SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm circumstanțele care au dus la cererea lui Israel de a avea un împărat și să înțelegem de ce dorința lui Israel pentru un împărat reprezenta o respingere a Domnului din partea lor. De asemenea, să învățăm cum să identificăm și să evităm astfel de lucruri în viața noastră care ar putea reprezenta o respingere a Domnului.
TEXTUL LECȚIEI: 1 SAMUEL 8:4-7, 1 SAMUEL 10:17-24
VERSETUL DE AUR: 1 SAMUEL 10:19a
Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: «Pune un împărat peste noi!»– 1 Samuel 10:19a
CONTEXTUL LECȚIEI
În aranjamentul creștin al cărților Vechiului Testament, 1 și 2 Samuel sunt incluse cu cele 12 cărți istorice (Iosua–Estera). Ele înregistrează trecerea de la teocrație (a fi guvernat de Domnul) la monarhie (a fi guvernat de un rege pământesc). Cărțile 1 și 2 Samuel pot fi împărțite în următoarele secțiuni:
I. Sfârșitul perioadei judecătorilor (1 Samuel 1–8)
II. Alegerea lui Dumnezeu și respingerea lui Saul (1 Samuel 9–15)
III. Dumnezeu îl alege pe David și căderea lui Saul (1 Samuel 16–31)
IV. Stabilirea tronului lui David (2 Samuel 1–10)
V. Păcatul lui David și fuga din Ierusalim (2 Samuel 11–18)
VI. Restabilirea lui David la Ierusalim (2 Samuel 19–20)
VII. Moștenirea lui David (2 Samuel 21–24)
Perioada judecătorilor a durat mai mult de 300 de ani, din 1380 până în 1050 î.Cr. Judecătorii făceau dreptate și slujeau ca lideri militari aleși de Dumnezeu atunci când oamenii erau asupriți de invadatori străini. Acest lucru este spus pe scurt în Judecătorii 2:6–19 și este consemnat în detaliu în restul acelei cărți. Slujirea profetică a lui Samuel a început în ultima parte a acelor ani deplorabil, în 1067 î.Cr.; acesta a fost un timp când Israel nu avea rege (Judecători 18:1; 19:1). Acesta a fost și o perioadă în care condițiile morale în rândul oamenilor erau haotice: „fiecare a făcut ce a considerat de cuviință” (21:25). În rolul său de tranziție, Samuel este uneori menționat ca ultimul dintre judecători (1 Samuel 7:6, 15–17) și primul dintre profeți (3:20; Fapte 3:24; 13:20). Samuel a fost unul dintre cei mai mari judecători ai lui Israel. După ce a eliberat țara de asupritori, el a înființat un tribunal pentru a administra dreptatea (1 Samuel 7:16). Deciziile lui au fost respectate, pentru că erau conform legii.
STRUCTURA LECȚIEI
- Dorința de a avea un împărat (1 Samuel 8:4-7)
- Respingerea lui Samuel (v. 4-5a)
- Respingerea Domnului (v. 5b-7)
- Proclamarea unui împărat (1 Samuel 10:17-24)
- Chemarea poporului (v. 17-19a)
- Alegerea lui Beniamin (v. 19b-20)
- Alegerea lui Saul (v. 21-24)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Există situații în care suntem ispitiți să îmbrățișăm norme culturale ce ne contrazic identitatea în Cristos?
- De ce a reprezentat dorința lui Israel de a avea un împărat o respingere a lui Dumnezeu?
- Care dintre binecuvântările Domnului din viața ta te pot încuraja în momentele când ți-e greu să te încrezi în Domnul?
APLICAȚIE PRACTICĂ
În ciuda faptului că a fost respins de oameni, Domnul a ales să nu-i abandoneze. El i-a pedepsit uneori (2 Cronici 36:15–21), dar a continuat să-și iubească poporul și să lucreze prin ei (vezi Geneza 12:1–3). Același lucru este valabil și pentru noi. Deși luăm decizii care îl întristează pe Dumnezeu, El nu ne abandonează și nu încetează să lucreze prin biserică. El are puterea de a folosi chiar și cele mai rele decizii ale noastre pentru gloria Sa (Romani 8:28). Samuel și bătrânii erau îngrijorați de viitorul lui Israel, deși aveau planuri foarte diferite de a atenua această îngrijorare. În același mod, conducerea în biserici – fie că sunt slujitori, prezbiteri sau alți lideri – trebuie să privească spre viitorul congregațiilor lor și al bisericii din întreaga lume. Când luăm în considerare planurile noastre, totuși, nu trebuie să ignorăm avertismentele oamenilor evlavioși care nu împărtășesc o opinie majoritară. Avem un aliat în acest efort pe care Israelul nu l-a avut: prezența Duhului Sfânt în viața fiecărui credincios (Fapte 2:17–21). Fie ca să căutăm claritate de la Domnul în fiecare decizie, rezistând înțelepciunii lumești, astfel încât să putem continua să ne trăim chemarea ca preoție a credincioșilor (1 Petru 2:4–12).