își dădeau seama că aveau prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor, părea că erau pe cale să o piardă! În acest cadru, Isus a promis că va trimite pe altcineva, pe Duhul Sfânt. De la începutul lucrării Domnului lui Isus, Duhul Sfânta avut un rol activ (vezi Ioan 1:32; 3:5; 4:24; etc.), iar Domnul Isus a promis că într-o zi Duhul Sfânt va fi dăruit tuturor credincioșilor (7:39). În acea noapte de joi, în camera de sus, Domnul Isus a făcut ultimele pregătiri pentru ca acest lucru să fie posibil.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Duhul promis (Ioan 14:15-17)
   1. Condiția inițială (v.15)
   2. Promisiunea fermă (v. 16-17)

2. Asigurarea din partea Fiului (Ioan 14:18-24)

• Prezența (v. 18)
• Viața (v. 19)
• Cunoaștere (v.20)
• Păzirea poruncilor (v. 21)
• Clarificare (v. 22-24)

3. Scopul Duhului (Ioan 14:25-26)

• Mesajul din prezent al Fiului (v. 25)
• Lucrarea din viitor a Duhului (v. 26)

4. Perspectivă de viitor (Ioan 14:27-29)

• Revărsare de pace (v. 27)
• Mustrarea ucenicilor (v. 28-29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Domnul Isus a spus: „dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Enumerați câteva din poruncile Domnului Isus din Noul Testament. 
• Cum știm că o promisiune din Scriptură se aplică tuturor creștinilor și nu doar celor cărora li s-a făcut inițial? Ce pasaje din Scriptură susțin acest lucru?
• Cum trebuie să răspundem cuiva care pretinde că are o revelație din partea Duhului Sfânt?
• Care din afirmațiile Domnului Isus din textul de azi sunt cele mai încurajatoare? Care sunt cele mai dificile?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În viața avem la dispoziție diferiți consilieri, dar nu există niciun consilier care să fie disponibil întotdeauna și infailibil, în afară de Duhul Sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt este una cu totul aparte pentru că El face o lucrare de mijlocire și mângâiere fără de care viața creștină ar fi imposibilă. 

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim de evenimentele legate de învierea lui Lazăr; să explicăm cum dovedește învierea lui Lazăr veridicitatea afirmației făcute de Domnul Isus în Ioan 11:25 și să scoatem în evidență contrastul dintre viața trăită cu încrederea că Domnul Isus este „învierea și viața” și viața dinainte de mântuire.  

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 11:17-27, 38-44

VERSETUL DE AUR: Ioan 11:25-26

„Isus i‑a zis: „Eu sunt Învierea și Viața! Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi să moară, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi aceasta?””  – Ioan 11:25-26

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția din această săptămână îl găsește din nou pe Domnul Isus în Iudeea, după ce se retrăsese pentru a sluji pe malul de est al Iordanului (Ioan 10:40). Deseori remarcat este faptul că există șapte cuvinte celebre „Eu sunt [ceva]” ale Domnului Isus în Evanghelia după Ioan. Acestea se găsesc în Ioan 6:35; 8:12; 10:7, 9; 10:11, 14; 11:25; 14:6; și 15:1, 5. Lecția de astăzi se referă la a cincea dintre cele șapte, rostită de Domnul Isus în al treilea an al slujirii sale, ca prefață la învierea lui Lazăr.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Credință la înmormântare (Ioan 11:17-27)
   • Situația actuală (v. 17-19)
   • Frustrare (v. 20-22)
   • Viața (v. 23-26)
   • Credință (v. 27) 
2. Eliberat din mormânt (Ioan 11:38-44)

• Trăiri emoționale, peștera și piatra (v. 38)
• Cererea, obiecția, răspunsul (v. 39-40)
• Rugăciunea, credința, porunca (v. 41-44)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să îi mângâiem pe cei care plâng moartea cuiva drag? Ce versete biblice ne oferă învățătură în acest sens? 
• Ce putem spune unui prieten care este descurajat de faptul că Dumnezeu nu îi răspunde la rugăciune când se așteaptă? Ce învățăm în acest sens din Iov 2:13, 16:1-5 și 26:1-4?
• Dați exemple de Psalmi pe care putem să îi citim/recităm atunci când dorim să ne întărim credință în momente de frustrare?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, răspunde la rugăciunile noastre după planul Său divin, nu după dorințele sau nevoile noastre de moment, ceea ce poate duce la nemulțumire sau frustrare din partea noastră. Astfel de ocazii sunt oportunități de afirmare a credinței noastre, de care putem da dovadă în loc să ne lăsăm cuprinși de disperare și frustrare. 

