Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să ne aducem aminte de circumstanțele legate de descoperirea mormântului gol; să facem o comparație între așteptările pe care le-au avut femeile când au mers la mormânt și realitatea pe care au descoperit-o; și să identificăm anumite așteptările pe care le avem sau le-am avut, care au fost răsturnate de Domnul Isus.

TEXTUL LECȚIEI: LUCA 24:1-12

VERSETUL DE AUR: LUCA 24:5b-6a

„Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat.”– Luca 24:5b-6a

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de astăzi urmează după narațiunea despre răstignirea și moartea Domnului Isus (Luca 23:26–46). Tortura și execuția prin crucificare a fost o modalitate prin care Imperiul Roman a demonstrat puterea statului asupra supușilor săi. Procesul brutal de răstignire ucidea încet victimele în timp ce acestea sângerau, se deshidratau, și mureau prin asfixiere. Faptul că Domnul Isus a murit după doar câteva ore pe cruce a fost neașteptat (vezi Marcu 15:44). Trupurile celor răstigniți rămâneau frecvent pe cruci timp de câteva zile după moarte ca o amenințare pasivă pentru toți cei care s-ar împotrivi puterilor conducătoare. Cu toate acestea, o astfel de manifestare nu a avut loc pentru trupul Domnului Isus. Iosif, un bărbat din orașul Arimateea și membru al consiliului Sinedriului, a primit permisiunea lui Pilat de a lua trupul lui (Matei 27:57–58; Marcu 15:43–45; Luca 23:50–52; Ioan. 19:38). Iosif era destul de bogat, fapt care i-a permis să dețină un mormânt săpat în stâncă (Matei 27:60). Faptul că trupul Domnului Isus a fost îngropat în mormântul acestui om arăta că Iosif îl iubea; străinii nu erau îngropați în general în mormântul unei alte familii. Trupul Domnului Isus a fost învelit în haine de înmormântare și apoi a fost înmormântat (Matei 27:59; Luca 23:53; comparați cu Ioan 11:44). Mormântul lui Iosif era ca multe altele care au fost cioplite în piatră. Nișele dăltuite permiteau ca mai multe cadavre să fie îngropate într-un singur mormânt. O piatră mare și plată sigila intrarea mormântului și împiedica hoții să fure lucruri valoroase sau chiar cadavre. Mormintele rămâneau sigilate până când tot ceea ce rămânea dintr-un corp erau oasele. Familia intra apoi în mormânt și punea oasele într-o cutie numită osuar.

Mulți evrei din secolul I credeau în învierea fizică a morților. Această doctrină poate fi urmărită în textele Vechiului Testament (Iov 19:25–27; Isaia 26:19; Daniel 12:1–2, 13). Alte texte iudaice descriu o înviere fizică a morților drepți (vezi 2 Baruc 50–51; 2 Macabei 7:9, 14, 23). În secolului I, doctrina învierii morților drepți fusese acceptată de mai multe partide ale iudaismului (vezi Fapte 23:6–8; contrast cu Fapte 4:1–2; 23:8). În timpul slujirii sale pământești, Domnul Isus a profețit cu privire la moartea, înmormântarea și învierea Sa (Matei 17:22–23; Marcu 8:31; 9:30–31; Luca 9:22, 44; 18:31–33; Ioan 2; :19). Cu toate acestea, conceptul unui Mântuitor suferind și înviat era de neînțeles pentru mulți oameni, chiar și pentru ucenicii lui Isus (Luca 9:45; 18:34). Matei 28:1–20, Marcu 16:1–8 și Ioan 20:1–29 sunt texte paralele cu Scriptura de astăzi. Fiecare evanghelist a inclus anumite detalii găsite doar în narațiunea sa specifică. Exemplele includ un „cutremur violent” (Matei 28:2), un „tânăr îmbrăcat într-o haină albă” (Marcu 16:5), tăcerea femeilor (16:8), interacțiunea femeilor cu Isus (Matei 28:9). –10), și experiența Mariei Magdalena (Ioan 20:1–2). Aceste diferențe evidențiază diferitele lucruri pe care fiecare evanghelist a vrut să le sublinieze.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Descoperirea dis-de-dimineață (Luca 24:1-7)

• Mormântul gol (v. 1-3)
• Doi străini (v. 4-7)

2. Împărtășirea mesajului (Luca 24:8-12)

• Mesajul este proclamat (v. 8-10)
• Mesajul este confirmat (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În viața de credință, cum se fac credincioșii vinovați de uitarea în privința lucrurilor care au fost deja învățate și ar trebui să fie deja știute? Cum putem să ne păzim împotriva acestei tendințe?
• Care este semnificația faptului că Domnul Isus a înviat în trup? (Luca 20:34-38; Ioan 5:25; Romani 8:22-25; 1 Corinteni 6:14, 15:20-28, 35-58; 2 Corinteni 4:13-14)
• Ce trebuie să facem pentru a ne asigura că ne aducem aminte în mod constant de cuvintele Scripturii?
• Ce putem răspunde celor care spun că mărturiile despre învierea Domnului Isus sunt „aiureli” (Luca 24:11)?
• Care este cea mai eficientă modalitate de a încuraja necredincioșii să investigheze relatările din evanghelii legate de înviere?
• Ce putem face în pregătire pentru Paști pentru a proclama vestea bună că Domnul Isus este viu?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cu toții avem situații în care așteptările noastre sunt diferite de realitatea existentă. De obicei, când ne confruntăm cu astfel de circumstanțe, reacția noastră emoțională este una de surpriză. Alteori, reacționăm cu dezamăgire sau chiar mânie. Dumnezeu folosește astfel de situații pentru a ne învăța anumite lecții spirituale. Identificați o astfel de situație în care există o discrepanță între așteptare și realitate și identificați oportunitatea de a învăța o lecție de viață.

Vestea bună pe care au primit-o femeile la mormânt este că Domnul Isus a învins moartea prin învierea din morți. Vestirea veștii bune a început cu femeile și cu ucenicii și continuă cu noi în ziua de azi, până la revenirea în glorie a Domnului Isus. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim despre întâlnirea Domnului Isus cu omul îndrăcit și să înțelegem care era secretul mesianic și modul în care această relatare întrerupe cursul Evangheliei după Marcu. 

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 5:1-13, 18-20 VERSETUL DE AUR: Marcu 5:20

“El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.” — Marcu 5:20

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Marcu a fost scrisă probabil între anii 60 și 62 d.Hr., cu siguranță înainte de Matei, Luca sau Ioan. Cu Matei și Luca, cartea lui Marcu completează Evangheliile sinoptice, numite așa datorită înregistrărilor lor similare despre lucrarea pământească a Domnului Isus. Textul de astăzi din Marcu 5 este un exemplu de material comun al cărților, cu paralele în Matei 8:28–34 și Luca 8:26–39. Diferențele dintre relatări spun mai puțin despre acuratețea istorică a evenimentului decât despre perspectivele de credință pe care scriitorii le-au adus la detalii. O caracteristică oarecum de neînțeles a Evangheliei după Marcu este, de asemenea, expusă în această relatare: tendința Domnului Isus de-a lungul primei jumătăți a cărții de a le spune oamenilor pe care Isus i-a vindecat să nu vorbească despre acest lucru (Marcu 1:44; 7:36; 8:30). Acesta a fost numit secretul mesianic.

Au fost propuse multe teorii pentru această poruncă contraintuitivă de a reduce la tăcere. Unul dintre acestea este că Isus nu a vrut ca oamenii să fie capete idei greșite despre ceea ce înseamnă ca el să fie Mesia. În timp ce oamenii căutau un Mesia politic care să-i elibereze de imperialismul roman, Isus a folosit timpul secretului pentru a învăța despre rolul mai mare al lui Mesia – dincolo de Israel și de politică. Isus a vrut, de asemenea, ca slujirea lui să fie definită ca o slujire de predicare mai mult decât o slujire de vindecare și de miracole (Marcu 1:35–39). Nevoile constante ale oamenilor din jurul lui și ale mulțimilor zdrobitoare care căutau vindecare i-ar fi putut lua tot timpul dacă Isus nu s-ar fi păzit cu grijă. Slujirea lui de predicare a fost susținută de miracole, nu invers. Aceasta sugerează un element de control al mulțimii (vezi 1:43–45). Relatarea demoniacului din ținutul gadarenilor apare în timpul slujirii de predicare a lui Isus în Galileea. Această întâmplare este într-o secțiune din Marcu care conține alte câteva relatări care se concentrează pe puterea și autoritatea lui Isus (vezi 4:35–41; 5:21–34).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sosirile (Marcu 5:1-5)

• Domnului Isus (v.1)
• Îndrăcitului (v. 2-5)

2. Confruntarea (Marcu 5:6-13)

• Pledoaria  (v. 6-13a)
• Bulucul (v. 13b)

3. Plecările (Marcu 5:18-20)

• Despărțirea  (v. 18-19)
• Acasă (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Versetul 3 ne spune că omul îndrăcit își avea locuința printre morminte. Care e echivalentul modern a unei astfel de situații? Cum am putea vorbi despre Domnul Isus cu cineva care se află în această situație?
• Dialogul dintre omul îndrăcit și Domnul Isus e foarte dramatic. Ce putem învăța din el despre puterea lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE

Și noi am fost eliberați de Domnul Isus. Și, ca omul îndrăcit, am ieșit dintr-o viață care semăna mai mult cu moartea (Efeseni 2:1–10; Coloseni 2:13–15). Și noi suntem chemați să împărtășim ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi, să ne pregătim propriile familii pentru a-L întâlni pe Hristos și a veni la viață nouă (Matei 28:18–20). Indiferent de legiunile aliniate împotriva noastră,  Domnul Isus deține controlul! Tot ce trebuie să facem este să ne punem credința în El, cu bucurie și ascultare.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem semnificația conversației Domnului Isus cu acea femeie de la fântână și să identificăm elementele abordării Domnului Isus față de evanghelizarea personală.

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 4:7-15, 28-30, 39-41 VERSETUL DE AUR: Ioan 4:39

Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” — Ioan 4:39

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Ioan a fost scrisă mai târziu decât cele ale lui Matei, Marcu și Luca, probabil în anii 80 sau 90 d.Hr. Probabil că apostolul Ioan și-a scris Evanghelia din Efes. Faptul că Ioan este autorul s-a stabilit în primul rând prin identificarea lui ca ucenicul iubit (Ioan 13:23; 19:26; 20:2; 21:7, 20, 24). După cum începe textul nostru din Ioan 4, Isus și ucenicii săi părăsiseră Iudeea și se îndreptau spre Galileea (Ioan 4:3), unde s-au așezat (Matei 4:13–16). Pentru această călătorie, Isus a ales să nu urmeze una dintre cele două rute mai lungi care i-ar permite să evite Samaria (Ioan 4:4), așa cum ar fi făcut alți evrei (vezi Luca 9:51–53; 17:11). Samaria era regiunea centrală a ceea ce fusese împărăția lui Israel, cu Iudeea la sud și Galileea la nord. Călătoria între Ierusalim și regiunea Galileii dura aproximativ trei zile pe drumurile romane sigure care treceau prin Samaria.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Străinul (Ioan 4:7-15)

• Nevoia fizică (v. 7-9)
• Abundența spirituală (v. 10-15)

2. Cel Promis (Ioan 4:28-30, 39-41)

• Problema de identitate (v. 28-30)
• Revelația identității (v. 39-41)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Uneori oamenii cu care dorim să vorbim despre Domnul Isus cred că avem alte motive decât cele de a-i evangheliza. Cum putem să-i abordăm pe acești oameni, ajutându-i să treacă peste obstacolele îndoielii?
• Femeia de la fântână nu știa că vorbește cu Dumnezeu și nu știa că poate să-i ceară lucruri mult mai importante. Oare rugăciunile noastre reflectă credința noastră în Dumnezeu? Cum putem să găsim echilibrul între rugăciunile pentru lucruri mai puțin importante și cele pentru lucruri mari? (vezi Matei 6:10-11)
• Cât de dispus ești să fii întrerupt de o oportunitate de a vorbi despre Domnul Isus?

APLICAȚII PRACTICE

Slujirea pământească a Domnului Isus nu a inclus limite bazate pe bariere omenești tipice. Întâlnirea lui cu femeia samariteancă este un prim exemplu. În prezența lui Isus, multe dintre granițele pe care le-am ridicat noi sau pe care le-au pus alții în jurul nostru dispar (Romani 3:22; 10:12; Galateni 3:28–29; Efeseni 2:11–22; 1 Timotei 4:7; 2 Timotei 3:1–5; Tit 3:10). Pe măsură ce ne găsim identitatea în Isus, putem deveni canalul milei și harului pentru cei pe care îi întâlnim. Apa vie pe care ne-o dă Isus este disponibilă acum și va continua să curgă în noi până când vom ajunge la vârsta viitoare. Darul pe care îl găsim în Isus nu este un lucru care stagnează; ne mută de la vechi la nou, de la moarte la viață, suntem mântuiți!

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care este părerea Domnului Isus cu privire la măreție și să o comparăm cu cea a ucenicilor. Să ne gândim la modalități în care să putem trăi cu o smerenie ca cea a unui copilaș. 

TEXTUL LECȚIEI: Matei 18:1-9 VERSETUL DE AUR: Matei 18:4

“De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.“ — Matei 18:4

CONTEXTUL LECȚIEI

Până la momentul textului de astăzi, ucenicii lui Isus au fost martori ai puterii sale divine prin actele sale de vindecare (Matei 14:35–36) și exorcizare (15:21–28; 17:14–18), fapte miraculoase (14:15 –21; 15:32–38) și control asupra creației (14:22–33). Apostolii Petru, Iacov și Ioan au fost martori personali ai puterii Domnului Isus când l-au văzut pe Isus transfigurat înaintea lor (17:1–13; Marcu 9:2). Mai târziu, Petru a interpretat schimbarea la față ca arătând onoarea și gloria divină a Domnului Isus. (2 Petru 1:16–18). În acel eveniment, puterea lui Dumnezeu a fost revelată în și prin Isus Hristos. Petru L-a recunoscut pe Isus ca „Mesia, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:16). Titlul Hristos este echivalentul grecesc al cuvântului ebraic Mesia (Ioan 1:41). Ambele denumiri se referă unsul lui Dumnezeu, o expresie care descrie regele ales de Dumnezeu (vezi 1 Samuel 16:1, 12–13; 2 Samuel 7:8–16). Când L-a recunoscut pe Isus ca Hristos, Petru avea anumite așteptări cu privire la lucrarea lui Hristos. Scriptura ebraică, numită și Vechiul Testament, urmărește profilul unsului lui Dumnezeu care își eliberează poporul, șezând pe tronul lui Dumnezeu și conducând în dreptate (comparați cu Geneza 49:10; Psalmii 110:1; 132:11–12; Isaia 16: 5; Mica 5:2; etc.). Evreii au presupus că Mesia va veni cu putere ca slujitor uns al lui Dumnezeu (vezi Isaia 42:1–4). Ei nu doreau și nu așteptau un Mesia suferind și smerit (vezi Matei 16:21–22; comparați cu 20:25–28). Scriitorii Evangheliei folosesc nume diferite pentru domnia lui Dumnezeu pe pământ așa cum a fost inaugurată de Hristos. Toate cele patru Evanghelii includ denumirea „împărăția lui Dumnezeu” (Matei 12:28; Marcu 12:34; Luca 9:2; Ioan 3:5; etc.). Cu toate acestea, Evanghelia lui Matei include o a doua denumire: „Împărăția cerurilor” (Matei 3:2; 4:17; etc.). Ambele denumiri se referă la împărăția veșnică înființată de Dumnezeu unde El domnește (vezi Psalmii 145:11, 13; 103:19; comparați cu Ioan 18:36). Învățătura și lucrarea Domnului Isus i-au pregătit pe oameni să primească această împărăție (vezi Matei 4:17; Luca 8:1). Pentru a primi Împărăția oamenii trebuie să se nască din nou (Ioan 3:3–8) și să asculte de voința lui Dumnezeu (Matei 7:21). Scriptura de astăzi dezvăluie o a treia condiție pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu. Textele paralele cu lecția de astăzi sunt Marcu 9:33–37 și Luca 9:46–48.

STRUCTURA LECȚIEI

I. Măsura măreției (Matei 18:1-5))

A. O întrebare (v. 1) 

B. Un exemplu (v. 2-3) 

C. O poziție principală (v. 4-5) 

II. Avertizarea cu privire la păcat (Matei 18:6-9) 

A. Cu privire la cei mici (v. 6-7) 

B. Cu privire la sine (v. 8-9)  

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare e bine, ca în calitate de credincioși creștini, să ne gândim la măreție? Când e bine, și când nu e bine? De ce? Poate acest lucru deveni un idol?
• Dacă ai fi în situația de a renunța la o funcție importantă, cum ai face-o folosind exemplul Domnului Isus? Cum ar trebui să se comporte un lider creștin?
• Ce schimbări trebuie să faci în viața ta pentru a trăi o viață mai centrată pe Cristos?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Majoritatea oamenilor, la un moment dat sau altul, doresc să aibă putere și să fie pe poziții de prestigiu. Suntem bombardați cu mesaje și imagini care celebrează oamenii care par puternici, prestigioși și faimoși – grozavi după standardele lumii. Răspunsul la aceste mesaje necesită ca credincioșii să se cufunde în învățătura Domnului Isus cu privire la atitudinile necesare față de măreție. Prin puterea Duhului Sfânt, urmașii lui Isus trebuie să învețe să îmbrățișeze definiția Domnului Isus despre măreție – trebuie să includă smerenia copilărească.

În plus, urmașii Domnului Isus trebuie să îndepărteze acele lucruri care i-ar face pe ei înșiși sau pe alții să se poticnească în păcat. Aceasta include ignorarea mesajelor lumii despre măreție, putere și prestigiu. Credincioșii ar trebui să înlăture, de asemenea, ispitele de a păcătui în lucrurile pe care le văd, le aud și le fac. Acestea sunt părțile care compun acțiunile și obiceiurile unui credincios. Acțiunile tale te modelează să dorești definiția lumii a puterii și statutului? Obiceiurile tale te conduc la păcat sau îi fac pe alții să păcătuiască? Dacă da, înlătură acele cauze ale păcatului și schimbă-ți obiceiurile! În cele din urmă, urmașii Domnului Isus trebuie să adopte o atitudine de smerenie și credință. Acesta nu este un sentiment de naivitate, ci încredere că Dumnezeu va îngriji poporul său și va arăta milă în concordanță cu natura Lui. Când îmbrățișăm această atitudine, probabil că nu vom primi gloria lumească. În schimb, vom avea parte de slava promisă – și cu mult superioară – de la Dumnezeu (Romani 8:17).

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm lecțiile pildei fiului risipitor. Să ne amintim de opțiunile fiului mai mic și despre rezultatele fiecărei opțiuni. Să identificăm personajele din pildă și să vedem pe cine le reprezintă ele în realitate.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:11-24 VERSETUL DE AUR: Luca 15:21

“ Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău’.“ — Luca 15:21

CONTEXTUL LECȚIEI

Sensul și implicațiile pildelor au fost foarte dezbătute. Cuvântul grecesc tradus prin „pildă” (Matei 15:15; Marcu 4:13; Luca 8:9; etc.) este, de asemenea, tradus ca „proverb” (4:23). În Septuaginta, traducerea în greaca veche a Vechiului Testament, este folosită o formă a aceluiași cuvânt grecesc referitor la un proverb (Ezechiel 18:2) sau un cântec de avertizare (Mica 2:4). În esență, pildele biblice compară ceva familiar, cum ar fi un obiect sau o experiență, cu un adevăr despre Dumnezeu și lucrarea Lui. Pildele funcționează pe două niveluri: referința lor literală și implicațiile lor spirituale. Domnul Isus a predicat folosind pildele pentru a-și provoca audiența să se gândească la care dintre comportamentele sau atitudinile lor erau în contradicție cu lucrarea lui Dumnezeu (comparați cu Matei 13:10–15).

Textul biblic de astăzi este adesea numit pilda fiului risipitor. În timp ce publicul modern folosește uneori denumirea de „risipitor” pentru a vorbi despre răzvrătirea fiului mai mic, sensul cuvântului este asociat cu risipa și cheltuielile nesăbuite. Această pildă este a treia dintr-o serie din Luca 15. Celelalte pilde descriu o oaie pierdută (15:3–7) și o monedă pierdută (15:8–10). Toate cele trei pilde includ teme similare: (1) ceva valoros se pierde, (2) lucrul pierdut este găsit și (3) urmează sărbătoarea. Domnul Isus a spus aceste pilde ca răspuns la criticile fariseilor și ale cărturarilor. Acești oameni erau supărați pentru că Domnul Isus „primește pe păcătoși și mănâncă cu ei” (Luca 15:2). De-a lungul slujirii sale, Isus s-a asociat cu oameni pe care liderii religioși i-au considerat necurați. Acești oameni erau „vameșii” evrei (Luca 5:30; 15:1) care colectau taxe pentru puterile asupritoare. Vameșii erau urâți și considerați că și-au trădat poporul pentru că ajutau Imperiul Roman și erau corupți (vezi 3:12–13). Un alt grup cu care Domnul Isus s-a asociat frecvent au fost „păcătoșii” (Matei 9:11; Luca 7:34; 15:2). Acest titlu se aplica oamenilor care nu respectau Legea lui Moise, așa cum a fost interpretată de liderii religioși ai vremii. Asocierea Domnului Isus cu acești oameni nu s-a limitat la adunările publice. El a mâncat cu ei înainte ca ei să fi căutat mijloacele potrivite de iertare și restituire, așa cum este prescris de lege. Asocierea lui cu ei a fost esențială pentru misiunea sa de a-i căuta pe cei pierduți (vezi Luca 19:10) și de a aduce pocăință și mântuire (5:29–31).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Fiul neonorabil (Luca 15:11-19)

• O cerere rușinoasă (v. 11-12)
• Decizii egoiste (v. 13-16)
• O direcție tristă (v. 17-19)

2. Tatăl plin de compasiune  (Luca 15:20-24)

• Împăcarea emoțională (v. 20-21)
• O sărbătoare plină de har (v. 22-24)
• Concentrarea laudelor (v. 30-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Uneori pildele sunt interpretate greșit mai ales când se aplică situațiilor moderne. Cum am putea să evităm aceste interpretări greșite? Vezi și Matei 13:10-17, 15:15-16 și 16:5-12).  
• Care sunt implicațiile reale are pildei fiului risipitor pentru credincioșii de astăzi? 
• Oare rușinea și părerea de rău duc la pocăință? De ce oare? 
• Pocăința biblică este ceva mai mult decât un simplu „îmi pare rău”. Ce alte elemente trebuie să includă o pocăință autentică? 

APLICAȚII PRACTICE

Pilda de astăzi îi invită pe toți oamenii să îmbrățișeze natura minunată a familiei lui Dumnezeu. În această familie, Dumnezeu oferă și dorește reunificarea acolo unde există relații rupte. Ne putem simți rușinos de nedemni, așa cum a simțit fiul mai mic din pildă. Totuși, ca și tatăl din pildă, Dumnezeu este generos și milostiv. Generozitatea Lui este demonstrată de secole (vezi Numeri 14:8; Deuteronom 28:11; Efeseni 3:16; Iacov 1:5; etc.). Asemenea unui păstor care are grijă de turma lui, Dumnezeu are grijă de poporul Său și îi asigură nevoile (vezi Psalmul 23:1; 1 Timotei 6:17). Astfel de acțiuni stau ca mărturie tuturor oamenilor despre generozitatea și credincioșia lui Dumnezeu (Fapte 14:17). Dumnezeu îi întâmpină pe toți oamenii ca să devină copiii Lui iubiți în familia Sa. El dorește ca poporul său să simtă speranță și nu rușine (vezi Romani 5:5; 1 Ioan 3:1). „Și acum, dragi copii, rămâneți în El, pentru ca, când se va arăta El, să fim încrezători și nerușinați înaintea Lui la venirea Lui” (2:28).

SCOPUL LECȚIEI: Să ne înțelegem statutul în Împărăția lui Dumnezeu și de ce anumite gânduri și acțiuni sunt incompatibile cu acest statut și care sunt cele corecte. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Petru 2:1-10 VERSETUL DE AUR: 1 Petru 2:9

“Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;” — 1 Petru 2:9

CONTEXTUL LECȚIEI

Petru a fost, fără îndoială, cel mai proeminent dintre primii 12 apostoli. El este primul pe listele apostolilor din scripturi (Matei 10:2–4; Marcu 3:16–19; Luca 6:13–16; Fapte 1:13). Lepădarea sa de Domnul Isus și revenirea lui ulterioară sunt puncte semnificative ale vieții lui (Ioan 18:15–17, 25–27; 21:15–17). Unii comentatori folosesc acești indicatori și alți pentru a așeza viața lui Petru în patru segmente cronologice. Următoarele texte în această privință nu sunt exhaustive, ci reprezentative: 

1. Slujirea timpurie – Marcu 1:21, 29–30; Luca 5:1–7; Ioan 1:40–42 

2. Împreună cu Domnul Isus – Matei 16:18; Marcu 1:16–20; Luca 9:28; Ioan 1:42; 21:15–17 

3. După-înălțare… – Fapte 4:13; 5:29; 10:1–11:18; 12:1–19 

4. Viața de mai târziu – Ioan 21:18–19; 1 Corinteni 9:5; Galateni 2:11–14; 2 Petru 1 

Cele 27 de cărți ale Noului Testament includ două care sunt atribuite apostolului Petru. Prima dintre acestea două este deosebit de semnificativă, cu citate și aluzii la diferite pasaje din Vechiul Testament. După un anumit comentator, cartea 1 Petru este la egalitate pe locul doi cu cartea Evrei, având cel mai mare procent de versete (69 la sută din cele 105 versete) care reflectă pasaje din Vechiul Testament; numai Apocalipsa are un procent mai mare. Lui Petru îi plăcea în mod deosebit să citeze din cartea lui Isaia (exemple: 1 Petru 2:6a, 8–9a). Ar trebui să ne întrebăm cine erau destinatarii epistolelor lui Petru. Au fost destinatarii în principal creștini de origine evreiască, creștini de origine dintre neamuri, sau un procent semnificativ din ambele categorii? Primul verset al primei epistole a lui Petru susține teoria destinatarilor evrei-creștini, fiind adresată „aleșilor care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galația, Capadocia, Asia și Bitinia” (1 Petru 1:1). Cuvântul tradus „împrăștiați” este termenul pentru „diaspora”, menționat în contextul lecției de săptămâna trecută (vezi Iacov 1:1; compară Ioan 7:35). Diaspora este un termen tehnic pentru evreii care au fost împrăștiați printre neamuri, așa cum este  profețit în Deuteronom 4:25–27; 28:64–68. Și evreii au trăit cu siguranță în zonele enumerate (comparați cu Fapte 2:5, 9–11), provincii situate în Turcia actuală. Pe de altă parte, susținerea teoriei destinatarilor de origine predominant dintre neamuri sunt anumiți indicatori din 1 Petru 1:14, 18; 2:9–10, 25; și 4:3–4. Susținătorii acestei teorii susțin că diaspora, sau dispersarea, nu ar trebui să fie interpretată literal ca aplicându-se strict la evrei, ci la figurat ca aplicându-se credincioșilor dintre neamuri.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ca niște prunci născuți de curând (1 Petru 2:1-3)

• Îndemn (v.1-2a)
• Așteptări (v. 2b)
• Explicații (v.3)

2. Ca niște pietre vii (1 Petru 2:4-8)

• Modelul  (v. 4)
• Rezultatul (v. 5)
• Profeția (v. 6-8)

3. Pentru un nou început (1 Petru 2:9-10)

• Identitate, prima parte  (v. 9a-b)
• Sarcina (v. 9c)
• Identitate, partea a doua (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Versetul 1 din textul de astăzi enumeră mai multe comportamente negative. Există aspecte din viața ta în care îți permiți să ai astfel de comportamente? Ce putem face pentru a nu mai avea astfel de scăpări?
• Ce înseamnă să fim pietre vii? De unde vine această metaforă?
• Care sunt câteva dintre jertfele pe care ai fi dispus să le faci pentru Domnul, în calitatea ta de preot conform acestui text? (Vezi și Psalmul 51:17, Filipeni 4:18 și Iacov 1:27)

APLICAȚII PRACTICE

Problema centrală a lecției de astăzi este problema identității. În fața persecuției și a suferinței, credincioșii cărora Petru le-a scris păreau să fi avut îndoieli. În lumea noastră contemporană, problema identității noastre de creștini este la fel de importantă. Lumea noastră ne bombardează cu multiple opțiuni de identitate. Aceste opțiuni în sine variază de la unele inofensive la unele păcătoase. Dar ceea ce au toate acestea în comun este că trebuie să cedeze înaintea loialității noastre față de Regele Isus. Creștinii slujesc acelui rege ca membri ai familiei regale. Ne comportăm ca membri ai familiei regale în cel mai bun sens al cuvântului? Îi tratăm pe semenii creștini ca și cum ar fi prinți și prințese alături de noi? Mai presus de toate, îl onorăm pe Regele Isus în tot ceea ce facem ca slujitori ai Săi ascultători? Fie ca noi să onorăm acest rol în anul 2023 și mai departe, lucrând pentru unitatea credincioșilor ca națiune sfântă și regală a Regelui Isus.

Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem unele din responsabilitățile pe care le avem în calitate de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu în lume.

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:1-12 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:5

“Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?“ — Iacov 2:5

CONTEXTUL LECȚIEI

Există patru sau cinci bărbați pe nume Iacov în Noul Testament, așa că ar trebui să avem grijă să nu îi confundăm (vezi Marcu 1:19–20; 15:40; Luca 6:15; Fapte 1:13). Expresia „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos” (Iacov 1:1) se referă la Iacov, cel care era fratele vitreg al Domnului Isus (vezi Matei 13:55; Marcu 6:3). La fel ca ceilalți frați vitregi ai Domnului Isus, Iacov nu a crezut în Isus înainte de înviere (Ioan 7:3–5). În ziua Cincizecimii, totuși, frații Domnului Isus ajunseseră să creadă în El (vezi Fapte 1:14). Pavel indică faptul că Iacov a fost un martor al Domnului Isus cel înviat (1 Corinteni 15:7). Iacov devenise un lider în biserica din Ierusalim la mijlocul anilor 40 d.Hr. (Fapte 12:17; 15:13; 21:18). Rolul lui exact nu este clar în text, dar Pavel îl grupează cu apostolii și îl enumeră alături de Chifa (adică Petru) și Ioan ca „stâlpi” ai bisericii (Galateni 2:9; vezi 1:19). Semnificația acestui lucru este mare când luăm în considerare centralitatea Ierusalimului pentru primii creștini. Biserica din Ierusalim era mai mult decât o singură congregație dintre multe altele. Ea era biserica-mamă; ceea ce s-a întâmplat acolo a contat pentru tot creștinismul. Vedem adevărul acestui lucru, precum și impactul concret al lui Iacov, în relatarea Sinodului de la Ierusalim din Faptele apostolilor 15. Acolo Iacov a avut cuvântul final, decisiv cu privire la o doctrină vitală după ce Petru și Pavel vorbiseră și ei. 

Având în vedere detaliile vieții și morții lui Iacov, o presupunere rezonabilă este că epistola lui a fost scrisă în anii 50 d.Hr., dacă nu în anii 40. Asta o face una dintre cele mai vechi documente ale Noului Testament. Probabil că a fost scrisă din Ierusalim. Din punct de vedere structural, epistolei îi lipsesc anumite trăsături tipice ale unei scrisori antice, caracteristici pe care le vedem în epistolele lui Pavel. Scriitorul trece vag de la un subiect la altul, apelând adesea la Vechiul Testament. Tonul epistolei este în întregime evreiesc, fiind scris de un creștin de origine evreiască pentru creștini de origine evreiască — tovarăși de credință supuși constrângerii. Acești destinatari ai epistolei sunt „împrăștiați în străinătate”, o referire la ceea ce este adesea numit Diaspora (Iacov 1:1; compară Ioan 7:35; 1 Petru 1:1–2).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Identificarea problemei (Iacov 2:1-4)

• Parțial interzisă (v. 1)
• Ilustrată parțial (v. 2-3)
• Implicația parțialității (v.4)

2. Evaluarea problemei (Iacov 2:5-7)

• Acțiunea dreaptă a lui Dumnezeu (v. 5)
• Acțiunile greșite ale cititorilor (v. 6-7)

3. Soluția problemei (Iacov 2:8-12)

• Împlinirea Legii (v. 8)
• Încălcarea Legii (v. 9-11)
• Eliberarea de Lege (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Este posibil ca bogățiile materiale să fie o piedică în calea credinței? În ce fel? Ce putem face pentru a preveni această problemă?
• Cum putem să creștem în smerenie? Care sunt câteva practici ce pot ajuta în sensul acesta?

APLICAȚII PRACTICE

Lecția de astăzi este importantă pe bună dreptate pentru păcatul specific pe care îl identifică și pe care îl condamnă. Discriminarea vine din natura noastră umană căzută – o natură care este atrasă de bogăție și statut, sau cel puțin de apropierea de acestea. Toată lumea este supusă acestor ispite și toți ne putem gândi la cazuri în care ispita a fost prezentă pentru noi. Învățăturile lui Iacov sunt, așadar, atât pentru noi, cât și pentru cititorii săi inițiali. Fie ca noi să luăm această lecție ca pe o încurajare pentru a examina tiparele vieții noastre și a dezrădăcina prejudecățile, înlocuind-le cu dragoste.

Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan

SCOPUL LECȚIEI: În urma participării la această lecție, fiecare participant va putea să identifice modurile în care Pavel, Lois și Eunice au influențat credința lui Timotei, să explice tehnica de mentorare folosită de apostolul Pavel, să dezvolte un plan personal de apărare a credinței (învățăturii sănătoase). 

TEXTUL LECȚIEI: 2 Timotei 1:3-14 VERSETUL DE AUR: 2 Timotei 1:13

“ Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.“ — 2 Timotei 1:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Scrierile apostolului Pavel se împart în două grupări majore: Epistolele închisorii (Efeseni, Filipeni, Coloseni și Filimon) și Epistolele pastorale (1 Timotei, 2 Timotei și Tit). Scrisoarea  2 Timotei s-ar putea încadra de fapt în oricare dintre categorii, deoarece Pavel a scris-o în timp ce era închis (2 Timotei 1:16; 2:9). Noul Testament prezintă 2 Timotei într-o manieră necomplicată: ca o scrisoare scrisă de apostolul Pavel către tânărul evanghelist Timotei. Ne este prezentată persoana lui Timotei în Fapte 16:1–3. Această introducere are loc în contextul celei de-a doua călătorii misionare a lui Pavel, care se extinde de la Fapte 15:36 până la 18:22. De-a lungul timpului, Pavel a ajuns să se gândească destul de bine la Timotei ca protejat, referindu-se la el de patru ori drept „fiu” în sens spiritual (1 Corinteni 4:17; Filipeni 2:19–22; 1 Timotei 1:2; 2). Timotei 1:2). Știm anumite lucruri despre Timotei într-un sens personal: era relativ tânăr (1 Timotei 4:12), probabil avea o personalitate rezervată (1 Corinteni 16:10) și era adesea bolnav (1 Timotei 5:23). Strămoșii lui erau atât ai iudaismului, cât și a păgânismului (Fapte 16:1) și avea o bună reputație printre credincioșii din regiunea natală (16:2). Încrederea lui Pavel în el a crescut de-a lungul timpului (vezi 19:22), atât de mult încât Timotei este numit ca cel care a primit unele dintre scrisorile lui Pavel (exemplu: 2 Corinteni 1:1). Dedicarea lui Timotei pentru Evanghelie a dus la întemnițarea lui la un moment dat (Evrei 13:23). Cele două duzini de apariții ale numelui său în Noul Testament indică importanța rolului său în răspândirea Evangheliei. După zilele sale ca misionar călător cu Pavel, Timotei pare să se fi stabilit într-o lucrare situată în Efes (1 Timotei 1:3). Datam scrisoarea lui 2 Timotei din aproximativ anul 67 d.Hr., ca scrierea finală a Noului Testament a lui Pavel înainte de executarea sa la Roma (vezi 2 Timotei 4:6–8). Persecuția sub împăratul Nero (care a domnit în anii 54–68 d.Hr.) era în desfășurare. Dar problemele interne ale bisericii din Efes și conducerea lui Timotei în această privință au fost principalele preocupări ale lui Pavel.

STRUCTURA LECȚIEI

I. Reamintirea moștenirii (2 Timotei 1:3-7)

A. Recunoștință, conștiință, rugăciune (v. 3) 

B. Dorința, întristarea, bucuria (v. 4) Lăsarea prietenilor în urmă 

C. Lois, Eunice, Pavel (v. 5–6) O bunică credincioasă 

D. Putere, dragoste, cinste (v. 7) 

II. Rațiunea pentru credincioșie (2 Timotei 1:8–12) 

A. Putere, nu rușine (v. 8) 

B. Har, nu fapte (v. 9) 

C.​ Viața, nu moartea (v. 10–12) 

III. ​Responsabilitatea păzirii (2 Timotei 1:13–14) 

A.​ Ce să faceți ( v. 13) 

B.​ Cum se face (v. 14) 

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În lecția aceasta ni se amintește despre importanța rugăciunii. Cum ți-ai descrie viața de rugăciune la momentul acesta? Ce ai putea face să ți-o îmbunătățești?
• Care dintre strămoșii tăi te-au încurajat pe calea credinței? Ce poți învăța din exemplul vieții lor?
• Are teama vreun rol în viața noastră de credință? De ce, sau de ce nu?
• Având în vedere că nu suntem mântuiți prin fapte, de ce am fi înclinați dă facem fapte bune?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În mediul nostru saturat de media, poate fi greu să găsim spațiu pentru o învățătură sănătoasă. Chiar și în cercurile creștine, este ușor să te lași purtat de griji cu privire la starea lumii și a societății. Lecția de astăzi să ne reamintească să ne concentrăm asupra Evangheliei, care are puterea de a schimba vieți. Responsabilitatea dată de Pavel lui Timotei să devină de azi și responsabilitatea noastră!

(Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan)

SCOPUL LECȚIEI: În urma participării la această lecție, fiecare participant va putea să Identifice contextul potrivit în care creștinii secolului I se puteau lăuda, să explice diferența dintre înțelepciunea omenească și înțelepciunea divină, să ofere un exemplu de înțelepciune lumească pe care el sau ea l-a respins.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 1:18-31 VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 1:28-29

“Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.“ — 1 Corinteni 1:28-29

CONTEXTUL LECȚIEI

Orașul Corint se afla la aproximativ 80 de mile vest de Atena. Astăzi înseamnă o călătorie de o oră cu trenul, dar în secolul I d.Hr., „distanța” era mult mai mare din punct de vedere cultural și istoric. Atena a fost centrul grec pentru filozofie, religie, educație și guvernare timp de secole (comparați cu Faptele 17:18–21). Numele filozofilor atenieni sunt încă recunoscute, în special cele ale lui Socrate, Platon și Aristotel. Corint, pe de altă parte, era un oraș industrial, muncitoresc. Situat strategic în apropierea istmului Corint, lat de patru mile, orașul a prosperat datorită Diolkos-ului său, un sistem feroviar antic care transporta ambarcațiuni mici și mărfuri pe uscat între Marea Egee și Golful Corint. Taxele pentru folosirea lui au fost mari (făcând din Corint un oraș bogat), dar calea ferată a salvat negustorilor multe zile de navigație în jurul Peninsulei Peloponeziane, cu coasta ei bogată și pirați din belșug. Un canal modern care trece prin istm nu a fost finalizat până în 1893. Faptele 18 consemnează prima vizită a lui Pavel la Corint, după o perioadă dezamăgitoare la Atena. Indiciile istorice din Fapte ne permit să prezentăm această perioadă ca o perioadă de 18 luni în anii 51–52 d.Hr., nu la 20 de ani după convertirea lui Pavel (Fapte 9:1–31). Pavel a scris scrisorile pe care le numim 1 și 2 Corinteni cândva între anii 54 și 57 d.Hr. în timp ce se afla în Efes (1 Corinteni 16:5–9). Pavel primise rapoarte despre mai multe probleme care tulburau congregația din Corint (1:10–17). În secțiunea de versete care precedă lecția de astăzi, Pavel a identificat una dintre acele probleme: dezbinările. Membrii congregației se adunaseră în jurul anumitor lideri într-un mod nesănătos (1 Corinteni 1:12). Una dintre fracțiuni l-a numit pe Pavel drept lumină călăuzitoare, iar el a obiectat, nedorind să accepte diviziunile bisericii (1:13–16). El le-a reamintit cititorilor săi că venise la Corint pentru a predica Evanghelia – perioada (1:17). Acest lucru l-a determinat să explice motivele și acțiunile vizitei sale inițiale la Corint, textul de astăzi..

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cuvântul (propovăduirea) Crucii (1 Corinteni 1:18-25)

• Puterea lui Dumnezeu (v. 18-19)
• Lipsa de înțelepciune a lumii (v. 20-23)
• Înțelepciunea lui Dumnezeu (v. 24-25)

2. Chemarea celor smeriți  (1 Corinteni 1:26-31)

• Rușinarea înțelepților lumii (v. 26-27)
• Alegerea celor disprețuiți (v. 28-29)
• Concentrarea laudelor (v. 30-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem explica că mesajul crucii e nebunie pentru lume, dar este putere pentru cel credincios? Cum am putea demonstra acest adevăr prin atitudinile și acțiunile noastre? 
• De multe ori oamenii încearcă să-și găsească o însemnătate și un scop în viață fără Dumnezeu. Care ar fi câteva exemple de astfel de încercări și cum am putea noi să exemplificăm înțelepciunea lui Dumnezeu pentru vecinii noștri necredincioși?
• Este smerenia considerată nebunie de lume? De ce oare? 

APLICAȚII PRACTICE

Martin Luther, reformatorul din secolul al XVI-lea, a fost inspirat de acest text în doctrina sa despre cruce. Luther a găsit contraste între această cale rânduită de Dumnezeu și calea omenească, doctrina gloriei. El a susținut că doctrina umană a gloriei este centrată pe înțelepciunea umană care duce la orbirea inimilor. Cu toate acestea, el a afirmat că doctrina divină a crucii este centrată pe auto-revelația de către Dumnezeu a Fiului Său suferind, care înmoaie inimile. Mesajul creștin este încă o piatră de poticnire scandaloasă. Faptul istoric central este că Isus din Nazaret a fost executat ca un criminal: pe o cruce rușinoasă. A fost o afacere brutală. Pe vremea aceea nu părea o victorie, ci o înfrângere colosală. Totuși, fără cruce, nu există mântuire! Biserica de astăzi se confruntă încă cu pericolele despre care Pavel a avertizat: biserica poate căuta aprobarea lumii. Așa cum au învățat Pavel și apoi Luther, adevărata cale de mântuire va părea lumii o prostie, slabă și rușinoasă. Acest text din Scriptură ne provoacă să examinăm cât de mult ne-am adaptat priorităților lumii. Ce elemente ale „doctrinei gloriei” lumii am adoptat? În schimb, ar trebui să ne uităm la Dumnezeu, care poate fi găsit în suferințe și cruce.

(Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan)