Școala duminicală, 23 august, 2015
Al doilea Adam
1 Corinteni 15:45-50
Versetul de aur: 1 Corinteni 15.45
Noi îl mărturisim pe Isus Cristos ca al doilea Adam, Capul unei noi umanităţi, care a trăit o viaţă de ascultare desăvârşită, a biruit moartea şi putrezirea, a înviat din morţi într-un trup glorios şi este înălţat la dreapta Tatălui, urmând să vină din nou, în glorie, pentru judecată, să aducă viaţa veşnică celor răscumpăraţi şi moarte veşnică celor pierduţi, să întemeieze un cer nou şi pământ nou – Casa dreptăţii –, unde nu va mai fi rău, suferinţă sau moarte. În Sfânta Scriptură sunt multe feluri în care este descris Mântuitorul. La apostolul Pavel, într-un mod unic în Noul Testament, Îl avem descris pe Cristos în contrast cu Adam. După ce citim primele trei capitole din cartea Genesa, în tot Vechiul Testament Adam nu mai are un rol proeminent. Mai apare în Cărţile Cronicilor, dar şi acolo foarte telegrafic. Apoi, în Noul Testament, apare în genealogii şi atât – cu excepţia Epistolei către romani şi a Primei epistole către corinteni. În toată literatura Vechiului Testament, nici unul dintre cei care au scris – proroci, împăraţi, poeţi – nu s‑au aplecat asupra lui Adam, să observe care au fost implicaţiile faptei sale. Între Testamente, după prorocul Maleahi, până la profetul Ioan Botezătorul, avem o literatură deosebit de bogată, literatură considerată neinspirată (în sensul inspiraţiei de care vorbim în cazul textelor incluse în Sfânta Scriptură), literatură apocrifă sau pseudepigrafă (nu ştim autorii textelor respective), însă o literatură în care Adam apare foarte des. Cei care s-au izolat şi au făcut lângă Marea Moartă o comunitate – cei care ne-au lăsat ceea ce astăzi numim „Sulurile de la Marea Moartă“ – de asemenea scriau şi gândeau foarte mult cu privire la efectele neascultării lui Adam. Din ceea ce scrie în Romani şi 1 Corinteni, îl vedem pe apostolul Pavel ca fiind la curent cu ideile vremii, cu zbaterile vremii. Şi el vorbeşte despre Cristos comparându-l cu Adam – vezi în special Romani 5:12-21 („Cristos, ca al doilea Adam“), iar al doilea text este textul nostru, 1 Corinteni 15, de la 45 în continuare. [Read more…]