Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să face deosebirea dintre lucrurile care dăinuie și cele ce sunt trecătoare; să observăm legătura dintre umblarea după neprihănire și căutarea Domnului; să luăm hotărârea de a-l căuta pe Domnul mai mult în săptămâna care urmează.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 51:1–8

VERSETUL DE AUR: Isaia 51:1

“Ascultați-Mă, voi care umblați după neprihănire, care căutați pe Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși.“ — Isaia 51:1

CONTEXTUL LECȚIEI

Romanul Poveste Despre Două Orașe de Charles Dickens debutează cu celebrele cuvinte “Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi…” Aceleași cuvinte pot fi folosite să descrie starea împărăției Iuda din timpul lui Isaia. Erau vremuri bune din perspectivă economică și militară (Isaia 2:7); erau vremuri grele din punctul de vedere al idolatriei și a robiei babiloniene care avea sa vină în consecință (Isaia 39:6-7). 

Într-un anumit sens, pedeapsa lui Iuda a fost un act de acuzare la adresa “dumnezeilor” falși, și la adresa păcatelor făcute de popor cu “aprobarea” acestor idoli. Poporul întorsese spatele Dumnezeului adevărat, în ciuda faptelor mărețe de eliberare pe care le experimentaseră ca popor, și în ciuda avertizărilor din Cele Zece Porunci, de a nu avea alți dumnezei sau chipuri cioplite (Exodul 20:3-6). Însă robia babiloniană a avut un efect purificator asupra lor. După întoarcerea din robie, observăm că idolatria încetează a mai fie o problemă pentru evrei (apar totuși probleme de altă natură). Evreii care s-au întors au rămas fermi în credincioșia lor (vezi Isaia 51:1-2, și în continuare), chiar dacă cuceritori de-a rândul au încercat să-i atragă înspre alți și alți idoli. În ciuda suferințelor din acele perioade grele, înaintea lor erau vremuri cu mult mai bune decât cele din trecut.

Putem sa afirmăm, de asemenea, că Babilonul a fost și el pedepsit pentru idolatria lui. Dacă ar fi fost gata să i se închine lui Dumnezeu și să urmărească dreptatea și neprihănirea în locul avuțiilor și a puterii, soarta Imperiului Babilonian ar fi fost alta. In capitolele 46 și 47 din Isaia, Dumnezeu batjocorește idolatria babilonienilor și practicile ei. Idolii trebuiau purtați, însă la vremea judecății lui Dumnezeu vor fi duși în robie (Isaia 46:1). Deși oamenii continuau să li se închide, Dumnezeul cerurilor declară sfârșitul acestor idoli făcuți de mâini omenești (46:10). Vremea gloriei lor avea să apună în mod permanent.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Privire înspre trecut (Isaia 51:1-3)

• Căutători de Dumnezeu (v. 1a)
• Locul de origine (v. 1a-2)
• Mângâierea Domnului (v. 3)

2. Privire înspre viitor (Isaia 51:4-6)

• ”Poporul Meu, neamul Meu” (v. 4a)
• Venirea Luminii (v. 4b-5)
• Domnia veșnică (v. 6)

3. Privire drept înainte (Isaia 51:7-8)

• O inimă neprihănită (v. 7a)
• Fără teamă (v. 7b-8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt circumstanțele care ne împiedică (sau ne descurajează) să căutăm neprihănirea? În ce mod ne putem pregăti pentru acele vremuri, așa încât să continuăm să-L căutăm pe Domnul cu credincioșie?
• Care este efectul rememorării experiențelor cu Domnul din trecut asupra întăririi încrederii noastre în Domnul? Care sunt aspectele umblării tale cu Domnul în care ai dori să crești?
• Când realizăm că lumea aceasta este trecătoare, este acesta un prilej de mângâiere sau o amenințare? 

APLICAȚII PRACTICE

• Uitându-ne la trecut, putem trage multe învățăminte cu privire la credincioșie: exemple vrednice de urmat și exemple de evitat, exemple de oameni și eveniment care au avut rol formativ în viața noastră. Isaia a avut rolul să pregătească națiunea în anticiparea venirii lui Isus, privind la trecut, prezent și viitor. Lucrarea de mântuire înfăptuită de Isus în trecut este motivul bucuriei noaste în prezent, și nădejdea noastră în viitor. 
• Dacă stăm să ne întrebăm la ce să ne ațintim privirile mai mult: la trecut, prezent sau viitor, răspunsul este “la toate trei!” Să privim la Cristos și la lucrarea Sa, la jertfa, moartea și învierea Sa. Să privim la trupul lui Cristos, care continuă să cheme lumea la pocăință și împăcare cu Dumnezeu. Și să privim la viitorul glorios, când promisiunile lui Dumnezeu de viață veșnică nu vor mai fi doar o nădejde, ci o realitate prezentă și eternă.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie evenimentele prin care oamenii vor înțelege că Dumnezeu este Domnul; să vedem felul în care ideile dintr-un verset sunt clarificate de versetele paralele care urmează; să ne îndemne să împărtășim cu alții întâmplări din experiența noastră, întâmplări care ne-au întărit nădejdea în Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 49:18–23

VERSETUL DE AUR: Isaia 49:23c

“… ca să știi că Eu sunt Domnul și că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi dați de rușine.“ — Isaia 49:23c

CONTEXTUL LECȚIEI

Cititorii originali ai profeției din lecția de azi au înțeles-o ca făcând referire la întoarcerea din robia Babiloniană; Isaia, într-adevăr, le vestise anterior mesajul sumbru al exilului (Isaia 39:6-7).După căderea Babilonului, evreii urmau să se reîntoarcă în Iuda și la Ierusalim (Isaia cap. 40-48; Ezra 1:5). În vremea aceea, urmau să rezidească Ierusalimul și să pună temeliile noului templu. 

Populația Ierusalimului a fost complet decimată odată cu distrugerea cetății de către babilonieni în anul 586 îCr. Ieremia consemnează doar 832 de persoane duse în robie cu acea ocazie (Ieremia 52:29), comparat cu 10,000 câți fuseseră luați captivi anterior (2 Împărați 24:14). Cei rămași în viață până la momentul distrugerii cetății înduraseră foametea și lipsurile din timpul asediului. Această rămășiță mică s-a alăturat celorlalți duși anterior în robie. Ierusalimul a fost pustiu vreme de 50 de ani.

În noaptea în care soldații lui Darius Medul au capturat Babilonul (anul 539 îCr), împăratul Babilonului, Belșațar, dădea o petrecere mare, un banchet la care băutura se servea din vasele de la Templu. Belșațar era coregent cu tatălui său, Nabonidus, care absenta frecvent din capitala imperiului. Belșațar și oaspeții săi au fost înmărmuriți la apariția degetelor care au început să scrie pe perete (Daniel 5). În cele din urmă. Daniel a fost chemat să deslușească înțelesul acelui mesaj, și anume că împărăția îi va fi luată de către Mezi și Persani, și încă chiar din noaptea aceea! Odată cu capturarea Babilonului de către Cir(us) Persanul, existența Imperiului Babilonian a luat sfârșit. Cirus cel Mare a pus temeliile Imperiului Persan, un imperiu care avea să dăinuiască aproximativ 200 de ani. Celebrul Cilindrul lui Cirus conține decretul prin care toate popoarele captive au primit permisiunea de a se reîntoarce în ținuturile natale. Cei din primul val s-au întors din exil în anul 538 îCr. Se estimează că în jur de 50,000 de oameni s-au întors, mai întâi la Ierusalim, și de acolo în toată Iuda, răspândindu-se la moștenirile părinților lor (Ezra 2:1). 

Lecția anterioară s-a sfârșit cu Isaia 49:13, un verset care prevestește o mare bucurie (compară cu 51:3). Neamurile din toate părțile se vor bucura de felul în care Domnul își mângâie poporul. Isaia a profețit că fecioara va rămâne însărcinată și va naște un fiu (Isaia 7:14). Matei 1:22-23 citează această profeție, împlinită la nașterea lui Isus. O împlinire care a venit la 700 de ani după rostirea profeției. Același copil avea apoi să crească împlinind multe alte profeții din Isaia, nu în ultimul rând profețiile referitoare la Robul care suferă. În lecția de azi, cel ce vorbește este Robul. Se înțelege că Robul este Fiul lui Dumnezeu. 

Atmosfera se schimbă, de la exuberanță (Isaia 49:1-13) la tânguire, pentru că Domnul uitase de popor și de Ierusalim. Metaforic vorbind, Ierusalimul era o femeie îmbrăcată în sac și cenușă, cu hainele sfâșiate și capul plecat în întristare și disperare (Plângerile lui Ieremia 2:10). Domnul întreabă apoi retoric dacă o mamă ar putea vreodată să uite copilul pe care l-a născut și l-a hrănit (Isaia 49:15). În același fel, nici Domnul nu-și poate uita poporul și nu va uita Sionul. Domnul promite să întoarcă poporul din robie (49:14-17) și să reconstruiască Ierusalimul și cetățile lui Iuda (44:26). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Promisiunea restaurării (Isaia 49:18–21)

• Împodobire (v. 18-20)
• Nedumerire (v. 21)

2. Împlinirea restaurării (Isaia 49:22–23)

• Chemarea neamurilor (v. 22-23a)
• Nădejde, nu rușine (v. 23b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum este credincioșia noastră influențată de conștientizarea statutului nostru de mireasă a lui Cristos? Ce se așteaptă de la o mireasă, și ce putem învăța de la ea?
• Cum putem să-i încurajăm pe semenii care trec prin perioade de întuneric spiritual? Care sunt câteva texte din Scriptură care ne îndeamnă să nădăjduim în Domnul? 
• Cum se aplică încurajarea din Isaia 49:20 la situația unei biserici aflată în declin numeric? Ce criterii (pe lângă creșterea numerică) pot fi folosite pentru a evalua sănătatea spirituală a unei adunări?
• Este un lucru bun să ne arătăm surprinși de binecuvântările lui Dumnezeu? De ce da, sau de ce nu? 

APLICAȚII PRACTICE

• Venirea lui Isus în lume a dus la schimbarea radicală a multor destine; deși condamnați mai înainte, acum, cei ce am ales să-L urmăm ca Domn și Mântuitor, avem promisiunea vieții veșnice (Romani 8:1-2). Această schimbare de destinație duce la o schimbare a identității: noi, cei ce eram odată îndepărtați, suntem acum parte din familia lui Dumnezeu (8:14-17; Efeseni 2:13). Într-un mod fundamental, adresa noastră s-a schimbat, din locuitori ai acestei lumi în cetățeni ai împărăției Cerurilor (Ioan 3:3-5; Faptele Ap. 28:31; Apocalipsa 12:10-12). 
• Această Cântare a Robului conține un mesaj al speranței, atât pentru Israel cât și pentru restul omenirii. Deși cei din vremea lui Isaia nu au realizat acest lucru, răscumpărarea promisă aici trece cu mult dincolo de sfârșitul robiei și întoarcerea din exilul babilonian. Ea cuprinde sfârșitul robiei în păcat. Prin Isus, avem parte de viață din belșug; ne putem încrede în El, oricare ar fi starea noastră.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Robul Domnului; să înțelegem rolul acestui text ca parte a Cântărilor Robului scrise de Isaia; să ne ajute să descoperim cum putem sluji mai bine Robului Domnului.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 49:1–13

VERSETUL DE AUR: Isaia 49:8

“Așa vorbește mai departe Domnul: ‘La vremea îndurării, Te voi asculta, și în ziua mântuirii, Te voi ajuta; Te voi păzi și Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici tara și să împarți moștenirile pustiite.’“ — Isaia 49:8

CONTEXTUL LECȚIEI

În cartea Isaia găsim 4 cântări care-l descriu pe Mesia (Isaia 42:1-9; 49:1-7; 50:4-11; și 52:13-53:12). Împreună aceste texte sunt cunoscute ca Poemele Robului sau Cântările Robului. Unii adaugă un al cincilea pasaj acestei liste (Isaia 61:1-4) datorită similarității cu celelalte pasaje, deși în acest text nu apare cuvântul rob. Textul lecției de azi face parte din cea de-a doua dintre Cântările Robului. Mai mult decât un simplu poem despre un rob, textul este o profeție cu privire la lucrarea lui Isus, Mesia. El este robul din Cântările Robului. 

Această cântare începe și se încheie cu câte o chemare, nu doar către Israel, ci și către toate națiunile Pământului. Ultimele 3 versete ale capitolului 48 îndemnă poporul să iasă din Babilon, și îi asigură de protecția Domnului în timpul călătoriei. Ce urmează, vom vedea, studiind această lecție.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Identitatea Robului (Isaia 49:1–5)

• Chemat Dumnezeu (v. 1-3)
• Încrezător în Dumnezeu (v. 4-5)

2. Planul Domnului (Isaia 49:6–13)

• Chemare făcută tuturor (v. 6-7)
• Ziua Mântuirii (v. 8-12)
• Chemare la bucurie (v. 13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem păstra o privirea de ansamblu asupra planului lui Dumnezeu, chiar și atunci când trecem prin perioade de descurajare? Care dintre promisiunile Bibliei cu privire la planurile lui Dumnezeu de viitor ne ajută cel mai mult să rămânem statornici pe cale?
• Care este rolul nostru și partea noastră în a transmite lumii invitația de a experimenta binecuvântările lui Dumnezeu? Care sunt schimbările pe care trebuie să le facem fiecare pentru a fi mai credincioși în misiunea de răspândire a Evangheliei și a crește în fapte bune?
• Ce relație există între împlinirea nevoilor materiale și a celor spirituale? Care sunt lucrurile care ne încurajează să ne încredem în Dumnezeu, chiar și în vremuri de nevoi/de lipsuri?

APLICAȚII PRACTICE

• La vremea rânduită, Dumnezeu l-a trimis pe Isus în lumea noastră ca să ofere mântuirea tuturor celor ce Îl acceptă ca Domn și Mântuitor (Romani 5:6-8; Galateni 4:4-5). Această chemare este valabilă celor apropiați nouă, din familiile și comunitățile noastre, dar și celor din colțurile îndepărtate ale lumii, din sate și orașe de care nici măcar nu am auzit vreodată.
• Responsabilitatea noastră în aceste zile ale mântuirii este dublă: să proclamăm vestea bună tuturor (Matei 28:18-20) și să ne închinăm lui Dumnezeu împreună cu întreaga creație. El ne mângâie și ne copleșește cu mila Sa. Prin urmare, să cântăm Domnului! Și să răspândim veste bună pe întregul Pământ.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cauzele condamnării rostite de Dumnezeu; să înțelegem sarcasmul folosit de către profet în mesajul său; să învățăm din experiența tristă a celor din trecut și să evităm păcatele lor.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 47:10–15

VERSETUL DE AUR: Isaia 47:15

“Așa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Și cei cu care ai făcut negoț din tinerețea ta se vor risipi fiecare într-o parte: și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor.“ — Isaia 47:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Profetul Isaia a avut o lucrare de lungă durată în Iudeea, “pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărații lui Iuda.” (Isaia 1:1). Majoritatea informațiilor cu privire la el o găsim în cărțile Isaia și 2 Împărați. Primul eveniment istoric descris aici este moartea lui Ozia (numit și Azaria) în anul 739 îCr. (Isaia 6:1), același an în care Isaia este chemat în lucrare. Ultimul eveniment istoric descris este moartea împăratului asirian Sanherib, în anul 681 îCr. (Isaia 37:38). Isaia este asociat mai îndeaproape cu doi împărați ai lui Iuda: Ahaz (Isaia 7:1-17) și Ezechia (Isaia 38 și 2 Împărați 19 și 20). Îl vedem în aceste texte pe Isaia având acces liber la palat. Aceasta i-a făcut pe unii să afirme că Isaia a fost probabil un membru al familiei regale.

În perioada lucrării profetice a lui Isaia, Iuda a trecut prin transformări politice, economice, militare și spirituale majore. Atât Ozia în Iuda, cât și contemporanul său, Ieroboam al II-lea în Israel, au avut succes din punct de vedere militar; ținuturile lor combinate erau comparabile (ca mărime) cu regatul din timpul lui David și Solomon (2 Împărați 14:28). După Ozia a urmat fiul său Iotam, care a devenit tot mai puternic, datorită comportamentului său plăcut lui Dumnezeu. Poporul însă era corupt din punct de vedere spiritual (2 Cronici 27:1-2). După Iotam a urma la tron Ahaz, un împărat care a făcut ce este rău. Acesta a mers până acolo încât și-a jertfit fiul idolilor (2 Împărați 16:3), iar apoi a suferit consecințele grave ale păcatelor sale. În cele din urmă, pe tron a urcat fiul său, Ezechia, un urmaș credincios al Domnului. Iuda s-a bucurat de prosperitate o vreme, dar apoi a avut de suferit din partea împăratului Asiriei, Sanherib (2 Împărați 18:13-16). Regatul de nord fusese dus în robie în 722 îCr., iar aceeași soartă îi aștepta și pe cei din Iuda; însă robia avea să vină din altă parte, nu de la asirieni.

Isaia 39:5-6 prevestește robia Babiloniană cu 150 de ani înainte ca Babilonul să fi ajuns o putere mondială. (Isaia capitolele 36-39 și 2 Împărați 18-20 sunt texte paralele). Pe vremea lui Isaia, Babilonul era un oraș important în Imperiul Asirian. Babilonul s-a răsculat împotriva Asiriei (700-689 îCr.), iar Asiria, ca pedeapsă, a distrus cetatea. Chiar și așa, babilonienii au ajuns ca, în timp, să cucerească Asiria și să o înlocuiască pe scena lumii. Un eveniment cheie a fost distrugerea cetății Ninive, capitala Asiriei, în anul 612 îCr.

Dumnezeu a avut un scop dublu cu Imperiul Babilonian: să termine cu Imperiul Asirian, și să pedepsească poporul Iudeu datorită idolatriei lor (2 Cronici 24:18; Isaia 10:3-19). Babilonul urma să-i ducă pe iudei în robie, în mai multe valuri. Această robie a început în 598 îCr. (2 Împărați 24:10-16), și a culminat cu distrugerea Ierusalimului în 586 îCr (2 Împărați 25). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O încredere sortită eșecului (Isaia 47:10–11)

• Oameni care se cred deopotrivă cu Dumnezeu (v. 10)
• Dumnezeu le garantează prăpădul (v. 11)

2. O apărare sortită eșecului (Isaia 47:12–15)

• Preziceri fără rost (v. 12-13)
• O pedeapsă înfocată (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt lucrurile în care își pune încrederea societatea seculară, și cu care ne ispitesc și pe noi semenii, pentru a înlocui încrederea pe care ne-o punem în Dumnezeu? Cum ne ferim de ispita de a ne pune încrederea îi orice sau oricine, în afară de Domnul? 
• Ce i-ai spune unui prieten/cunoscut care apelează la vrăjitoare pentru a “descoperi” viitorul? Cum ai putea să rostești adevărul în dragoste?
• În ce direcție ne încurajează cei apropiați nouă: să-L căutăm pe Dumnezeu și ajutorul Său, sau să căutăm sprijin în alte părți? Dar noi, la rândul nostru, prin ce mijloace îi încurajăm pe cei apropiați să-L caute pe Dumnezeu?
• Te afli într-o situație în care ai nevoi de încurajare pentru a continua să aștepți cu răbdare răspunsul Domnului? Ce ar putea face cei apropiați pentru a te ajuta în această perioadă de așteptare?

APLICAȚII PRACTICE

• Dumnezeu nu este luat prin surprindere de evenimentele care se întâmplă la nivel național și mondial. Toate popoarele sunt în stăpânirea Sa, și El se poate folosi de oricare din ele pentru a-și împlini planurile. Este de datoria noastră, a celor credincioși, să nu uităm acest lucru, și să credem că Dumnezeu vede nedreptatea și răutatea din jurul nostru, și că El va face dreptate.
• Chiar dacă vrăjmașilor noștri nu le va părea rău și nu se vor pocăi niciodată de relele lor, noi știm că încrederea noastră în Dumnezeu nu dă greș, iar  noi vom vedea împlinirea planurilor Sale. O încredere în orice altceva duce la dezamăgire și eșec. Să ne încredem că Domnul va acționa la timpul potrivit și că va distruge răul, odată pentru totdeauna. Promisiunile Lui sunt de neclintit. 

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm și să înțelegem caracteristicile vieții trăite în firea pământească și cele ale vieții trăite în Duhul. Să învățăm despre roada Duhului Sfânt și despre faptele firii pământești, despre modul în care acestea uneori sunt ierarhizate în ordinea importanței și de ce nu ar trebui să facem acest lucru. În final, să identificăm o tendință păcătoasă (ispită) care ne marchează viața și să vedem care dintre roadele Duhului Sfânt o pot contracara. 

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 5:16-26

VERSETUL DE AUR: Galateni 5:25

„Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul.”  – Galateni 5:25

CONTEXTUL LECȚIEI

Argumentul central al Apostolului Pavel din această lecție este natura firii pământești. Cu toate acestea, natura și implicațiile firii pământești nu sunt statice în Noul Testament. Chiar și diversele utilizări ale acestui termen de către Apostolul Pavel indică mici diferențe și nuanțe. Pavel folosește acest termen de „fire pământească” pentru a descrie materia fizică din care sunt compuse ființele vii în general (1 Corinteni 15:39) și oamenii în special (6:16). În alte situații, firea pământească este privită în mod negativ. Pavel s-a referit la ea în contextul circumciziei (Galateni 6.12, Filipeni 3:3), sau a naturii și dorințelor umane păcătoase (Romani 8:3-12, Efeseni 2:3) și a vieții temporare în contrast cu viața veșnică (Romani 4:1, Galateni 4:23, 29). 

În textul Scripturii din lecția de astăzi, firea pământească se referă la sinele carnal, păcătos, ne-răscumpărat și la natura și dorințele sale neascultătoare de Dumnezeu (vezi Romania 13:13-14). Pentru a trăi în plinătatea relației cu Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu trebuie să-și ucidă firea pământească (Galateni 2:19-21). Întreaga Epistolă către Galateni construiește acest argument. Cu o înțelegere adecvată a legii și promisiunilor lui Dumnezeu (Galateni 3:1-22) și a adevăratei libertăți în Duhul lui Dumnezeu (4:21-5:14), Pavel ajunge la punctul de a trage concluzia. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Prezentarea celor două părți (Galateni 5:16-18)
   1. Duhul și firea pământească (v.16-17)
   2. Duhul și legea (v. 18)
2. Firea pământească (Galateni 5:19-21)

• Faptele firii (v. 19-21a)
• Avertizare (v. 21b)

3. Umblarea în Duhul (Galateni 5:22-26)

• Roada Duhului (v. 22-23)
• Așteptările (v. 24-26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care ar fi câteva dovezi ale faptului că trăim în Duhul Sfânt?
• În ce fel ne poate ajuta învățătura din Galateni 6:1-5 să luptăm împotriva ispitelor și a dorințelor firii pământești? Are părtășia un rol în această luptă? Care?
• Care este diferența dintre darurile Duhului Sfânt (Romani 12:6-8, 1 Corinteni 12:4-11) și roada Duhului Sfânt? Cum se pot obține acestea? Cum se folosesc acestea?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dacă Epistola către Galateni a fi o narațiune, Firea pământească și Duhul ar fi personajele principale. În acest scenariu, conflictul dintre cele două avea loc în viața credincioșilor galateni. Duhul, însă, a câștigat deja în acest conflict! Astfel Pavel dorește ca cititorii epistolei să trăiască așa, ca niște câștigători, pentru că ei sunt de partea Duhului. 

În calitate de copii ai lui Dumnezeu, ucenici ai Domnului Isus, noi umblăm în Duhul, adică fiecare pas al vieții noastre este făcut în umbra Duhului, este coordonat de Duhul și este plin de Duh. Când toți creștinii trăiesc așa, în unitatea Duhului, rezultatul este un trup al lui Cristos unit și puternic. Supunerea unii altora în dragoste devine exemplul suprem al prezenței Duhului Sfânt. 

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm care sunt principiile unei vieți trăite în libertatea oferită de credința în Domnul Isus. Să explicăm care sunt legăturile dintre lege, credință și dragoste și cum putem să trăim în lumina acestor realități în calitate de credincioși creștini. 

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 5:1-15

VERSETUL DE AUR: Galateni 5:14

„Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.”  – Galateni 5:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul Scripturii din lecția de astăzi marchează o tranziție în învățătura Apostolului Pavel către creștinii din Galatia. Până aici, Pavel și-a apărat chemarea și lucrarea (Galateni 1:9-11) și a oferit un înțeles proaspăt cu privire la Lege (3:21-22), mai ales în ceea ce-i privește pe copiii lui Dumnezeu. 

Printre galateni se aflau așa-numiții iudaizatori, oameni care credeau că e absolut necesar să respecți legile și tradițiile evreiești dacă vrei să fii mântuit (Galateni 2:14). Aceste învățături străine au dus la tensiuni între faptele legii și exprimarea credinței (Galateni 3:1-14). 

Puțin înainte de textul de astăzi, Pavel face referire la istoria nevestelor lui Avraam, Agar și Sarah (Galateni 4:21-23). Pavel amintește cititorilor despre nașterea lui Isaac (prin Sarah) și a lui Ișmael (prin Agar). Scopul lui Pavel cu aceste relatări este ca să-i dea exemplu pe descendenții spirituali ai lui Isaac ca fiind persoane libere de vechiul legământ, copii ai promisiunii lui Dumnezeu (Galateni 4:28). Prin contrast, Pavel îi descrie pe descendenții spirituali ai lui Ișmael ca persoane aflate în robia vechiului legământ, care nu vor experimenta niciodată moștenirea copiilor lui Dumnezeu (4:30). Mesajul lui Pavel e clar: binecuvântarea lui Dumnezeu se moștenește numai prin credință și nu prin respectarea legii. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Lupta pentru credință (Galateni 5:1)
   • Realizată de Domnul Isus (v. 1a)
   • Prin renunțarea la jug (v. 1b)
2. Căutarea libertății (Galateni 5:2-6)

• Privind la lege (v. 2-4)
• Privind la dragoste (v. 5-6)

3. Obstacole în calea libertății (Galateni 5:7-12)

• Convingerea (v. 7-10)
• Persecuția (v. 11-12)

4. Paradoxul libertății (Galateni 5:13-15)

• Respingerea cărnii păcătoase (v. 13)
• Împlinirea legii (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Jugul robiei despre care scrie Pavel în v. 1 est jugul păcatului care foarte lesne ne poate cuprinde. Ce putem face practic pentru a abandona și a ne feri de acest jug? Cum ar putea să ne ajute textul din Efeseni 6:10-18?
• Libertatea despre care învățăm în v. 13 este un principiu foarte important. În ce fel ne-ar putea împiedica o înțelegere bună a libertății lucrarea de evanghelizare? Vezi și 1 Corinteni 10:23-33.
• Pavel scrie în textul de astăzi despre comportamente neadecvate în biserica lui Cristos (v. 15). Cum am putea evita astfel de comportamente care afectează unitatea și mărturia bisericii? Vezi și Ioan 13:35.

APLICAȚIE PRACTICĂ

Chiar dacă creștinii sunt liberi de cerințele legii, Pavel îi învață pe galateni că o astfel de libertate necesită o dragoste activă pentru cei din jur. Această dragoste este testul prin care un credincios poate vedea dacă-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu. Să ne cercetăm pe noi înșine să vedem dacă-i iubim cu adevărat pe frații și surorile noastre în Domnul Isus. Există ceva care ne împiedică să-i iubim pe ei și pe Domnul? E posibil ca propria noastră definiție a libertății să stea în calea dragostei noastre?

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce înseamnă ca cineva să fie copil al lui Dumnezeu prin credința în Domnul Isus. Să facem o comparație dintre viața trăită sub lege și viața de credință în Domnul Isus. Să discutăm despre calitatea de moștenitor al lui Dumnezeu și implicațiile acesteia pentru viața de zi cu zi. 

TEXTUL LECȚIEI: GALATENI 3:18-29

VERSETUL DE AUR: GALATENI 3:29

„Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” – Galateni 3:29

CONTEXTUL LECȚIEI

Creștinii galateni erau o comunitate de credincioși ce trăiau în regiunea Galatia în Turcia de astăzi. Călătoriile misionare ale lui Pavel l-au purtat prin această regiune. Citim despre aceste călătorii misionare la Fapte 13-14, și Fapte 16:1-18:22). Nu se știe exact când a scris Pavel această epistolă către galateni, însă știm că aceștia primiseră mesajul Evangheliei de la Pavel (Galateni 1:11-12) însă erau unii în acea comunitate care încercau să modifice acest mesaj. Aceste persoane spuneau că circumcizia și respectarea legii lui Moise sunt cerințe obligatorii pentru mântuire. Pavel s-a opus acestor învățături și a spus că sunt dintr-o altă evanghelie. Cei care susțineau aceste lucruri se numeau iudaizatori pentru că le cereau celor dintre neamuri să accepte semnele distinctive ale legii iudaice. E ușor de înțeles poziția iudaizatorilor. Din punctul lor de vedere, Israelul continua să fie poporul ales al lui Dumnezeu. Lui Israel i se revelase Dumnezeu, Israel primise legea din partea Domnului și de asemenea cu Israel făcuse Dumnezeu legământ (Geneza 17:7-14).

Pavel a implorat bisericile din Galatia să respingă orice modificare a mesajului Evangheliei lui Cristos (Galateni 1:7-9). Prin Domnul Isus, promisiunea mântuirii trebuie relevată întregii omeniri (3:6-9), iar acest adevăr al mântuirii trebuie de asemenea să unească pe credincioși. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Moștenirea (Galateni 3:18-19a)

• Promisă (v. 18)
• Aspecte cu privire la lege (v. 19a) (v. 2-4)

2. Legea (Galateni 3:19b-21)

• Adăugată pentru păcate (v. 19b-20)
• Limitările legii (v. 21)

3. Credința (Galateni 3:22-25)

• Promisă în Cristos (v. 22-23)
• Deficiențele legii (v. 24-25)

4. Unitatea (Galateni 3:26-29)

• Rezultată din credință (v. 26-27)
• Indiferent de lege (v. 28-29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Lecția de astăzi vorbește despre promisiunea lui Dumnezeu. Având în vedere această promisiune, cum trebuie să trăim diferit de cei din lume care nu beneficiază de această promisiune? Consultați și 2 Corinteni 6:16b-7:1 și 2 Petru 1:3-11). 
• În contextul discuției cu privire la Lege și neprihănire (v. 21) în ce fel folosesc creștinii faptele bune pentru a obține favoruri de la Dumnezeu și de la alții? Care ar trebui să fie rolul faptelor bune în viața credincioșilor?
• De ce spune Pavel că Legea este inadecvată în a ne ajuta să ajungem la neprihănire? Cum trăim noi astăzi, în calitate de credincioși creștini pentru a arăta că neprihănirea noastră vine de la Domnul Isus, însă Legea e încă importantă pentru noi? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Venise timpul ca biserica din Galatia să se maturizeze. În primul rând ei trebuia să demonstreze că nu mai trăiesc sub lege ca mijloc de obținere a neprihănirii. Credincioșii din Galatia trebuiau să înțeleagă că sunt moștenitori ai lui Dumnezeu, cu drepturi depline la promisiunile pentru cei din familia lui Dumnezeu. 

În al doilea rând, ei trebuia să înțeleagă că respectarea Legii lui Moise nu mai era semnul distinctiv al copiilor lui Dumnezeu. Evreu și dintre neamuri, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, toți puteau moșteni binecuvântările lui Dumnezeu. 

Ne punem noi oare nădejdea în altceva decât vestea bună a Evangheliei Domnului Isus? Haideți să renunțăm la orice altceva și să-L facem pe Domnul Isus cu adevărat Domn în viețile noastre, trăind cu încredințarea că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu! Iar modul în care ne trăim viața să reflecte aceste realități!

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm în ce fel participă activ Duhul Sfânt în viața credincioșilor. Să dăm exemple din Scriptură de situații în care Duhul Sfânt a mijlocit pentru credincioși. 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 8:18-30

VERSETUL DE AUR: Romani 8:18

„Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.” – Romani 8:18

CONTEXTUL LECȚIEI

În textul de astăzi găsim apoi o legătură de mare frumusețe între suferințe și slavă (glorie), prin locuirea Duhului în noi. Duhul ne dă sentimentul că suntem fii, și este totodată și arvuna și un descoperitor al gloriei, în timp ce trăim în această lume de păcat. Creația este în starea care rezultă din cădere; dar harul face că, pe de altă parte, ea așteaptă să fim introduși în glorie, pentru eliberarea sa. Trebuie să fie astfel: creația lipsită de pricepere nu poate fi adusă în odihna gloriei lui Dumnezeu, când moștenitorii pentru care este pregătită această glorie nu sunt încă acolo. Ea așteaptă descoperirea fiilor. În libertatea harului, ea nu poate intra; pentru că această libertate este inteligentă și spirituală, o „mântuire a sufletelor” dar libertatea gloriei va fi și eliberarea ei. Ea a fost supusă deșertăciunii – nu de bunăvoie, ci din cauza altuia, adică a lui Adam – dar niciodată pentru a rămâne în această stare. Și ea își va găsi eliberarea în libertatea gloriei; pentru că această expresie de „libertatea gloriei” cuprinde starea lucrurilor în totalitate, nu numai relația sufletelor cu Dumnezeu.

Aceasta este expunerea generală a apostolului. Și aici găsim prima și cea mai directă aluzie la hotărârile lui Dumnezeu pe care le conține Epistola către Romani. Găsim ceva cu privire la aceste hotărâri, privitoare la iudei, în capitolul 11; dar aici apostolul ne prezintă rezultatul general în sfera gloriei Fiului Omului, deși neatingând decât pe scurt subiectul în raport cu eliberarea care aici cuprinde creația întreagă. Dar constată acest adevăr în mod general.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Suferințele de acum (Romani 8:18-25)

• Slava ce se va arăta (v. 18)
• Așteptări mărețe (v. 19-25)

2. Dumnezeul prezent (Romani 8:26-30)

• Ajutorul Duhului (v. 26-27)
• Planul suprem (v. 28-30)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Apostolul Pavel face o comparație între suferințele de acum și slava viitoare. Cum putem să trăim în acest echilibru în care facem față cu succes problemelor din viață fără a ne pierde nădejdea? Care sunt barierele care ne împiedică să găsim acest echilibru atât de important?
• Cum putem să înțelegem și să explicăm și altora faptul că întreaga creație suferă datorită păcatului? Ce putem face ca să ameliorăm această suferință?
• În versetul 25 citim despre răbdare. Mulți dintre noi sunt însă nerăbdători. În ce fel ne afectează nerăbdarea relația cu Dumnezeu? Cum putem să ne dezvoltăm răbdarea? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Creștinii au o nădejde care persistă prin încercările vieții. În afara credinței în Cristos, această speranță nu este posibilă. Totuși, vedem și experimentăm suferința. Dacă însă ne uităm numai la suferință, devenim miopi și nu vedem restul realității. Numai cu privirea asupra slavei noastre viitoare pot creștinii nu numai să îndure greutăți, ci și să prospere în speranța promisiunilor lui Dumnezeu. Deși nădăjduim în viitorul glorios în Cristos, mai avem lucruri de făcut. Fie ca noi, ca oameni care am murit împreună cu Cristos și care trăim din nou în Duhul, să fim lumi strălucitoare ale prezenței și dragostei lui Dumnezeu în lume!

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce înseamnă să murim împreună cu Cristos. De asemenea să facem o comparație între omul cel vechi și omul cel nou și să înțelegem mai bine cum să trăim în noua noastră realitate.

TEXTUL LECȚIEI: ROMANI 6:1-14

VERSETUL DE AUR: ROMANI 6:5

„În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.”– Romani 6:5

CONTEXTUL LECȚIEI

Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel. Nici una dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de bine organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoștințele” lui Pavel și „cunoștința” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Dintre toate cărțile scrise cândva, aceasta este cea care a influențat cel mai mult evoluția și cursul gândirii creștine.

Fiecare creștin ar trebui să studieze conținutul acestei epistole. Ea este „alfabetul” credinței, dar nu se oprește aici, ci, în profunzimi, se dovedește busola tuturor călătoriilor prin doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu învățăturile acestei scrieri este tot una cu a fi „înrădăcinat” în credință și a dobândi certitudini divine în problemele cruciale ale vieții, morții și eternității.

Principiul prezentat la sfârșitul capitolul 5, este că prin ascultarea unui singur Om, cei „mai mulți” care sunt asociați Lui sunt făcuți neprihăniți. Dar lumea și firea pământească ar vrea să tragă de aici concluzia că dacă este așa, nu avem decât să rămânem în păcat. La aceasta apostolul răspunde în ceea ce urmează. Ascultarea lui Cristos a fost ascultare până la moarte, și având parte de moartea lui Cristos, avem parte de această dreptate: dar a avea parte de moarte, ceea ce înseamnă a muri, nu este un lucru care ne face să rămânem în lucrurile față de care suntem morți. „Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în El” (capitolul 6:2)? Chiar mărturisirea creștinismului prin botez, era mărturisirea că am fost botezați pentru moartea lui Cristos, că am avut parte de acea moarte, că suntem identificați cu El în moartea Lui.

Apostolul vorbește aici de învierea noastră cu Cristos: aceasta implică unirea cu El; – dar am fost îngropați cu El prin botez, pentru moarte; omul cel vechi este un lucru judecat și răstignit chiar prin mărturisirea de către noi a creștinismului, pentru ca, precum Cristos cel care a fost înviat dintre morți prin gloria Tatălui, și noi să umblăm în înnoirea vieții. Și dacă este adevărat că am fost identificați cu El în asemănarea morții Lui, această viață nouă va urma, la fel de sigur cum pentru El, viața în înviere prin gloria Tatălui a urmat morții. În rezultatul ei deplin, această urmare este adevărată chiar și cu privire la trupurile noastre: ea nu este încă împlinită; dar ca și creștini noi am luat parte la moartea Lui prin mărturisirea noastră de credință, astfel încât moartea păcatului este partea noastră aici jos pe pământ.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Morți față de păcat (Romani 6:1-5)

• Întrebare retorică (v. 1)
• Răspunsul emfatic (v. 2-5)

2. Vii în Cristos (Romani 6:6-14)

• Libertatea de a nu păcătui (v. 6-11)
• Libertatea de a-L sluji pe Dumnezeu (v. 12-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să păstrăm echilibrul între eforturile noastre personale de a nu păcătui și lucrarea necesară a lui Dumnezeu în nașterea noastră din nou?
• Teama de moarte este normală, însă știind că moartea nu mai are stăpânire asupra noastră cum putem să scăpăm de această frică și să înfruntăm moartea cu bucurie și seninătate?
• Chiar dacă suntem născuți din nou, ispitele sunt încă reale și prezente în viețile noastre. Ce putem face să ne împotrivim diavolului și ispitelor? Ce resurse spirituale putem folosi pentru a ne întări împotriva păcatului?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Odată cu învierea Domnului Isus, vedem că atât noua eră a vieții în înviere, cât și vechea eră a păcatului și zdrobirii există una lângă alta până la întoarcerea Domnului Isus. Acest timp atât al împlinirii promisiunilor, cât și al așteptării desăvârșirii viitoare poate fi numit „Deja/Nu încă”. Această frază surprinde tensiunea care există în această perioadă. 

Prin credința în Domnul Isus, credincioșii trăiesc prin înviere în Duhul Sfânt chiar acum (Efeseni 1:13–14). Aceasta este învierea noastră spirituală și viața nouă în Cristos (2:1, 6; Coloseni 3:1). Plinătatea acestei noi vieți va veni odată cu învierea finală din moartea fizică. Pentru credincios, viața nouă este atât prezentă cât și viitoare. Botezul nostru ne-a unit cu moartea și învierea Domnului Isus Hristos. Odată cu moartea lui, suntem eliberați de robia păcatului. Odată cu învierea Lui, ni se dă o viață nouă. Cu toate acestea, trebuie să alegem cum vom trăi în această nouă libertate. Putem continua să trăim în neascultare, devenind din nou robi ai păcatului. Sau putem alege să trăim în neprihănire, bucurându-ne de viața nouă în Domnul Isus.