Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem și să discutăm motivele pentru care trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu. Să identificăm care sunt influențele care nu împiedică să ne amintim despre credincioșia lui Dumnezeu și apoi să ne amintim câteva experiențe personale ce dovedesc dragostea lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 107:1-9, 39-43 VERSETUL DE AUR: Psalmul 107:6

“Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.“ — Psalmul 107:6

CONTEXTUL LECȚIEI

Psalmul 107 deschide Cartea a V-a, care constă din capitolele 107–150. În rolul său de tranziție, Psalmul 107 cuprinde, de asemenea, o serie de psalmi mai lungi, și anume Psalmii 104-106. Aceștia evidențiază lucrările mari ale lui Dumnezeu în lumea pe care a creat-o (Psalmul 104) și în numele poporului Său de-a lungul secolelor (105; 106). Acesta din urmă include diverse circumstanțe de mari încercări prin care Domnul s-a arătat capabil să vină în ajutorul celor aflați în dificultate. Psalmii din acest grup sunt specifici în afirmarea măreției Domnului și a minunilor care demonstrează această măreție (exemple: 104: 1, 24; 105: 2, 5; 106: 2). Un refren repetat în Psalmul 107 are același scop (107: 8, 15, 21, 31). Niciunul dintre Psalmii din acest subgrup nu este atribuit unui autor anume. Cu toate acestea, Psalmii înșiși sugerează că au fost scriși după întoarcerea exilaților din Babilon. Cea mai timpurie scriere posibilă ar fi în jurul anului 538 î.Hr.

Acțiunile mântuitoare atribuite lui Dumnezeu în Psalmul 107 ar trebui luate în considerare în lumina legământului stabilit de Dumnezeu cu poporul lui Israel. Acel legământ a promis ce va face Domnul ca răspuns atât la ascultarea, cât și la neascultarea oamenilor. Binecuvântările precum abundența agricolă și respectul din partea națiunilor înconjurătoare ar urma ascultării (Deuteronom 28: 1-14). Dar blestemele precum boala, foametea și subjugarea de către dușmani, ar veni dacă poporul l-ar abandona pe Domnul pentru alți dumnezei (28: 15–68).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeul celor răscumpărați (Psalmul 107:1-9)

• Chemare la închinare (v. 1)
• Motivația închinării (v. 2-3)
• Timpul disperării (v. 4-5)
• Timpul eliberării (v. 6-9)

2. Dumnezeul acțiunilor neașteptate (Psalmul 107:39-43)

• Smerirea celor mari (v. 39-40)
• Înălțarea celor smeriți (v. 41)
• Încurajarea celor înțelepți (v. 42-43)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care ar fi o modalitate nouă prin care am putea să-i mulțumim lui Dumnezeu prin faptele noastre și nu numai prin vorbe? Dați câteva exemple și decideți când veți începe.
• Cum ne-am putea schimba viața de rugăciune ca să nu strigăm către Domnul numai când avem probleme? Ce se poate întâmpla cu cei care nu fac această schimbare?
• Care dintre ideile sau poruncile din lecția de astăzi vi se pare cel mai greu de îndeplinit? De ce? Cum puteți rezolva această problemă?

APLICAȚII PRACTICE

• Să nu uităm dragostea lui Dumnezeu pentru noi demonstrată prin binecuvântări și prin grija ce o poartă celor care Îl cinstesc și Îi slujesc cu credincioșie. Domnul Isus a vorbit despre binecuvântările oferite celor care caută mai întâi „Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui” (Matei 6:33). Cu toate acestea, acest lucru trebuie temperat de conștientizarea faptului că și în vremurile în care lipsesc binecuvântările, prezența și harul lui Dumnezeu nu le-au fost refuzate credincioșilor. Și acest lucru este amintit în mod constant în Scriptură (exemple: 2 Corinteni 9: 10-11; 12: 7-10; Filipeni 4: 15-19). Dumnezeu poate și continuă să facă lucrările amintite în acest Psalm, precum hrănirea celor flămânzi (Psalmul 107: 9) și eliberarea săracilor din sărăcia lor (107: 41). Acestea sunt lucruri de sărbătorit! 
• Dar recunoștința față de Dumnezeu este întotdeauna menită să facă parte din comportamentul nostru spiritual (1 Tesaloniceni 5:18). Nu trebuie să depindă de împlinirea nevoilor (sau dorințelor) materiale. Latura fizică a vieții contează într-adevăr, dar nu este singura dimensiune a realității. Pavel a exprimat clar tensiunea: „chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi” (2 Corinteni 4:16; comparați Filipeni 2:7-11). Pentru creștini, există întotdeauna cel mai important motiv pentru a mulțumi: răscumpărarea noastră în Domnul Isus (Coloseni 1: 12-14; 1 Petru 1: 3-5). Speranța în viitoarea noastră înviere ne oferă motive atât pentru a sărbători lucrarea pe care a făcut-o Domnul Isus pe cruce, cât și pentru lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în viața noastră, pregătindu-ne pentru o veșnicie de laudă pentru Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm aspectele de justiție din Psalmul 9 și să comparăm diferențele dintre ele. Apoi, vom încerca să înțelegem grija lui Dumnezeu pentru dreptate.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 9:1-12 VERSETUL DE AUR: Psalmul 9:8

“ El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.“ — Psalmul 9:8

CONTEXTUL LECȚIEI

Găsit în Cartea I a Psaltirii, Psalmul 9 este unul dintre acrostihurile alfabetice împrăștiați în Psalmi (alte exemple: Psalmii 119; 145). Un acrostih alfabetic este unul în care fiecare verset, sau strofă începe cu o literă succesivă a alfabetului. În limba engleză, ar arăta astfel: Rândul 1 începe cu un cuvânt care începe cu A, Rândul 2 începe cu un cuvânt care începe cu B, Rândul 3 începe cu un cuvânt care începe cu C, etc. Această tehnică ajută la memorare. Dar, din păcate, acest ajutor este de obicei „pierdut în traducere”, deoarece alfabetele variază între limbi. Formatul acrostih care începe în Psalmul 9:2, continuă în Psalmul 10. Aceasta sugerează că aceste două poezii au fost inițial una. Din punct de vedere al conținutului, acest lucru are sens: Psalmul 9 se concentrează pe eliberarea celor drepți de către Dumnezeu, în timp ce Psalmul 10 se bazează pe judecata lui Dumnezeu asupra celor răi. Pentru psalmist și în toată Scriptura, aceste două concepte merg mână în mână. Dreptatea lui Dumnezeu presupune atât susținerea celor asupriți, cât și oprirea asupritorilor (de exemplu: Proverbe 10:30). Alți doi factori sugerează în continuare că acești doi psalmi erau inițial unul: (1) Psalmul 9 are un titlu care introduce Psalmul, în timp ce Psalmului 10 îi lipsește o astfel de caracteristică, pe care o au toți ceilalți psalmi din Cartea I, cu excepția Psalmilor 1 și 2; și (2) Psalmul 9 se încheie cu termenul „Selah”. Cuvântul este probabil o notație muzicală care indică o pauză în recitarea unui cântec. Drept urmare, vechea traducere greacă a cărții Psalmilor combină Psalmii 9 și 10 într-un singur psalm. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Împotriva celor răi (Psalmul 9:1-6)

• Laude pentru Domnul (v. 1-2)
• Căderea dușmanilor (v. 3-6)

2. De partea celor asupriți (Psalmul 9:7-12)

• Judecata este a Domnului (v. 7-8)
• Scăparea este la Domnul (v. 9-10)
• Din nou lăudăm pe Domnul (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce ar trebui să se întâmple oare ca să se petreacă o schimbare în modul nostru de închinare, de la rutină și lipsă de entuziasm, la o închinare din toată inima, plină de har? 
• În ce fel am putea fi mâinile și picioarele lui Dumnezeu săptămâna aceasta, slujind ca un loc de scăpare în Domnul pentru cei asupriți? Cine sunt cei asupriți?
• Cum am putea să-i îndrumăm și să-i ajutăm pe cei ce se simt părăsiți de Dumnezeu? (vezi Marcu 15:34 și Evrei 13:5) 
• În ce fel putem comunica cu claritate că strângerea darurilor (colecta) este și ea un act important de închinare înaintea Domnului?

APLICAȚII PRACTICE

Asuprirea vine în toate formele și dimensiunile; este o epidemie globală. Dumnezeul lui Israel nu a ignorat pe cei asupriți și nici poporul Său, din nicio epocă, nu ar trebui să îi ignore. Dar nu trebuie să ne lăsăm ademeniți de lucrurile din lume care ne provoacă frica. Răspunsul este să ne concentrăm mai mult pe Scriptură. Numai Biblia ne poate da o perspectivă biblică asupra asupririi. Psalmul 9 ne deschide o mică fereastră în această privință. Învățăm că cei care Îl cunosc, au încredere și Îl caută pe singurul Dumnezeu adevărat, au un aliat puternic care luptă pentru ei. Pe noi creștinii, acest lucru ne energizează să predicăm Evanghelia; relatările despre persoana și lucrarea Domnului Isus sunt mereu proaspete. Ce minuni a făcut Dumnezeu în viața noastră? Să nu ne săturăm de a povesti tuturor ce Dumnezeu măreț și puternic avem. Să-l proclamăm cu îndrăzneală pe Dumnezeul pe care îl cunoaștem și în care ne încredem, astfel încât speranța noastră să devină într-adevăr speranța acestei lumi.

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem structura unui Psalm de laudă, să înțelegem motivele bucuriei în închinare și să enumerăm câteva metode prin care putem să-L onorăm pe Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 100 VERSETUL DE AUR: Psalmul 100:3

“Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui.“ — Psalmul 100:3

CONTEXTUL LECȚIEI

Psalmul 100 este un scurt poem care descrie care este răspunsul adecvat pe care poporul lui Dumnezeu ar trebui să-l aibă față de Dumnezeu. Este posibil ca vechii israeliți să fi cântat acest psalm în timpul Sărbătorii Strângerii Roadelor (Exod 23: 16b; 34: 22b), numită și Sărbătoarea Corturilor (exemplu: Deuteronom 31:10). Acest festival anual ce ținea șapte zile, sărbătorea recolta de toamnă și finalizarea anului agricol. El avea și o semnificație istorică, prin faptul că se comemora protecția Domnului în timpul petrecut de Israel în pustie (Levitic 23: 33–36, 39–43; Deuteronom 16: 13–15; Neemia 8: 13–18).

Organizarea Psalmului 100 este o variație a structurii psalmului standard cunoscută sub numele de psalm-imn, psalm de laudă. Structura standard constă dintr-o chemare la a-L lăuda pe Domnul, urmată de motive pentru această laudă. Acest tip de psalm apare pentru prima dată în Exod 15:21 în timp ce Maria și femeile din Israel cântau (vezi lecția 1). Autorul Psalmului 100 a modificat acest model folosind două invitații la laudă (100: 1-2, 4), urmate fiecare de o motivație pentru laudă (100: 3, 5). În proiectarea Psalmului 100 sunt evidente șapte porunci. A patra poruncă ocupă poziția centrală în psalm.

Nu se cunoaște autorul Psalmului. Data compoziției sale este, de asemenea, neclară. Aluzia la structurile templului l-ar plasa atât în epoca pre-exilică (adică înainte de distrugerea templului lui Solomon în 586 î.Hr.), cât și în epoca post-exilică după reconstruirea templului (515 î.Cr.).

STRUCTURA LECȚIEI

1. O chemare pentru toți (Psalm 100:1-2)

• Veniți cu bucurie (v. 1)
• Veniți cu veselie (v. 2)

2. O chemare la cunoaștere (Psalm 100:3)

• Cine este Dumnezeu (v. 3a)
• Cine suntem noi (v. 3b)

3. O chemare la mulțumire (Psalm 100:4-5)

• În prezența lui Dumnezeu (v. 4)
• Pentru măreția lui Dumnezeu (v. 5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să ne manifestăm mai mult bucuria în fiecare zi? Ce pasaje din Biblie ne dau exemple de bucurie așa cum este ea descrisă de psalmist?
• Există cântări de laudă ce sunt pline de învățătură. Cum am putea să includem mai multă teologie în închinarea noastră? Este acest lucru un lucru bun și necesar? De ce?
• Se apropie Ziua Mulțumirii și am putea să folosim Psalmul 100 în a ne pregăti pentru această sărbătoare. Cum am putea face acest lucru? Dar folosind Psalmul 69:30 și 95:2?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Bucuria plină de entuziasm este caracteristică pentru cei care au ajuns să-L experimenteze pe Dumnezeu așa cum este descris în Psalmul 100. Aici psalmistul îl cheamă pe cititor la o viață de mulțumire și laudă plină de bucurie în prezența Domnului. Când ne gândim la cine este Dumnezeu și cine suntem noi, atunci este cazul să-L lăudăm pe Dumnezeu și să-I mulțumim. Chemarea de a ne închina în acest sens este o chemare de a ne îndepărta de distracțiile lumești ale vieții și de a ne apropia de sfântul și iubitorul Dumnezeu. Preocupările din viața de zi cu zi ar trebui să dispară pe măsură ce biserica adunată la închinare își concentrează mințile și afecțiunea asupra Domnului care este mereu prezent. Domnul este Dumnezeu, El este Creatorul, El este păstorul nostru. El este bun și credincios. Suntem copiii Lui, oile de care are grijă. Generațiile dinaintea noastră au experimentat bunătatea Sa. Și până când se întoarce Domnul Isus, toate generațiile care ne urmează sunt invitate să experimenteze mila și bunătatea Lui. Cum să nu ne alăturăm psalmistului cântând, aducând mulțumiri și laude Dumnezeului bun și credincios care ne numește copiii Săi?

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem transformarea care are loc, de la starea de păcătos la cea de salvat; să distingem cu claritate între conceptul de justificare sau îndreptățire (ceea ce are loc pentru a fi mântuit) și cel de sfințire sau sanctificare (ceea ce are loc după mântuire și ducere la creștere în sfințenie); să studiem practicile bisericii primare și să le urmăm.

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Ap. 2: 32–33, 37–47 VERSETUL DE AUR: Faptele Ap. 2: 42

“Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.“ — Faptele Ap. 2: 42

CONTEXTUL LECȚIEI

Atât Evanghelia după Luca cât și cartea Faptele Apostolilor au fost scrise de același Luca, un ucenic dintre neamuri, de meserie medic (Coloseni 4: 14). Cele două cărți sunt ca două părți ale unui întreg. Ambele sunt adresate unui anume Teofil (Luca 1: 3 și Faptele Ap. 1: 1). În cartea Faptele Apostolilor 1: 8, autorul anticipează lucrarea de răspândire a Evanghelie din Ierusalim până în Samaria, și apoi până la cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Evenimente descrise în carte se întind pe o perioadă de aproximative 30 de ani, începând cu anul 30 d.Cr. Evenimentele din lecția de azi au avut loc la 50 de zile după învierea Domnului Isus. 

Autorul cuvântării din textul lecției este Petru (vezi Faptele Ap. 2: 14). Este probabil ca mulți din cei ce-l ascultau să fi fost în Ierusalim în săptămâna patimilor, morții și învierii lui Isus; era ceva obișnuit pentru cei ce făceau pelerinajul anual la Ierusalim cu ocazia Paștelor și a Sărbătorii Azimelor (Leviticul 23: 5-6; Luca 22: 1) să rămână în oraș și la Sărbătoarea Săptămânilor (Deuteronomul 16: 9-12). 

Cei ce l-au ascultat pe Petru erau veniți din multe locuri (Faptele Ap. 2: 8-11). Imaginați-vă pentru o clipă discuțiile interminabile ale mulțimilor de pe străzi, dezbătând evenimentele din ultimele săptămâni, începând cu răstignirea lui Isus din Nazaret. Circulau tot felul de vești, întrebări și îndoieli cu privire la identitatea lui Isus. Oare e adevărat ce se aude că ar fi înviat? Să fi fost acesta Cristosul așteptat?

La prima vedere, s-ar putea să fim surprinși de curajul lui Petru. Doar știm că el a fost acela care s-a lepădat de Isus de trei ori înainte de răstignire (Luca 22: 54-62), iar după aceea a stat ascuns în spatele ușilor închise (Ioan 20: 19). A urmat însă întâlnirea cu Isus după înviere și Petru cel restaurat nu a mai fost același.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un plan divin (Faptele Ap. 2: 32–33, 37–40)

• Promisiuni împlinite (v. 32-33)
• Promisiuni reînnoite (v. 37-40)

2. O transformare divină (Faptele Ap. 2: 41–47)

• Adăugați în rândurile Bisericii (v. 41)
• Biserica activă (v. 42-46)
• Biserica în creștere (v. 47)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce fel de comportament ar trebui să avem, pentru a nu compromite mărturia noastră creștină? Ce ne îndeamnă Coloseni 3:1 cu privire la comportamentul nostru? 
• Bazați pe 1 Petru 1: 15-16, ce acțiuni putem întreprinde pentru a mări distanța dintre noi și păcatul care ne înconjoară? Ce înseamnă să fim ”în lume,” dar nu ”din lume”? Vezi Ioan 17: 13-19. 
• Care este legătura dintre practicile din versetul 42 și atitudinile din versetul 46? Cum pot aceste obiceiuri, puse în practică, fi de folos în evitarea dezbinărilor descrise în Romani 16: 17 și 1 Corinteni 1: 10; 11: 18?

APLICAȚII PRACTICE

• Cea mai importantă învățătură pe care o putem extrage din textul de astăzi este că Isus Cristos este și în prezent vestea bună pentru o lume care moare în păcat – la fel cum a fost în ziua Cincizecimii, și la fel cum va continua să fie până în ziua revenirii Lui. Până atunci însă, trebuie să împărtășim vestea bună la cât mai mulți oameni.
• La baza acestui efort trebuie să fie teama sfântă, cea care lipsește adesea din bisericile contemporane. De aceea serviciile de închinare sunt lipsite de prospețime, iar viața de rugăciune e pe cale de dispariție. Noi permitem lucrurilor urgente să ne distragă atenția de la lucrurile importante. În vremuri ca acestea, trebuie să ne rugăm pentru o schimbare fundamentală, strigând către Dumnezeu: ”Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale” (Psalmul 51: 12).
• Dumnezeu continuă să lucreze în și prin aleșii Săi. Fie ca să luăm aminte la felul în care lucrează în noi, în biserică și în comunitate. Fie ca să experimentăm și noi aceeași creștere zilnică.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pasca

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem greutățile cu care se confruntau orbii în vremea Domnului Isus; să studiem legătura dintre orbirea fizică și cea spirituală, așa cum ne sunt descrise fiecare în Biblie; să recunoaștem pericolele orbirii spirituale.

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 10: 46–52 VERSETUL DE AUR: Marcu 10: 51

“Isus a luat cuvântul și i-a zis: ‘Ce vrei să-ți fac?’ ‘Rabuni’, I-a răspuns orbul, ‘să capăt vederea.’“ — Marcu 10: 51

CONTEXTUL LECȚIEI

Orbirea era ades întâlnită în lumea antică; cuvântul orb apare de numeroase ori în Biblie. Manuscrisele antice descriu o gamă largă de boli ale ochilor și o mulțime de tratamente pe care, probabil, nu am avea curajul să le folosim în zilele noastre. Mulți considerau orbirea ca un blestem din partea lui Dumnezeu în urma unui păcat oarecare (sau păcate). Exista credința că păcatele părinților afectau copiii în mod direct, cauzând orbire (Ioan 9: 1-2). Cei din vechime știau că unele boli pot acea drept consecință o deteriorare a vederii și chiar orbirea (Leviticul 26: 16). Medicina modernă ne spune că aceste rezultate pot veni în urma malariei și a altor boli infecțioase. Orbirea poate fi cauzată de diverse accidentări sau poate fi, în mod treptat, un rezultat al îmbătrânirii (cataracta oculară sau degenerescența maculară); textul din Eclesiastul 12: 3 descrie figurativ această diminuare a vederii. 

În toate aceste cazuri, pierderea vederii avea efecte economice devastatoare. O persoană lipsită de vedere nu își putea găsi de lucru și avea nevoie de ajutorul familiei pentru a supraviețui; în lipsa sprijinului familiei, singura șansă era cerșitul. Legea evreiască le interzicea oamenilor să profite de un orb (Leviticul 19: 14; Deuteronomul 27: 18), dar nicio protecție din partea legii nu putea să le redea vederea. Pilda celor poftiți la cină îi include pe cei orbi în lista categoriilor cele mai defavorizate (Luca 14: 21; de asemenea Luca 14: 13).

Vederea și orbirea, înțelese în mod spiritual, sunt teme importante în Evanghelia după Marcu. Când a fost rugat să explice pilda semănătorului, (Marcu 4: 1-20), Isus i-a învățat că vor fi oameni care-l vor vedea făcând lucrări minunate, dar nu vor înțelege vestea bună pe care o aducea (4: 12). Mai apoi, pe când călătoreau împreună într-o corabie, i-a certat pe cei 12 pentru lipsa lor de înțelegere cu privire la persoana și misiunea Sa, zicând ”Aveți ochi, și nu vedeți?” (8: 18). Marcu lasă aceste întrebări deschise pentru cititorii săi, pentru ca fiecare să răspundă în dreptul său. În cele din urmă, Marcu ne întreabă pe fiecare: ”Ați citit până în acest loc despre Isus, și tot nu înțelegeți cine este? Și tot nu înțelegeți lecțiile spirituale pe care încearcă să vă învețe?”

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cerșetorul orb (Marcu 10: 46–48)

• Strigătele zilnice după ajutor (v. 46)
• Strigătele care deranjează (v. 47-48)

2. Învățătorul milostiv (Marcu 10: 49–52)

• Isus cheamă la Sine (v. 49-50)
• Isus vindecă (v. 51-52)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când întâlnim pe cineva în nevoie, cum putem fi siguri că acțiunile noastre ajută și nu creează mai mult rău? Care sunt pasajele din Scriptură care ne pot fi călăuză in aceste situații?
• Care sunt circumstanțele în care ar trebui să chemăm Numele Domnului în ajutor cu glas tare, și nu doar în tăcere (de exemplu, Matei 9: 20-21)?
• Care dintre pasajele conținând expresia ”credința ta te-a…” îți oferă cea mai mare mângâiere în inimă: Matei 9: 22; Marcu 5: 34; 10: 52; Luca 7: 50; 8: 48; 17: 19? Care dintre aceste versete te îndeamnă să îi încurajezi pe alții?

APLICAȚII PRACTICE

• Vindecarea unui orb a fost un miracol măreț și plin de milostivire. Într-un context mai larg însă, vedem în Evanghelii că Isus a întâlnit o sumedenie de orbi spirituali, oameni cu inima împietrită care au refuzat să-l accepte și să-l cinstească. Călătoria noastră cu Isus începe în clipa în care realizăm că suntem la o margine de drum, marginalizați și disperați. În acele clipe ne lăsăm în mâna Domnului care ne vindecă. Apoi, ne alăturăm lui, pășind pe drumul vieții și învățând de la El. Aceasta este esența uceniciei (Matei 16: 24; Ioan 14: 6).
• Meditând la necesitatea credinței, înțelegem câteva lucruri despre Domnul Isus – și de asemenea despre noi înșine. De exemplu, în textul din ziua de azi, la fel ca în altele dinaintea lui, Isus pune credința la loc de cinste. Credința lui Bartimeu a fost cât se poate de simplă: a crezut că Isus are atât voința cât și puterea să-l vindece. Omul acesta nu a fost luat la întrebări cu privire la cunoștințele lui sau la ce credea despre venirea lui Mesia. Nu a fost întrebat nici în legătură cu ce a vrut să zică când la numit pe Isus ”Fiul lui David” (Marcu 10 47-48) sau ”Rabuni” (10: 51). Nici măcar nu a fost interogat cu privire la motivele sale. (Vedeți spre deosebire următoarele texte: Marcu 10: 17-18; Ioan 6: 25-26; Iacov 4:3).
• Uneori, în situații de criză, când nu vedem nicio scăpare, zicem ”Doamne, ai milă!” fără ca să dăm mare importanță acestor vorbe. Și totuși, ele reprezintă o rugăciune, implorându-L pe Dumnezeu să ia aminte la situația noastră nenorocită și să ne dea scăpare. Fie ca să învățăm această lecție de la Bartimeu, cel care a fost gata să strige după ajutor, chiar când mulțimile i-au stat împotrivă. Fie ca ochii inimilor noastre să fie deschiși să-l vadă pe Isus cu claritate și să-l asculte pe deplin (Efeseni 1: 18).