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem relația dintre Fiul și Tatăl, așa cum este descrisă de Domnul Isus, și să înțelegem relația dintre mântuire și judecata divină. 

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 12:44-50

VERSETUL DE AUR: IOAN 12:46

„Eu ca Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.” – Ioan 12:46

CONTEXTUL LECȚIEI

După o introducere deosebit de frumoasă (Ioan 1:1–50), Evanghelia lui Ioan se concentrează pe cea mai mare parte a slujirii publice a lui Isus: lucrările și învățătura miraculoase (2:1–11:57, vezi lecția 6). În această secțiune a Evangheliei, Ioan a consemnat șapte relatări despre faptele miraculoase ale Domnului Isus și șapte relatări despre învățăturile Domnului Isus. Împreună ele evidențiază modul în care Isus și-a demonstrat misiunea în lume, o misiune dată de Tatăl ceresc. Dar pe parcursul acestei secțiuni a Evangheliei, ascultătorii Domnului Isus nu a putut și nu a vrut să accepte învățăturile Lui. I-au văzut minunile și l-au primit cu entuziasm. Cu toate acestea, de prea multe ori ei nu au reușit să înțeleagă corect învățătura Lui (vezi Ioan 6:14–15, 42, 52). Domnul Isus nu împlinea speranțele și dorințele pe care le aveau aceștia de la un mântuitor. Drept urmare, mulți au încetat să-L mai urmeze pe Domnul Isus (6:60–66). În ciuda faptului că L–au văzut și auzit pe Donul Isus, nu au demonstrat întotdeauna credință. 

Textul Scripturii de astăzi marchează o tranziție la o a treia secțiune a Evangheliei. Această secțiune povestește despre evenimentele din jurul morții și învierii Domnului Isus (Ioan 12:1–20:31). Având în vedere că jumătate din Evanghelia lui Ioan este dedicată evenimentelor din ultima săptămână din viața pe pământ a Domnului Isus, nu poate exista nicio îndoială cu privire la dorința lui Ioan. Un Mântuitor care face fapte miraculoase și oferă învățătură veșnică nu înseamnă prea mult fără evenimentele din Săptămâna Patimilor. Textul din Scriptură al acestei lecții este de fapt o ultimă predică a Domnului Isus pentru ascultătorii săi, în general, necredincioși. Imediat înainte de acest text, Ioan oferă un context editorial în jurul predării. Ioan citează cuvintele profetului Isaia pentru a încadra situația cu care se confruntă Isus (Ioan 12:37–38; vezi Isaia 53:1). Chiar dacă Isus a făcut multe fapte miraculoase, au existat oameni care nu au ajuns să-L creadă și să-L urmeze. Această realitate a fost evidențiată în natura venirii Domnului Isus la Ierusalim. Mulți oameni au sărbătorit intrarea Lui triumfătoare în Ierusalim (Ioan 12:12–19), dar alți oameni au cerut la răstignirea Lui câteva zile mai târziu (19:1–6). Ca rezultat al necredinței lor, mulți oameni vor experimenta multe consecințe și vor fi judecați (12:40; vezi Isaia 6:10).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Despre credință (Ioan 12:44-46)

• Vederea (v. 44-45)
• Credința (v. 46)

2. Despre judecată (Ioan 12:47-50)

• Timpul pentru mântuire și pentru judecată (v. 47-48)
• Cuvintele Tatălui (v. 49-50)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Lumina este, prin definiție, vizibilă. Dați exemple de lucruri care îi împiedică pe oameni să vadă lumina lui Dumnezeu la lucru în lume. Cum putem noi, ca și credincioși, să îi ajutăm pe oameni să Îl vadă pe Dumnezeu la lucru în lume?
• Care abordări de vestire a evangheliei ați constatat că lucrează mai bine pentru a-i chema pe oameni de la întunericul spiritual la lumina Domnului Isus Hristos?
• Dați exemple de obstacole care îi împiedică pe credincioși să păzească cuvintele Domnului Isus?
• Care este legătura dintre conceptele de auzire, credință și judecată în textul din Ioan 12:44-48? Cum se aplică textul din Iacov 1:22-25?
• Care din roadele Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23) ne ajută să avem atitudinea necesară pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Credința adevărată presupune mărturisirea lui Isus ca Domn și Mântuitor, urmată de o schimbare radicală a vieții. Cei care cred în Domnul Isus acordă prioritate păzirii poruncilor și rămânerii în Cuvânt, ceea ce duce inevitabil la o transformare după chipul lui Hristos.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem diferența dintre credința teoretică și cea practică. 

