Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ne amintim despre istoria Rebecăi ale lui Iacov și Esau și să învățăm cum să rezolvăm conflictele într-un mod plăcut lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: DEUTERONOM 32:3-6, 10-14, 18

VERSETUL DE AUR: DEUTERONOM 32:46

Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia – Deuteronom 32:46

CONTEXTUL LECȚIEI

Pe măsură ce cartea Deuteronom se apropie de sfârșit, liderul lui Israel, Moise, era pe punctul de a muri. Ca urmare a schimbării iminente a conducerii, Moise a vorbit public pentru ultima oară. Rezultatul sunt câteva discursuri și cântări mai scurte (Deuteronom 29:2–33:29) care servesc drept o concluzie dramatică a slujirii sale. La început, Moise i-a îndemnat pe israeliți să-și amintească și să accepte prevederile legământului lui Dumnezeu (Deuteronom 29–30). Acest legământ s-a bazat pe dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său și pe iubirea și angajamentul lor față de El (vezi 4:37–40; 5:2–3; 6:5–6; 7:9; 11:1; 13:4) . Nerespectarea cerințelor lui Dumnezeu ar avea drept rezultat consecințe negative dramatice pentru Israel (vezi 28:15–68). În plus, discursul lui Moise a inclus o declarație despre succesorul său (31:1–8), o recitare a legii (31:9–13) și o prezicere a viitorului (31:14–29). În mijlocul discursurilor lui Moise, el a cântat o cântare pentru popor (Deuteronom 31:30–32:43). Cântarea amintește de psalmii care celebrează relația oamenilor cu Dumnezeu (exemple: Psalmii 78; 105; 106). Cele trei părți ale cântării vorbesc despre amploarea relației israeliților cu Dumnezeu. Loialitatea lui Dumnezeu este în contrast cu păcătoșenia lor (Deuteronom 32:1–14). Ca rezultat, consecințele negative sunt sigure (32:15–35). Cu toate acestea, iertarea, vindecarea și protecția pot fi încă obținute (32:36–43).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Credincioșia lui Dumnezeu (Deuteronom 32:3-6)

• Datorită măreției Sale (v. 3-4)
• În ciuda unei generații corupte (v. 5-6)

2. Bunătatea lui Dumnezeu (Deuteronom 32:10-14)

• Prin protecția Lui (v. 10-12)
• Prin binecuvântările Sale (v. 13-14)

3. Apostazia poporului (Deuteronom 32:3-6)

1. Au uitat de Stânca lor (v. 18a)
2. Au uitat de Făcătorul lor (v. 18b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt câteva dintre atributele măreției lui Dumnezeu? Vezi Psalmul 90:1-2, Isaia 66:1-2, Ieremia 10:10, Ioan 4:24, Apocalipsa 21:6.
• Uneori nu luăm în considerare poruncile lui Dumnezeu. Cum am putea evita astfel de situații?
• Ce înseamnă că Dumnezeu e stânca noastră? Ce să facem ca să nu uităm acest lucru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

De-a lungul istoriei bisericii, credincioșii și-au exprimat bucuriile, îndoielile, temerile și speranțele prin cântare. Aceste cântece de închinare i-au modelat pe credincioși în ucenici ai Domnului Isus maturi din punct de vedere spiritual. Cântarea nu ar trebui să fie un fel de sedativ care ne amorțește. Mai degrabă, cântarea noastră ar trebui să includă pocăință cu laudă și autoexaminare cu satisfacție. Numai așa cântarea ne poate modela ca popor al lui Dumnezeu. 

La suprafață, natura cântecului din textul de astăzi este mai degrabă cinică; evidențiază eșecul poporului Israel. Cu toate acestea, cântarea duce la o declarație de speranță. Mântuirea lui Dumnezeu ne va transforma și susține, dacă oamenii își amintesc de angajamentul Său statornic față de ei. Drept urmare, poporul lui Dumnezeu poate cânta faptele sale mărețe, în timp ce mărturisesc eșecul de a le aprecia. Același tip de uitare îi poate afecta pe creștinii de astăzi, când uităm că mântuirea noastră este un dar de la Dumnezeu. Nu am câștigat noi acest drept; ne-a fost dat gratuit. Dumnezeu ne susține atunci când recităm povestea credinței noastre și trăim implicațiile ei în viața noastră.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim despre nașterea lui Moise și despre modul în care el a fost salvat, evitându-se o mare nedreptate. De asemenea să explorăm cum am putea răspunde și rezolva o potențială nedreptate în viața de zi cu zi. 

TEXTUL LECȚIEI: EXODUL 2:1-10

VERSETUL DE AUR: EXODUL 2:2

Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.. – Exodul 2:2

CONTEXTUL LECȚIEI

Cu câteva secole înainte de evenimentele din textul Scripturii din această lecție, Dumnezeu îi promisese lui Avraam, un cioban nomad din Mesopotamia, că va avea numeroși urmași. (Geneza 15:5). Un astfel de urmaș, Iosif (25:24), a fost îndepărtat de pe pământul său strămoșesc și dus în Egipt. Prin puterea și îndrumările lui Dumnezeu, Iosif a ajuns într-o poziție de mare respect în slujirea faraonului egiptean (41:41–57). În cele din urmă, Iosif și-a adus familia extinsă să locuiască cu el în Egipt (Geneza 50:22; Exod 1:1–5). Descendenții lui aveau să devină israeliții. Secole mai târziu, ei „s-au înmulțit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei” (1:7). Promisiunea lui Dumnezeu devenise realitate. Urmașii lui Iacov vor locui în țara Egiptului 430 de ani (vezi Exod 12:40). 

La un moment dat, un nou faraon a venit la putere și a fost îngrijorat de creșterea populației israeliților (1:8–10). Identitatea exactă a faraonului în cauză este necunoscută. Unii savanți consideră că faraonul în cauză era Ramses al II-lea (aprox. 1290–1224 î.Cr.). Faraonul acesta a văzut prezența tot mai mare a israeliților ca pe o amenințare. Pentru a înăbuși creșterea lor în număr și pentru a exercita putere asupra lor, faraonul i-a obligat la munci grele și a pus peste ei stăpâni sclavi (Exod 1:11–14). Tratamentul opresiv al faraonului s-a intensificat când a ordonat ca „să se arunce în râu orice băiat care se va naşte şi se lase toate fetele să trăiască.” (1:22). În ciuda acestei asupriri, Dumnezeu i-a binecuvântat pe urmașii lui Iacov. Datorită femeilor evreice (vezi Exodul 1:15–20), mulți băieți evrei au supraviețuit copilăriei. Această lecție evidențiază răspunsul mai multor femei la porunca nedreaptă a faraonului. Un eveniment aparent mic – nașterea unui copil și creșterea lui – a servit drept cale prin care Dumnezeu a oferit un răspuns corect la o situație nedreaptă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un răspuns unic (Exodul 2:1-4)

• Ascuns acasă (v. 1-2)
• Adăpostit la râu (v. 3-4)

2. O salvare neașteptată (Exodul 2:5-10)

• Descoperirea fiicei (v. 5-6)
• Sugestia surorii (v. 7-9)
• Semnificația fiului (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care ar trebui să fie răspunsul nostru la anumite legi omenești care contrazic legile lui Dumnezeu? Vezi Exodul 1:15-21, Estera 3:12-4:17, Daniel 3, Daniel 6, Romani 13:1-7 și Tit 3:1.
• În ce situații e mai bine să așteptăm ca să lucreze Dumnezeu înainte de acționa noi? 
• Moise a fost adoptat de fiica lui Faraon. Oare am putea și noi să ne implicăm în viața unor copii și tineri din biserică sau din comunitate pentru a-i uceniciza? Cum putem face asta?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Povestea despre nașterea și creșterea lui Moise declanșează mai multe întrebări decât răspunsuri. Una dintre cele mai mari necunoscute se referă la motivele fiicei faraonului și dorința ei de a ajuta. Scriptura nu indică dacă ea se temea de Dumnezeu sau nu. În ciuda legăturii ei cu faraonul, ea nu a fost depășită de cerințele brutale ale acestuia. Ea a fost beneficiara aceluiași sistem care i-a permis faraonului să acționeze opresiv. Dar ea a reușit să dea un răspuns corect la o situație nedreaptă. Cu toate acestea, adevăratele eroine ale acestei povești sunt mama și sora copilului. Ele și-au asumat un mare risc pentru a-l proteja pe Moise. Ele au avut credința că Dumnezeu va vedea răspunsul lor la nedreptate și va oferi o cale de ieșire. Acțiunile lor îndrăznețe au făcut loc acțiunilor îndrăznețe ale fiicei lui faraon. Dumnezeu oferă dreptate acolo unde domnește nedreptatea. El ne invită să acționăm reflectând caracterul lui Dumnezeu în viața de zi cu zi Dreptatea pe care Dumnezeu o cere de la poporul său nu este ipotetică — este activă și întruchipată.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem structura familiei lui Iacov, să explicăm legăturile dintre cele trei secțiuni de text din lecția de azi și importanța promisiunii lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: GENEZA 35:22-26, GENEZA 38:24-26, GENEZA 49:10-12

VERSETUL DE AUR: GENEZA 49:10

„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, și de El vor asculta popoarele.” – Geneza 49:10

CONTEXTUL LECȚIEI

La începutul narațiunilor patriarhale din Geneza, Dumnezeu a promis că va face din Avraam „un tată al multor neamuri” (Geneza 17:5). Din acești descendenți Dumnezeu a declarat că „vor ieși împărați” (17:6; vezi 17:16, 20). Totuși, au apărut situații cu privire la descendenți (vezi Geneza 16:1; 18:13; 30:1) și conflicte familiale (vezi 16:4–5; 25:19–34; 27:1–41). Aceste situații ar fi putut determina familia lui Avraam să se îndoiască de promisiunile lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu a rămas credincios, chiar și-a repetat promisiunile (vezi 35:11). Iacov, nepotul lui Avraam, a născut 12 fii; descendenții acestor fii au devenit semințiile lui Israel. 

Scriptura ne oferă două metode principale de numărare a semințiilor. Prima metodă enumeră semințiile cu o moștenire de pământ (vezi Numeri 1:5–15; 2:3–32; Iosua 13–19). Prin această metodă, fiii lui Iosif (Manase și Efraim) au fost socotiți ca seminții. Descendenții lui Levi nu au fost incluși în această numărare a celor 12 seminții, deoarece nu urmau să primească o moștenire de pământ (13:33). A doua metodă enumeră triburi după numele patriarhului fiecărei seminții (Geneza 46:8–25; 49:3–27; Deuteronom 27:12–14; 1 Cronici 2:2). Prin această metodă, descendenții lui Manase și Efraim au fost enumerați în schimb ca seminția lui Iosif. Promisiunea lui Dumnezeu despre împărăție va veni prin seminția lui Iacov. El nu-l  va alege nici pe fiul cel mare al lui Iacov (Reuben), nici pe fiul său favorit (Beniamin) pentru a fi strămoșul liniei împărătești. Mai degrabă, din Iuda va veni o împărăție veșnică.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Familia lui Iacov (Geneza 35:22-26)

• Doisprezece fii  (v. 22)
• Patru mame (v. 23-26a)
• Un tată (v. 26b)

2. Smerirea lui Iuda (Geneza 38:24-26)

• Situația lui Tamar (v. 24)
• Revelația lui Tamar (v. 25)
• Neprihănirea lui Tamar (v. 26)

3. Conducătorul lui Iuda (Geneza 49:10-12)

• Împăratul conduce (v. 10)
• Abundența Împăratului (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum v-au influențat și informat creșterea spirituală generațiile precedente de credincioși?
• Cum ar trebui să reacționăm când suntem confruntați cu privire la anumite decizii incorecte sau chiar păcătoase?
• În ce fel se vede abundența lui Dumnezeu în viața ta?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Promisiunile referitoare împăratul care va veni din seminția lui Iuda s-au împlinit în două moduri. În primul rând, ele au fost împlinite prin monarhia Davidică. David, un descendent al lui Iuda, a condus Israelul cu puterea dată de Dumnezeu (vezi 2 Samuel 7:5–15). David a împlinit parțial profeția; domnia lui era o umbră a împărăției ce urma. Al doilea mod în care promisiunile lui Iuda s-au împlinit a fost prin împăratul veșnic promis (2 Samuel 7:13, 16; Ieremia 33:17; vezi Psalmul 45:6). Profeții Vechiului Testament au căutat „un vlăstar… din tulpina lui Isai” (Isaia 11:1) care să adune pe toți oamenii (11:10–16). Stăpânirea lui va fi una de pace și neprihănire de la tronul lui David (9:7) și din seminția lui Iuda (Ieremia 23:5–6; Mica 5:2). 

Scriitorii Noului Testament au interpretat aceste promisiuni ca fiind despre Domnul Isus (vezi Matei 2:1–6; Luca 1:32; Evrei 7:14). Ca rege, Isus avea să aducă mântuirea lumii (Luca 2:29–32). Împărăția Sa, inaugurată la prima Sa venire, avea să se împlinească la a doua Sa venire pe pământ (vezi Apocalipsa 2:26–27; 5:5; 19:15). Iuda și familia sa nu au fost în niciun caz strămoși ideali pentru regalitate – au fost marcați de rivalitate, ceartă și multe probleme. Viața lui Iuda, în special, a fost plină de fapte nedrepte. A fost om nedesăvârșit și o alegere puțin probabilă de a fi strămoșul regalității. Cu toate acestea, planul de mântuire al lui Dumnezeu este transformator. El a condus o familie disfuncțională pentru a deveni națiunea Israel. Din această familie avea să iasă Mântuitorul lumii. El poate transforma oameni nedesăvârșiți în regi și împărați!

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim despre călătoria lui Iacov. Să înțelegem importanța numelor în acest text din Scriptură. În final, am dori să identificăm pe care dintre atitudinile și acțiunile lui Iacov ar trebui să le evităm și pe care să le adoptăm?

TEXTUL LECȚIEI: GENEZA 32:22-32

VERSETUL DE AUR: GENEZA 32:28

„Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”– Geneza 32:28

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul de astăzi provine dintr-un set mai larg de narațiuni cu privire la Iacov, fiul lui Isaac, și la conflictele sale. Conflictul lui Iacov cu fratele său, Esau, a început la nașterea lor (Geneza 25:26). Conflictul lor a devenit mai intens din cauza uneltirilor lui Iacov când a dobândit dreptul de întâi născut al fratelui său (25:29–34). Mai târziu, Iacov și-a păcălit tatăl să-i dea binecuvântarea pusă deoparte pentru primul născut, Esau (27:6–36). Uneltirile lui Iacov i-au distrus relația cu fratele său. Esau „a prins ură” și a amenințat că îl va ucide pe Iacov (27:41). Ca urmare, Iacov a fugit în casa unchiului său Laban (28:5). Iacov a muncit șapte ani pentru unchiul său pentru a obține mâna Rahelei, fiica lui Laban, în căsătorie (Geneza 29:18). Cu toate acestea, Laban i-a cerut lui Iacov să se căsătorească mai întâi cu Lea, ceea ce l-a condus la alți șapte ani de slujire pentru a se căsători cu Rahela (29:26–27). Iacov a înflorit în timpul petrecut în țara lui Laban, dar relația dintre cei doi bărbați s-a înrăutățit (Geneza 31:2). 

Acest lucru s-a datorat percepției lui Iacov despre tratamentul nedrept în ceea ce privește slujirea lui la Laban (31:6–7). Drept răspuns, Iacov și soțiile lui au luat tot ce aveau și au plecat pe furiș din casa lui Laban (31:17–21). În cele din urmă, Laban l-a confruntat pe Iacov și cei doi au convenit să facă un legământ (31:44). Conflictul lui Iacov cu unchiul său se încheiase. 

Textul de astăzi îl surprinde pe Iacov în pregătirea sa de a-și întâlni fratele. Dacă Iacov s-ar întoarce în țara promisă de Dumnezeu, atunci ar trebui să fie în relații bune cu Esau. Iacov a inițiat contactul trimițând mesageri pentru a cere o favoare lui Esau (Geneza 32:5). Esau a răspuns cu o promisiune de a apărea – împreună cu 400 dintre oamenii săi (32:6). Acest răspuns a adus lui Iacov teamă și necaz. Se pare că venise timpul ca amenințările lui Esau să fie îndeplinite. Iacov a răspuns cu teamă: și-a împărțit tabăra (Geneza 32:7–8), s-a apropiat de Dumnezeu în rugăciune (32:9–12) și a pregătit daruri pentru Esau (32:13–20). Frica lui Iacov era de înțeles; Dumnezeu îi făgăduise urmași (28:14). Un Esau înfuriat probabil nu l-ar ucide doar pe Iacov, ci și casa lui. Iacov, cunoscut pentru intrigile sale, și-a recunoscut deschis frica. De-a lungul vieții lui Iacov, planurile sale au dat în general roade în favoarea lui, și adesea în detrimentul altora. În lecția de azi vedem mult mai bine caracterul acestui om.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Lupta (Geneza 32:22-25)

• Situația lui Iacov (v. 22-23)
• Rana lui Iacov (v. 24-25)

2. Discuția (Geneza 32:26-29)

• O dublă solicitare (v. 26)
• O altă desemnare (v. 27-28)
• Bucuria divină (v. 29)

3. Rezultatele (Geneza 32:30-32)

• Protejat la Peniel (v. 30)
• Amintirea familiei (v. 31-32)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Uneori ne simțim părăsiți de Dumnezeu. Cum ar trebui să acționeze credincioșii în astfel de situații?
• Ce înseamnă să ai o viață plină de binecuvântări? Cum am putea răspunde din perspectiva Binecuvântărilor in Matei 5?
• Identitatea credinciosului creștin e dată de Domnul Isus. Ce implicații are faptul acesta în viața noastră de zi cu zi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Putem fi tentați să judecăm încăpățânarea lui Iacov din cauza familiarității noastre cu povestea lui. Cu toate acestea, putem admite că avem nevoie de multă rugăciune care să ne susțină în timpul luptelor din viața noastră. Dumnezeu este prezent – trebuie doar să ne deschidem ochii. Lupta lui Iacov l-a smerit și ia dat o nouă identitate înaintea lui Dumnezeu și a omului. Când ne luptăm – spiritual sau fizic – credincioșia noastră față de Dumnezeu îi va îndruma pe alții către El. El este cel care poate oferi adevărată odihnă (vezi Matei 11:28).

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ne amintim despre istoria Rebecăi ale lui Iacov și Esau și să învățăm cum să rezolvăm conflictele într-un mod plăcut lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: GENEZA 25:19-34

VERSETUL DE AUR: GENEZA 25:23

„Şi Domnul i-a zis:

„Două neamuri sunt în pântecele tău,

Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău.

Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt.

Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.” – Geneza 25:23

CONTEXTUL LECȚIEI

A doua jumătate a cărții Geneza ni-l prezintă pe Avraam (cunoscut inițial ca Avram) și neamul lui. Dumnezeu a promis că acest neam va fi calea prin care El va binecuvânta lumea (Geneza 12:1–3). În ciuda problemelor de fertilitate ale lui Avraam și ale Sarei și a vârstei lor înaintate (11:30; 12:4), Dumnezeu le-a dat un fiu, pe Isaac (21:1–7). Cu toate acestea, Avraam va avea alți fii de la alte femei. Agar, slujitoarea Sarei, l-a născut pe Ismael (Geneza 16:1–4, 15–16). După ce Sara a murit, Avraam și-a luat o altă soție, Keturah, care i-a născut alți fii (25:1–2). Cu toate acestea, Avraam l-a iubit cel mai mult pe Isaac (25:5–6). Isaac s-a căsătorit în cele din urmă cu Rebeca (24:67). Împreună s-au stabilit în partea de sud a Canaanului, lângă Peninsula Sinai (25:11; vezi 16:14). Pe parcursul cărții Geneza, aceste familii și conceptul de generații servesc drept puncte de tranziție în text. Pentru publicul original, acestea au servit drept repere pentru momente de mare semnificație și fiecare a marcat un nou accent în narațiune (vezi Geneza 5; 6:9–10; 11:10–27; 25:12–18). Cuvântul ebraic de bază tradus drept „carte” (Geneza 5:1; 6:9; 10:1, 32; 11:10; etc.) reamintește cititorilor să-și concentreze atenția asupra narațiunii viitoare și asupra indivizilor reprezentați. Această lecție se concentrează pe „spița neamului lui Isaac, fiul lui Avraam” (25:19a).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un anunț neașteptat (Geneza 25:19b-23)

• Două generații (v. 19b-22)
• Două națiuni (v. 23)

2. Diferențe clare (Geneza 25:24-28)

• Diferențe fizice (v. 24-26)
• Diferențe de personalitate (v. 27-28)

3. Nepăsare clară (Geneza 25:29-34)

1. Un om disperat (v. 29-32)
2. Un om disprețuit (v. 33-34)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Problemele de fertilitate sunt la fel de actuale și astăzi. Cum am putea, ca biserică, să susținem familiile care trec prin astfel de situații?
• Uneori există conflicte între copiii din aceeași familie. Ce pot face părinții în astfel de situații și cum trebuie să se roage pentru copiii lor fără a demonstra favoritisme?
• Ce ar trebui să facem atunci când intrăm în conflict cu fratele sau sora de corp? Ce rol are pocăința în aceste situații? Ce exemple biblice avem din care putem învăța cum să ne comportăm?
• Se spune că scopul scuză mijloacele. Este principiul acesta un principiu biblic? Ce învățăm în acest sens din lecția de azi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cititorii nu ar trebui să fie impresionați de atitudinile și acțiunile persoanelor descrise în această lecție. Isaac și Rebeca au arătat fiecare favoritism pentru unul dintre fiii lor, față de celălalt. Esau dorea o ușurare imediată față de beneficiile pe termen lung. Iacov a intrigat și și-a manipulat fratele pentru câștig personal. O poveste care a început cu iubirea și puterea lui Dumnezeu se transformă într-o poveste a oamenilor care urmăresc interese egoiste. Cu toate acestea, nu trebuie să idealizăm niciun personaj uman, deoarece Domnul este protagonistul acestei povești. El singur poate face bine din circumstanțe mai puțin decât ideale și oameni mai puțin decât ideali (vezi Romani 8:28; compară Geneza 50:20). Dumnezeu a lucrat prin această familie cu mari probleme și va lucra în viața tuturor copiilor Lui. Oamenii lui Dumnezeu nu trebuie să încerce să-i forțeze mâna. În schimb, ar trebui să avem încredere că planurile și scopurile Sale vor fi îndeplinite, indiferent de orice încercări ale noastre de a ocoli sau de a forța acele planuri.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem elementele chemări lui Avraam și viziunea legământului ce a urmat. Să învățăm modurile în care ascultarea lui Avraam poate să fie un model pentru ascultarea noastră de Dumnezeu în Noul Legământ. 

TEXTUL LECȚIEI: GENEZA 12:1-7; 15:1-7

VERSETUL DE AUR: GENEZA 12:7

Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase. – Geneza 12:7

CONTEXTUL LECȚIEI

Când Dumnezeu ne cheamă, El așteaptă din partea noastră un răspuns motivat de credință. Este posibil ca această chemare a lui Dumnezeu să ni se pară dificilă, și chiar copleșitoare. În lecția de astăzi, Dumnezeu face o chemare la un alt context, la o nouă realitate în care promisiunile Lui să se poată împlini. 

Primele 11 capitole ale cărții Geneza privesc umanitatea în linii mari – de la creație și căderea în păcat (Geneza 1–3), cu exemple de violență (4:2–12) și răutate (6:5–6, 11–12), până la judecata și salvarea oamenilor (6:7–9:17). În ciuda tuturor acestor lucruri, oamenii încă sunt atât de interesați numai de propria persoană și de propriile interese, ajungând la o mândrie ieșită din comun (11:1–9). Întrucât Geneza este prima carte a Vechiului Testament, este de înțeles faptul că i se acordă o atenție atât de mare. Acest lucru îi pregătește pe cititorii să audă cum a lucrat Dumnezeu prin umanitate în general și în mod specific printr-o singură familie. După relatarea potopului (Geneza 6–10), textul enumeră descendenții fiului lui Noe, Sem (11:10–25). Această genealogie a culminat cu Terah, tatăl lui Avram, Nahor și Haran (11:26). Terah a trăit mai mult decât Haran, tatăl lui Lot (Geneza 11:27–28). Ceilalți fii ai lui Terah, Avram și Nahor, erau amândoi căsătoriți. Cu toate acestea, Avram și soția sa Sarai nu au putut să aibă copii (11:29–30). Familia lor locuia în Ur din Caldea (Geneza 11:31). Acest oraș antic din Mesopotamia era situat pe malul râului Eufrat. Descoperirile arheologice moderne au oferit o perspectivă asupra bogăției, culturii și practicilor religioase păgâne ale orașului. Legăturile familiei cu orașul erau probabil profunde și, la un moment dat, au luat parte la practicile religioase păgâne ale orașului (vezi Iosua 24:2). Cu toate acestea, familia nu a rămas în Ur. Terah i-a condus pe Avram, Sarai și Lot spre Canaan, o țară care se învecinează cu marginile vestice ale Mării Mediterane (vezi Geneza 10:19). Dar Terah nu a încheiat călătoria. S-a stabilit și a murit în Haran (11:31b–32), un oraș important pe o rută comercială importantă între Mesopotamia și Canaan.

În lecția de astăzi facem o incursiune mai amănunțită în familia lui Avram. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Chemarea (Geneza 12:1-5, 7)

• Dumnezeu vorbește (v. 1-3)
• Avram răspunde (v. 4-5)
• Dumnezeu vorbește din nou (v. 7)

2. Confirmarea chemării (Geneza 15:1-7)

• Promisiunea protecției (v. 1)
• Provocarea (v. 2-3)
• Confirmarea promisiunii (v. 4-5)
• Credința duce la neprihănire (v. 6-7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt cele mai importante binecuvântări din partea lui Dumnezeu în viața ta? Ce poți face pentru a împărți aceste binecuvântări cu cei din jur, credincioși și necredincioși?
• Cum pot credincioșii să fie mereu ascultători de Dumnezeu? Au binecuvântările primite, sau lipsa lor ceva de-a face cu ascultarea?
• Care este definiția neprihănirii? Ce are ea de-a face cu credința? Dați exemple.

APLICAȚIE PRACTICĂ

Avram a răspuns chemării lui Dumnezeu cu curaj și credință, și L-a ascultat pe Dumnezeu. Decizia aceasta îi va schimba în mod radical viața lui și a multor alți oameni din întreaga lume. De cele mai multe ori, credincioșii doresc să afle voia lui Dumnezeu pentru viața lor, provocarea însă este să ne dorim să facem voia lui Dumnezeu, nu doar să o aflăm. E posibil ca Dumnezeu să ne cheme la un nou serviciu, într-un alt oraș sau chiar într-o altă țară, dar dacă rămânem credincioși Lui și avem încredere în promisiunile sale, Dumnezeu ne va binecuvânta.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem importanța imaginilor folosite de Ioan pentru a descrie Noul Ierusalim și să înțelegem pericolul interpretării greșite a acestor imagini.

TEXTUL LECȚIEI: APOCALIPSA 22:10-21

VERSETUL DE AUR: APOCALIPSA 22:18-19

„Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. 19 Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” – Apocalipsa 22:18-19

CONTEXTUL LECȚIEI

Întreaga Biblie servește drept context pentru lecția de astăzi. Vechiul Testament ne învață în multe locuri că Dumnezeu va trimite un eliberator pentru poporul Său. Evreii din secolul I credeau că o astfel de persoană va fi un salvator politic și militar. Ei credeau că liderul trimis de Dumnezeu va fi împuternicit să-i învingă pe dușmanii națiunii lor, aducând pacea și independența în acest proces (comparați cu Faptele 1:6; etc.). Ierusalimul și templul său aveau să fie eliberate de influența neamurilor și atunci ar putea avea loc închinarea cea mai curată. Dar două lucruri s-au întâmplat pentru a contesta această gândire. În primul rând, Mesia pe care Dumnezeu l-a trimis nu a ajuns să fie un conducător de armate (vezi Ioan 6:15). El a venit, mai degrabă, pentru a salva oamenii de păcatele lor (Matei 1:21). Misiunea lui a fost în cele din urmă pentru întreaga umanitate, pentru că toți sunt păcătoși. Moartea lui a fost un sacrificiu pentru păcate, menit să fie eficient pentru toți oamenii pentru totdeauna. El a fost Mielul de jertfă care a ridicat păcatul lumii (Ioan 1:29). În al doilea rând, templul din Ierusalim a fost distrus de romani în anul 70 d.Hr. în timpul oribilului război evreiesc. Acesta era ceva la care niciun evreu al vremii nu se aștepta. Credința iudaică, bazată pe jertfele de la templu, a intrat într-o spirală descendentă. Așteptările ca un Mesia militar să-i învingă pe romani au fost zdrobite. Unii, poate cei mai mulți, creștini din același secol și-au găsit propriile speranțe puse la încercare când întoarcerea Domnului Isus nu s-a materializat așa cum credeau ei că ar fi trebuit (comparați cu 2 Petru 3:3–4). Dar Domnul Isus însuși a promis că se va întoarce într-adevăr. Întoarcerea Lui va fi „cu putere și mare slavă” (Matei 24:30). Întoarcerea Sa va introduce judecata finală atât a celor vii, cât și a celor morți (Fapte 10:42; 2 Tesaloniceni 1:5–10). Atât creștinii și unii evrei îl așteaptă pe Mesia să vină, dar așteptările lor sunt foarte diferite.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Căi diferite, împlinirea vremurilor (Apocalipsa 22:10-14)

• Două tipuri de oameni  (v. 10-11)
• Cea de-a doua venire (v. 12-13)
• Două rezultate diferite (v. 14-15)

2. Mărturie, ofertă, avertizare (Apocalipsa 22:16-19)

• Domnul Isus (v. 16)
• Apa (v. 17)
• Modificări (v. 18-19)

3. Promisiune, așteptare, încheiere (Apocalipsa 22:20-21)

• Reafirmare (v. 20a)
• Dorință (v. 20b)
• Binecuvântare (v. 21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Unde putem găsi motivația de a continua să fim martori credincioși pentru Domnul când cei necredincioși refuză să se pocăiască? Pot exista binecuvântări din eforturile de a-L mărturisi pe Cristos, chiar dacă aceste eforturi sunt ineficiente? Ce binecuvântări?
• Ce metode de evanghelizare folosiți? Vorbiți mai mult despre promisiunile de binecuvântare, sau despre teama de pedeapsă? Ce exemple din Scriptură putem da?
• Cum ne putem asigura că nici nu adăugăm, nici nu scoatem nimic din profețiile și promisiunile cărții Apocalipsa? Este posibil să încălcăm această poruncă din Apocalipsa 22:19 dacă refuzăm să citim cartea Apocalipsa? De ce da, sau de ce nu?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Revenirea Domnului Isus este una dintre temele cheie ale cărții Apocalipsa. Sărbătorim cu bucurie la Crăciune, prima sa venire. Ar trebui însă să anticipăm și să ne rugăm zilnic pentru revenirea Lui, pentru a ne duce acasă, pentru a fi cu El pentru totdeauna.

Suntem noi gata ca Domnul Isus să vină din nou. Ești pregătit și tu, sau o parte din inima ta se teme că vei fi printre cei excluși din orașul sfânt? A fi capabil și dispus să te rogi pentru ca Domnul Isus să se întoarcă chiar acum este un mare test al sănătății spirituale, un test al relației cu Domnul Isus. Haideți ca în săptămâna aceasta să ne rugăm în fiecare zi ca Domnul să se întoarcă!

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre caracteristicile și funcțiile râului vieții, făcând o comparație dintre textele din Apocalipsa 22:1-7 și Geneza 2:8-10 și Ezechiel 47:1-12.  

TEXTUL LECȚIEI: APOCALIPSA 22:1-7

VERSETUL DE AUR: APOCALIPSA 22:1

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.”– Apocalipsa 22:1

CONTEXTUL LECȚIEI

O caracteristică a Noului Ierusalim extrasă din Vechiul Testament este pomul vieții. Acest copac misterios este menționat în trei cărți din Biblie. Apare mai întâi ca o parte importantă a Grădinii Edenului (Geneza 2:9; vezi mai sus). Un pom al vieții este, de asemenea, menționat de patru ori în cartea Proverbe ca o metaforă a înțelepciunii divine (Proverbe 3:18), rodul celui neprihănit (11:30), o dorință împlinită (13:12) și o limbă folosită în mod corespunzător (dulce). (15:4). Ar trebui să remarcăm că acesta este un pom al vieții, și nu pomul vieții. Pomul vieții menționat în Apocalipsa este o trăsătură principală a „raiului lui Dumnezeu” (Apocalipsa 2:7). Unii s-au referit la acest paradis ca Edenul restaurat, deoarece oamenii mănâncă fructele pomului cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Apa este strâns asociată cu acest copac în lecția de astăzi. Imaginea apei este folosită atât în sens fizic, cât și în sens spiritual în Biblie. Din punct de vedere fizic, apa dulce are ca opus apa care este nepotabilă (amară). Apa dulce susține viața (Judecători 15:18–19; Iov 38:25–27); apa nepotabilă – sau lipsa totala a apei – produce opusul (Deuteronom 8:15; 2 Regi 2:19–22). Marea Moartă, cea ultra-sărată, este numită pe bună dreptate așa! Profeții Ezechiel și Zaharia au avut viziuni care se aseamănă cu viziunea lui Ioan despre Noul Ierusalim. O caracteristică a orașului văzut de Ezechiel și Zaharia era un râu care curgea din el. Apa acestui râu este atât de răcoritoare încât nu numai că hrănește viața; schimbă Marea Moartă, foarte sărată, într-un lac de apă dulce (Ezechiel 47:8; Zaharia 14:8; compară cu Ioel 3:18).

În Apocalipsa, conceptul de apă spirituală include proprietatea vieții veșnice. O astfel de apă este văzută ca un dar divin, o fântână care curge mereu, care oferă viață celor care beau din ea (Apocalipsa 7:17; 22:17).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ce a văzut Ioan (Apocalipsa 22:1-5)

• Apa vieții (v. 1)
• Pomul vieții (v. 2a-b)
• Frunzele vindecării (v. 2c)
• Dispariția blestemului (v. 3a)
• Slujitorii lui Dumnezeu (v. 3b-5)

2. Ce a auzit Ioan (Apocalipsa 22:6-7)

• Îngerul vorbește (v. 6)
• Domnul Isus vorbește (v. 7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea folosi apa vieții care există deja în noi, credincioșii, pentru a fii o binecuvântare pentru altcineva care nu-L cunoaște pe Dumnezeu? Ce să facem dacă acelei persoane nu-i este sete?
• Ce putem face practic pentru a trăi deasupra blestemului păcatului chiar de acum?
• Care dintre următoarele aspecte ale vieții de credință este cea mai dificilă pentru tine: credincioșia, pocăința, perseverența? Ce poți face ca să rezolvi această problemă? Vezi Apocalipsa 2:3, 3:3, 10, 19, 13:10 și 14:12.

APLICAȚIE PRACTICĂ

Multe lucruri au începuturi și sfârșituri clar definite. Începem să citim o carte, apoi o terminăm. Cumpărăm o casă, apoi o vindem. Începem o slujbă și apoi s-a terminat. Transcendența tuturor începuturilor și sfârșiturilor din viața noastră este eternitatea lui Dumnezeu, care a fost acolo la toate începuturile și va fi acolo la toate sfârșiturile. El este Alfa și Omega, A și Z, dar cu o natură durabilă care se întinde dincolo de raza oricărui alfabet uman. 

Toate acestea sunt ilustrate de Noul Ierusalim, un oraș care prezintă o dimensiune fizică care este dincolo de înțelegerea noastră. Va fi un oraș cu o zi nesfârșită, un râu de viață care curge mereu, un copac al vieții de-al pururi roditor, o închinare neîncetată și materiale de construcție neprețuite. Va fi mereu nou. Așa va fi relația noastră cu Domnul. Această relație va fi veșnică, pură și adevărată. Cu toate acestea, această descriere nu reușește să descrie pe deplin relația, datorită faptului cp Dumnezeu este infinit. Cu toate acestea, suntem binecuvântați de revelația pe care Ioan ne-a făcut-o cu privire la viziunile sale. Fie ca să fim credincioși în punerea în aplicare a lecțiilor pe care le învățăm.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem importanța imaginilor folosite de Ioan pentru a descrie Noul Ierusalim și să înțelegem pericolul interpretării greșite a acestor imagini.

TEXTUL LECȚIEI: APOCALIPSA 21:10-21

VERSETUL DE AUR: APOCALIPSA 21:14

„Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.” – Apocalipsa 21:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Orașele greco-romane din secolul I — precum Roma, Atena și Corint — au fost adesea descrise cu mare atenție de filozofii și scriitorii antici. Ei au făcut tot posibilul pentru a lăuda realizările acestor orașe, oferind în același timp descrieri captivante ale orașelor pentru cititorii care nu le cunoșteau. În textul Scripturii de astăzi, Ioan vede un oraș mare coborând din ceruri. El îl descrie într-o manieră care stârnește inimile credincioșilor ajutându-i să se gândească la ceea ce se pot aștepta. Viziunile profetice despre o cetate a lui Dumnezeu nu erau neobișnuite în textele biblice și evreiești. Psalmistul a descris frumusețea cetății lui Dumnezeu, asigurată pentru totdeauna prin prezența lui Dumnezeu (Psalmul 48). 

Profetul Isaia și-a imaginat centralitatea orașului lui Dumnezeu, Ierusalimul, în ultimele sale zile (Isaia 2:2–3). Acest Nou Ierusalim ar fi sursă de bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu (65:17–19). Tobit, un text evreiesc scris în perioada intertestamentală, descrie un Ierusalim ceresc foarte asemănător cu cel al lui Ioan. Orașul avea să fie reconstruit cu pietre prețioase și aur; avea să devină un loc în care Dumnezeul lui Israel avea să fie lăudat (Tobit 13:16–18). O viziune a profetului Ezechiel oferă cea mai notabilă comparație din Vechiul Testament cu viziunea lui Ioan. Ezechiel a fost dus pe un munte și i s-a arătat o viziune a ceea ce părea a fi un oraș (Ezechiel 40:2). Cea mai mare parte a viziunii lui Ezechiel include dimensiunile unui templu ceresc și curțile lui pentru a reflecta slava lui Dumnezeu (40:5–43:12). Viziunea include un râu dătător de viață care curge din templu (47:1–12) și granițele și diviziunile unui Israel restabilit (47:13–48:29). Viziunea culminează când Ezechiel vede porțile și dimensiunile orașului (48:30–35). O comparație strânsă între viziunile lui Ezechiel și Ioan va dezvălui diferențe între acestea. Cu toate acestea, viziunea lui Ioan este în armonie fundamentală cu tradiția teologică care a stat la baza celei a lui Ezechiel. De-a lungul istoriei, poporul lui Dumnezeu s-a ținut ferm de adevărul că Dumnezeu va asigura poporului Său victoria la sfârșitul vremurilor. Aceste viziuni, deși nu înfățișează neapărat o locație fizică, indică totuși credincioșia lui Dumnezeu față de poporul său.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Coborârea cetății (Apocalipsa 21:10-14)

• Slava eternă (v. 10-11)
• Perspectiva externă (v. 12-14)

2. Detalii despre cetate (Apocalipsa 21:15-21)

• Măsurători (v. 15-17)
• Materiale (v. 18-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum pot trăi creștinii în prezent asemenea locuitorilor din Noul Ierusalim? Cum ne încurajează textul din Apocalipsa 22:3-5, 12-17 în acest sens?
• Cum putem ajuta localitatea unde locuim să reflecte prezența și slava lui Dumnezeu? Cum pot răspunde creștinii la obstacolele care îi împiedică să caute pacea și binele cetății (Ieremia 29:7)?
• Cum testează Dumnezeu inimile credincioșilor (Proverbe 17:3) astfel încât aceștia să fie încercați prin foc (rafinați) și să producă slavă (1 Petru 1:7)? Cum trebuie să răspundă credincioșii la vremurile de testare și încercare, din perspectiva textului din Evrei 6:1-20?
• Cum ne ajută viziunea cerească prezentată de Ioan să avem pace și speranță în umblarea și lucrarea noastră zilnică?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cetatea cerească descrisă de Ioan strălucește datorită prezenței gloriei lui Dumnezeu, cu o strălucire mai puternică decât lumina soarelui. Speranța noastră este ca într-o zi să ne închinăm lui Dumnezeu în această splendoare și frumusețe cerească. Perspectiva prezenței gloriei lui Dumnezeu ar trebui să ne umple de speranță în viața aceasta. 

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem cine sunt cei care vor scăpa de „a doua moarte” și cei care nu vor scăpa; să înțelegem contrastul dintre vechea creație și noua creație; și să ne verificăm atitudinea pe care o avem față de lumea de azi, ținând cont de perspectiva eternă a acestui pasaj. 

TEXTUL LECȚIEI: APOCALIPSA 21:1-9

VERSETUL DE AUR: APOCALIPSA 21:4

„El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”– Apocalipsa 21:4

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Apocalipsei este ultima carte din Biblie. Este probabil și cea mai recentă carte din Biblie, scrisă de apostolul Ioan aproape de sfârșitul vieții sale. O tradiție foarte timpurie plasează scrierea în aproximativ anul 96 d.Hr. Acesta a fost ultimul an al domniei de 15 ani a împăratului roman Domițian, anul în care a fost asasinat. Ioan se afla pe insula Patmos din Marea Egee (Apocalipsa 1:9a). Insula era un loc steril, stâncos, cu o suprafață mai mică de 37 de km pătrați. În general, se crede că Ioan fusese exilat acolo ca pedeapsă pentru că a condus lucrări de evanghelizare interzise în orașul Efes (vezi 1:9b). Cartea Apocalipsa are trei părți. Primul capitol relatează o viziune a Domnului Isus cel înviat pe care Ioan o are pe insula Patmos. Domnul Isus i-a spus lui Ioan că el (Ioan) urma să primească viziuni despre lucruri glorioase și misterioase. Ioan trebuia să le noteze pentru a le trimite la bisericile din șapte orașe din apropiere (1:11).

A doua parte a cărții constă în mesaje personalizate către acele biserici (Apocalipsa 2–3). Uneori ne referim la aceste mesaje drept „scrisori către cele șapte biserici”, dar ele sunt mai mult decât atât. Fiecare servește ca o introducere a cărții în ansamblu pentru aceste biserici. A treia parte, Apocalipsa 4–22, este relatarea lui Ioan despre seria de viziuni pe care le-a experimentat. Acestea sunt viziuni despre Rai și activitățile sale, împreună cu cuvintele profetice transmise lui Ioan de îngerii care i-au servit ca ghid. Cartea Apocalipsa prezintă un tip de literatură cunoscut sub numele de literatură apocaliptică. Rădăcina cuvântului Apocalipsa nu înseamnă o „catastrofă la nivel mondial” (așa cum este cuvântul adesea folosit în mass-media astăzi), ci înseamnă „descoperirea celor ascunse” și, prin urmare, „revelație”. Această carte dezvăluie lucrările și planurile ascunse ale Domnului Dumnezeu Atotputernicul în mijlocul încercărilor și necazurilor bisericii, pentru a da speranță celor persecutați. Această carte face acest lucru de aproape 2.000 de ani, arătând cititorilor că răul nu va triumfa. Dumnezeu are un plan pentru a pune capăt puterii împăraților răi, a lui Satan și a aliaților săi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Uniți (Apocalipsa 21:1-4)

• Cerul și pământul (v. 1-2)
• Dumnezeu și poporul Lui (v. 3-4)

2. Despărțiți (Apocalipsa 21:5-8)

• Noua creație (v. 5-6a)
• Apa vieții (v. 6b-7)
• Iazul de foc (v. 8)

3. Tranziția (Apocalipsa 21:9)

• Mesager angelic (v. 9a)
• Soția Mielului (v. 9b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Conform textului din 1 Petru 4:7-11, care sunt lucrurile asupra cărora trebuie să ne concentrăm pentru a pregăti biserica pentru revenirea Domnului Isus? Putem face o ierarhie a importanței acestor acțiuni sau sunt toate la fel de importante?
• Cum poate folosi Dumnezeu durerea pentru a produce creștere spirituală?
• Care sunt practicile spirituale care ne ajută cel mai mult să fim biruitori? Care este rolul armurii spirituale descrise în Efeseni 6?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Textul de azi este o încurajare pentru cei care perseverează pe calea credinței; ei sunt biruitorii care vor moșteni noul pământ și noul cer.  În același timp, textul este o avertizare pentru cei care perseverează într-o viață trăită împotriva voii lui Dumnezeu („lași, necredincioși, scârboși, ucigași, desfrânați, vrăjitori, idolatri și toți mincinoșii”).