Traducerea și adaptarea: Narcis Pasca

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie in detaliu evenimentele legate de aducerea chivotului la Ierusalim; să ne ajute să evaluăm sentimentele care l-au însuflețit pe David și l-au determinat să acționeze în felul în care a făcut-o; să medităm la felul nostru de închinare înaintea lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Samuel 6: 1–5, 15–19 VERSETUL DE AUR: 2 Samuel 6: 5

“David și toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harpe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere și cu țimbale.“ — 2 Samuel 6: 5

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția din această zi se ocupă de mutarea Chivotului Legământului la Ierusalim, orașul capitală al regatului lui David (vezi și textul paralel din 1 Cronici 15). Chivotul Legământului era cel mai sacru obiect al poporului Israel; era o cutie ornamentată, construită de Moise, după poruncile primite de la Dumnezeu. Capacul chivotului se numea capacul ispășirii și era din aur curat. Avea doi heruvimi înaripați, unul la fiecare capăt al capacului, față în față, cu fețele întoarse înspre capacul ispășirii. Acolo, deasupra Capacului Ispășirii, între cei doi heruvimi, Dumnezeu promisese că-l va întâlni pe Moise (Exodul 25: 10-22). Exista aici un detaliu important pentru lecția de azi, detaliu legat de aspectul exterior, și anume  verigile de aur din cele patru colțuri și drugii pentru ducerea chivotului. În interiorul chivotului se aflau tablele cu cele 10 porunci, toiagul lui Aaron, și vasul de aur cu mana din pustie (Evrei 9: 4; compară cu Exodul 40: 20). Toate aceste elemente aveau darul să le reamintească de eliberarea din Egipt și purtarea de grijă în timpul călătoriei înspre țara promisă. Locul chivotului era în partea interioară a tabernacolului, locul prea sfânt (Leviticul 16: 2). Doar marele preot avea voie să intre, doar odată pe an, după un ritual complex de curățire (16: 3-25). Chivotul era atât de sfânt, încât cei responsabili cu îngrijirea și transportul lui nu aveau voie ca să-l atingă, ca să nu moară (Numeri 4: 15, 20; vezi 2 Samuel 6: 5). 

După ce au fost duși de Dumnezeu în țara promisă, Israeliții au părăsit legământul în toată perioada judecătorilor (aproximativ 1380 – 1050 î.Cr). Mereu și mereu au repetat acest ciclu trist al răzvrătirii, pedepsei, pocăinței și restaurării. La sfârșitul perioadei judecătorilor, în zilele lui Samuel, chivotul a fost capturat de filisteni și dus la Asdod (aproximativ 1070 î.Cr.). Asdodul era o cetate în apropierea coastei Mediteranei, cam la 45 mile la vest de Ierusalim. Domnul, însă, i-a lovit pe filisteni cu tot felul de plăgi, așa încât aceștia au trimis chivotul înapoi la Israeliți (1 Samuel 5: 6–6: 12). Carul care transporta chivotul a ajuns la locuitorii din Bet-Șemeș (1 Samuel 6: 13-15). Din păcate pentru aceștia, 70 de oameni au murit ca urmare a faptului că s-au atins de chivot și s-au uitat în el. Locuitorii acelei cetăți au trimis chivotul la Chiriat-Iearim, unde a rămas timp de 20 de ani (1 Samuel 7: 1-2), până în zilele regelui David. După ce și-a consolidat poziția pe tron, David a ales Ierusalimul drept capitală și a dorit să aducă aici chivotul Domnului (2 Samuel 5: 6-25). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un eveniment așteptat cu nerăbdare (2 Samuel 6: 1–5)

• Adunarea poporului (v. 1-2)
• Așezarea chivotului (v. 3-4)
• Sărbătoarea cu bucurie (v. 5)

2. Așteptarea împlinită (2 Samuel 6: 15–16)

• Strigătele de bucurie ale mulțimii (v. 15)
• Nemulțumirea reginei (v. 16)

3. Serbare cu bucurie (2 Samuel 6: 17–19)

• Dumnezeu dă izbândă (v. 17)
• David binecuvântează poporul adunat (v. 18)
• Poporul se bucură (v. 19)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care este domeniul în care putem sluji cel mai bine, fiecare dintre noi, atunci când adunarea este în sărbătoare și mulțimile sunt chemate să participe? Citiți următoarele pasaje: Matei 22: 9; Marcu : 42-44; Coloseni 4: 12b; și 3 Ioan 1: 8.
• Care este contribuția pe care ne-o putem aduce fiecare pentru a exprima mai multă bucurie în cadrul serviciului de închinare?
• Care este felul corect de a răspunde criticilor care ni se aduc cu privire la felul de închinare și conducere al bisericii? Cum putem separa răspunsurile în funcție de obiecțiunile bazate pe convingeri doctrinare și cele bazate pe preferințe personale? 
• În ce fel putem comunica cu claritate că strângerea darurilor (colecta) este și ea un act important de închinare înaintea Domnului?

APLICAȚII PRACTICE

• Ca popor al Domnului, ne bucurăm să-L vedem pe Dumnezeu la lucru în mijlocul nostru. Avem în aceste situații tendința să ne manifestăm bucuria într-un mod condiționat de cultura și contextul în care trăim. David a înțeles că nu orice fel de comportare îi este plăcut Dumnezeului cel sfânt. În viața credinciosului, metodele și rezultatele sunt strâns legate între ele. Înaintea Domnului este important felul în care ducem la îndeplinire sarcinile pe care le avem.
• Trebuie, prin urmare, să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru a învăța metodele corecte pentru a ajunge la rezultatele dorite, care-L onorează pe Dumnezeu. Să nu ne grăbim să făptuim ceea ce ni se pare potrivit nouă înșine, crezând că facem voia Domnului. Să nu pretindem că știm voia Domnului până nu am cercetat mai întâi cu atenție Cuvântul Său.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pasca

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie evenimentele care au precedat izbucnirea israeliților în cântări de laudă; să ilustreze faptul că Dumnezeu poartă de grijă în mod constant de poporul Său; să ne ajute să comparăm atributele și acțiunile lui Dumnezeu de atunci, cu cele din zilele noastre.

TEXTUL LECȚIEI: Exodul 15:11–21 VERSETUL DE AUR: Exodul 15:11

“Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, și făcător de minuni?“ — Exodul 15:11

CONTEXTUL LECȚIEI

Cu mult înainte ca exodul din 1447 î.Cr. să fi ajut loc, Dumnezeu promisese țara Canaan lui Avraam, Isaac, și Iacov (Geneza 13: 14-15; 26: 3; 28: 13). În momentul în care Iacov a decis să-și mute familia în Egipt pentru a scăpa de foamete, părea că această promisiune avea șanse mici de împlinire. Totuși, Dumnezeu lucra prin Iosif, fiul lui Iacov, ca să asigure hrană pentru întreaga familie în timpul foametei (41: 53-54). De-a lungul secolelor, Israeliții au fost martorii multor schimbări în conducerea Egiptului. După mai mulți ani, la conducere a ajuns un faraon pentru care meritele lui Iosif nu au mai însemnat nimic (Exodul 1: 8). Dintr-un statut favorizat inițial, poporul ajunge treptat într-o stare de servitudine și asuprire. Conducătorii vremii au încercat tot felul de metode pentru a-i supune și a le stopa creșterea numerică. După 430 de ședere în Egipt (12: 40-41), Dumnezeu aduce vremea pentru  împlinirea promisiunii făcută poporului Israel (2: 23-25). 

În această perioadă se naște Moise. Este bine cunoscut faptul că a fost adoptat de o prințesă egipteană, dar a trebuit să fugă în exil după ce a omorât un egiptean (Exodul 2 și Faptele Ap. 7: 23). După alți 40 de ani, Moise are o întâlnire cu Domnul la Sinai. Dumnezeu l-a chemat să scoată poporul din robia egipteană, și i-a repetat promisiunea cu privire la Canaan (Exodul 3: 8). Dumnezeu a lucrat prin Moise și Aaron (fratele său) pentru a-l convinge pe faraon să dea drumul poporului. Trecuseră 430 de ani de la sosirea lui Iacov în Egipt (Exodul 12: 40-41), iar Dumnezeu reamintea poporului că destinația lor era Canaan (13: 5, 11).

Faraon, însă, s-a răzgândit și a hotărât să-și aducă înapoi mâna de lucru (Exodul 14: 5-8). Oastea egiptenilor i-a urmărit pe Israeliți până la țărmul Mării Roșii. În mod aparent, israeliții erau prinși într-o cursă, însă Dumnezeu avea alte planuri. Poporul a trecut Marea Roșie ca pe uscat, apele fiind despicate în două, însă armata urmăritoare a fost înghițită de ape. Dumnezeu și-a demonstrat superioritatea asupra tuturor zeilor imaginari ai egiptenilor! Această trecere a fost un eveniment de cotitură în istoria poporului – cei odinioară sclavi erau, în sfârșit, liberi. Moise împreună cu tot poporul, plini de bucurie, au izbucnit în cântări de laudă (Exodul 15: 1-21).

Lecția din această zi ne redă această cântare de laudă. Prima cântare din istoria acestei națiunii nou-formate a fost o cântare de bucurie datorită victoriei reputate de Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Prima cântare (Exodul 15: 11–19)

• Întâietatea lui Dumnezeu (v. 11)
• Puterea lui Dumnezeu (v. 12-13)
• Groaza popoarelor (v. 14-16)
• Promisiuni pentru Israel (v. 17-19)

2. Cea de-a doua cântare (Exodul 15: 20–21)

• Exemplul lui Miriam (v. 20)
• Dumnezeu este înălțat (v. 21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când ne stă înainte o lucrare, cum distingem dacă Dumnezeu ne cheamă pe noi să o facem, sau dacă voia lui e să așteptăm ca să-L vedem pe El la lucru? Ce putem învăța din următoarele pasaje: Exodul 4: 13; Psalmul 27: 14; 37: 7; Isaia 6: 8; și Ezechiel 22: 30-31?
• Care sunt lucrurile pe care fiecare dintre noi ar trebui să le schimbăm, pentru a petrece mai mult timp meditând la sfințenia lui Dumnezeu și urmându-i exemplul? Care dintre cele trei pasaje pot să ne servească drept îndemn: Efeseni 1: 4; Evrei 12: 14; 1 Petru 1: 15-16?
• Care dintre ideile sau îndemnurile din lecția de azi vi se par mai greu de înțeles? Motivați-vă răspunsul.

APLICAȚII PRACTICE

• Fiecare din cântările pe care le îndrăgim au o istorie a lor. De exemplu, istoria cântării Mărețul Har amplifică profunzimea versurilor. (Puteți citi istoria acestei cântări pe internet). Ea a fost cântată de-a lungul secolelor în multe limbi, iar versurile ei continuă să miște inimile cu mesajul lor străvechi, și totodată proaspăt.
• Asemenea cântării intonate de Moise, Maria și întregul popor, cântările noastre sunt născute din evenimente specifice din viețile autorilor: eliberare, vindecare, trecere din moarte la viață. Contează când, și cu cine, cântăm aceste cântări. Prin urmare, haideți să urmăm îndemnul psalmistului, care ne cheamă: „Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta și brațul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor.” (Psalmul 98: 1).
• Care este cântarea pe care inima te îndeamnă să o cânți astăzi, ca răspuns la lucrarea minunată a lui Dumnezeu în viața ta, în viața familiei și a bisericii tale?

Traducerea și adaptarea: Narcis Pasca

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm și rezumăm argumentele pe care se bazează încrederea creștină; să explicăm și să înțelegem metaforele folosite de Pavel. 

TEXTUL LECȚIEI: 2 Corinteni 4:16-18; 2 Corinteni 5:1-10

VERSETUL DE AUR: 2 Corinteni 5:1

„Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.” – 2 Corinteni 5:1

CONTEXTUL LECȚIEI

Când Pavel scria 2 Corinteni în anul 57 d.Cr., confruntarea cu moartea era mai mult decât un simplu exercițiu spiritual. Pavel a recunoscut că datorită împrejurărilor ostile, „am fost apăsați peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață” (2 Corinteni 1:8). 

Primele capitole din 2 Corinteni sunt scrise din această perspectivă a posibilității de a-și pierde viața. Totuși, Pavel nu a permis perspectivei morții să îl oprească din misiunea lui de a aduce Evanghelia la neamuri (2 Corinteni 4:8-9). 

Una din problemele cu care se confrunta Pavel erau învățătorii falși care au venit în Corint ca să submineze învățăturile și autoritatea lui. Pavel îi numește sarcastic apostoli „nespus de aleși” (în termeni mai moderni, „super-apostoli”). Nu știm dacă în opoziția lor aceștia au recurs la amenințări cu moartea sau nu, dar știm că unii din adversarii lui Pavel au recurs la acțiuni de intimidare (Fapte 18:12-17).

Lui Pavel nu îi era frică de moarte pentru că el știa că Domnul Isus a învins moartea (1 Corinteni 15:12-32; 2 Corinteni 4:14). În același timp, el știa ce se întâmplă după moarte. În acea vreme, existau diferite învățături cu privire la ce se întâmplă după moarte. În general, Grecii credeau în infern, o împărăție a umbrelor, condusă de zeul Hades. Acest loc era întunecat și lipsit de speranță. Unii evrei și greci credeau că nu există viață după moarte. Partida saducheilor era cunoscută pentru învățătura lor conform căreia nu există înviere (Matei 22:23). Această opinie era o opinie minoritară; majoritatea evreilor credeau în învierea din morți în viitor, pentru a sta în fața lui Dumnezeu pentru judecată (exemple: Ioan 11:24; Fapte 23:8). Ca fariseu, Pavel îmbrățișa această convingere (Fapte 23:6), însă învierea Domnului Isus a treia zi (și nu în viitor, împreună cu toți ceilalți) i-a schimbat perspectiva. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O greutate veșnică de slavă (2 Corinteni 4:16-18)

• Reînnoirea zilnică (v. 16)
• Întristări temporare (v. 17)
• Veșnicia nevăzută (v. 18)

2. Realitatea Duhului (2 Corinteni 5:1-5)

• Ceea ce știm (v. 1-3)
• De ce este important (v. 4-5)

3. Umblarea prin credință (2 Corinteni 5:6-10)

• Încrederea noastră (v. 6-8)
• Partea noastră (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt obiceiurile pe care trebuie le să practicăm cu regularitate pentru a ne asigura că „omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi”? Putem face acest lucru prin puterea noastră proprie? Ce face Satan pentru a împiedica această reînnoire continuă?
• Ce putem face în mod practic pentru a păstra o perspectivă sănătoasă asupra realității vieții veșnice, fără să neglijăm nevoile lumii trecătoare în care trăim? Cum putem să menținem o atitudine optimistă, în timp ce „gemem în cortul acesta”?
• Ce înseamnă să umblăm prin credință și nu prin vedere? Care sunt domeniile în care avem tendința să umblăm prin „vedere” în loc să avem încredere deplină în Dumnezeu?
• Ce înseamnă „arvuna (garanția) Duhului” și ce importanță are prezența Duhului Sfânt în umblarea prin credință și în păstrarea unei perspective corecte asupra lucrurilor de acum și a celor viitoare?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În multe aspecte, lumea în care trăim este o lume ostilă și plină de probleme. Cultura secolului 21 este una seculară și din ce în ce mai puțin îngăduitoare față de cei care trăiesc după principiile lui Dumnezeu; crizele politice, sociale, financiare și de sănătate se intensifică; și adevărate modele de trăire creștină devin din ce în ce mai greu de găsit. Este aproape imposibil să privim dincolo de problemele și suferințele din prezent. Cu toate acestea, Pavel ne cheamă să facem exact acest lucru. Încrederea de care vorbește el (5:8) nu este o încredere bazată pe forțe și convingerii proprii; este o credință nestrămutată care ne dă curajul să nu ne temem de moarte, pentru că noi avem deja pacea și călăuzirea Duhului Sfânt.