Romanian Baptist Association of USA and Canada

TEXTUL LECȚIEI: Estera 7:1-10

VERSETUL DE AUR: Estera 7:10

„Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.” – Estera 7:10

SCOPUL: Să explicăm modul în care planul lui Haman a fost greșit, să vedem care dintre elementele acestei relatări sunt providențiale și să înțelegem ce înseamnă să păcătuiești nefăcând ceea ce ai fi putut să faci (păcatul prin omitere).   

CONTEXTUL LECȚIEI

Cele trei mici cărţi de la sfârșitul secţiunii rezervate cărților istorice, Ezra, Neemia şi Estera, ne dezvăluie lucrarea făcută de Dumnezeu cu evreii întorşi din robia babiloniană. Deosebirea dintre cartea Estera şi celelalte două este că, în timp ce Ezra şi Neemia descriu soarta celor întorşi în ţara lui Israel, Estera descrie un eveniment petrecut în viaţa milioanelor de evrei rămaşi răsfiraţi prin toate ţările imperiului.

Xerxes, unul dintre cei mai renumiţi împăraţi ai antichităţii, a pornit cu o expediţie militară împotriva Greciei iar flota sa a fost înfrântă în bătălia de la Salamina (480 î.Cr.). A fost una dintre cele mai importante bătălii navale din istorie. Xerxes acela este tocmai Ahaşveroş, împăratul persan pomenit în cartea Esterei. Din cele scrise de istoricul grec Herodot, se pare că ospăţul din primul capitol al cărţii Estera a fost prilejuit tocmai de consiliul pentru pregătirea expediţiei amintite. Patru ani mai târziu, când Xerxes mai căuta încă mângâiere după dureroasa înfrângere suferită, evreica Estera a fost făcută împărăteasă (Estera 2:16).

Subiectul întregii acţiuni al cărții Estera este clar: Dumnezeu ştie să-şi păstreze poporul Său în mijlocul celor mai adverse condiţii. Departe de casă, pierduţi în mijlocul unui uriaş imperiu, fără privilegii, dar cu demnitatea celor ce nu se pleacă decât în faţa lui Iehova, evreii au părut o pradă uşoară în ochii verosului Haman, unul dintre cei mai înalţi demnitari ai împăratului. Pentru potolirea propriului său orgoliu, acest Haman pune la cale o stratagemă prin care urmăreşte distrugerea tuturor evreilor din imperiul persan. Evenimentele se succed cu repeziciune, situaţiile se schimbă pe neaşteptate şi Haman se trezeşte condamnat la moarte.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Explicarea conspirației (Estera 7:1-4)

• Al doilea ospăț (v. 1, 2a)
• A doua cerere (v. 2b)
• Al doilea răspuns (v. 3, 4)

2. Vinovatul, dat de gol (Estera 7:5-8)

• Întrebarea împăratului (v. 5)
• Răspunsul împărătesei (v. 6)
• Arestarea vinovatului (v. 7, 8)

3. Execuția (Estera 7:9-10)

• O decizie justă (v. 9)
• Un rezultat just (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce a fost împăratul surprins de cererea Esterei? 
• E normal să avem dușmani? Cine poate fi considerat un dușman al nostru?
• Există circumstanțe în care putem să vorbim „de rău” pe cineva? Care ar fi acestea? (vezi Matei 23:27, Fapte 23:1-5, Iacov 4:11, Iuda 9)
• Ce este providența lui Dumnezeu și cum putem identifica situații providențiale în viața noastră?
• Care este diferența dintre păcatele de omitere și cele de comitere?

APLICAȚII PRACTICE

Prin cererea ei, Estera dă dovadă încă o dată de un curaj remarcabil, având în vedere riscurile implicate. Avea nevoie de curaj ca să vină neinvitată în fața împăratului care o destituise pe regina dinaintea ei fiindcă nu venise în fața împăratului. Avea nevoie de curaj ca să se împotrivească dușmanului Haman care nu era altul decât favoritul împăratului și sfătuitorul său de încredere – era cuvântul ei împotriva cuvântului lui. Avea nevoie de curaj că să pledeze pentru poporul ei – un popor cu privire la care împăratul tocmai decretase o sentință. Dar Dumnezeu este Cel care dă harul și puterea Sa celor care aleg să acționeze în dreptate și cu curaj, iar curajul Esterei era înrădăcinat în încrederea că, indiferent ce s-ar întâmpla, Dumnezeu va interveni. 

Dacă privești la contextul în care te afli, este vreun aspect în care crezi că trebuie să iei o anumită poziție, așa cum a făcut-o Estera, chiar dacă acest lucru implică anumite riscuri din punct de vedere uman?

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 15:1-8, 12-14, 20-23, 42-45

VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 15:19, 20

„Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi..” – 1 Corinteni 15:19, 20

SCOPUL: Să identificăm elementele cheie ale Evangheliei așa cum le prezintă Apostolul Pavel; să explicăm de ce a doua venire a lui Cristos este cheia înțelegerii viitorului nostru; să identificăm schimbările survenite la nivel personal în viața noastră după ce l-am primit pe Domnul Isus ca mântuitor personal.

CONTEXTUL LECȚIEI

Corintul era un mare centru comercial, cultural, religios şi vai, un mare centru al desfrâului. Intrarea apostolului Pavel în oraş s-a petrecut la mai bine de o sută de ani după ce Iulius Cezar reconstruise cetatea, transformând-o într-o nouă capitală a Ahaiei. Din punct de vedere maritim, Corintul era un oraş situat pe promontoriul dintre două porturi: Chencrea la est şi Laceum la vest. Această poziţie i-a asigurat accesul traficului maritim comercial din toată lumea. Când spuneai Corint, spuneai afluenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux, afluenţă materială şi… iar afluenţă materială. Când Pavel aminteşte de: „aur, argint şi pietre preţioase” în capitolul 3, el vorbeşte cu oameni care cunoşteau foarte bine valoarea acestor mărfuri.

Pavel a venit la Corint după ce vizitase Atena. Acolo avusese o experienţă nu prea încurajatoare cu cei ce-l ascultaseră (Fapte 17:15-34). Probabil că starea lui sufletească nu era prea bună. Grecia nu părea să fie un câmp bun pentru Evanghelie. După îngâmfata Atena, a urmat decăzutul Corint! Nu-i de mirare că Dumnezeu a trebuit să i se arate noaptea şi să-l încurajeze (Fapte 18:9-10).

Epistola este ca un sandviș cu mai multe feluri de umpluturi. Cele două felii care-l alcătuiesc sunt învățătura despre ,,cruce“ (1 Cor. 1) și despre ,,învierea morților“ (1 Cor 15).

În ceea ce privește învățătura despre cruce, apostolul trebuie să-i scoată pe corinteni din reflexul gândirii grecești pentru care ceea ce se întâmpla cu trupul nu avea nici un fel de valoare. Ei nu puteau pricepe că o jertfire a trupului poate aduce izbăvire la nivelul sufletului.

În ceea ce privește învierea, apostolul trebuie iar să-i ajute să depășească limitările gândirii lor grecești. Grecii credeau în nemurirea sufletului, dar nu vedeau de ce ar trebui și trupul să învieze. Cu migală și cu argumente din lumea creației lui Dumnezeu, apostolul le dovedește realitatea trupească a vieții de după moarte. Cel mai mare argument al său rămâne însă învierea lui Christos, urmată de arătările Lui de după moarte. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Elementul central al predicării  (1 Corinteni 15:1-8)

• Nu degeaba (v. 1, 2)
• Conform scripturii (v. 3, 4)
• Mărturia învierii (v. 5-8)

2. Elementul central al credinței (1 Corinteni 15:12-14)

• Învățături false (v. 12)
• Credință inutilă (v. 6)

3. Elementul central al nădejdii (1 Corinteni 15:20-23, 42-45)

• Pârga (v. 20)
• Noul Adam (v. 21-23)
• Trupul înviat (v. 42-45)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Este mărturia personală importantă în predicarea Evangheliei? De ce, sau de ce nu?
• Discutați despre persoane din Biblie care și-au folosit cu succes mărturia personală în împărtășirea Evangheliei. 
• Având în vedere secularismul din ce în ce mai accentuat al culturii în care trăim, care ar fi câteva metode prin care ne putem aminti constant de adevărul versetelor 13 și 14 din textul de astăzi?

APLICAȚII PRACTICE

Este foarte important să înțelegem că moartea și învierea Domnului Isus sunt evenimente istorice care pot fi dovedite. Atât dovezile morții cât și ale învierii ar trebui să fie cunoscute de toți credincioșii pentru a le putea discuta cu cei necredincioși în prezentarea Evangheliei. În afară de textele Biblice din Evanghelii, mai jos prezentăm pe scurt câteva din aceste dovezi și vă încurajăm să le studiați mai în amănunțime folosind și alte resurse. O carte deosebit de bună în acest sens este cartea lui Lee Strobel, În apărarea lui Isus. 

Există foarte multe dovezi istorice cu privire la răstignirea Domnului Isus. Însă pentru că nu poate avea loc o înviere fără o moarte, și pentru că unii susțin că Domnul Isus de fapt nu a murit pe cruce, ci numai a leșinat, sau a fost în comă, câteva dovezi ale morții Domnului Isus sunt: 

• Răstignirea înseamnă moarte sigură. Omul răstignit moare prin asfixiere datorită greutății corpului ce apasă pe cavitatea toracică și nu-i permite să mai respire. 
• Călăii romani erau profesioniști în execuțiile condamnaților și nu ar fi coborât pe nimeni de pe cruce viu. 
• Domnul Isus a fost înjunghiat în piept, în zona inimii. Știm asta pentru că Biblia ne spune că la înjunghiere a curs sânge și apă. Lucrul acesta e explicat prin faptul că în jurul inimii se află pericardul care conține un lichid apos. Dacă Domnul nu era mort deja, acea înjunghiere i-ar fi fost fatală.
• Ucenicii nu ar fi crezut în înviere, dacă nu ar fi fost siguri că Domnul Isus a murit cu adevărat. 

Iată acum câteva dovezi ale învierii Domnului Isus:

• Mormântul gol și sigiliul rupt
• Panica soldaților romani și încercarea preoților de a răspândi zvonuri false despre Domnul Isus
• Faptul că totul s-a petrecut la Ierusalim, unde oricine putea merge să verifice și să vadă mormântul gol.
• Transformarea radicală a ucenicilor care după ce fugiseră speriați când Domnul Isus fusese arestat, acum, după ce-l văzuseră înviat, erau gata să-și dea viața pentru el, și au și făcut-o. Foarte puțini oameni sunt atât de naivi încât să meargă la moarte pentru o minciună. 
• Faptul că Domnul Isus a fost văzut de foarte mulți oameni după înviere, și de foarte multe grupuri de oameni în același timp. Acest lucru ne spune că cei care l-au văzut nu au avut halucinații, pentru că nu există halucinații colective. 

Toate acestea sunt dovezi indubitabile are morții și învierii Domnului Isus. El a murit ca plată pentru păcatele întregii omeniri, din trecut, prezent și viitor. Fără moartea și învierea Domnului Isus, nu poate exista mântuirea, și pentru că Domnul Isus a murit și a înviat putem avea certitudinea că El se va întoarce, așa cum a promis, să ia la El biserica Lui. Având această nădejde, cum trăim noi astăzi? În ce fel ne influențează acest lucru comportamentul și prioritățile vieții? 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 42:1-9

VERSETUL DE AUR: Isaia 4:1

„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” – Isaia 42:1

SCOPUL: Să vedem cine este Robul Domnului și care este rolul lui. Să explicăm împlinirea textului din Matei 12:15-21 

CONTEXTUL LECȚIEI

Capitolul 42 din cartea Isaia introduce un personaj cheie: Robul Domnului. El se referă la Mesia. Lucrarea Robului Domnului este complexă şi ea include atât prima venire, cât şi a doua venire a lui Mesia.

Lucrarea Robului Domnului este introdusă în contextul izbăvirii din robia Babiloniană. Izbăvirea din robie deci este strâns legată de Robul Domnului. De fapt Robul Domnului este Cel care aduce izbăvirea. Şi Cir este o unealtă în mâna Domnului, dar după cum vom vedea, el prefigurează pe Robul Domnului care va aduce adevărata izbăvire. Primul lucru pe care îl aflăm despre Robul Domnului este că El este ales de Domnul şi se bucură de o relaţie cu Domnul cu totul specială. Al doilea lucru este Acela că lucrarea Sa va avea în vedere şi Neamurile. De fapt, mai întâi sunt introduse neamurile (v.1) şi mai pe urmă poporul evreu (v.6). Prorocul prevesteşte şi faptul că neamurile vor fi receptive faţă de mesajul Robului Domnului şi vor nădăjdui în Legea Lui. Al treilea lucru pe care îl observăm este că deşi scopul lucrării Lui este ca dreptatea să fie restablită pe pământ, totuşi lucrarea Robului Domnului nu se va caracteriza (cel puţin în primă fază) prin revărsarea violentă a mâniei lui Dumnezeu. Nu, ci Robul Domnului va fi asemenea unui proroc care cheamă la pocăinţă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Introducerea (Isaia 42:1-4)

• Robul Domnului (v. 1)
• Bun și drept (v. 2-4)

1. Trimiterea (Isaia 42:5-9)

• Chemat de Dumnezeu (v. 5,6)
• Pus ca legământ (v. 7)
• Chemat pentru slava Domnului (v. 8, 9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt caracteristicile Robului Domnului – vezi în paralel Isaia 42:1-4 și Matei 12:18-21?
• Ce înseamnă că Robul Domnului „va vesti judecata?” Și cum o va face fără a-și ridica glasul?
• Ce include chemarea Domnului? (v. 6)
• Care sunt elementele promisiunii legământului (v.7)? Ce legătură au cu lucrarea Domnului Isus? Dar cu lucrarea bisericii?

APLICAȚII PRACTICE

Robul Domnului este chemat să aducă mântuire. Mântuirea nu este doar pentru Israel, ci şi pentru toate neamurile. El vesteşte judecata neamurilor pentru ca acestea să se întoarcă la Domnul şi să nu aibă parte de ea. Mântuirea adusă de Robul Domnului va fi în primul rând de natură spirituală. Ea va aduce lumina în inimile întunecate, El va aduce prin Cuvântul Său  pocăinţă în inimile răzvrătite. El nu va veni să judece. El va veni să ofere o nouă şansă înaintea judecăţii. Acesta este caracterul Domnului. Mărturia Sa prin creaţie, lege şi conştiinţă este o bază suficientă ca toţi oamenii să fie condamnaţi şi judecaţi. Dar Domnul în marea Sa îndurare Îl trimite pe Însuşi Robul Domnului. Şi pentru că nu este momentul judecăţii încă Îl trimite ca un susur blând şi liniştit care să vorbească despre dragostea şi răbdarea lui Dumnezeu, despre blândeţea şi bunătatea Lui, despre disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta şi de a primi înapoi pe cel păcătos.

• Este exemplul Robului Domnului relevant pentru noi astăzi? Suntem și noi chemați să fim robi? În ce fel și ce învățăm din exemplul textului de astăzi?
• Ce exemple de smerenie putem vedea la Domnul Isus?
• Există oare beneficii ale smereniei? Care sunt acestea?
• În ce fel ne putem proteja împotriva ispitei de a ne închina la și de a proslăvi alte lucruri în afară de Dumnezeu?

TEXTUL LECȚIEI: Maleahi 2:1–9; 3:5–6    

VERSETUL DE AUR: Maleahi 2:2

“Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul și voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am și blestemat, pentru că n-aveți pe inimă porunca Mea.” — Maleahi 2:2

SCOPUL LECȚIEI: Să putem descrie comportamentul preoțimii din Iuda în timpul lui Maleahi; să înțelegem motivul pentru care Dumnezeu avea un standard înalt pentru preoți; să luăm decizii de a îmbunătăți lucrarea la care ne-a chemat Domnul pe fiecare în parte.

CONTEXTUL LECȚIEI

Maleahi nu menționează niciun rege la începutul cărții sale. Acest fapt face dificilă datarea perioadei lucrării lui. Avem, însă, câteva indicii ajutătoare în textul cărții. Problemele de care se ocupă Maleahi sunt asemănătoare cu cele cu care s-a confruntat poporul lui Dumnezeu în timpul lui Neemia, în secolul al 5-lea î.Cr.. Neemia, cu permisiunea regelui Artaxerxe al Persiei, venise din Persia în Iuda în jurul anului 445 î.Cr., cu scopul expres de a reconstrui zidurile Ierusalimului. 

Câteva din problemele cu care s-au confruntat atât Neemia cat și Maleahi includeau: căsătoriile mixte (Neemia 13:23-27; Maleahi 2:11), lipsa zeciuielilor (Neemia 13:10-14; Maleahi 3:8-10), corupția preoților (Neemia 13:4-9; Maleahi 1:6-2:9). Toate aceste indicii îl plasează pe Maleahi în perioada de după exil; exilul babilonian s-a încheiat în anul 538 î.Cr. (vezi Ezra 1:1-4).

În sprijinul acestei concluzii avem și faptul că Maleahi folosește termenul de “guvernator” (“dregător” în traducerea Cornilescu n.t.) (Maleahi 1:8). Acesta era titlul oficial purtat de Neemia (vezi Neemia 5:14; compară cu Hagai 1:1; 2:21); înainte de exil, Iuda a avut regi, nu guvernatori. Bazați pe aceste argumente și încă altele, experții conclud că Maleahi este ultimul dintre profeți, din punct de vedere cronologic, situat în jurul anului 430 î.Cr. Captivitatea babiloniană a avut loc între perioada lucrării lui Mica (vezi lecția din 22 martie) și cea a lui Maleahi. Conducătorii corupți, împotriva cărora Mica vorbise cu atâta râvnă, își fac apariția din nou în zilele lui Maleahi. Iar Domnul este la fel de nemulțumit de ei în vremea lui Maleahi, cum fusese și în zilele lui Mica.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ne-trăirea la înălțimea chemării (Maleahi 2:1–9)

• Nu au ascultat de Domnul (v. 1-4)
• Nu s-au temut de Domnul (v. 5-7)
• Nu au păzit calea Domnului (v. 8-9)

2. Înnoirea chemării (Maleahi 3:5–6)

• Judecarea celor ce calcă legea (v. 5)
• Un Dumnezeu care nu se schimbă (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce metode poate folosi biserica locală pentru a-i ajuta pe conducătorii ei să acționeze cu responsabilitate și să dea socoteală pentru felul în care conduc adunarea? Bazați-vă răspunsul pe următoarele texte: Matei 18:15-17; Romani 16:17-18; 1 Corinteni 5:11-13; 2 Tesaloniceni 3:14-15; 1 Timotei 6:3-5; Tit 1:10-16; 3:10.
• În ce măsură se aplică la noi, creștinii de azi, mustrările adresate preoților de atunci, având în vedere preoția noastră (1 Petru 2:9)? Dacă nimeni nu caută să audă Cuvântul lui Dumnezeu din gura noastră, a mesagerilor Domnului, unde credeți că este problema? Și care este soluția?
• Care pot fi câteva metode practice prin care biserica noastră poate să își exprime recunoștința față de acei conducători care sunt opusul celor descriși în Maleahi 2:8? Care va fi rolul tău în aceste inițiative?
• În ce măsură putem folosi versetul din Maleahi 3:5 ca o sursă de mângâiere sau încurajare în contextul buletinelor de știri preponderent negative? Cum putem fi o încurajare, simțind cu cei oprimați, menționați în acest verset?

APLICAȚII PRACTICE

• Cuvintele lui Maleahi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toți conducătorii bisericești. Nebăgarea de seamă, când e vorba de lucrarea lui Dumnezeu, ne duce într-un teritoriu plin de capcane. Pentru cei ce slujesc pe Domnul în poziții de conducere, este doar un mic pas, de la o atitudine de indiferență până la una de gândire anti-biblică. Dallas Willard afirma cu ceva vreme în urmă că “cea mai mare amenințare pentru devotamentul față de Cristos este să fii în slujire pentru Cristos.” Cei ce își câștigă pâinea slujind în biserică sau în organizații religioase (para-bisericești) pot ajunge la punctul în care văd ceea ce fac doar ca o sursă de venit. Pot să uite că lucrarea pe care o fac este în slujba Domnului și pentru gloria Lui. Unele cuvinte și acțiuni pot deveni parte din rutină, din ceea ce se așteaptă de la ei, conform fișei postului. Este o pantă foarte alunecoasă.
• Programarea de întâlniri regulate cu un grup de slujitori (fie din adunare sau din alte adunări din localitate), cu scopul rugăciunii și încurajării reciproce, poate constitui un ajutor practic pentru cei implicați în lucrarea Domnului. Mulți lucrători care au participat în aceste grupuri de responsabilizare reciprocă (accountability groups) au experimentat un ajutor real în a-și menține agerimea spirituală și sfaturi prețioase când s-au confruntat cu ispite și încercări (vezi Maleahi 3:16). 
• Atunci când putem vorbi deschis unul cu altul, ne putem sprijini reciproc; putem evita pustietatea spirituală care-i caracteriza pe preoții din timpul lui Maleahi și care le-a atras aspra mustrare a Domnului. Este de preferat să primim un cuvânt sincer de mustrare de la un frate în credință, decât să fie nevoie ca domnul să intervină cu disciplinarea Sa.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Mica 3:1–3, 9–12; 6: 6–8                                         

VERSETUL DE AUR: Mica 6:8

“Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” — Mica 6:8

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm starea spirituală a conducătorilor poporului iudeu din vremea lui Mica; să înțelegem că adevărurile din Mica 6:8 se aplică în special credincioșilor de atunci și de azi; să ne rugăm în cursul săptămânii ce ne stă în față pentru slujitorii bisericii, și în general, pentru toți credincioșii ca ei să-și însușească standardele Versetului de Aur.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea lui Mica este una dintre cele 12 cărți ale “Profeților Mici.” Lucrarea lui Mica a avut loc în a doua parte a secolului al 8-lea îCr. Perioada în care a trăit Mica a fost caracterizată de tulburări și neliniște, atât în Israel (nord) cât și în Iuda (sud). Asirienii erau o amenințare uriașă pentru ambele împărății, un instrument al judecății în mâna lui Dumnezeu. Capitala Samaria a fost cucerită de aceștia în 722 îCr.

Lucrarea lui Mica s-a suprapus cu lucrarea lui Amos (vezi Lecția din 1 Martie). Amos a trăit în timpul domniei lui Ozia, împăratul lui Iuda (785-734 îCr., Amos 1:1), iar Mica în timpul lui Iotam (fiul lui Ozia), Ahaz (fiul lui Iotam), și Ezechia (nepotul lui Iotam). Iotam a domnit alături de tatăl sau Ozia, în perioada când acesta din urmă a trăit în izolare datorită bolii (2 Cronici 26:16-23). 

Mica și Isaia au fost de asemenea contemporani (vezi lista de împărați din Isaia 1:1 și Mica 1:1). Ambii au slujit în Ierusalim. Mesajele lui Mica conțin cuvinte de judecată, atât împotriva a lui Iuda, cât și împotriva lui Israel. Cartea sa începe cu referiri la Samaria și Ierusalim. Ele reprezintă împărăția lui Israel și împărăția lui Iuda. Ambele sunt acuzate de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Mica 1:5-9).

STRUCTURA LECȚIEI

1.Conducători care urăsc binele (Mica 3:1–3)

• Conducători care nesocotesc principiile dreptății (v. 1-2a)
• Conducători care asupresc poporul (v. 2b-3)

2.Conducători fățarnici (Mica 3:9-12)

• Conducători vinovați de pervertirea dreptății (v. 9)
• Conducători lacomi (v. 10-11a)
• O încredere falsă în prezența Domnului (v. 11b)
• Conducători pasibili de pedeapsa divină (v. 12)

3.Un model de trăire plăcut lui Dumnezeu (Mica 6:6–8)

• Ideile oamenilor (v. 6-7)
• Idealul lui Dumnezeu (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea explica cuiva în mod clar diferența dintre bine și rău? Ar fi argumentația diferită dacă audienta ar fi formată din necredincioși? Vezi 1 Corinteni 9:19-23. 
• Ce metafore am putea folosi să descriem corupția liderilor din zilele noastre? Cum se armonizează limbajul nostru cu următoarele texte: Faptele Ap 23:5; Romani 13:1-2, 7; 1 Timotei 2:1-2; 1 Petru 2:17; și Iuda 8-9?
• În care situații considerați că este bine ca pozițiile de conducere din biserici să fie poziții plătite (salarizate)? Care poziții ar putea fi incluse în această categorie? Citiți: Faptele Ap 18:3; 1 Corinteni 9:3-18; 2 Corinteni 2:17; 1 Tesaloniceni 2:5; 1 Timotei 5:17-18; și 2 Petru 2:3.
• La care dintre cele 3 cerințe din Mica 6:8 te vezi cel mai deficitar? Cum îți poți îmbunătăți acest aspect? 

APLICAȚII PRACTICE

Mica a înfruntat cu curaj lipsa tragică de conducători temători de Dumnezeu din fruntea poporului ales. Este adevărat că versetele din încheierea lecției ni se aplica la toți, însă ele trebuie să fie ilustrate în mod deosebit în viețile conducătorilor poporului lui Dumnezeu. Domnul Isus s-a uitat la noroadele din vremea Sa și le-a văzut “ca niște oi care n-au păstor.” (Matei 9:36). Aceleași cuvinte puteau fi folosite să descrie poporul din timpul lui Mica, deoarece conducătorii ajunseseră foarte corupți. Ce diferită ar fi fost situația dacă aceștia ar fi ascultat de cuvintele din Mica 6:8!

Ce bine ar fi dacă liderii bisericilor din zilele noastre, și în general toți credincioșii, ar lua cuvintele acestea (Mica 6:8) ca un standard după care să își ghideze viețile. Indiferent dacă liderii religioși aleg sau nu să-și alinieze viețile standardelor lui Dumnezeu, preoția tuturor credincioșilor trebuie să îi determine să își aducă viețile ca jertfe vii, plăcute lui Dumnezeu (Romani 12:1; 1 Petru 2:5). Isus a plătit prețul (Evrei 7:27-28). Nu e nevoie să aducem “râuri de untdelemn,” sau “mii de berbeci” ca jertfă. Veniți să ne cercetăm inimile; există acolo întărituri care ne împiedică să facem dreptate sau să iubim mila? Fie ca, în smerenie, să căutăm să fim plăcuți lui Dumnezeu zi de zi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Habacuc 2:6–14                                                       

VERSETUL DE AUR: Habacuc 2:12

“Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!” — Habacuc 2:12

SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm câteva caracteristici și consecințe ale nedreptății; să punem în contrast “cunoștința slavei Domnului” cu cunoștința omenească și consecințele ei; să luăm decizia de a înlocui felul de gândire omenesc, păcătos, cu “cunoștința slavei Domnului” în săptămâna care urmează.

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul lecției din această zi îl aflăm din nou în cartea Habacuc. Capitolul 2 începe cu descrierea care și-o face Habacuc: stând la locul de strajă, în așteptarea răspunsului Domnului la întrebările pe care i le adresase anterior (Habacuc 2:1). Domnul îi spune să scrie pe tăblițe “prorocia” pe care urma să o primească, pentru a putea fi citită ușor (2:2). Era vorba despre o prorocie care se putea citi și înțelege ușor, dar a cărei împlinire urma să se întâmple într-un timp neprecizat. 

Domnul descrie, de asemenea, atitudinea arogantă și stilul de viață nelegiuit al conducătorilor haldei (Habacuc 2:4-5). Prin aceasta, Dumnezeu subliniază că nu este în necunoștință cu privire la păcatele acestora; cu toate acestea, ei trebuiau să îndeplinească lucrarea la care au fost rânduiți de Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Primul “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:6-8)

• Vai de cei lacomi peste măsură (v. 6)
• Vai de cei peste care va veni pedeapsa pe neașteptate (v. 7-8)

2. Al doilea “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:9-11)

• Vai de cei ce și-au zidit adăposturi pentru a scăpa de pedeapsă (v. 9-10)
• Vai de cei împotriva cărora strigă zidurile (v. 11)

3. Al treilea “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:12-14)

• Vai de cetățile nelegiuite (v. 12)
• Vai de truda omenească zadarnică (v. 13)
• Planul divin pentru viitor (v.14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândiți-vă la câteva metode practice prin care putem demonstra o credință care declară că “Dumnezeu este în control,” chiar și în vremuri de tulburare și nesiguranță. Cum putem explica cuiva că o asemenea credință nu este “oarbă,” ci dimpotrivă, se bazează pe dovezi ale istoriei?
• Uneori dorințele noastre pot să treacă linia de demarcare și să devină lăcomie sau poftă; cum recunoaștem diferența dintre cele două? Uneori când e vorba de lăcomie, ne este mai ușor să detectăm “unghiurile moarte” (blind spots) ale altora; cum ne asigurăm că nu avem și noi aceleași “unghiuri moarte” (blind spots)?
• Care sunt câteva exemple în care Habacuc 2:14 poate fi folosit ca o ancoră a credinței în contextul nedreptății? Există riscul de a folosi acest verset ca o scuză a lipsei de acțiune în fața nedreptății?

APLICAȚII PRACTICE

• Habacuc vorbește de o pedeapsă cu foc care îi aștepta pe babilonieni; toate averile lor urmau să devină hrană pentru foc (Habacuc 2:13). De fapt, aceasta este soarta întregii lumi (2 Petru 3:10). Lecția aceasta ne reamintește că Domnul își va duce la îndeplinire dreptatea și cei răi își vor primi pedeapsa cuvenită. 
• Este ușor să vorbim despre dreptate și să dorim “dreptate pentru toți.” Însă punerea în aplicare a acestui deziderat este cu totul altceva. În fiecare societate de-a lungul istoriei au existat persoane care au cerut dreptate. Când se întâmplă ca o persoană sau un grup să fie nedreptățiți, oamenii își ridică vocile cerând dreptate și pedepsirea vinovaților. Întreaga lume  tânjește după dreptate.
• Studiul lecției de azi, la fel ca întreaga Scriptură, ne întărește credința că Dumnezeu va face dreptate. Chiar dacă scapă de pedeapsa legilor omenești, păcătoșii nu vor putea evita dreptatea divină, oricât de pricepuți ar fi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Habacuc 1:1–4, 12–14                                        

VERSETUL DE AUR: Habacuc 1:13

“Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, și să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?” — Habacuc 1:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Habacuc este una din cele 12 cărți situate la sfârșitul Vechiului Testament, în secțiunea numită “Profeții Mici.” Spre deosebire de Amos, Habacuc nu menționează nici un rege în cartea sa. Unul din beneficiile acestui fapt este caracterul universal al cărții sale. În loc să o lege de o situație anume, sau de un rege în particular, cartea se poate aplica într-un mod mai general. 

Datarea cărții este dificilă; un indiciu istoric îl găsim in Habacuc 1:6. Aici se află promisiunea lui Dumnezeu de a ridica poporul haldeu (babilonian) pentru a aduce judecata asupra poporului din Împărăția de sud (Iuda), care se depărtase de Dumnezeu. Haldeii sunt descriși ca un popor crud și rău care calcă totul în picioare și înghite popoare și teritorii întinse. (Habacuc 1:6-11). Deoarece Împărăția din nord (Israel) fusese deja cucerită de asirieni în 722 îCr., înțelegem că plângerea lui Habacuc și răspunsul Domnului se referă la Iuda. Haldeii (babilonienii) i-au înlocuit pe asirieni pe scena istoriei, câștigându-și mai întâi independența în 626 îCr., iar apoi cucerind, rând pe rând, teritoriile controlate de asirieni printr-o serie de războaie între 615-612 îCr. Astfel, profețiile lui Habacuc pot fi datate la sfârșitul secolului al 7-lea, îCr., când dominația haldeilor era în creștere. Aceasta plasează lucrarea lui Habacuc în aceeași perioadă cu cea a lui Ieremia (vezi lecțiile viitoare din 17 și 24 Mai 2020). Ambii profeți au interpretat ridicarea la puterea a haldeilor ca poruncită de Dumnezeu pentru a-l judeca pe Iuda pentru răutatea lui (vezi și Ieremia 22:25).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dilema lui Habacuc (Habacuc 1:1–4)

• Dumnezeu nu intervine (v. 1-2)
• Lumea e plină de nedreptate (v. 3-4)

2. Dezbaterile lui Habacuc (Habacuc 1:12–14)

• Suveranitatea absolută a lui Dumnezeu (v. 12-13a)
• Tăcerea de neînțeles a lui Dumnezeu (v. 13b-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum stăm, fiecare din noi, cu răbdarea, când avem de așteptat undeva, de exemplu la coadă într-un magazin? Cum stăm cu răbdarea când așteptăm un răspuns la rugăciune? Ce ne spune acest lucru despre firea noastră? 
• În ce fel de circumstanțe e potrivit să venim cu întrebări ca ale lui Habacuc (”de ce?”)? Care ar trebui să fie motivația unor astfel de întrebări? Putem trece o limită dincolo de care ne atragem mustrarea Domnului (Iov 38)?
• Cum ar trebui să interpretăm în mod corect tăcerea lui Dumnezeu? Uneori când pare să tacă, Domnul ne vrea să acționăm, iar alteori să așteptăm liniștiți: cum le deosebim pe cele două?
• Cum deosebim situațiile în care trebuie să strigăm la Domnul (Psalmul 22:2) de situațiile în care trebuie să tăcem înaintea Lui (Habacuc 2:20)? Avem oare tendința de a striga când ar trebui să tăcem și viceversa? Care e soluția?

APLICAȚII PRACTICE

• Poporul lui Habacuc, Iuda, se afla într-un declin spiritual continuu, pasibil de judecata lui Dumnezeu. Însă metoda lui Dumnezeu nu a fost pe placul lui Habacuc. Profetului i-a fost dificil sa accepte această soluție. În mintea lui, încerca din răsputeri să împace ideea unui Dumnezeu, așa cum Îl știa el, cu toată nesiguranța din jurul său.
• Acest fel de frământări nu au fost întâlnite doar în cazul lui Habacuc, ci vedem multe alte exemple de-a lungul istoriei. Asaf, autorul Psalmului 73, a fost foarte tulburat de ceea ce el a interpretat ca fiind nedreptatea lui Dumnezeu cu privire la cei răi. În ochii săi, cei răi păreau să prospere și să trăiască fără nicio grijă, ignorând complet pe Dumnezeu și calea Lui. Psalmul 10 începe pe același ton, exprimând dezamăgirea față de atitudinea aparent nepăsătoare a lui Dumnezeu în mijlocul nedreptăților din lume; cei răi fac tot ce le place și beneficiază în urma răutății lor, în timp ce victimele lor suferă. Nu vede Dumnezeu? Sau dacă vede, nu îi pasă?
• Cu toții ne putem identifica, mai devreme sau mai târziu, cu aceste frământări. În momentele în care îi punem întrebări lui Dumnezeu, sau punem planul Său sub semnul întrebării, ne aflăm în compania lui Habacuc și a altor neprihăniți, ca Iov. (vezi Numeri 11:10-15; 1 Împărați 19:4; Psalmul 13:1-4; Ieremia 20:7-8; și Matei 11:1-3). Dumnezeu nu este surprins de întrebările noastre. Uneori ne răspunde într-un mod diferit de cel așteptat de noi; alteori, ca în cazul lui Habacuc, Dumnezeu trebuie să ne schimbe concluziile, care nouă ni se păreau corecte, dar nu erau. (vezi Iov 38:1– 40:2).
• În toate circumstanțele vieții, dar mai ales în vremuri de disciplinare, trebuie să ne liniștim cu gândul că Dumnezeu nu se schimbă (Iacov 1:17). El este la lucru în lumea noastră, ducându-și la îndeplinire planurile în folosul nostru și prin noi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Amos 5:18–24                    VERSETUL DE AUR: Amos 5:24

SCOPUL LECȚIEI: Să dobândim o înțelegere corectă cu privire la ziua Domnului; să putem explica de ce a urât Domnul ritualurile religioase ale celor din timpul lui Amos; să punem în aplicare imperativele versetului de aur.

“Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, și neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” — Amos 5:24

CONTEXTUL LECȚIEI : Lecția din această zi inaugurează o serie nouă de studii pe tema Dreptatea în Cărțile Profetice. Textele primelor lecții se află în scrierile lui Amos, Mica, Habacuc și Maleahi. Acest patru cărți reprezintă o treime din cele 12 cărți ale Vechiului Testament pe care le numim “Profeții Mici.” Adjectivul “mici” nu are de-a face cu importanța acestor scrieri; el se referă doar la lungimea acestor cărți. Ele sunt mult mai scurte decât majoritatea cărților descrise ca “Profeții Mari” (Isaia, Ieremia/Plângerile lui Ieremia, Ezechiel și Daniel).

Profetul Amos este unic printre profeți, din cel puțin două motive. Mai întâi, e un profet care are o meserie diferită, la care se întoarce după ce își rostește profețiile (vezi Amos 1:1; și 7:14-15). Apoi, Amos a fost originar din regatul Iuda, din sud, dar a primit porunca să-și proclame mesajul în regatul Israel, din nord (1:1). Nu ne este deloc greu să ne imaginăm ce primire i s-a făcut acestui străin care profețea împotriva lui Israel (2:6-16; 7:10-17). Deși a rostit profeții și împotriva altor națiuni (1:3-2:5), majoritatea mesajelor lui Amos au fost împotriva păcatelor lui Israel. Amos și-a început lucrarea în jurul anului 769 îCr. Ruperea împărăției avusese loc în urmă cu 170 de ani. Amos 1:1 menționează 2 împărați contemporani cu el: Ozia, împăratul lui Iuda (numit și Azaria în 2 Împărați 15 și 2 Cronici 26) și Ieriboam (al II-lea) în Israel. Majoritatea poporului trăia într-o stare de apatie în ceea ce privea Legea Domnului. Traiul era bun, națiunea prospera, iar popoarele din jur care fuseseră o amenințare în trecut (Asiria, Egipt) erau acum slăbite și fără putere. Ce putea să le spună nou acest profet? De ce s-a găsit tocmai acest individ din sud să vină și să îi deranjeze?

În versetele imediat anterioare lecției noastre, Amos ne dezvăluie clar motivele la baza chemării sale în lucrare. La fiecare pas, poporul alegea răul în loc de bine. Amos îi acuză că nedreptățesc pe cel sărac, pedepsesc pe cei ce caută dreptatea, acceptă mită, și calcă în picioare dreptul săracului la judecată (Amos 5:7-15).  În mijlocul acestui popor, Amos proclamă cuvântul Domnului, așa cum îl găsim în lecția de azi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O zi sumbră care va fi… (Amos 5:18-20)

• … O zi de amăgire (v. 18)
• … O zi de primejdie (v. 19)
• … O zi de întuneric (v. 20)

2. Un Dumnezeu întristat… (Amos 5:21-24)

• … Care urăște formalismul religios (v. 21-23)
• … Care dorește o închinare autentică (v. 24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când aveți una din acele zile în care toate lucrurile vă ies pe dos, care sunt versetele care vă încurajează cel mai mult? Care versete le folosiți ca să îi încurajați pe alții?
• Care sunt câteva din conceptele greșite despre a doua venire a Domnului întâlnite printre creștini, concepte care duc mai degrabă la întunericul din Amos 5:20, decât la lumina din Tit 2:13? Cum ne putem proteja mintea de acest fel de idei?
• Cum recunoaștem practicile și obiceiurile bisericești care ajung să fie urâte de Domnul? Care sunt criteriile după care evaluăm serviciile din biserică?
• Care sunt nevoile comunității în care se află biserica noastră? Care sunt măsurile protectoare prin care ne asigurăm că implicarea bisericii în lucrări sociale nu eclipsează scopul ei primar, acela de a evangheliza? Credeți ca există acest pericol?

APLICAȚII PRACTICE

• E posibil ca bisericile noastre să fie situate în comunități unde există mulți oameni necăjiți și săraci. Cu siguranță însă, ele (bisericile) sunt situate în comunități unde e nevoie de creștini autentici care își pun în practică neprihănirea zi de zi. Nu ne putem permite să credem că ne-am făcut datoria de creștini doar pentru că am participat la un serviciu de închinare, după care să ne întoarcem la rutina zilnică, ignorând nevoile celor din jurul nostru. Adevărat, închinarea noastră nu include adunările de sărbătoare și jertfele de care vorbește Amos, dar oare nu îl supărăm pe Domnul și noi, acoperindu-ne ochii și urechile, fiind orbi și surzi la nevoile celor din jurul nostru?
• Creștini ar trebui să înțeleagă chemarea pe care ne-o face Isus de a fi sare și lumină (Matei 5:13-16) ca fiind o chemare la stilul de viață proclamat de proroci. Dreptatea nu poate fi practicată în izolare de alți oameni: ea necesită contact cu lumea, o lume care este adesea caracterizată de nedreptate și corupție. A fi sare și lumină înseamnă să avem impact asupra mediului înconjurător; și acesta este chemarea noastră, a urmașilor lui Cristos. Fără punerea acestor lucruri în practică, ziua Domnului nu va fi o zi de bucurie, ci o zi de judecată și de rușine.
• Să ne rugăm ca dreptatea și neprihănirea să reprezinte pentru noi mai mult decât niște simple cuvinte; ele să fie parte din practica noastră zilnică.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Luca 11:5-13

VERSETUL DE AUR: Luca 11:9

„De aceea şi Eu vă spun: ‘Cereți, şi vi se va da; căutați, şi veţi găsi; bateți, şi vi se va deschide.” – Luca 11:9

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățătura principală a pildei, și anume nevoia de perseverență în rugăciune; să explicăm ce înseamnă să cerem, să căutăm și să batem (la ușă) în rugăciune.

CONTEXTUL LECȚIEI

În cele două cărți scrise de Luca, Evanghelia după Luca și Fapte Apostolilor, întâlnim în mod repetat oameni care se roagă și învățături despre rugăciune. Nu putem citi aceste cărți fără să observăm că Domnul Isus a fost un om al rugăciunii (Luca 5:16; 6:12; 9:18, 28; 11:1; 22:40, 41, 44, 46 etc). De asemenea, biserica din primul secol a fost o comunitate care acorda o importanță deosebită rugăciunii (Fapte 1:14; 13:3; 21:5 etc).

Biserica a moștenit acest respect pentru rugăciune din tradiția iudaică. Sinagogile evreilor și templul în sine erau case ale rugăciunii (Isaia 56:7; Matei 21:13; Marcu 11:17; Luca 19:46), spații dedicate pentru rugăciunea individuală și comunitară.

În lecția anterioară am studiat rugăciunea Tatăl Nostru din Predica de pe munte (Matei 6:9-15). Textul paralel scris de Luca, care descrie aceeași învățătură (chiar dacă nu este, în sine, versiunea lui Luca a rugăciunii Tatăl Nostru), este Predica de pe podiș (Luca 6:17-49). Între acel eveniment și lecția de azi au avut loc o vindecare și înviere miraculoasă (Luca 7:1-17); interacțiuni cu diferiți oameni (7:18-50); alte învățături (8:1-21; 10:38-42); liniștirea furtunii (8:22-25); un exorcism, o înviere și vindecare (8:26-56); trimiterea celor 12 (9:1-9); minunea înmulțirii pâinilor (9:10-17); conversații private și schimbarea la față (9:18-36); un alt exorcism (9:37-43a); conversații și împotrivire (9:43b-62) și trimiterea celor 72 (10:1-24). După toate acestea ajungem, în cele din urmă, la versiunea lui Luca a rugăciunii Tatăl Nostru și la textul de azi, care vine imediat după această rugăciune.

La începutul capitolului 11 din Luca, Îl vedem pe Domnul Isus în rugăciune. Când a terminat, unul dintre ucenici i-a cerut să-i învețe să se roage. Domnul Isus le prezintă rugăciunea model din Luca 11:2-4. Lecția de azi ne oferă învățături suplimentare despre rugăciune.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cererea cu stăruință (Luca 11:5-8)

• Un moment inoportun (v. 5-7)
• Ascultătorul cedează (v. 8)

2. Rugăciunea cu tenacitate (Luca 11:9, 10)

• Cererea, căutarea, baterea la ușă (v. 9)
• Primirea, găsirea, deschidere (v. 10)

3. Dumnezeu răspunde cu credincioșie (Luca 11:11-13)

• Dătători nedesăvârșiți (v. 11, 12)
• Tatăl desăvârșit (v. 13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să fim mai curajoși și mai insistenți în rugăciune?
• Luând în considerare pasaje biblice precum Iov 38:1, 2; Iona 4 și Maleahi 2:17, cum putem să ne asigurăm că rugăciunile noastre insistente nu depășesc limita?
• Cum putem să îi încurajăm pe cei care simt că Dumnezeu le-a dat „o scorpie”, când ei au cerut un „ou”?
• Care sunt anumite lucruri pe care biserica ar trebuie să le ceară cu mai multă stăruință în rugăciune?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Uneori avem păreri greșite despre rugăciune. Unii spun că din moment ce Dumnezeu știe toate lucrurile, inclusiv nevoile noastre, nu este nevoie ca noi să Îi cerem nimic. Ce putem să Îi spunem lui Dumnezeu despre care El să nu știe deja? Nimic, spun unii, și prin urmare, rugăciunea nu are nicio valoare.

Domnul Isus folosește două analogii sau imagini surprinzătoare, pentru a ne învăța despre cum să ne rugăm lui Dumnezeu: împrumutarea unor pâini și un tată care dă copilului lui mâncarea de care are nevoie. Învățătura profundă despre rugăciune din acest pasaj este să cerem, să căutăm și să batem la ușă în rugăciune, cu consecvență și perseverență. În cele din urmă, Domnul Isus amintește Duhul Sfânt, care este răspunsul suprem la rugăciune și darul Tatălui pentru noi. Duhul Sfânt ne învață cum să ne rugăm și mijlocește pentru noi (Romani 8:26). Dumnezeu nu doar ne aude rugăciunea, El ne și ajută să ne rugăm.

Rugăciunea trebuie să fie o conversație continuă cu Dumnezeu. Domnul Isus i-a învățat pe ucenici să ceară pâinea zilnică (Luca 11:3), ceea ce ne lasă să înțelegem că cererea trebuie făcut în fiecare zi. Rugăciunea este o activitate de o viață, nu un exercițiu pe care îl facem doar o singură dată.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:9-15

VERSETUL DE AUR: Matei 6:10

„Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” – Matei 6:10

SCOPUL LECȚIEI: Să explicăm cererile enumerate în rugăciunea Tatăl Nostru; să identificăm un aspect din rugăciunea Tatăl Nostru pe care avem tendința să-l neglijăm.

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de săptămâna trecută din Matei 6:1-8 conține învățăturile Domnului Isus despre pericolele ipocriziei în dărnicie și rugăciune. Aceste exemple negative sunt urmate de o învățătură pozitivă.

Textul de azi studiază una din cele două versiuni ale rugăciunii Tatăl Nostru; cealaltă versiune se găsește în Luca 11. Între cele două variante există o serie de diferențe. În primul rând, în Matei 6:9, când Domnul Isus îi învață pe ucenici cum să se roage, El face acest lucru în contextul în care El învăța deja mulțimile care Îl urmau. „Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El” (Matei 5:1). Descrierea lui  Luca este mai specifică; el precizează că Domnul Isus i-a învățat pe ucenici rugăciunea după ce „unul dintre ai Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui” (Luca 11:1).

O altă diferență semnificativă între Matei și Luca este lungimea rugăciunii: versiunea lui Luca este mai concisă decât cea a lui Matei. Conținutul este foarte asemănător, dar Luca a înregistrat o rugăciune mai scurtă. Aceste diferențe sugerează faptul că Domnul Isus i-a învățat pe ucenici această rugăciune de mai multe ori. În acest fel, ucenicii au avut ocazia să o învețe prin repetiție.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Rugăciunea (Matei 6:9-13)

• Sfințenia (v. 9)
• Împărăția (v. 10)
• Nevoile zilnice (v. 11-13)

2. Despre iertare (Matei 6:14, 15)

• Față de alții (v. 14)
• Față de noi (v. 15)

3. Dumnezeu pe tot pământul (1 Împ. 8:52, 53)

• Rezumatul cererilor (v. 52)
• Motivul pentru cereri (v. 53)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce poate face biserica noastră pentru a-i ajuta pe oameni să dezvolte o mai bună înțelegere a conceptului de sfințenie?
• Care este rezultatul neînțelegerii importanței sfințeniei?
• Care sunt câteva modalități tangibile prin care putem să ajutăm la răspândirea împărăției lui Dumnezeu?
• Cum putem să ne asigurăm că rugăciunile noastre pentru nevoile fizice sunt făcute în spiritul versetului 11?
• Cu ce argumente ai încuraja pe cineva să ierte o persoană care i-a făcut rău?

APLICAȚII PRACTICE

Rugăciunea Tatăl Nostru din Matei a fost folosită ca rugăciune model de către creștini încă de la începutul bisericii. Este o rugăciune simplă, care conține o introducere, șapte cereri organizate sub formă de patru cuplete și o încheiere. Fiecare element ne învață despre Dumnezeu și despre cum să ne apropiem de El în rugăciune.

Domnul Isus ne arată cum putem să ne evaluăm viața noastră de rugăciune. În primul rând, trebuie să Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru, care ne iubește și ne dă ceea ce avem nevoie. În acest sens, trebuie să fim complet onești cu El și să ne arătăm preocupați de voia și puterea Lui, nu de felul în care ne comparăm cu alții. Clipă de clipă trebuie să ne încredem în purtarea Lui de grijă față de nevoile noastre fizice și spirituale.

Când ne rugăm pentru venirea împărăției Tatălui, ne rugăm pentru regele care urmează să vină. Când proclamăm împărăția Cerurilor, Îl proclamăm pe Dumnezeu ca rege. Mesajul creștinismului este vestea bună că Dumnezeu este rege și că regele a venit să te salveze.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble