Romanian Baptist Association of USA and Canada

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 42:6-25 VERSETUL DE AUR: Geneza 42:22

Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.” – Geneza 42:22

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem evenimentele ce au avut loc în timpul călătoriei fraților lui Iosif în Egipt pentru a cumpăra alimente și să explicăm care au fost motivele care l-au determinat pe Iosif să se poarte cu frații săi așa cum s-a purtat.

CONTEXTUL LECȚIEI

Când egiptenii au început să simtă efectele foametei profețite, au venit la Faraon să-i ajute. Faraon i-a trimis la Iosif (Geneza 41:55), pe care îl pusese în funcție tocmai ca să pregătească țara pentru anii de foamete. Foametea, însă, a afectat și alte țări decât Egiptul. Drept urmare, „toată lumea” a venit în Egipt pentru a cumpăra alimente (41:57). Țara din care provenea Iosif a avut aceeași problemă iar Iacov și-a îndemnat fiii să meargă în Egipt și să cumpere mâncare (42:1-2). Nu este clar dacă o parte din foametea de șapte ani a avut loc înainte ca frații lui Iosif să plece în Egipt. Mai târziu, când Iosif și-a dezvăluit identitatea, le-a spus că au trecut doar doi din cei șapte ani (45:6). În prima călătorie spre Egipt, Iacov nu l-a lăsat pe Beniamin – unul dintre cei doi fii ai iubitei soții a lui Rachel, celălalt fiu fiind Iosif (Geneza 35:24) – să meargă și el. Iacob își pierduse deja fiul preferat, pe Iosif; Iacob nu a vrut să riște să-și piardă al doilea favorit, pe Benjamin (42: 3-4). Astfel, cei 10 frați au mers în Egipt fără el.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Îndoiala (Geneza 42:6-17)

• Sosirea fraților (v. 6-8)
• Acuzația lui Iosif (v. 9-14)
• Alternativa lui Iosif (v. 15-17)

2. Decizia (Geneza 42:18-25)

• Cerința impusă de Iosif (v. 18-20)
• Remușcările fraților săi (v. 21-23)
• Reacția lui Iosif (v. 24-25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Reputația este foarte importantă pentru fiecare dintre noi, însă de multe ori greșeli din tinerețe ne urmăresc toată viața, chiar dacă ne pocăim și ne schimbăm viața. Ce putem face pentru a ne recăpăta încrederea pierdută în cineva din cauza reputației? Vezi texte ca 1 Corinteni 8:8, Galateni 6:4-5, 1 Tesaloniceni 5:20-22
• Dumnezeu își duce planurile la îndeplinire în ciuda problemelor de caracter ale oamenilor. Cum putem să rămânem credincioși în ciuda unor atacuri care pot veni chiar din partea celor mai apropiați?
• Lui Iosif nu i-a fost ușor să-i ierte pe frații lui pentru tot ceea ce i-au făcut, însă nu numai că i-a iertat, dar i-a și copleșit cu bunătatea lui, dovedind încă o dată că a fost un om al lui Dumnezeu. El putea foarte ușor să se răzbune din poziția în care era, însă nu a făcut-o, pentru că se temea de Dumnezeu.  Cum putem să-i urmăm exemplul? Ce putem face pentru a ierta pe cei care ne-au greșit, și a-i binecuvânta?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Iosif s-a arătat plin de har față de frații lui care nu meritau să fie primiți și binecuvântați regește, așa cum i-a primit și binecuvântat Iosif. Pentru tot ceea ce făcuseră împotriva fratelui lor, acești oameni meritau să fie pedepsiți însă Iosif s-a purtat cu ei așa cum se poartă și Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Noi nu merităm dragostea lui Dumnezeu, dimpotrivă merităm pedeapsa pentru neascultare și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu se arată față de noi în Domnul Isus Cristos care a plătit cu viața Lui plata păcatelor noastre. El a luat asupra Lui pedeapsa și noi am fost scutiți și binecuvântați de Dumnezeu. Prin credința în Domnul Isus suntem îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu. 

Adevărul acesta este extraordinar și pentru că Domnul Isus a acceptat să ia asupra Lui păcatele noastre din poziția supremă de autoritate în întregul univers. El este Dumnezeu și a lăsat slava cerului pentru a ne rezolva nouă problema. Și-a folosit autoritatea pentru a se jertfi pentru noi, neînsemnații păcătoși. Acest lucru trebuie să fie o lecție pentru noi, ca atunci când suntem în autoritate asupra altora, să ne folosim poziția pentru a-i sluji, pentru a-i copleși cu har, mai ales atunci când nu o merită. 

TEXTUL LECȚIEI: Geneza  41:25-33, 37-40, 50-52        VERSETE DE AUR: Geneza 41:39-40

„Şi Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. Te pun mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”– Geneza 41:39-40

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem modul în care Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iosif în încercările vieții sale și să identificăm și alte situații în care Dumnezeu s-a manifestat prin credincioșia poporului Său în timpul încercărilor. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă în viețile noastre în momente dificile.

CONTEXTUL LECȚIEI

În urma evenimentelor din lecția de săptămâna trecută, Iosif a fost vândut unui dregător egiptean numit Potifar (Geneza 37:36). Iosif a crescut rapid în ochii lui Potifar și a fost promovat într-o funcție de mare responsabilitate în gospodăria lui Potifar, în Egipt. Iosif a adoptat multe din obiceiurile egiptenilor, însă nu s-a dezis de dragostea lui de Dumnezeu și de credința lui monoteistă. În acest timp, soția lui Potifar a încercat să-l ispitească, să păcătuiască cu ea, însă Iosif a refuzat de fiecare dată (Geneza 39: 9-10). Până la urmă soția lui Potifar l-a acuzat pe nedrept pe Iosif și acesta a fost aruncat în închisoare.  (39: 11-20). 

Și în această situație vedem ce responsabil este Iosif. În temniță, Iosif e însoțit de doi dregători de la curtea lui Faraon. Cei doi visează niște vise ciudate pe care le împărtășesc cu Iosif care, cu ajutorul Domnului poate să le interpreteze corect. După ce le spune însemnătatea viselor, Iosif îl roagă pe dregătorul ce urma să fie repus în funcție să-i spună lui Faraon despre el, însă omul uită de el timp de vreo doi ani. Mai târziu și Faraon visează niște vise ciudate pe care nimeni nu știe să le interpreteze. Dregătorul ce fusese în temniță cu Iosif își amintește de el și-i spune lui Faraon care-l scoate din închisoare și-l aduce la palat să-i interpreteze visele. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Vise ciudate (Geneza 41:25-33)

• Interpretarea viselor (v. 25-32)
• Sfatul (v. 33)

2. Aprecierea de către Faraon (Geneza 41:37-40)

• Îl laudă pe Iosif (v. 37-38)
• Îl promovează pe Iosif (v. 39-40)

3. Familie străină (Geneza 41:50-52)

• Se nasc copiii (v. 50)
• Copiii primesc nume (v. 51-52)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Dumnezeu îngăduie diferite circumstanțe în viața noastră pentru a ne pregăti pentru alte lucruri în viitor. Vedem modul în care acest lucru s-a întâmplat în viața lui Iosif. Ce circumstanțe din viața ta te-au pregătit pentru ceea ce faci astăzi? În ce fel poți vedea mâna providențială a lui Dumnezeu la lucru?
• În ciuda dificultăților, Iosif a rămas credincios lui Dumnezeu până la capăt. Ar fi avut Iosif motive să se supere de Dumnezeu și să se lase de credință, poate că da, însă nu a făcut-o. Care sunt modurile în care diavolul ne ispitește în dificultăți? Ce minciuni ne spune ca să ne zădărnicească credința în Dumnezeu? Ce putem face ca să nu cădem în aceste capcane?
• Există situații în care nu încercarea, ci prea mult bine în viața noastră poate să ne ispitească să păcătuim și să ne îndepărtăm de Dumnezeu. Iosif ar fi putut să o facă din poziția de autoritate în care ajunsese la palatul lui Faraon. El însă nu s-a îndepărtat de Dumnezeu și vedem și prin numele pe care le-a dat copiilor săi că relația lui cu Dumnezeu era bună. Cum putem să ne ferim de ispitele bunăstării?
• Ce măsuri putem implementa pentru a ne proteja limba în situații dificile? Există astfel de măsuri specifice, în funcție de tipul de personalitate?
• Cum ne ajută Fapte 6:1-7 să înțelegem rolul pe care Dumnezeu așteaptă să îl avem în aplicarea de către biserică a primei părți a versetului din Iacov 1:27?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dumnezeul pe care Iosif L-a slujit și onorat este Dumnezeul pe care îl slujim și îl onorăm și noi astăzi. Indiferent de circumstanțe, El nu se schimbă (Maleahi 3: 6). El rămâne în control. Fie că ne regăsim într-o temniță sau într-un palat, El este acolo. Iosif a demonstrat o credință radicală în Dumnezeul său. Chiar dacă Dumnezeu ar fi părut să de îndepărteze de el în cei 13 ani de robie, Dumnezeu a continuat să îi dea lui Iosif dovezi că nu l-a uitat. În ce fel putem să trăim și noi astăzi, în încercările pe care Dumnezeu le îngăduie pentru a sta mărturie și noi pentru același adevăr?

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 37:2-11, 23-24, 28 VERSETUL DE AUR: Geneza 37:11

„Fraţii săi au început să-l pizmuiască, dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.” – Geneza 37:11

SCOPUL LECȚIEI: Să aflăm de ce Iacov a fost părtinitor cu Iosif și în ce fel a contribuit Iosif la efectele problemei. Apoi, să ne pocăim dacă am arătat vreodată o dragoste părtinitoare și să încercăm să rezolvăm problemele cauzate de un astfel de comportament. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Iosif s-a născut în jurul anului 1916 î.Hr. În contextul istoric mondial, aceasta ar fi aproape de mijlocul erei bronzului, care a început în jurul anului 3000 î.Hr. Alte progrese tehnologice și sociale au făcut ca această perioadă reprezinte o perioadă de schimbări semnificative, deși relativ lente. Lecția de astăzi, în care învățăm despre Iosif și tatăl său Iacov începe cu câțiva ani în urmă, în tinerețea patriarhului Iacov (aproximativ 2007-1860 î.Hr.). Iacov a fost crescut într-o casă în care favoritismul pare să fi fost principala calitate parentală a tatălui și mamei sale, Isaac și Rebeca. Geneza 25:28 vorbește despre asta: „Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.” Un astfel de scenariu trebuia obligatoriu să ducă la un conflict familial. Acest conflict s-a aprins când Rebeca a aflat despre dorința lui Isaac de a-l binecuvânta pe fiul său preferat, Esau (cel mai mare dintre cei doi). Acest lucru ar fi consolidat poziția privilegiată a lui Esau. Rebeca l-a deghizat pe Iacov, astfel încât să pară  ca Esau în prezența lui Isaac care era orb. Păcăleala a funcționat și binecuvântarea destinată lui Esau a fost pronunțată asupra lui Iacov (Geneza 27: 1–41). Pentru a scăpa de răzbunarea lui Esau, Iacov a plecat la Haran, unde trăia Laban, fratele lui Rebecăi, (Geneza 27: 42–43). Acolo Iacov s-a căsătorit cu cele două fiice ale lui Laban, și anume Lea și Rachel, și a devenit tatăl unei fiice și a 11 dintre cei 12 fii ai săi (29: 15-30: 24). Iosif a fost ultimul fiu născut lui Iacov în Haran (30: 22–24). Beniamin s-a născut în drum spre Canaan, după ce a locuit în Haran timp de 20 de ani (31:38).

În cele din urmă, Iacov s-a stabilit cu familia sa în Canaan, lângă Betel (Geneza 35: 1), o distanță de sute de kilometri de Haran. Poate că a crezut că se va bucura de un relativ calm în ultimii ani, spre deosebire de toate conflictele pe care le trăise până atunci. Cu toate acestea, unele dintre cele mai mari încercări ale lui Iacob încă aveau să vină, provocate de lucruri din trecutul său.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Problemele unei familii (Geneza 37:2-4)

• Neînțelegeri (v. 2)
• Favoritisme (v. 3)
• Ură (v. 4)

2. Visurile unui frate (Geneza 37:5-11)

• În mijlocul câmpului (v. 5-8)
• Soarele, luna, stelele (v. 9-11)

3. Disprețul fraților săi (Iacov 1:9-11)

• L-au umilit pe Iosif (v. 23-24)
• L-au vândut pe Iosif (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Pârâtul nu este un obicei frumos și încercăm să ne descurajăm copii să se pârască unii pe alți.  Există însă situații ce trebuie aduse la cunoștința părinților și nu se încadrează la categoria pâră. Cum am putea să ne educăm copiii ca să înțeleagă acest lucru? Vezi Geneza 27:5-10, 1 Samuel 22:9-11, Estera 2:21-23 și Fapte 23:16-22
• Care sunt consecințele negative alte favoritismului în familie sau în biserică? Ce am putea face să nu fim ca Iacov? Ce alt personaj biblic ne poate ajuta în această privință?
• Ce am putea spune, ca să încurajăm, unui om care se află într-o situație ca a fraților lui Iosif, mai puțin iubit?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Episodul tragic de astăzi ne arată ce poate face favoritismul. Prin favoritismul lui Iacov față de Iosif, s-a creat ură în fiii săi mai mari, ură care a crescut și s-a amestecat cu invidia, în cele din urmă izbucnind în violență. Dragostea părtinitoare față de un fiu a determinat ca ceilalți să dorească mai mult dragostea tatălui lor și să se răzbune asupra obiectului afecțiunii sale. Totuși, planul și scopul suveran al lui Dumnezeu au continuat sub mâna Sa călăuzitoare. Dumnezeu îi spusese lui Avraam, străbunicul lui Iacov că familia lui va locui în Egipt timp de 400 de ani (Geneza 15:13). Iosif a fost trimis înainte ca un soi de persoană de legătură pentru familia sa. Deși Iosif a văzut doar sclavie înaintea lui, Dumnezeu a văzut împlinirea viselor lui Iosif și binecuvântarea pe care o va avea pentru frații săi (45: 4–11; vezi lecția 4).

În lucrarea providențială a lui Dumnezeu prin Iosif, ni se amintește că planul lui Dumnezeu nu este niciodată zădărnicit de intențiile rele ale oamenilor. Deși e greu să-L vedem pe Dumnezeu la lucru în încercările noastre de astăzi, El rămâne mâna nevăzută ce mișcă viața noastră la fel cum a fost în viața lui Iosif. La fel ca apostolul Pavel, rămânem încrezători că „Dumnezeu lucrează pentru binele celor care îl iubesc” (Romani 8:28). Cu adevărat nimic nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu și nimic nu poate să-L împiedice să îndeplinească planurile pe care le are pentru noi (8: 35-39), nici chiar relațiile noastre nedesăvârșite.

Cu toate astea, să fim atenți în relațiile noastre, să nu fim părtinitori, dând ocazii celui rău, ci să iubim cu generozitate pe toți cei din jurul nostru. 

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 3:13-18; 5:7-12 VERSETUL DE AUR: Iacov 3:17

„Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.” – Iacov 3:17

SCOPUL LECȚIEI: Să găsim răspunsul la întrebarea pusă în Iacov 3:13a; să prezentăm, în contrast, sursele, caracteristicile și rezultatele celor două tipuri de înțelepciune. 

CONTEXTUL LECȚIEI

La începutul studiului din Iacov am remarcat câteva teme care se întâlnesc în mod repetat în această epistolă. Aceste teme sunt elementele comune, care leagă subiectele disparate pe care le adresează Iacov. Înțelepciunea este una dintre aceste teme. La începutul epistolei, Iacov își încurajează cititorii să dea dovadă de perseverență în mijlocul ispitelor și încercărilor (Iacov 1:2-4). Acest lucru nu este posibil decât prin căutarea activă a înțelepciunii lui Dumnezeu (1:5). În textul de azi, Iacov prezintă două situații diferite, ambele necesitând înțelepciune din partea credincioșilor. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. În învățare (Iacov 3:13-18)

• Învățătorii buni (v. 13)
• Înțelepciunea firească (v. 14-16)
• Înțelepciunea care vine de sus (v. 17, 18)

2. În persecuție (Iacov 5:7-12)

• Fiți răbdători (v. 7-11)
• Nu jurați (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Blândețea este asociată cu înțelepciunea. Care credeți că este ordinea în care se dezvoltă cele două: devii înțelept, ceea ce te face și blând, sau, devii blând, ceea ce te face și înțelept? De ce?
• Cum trebuie să soluționăm aparentele discrepanțe dintre anumite principii de înțelepciune (de exemplu, Proverbe 26:4 și 26:5)?
• Care tipuri de suferințe pământești par să îi irite cel mai tare pe creștini? De ce crezi acest lucru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Elementul comun dintre cele două pasaje este supremația înțelepciunii de sus și nevoia de înțelepciune într-o varietate de situații. Dacă nu sunt atenți, învățătorii – și atunci, ca și acum – pot provoca mari prejudicii spirituale prin vorbirea lor. Creștinii aflați în dificultăți financiare pot nega puterea evangheliei când permit amărăciunii să prindă rădăcini în inimile lor. Ambele situații afectează mărturia creștină în fața altora. 

Soluția este căutarea înțelepciunii de sus (Iacov 3:17). Aceasta ne dă puterea să rezistăm până la venirea Domnului Isus. Cu toții avem dificultăți în viață; întrebarea este ce facem când ne confruntăm cu ele. Ne oprim să căutăm înțelepciunea de sus sau ne bazăm pe înțelepciunea noastră firească?

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 3:1-12 VERSETUL DE AUR: Iacov 3:5

„Tot aşa, şi limba este un mic mădular dar se laudă cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!” – Iacov 3:5

SCOPUL LECȚIEI: Să analizăm consecințele lipsei de înfrânare a limbii și să explicăm relația dintre lipsa de înțelepciune și o limbă neîmblânzită.

CONTEXTUL LECȚIEI

Așa cum am aflat în lecția anterioară, faptele unora din destinatarii scrisorii lui Iacov nu reflectau vorbirea acestora. Până la acest punct în epistolă, Iacov scrie despre aspecte negative legate de vorbire, cum ar fi justificarea păcatului prin faptul că Dumnezeu este cel care aduce ispita (Iacov 1:13), vorbirea măgulitoare care reflectă parțialitate în favoarea celor bogați și în defavoarea celor săraci (2:3-6), vorbirea zadarnică a celor care le fac urări de bine celor săraci dar nu îi ajută (2:16) și vorbirea superficială a celor care pretind că au credință, dar nu fac faptele doveditoare (2:18). 

Alte exemple de vorbire nepotrivită, menționate de Iacov în capitolele ulterioare, sunt judecarea și vorbirea de rău a aproapelui (4:11), lăudăroșenia (4:13-16) și plângerile împotriva altora (5:9).

Textul de azi se află între aceste două seturi de exemple. Deoarece pasajul folosește figuri de stil, în special metafora, este nevoie de anumite lămuriri în acest sens. Metafora este o figură de stil prin care se trece de la sensul familiar al unui cuvânt la un alt sens, prin intermediul unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în „punerea semnului identității între două obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii.” 

Scriitorii biblici folosesc imaginea inimii pentru a descrie elementele fundamentale care ne definesc și ne identifică la nivelul cel mai intim. În același fel, limba este mai mult decât un simplu organ anatomic; reprezintă cuvintele pe care le rostim, vorbirea. Iacov ne spune că felul în care ne folosim limba indică ce este în inima noastră pentru că ceea ce ne motivează este strâns legat de vorbele și faptele noastre. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Avertizare pentru învățători (Iacov 3:1, 2)

• Consecințe viitoare (v. 1)
• Realitatea actuală (v. 2)

2. Puterea limbii (Iacov 3:3-8)

• Ca și caii (v. 3)
• Ca și corăbiile (v. 4, 5a)
• Ca și focul (v. 5b, 6)
• Limba nu poate fi îmblânzită (v. 7, 8)

3. După asemănarea lui Dumnezeu (Iacov 3:9-12)

• Binecuvântări și blesteme (v. 9, 10)
• Apă și roadă (v. 11, 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum îi poate ajuta biserica pe cei care nu sunt învățători în prezent să se examineze pentru a decide dacă învățarea altora este o lucrare în care ar trebui să se implice?
• Ce se poate face pentru a-i încuraja pe învățătorii din biserică să se cerceteze pentru a înțelege dacă au sau nu darul învățării (comparați Romani 12:6, 7; 1 Corinteni 12:1-11; Efeseni  4:11, 12)?
• Chiar dacă este imposibil să trăim vieți perfecte, ce putem face în săptămâna care vine pentru a pune în practică versetul din Iacov 3:2?
• Ce măsuri practice putem să luăm ca să ne ferim de lăudăroșenie? Citiți Psalmul 48:8; 94:4; Romani 3:25-27; 2 Corinteni 10:7-18; 11:10-21 și 2 Timotei 3:1-5.
• Ce probleme ați observat legate de „vorbirea” pe mediile de socializare? Ce pasaj biblic putem ține lângă ecranul computerului pentru a ne ajuta să ne controlăm comunicarea pe internet?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Lecția de azi descrie puterea de distrugere a limbii. Are de a face, în special, cu cuvintele rostite de cei care erau recunoscuți ca învățători în biserica primară (și probabil cei care aspirau la această calitate). Iacov consideră vorbirea acestora de o importanță extraordinară pentru că avea consecințe veșnice. Cu toții putem să ne gândim la modalități în care am fost afectați de învățătorii pe care i-am avut; uneori consecințele sunt pozitive, alteori, negative. 

Concluzia lui Iacov cu privire la limbă ne poate lăsa cu impresia că încercarea de a o controla este sortită eșecului. Cu siguranță, limba este greu de controlat. Cu toții am spus lucruri pe care le-am regretat. Dar Dumnezeu ne dă puterea să dăm dovadă de auto-control în acest aspect important din viețile noastre. Să nu uităm, procesul de îmblânzire a limbii durează o viață întreagă. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:14-26 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:26

„După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.” – Iacov 2:26

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie credința lipsită de fapte; să ofere o listă de exemple privind relația adecvată dintre credință și fapte.  

CONTEXTUL LECȚIEI

Contextele celor două lecții anterioare se aplică și la această lecție și nu le vom repeta aici. Dar înainte de a studia textul de azi, este important să înțelegem contextul mai amplu al idee centrale.

Textul din Iacov 2 a stârnit multe controverse de-a lungul secolelor, datorită felului în care este abordată relația dintre mântuire și fapte. În alte texte (Matei 25:31-46, Apocalipsa 20:12, 13) întâlnim situații în care credincioșii sunt judecați în funcție de faptele pe care le-au făcut sau nu le-au făcut. 

Pentru o mai bună înțelegere a argumentului privind legătura dintre credință și fapte este important să reținem contextul în care Iacov scrie aceste lucruri: nevoile economice specifice care reprezentau o realitate concretă a vieții pentru cei din primul secol. Prima parte a capitolului constituie o avertizare față de practicarea discriminării împotriva celor săraci și în favoarea celor bogați și reprezintă un context economic semnificativ.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Credința care mântuie (Iacov 2:14-17)

• Vorba sau fapta (v. 14-16)
• Viu sau mort (v. 17)

2. Credința zadarnică (Iacov 2:18, 19)

• Credința demonstrată prin fapte (v. 18)
• Credință care nu produce fapte (v. 19)

3. Exemple de credință (Iacov 2:20-26)

• Avraam (v. 20-24)
• Rahav (v. 25, 26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem ajuta pe cineva în mod practic – cu haine, mâncare etc. – săptămâna aceasta?
• Ce întrebări putem să ne punem pentru a verifica dacă credința noastră este vie sau moartă?
• Ce măsuri putem lua pentru ca faptele bune pe care le facem să a nu ne împingă la mândrie și legalism?
• Ce putem face pentru a nu obosi în efortul de a-i ajuta pe cei în nevoi (Galateni 6:9)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Percepția generală asupra credinței este că aceasta este, prin excelență, un exercițiu intelectual de recunoaștere a existenței lui Dumnezeu. Iacov ne arată că adevărata credință, cea care mântuie, este mai adâncă, afectându-ne toate aspectele vieții și îndrumându-ne în toate faptele pe care le facem. Avraam a fost considerat neprihănit prin ceea ce a făcut, nu doar prin recunoașterea teoretică a promisiunii lui Dumnezeu. La fel, și în cazul lui Rahav, aceasta a unit credința cu fapta, riscându-și viața pentru a-i ascunde pe spionii israeliți. 

Fără nicio îndoială că suntem mântuiți prin credință și nu prin fapte (Efeseni 2:8, 9). Nu putem să ne câștigăm mântuirea prin fapte (Romani 3:27; 9:32; Galateni 2:16). Dar ce caracterizează credința care mântuie? Faptele. Mărturisirea credinței nu poate fi doar un exercițiu de vorbire; trebuie să fie însoțită de fapte. Credința adevărată ne schimbă inima și mintea astfel încât atât vorbirea cât și faptele noastre să reflecte prezența lui Dumnezeu în noi.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 1:19-27 VERSETUL DE AUR: Iacov 1:22

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.”– Iacov 1:22

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm faptele care contravin religiei adevărate; să explicăm rolul jucat de înțelepciune în ascultare, vorbire și faptă.

CONTEXTUL LECȚIEI

Vedem în Scriptură multe situații în care ascultarea nu este urmată de fapte, ceea ce duce de multe ori la consecințe drastice. Adam și Eva se aflau în Grădina Eden, înconjurați de bunătatea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu au ascultat porunca lui Dumnezeu (Geneza 3) pentru că au ales să asculte de o altă voce, contradictorie. La fel, poporul Israel a văzut prezența clară a lui Dumnezeu în timpul ieșirii din Egipt dar, cu toate acestea, și-a făcut un idol căruia i s-au închinat (Exod 32). În timpul judecătorilor, poporul a trecut prin nenumărate cicluri de oprimare, eliberare și cădere. Israel nu putut să înțeleagă clar legătura dintre faptele lor și urmările acestora. Problema lor a fost o problemă a inimii (Proverbe 4:23). 

Tema vorbirii apare deseori în Scriptură, începând cu Geneza 3. În timpul acestui studiu este important să ne aducem aminte de contextul în care se afla publicul țintă al lui Iacov: oprimare economică, neînțelegeri interne și persecuție. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Credincioșia în vorbire (Iacov 1:19-21)

• Grabnic și încet (v. 19)
• Mânie și neprihănire (v. 20, 21)

2. Credincioșia în acțiune (Iacov 1:22-25)

• Ascultarea Cuvântului (v. 22-24)
• Aplicarea Cuvântului (v. 25)

3. Credincioșia în religie (Iacov 1:26, 27)

• Zădărnicie (v. 26)
• Neîntinare (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ar trebui să ne afecteze textul din Iacov 1:20 părerea despre mânie când îl studiem în paralel cu mânia Domnului Isus din Marcu 3:1-6; 11:15-17?
• Care sunt câteva lucruri practice pe care putem să le facem pentru a pune în practică Iacov 1:21a?
• Care sunt câteva modalități prin care putem să recunoaștem și să ne bucurăm de libertatea pe care o avem în Cristos? Cum putem să ne asigurăm că această libertate nu încalcă limitele din Romani 14:1-9; 1 Corinteni 8:9, Iuda 4, etc.?
• Ce măsuri putem implementa pentru a ne proteja limba în situații dificile? Există astfel de măsuri specifice, în funcție de tipul de personalitate?
• Cum ne ajută Fapte 6:1-7 să înțelegem rolul pe care Dumnezeu așteaptă să îl avem în aplicarea de către biserică a primei părți a versetului din Iacov 1:27?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Titlul lecției de azi descrie o problemă fundamentală a omenirii: lipsa legăturii, în inimile noastre, dintre auzire și faptă. Problema nu este lipsa de informații, ci felul în care folosim, sau nu folosim, informațiile pe care le avem. Avem atât de multe informații despre ce este sănătos, despre ce ar trebui și ce nu ar trebui să mâncăm, dar cu toate acestea, ne este greu de multe ori să urmăm un regim alimentar sănătos.

Unii spun că problema este una a „gestionării atenției.” Atenția noastră este limitată și acest lucru o face valoroasă. Companiile de reclamă și platformele de socializare recunosc acest lucru și îl folosesc pentru o obține un profit. Reclamele sunt peste tot și se luptă pentru atenția noastră. 

În mijlocul acestei abundențe de factori care vor să ne capteze atenția, tendința este să ne adaptăm rapid prin ignorarea mesajelor care ne invită la acțiune. Din păcate, această reacție devine atât de adânc înrădăcinată încât ne este greu să discernem și să acordăm atenția cuvenită mesajelor care sunt cu adevărat importante. În cuvântul lui Dumnezeu avem o sursă de înțelepciune și o oglindă care ne arată cine suntem cu adevărat din perspectiva lui Dumnezeu.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 1:1-11 VERSETUL DE AUR: Iacov 1:5

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” – Iacov 1:5

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm ezitarea ca obstacol în calea primirii înțelepciunii de la Dumnezeu și să explicăm legătura dintre lipsa de înțelepciune și „nehotărâre” și/sau „nestatornicie” (Iacov 1:8).

CONTEXTUL LECȚIEI

Conform tradiției, autorul acestei epistole este Iacov, fratele vitreg al Domnului Isus (Galateni 1:19). Domnul Isus și Iacov au crescut într-o familie numeroasă (Marcu 6:3). Frați Domnului Isus, inclusiv Iacov, nu au crezut în Domnul Isus în timpul vieții Lui (Ioan 7:3-5), însă după coborârea Duhului Sfânt au crezut (Fapte 1:14). Pavel menționează faptul că Iacov l-a văzut pe Cristosul cel înviat (1 Corinteni 15:3-7). 

Cronologia nu este foarte clară, dar se pare că în jurul deceniului al patrulea al primului secol, Iacov a devenit conducătorul bisericii din Ierusalim. Rolul lui Iacov nu este precizat cu exactitate, dar Pavel menționează numele lui în asociere cu apostolii cel puțin o dată (Galateni 1:19). Pavel îl descrie, de asemenea, ca fiind unul din „stâlpii” bisericii (2:9); Iacov a fost conducătorul unui grup format din apostoli și bătrâni (prezbiteri) (Fapte 15). 

Acest lucru este și mai semnificativ când ne aducem aminte cât de important era Ierusalimul pentru primii creștini, care proveneau în majoritate din poporul Israel. Biserica din Ierusalim era mai mult decât una dintre biserici; era biserica mamă. Ce se întâmpla acolo afecta întreaga biserică (Fapte 15:4, 22-29). Vedem impactul lui Iacov asupra bisericii din primul secol în descrierea Consiliului de la Ierusalim, unde el a avut cuvântul decisiv asupra chestiunii discutate (15:13-21). Acest consiliu a avut loc în anul 51 dC.

Pe baza detaliilor care ne sunt cunoscute, se pare că epistola lui Iacov a fost scrisă în deceniul al cincilea, ceea ce înseamnă că este una din primele cărți din Noul Testament. 

Structural, acestei epistole îi lipsesc multe dintre elementele tipice ale scrisorilor antice, pe care le întâlnim în epistolele lui Pavel. Scrisoarea începe cu introducerea obișnuită, care conțin numele autorului, destinatarii și salutările. Lipsesc secțiunile de mulțumire (o caracteristică a epistolelor lui Pavel, Romani 1:8-10), partea principală a scrisorii și încheierea (Romani 16). 

Epistola trece de la un subiect la altul, revenind în mod repetat la câteva subiecte proeminente. Printre acestea: încercările (Iacov 1:2-4), înțelepciunea (1:5-8) și bogăția (1:9-11). 

Perspectiva asupra vieții creștine este una iudaică. Acest lucru este evident prin faptul că autorul citează sau face referințe la Vechiul Testament de cel puțin zece ori. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Trecerea prin încercări (Iacov 1:1-4)

• Salutări (v. 1)
• Încercarea credinței (v. 2-4)

2. Căutarea înțelepciunii (Iacov 1:5-8)

• Un dar de la Dumnezeu (v. 5)
• Îndoiala nestatornică (v. 6-8)

3. Relația cu bogăția (Iacov 1:9-11)

• Starea de jos și starea de sus (v. 9-11)
• Vestejirea (v. 10b-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Puteți descrie câteva modalități prin care conducătorii bisericii pot să-și exercite autoritatea dată de Dumnezeu fără a face acest lucru într-un mod dictatorial?
• Cum diferă aceste modalități de exercitare a autorității în contextul bisericii și în contextul familiei?
• Cum putem să ne pregătim pentru încercările credinței noastre, care sunt inevitabile?
• Ce putem face pentru ca aceste încercări să nu fie doar situații pe care le îndurăm ci să devină oportunități de creștere spirituală?
• Ce trebuie să facem când recunoaștem îndoiala în viața noastră?
• Cum putem transmite învățătura lui Iacov unei persoane înstărite în așa fel încât să nu condamnăm bogăția în sine?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Prima parte a epistolei lui Iacov este semnificativă pentru studiul întregii epistole. În această introducere sunt prezentate trei teme, pe care le vom studia în următoarele câteva săptămâni. Aceste teme sunt: realitatea încercărilor, nevoia de înțelepciune și realitatea bunăstării economice. 

Încercările cu care ne confruntăm ne aduc în situația de a-i cere lui Dumnezeu înțelepciune. Mai mult decât orice, Iacov accentuează nevoia pe care o avem de a avea înțelepciunea lui Dumnezeu și inabilitatea noastră de a trăi vieți pline de credință fără această înțelepciune.

Textul ne spune clar că această căutare a înțelepciunii nu se poate face cu o inimă împărțită; doar atunci când Îl căutăm de Dumnezeu cu toată inima suntem transformați după voia Lui. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 14:1-14 VERSETUL DE AUR: Ioan 14:6

„Domnul Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” – Ioan 14:6

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm o reacție neînțeleaptă la afirmația Domnului Isus, să prezentăm răspunsul înțelept al Domnului Isus la această reacție și să identificăm o modalitate practică de a ne întări dedicarea de a-L urma pe Domnul Isus într-o cultură dominată de mediile de socializare.

CONTEXTUL LECȚIEI

Dintre cele patru evanghelii, Ioan este cea mai deosebită. Toate evangheliile Îl prezintă la unison pe Domnul Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Mesia. În relatarea evangheliei, Matei, Marcu și Luca surprind de multe ori aceleași întâmplări, care sunt descrise de multe ori folosind cuvinte asemănătoare. Evanghelia lui Ioan are mai puține elemente comune cu celelalte trei evanghelii, în schimb oferind multe învățături care nu se regăsesc niciunde altundeva. El ne prezintă conversații extinse dintre Domnul Isus și oponenții Săi, precum și dintre Domnul Isus și ucenicii Săi. Aceste conversații ne prezintă perspectiva asupra identității și misiunii Domnului Isus ca Fiu divin al lui Dumnezeu care a devenit om.

Ioan face legătura dintre aceste conversații și minunile făcute de Domnul Isus, pe care el le numește „semne” (Ioan 4:48; 20:30; etc.) pentru a sublinia faptul că ele confirmă identitatea și misiunea Domnului Isus. 

Textul lecției de azi se află în apropierea capitolelor în care Ioan se concentrează asupra cuvintelor și faptelor Domnului Isus din seara dinaintea răstignirii (Ioan 13-18). O bună parte din aceste relatări conțin învățăturile date în mod privat ucenicilor. La finalul acestor învățături, Domnul Isus s-a rugat pentru ucenicii Lui, cerându-I Tatălui ca ei să fie uniți, așa cum El și Tatăl sunt una.  

STRUCTURA LECȚIEI

1. Domnul Isus prezintă calea (Ioan 14:1-4)

• Aveți credință (v. 1)
• Urmați pe Fiul (v. 2-4)

2. Cum putem cunoaște calea (Ioan 14:5-7)

• Întrebarea lui Toma (v. 5)
• „Eu sunt”…răspunsul (v. 6, 7)

3. Detalii despre cale (Ioan 14:8-14)

• Cererea lui Toma (v. 8)
• Una cu Tatăl (v. 9, 10)
• Lucrările lui Domnul Isus (v. 11)
• Lucrările mai mari făcute de credincioși (v. 12-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să înlocuim îngrijorarea cu încrederea?
• Cum putem răspunde la ideea că o sigură cale de mântuire este o perspectivă prea îngustă și că sunt mai multe căi de a ajunge în cer?
• Folosind doar exemple din viața Domnului Isus, cum L-am putea descrie pe Dumnezeu Tatăl unui necredincios?
• Pentru ce lucruri trebuie sau nu trebuie să ne rugăm, în funcție de motivele pentru care cerem (Iacov 4:3)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În Domnul Isus din Nazaret Îl vedem cu adevărat pe Dumnezeu Tatăl! Pe deplin divin, și pe deplin uman, Domnul Isus a vorbit și a acționat cu autoritatea care Îi aparține doar lui Dumnezeu. Din acest motiv ucenicii Lui au ajuns să înțeleagă că Dumnezeu a fost prezent în Domnul Isus. 

Dumnezeul întrupat în Domnul Isus este răbdător, așa cum Domnul Isus a fost răbdător cu ucenicii Lui. El este drept, așa cu Domnul Isus e drept, atât cu cei puternici, cât și cu cei slabi. El este îndurător, generos și milostiv, așa cum Domnul Isus și-a dat viața pentru cei nevrednici, chiar și pentru dușmanii Lui. A-L cunoaște pe Domnul Isus înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu. A-L respinge pe Domnul Isus, înseamnă a-L respinge pe Dumnezeu. A urma calea înțelepciunii lui Dumnezeu înseamnă a urma calea Domnului Isus, înseamnă a iubi și sluji așa cum a făcut și El. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble