Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie evenimentele care au precedat izbucnirea israeliților în cântări de laudă; să ilustreze faptul că Dumnezeu poartă de grijă în mod constant de poporul Său; să ne ajute să comparăm atributele și acțiunile lui Dumnezeu de atunci, cu cele din zilele noastre.

TEXTUL LECȚIEI: Exodul 15:11–21 VERSETUL DE AUR: Exodul 15:11

“Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, și făcător de minuni?“ — Exodul 15:11

CONTEXTUL LECȚIEI

Cu mult înainte ca exodul din 1447 î.Cr. să fi ajut loc, Dumnezeu promisese țara Canaan lui Avraam, Isaac, și Iacov (Geneza 13: 14-15; 26: 3; 28: 13). În momentul în care Iacov a decis să-și mute familia în Egipt pentru a scăpa de foamete, părea că această promisiune avea șanse mici de împlinire. Totuși, Dumnezeu lucra prin Iosif, fiul lui Iacov, ca să asigure hrană pentru întreaga familie în timpul foametei (41: 53-54). De-a lungul secolelor, Israeliții au fost martorii multor schimbări în conducerea Egiptului. După mai mulți ani, la conducere a ajuns un faraon pentru care meritele lui Iosif nu au mai însemnat nimic (Exodul 1: 8). Dintr-un statut favorizat inițial, poporul ajunge treptat într-o stare de servitudine și asuprire. Conducătorii vremii au încercat tot felul de metode pentru a-i supune și a le stopa creșterea numerică. După 430 de ședere în Egipt (12: 40-41), Dumnezeu aduce vremea pentru  împlinirea promisiunii făcută poporului Israel (2: 23-25). 

În această perioadă se naște Moise. Este bine cunoscut faptul că a fost adoptat de o prințesă egipteană, dar a trebuit să fugă în exil după ce a omorât un egiptean (Exodul 2 și Faptele Ap. 7: 23). După alți 40 de ani, Moise are o întâlnire cu Domnul la Sinai. Dumnezeu l-a chemat să scoată poporul din robia egipteană, și i-a repetat promisiunea cu privire la Canaan (Exodul 3: 8). Dumnezeu a lucrat prin Moise și Aaron (fratele său) pentru a-l convinge pe faraon să dea drumul poporului. Trecuseră 430 de ani de la sosirea lui Iacov în Egipt (Exodul 12: 40-41), iar Dumnezeu reamintea poporului că destinația lor era Canaan (13: 5, 11).

Faraon, însă, s-a răzgândit și a hotărât să-și aducă înapoi mâna de lucru (Exodul 14: 5-8). Oastea egiptenilor i-a urmărit pe Israeliți până la țărmul Mării Roșii. În mod aparent, israeliții erau prinși într-o cursă, însă Dumnezeu avea alte planuri. Poporul a trecut Marea Roșie ca pe uscat, apele fiind despicate în două, însă armata urmăritoare a fost înghițită de ape. Dumnezeu și-a demonstrat superioritatea asupra tuturor zeilor imaginari ai egiptenilor! Această trecere a fost un eveniment de cotitură în istoria poporului – cei odinioară sclavi erau, în sfârșit, liberi. Moise împreună cu tot poporul, plini de bucurie, au izbucnit în cântări de laudă (Exodul 15: 1-21).

Lecția din această zi ne redă această cântare de laudă. Prima cântare din istoria acestei națiunii nou-formate a fost o cântare de bucurie datorită victoriei reputate de Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Prima cântare (Exodul 15: 11–19)

• Întâietatea lui Dumnezeu (v. 11)
• Puterea lui Dumnezeu (v. 12-13)
• Groaza popoarelor (v. 14-16)
• Promisiuni pentru Israel (v. 17-19)

2. Cea de-a doua cântare (Exodul 15: 20–21)

• Exemplul lui Miriam (v. 20)
• Dumnezeu este înălțat (v. 21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când ne stă înainte o lucrare, cum distingem dacă Dumnezeu ne cheamă pe noi să o facem, sau dacă voia lui e să așteptăm ca să-L vedem pe El la lucru? Ce putem învăța din următoarele pasaje: Exodul 4: 13; Psalmul 27: 14; 37: 7; Isaia 6: 8; și Ezechiel 22: 30-31?
• Care sunt lucrurile pe care fiecare dintre noi ar trebui să le schimbăm, pentru a petrece mai mult timp meditând la sfințenia lui Dumnezeu și urmându-i exemplul? Care dintre cele trei pasaje pot să ne servească drept îndemn: Efeseni 1: 4; Evrei 12: 14; 1 Petru 1: 15-16?
• Care dintre ideile sau îndemnurile din lecția de azi vi se par mai greu de înțeles? Motivați-vă răspunsul.

APLICAȚII PRACTICE

• Fiecare din cântările pe care le îndrăgim au o istorie a lor. De exemplu, istoria cântării Mărețul Har amplifică profunzimea versurilor. (Puteți citi istoria acestei cântări pe internet). Ea a fost cântată de-a lungul secolelor în multe limbi, iar versurile ei continuă să miște inimile cu mesajul lor străvechi, și totodată proaspăt.
• Asemenea cântării intonate de Moise, Maria și întregul popor, cântările noastre sunt născute din evenimente specifice din viețile autorilor: eliberare, vindecare, trecere din moarte la viață. Contează când, și cu cine, cântăm aceste cântări. Prin urmare, haideți să urmăm îndemnul psalmistului, care ne cheamă: „Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta și brațul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor.” (Psalmul 98: 1).
• Care este cântarea pe care inima te îndeamnă să o cânți astăzi, ca răspuns la lucrarea minunată a lui Dumnezeu în viața ta, în viața familiei și a bisericii tale?

Traducerea și adaptarea: Narcis Pasca

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm și rezumăm argumentele pe care se bazează încrederea creștină; să explicăm și să înțelegem metaforele folosite de Pavel. 

TEXTUL LECȚIEI: 2 Corinteni 4:16-18; 2 Corinteni 5:1-10

VERSETUL DE AUR: 2 Corinteni 5:1

„Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.” – 2 Corinteni 5:1

CONTEXTUL LECȚIEI

Când Pavel scria 2 Corinteni în anul 57 d.Cr., confruntarea cu moartea era mai mult decât un simplu exercițiu spiritual. Pavel a recunoscut că datorită împrejurărilor ostile, „am fost apăsați peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață” (2 Corinteni 1:8). 

Primele capitole din 2 Corinteni sunt scrise din această perspectivă a posibilității de a-și pierde viața. Totuși, Pavel nu a permis perspectivei morții să îl oprească din misiunea lui de a aduce Evanghelia la neamuri (2 Corinteni 4:8-9). 

Una din problemele cu care se confrunta Pavel erau învățătorii falși care au venit în Corint ca să submineze învățăturile și autoritatea lui. Pavel îi numește sarcastic apostoli „nespus de aleși” (în termeni mai moderni, „super-apostoli”). Nu știm dacă în opoziția lor aceștia au recurs la amenințări cu moartea sau nu, dar știm că unii din adversarii lui Pavel au recurs la acțiuni de intimidare (Fapte 18:12-17).

Lui Pavel nu îi era frică de moarte pentru că el știa că Domnul Isus a învins moartea (1 Corinteni 15:12-32; 2 Corinteni 4:14). În același timp, el știa ce se întâmplă după moarte. În acea vreme, existau diferite învățături cu privire la ce se întâmplă după moarte. În general, Grecii credeau în infern, o împărăție a umbrelor, condusă de zeul Hades. Acest loc era întunecat și lipsit de speranță. Unii evrei și greci credeau că nu există viață după moarte. Partida saducheilor era cunoscută pentru învățătura lor conform căreia nu există înviere (Matei 22:23). Această opinie era o opinie minoritară; majoritatea evreilor credeau în învierea din morți în viitor, pentru a sta în fața lui Dumnezeu pentru judecată (exemple: Ioan 11:24; Fapte 23:8). Ca fariseu, Pavel îmbrățișa această convingere (Fapte 23:6), însă învierea Domnului Isus a treia zi (și nu în viitor, împreună cu toți ceilalți) i-a schimbat perspectiva. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O greutate veșnică de slavă (2 Corinteni 4:16-18)

• Reînnoirea zilnică (v. 16)
• Întristări temporare (v. 17)
• Veșnicia nevăzută (v. 18)

2. Realitatea Duhului (2 Corinteni 5:1-5)

• Ceea ce știm (v. 1-3)
• De ce este important (v. 4-5)

3. Umblarea prin credință (2 Corinteni 5:6-10)

• Încrederea noastră (v. 6-8)
• Partea noastră (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt obiceiurile pe care trebuie le să practicăm cu regularitate pentru a ne asigura că „omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi”? Putem face acest lucru prin puterea noastră proprie? Ce face Satan pentru a împiedica această reînnoire continuă?
• Ce putem face în mod practic pentru a păstra o perspectivă sănătoasă asupra realității vieții veșnice, fără să neglijăm nevoile lumii trecătoare în care trăim? Cum putem să menținem o atitudine optimistă, în timp ce „gemem în cortul acesta”?
• Ce înseamnă să umblăm prin credință și nu prin vedere? Care sunt domeniile în care avem tendința să umblăm prin „vedere” în loc să avem încredere deplină în Dumnezeu?
• Ce înseamnă „arvuna (garanția) Duhului” și ce importanță are prezența Duhului Sfânt în umblarea prin credință și în păstrarea unei perspective corecte asupra lucrurilor de acum și a celor viitoare?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În multe aspecte, lumea în care trăim este o lume ostilă și plină de probleme. Cultura secolului 21 este una seculară și din ce în ce mai puțin îngăduitoare față de cei care trăiesc după principiile lui Dumnezeu; crizele politice, sociale, financiare și de sănătate se intensifică; și adevărate modele de trăire creștină devin din ce în ce mai greu de găsit. Este aproape imposibil să privim dincolo de problemele și suferințele din prezent. Cu toate acestea, Pavel ne cheamă să facem exact acest lucru. Încrederea de care vorbește el (5:8) nu este o încredere bazată pe forțe și convingerii proprii; este o credință nestrămutată care ne dă curajul să nu ne temem de moarte, pentru că noi avem deja pacea și călăuzirea Duhului Sfânt. 

SCOPUL LECȚIEI: Să ne ajute să recunoaștem caracteristicile și manifestările Duhului lui Dumnezeu; să identificăm diferențele dintre Duhul (lui Dumnezeu) și alte duhuri; să înțelegem mai bine dragostea lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 4:2-3, 13-17, 1 Ioan 5:4-5

VERSETUL DE AUR: 1 Ioan 4:16b

„Dumnezeu este dragoste și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.” – 1 Ioan 4:16b

CONTEXTUL LECȚIEI

Cinci dintre cărțile Noului Testament sunt atribuite apostolului Ioan, unul dintre cei 12 apostoli ai Domnului Isus: Evanghelia după Ioan, epistolele 1 Ioan, 2 Ioan și 3 Ioan și cartea Apocalipsa. Cele trei epistole au fost scrise mai mult ca sigur pentru bisericile din zona Efes, în jurul anilor 80-90 d.Cr., când Ioan era deja în vârstă (în 1 Ioan îi numește pe cititori „copilași”).

Idea de a învinge, de a avea victorie, este o temă preferată de Ioan. În 1 Ioan 2:13-14 el discută despre victoria împotriva lui Satan. În 1 Ioan 4-5 el scrie despre victoria împotriva presiunilor din partea lumii. Ca pregătire pentru lecția de astăzi, este important să înțelegem că termenul „lume” în Biblie are trei sensuri: (1) planeta Pământ, lumea fizică (Fapte 17:24; Romani 10:18); (2) Populația sau locuitorii Pământului (Luca 2:1; Ioan 3:16); și (3) Un sistem de valori opus valorilor lui Dumnezeu (Ioan 14:17; Coloseni 2:20).

În prima sa epistolă, Ioan scrie despre sistemul pe care îl are Satan pentru a se împotrivi lucrării lui Dumnezeu pe pământ (1 Ioan 2:15-17). În acest sens, o persoană din lume (lumească) trăiește pentru plăcerea firii, spre deosebire de creștinii devotați care trăiesc pentru bucuria Duhului. 

Când Ioan a scris această epistolă, creștinismul exista de mai bine de 50 de ani. Audiența lui se confrunta cu presiuni exercitate de idei eretice și lipsa de siguranță în privința mântuirii. Ideile care urmau să devină ideologia gnostică în secolul doi d.Cr. reprezentau deja o amenințare la adresa creștinismului. Una dintre ideile eretice promovate de gnosticism este faptul că mântuirea vine prin cunoaștere (în limba greacă, gnosis, de la care avem cuvântul diagnostic). Ei credeau, de asemenea, că Domnul Isus a fost doar un duh, fără a fi întrupat într-un corp fizic. Partea spirituală era văzută întotdeauna ca fiind bună, în timp ce toate aspectele legate de partea fizică era privite ca fiind rele. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Condiția (1 Ioan 4:2-3)

• Recunoașterea (v. 2)
• Realitatea (v. 3)

2. Încurajarea (1 Ioan 4:13-17)

• Duhul Sfânt (v. 13)
• Mărturisirea (v. 14-15)
• Relația (v. 16)
• Judecata (v. 17)

3. Credința (1 Ioan 5:4-5)

• Continuă (v. 4)
• Fundamentală (v. 5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem răspunde cuiva care crede că 1 Ioan 4:2 contrazice textul din Matei 7:1, unde ni se spune să nu judecăm? (Pentru context suplimentar, citiți 1 Corinteni 5:9-13 și 2 Ioan 10-11).
• Cum putem să păstrăm echilibrul în viața noastră de rugăciune între faptul că Dumnezeu este dragoste, pe de o parte, și sfânt, pe de altă parte? (Pentru context suplimentar, citiți Evrei 7:26; 1 Petru 1:15 și Apocalipsa 3:7; 4:8). 

APLICAȚII PRACTICE 

Singura modalitate de a birui lumea este prin credința în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Putem avea victorie în măsura în care permitem Duhului Sfânt să ne dea puterea să facem acest lucru. Dumnezeu a implementat acest plan chiar dacă cei creați după chipul Său L-au respins în mod repetat (Ioan 1:10-11; 3:16). În ciuda acestei respingeri, Dumnezeu continuă să caute să salveze oamenii de la moartea veșnică (2 Petru 3:9). Acest plan este același azi, ca și în primul secol, și este centrat pe viața, moartea, învierea și înălțarea fiului Său preaiubit, Domnul Isus Cristos. În viață, Isus și-a dovedit identitatea; în moarte, Domnul Isus a plătit plata pentru păcat; în înviere, EL a biruit puterea morții; în înălțare, domnește pentru totdeauna. 

Unul dintre scopurile acestei epistole este să ofere un răspuns clar la întrebarea: “Cum pot să știu, fără nicio îndoială, că sunt mântuit și că am o relație de părtășie cu Dumnezeu?” (vezi 1 Ioan 2:5, 6). Ioan răspunde în mai multe feluri la această întrebare; versetul 15 este unul dintre aceste răspunsuri. Mărturisirea faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu este o dovadă de credință. Ioan nu sugerează că întreaga mântuire se bazează doar pe mărturia bazată pe credință – chiar și demonii pot face o astfel de mărturie (vezi Matei 8:29; Iacov 2:19). Ioan vorbește aici despre proclamarea Domnului Isus ca Domn în viața cuiva, ceea ce presupune respingerea oricărei influențe din partea „duhului lui anticrist“ (1 Ioan 4:3). A-l mărturisi pe Domnul Isus presupune să-L urmăm printr-o relație exclusivă, bazată pe credință și slujire. O astfel de persoană trăiește în prezența lui Dumnezeu și permite Duhului lui Dumnezeu să locuiască în el/ea la cele mai adânci nivele (Ioan 20:31). 

SCOPUL LECȚIEI: Să rezumăm pasajele din Vechiul Testament folosite pentru a susține argumentul autorului și să explicăm de ce păcatul intenționat este considerat o pângărire a sângelui lui Hristos. 

TEXTUL LECȚIEI: Evrei 10:23-36

VERSETUL DE AUR: Evrei 10:23

„Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința.” – Evrei 10:23

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Evrei este deseori numită Epistola către Evrei, în ciuda faptului că îi lipsesc caracteristicile obișnuite ale unui scrisori din vremea respectivă, cu excepția câtorva salutări scurte de la sfârșit (vezi Evrei 13:24-25). Cartea folosește multe verbe de acțiune, care sugerează faptul că ar putea fi o predică rostită în fața unui public (exemple: 2:5, 6:9, 9:5). Este posibil ca această carte să fi fost o predică transcrisă de către un ascultător pentru a fi ulterior transmisă credincioșilor sub formă de scrisoare. 

În același timp, e posibil ca această carte să fi fost scrisă sub formă de scrisoare cu scopul de a fi citită cu voce tare în fața unui public. 

Cartea poate fi împărțită în următoarele secțiuni:

1 – Introducere (1:1-2:4)

2 – Idea principală (2:5-9)

3 – Argumente (2:10-12:27)

4 – Îndemnuri finale (12:28-13:21)

5 – Note de încheiere (13:22-25)

Textul de azi se încadrează în faza de tranziție de la expunere la îndemnuri. Conjuncția compusă Astfel dar din Evrei 10:19 sugerează acest lucru. Acest verset, împreună cu cele două versete care îl urmează, formează un crescendo a expunerii doctrinare, urmat de îndemnurile care încep în 10:22. 

Primele versete din pasajul de azi (Evrei 10:23-25) sunt tratate ca făcând parte dintr-o secțiune mai largă, Evrei 10:19-25. Din acest motiv, este nevoie de câteva precizări legate de 10:19-22. Aceste versete prezintă argumentul doctrinal legat de natura jertfei și de superioritatea jertfei Domnului Isus față de jertfele de animale din cadrul vechiul legământ (vezi 7:1-10:25). Fiecare dintre argumentele doctrinare din această predică este urmat de un cuvânt de îndemn pentru audiență (exemplu: 7:1-10:25 urmat de 10:26-39). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Să ținem fără șovăire (Evrei 10:23-27)

• Mărturisirea de credință (v. 23)
• Îndemn la dragoste (v. 24-25)
• Perspectiva judecății (v. 26-27)

2. Nu dați înapoi (Evrei 10:28-31)

• Încălcarea legii lui Moise (v. 28)
• Sfidarea Duhului (v. 29-31)

3. Nu uitați trecutul (Evrei 10:32-36)

• Durerea persecuției (v. 32-34)
• Încrederea răbdătoare (v. 35-36)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În lumina acestui text, care ar fi câteva modalități neadecvate de a răspunde la încercările vieții?
• De câte ori trebuie să mergem la biserică pe lună pentru a respecta intenția învățăturii din Evrei 10:25? Cum justificați răspunsul?
• Aplicând doar principiul gândirii logice, fără a cita Scriptura, cum ați răspunde cuiva care crede că natura iubitoare a lui Dumnezeu înseamnă că putem face orice dorim? Cum răspundem cuiva care folosește exemplul lui Samson ca cineva care a făcut tot ce i-a trecut prin cap dar, în același timp, a avut parte de favoarea lui Dumnezeu?
• Dați exemple de lucruri pe care ar trebui să le predăm lui Dumnezeu pentru judecată, în loc să încercăm să fim noi înșine cei care judecă? Citiți, pasajul din 1 Corinteni 6:7. 

APLICAȚII PRACTICE

Scrisoarea către Evrei este scrisă pentru o audiență care cunoștea foarte bine evoluția poporului lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. Începând imediat după ce au fost eliberați de faraon din robia Egiptului și până în prezent, vedem nestatornicia poporului lui Dumnezeu și inabilitatea acestora de a rămâne credincioși o perioadă îndelungată. 

Situația nu este cu mult mai diferită în zilele noastre. Presiunile culturale sunt diferite, în funcție de țară sau context, dar provocarea de a rămâne credincioși este aceeași. Soluția pentru a rămâne credincioși până la sfârșit și pentru a primi tot ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru noi este să ne punem speranța în promisiunile lui Dumnezeu și să le păstrăm în permanență vii în atenția noastră. „Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1).

SCOPUL LECȚIEI: Să definim ce înseamnă credința; să explicăm sensul și semnificația versetului de aur; să ne aducem aminte că suntem străini și călători în această lume. 

TEXTUL LECȚIEI: Evrei 11:1-8; 13-16

VERSETUL DE AUR: Evrei 11:1

„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” – Evrei 11:1

CONTEXTUL LECȚIEI

Chiar dacă această epistolă nu ne spune în mod explicit cine este autorul, contextul general al acesteia precum și stilul literar ne furnizează indicii semnificative despre autor. Datorită nivelului funcțional ridicat al limbii grecești, putem deduce că autorul a avut un nivel înalt de educație. De asemenea, autorul era familiar cu cultura și filozofia greacă; argumentele și exemplele folosite sunt încadrate de multe ori în acest context cultural. 

Evrei 11 este tratat ca un capitol de sine stătător în Scriptură, dar este important să înțelegem că autorul epistolei adresează în mod progresiv temele credinței și perseverenței în capitolele anterioare. Textul din Evrei 10:35-39 este rampa de lansare pentru discuția din capitolul 11. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ce este credința (Evrei 11:1-3)

• Lucruri nădăjduite, nu văzute (v. 1-2)
• Lucruri create (v. 3)

2. Exemple de credință (Evrei 11:4-8)

• Abel (v. 4)
• Enoh (v. 5-6)
• Noe (v. 7)
• Avraam (v. 8)

3. Scopul credinței (Evrei 11:13-16)

• Promisiuni îndepărtate (v. 13)
• O patrie mai bună (v. 14-15)
• O cetate pregătită de Dumnezeu (v. 16)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum trebuie să se manifeste credința noastră în mod practic, în ziua de azi, pentru a avea aceeași mărturie bună de care s-au bucurat cei din vechime (Evrei 11:2)?
• Ce putem face ca moștenirea credinței noastre să rămână vie după moartea noastră?
• Cum împăcăm predicarea mesajului pozitiv al Evangheliei cu mesajul de condamnare a lumii? Ce exemple putem găsi în Biblie de personaje care au transmis un mesaj clar de condamnare a lumii, fără însă a vorbi cu ură?
• Pe cine putem să ne bazăm ca să ne aducem aminte reciproc că suntem „străini și călători” în această lume? Cum se aplică Ioan 3:16, 1 Petru 2:11-12 și 1 Ioan 2:15 în acest context?

APLICAȚII PRACTICE

De multe ori uităm cât de importantă este imitația în procesul de maturizare în umblarea creștină. Apostolul Pavel a scris: „Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos” (1 Corinteni 11:1). Fiecare creștin ar trebui să poată să spună același lucru, cu aceeași încredere ca și Pavel. O astfel de afirmație nu este deloc arogantă și lipsită de modestie; din contră, este o dovadă de maturitate. (Petru vorbește, de asemenea, de faptul de a fi exemple demne de urmat – vezi 1 Petru 5:3). Putem noi spune același lucru, cu același nivel de încredere?

Cu toții suntem chemați să trăim în așa fel încât numele noastre să poată fi incluse pe lista celor „neprihăniți care vor trăi prin credință” (Evrei 10:38). Impactul și contribuția noastră la înaintarea Împărăției lui Dumnezeu nu sunt limitate doar la activitățile pe care le facem în cursul limitat al vieților noastre. O adevărată umblare prin credință va lăsa în urmă o moștenire de credință, care continuă și după trecerea din lumea fizică. 

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pasajele din Vechiul Testament citate de Pavel pentru a susține argumentul textului; să explicăm pericolul scoaterii versetului de aur din context; să dezvoltăm sau să îmbunătățim un plan personal pentru susținerea răspândirii Evangheliei (alocarea de timp, talent și/sau resurse). 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 10:5-17

VERSETUL DE AUR: Romani 10:13

„Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” – Romani 10:13

CONTEXTUL LECȚIEI

În Romani 9, apostolul Pavel introduce un nou subiect în epistola lui către Romani: rolul evreilor în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Face acest lucru dintr-o pasiunea aprinsă pe care o avea pentru poporul său (îi numește „frații mei” în Rom. 9:3) și din dorința ca aceștia să Îl cunoască pe Domnul Isus care i-a schimbat radical viața(Rom. 9:1-5). 

Această preocupare continuă în Romani 10, care începe cu următoarele cuvinte ale lui Pavel: „Fraților, dorința inimii mele, și rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru israeliți este să fie mântuiți.” Apostolul îi descrie pe frații lui evrei ca având râvnă, dar fiind lipsiți de pricepere. Dorința lor de a respecta Legea lui Moise, și prin urmare, de a-și urmări neprihănirea lor proprie (10:3) nu mai era întemeiată, din moment ce „Hristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea” (10:4). Noua cale pentru mântuire – prin har și credință – este pentru toată lumea. Dar, din păcate, mulți dintre „frații” lui Pavel au respins această cale. 

Pavel prezintă contrastul dintre neprihănirea obținută prin respectarea legii și neprihănirea care vine prin credință. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Predicarea Cuvântului (Romani 10:5-13)

• Urcarea și coborârea (v. 5-7)
• Mărturisirea și credința (v. 8-10)
• Chemarea și mântuirea (v. 11-13)

2. Vestirea Evangheliei (Romani 10:14-17)

• Trimiterea și propovăduirea (v. 14-15)
• Auzirea și ascultarea (v. 16-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Pavel folosește multe citate din Vechiul Testament în această lecție. De ce este important să înțelegem învățăturile Noului Testament în contextul mai larg al Vechiului Testament?
• Există situații când cuvântul pe care îl rostim cu gura este diferit de cuvântul pe care îl avem în inimă? Cum putem să ne dăm seama de aceste discrepanțe și să le adresăm, în contextul relațiilor cu frații și surorile noastre?
• Ce putem face ca biserică locală pentru a contribui la eforturile de evanghelizare – locale, naționale și internaționale? Dar la nivel personal?
• Ce ați răspunde cuiva care îl citează pe Edgar Guest: „Prefer să văd o predică, decât să aud una”?
• Cum se aplică 1 Timotei 4:15 și 1 Petru 2:12 în contextul discuției textului din Romani 10:17?

APLICAȚII PRACTICE

Credința vine în urma auzirii mesajului Evangheliei. Acest mesaj este de cele mai multe ori răspândit prin predicare. În același timp, este făcut de cunoscut prin ceea ce numim evanghelizare personală. Fiecare credincios este chemat să fie pregătit să împărtășească vestea bună, sub călăuzirea și în puterea Duhului Sfânt. Evanghelizarea este o misiune individuală, nu este responsabilitatea exclusivă a predicatorilor.

Doar pentru că acest pasaj nu spune nimic despre botez sau despre pocăință, nu înseamnă că Pavel nu le consideră importante (Romani 2:4; 6:3-4). În contextul capitolului 10 din Romani, Pavel se concentrează în special pe inimă și pe rostirea cu gura pentru a scoate în evidență faptul că pentru a avea neprihănire în fața lui Dumnezeu nu este nevoie de eforturile descrise în 10:6-7. 

SCOPUL LECȚIEI:

Să învățăm și să putem explica ce înseamnă să fii justificat (considerat neprihănit) doar prin credință. Mai mult, să explicăm înțelesul și semnificația argumentului apostolului Pavel „mult mai mult”. În final, să medităm asupra etapelor de creștere prezentate în Romani 5:3-4.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 5:1-11

Verset cheie: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos”. Romani 5:1

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola către Romani este deopotrivă cea mai grea dintre scrisorile apostolului Pavel cât și cea mai bogată în ceea ce apostolul numește „evanghelia mea” (Romani 2:16, 16:25). Fundamentul și realitatea faptului de a fi justificat prin credință este subiectul primelor patru capitole din Romani, în speță 3:24, 28.

Pavel citează Habacuc 2:4 în Romani 1:17 pentru a da tonul întregii cărți: „cel neprihănit va trăi prin credință”. În Romani avem parte de înțelegerea paulină a Vechiului Testament ca fiind contextul interpretativ al mesajului Noului Testament, a naturii mântuirii bazate pe jertfa de ispășire a lui Cristos, a centralității credinței ca fiind singura cale întru mântuire și a relaționării dintre Evrei și creștini în planul de mântuire a lui Dumnezeu.

Viața veșnică poate fi găsită doar prin credința în Domnul Isus Cristos. Viața veșnică nu poate fi câștigată prin fapte, deși faptele bune sunt importante. Viața veșnică nu este moștenită din strămoși, deși o asemenea descendență strămoșească nu este lipsită de importanță (Romani 3:1-2, 9:4-5). Viața veșnică, viața mântuirii, este găsită doar prin credința că Dumnezeu ne poate mântui.

Avraam, marele patriarh al evreilor, a fost justificat prin credință (Romani 4:3 citat din Geneza 15:6). De aceea ideea conform căreia credința este elementul de bază al vieții nu este o inovație creștină. Credința este fundamentul relației noastre cu Dumnezeu. Acest adevăr nu e nou: credința a fost centrală perioadei de dinaintea înființării națiunii Israel, în timpului existenței poporului Israel descrisă în Vechiul Testament, și în biserică.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Întemeiat în credință (Romani 5:1-5)
   1. Pace cu Dumnezeu (v. 1-2)
   2. Dragoste turnată în inimi (v. 3-5)
2. A murit pentru nelegiuiți (Romani 5:6-8)
   1. Vremea cuvenită (v. 6-7)
   2. Jertfa cuvenită (v. 8)
3. Împăcați în bucurie (Romani 5:9-11)
   1. Mânie evitată (v.9)
   2. Mântuire în așteptare (v.10)
   3. Ispășire acceptată (v.11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Luând în considerare Romani 5:3 împreună cu Iacov 1:2-4 și 1 Petru 1:5-7, ce schimbări am putea face pentru a ține piept provocărilor împotriva credinței?
• Care este cea mai importantă schimbare pe care o putem face fie în dreptul stilului de viață sau în felul în care ne petrecem timpul în rugăciune pentru a trăi cu convingerea că timpul de lucru a lui Dumnezeu este întotdeauna perfect?
• Cum putem explica unui necredincios că pacea cu Dumnezeu e posibilă doar prin Cristos? 

APLICAȚII PRACTICE:

La nivel general, înțelegem adevărul învățăturii Domnului Isus conform căruia Dumnezeu a toate Creator alege să iubească și să mântuiască pe vrăjmașii Săi cel puțin pentru o vreme (Romani 2:5-9), în loc să-i urască și să-i nimicească (Ioan 3:16-17). Deși trăim în vremuri tulburi, nu trebuie să ne fie frică de viitor. Multora din jurul nostru le este frică de a nu pierde pe cineva drag sau de a nu pierde locurile de muncă, însă nouă nu trebuie să ne fie teamă și să lăsăm ca frica să domnească în viețile noastre. Cheia împotriva fricii constă în a ne concentra pe viitorul pe care Cristos l-a pregătit pentru noi (Ioan 14:2) și a fost făcut posibil prin prețul plătit de Domnul pe cruce pentru pacea noastră.

SCOPUL LECȚIEI:

Să ne amintim despre neprihănirea lui Avraam. În acest sens, să distingem între neprihănirea datorată faptelor și neprihănirea imputată (socotită) credinciosului prin credință. Să facem o listă de exemple prin care înțelegerea neprihănirii imputate ne va direcționa gândurile și acțiunile în săptămâna ce ne stă înainte. 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 4:1-12

Verset de aur: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Romani 4:3b

CONTEXTUL LECȚIEI:

O problemă aparte cu care s-a confruntat apostolul Pavel se referea la rolul Legii Iudaice pentru creștinii dintre neamuri. Momentul în care Pavel scrie epistola către cei din Roma este după Conciliul de la Ierusalim când s-a stabilit că noii convertiți din rândurile neamurilor nu trebuie să respecte Legea lui Moise pentru a face parte din biserică (Fapte 15:7-11, 19-21, 28-29). Acesta a inclus renunțarea la circumcizie, act ce simboliza legea pentru evrei.

Circumcizia a fost cel mai onorat element al tradiției iudaice. Ritualul a început cu Avraam, strămoșul întregii națiuni a lui Israel. Bărbații evrei au purtat cu mândrie semnul circumciziei timp de sute de ani ca un semn fizic al separării lor față de cei dintre neamuri. Adversarii tradiționali ai lui Israel erau denigrați prin termenul peiorativ „necircumciși” (Ieremia 9:26). Orice străin care dorea să facă parte din Israel trebuia să fie circumcis (Exod 12:48). A fi bărbat evreu și necircumcis însemna a fi alungat din Israel și, deci, a nu face parte din națiunea evreiască (Geneza 17:14).

Credincioșii dintre neamuri nu au agreat că circumcizia făcea parte din închinarea înaintea lui Dumnezeu. Brutalitatea actului circumciziei a fost considerat dezgustător din punct de vedere cultural, dar și dureros din perspectiva fizică. Ca rezultat, cei dintre neamuri care erau atrași de Iudaism, dar care nu erau circumciși, au fost identificați ca fiind „temători de Dumnezeu” (Fapte 17:4, 17). Pe de altă parte, cei dintre neamuri care se converteau la Iudaism și aplicau inclusiv actul circumciziei erau numiți „prozeliți” (Matei 23:15). Celor „temători de Dumnezeu” le era interzisă participarea deplină în închinarea din cadrul templului sau din sinagogi. Întâlnirea dintre Petru și Corneliu marchează momentul când Duhul Sfânt a venit și la un grup dintre neamuri (Fapte 10:44-48), fapt ce reprezintă începutul unei noi înțelegeri referitoare la ce ar trebui și la ce nu ar trebui acceptat în biserică. 

Discuția referitoare la ce ar trebui păstrat din obiceiurile evreiești în biserică și ce era cerut celor dintre neamuri a fost, în esență, o discuție despre relația dintre credință și fapte. Cu toate că aceste două concepte pot crea anumite tensiuni, cei mai mulți creștini cred că faptele bune sunt rezultate directe ale credinței (Iacov 2:14-26 și Efeseni 2:8-9). Lucrarea ce o facem pentru Cristos este o manifestare practică a credinței din viețile noastre (2:10) și nu este o încercare de ne mântui singuri. Exemplul lui Pavel referitor la Avraam este crucial în acest sens. Pavel finalizează Romani 3 printr-un crescendo prin care este subliniat faptul că oamenii pot fi considerați justificați numai prin credință (Romani 3:30). 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Strămoșul lui Israel (Romani 4:1-3)
   1. Nu a fost justificat (socotit neprihănit) prin fapte (v. 1-2)
   2. Ci a fost justificat prin credință (v. 3)
2. Primirea neprihănirii (Romani 4:4-8)
   1. Nu este un câștig meritat (v. 4-5)
   2. Ci neprihănirea este o binecuvântare nemeritată (v. 6-8)
3. Tatăl celor credincioși (Romani 4:9-12)
   1. Credința nu este limitată doar celor care aplică semnul circumciziei (v. 9-10)
   2. Ci credința este dată tuturor credincioșilor (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Ce măsuri practice putem aplica în viața personală pentru a ne asigura că nu suntem plini de mândrie?
• Cum am putea explica distincția dintre a fi socotit neprihănit și de a fi făcut în fapt neprihănit?
• Atunci când afirmația lui Pavel conform căreia Avraam este tatăl duhovnicesc al tuturor celor care cred are impactul dorit, ce schimbări ar trebui văzute de către alții în viața noastră?
• Care este cel mai important lucru pe care îl putem face săptămâna aceasta pentru a păși pe urmele lui Avraam?

APLICAȚII PRACTICE:

Cât de mult trăiești prin credință? Dovedesc acțiunile tale că încrederea ta în Dumnezeu poate să depășească îndoielile cu care te confrunți și că rămâi ascultător de El? Credința noastră în Dumnezeu ne ajută să ne încredințăm copiii lui Dumnezeu indiferent de circumstanțe. Totodată, credința ne ghidează să ne închinăm lui Dumnezeu, iar nu banilor. Mai mult, prin credință putem să ne comportăm conform cu voia Domnului. Credința ne cere să trăim zilnic prin încrederea in Dumnezeu și în planul Său.