Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Rugăciune pentru Națiune – 40 de zile de post și rugăciune

September 18, 2020 by ovirauca

Dragi frați ai RBA și stimați colegi,

Găsesc necesar, și socotesc a fi de datoria fiecăruia dintre noi, ca în aceste zile decisive pentru națiunea americană să ne unim forțele în a mijloci la Tronul de Har al Tatălui Ceresc cerând ca Domnul să-Și reverse îndurarea Sa, și să dea vindecare acestui popor, dorind ca El să ne păstreze integritatea și să aducă vremuri de înviorare peste țară. Acum când suntem în pragul unor alegeri de importanță colosală – cât destinul unei națiuni – vă chem să ne unim cu toții forțele într-un lanț de post și rugăciune pentru protecția și binecuvântarea acestei națiuni minunate căreia îi aparținem. Cerem lui Dumnezeu ca să ierte acest popor și să se îndure, să facă să lumineze fața Lui peste noi și să ne dea pacea, să binecuvânteze poporul cu capacitate de discernământ dăruind fiecărui american lumină și înțelepciune de Sus, acum când stăm cu toții gata de a ne croii o nouă soartă în aceste zile. Ne rugăm ca El să vindece rănile poporului și să ne mai dea vremuri bune, dorind ca trupul și mintea să ne fie păzite întregi până la venirea Lui. Ne rugăm deopotrivă ca Dumnezeu să binecuvânteze președintele și întreaga lui administrație guvernamentală!

Începând cu 25 Septembrie și până pe 3 Noiembrie am hotărât ca Asociație să intrăm într-un lanț de 40 de zile de post și rugăciune, astfel că mai toate bisericile RBA din America sunt prinse într-o programare (vezi atașamentul) ce dorim a fi o jertfă necurmată în aceste zile de grea cumpănă pentru America. Celelalte biserici ce nu se regăsesc în programarea atașată, fie că sunt din SUA, Canada sau Australia, pot alege singure în ce zi ni se vor alătura.

Acolo unde se poate, și socotiți că ar fi folositor și altora, vă încurajăm ca în ziua de post să transmiteți întâlnirea de rugăciune LIVE pentru a ne putea alătura vouă. Comunicați din timp secretarului general adresa de web și ora la care veți avea întâlnirea de rugăciune.

Haideți să ne smerim sub mâna cea bună a Dumnezeului nostru și El făgăduiește că ne va păstra în harul Său și ne va binecuvânta! Bunul Dumnezeu să se îndure de noi toți!

Cu aleasă prețuire,
Rev. Ovidiu Rauca
Președinte RBA
ovi214@yahoo.com

Filed Under: Evenimente

Materiale recente

  • Cuvântul lui Dumnezeu – Școala duminicală – 7 decembrie 2025
  • Viziunea lui Ezechiel – Școala Duminicală – 30 noiembrie 2025
  • Miere curată de Arizona – Aniversarea Bisericii First Romanian Baptist din Phoenix
  • Apă vie în deșertul Nevadei – Aniversarea bisericii Harul din Las Vegas
  • Responsabilitatea lui Ezechiel – Școala duminicală – 23 noiembrie 2025
  • Semnul lui Ezechiel – Școala duminicală – 16 noiembrie 2025
  • Căderea Ierusalimului – Școala duminicală – 9 noiembrie 2025
  • Salvarea lui Ieremia – Școala duminicală – 2 noiembrie 2025
  • Schimbări făgăduite – Școala duminicală – 26 octombrie 2025
  • Exemplul unei familii – Școala duminicală – 19 octombrie 2025
  • Mesajul lui Ieremia – Școala duminicală – 12 octombrie 2025
  • Chemarea lui Ieremia – Școala duminicală – 5 octombrie 2025
  • Suferința robului – Școala duminicală – 28 septembrie 2025
  • Descoperirea lui Hilchia – Școala duminicală – 21 septembrie 2025
  • Paștele lui Ezechia – Școala duminicală – 14 septembrie 2025

Copyright © 2025 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in