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 4:46-54

VERSETUL DE AUR: Ioan 4:53

„Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi spusese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și au crezut el și toată casa lui.” – Ioan 4:53

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia lui Ioan poate fi împărțită în patru părți majore: introducerea (Ioan 1:1–51), lucrarea pământească a Domnului Isus (2:1–11:57), evenimentele Săptămânii Mari (12:1–20:31), și o postfață (21:1–25). Textul Scripturii de astăzi provine din partea a doua. Această parte a Evangheliei prezintă lucrarea pământească a Domnului Isus prin șapte lucrări miraculoase (Ioan 2:1–11; 4:43–54; 5:1–15; 6:1–15; 6:16–24; 9:1–41; 11:1–57) și șapte predici (vezi 2:12–3:36; 4:1–42; 5:16–47; 6:25–71; 7:1–8:59; 10:1– 21; 10:22–42). Prezentate împreună, aceste momente concretizează natura slujirii Domnului Isus și oferă dovezi „că acesta este Alesul lui Dumnezeu” (1:34). Textul Scripturii din lecția noastră prezintă momentul în care Domnul Isus se întoarce în Galileea, regiunea primei sale minuni publice, la Cana (vezi Ioan 2:1–11). După săvârșirea acelei minuni, Domnul Isus a călătorit la Ierusalim în Iudeea pentru Paște (2:13). În timp ce se afla în Ierusalim, Isus a corectat anumite lucruri inadecvate care se întâmplau în zona templului (vezi 2:14–24) și s-a adresat unui lider religios (vezi 3:1–21). Textul nu oferă o perspectivă despre cât timp a stat Domnul Isus în Iudeea. Dându-și seama că fariseii îi observau popularitatea, Isus s-a întors în Galileea prin Samaria (Ioan 4:1–4). După o oprire de două zile în Samaria (4:43), Isus a ajuns în Galileea. Făcătorul de minuni din Galileea se întorsese! Modul în care Ioan prezintă învățăturile și lucrările miraculoase ale Domnului Isus evidențiază continuitatea lor și dă dovadă că El este mai mult decât un făcător de minuni. Domnul Isus a potolit setea de la nunta din Cana (Ioan 2:7–10), apoi a învățat o femeie samariteancă cum să-și potolească setea spirituală (4:10–15). În mod similar, Domnul Isus a predicat despre viața veșnică și a ilustrat această predică aducând din nou la viață un copil (4:43–54). Includerea de către Ioan a învățăturilor Domnului Isus dezvăluie că El este mai mult decât un făcător de minuni. Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, cel care dă viață veșnică (3:14–15) și apă vie (4:13–14). Evanghelia după Ioan pune un mare accent pe lucrările miraculoase ale Domnului Isus. Aceste lucrări servesc ca semne ale identității Domnului Isus ca Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 20:30–31). În ciuda acestor semne miraculoase, Evanghelia după Ioan recunoaște că mulți oameni nu l-ar accepta sau nu l-ar asculta pe Domnul Isus (exemple: 1:11; 2:18).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cererea unui tată (Ioan 4:46-50a)

• Un funcționar guvernamental (v. 46)
• Încrederea tatălui (v. 47-50a)

2. Răspunsul credinței (Ioan 4:50b-54)

• A crezut și a plecat (v. 50b-52)
• Credința care a urmat (v.53)
• Minune consemnată (v. 54)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cât de des ar trebui să aducem în fața lui Dumnezeu în rugăciune nevoile legate de vindecarea fizică?
• Cum Îi dăm slavă lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre, legate de probleme mici sau mari?
• Cum pot credincioșii să continue să Îl urmeze pe Domnul Isus cu credincioșie, chiar și atunci când nu există dovezi vizibile ale faptului că Dumnezeu lucrează? Cum este afectat acest răspuns de versete din 2 Corinteni 4:16-18 și Evreii 11:13?
• Cum trebuie să răspundă credincioșii când Dumnezeu nu răspunde atunci când ne așteptăm noi? Ce semnificație are versetul din 2 Petru 3:8-9?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Credința teoretică este lipsită de putere atâta timp cât nu se reflectă în mod practic în acțiunile noastre. Adevărurile biblice reprezintă fundația credinței noastre practice în Dumnezeu, pe care ne putem baza fără nicio ezitare. 

SCOPUL LECȚIEI: Să face deosebirea dintre lucrurile care dăinuie și cele ce sunt trecătoare; să observăm legătura dintre umblarea după neprihănire și căutarea Domnului; să luăm hotărârea de a-l căuta pe Domnul mai mult în săptămâna care urmează.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 51:1–8

VERSETUL DE AUR: Isaia 51:1

“Ascultați-Mă, voi care umblați după neprihănire, care căutați pe Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși.“ — Isaia 51:1

CONTEXTUL LECȚIEI

Romanul Poveste Despre Două Orașe de Charles Dickens debutează cu celebrele cuvinte “Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi…” Aceleași cuvinte pot fi folosite să descrie starea împărăției Iuda din timpul lui Isaia. Erau vremuri bune din perspectivă economică și militară (Isaia 2:7); erau vremuri grele din punctul de vedere al idolatriei și a robiei babiloniene care avea sa vină în consecință (Isaia 39:6-7). 

Într-un anumit sens, pedeapsa lui Iuda a fost un act de acuzare la adresa “dumnezeilor” falși, și la adresa păcatelor făcute de popor cu “aprobarea” acestor idoli. Poporul întorsese spatele Dumnezeului adevărat, în ciuda faptelor mărețe de eliberare pe care le experimentaseră ca popor, și în ciuda avertizărilor din Cele Zece Porunci, de a nu avea alți dumnezei sau chipuri cioplite (Exodul 20:3-6). Însă robia babiloniană a avut un efect purificator asupra lor. După întoarcerea din robie, observăm că idolatria încetează a mai fie o problemă pentru evrei (apar totuși probleme de altă natură). Evreii care s-au întors au rămas fermi în credincioșia lor (vezi Isaia 51:1-2, și în continuare), chiar dacă cuceritori de-a rândul au încercat să-i atragă înspre alți și alți idoli. În ciuda suferințelor din acele perioade grele, înaintea lor erau vremuri cu mult mai bune decât cele din trecut.

Putem sa afirmăm, de asemenea, că Babilonul a fost și el pedepsit pentru idolatria lui. Dacă ar fi fost gata să i se închine lui Dumnezeu și să urmărească dreptatea și neprihănirea în locul avuțiilor și a puterii, soarta Imperiului Babilonian ar fi fost alta. In capitolele 46 și 47 din Isaia, Dumnezeu batjocorește idolatria babilonienilor și practicile ei. Idolii trebuiau purtați, însă la vremea judecății lui Dumnezeu vor fi duși în robie (Isaia 46:1). Deși oamenii continuau să li se închide, Dumnezeul cerurilor declară sfârșitul acestor idoli făcuți de mâini omenești (46:10). Vremea gloriei lor avea să apună în mod permanent.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Privire înspre trecut (Isaia 51:1-3)

• Căutători de Dumnezeu (v. 1a)
• Locul de origine (v. 1a-2)
• Mângâierea Domnului (v. 3)

2. Privire înspre viitor (Isaia 51:4-6)

• ”Poporul Meu, neamul Meu” (v. 4a)
• Venirea Luminii (v. 4b-5)
• Domnia veșnică (v. 6)

3. Privire drept înainte (Isaia 51:7-8)

• O inimă neprihănită (v. 7a)
• Fără teamă (v. 7b-8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt circumstanțele care ne împiedică (sau ne descurajează) să căutăm neprihănirea? În ce mod ne putem pregăti pentru acele vremuri, așa încât să continuăm să-L căutăm pe Domnul cu credincioșie?
• Care este efectul rememorării experiențelor cu Domnul din trecut asupra întăririi încrederii noastre în Domnul? Care sunt aspectele umblării tale cu Domnul în care ai dori să crești?
• Când realizăm că lumea aceasta este trecătoare, este acesta un prilej de mângâiere sau o amenințare? 

APLICAȚII PRACTICE

• Uitându-ne la trecut, putem trage multe învățăminte cu privire la credincioșie: exemple vrednice de urmat și exemple de evitat, exemple de oameni și eveniment care au avut rol formativ în viața noastră. Isaia a avut rolul să pregătească națiunea în anticiparea venirii lui Isus, privind la trecut, prezent și viitor. Lucrarea de mântuire înfăptuită de Isus în trecut este motivul bucuriei noaste în prezent, și nădejdea noastră în viitor. 
• Dacă stăm să ne întrebăm la ce să ne ațintim privirile mai mult: la trecut, prezent sau viitor, răspunsul este “la toate trei!” Să privim la Cristos și la lucrarea Sa, la jertfa, moartea și învierea Sa. Să privim la trupul lui Cristos, care continuă să cheme lumea la pocăință și împăcare cu Dumnezeu. Și să privim la viitorul glorios, când promisiunile lui Dumnezeu de viață veșnică nu vor mai fi doar o nădejde, ci o realitate prezentă și eternă.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie evenimentele prin care oamenii vor înțelege că Dumnezeu este Domnul; să vedem felul în care ideile dintr-un verset sunt clarificate de versetele paralele care urmează; să ne îndemne să împărtășim cu alții întâmplări din experiența noastră, întâmplări care ne-au întărit nădejdea în Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 49:18–23

VERSETUL DE AUR: Isaia 49:23c

“… ca să știi că Eu sunt Domnul și că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi dați de rușine.“ — Isaia 49:23c

CONTEXTUL LECȚIEI

Cititorii originali ai profeției din lecția de azi au înțeles-o ca făcând referire la întoarcerea din robia Babiloniană; Isaia, într-adevăr, le vestise anterior mesajul sumbru al exilului (Isaia 39:6-7).După căderea Babilonului, evreii urmau să se reîntoarcă în Iuda și la Ierusalim (Isaia cap. 40-48; Ezra 1:5). În vremea aceea, urmau să rezidească Ierusalimul și să pună temeliile noului templu. 

Populația Ierusalimului a fost complet decimată odată cu distrugerea cetății de către babilonieni în anul 586 îCr. Ieremia consemnează doar 832 de persoane duse în robie cu acea ocazie (Ieremia 52:29), comparat cu 10,000 câți fuseseră luați captivi anterior (2 Împărați 24:14). Cei rămași în viață până la momentul distrugerii cetății înduraseră foametea și lipsurile din timpul asediului. Această rămășiță mică s-a alăturat celorlalți duși anterior în robie. Ierusalimul a fost pustiu vreme de 50 de ani.

În noaptea în care soldații lui Darius Medul au capturat Babilonul (anul 539 îCr), împăratul Babilonului, Belșațar, dădea o petrecere mare, un banchet la care băutura se servea din vasele de la Templu. Belșațar era coregent cu tatălui său, Nabonidus, care absenta frecvent din capitala imperiului. Belșațar și oaspeții săi au fost înmărmuriți la apariția degetelor care au început să scrie pe perete (Daniel 5). În cele din urmă. Daniel a fost chemat să deslușească înțelesul acelui mesaj, și anume că împărăția îi va fi luată de către Mezi și Persani, și încă chiar din noaptea aceea! Odată cu capturarea Babilonului de către Cir(us) Persanul, existența Imperiului Babilonian a luat sfârșit. Cirus cel Mare a pus temeliile Imperiului Persan, un imperiu care avea să dăinuiască aproximativ 200 de ani. Celebrul Cilindrul lui Cirus conține decretul prin care toate popoarele captive au primit permisiunea de a se reîntoarce în ținuturile natale. Cei din primul val s-au întors din exil în anul 538 îCr. Se estimează că în jur de 50,000 de oameni s-au întors, mai întâi la Ierusalim, și de acolo în toată Iuda, răspândindu-se la moștenirile părinților lor (Ezra 2:1). 

Lecția anterioară s-a sfârșit cu Isaia 49:13, un verset care prevestește o mare bucurie (compară cu 51:3). Neamurile din toate părțile se vor bucura de felul în care Domnul își mângâie poporul. Isaia a profețit că fecioara va rămâne însărcinată și va naște un fiu (Isaia 7:14). Matei 1:22-23 citează această profeție, împlinită la nașterea lui Isus. O împlinire care a venit la 700 de ani după rostirea profeției. Același copil avea apoi să crească împlinind multe alte profeții din Isaia, nu în ultimul rând profețiile referitoare la Robul care suferă. În lecția de azi, cel ce vorbește este Robul. Se înțelege că Robul este Fiul lui Dumnezeu. 

Atmosfera se schimbă, de la exuberanță (Isaia 49:1-13) la tânguire, pentru că Domnul uitase de popor și de Ierusalim. Metaforic vorbind, Ierusalimul era o femeie îmbrăcată în sac și cenușă, cu hainele sfâșiate și capul plecat în întristare și disperare (Plângerile lui Ieremia 2:10). Domnul întreabă apoi retoric dacă o mamă ar putea vreodată să uite copilul pe care l-a născut și l-a hrănit (Isaia 49:15). În același fel, nici Domnul nu-și poate uita poporul și nu va uita Sionul. Domnul promite să întoarcă poporul din robie (49:14-17) și să reconstruiască Ierusalimul și cetățile lui Iuda (44:26). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Promisiunea restaurării (Isaia 49:18–21)

• Împodobire (v. 18-20)
• Nedumerire (v. 21)

2. Împlinirea restaurării (Isaia 49:22–23)

• Chemarea neamurilor (v. 22-23a)
• Nădejde, nu rușine (v. 23b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum este credincioșia noastră influențată de conștientizarea statutului nostru de mireasă a lui Cristos? Ce se așteaptă de la o mireasă, și ce putem învăța de la ea?
• Cum putem să-i încurajăm pe semenii care trec prin perioade de întuneric spiritual? Care sunt câteva texte din Scriptură care ne îndeamnă să nădăjduim în Domnul? 
• Cum se aplică încurajarea din Isaia 49:20 la situația unei biserici aflată în declin numeric? Ce criterii (pe lângă creșterea numerică) pot fi folosite pentru a evalua sănătatea spirituală a unei adunări?
• Este un lucru bun să ne arătăm surprinși de binecuvântările lui Dumnezeu? De ce da, sau de ce nu? 

APLICAȚII PRACTICE

• Venirea lui Isus în lume a dus la schimbarea radicală a multor destine; deși condamnați mai înainte, acum, cei ce am ales să-L urmăm ca Domn și Mântuitor, avem promisiunea vieții veșnice (Romani 8:1-2). Această schimbare de destinație duce la o schimbare a identității: noi, cei ce eram odată îndepărtați, suntem acum parte din familia lui Dumnezeu (8:14-17; Efeseni 2:13). Într-un mod fundamental, adresa noastră s-a schimbat, din locuitori ai acestei lumi în cetățeni ai împărăției Cerurilor (Ioan 3:3-5; Faptele Ap. 28:31; Apocalipsa 12:10-12). 
• Această Cântare a Robului conține un mesaj al speranței, atât pentru Israel cât și pentru restul omenirii. Deși cei din vremea lui Isaia nu au realizat acest lucru, răscumpărarea promisă aici trece cu mult dincolo de sfârșitul robiei și întoarcerea din exilul babilonian. Ea cuprinde sfârșitul robiei în păcat. Prin Isus, avem parte de viață din belșug; ne putem încrede în El, oricare ar fi starea noastră.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Robul Domnului; să înțelegem rolul acestui text ca parte a Cântărilor Robului scrise de Isaia; să ne ajute să descoperim cum putem sluji mai bine Robului Domnului.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 49:1–13

VERSETUL DE AUR: Isaia 49:8

“Așa vorbește mai departe Domnul: ‘La vremea îndurării, Te voi asculta, și în ziua mântuirii, Te voi ajuta; Te voi păzi și Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici tara și să împarți moștenirile pustiite.’“ — Isaia 49:8

CONTEXTUL LECȚIEI

În cartea Isaia găsim 4 cântări care-l descriu pe Mesia (Isaia 42:1-9; 49:1-7; 50:4-11; și 52:13-53:12). Împreună aceste texte sunt cunoscute ca Poemele Robului sau Cântările Robului. Unii adaugă un al cincilea pasaj acestei liste (Isaia 61:1-4) datorită similarității cu celelalte pasaje, deși în acest text nu apare cuvântul rob. Textul lecției de azi face parte din cea de-a doua dintre Cântările Robului. Mai mult decât un simplu poem despre un rob, textul este o profeție cu privire la lucrarea lui Isus, Mesia. El este robul din Cântările Robului. 

Această cântare începe și se încheie cu câte o chemare, nu doar către Israel, ci și către toate națiunile Pământului. Ultimele 3 versete ale capitolului 48 îndemnă poporul să iasă din Babilon, și îi asigură de protecția Domnului în timpul călătoriei. Ce urmează, vom vedea, studiind această lecție.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Identitatea Robului (Isaia 49:1–5)

• Chemat Dumnezeu (v. 1-3)
• Încrezător în Dumnezeu (v. 4-5)

2. Planul Domnului (Isaia 49:6–13)

• Chemare făcută tuturor (v. 6-7)
• Ziua Mântuirii (v. 8-12)
• Chemare la bucurie (v. 13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem păstra o privirea de ansamblu asupra planului lui Dumnezeu, chiar și atunci când trecem prin perioade de descurajare? Care dintre promisiunile Bibliei cu privire la planurile lui Dumnezeu de viitor ne ajută cel mai mult să rămânem statornici pe cale?
• Care este rolul nostru și partea noastră în a transmite lumii invitația de a experimenta binecuvântările lui Dumnezeu? Care sunt schimbările pe care trebuie să le facem fiecare pentru a fi mai credincioși în misiunea de răspândire a Evangheliei și a crește în fapte bune?
• Ce relație există între împlinirea nevoilor materiale și a celor spirituale? Care sunt lucrurile care ne încurajează să ne încredem în Dumnezeu, chiar și în vremuri de nevoi/de lipsuri?

APLICAȚII PRACTICE

• La vremea rânduită, Dumnezeu l-a trimis pe Isus în lumea noastră ca să ofere mântuirea tuturor celor ce Îl acceptă ca Domn și Mântuitor (Romani 5:6-8; Galateni 4:4-5). Această chemare este valabilă celor apropiați nouă, din familiile și comunitățile noastre, dar și celor din colțurile îndepărtate ale lumii, din sate și orașe de care nici măcar nu am auzit vreodată.
• Responsabilitatea noastră în aceste zile ale mântuirii este dublă: să proclamăm vestea bună tuturor (Matei 28:18-20) și să ne închinăm lui Dumnezeu împreună cu întreaga creație. El ne mângâie și ne copleșește cu mila Sa. Prin urmare, să cântăm Domnului! Și să răspândim veste bună pe întregul Pământ.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cauzele condamnării rostite de Dumnezeu; să înțelegem sarcasmul folosit de către profet în mesajul său; să învățăm din experiența tristă a celor din trecut și să evităm păcatele lor.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 47:10–15

VERSETUL DE AUR: Isaia 47:15

“Așa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Și cei cu care ai făcut negoț din tinerețea ta se vor risipi fiecare într-o parte: și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor.“ — Isaia 47:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Profetul Isaia a avut o lucrare de lungă durată în Iudeea, “pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărații lui Iuda.” (Isaia 1:1). Majoritatea informațiilor cu privire la el o găsim în cărțile Isaia și 2 Împărați. Primul eveniment istoric descris aici este moartea lui Ozia (numit și Azaria) în anul 739 îCr. (Isaia 6:1), același an în care Isaia este chemat în lucrare. Ultimul eveniment istoric descris este moartea împăratului asirian Sanherib, în anul 681 îCr. (Isaia 37:38). Isaia este asociat mai îndeaproape cu doi împărați ai lui Iuda: Ahaz (Isaia 7:1-17) și Ezechia (Isaia 38 și 2 Împărați 19 și 20). Îl vedem în aceste texte pe Isaia având acces liber la palat. Aceasta i-a făcut pe unii să afirme că Isaia a fost probabil un membru al familiei regale.

În perioada lucrării profetice a lui Isaia, Iuda a trecut prin transformări politice, economice, militare și spirituale majore. Atât Ozia în Iuda, cât și contemporanul său, Ieroboam al II-lea în Israel, au avut succes din punct de vedere militar; ținuturile lor combinate erau comparabile (ca mărime) cu regatul din timpul lui David și Solomon (2 Împărați 14:28). După Ozia a urmat fiul său Iotam, care a devenit tot mai puternic, datorită comportamentului său plăcut lui Dumnezeu. Poporul însă era corupt din punct de vedere spiritual (2 Cronici 27:1-2). După Iotam a urma la tron Ahaz, un împărat care a făcut ce este rău. Acesta a mers până acolo încât și-a jertfit fiul idolilor (2 Împărați 16:3), iar apoi a suferit consecințele grave ale păcatelor sale. În cele din urmă, pe tron a urcat fiul său, Ezechia, un urmaș credincios al Domnului. Iuda s-a bucurat de prosperitate o vreme, dar apoi a avut de suferit din partea împăratului Asiriei, Sanherib (2 Împărați 18:13-16). Regatul de nord fusese dus în robie în 722 îCr., iar aceeași soartă îi aștepta și pe cei din Iuda; însă robia avea să vină din altă parte, nu de la asirieni.

Isaia 39:5-6 prevestește robia Babiloniană cu 150 de ani înainte ca Babilonul să fi ajuns o putere mondială. (Isaia capitolele 36-39 și 2 Împărați 18-20 sunt texte paralele). Pe vremea lui Isaia, Babilonul era un oraș important în Imperiul Asirian. Babilonul s-a răsculat împotriva Asiriei (700-689 îCr.), iar Asiria, ca pedeapsă, a distrus cetatea. Chiar și așa, babilonienii au ajuns ca, în timp, să cucerească Asiria și să o înlocuiască pe scena lumii. Un eveniment cheie a fost distrugerea cetății Ninive, capitala Asiriei, în anul 612 îCr.

Dumnezeu a avut un scop dublu cu Imperiul Babilonian: să termine cu Imperiul Asirian, și să pedepsească poporul Iudeu datorită idolatriei lor (2 Cronici 24:18; Isaia 10:3-19). Babilonul urma să-i ducă pe iudei în robie, în mai multe valuri. Această robie a început în 598 îCr. (2 Împărați 24:10-16), și a culminat cu distrugerea Ierusalimului în 586 îCr (2 Împărați 25). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O încredere sortită eșecului (Isaia 47:10–11)

• Oameni care se cred deopotrivă cu Dumnezeu (v. 10)
• Dumnezeu le garantează prăpădul (v. 11)

2. O apărare sortită eșecului (Isaia 47:12–15)

• Preziceri fără rost (v. 12-13)
• O pedeapsă înfocată (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt lucrurile în care își pune încrederea societatea seculară, și cu care ne ispitesc și pe noi semenii, pentru a înlocui încrederea pe care ne-o punem în Dumnezeu? Cum ne ferim de ispita de a ne pune încrederea îi orice sau oricine, în afară de Domnul? 
• Ce i-ai spune unui prieten/cunoscut care apelează la vrăjitoare pentru a “descoperi” viitorul? Cum ai putea să rostești adevărul în dragoste?
• În ce direcție ne încurajează cei apropiați nouă: să-L căutăm pe Dumnezeu și ajutorul Său, sau să căutăm sprijin în alte părți? Dar noi, la rândul nostru, prin ce mijloace îi încurajăm pe cei apropiați să-L caute pe Dumnezeu?
• Te afli într-o situație în care ai nevoi de încurajare pentru a continua să aștepți cu răbdare răspunsul Domnului? Ce ar putea face cei apropiați pentru a te ajuta în această perioadă de așteptare?

APLICAȚII PRACTICE

• Dumnezeu nu este luat prin surprindere de evenimentele care se întâmplă la nivel național și mondial. Toate popoarele sunt în stăpânirea Sa, și El se poate folosi de oricare din ele pentru a-și împlini planurile. Este de datoria noastră, a celor credincioși, să nu uităm acest lucru, și să credem că Dumnezeu vede nedreptatea și răutatea din jurul nostru, și că El va face dreptate.
• Chiar dacă vrăjmașilor noștri nu le va părea rău și nu se vor pocăi niciodată de relele lor, noi știm că încrederea noastră în Dumnezeu nu dă greș, iar  noi vom vedea împlinirea planurilor Sale. O încredere în orice altceva duce la dezamăgire și eșec. Să ne încredem că Domnul va acționa la timpul potrivit și că va distruge răul, odată pentru totdeauna. Promisiunile Lui sunt de neclintit. 

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca