Romanian Baptist Association of USA and Canada

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 17: 1-4, 11–14; 21:18, 21–27        VERSETE DE AUR: 1 Cron. 17: 11–12

“Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine și anume pe unul din fiii tăi și-i voi întări domnia. El Îmi va zidi o casă, și-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.” — 1 Cronici 17: 11–12

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm evenimentele legate de intenția lui David de a zidi o casă (templu) Domnului, răspunsul lui Dumnezeu și reacția lui David; să înțelegem de ce a refuzat David să aducă o jertfă care nu-l costa nimic; să ne amintim de exemple din trecutul nostru când Domnul ne-a schimbat direcția de slujire.

CONTEXTUL LECȚIEI

Duminica trecută am studiat un Psalm scris la îndemnul lui David, pentru a sărbători mutarea Chivotului Legământului la Ierusalim (1 Cronici 16:8-36). Nu știm cât timp a trecut de la acel eveniment până la cele întâmplate în lecția de azi; îl vedem însă pe David tulburat de contrastul dintre palatele sale și cortul în care se afla chivotul. De aici se naște dorința de a-i zidi o locuință permanentă lui Dumnezeu în țara pe care El le-a dăruit-o.

Evenimentele din lecția de astăzi sunt descrise și în textele paralele din 2 Samuel capitolul 7 și 24. În prima pereche de texte paralele observăm imboldul lui David de a construi o casă pentru Dumnezeu; textele din 1 Cronici 17 și 2 Samuel 7 sunt aproape identice. A doua pereche de texte paralele descriu decizia lui David de a număra poporul (recensământ) și consecințele acestui fapt. Textul din 1 Cronici 21 cuprinde mai multe informații decât 2 Samuel 24, dar ambele texte oferă detalii importante.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Construirea unei case pentru Domnul (1 Cronici 17: 1-4, 11–14)

• Constatarea lui David (v. 1)
• Cuvântul din partea Domnului (v. 2-4)
• Planul cu privire la casa Domnului (v. 11-14)

2. Pregătirea locului pentru casa Domnului (1 Cronici 21:18, 21–27)

• Porunca primită de David (v. 18)
• Cumpărarea locului (v. 21-25)
• Zidirea altarului (v. 26-27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să ne deprindem să rămânem tari în credință chiar și atunci când primim răspunsuri la rugăciune care nu sunt după cum am sperat noi? Citiți și textul ajutător din 2 Corinteni 12:8-9.
• Cum putem încuraja pe frații/surorile care ajung să creadă că Dumnezeu întârzie să răspundă rugăciunilor lor? În ce fel de situații e potrivit să folosim următoarele versete: Iov 35:12-13; Plângeri 3:8, 44; Ezechiel 8:18; Romani 8:28; sau Iacov 4:3?
• Cum putem discerne dacă sfatul unui apropiat se aliniază cu voia lui Dumnezeu? Ce v-ar face să suspectați că un anumit sfat (chiar bine intenționat) nu este din partea Domnului? Citiți și textul ajutător din 2 Samuel 7:3-5.
• Cum putem distinge trecerea de la o dărnicie care ne costă puțin la una cu adevărat jertfitoare (sacrificială)? Citiți și Marcu 12:41-44; 1 Corinteni 16:2; 2 Corinteni 8:1-15; 9:6-9.

APLICAȚII PRACTICE

• Un răspuns negativ din partea Domnului la un plan pe care ni l-am făcut poate fi devastator. În prima fază, ne imaginăm că David a fost foarte entuziasmat de planul său de construcție. Chivotul era deja în Ierusalim. Ce putea fi mai bun decât un plan de a construi un locaș care să-L onoreze pe adevăratul Rege al lui Israel? Dumnezeu, însă, avea alte planuri. El a refuzat planul regelui, însă i-a îngăduit să participe în pregătirea construcției într-un mod remarcabil. Ceea ce a început ca o pedeapsă pentru păcat, a condus la o jertfă și la cumpărarea unui ogor (teren) pe care fiul său avea să zidească templul (1 Cronici 22:1).
• Ceea ce a fost adevărat în cazul lui David se aplică și la noi în ziua de azi: Domnul poate respinge planul nostru, dar asta nu înseamnă că ne respinge pe noi. Refuzarea planului lui David conține, ca un sâmbure, una dintre cele mai semnificative promisiuni din Vechiul Testament: Domnul promite să îi zidească lui David o casă (dinastie).
• Sfatul din Proverbe 3:5-6 rămâne în picioare: “Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Fie ca să ne încredem în Domnul, asemenea lui David, atât când răspunsul e da cât și atunci când este nu, și să trăim pentru gloria Lui.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 16:8–12, 28–36                             VERSETUL DE AUR: 1 Cronici 16:8

“Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui: faceți cunoscut printre popoare faptele Lui înalte!” — 1 Cronici 16: 8

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm că textul are forma unui Psalm; să descoperim recunoștința lui David reflectată în imperative ca: ”lăudați,” ”cântați,” și ”vorbiți”; să identificăm aspecte ale închinării noastre care pot fi îmbunătățite.

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul lecției de azi urmează îndeaproape pasajul lecției de săptămâna trecută. Atunci am văzut cum David a adus chivotul legământului la Ierusalim în mijlocul sărbătorii și bucuriei (vezi 1 Cronici 15). După ce au așezat chivotul în cortul pregătit, au urmat arderi de tot și jertfe de mulțumire (16:1). Aceste forme de exprimare ale închinării au fost necesare în urma primei încercări, nereușite, de a aduce chivotul la Ierusalim (vezi capitolul 13). Aceste jertfe reprezentau, în parte, pocăința lor pentru neglijența cu care au tratat chivotul; de asemenea ele erau o expresie a mulțumirii pentru restaurarea relației cu Dumnezeu.

Arderea de tot era mistuită pe altar, și reprezenta devotamentul total al închinătorului față de Domnul. Jertfele de mulțumire (sau de pace) erau oferite cu scopul de a stabili părtășie sau comuniune între închinător și Dumnezeu. Ele erau urmate de o masă la care participau toți cei veniți la închinare. Cu o asemenea ocazie, David a binecuvântat poporul și le-a împărțit la toți mâncare (1 Cronici 16:2-3).

După aceea, David a rânduit pe unii dintre leviți ”să facă slujba înaintea chivotului Domnului” (16:4). Scopul lucrării lor era să conducă poporul în închinare prin cântare. Dorința lui David a fost să dovedească reverență față de locul sacru în care se afla chivotul legământului. A rânduit pe unii să cânte la instrument specifice, iar apoi pe doi preoți, Benaia și Iahaziel, să sune mereu din trâmbițe (16:4-6). Printre cei rânduiți în această slujbă se număra și Asaf; el a fost însărcinat să compună un Psalm special pentru această sărbătoare, care să poată fi folosit și mai apoi în închinare (16:7). Nu i s-a cerut să cânte un solo, și nici să dirijeze un cor profesionist. Slujba lui a fost să învețe poporul o cântare nouă de laudă pentru Domnul.

Psalmul acestea conține părți care se regăsesc în trei capitole din cartea Psalmilor. Comparați 1 Cronici 16:8-22 cu Psalmul 105:1-15; 1 Cronici 16:23-33 cu Psalmul 96; și 1 Cronici 16:34-36 cu Psalmul 106:1, 47-48. Această cântare nouă sublinia bunătatea lui Dumnezeu față de poporul Său de-a lungul istoriei. De asemenea, îndemna poporul să dea Domnului slava datorată numelui Său.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Chemare la închinare (1 Cronici 16:8–12)

• Lăudați pe Domnul (v. 8-10a)
• Căutați pe Domnul (v10b-11)
• Aduceți-vă aminte de lucrările Lui (v. 12)

1. Chemare extinsă (1 Cronici 16:28–36)

• Tuturor popoarelor (v. 28-29)
• Întregii naturi (v. 30-33)

1. Finalul chemării (1 Cronici 16:34–36)

• Cântarea de lauda repetată (v. 34)
• Strigătul după ajutorul Domnului (v. 35)
• Răspunsul în închinare (v. 36)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt câteva din lucrările minunate ale lui Dumnezeu pe care ar trebui să le proclamăm în timpul serviciilor de închinare? Ce efecte au aceste rememorări asupra comportamentului nostru?
• Ce măsuri are trebui să luăm pentru a ne asigura că închinarea noastră este caracterizată de o sfințenie care onorează sfințenia lui Dumnezeu? În ce măsură se vede faptul că suntem un popor sfânt, pus de o parte pentru Dumnezeu în această lume? Vezi și Psalmul 29:1-2, și 1 Petru 1:15-16.
• Cum am putea să devenim mai conștienți de prezența lui Dumnezeu în viața de zi cu zi? Care dintre Psalmi vi se par mai potriviți pentru a ne învăța cum să ne uităm la natură cu o atitudine de închinare față de Dumnezeu.
• Cum putem continua să-L lăudăm pe Domnul chiar și atunci când trecem prin încercări?

APLICAȚII PRACTICE

• Un învățător l-a observat pe unul din elevi că se chinuia să deslușească scrisul de pe tablă. L-a trimis la un oftalmolog care i-a făcut niște teste. Au trecut câteva zile și copilul aproape uitase de vizita la doctorul de ochi. Apoi, într-o zi, i-au sosit ochelarii. Copilul a privit pentru prima oară la tablă folosind ochelarii. Ce mare i-a fost uimirea când vedea cât de clare erau toate obiectele din jurul său. Nu a fost conștient de cât de slabă îi era vederea până când nu a privit prin lentilele ochelarilor.
• Avem obiceiul de a ne ruga cu ochii închiși. Facem aceasta pentru a ne izola de orice lucru extern care ne-ar putea distrage atenția și concentrarea de la rugăciune. Uneori însă, ar fi bine să ne rugăm cu ochii deschiși – să privim în jur la multele motive de mulțumire. O asemenea practică ne-ar îmbunătăți vederea spirituală și ne-ar aprofunda conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața noastră.
• Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru mila Sa pe care a demonstrat-o față de întreaga omenire trimițând-l pe Isus, Creatorul și Mântuitorul nostru. Fie ca să ne închinăm Lui zilnic, prin cuvânt și faptă, din inimi pline de recunoștință.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 15:1-3, 14-16, 25-29a                  VERSETUL DE AUR: 1 Cronici 15:28

“Tot Israelul a suit chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de goarne, de trâmbițe și de chimvale, și făcând să răsune lăutele și harpele.” — 1 Cronici 15:28

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie pregătirile făcute de David pentru a aduce chivotul legământului la Ierusalim; să sublinieze importanța pregătirii pentru timpul de închinare; să ne îndemne să ne gândim la modalități specifice prin care ne putem pregăti pentru închinare.

CONTEXTUL LECȚIEI

Patru din cele cinci lecții ale lunii Decembrie se ocupă aspecte ale închinări în viața lui David, așa cum ne sunt descrise în cartea 1 Cronici. Cărțile 1 și 2 Cronici (de fapt o singură carte în textul Ebraic) sunt printre ultimele adăugate Vechiului Testament, scrise în a doua jumătate a secolului al 5-lea î.Hr. O parte semnificativă din conținut se regăsește în alte cărți ale Bibliei, în special în 1 și 2 Samuel. De ce a fost atunci nevoie de 1 și 2 Cronici? În momentul scrierii acestor cărți situația poporului era diferită. Aveau nevoie să li se reamintească de grija pe care le-o purta Dumnezeu în perioada de după exil. Trecuseră aproximativ 100 de ani de la reîntoarcerea din captivitatea Babiloniană (538 î.Hr.) Templul fusese rezidit (Ezra 1:7-11; 6:13-18) iar zidurile Ierusalimului fuseseră ridicate sub conducerea lui Neemia (Neemia 6:15-16).

Totuși, multe din profețiile cu privire la măreția Ierusalimului și binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu încă nu fuseseră împlinite. Poporul lui Dumnezeu continua să se afle sub dominația Imperiului Persan. Mulți oameni din popor își exprimau îndoiala și frustrarea datorită nesiguranței în care trăiau ca națiune. Cronicarul a dorit să asigure comunitatea întoarsă din robie că Dumnezeu nu i-a abandonat și că ei continuă să fie parte din planului suveran al lui Dumnezeu. Dumnezeu le cerea ascultare, pe care promitea să o răsplătească. Găsim aici exemple de ascultare: 2 Cronici 17:1-6; 29:1-2; 31:20-21; 34:1-2, 33; dar găsim și opusul: 1 Cronici 21:7; 2 Cronici 20:35-37; 32:31; 35:21-24.

Cronicarul scoate în evidență ascultarea lui David (1 Cronici 14:2, 10, 16; 18:14; 21:19, etc.) și dorința lui arzătoare de a găsi un loc potrivit pentru chivotul legământului, simbolul sacru al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Descrierea domniei lui se concentrează asupra a două aspecte: întărirea împărăției (1 Cronici, capitolele 11-12, 14, și 18-20) și promovarea închinării în tot întinsul țării. (Capitolele 13, 15-17, și 21-29).

Era a doua încercare a lui David de a aduce chivotul la Ierusalim din locul în care fusese păstrat din vremea lui Samuel, în casa lui Abinadab din Chiriat-Iearim (1 Samuel 7:1-2). Prima încercare s-a soldat cu moartea lui Uza, cel care a întins mâna să sprijine chivotul pe care erau să-l răstoarne boii. Reacția lui David a fost una de teamă. “Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?” a fost întrebarea care i-a stăruit în minte.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Pregătirile pentru închinare (1 Cronici 15:1-3, 14-16)

• Pregătirea locului în care urma să fie așezat chivotul (v. 1)
• Pregătirea celor ce urmau să poarte chivotul (v. 2-3, 14-15)
• Pregătirea celor ce urmau să conducă închinarea (v. 16)

1. Desfășurarea ceremoniei (1 Cronici 15: 25-29a)

• O vreme de bucurie (v. 25)
• O vreme pentru jertfe (v. 26)
• O vreme pentru închinare (v. 27-29a)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem arăta respect față de clădirea bisericii, știind că nu zidurile sunt Templul lui Dumnezeu? Citiți Exodul capitolele 25 la 27 și 1 Corinteni 3:16-17; 6:19 și identificați aspecte ale îngrijirii Cortului Întâlnirii care se aplică la noi, ca temple ale Duhului Sfânt.
• Cum ne asigurăm că închinarea noastră îi este plăcută lui Dumnezeu? În ce măsură se aseamănă sau se deosebesc pregătirile noastre pentru închinare de cele ale Leviților?
• Cum pot bisericile noastre să-și îmbunătățească metodele a promova oameni în lucrare? Pe lângă Faptele Ap. 6:1-6, 14:23, 2 Corinteni 8:19 și Tit 1:5, ce alte texte ne pot servi drept călăuză?
• Cum putem comunica un spirit de bucurie prin serviciile noastre de închinare? Există circumstanțe în care serviciul de închinare nu trebuie să comunice această bucurie? Care sunt acestea?
• Prin ce acțiuni concrete putem comunica bisericii că strângerea darurilor (”colecta”) este și ea un act important de închinare colectivă?

APLICAȚII PRACTICE

• David și-a dus la îndeplinire dorința de a stabili un loc permanent pentru chivot în Ierusalim. Ceremonia din timpul mutării chivotului a fost un prilej de mare sărbătoare și închinare. David însuși a participat cu mult entuziasm și devotament.
• Pregătirile anterioare aducerii chivotului la Ierusalim au fost intense. Responsabilitatea era mare, și nu era loc de neglijentă sau jumătăți de măsură. Grija lui David de a transporta chivotul respectând toate rânduielile, ne duce cu gândul la porunca lui Pavel cu privire la serviciul de închinare din 1 Corinteni 14:40, ”toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.” David a dat porunci ca leviții să poarte chivotul conform Legii lui Moise. De asemenea, a rânduit oameni responsabili cu diferitele aspecte ale închinării în timpul aducerii chivotului în cetate. Un asemenea obiect sacru, sau mai bine zi, Dumnezeul a cărui prezență era reprezentată de chivot, merita toată sârguința lor.
• Noi nu avem un chivot, sau alt obiect sacru pe care să-l mutăm din loc în loc. Noul Testament ne spune însă că noi creștinii suntem obiecte sacre, datorită Duhului Sfânt care locuiește în noi (1 Corinteni 3:16). Deci, ce putem face pentru a ne pregăti templele pentru închinare (6:19-20)? Cum ne putem pregăti să aducem ceea ce avem mai bun când ne întâlnim la închinare? Care este contribuția noastră?

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

Text: 2 Petru 1:1-15                                       Verset de aur: 2 Petru 1:4 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem legătura dintre credință, cunoaștere și comportament din perspectiva învățăturilor Apostolului Petru. 

Contextul lecției:

Cea de a doua epistolă a lui Petru este o chemare la seriozitate şi la curăţie. Cartea 1 Petru s-a ocupat cu problemele care au asaltat Biserica din afară. Textul din 2 Petru tratează problemele care pot măcina viaţa Bisericii dinăuntru. Apostolul le scrie credincioşilor ca să-i avertizeze de pericolul „învăţătorilor mincinoşi” strecuraţi în rândul credincioşilor. El începe prin a le atrage tuturor atenţia asupra vieţii lor personale de umblare cu Domnul. Vieţuirea creştină presupune perseverentă şi sârguință în credinţă şi fapte, în cunoştinţă şi înfrânare, în răbdare şi evlavie, în dragoste de fraţi şi în iubire de oameni. Prin contrast cu acestea, învăţătorii mincinoşi sunt dedaţi plăcerilor, obraznici, pofticioşi şi lacomi. Ei batjocoresc venirea Domnului şi Judecata viitoare, lansându-se în desfrâuri şi petreceri. Petru vrea să le aducă aminte tuturor că deşi este îndelung răbdător, Domnul îşi va împlini planurile cu pământul şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cine ştie aceasta, face bine dacă trăieşte frumos şi în curăţie, pregătindu-se în fiecare zi a călătoriei lui înspre lucrurile viitoare.

Structura lecției

1.Salutul lui Petru (2 Petru 1:1,2)

• Prin neprihănirea lui Dumnezeu  (v. 1)
• Prin cunoașterea lui Dumnezeu (v. 2)

2.O viață de evlavie (2 Petru 1:3-11)

• Slava (v. 3,4)
• Moralitatea (v. 5-9)
• Chemarea (v. 10, 11)

3.Să nu uităm (2 Petru 1:12-15)

• Să fim tari în adevăr (v. 12)
• Pentru că sorocul se apropie (v. 13-15)

Întrebări pentru discuție

• Cum pot promisiunile lui Dumnezeu să ne ajute să trăim o viață de credință fără compromisuri (v.4)?
• Care este progresia de la credință la iubirea de oameni despre care am citit în textul de astăzi (v. 5-7)? Ce învățăm de aici despre prioritățile vieții noastre?
• Ce înseamnă să fim tari în adevăr?

Aplicații practice

Această a doua epistolă seamănă foarte mult cu cea de a doua epistolă scrisă de Pavel lui Timotei. Şi Petru, ca şi Pavel, se aşează la scris cu sentimentul că viaţa lui se apropie foarte repede de sfârșit: „Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos” (2 Petru 1:14; Ioan 21:18-19). Amândouă epistolele sunt luminoase, chiar dacă întrevăd viitoarea lepădare de credinţă şi decadenţa care va caracteriza „zilele din urmă”. Secretul optimismului autorilor lor este în faptul că amândoi priveau dincolo de orizontul timpului, spre revenirea Domnului Isus şi spre încoronarea Lui în slavă. Să ne ajute Dumnezeu să trăim și noi cu o astfel de perspectivă.

Text: 1 Petru 1:13-25                                   Verset de aur: 1 Petru 1:14, 15 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem ce înseamnă să trăim în sfințenie și să observăm contrastul dintre o viață de sfințenie și una trăită în necurăție. 

Contextul lecției:

Petru îşi trimite prima scrisoare către creştinii evrei care trăiau ca „străini” într-o lume din ce în ce mai ostilă Bisericii. În mijlocul neamurilor înfuriate şi al evreilor fanatici, creştinii evrei începuseră să sufere din cauza ataşamentului lor faţă de Cristos. Petru le scrie pentru a-i întări în credinţă. Apostolul îi încurajează să se poarte într-un chip demn de persoana şi lucrarea Mântuitorului. Fiind născuţi prin credinţă la o nădejde nouă, ei sunt sfătuiţi să urmeze pilda lui Cristos. Petru le spune că asemănarea lor cu Cristos trebuie să se materializeze în două domenii: credinţa lor trebuie să-i conducă la o viaţă trăită în sfințenie, o viață de supunere şi la o viaţă de acceptare a suferinţei.

Structura lecției

1.Concentrarea minții noastre (1 Petru 1:13-16)

• Fiind treji  (v. 13)
• În sfințenie (v. 14-16)

2.Concentrarea credinței noastre (1 Petru 1:17-21)

• În Domnul Isus (v. 17-19)
• În Înviere (v. 20, 21)

3.Concentrarea dragostei noastre (1 Petru 1:22-25)

• Pentru frații noștri în credință (v. 22,23)
• Pentru cuvântul lui Dumnezeu (v. 24,25)

Întrebări pentru discuție

• Cum am putea înțelege mai bine ce înseamnă sfințenia și o viață trăită în sfințenie?
• Există „zone gri”, adică neclare, cu privire la ceea ce este sfânt și ceea ce nu este sfânt?
• Care ar fi câteva metode practice prin care am putea să putem în aplicare mai eficient această concentrare pe sfințenie în viața noastră?

Aplicații practice

Prima caracteristică a copilului în relaţie cu Tatăl este ascultarea. Această ascultare este cea care a fost arătată în toată perfecţiunea ei în Domnul Isus Hristos. Umblarea Lui pe pământ a reprezentat o ascultare continuă de Tatăl. El putea zice: „Cum M-a învăţat Tatăl, aşa spun aceste lucruri“; şi: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui“ (Ioan 8:28,29). Când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu, făceam voia noastră proprie, satisfăcându-ne poftele nelegiuite. Acum, ca şi copii, suntem îndemnaţi la sfinţenie, altfel zis, la despărţirea de rău. Apostolul citează legea, care insistă şi ea asupra sfinţeniei (Levitic 11:44). Caracterul dispensaţiei se poate schimba, nu însă şi natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt în mod absolut: aceasta era adevărat sub lege şi rămâne adevărat sub har. De aceea, cei care sunt în relaţie cu Dumnezeu, fie sub lege, fie sub har, trebuie să fie sfinţi.

Text: 1 Tesaloniceni 1:2-10                          Versete de aur: 1 Tesaloniceni 1:7, 8a 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem încă o dată cât de importantă este mărturia și reputația credinciosului și cum am putea să avem o mărturie bună în viața noastră de credință. 

Contextul lecției:

După ce Pavel a fost silit să plece în grabă din Tesalonic, inima lui a continuat să fie preocupată de starea şi progresul Bisericii de acolo. Ştirile bune pe care i le-a adus Timotei în urma vizitei făcute acolo, l-au făcut pe apostol să scrie această scrisoare. Conţinutul ei este o îmbărbătare a Bisericii, un răspuns dat unei lipse de înţelegere asupra stării celor morţi la venirea Domnului şi un îndemn la o viaţă de sfinţenie în aşteptarea măreţelor evenimente viitoare. Accentul epistolei este pus pe statornicia credinţei în Cristos (1 Tes. 3:8) şi pe o continuă creştere în dragoste şi curăţie (1 Tes. 1:3-10; 2:12-20; 3:10-13; 4:1-5:28). Cartea se ocupă şi cu celelalte aspecte ale vieţuirii creştine, totul fiind impulsionat de această anticipaţie fericită a revenirii Domnului Isus în slavă.

Structura lecției

1.Încurajare (1 Tes. 1:2,3)

• Rugăciune constantă de mulțumire  (v. 2)
• Amintirea dragostei lor (v. 3)

2.Alegerea (1 Tes 1:4-6)

• Alegerea lui Dumnezeu (v. 4, 5)
• Reputația pentru bucurie (v. 6)

3.Exemple (1 Tes. 1:7-10)

• Anunțarea veștii bune (v. 7, 8)
• Întoarcerea la Domnul Isus (v. 9, 10 )

Întrebări pentru discuție

• În ce fel ne putem osteni de dragoste, așa cum spune Pavel în v. 3?
• Care ar fi niște metode prin care să învățăm să ne bucurăm în încercare?
• Cum am putea să ne câștigăm o reputație de oameni care se bucură în încercare?

Aplicații practice

• Suntem o generație care s-a obișnuit să primească totul instantaneu. Caracterul nu se formează însă în pripă. O ciupercă poate apare peste noapte, dar un stejar falnic nu ajunge la maturizare decât după foarte mulți ani de creștere. În relația noastră cu Dumnezeu, nu se poate însă să creștem fără „răbdare“. Creatorul ne va pune în tot felul de situații, total diferite unele de altele. Sunt ceasurile în care trebuie să creștem în răbdare. Să îmbrățișăm cu bucurie toate aceste situații demonstrând că avem credință.

Text: 2 Corinteni 13:1-11          Verset de aur: 2 Corinteni 13:5 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem paradoxul acesta de putere în slăbiciune pe care-l experimenta Apostolul Pavel și modul în care ne ajută să trăim prin credința în Domnul Isus.

Contextul lecției:

Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă pe când apostolul se află în Efes. La scurt timp după scrierea ei, el a fost obligat să fugă din cetate din pricina răscoalei puse la cale de argintarul Dimitrie şi de ceata lui idolatră (Fapte 19:21-41). De la Efes, apostolul a plecat înspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Mării Egee pentru a ajunge în ţinuturile Macedoniei. După ce a vizitat bisericile de acolo, Pavel s-a îndreptat spre sud, ajungând iarăşi în Grecia, vizitând din nou Ahaia şi Corintul şi zăbovind acolo încă trei luni de zile (Fapte 20:1-3). Era a treia vizită pe care avea să le-o facă celor din Corint (2 Cor. 12:14; 13:1).

În intervalul de timp scurs între plecarea şi reîntoarcerea în Corint, Pavel a scris această a doua epistolă. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstanţele în care Pavel scrie aceste rânduri au fost dintr-una din cele mai grele şi mai întunecate situaţii în care s-a aflat vreodată. Apostolului i-a fost dat să experimenteze necazul şi deznădejdea pentru ca să ne poată scrie nouă şi să ne ajute să trecem la rândul nostru prin clipele noastre de încercare (2 Cor. 1:3-4).

De fapt, asupra lui Pavel se aruncaseră parcă dintr-o dată toate îndoielile, toate dezamăgirile şi toate atacurile diavolului, cufundându-l pe încercatul apostol într-unul din cele mai negre şi mai sfâșietoare momente din întreaga lui carieră de luptător pentru propăşirea şi apărarea Evangheliei:

„Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (7:5)

Structura lecției

1.Testul (2 Corinteni 13:1-6)

• Avertizarea lui Pavel (v. 1, 2)
• Puterea lui Dumnezeu (v. 3, 4)
• Cunoaște-te pe tine însuți (v. 5)
• Încercați-ne și pe noi (v.6)

2.Învățătura (2 Corinteni 13:7-11)

• Trăiți în lumina adevărului (v. 7-9)
• Zidiți-vă (v. 10)
• Stați lângă Domnul (v. 11)

Întrebări pentru discuție

• Pavel trebuie să le spună niște lucruri tare dificile corintenilor. Cum face el acest lucru fără a distruge relațiile dintre ei?
• De ce e important să ne cunoaștem situația relației noastre cu Dumnezeu?
• Cum am putea aplica în viața noastră învățăturile date de Pavel corintenilor?

Aplicație practică

Oricât de neplăcută i-ar fi fost lui Pavel justificarea în faţa oamenilor, ea trebuia făcută deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputaţia lui, ci lucrarea lui în biserica din Corint şi credibilitatea lui în celelalte biserici. Eficienţa întregii lui lucrări depindea şi de felul în care îl înţelegeau oamenii. Mărturia e extrem de importantă, de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul în care ne trăim credința și cum reacționăm în încercare.

Text: Luca 7:37-48                                                           Verset de aur: Luca 7:38 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim episodul cu femeia păcătoasă și să învățăm să fim smeriți, pocăiți și mulțumitori, observând contrastul dintre recunoștința unui om păcătos și lipsa de recunoștință a fariseilor ipocriți.

Contextul lecției:

Domnul Isus este invitat la masă de un fariseu pe nume Simon. Deşi fariseii nu-i sunt în general prieteni, se pare că există şi excepţii. În orice caz, Domnul Hristos dă curs invitaţiei. În timp ce oaspeţii stau întinşi pe divane, sprijiniţi într-un cot, în jurul meselor dispuse în semicerc, conform obiceiului roman care a pătruns şi în Palestina, o femeie păcătoasă a aflat despre sosirea Domnului Isus în oraş şi a venit acasă la Simon, aducând cu ea un vas de alabastru cu mir. Mirul era folosit pentru a unge capul unei persoane. Probabil aceasta a fost şi intenţia femeii, numai că Domnul Isus se află în timpul mesei, de aceea femeia nu poate să-i ungă capul, fiindcă gestul ar fi fost incomod atât pentru ea, cât şi pentru oaspete. În acest caz, nu-i rămâne decât să aştepte stingheră în spatele lui, la picioare. Textul (retradus) sună astfel: „Şi cum stătea în spatele lui, la picioare, şi plângea, a început să-i stropească picioarele cu lacrimile ei. Apoi îi ştergea picioarele cu părul capului ei, le săruta şi le ungea cu mir.”

Probabil în plânsul femeii se împletesc lacrimi din motive diferite. Pesemne este profund stânjenită de numeroasele priviri implacabile ale sfinţilor glaciali care stau la masă cu Isus. Poate că i se pune în gât un nod de amărăciune când descoperă că de fapt îi este imposibil să-l onoreze pe Oaspete aşa cum plănuise (ungându-i capul). În acest context,  atât de diferit pentru ea, îşi va fi dat seama de îndrăzneala ei nebunească: ea, o păcătoasă notorie, are pretenţia să fie primită de un sfânt! Cum de crezuse că îi va permite să se apropie de el? Oare nu-şi mai ştia limitele? O femeie ca ea nu se cuvenea să tulbure reuniunea atâtor oameni respectabili, şi cu atât mai puţin să-L inoportuneze pe Domnul Isus. Şi totuşi, ceva imposibil de surprins în cuvinte îi spune că Domnul Isus o acceptă, că nu este inoportună. Lacrimile au început deja să picure pe picioarele Mântuitorului.

Structura lecției

1.Femeia păcătoasă (Luca 7:37, 38)

• Sosirea  (v. 37)
• Începe să plângă (v. 38)

2.Gazda și oaspetele său (Luca 7:39-43)

• Gândul fariseului (v. 39)
• Pilda Domnului Isus (v. 40-42)
• Răspunsul lui Simon (v. 43)

3.Oaspetele (Luca 7:44-48)

• Despre ospitalitate (v. 44-46)
• Despre iertare (v. 47, 48)

Întrebări pentru discuție

• Oare cum ne-am fi simțit noi când a apărut femeia, dacă am fi fost în situația lui Simon?
• Care e semnificația pildei cu cei doi datornici? Pe cine reprezintă datornicii?
• În ce fel ne exprimăm noi recunoștința față de iertarea primită în dar de la Domnul Isus? Discutați lucruri practice.

Aplicații practice

Recunoștința este mai mult decât un „act de politețe.” Mulțumirea din inimă adresată unei alte persoane își are rădăcina în iubirea față de acea persoană. Domnul Isus intră în casa lui Simon ca să ofere dragoste și iertare și celor care l-au respins. Gestul disperat al femeii păcătoase era împotriva convențiilor sociale ale vremii. Cu toate acestea, în ciuda regulilor stricte ale vremii, gesturile femeii păcătoase ne vorbesc cu putere despre atitudinea față de propria-i persoană (una de umilință și părere de rău) și despre atitudinea ei față de Domnul Isus (una de profundă recunoștință și implorare după ajutor). Să punem și noi în practică în viața noastră o astfel de atitudine.