Romanian Baptist Association of USA and Canada

TEXTUL LECȚIEI: Luca 6:27-36 VERSETE DE AUR: Luca 6:27-28

„Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” – Luca 6:27-28

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățăturile Domnului Isus despre dragostea pentru dușmani și să le analizăm prin contrast cu principiile societății noastre de rezolvare a conflictelor. De asemenea, să găsim metode de a ne exprima dragostea față de toți oamenii, mai ales față de dușmanii noștri. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Luca 6 conține o relatare a ceea ce a fost numit în mod tradițional Predica din câmpie. De-a lungul anilor, o mare atenție a fost acordată relației dintre Predica din câmpie și Predica de pe munte, din Evanghelia după Matei. Unii comentatori le-au văzut ca fiind versiuni diferite ale aceluiași eveniment. Alții (poate cei mai mulți) au înțeles că sunt independente una de cealaltă. Aceasta pare a fi cea mai bună linie de interpretare și este cea pe care o vom urma aici. Diferențele dintre cele două predici sunt ușor evidente. Una a fost rostită pe un munte (Matei 5:1), cealaltă pe o câmpie (Luca 6:17). Predica de pe câmpie este de aproximativ un sfert din lungimea Predicii de pe munte. Fericirile, care deschid Predica de pe munte (Matei 5:3–11), conțin numai binecuvântări, în timp ce Predica de pe câmpie se deschide cu (mai puține) binecuvântări care sunt urmate de un set de nenorociri (Luca 6: 20-26).

O comparație sumară a textului din Luca 6: 20-49 cu cel din Matei 5-7 va scoate în evidență, de asemenea, elementele comune ale acestor două predici. Ambele predici arată o mare preocupare pentru cei săraci și excluși social (Matei 5: 5, 10; Luca 6: 20–22), ne învață iubirea pentru dușmani (Matei 5: 43–48), centralitatea milosteniei în natura împărăției (exemplu: 5: 7), opoziția față de ipocrizie (exemple: 6: 2, 5, 16; Luca 6:42) și așa mai departe. Faptul că ambele predici tratează aceste teme indică cât de des apar ele în predicarea și slujirea Domnului Isus. În Luca 6, predica urmează imediat după o controversă cu fariseii (Luca 6: 1–11), după care Domnul Isus merge să se roage pe un munte (6:12). Ca și în alte ocazii, rugăciunea profundă precedă un moment semnificativ în lucrarea Domnului Isus (Luca 3: 21–22). Cu această ocazie, rugăciunea a precedat chemarea de către Domnul Isus a celor doisprezece (Luca 6: 13–16). După aceea, Domnul a coborât la câmpie (Luca 6:17).

Când Domnul Isus a început să predice, „privindu-i pe ucenicii săi, el a spus” (Luca 6:20). Cu alte cuvinte, ucenicii – cei care erau deja angajați în cuvânt și faptă să-L urmeze pe Domnul –erau publicul principal pentru ceea ce avea de spus. Au fost prezenți și alții („poporul”, 6:19), dar au ascultat un mesaj adresat credincioșilor, ucenicilor Domnului Isus, și nu în primul rând lor. Acesta este un punct important de luat în considerare în studiul nostru. Domnul Isus descrie natura Împărăției în aceste versete. El a pictat o imagine a comunității pe care o forma în jurul său, a modului său de viață. Acestea încă nu sunt cuvinte îndreptate către străini sau către lume în general. Predica de pe câmpie se deschide cu o serie de binecuvântări și nenorociri (Luca 6: 20–26; vezi mai sus). Acestea subminează și înlocuiesc valorile convenționale ale lumii folosite de  majoritatea ascultătorilor Domnului Isus în viața de zi cu zi. Majoritatea oamenilor, atât atunci, cât și acum, ar spune că oamenii de succes și oamenii care merită cinste și onoare sunt cei bogați și puternici, cei populari și elitele. Domnul Isus spune că nu este așa. Mai degrabă cei săraci și flămânzi, cei persecutați, cei smeriți sunt cu adevărat binecuvântați. Ei vor primi binecuvântări greu de imaginat în Împărăția lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dragoste pentru dușmani (Luca 6:27-30)

• În schimbul urii (v. 27)
• Să binecuvântăm și să ne rugăm (v. 28)

2. Dragoste pentru toți (Luca 6:31-36)

• Standarde mult mai ridicate (v. 31-34)
• Să trăim ca niște copii ai lui Dumnezeu (v. 35-36)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce dușmani au creștinii în general? Vezi Fapte 18:17, 21:32 și 23:2
• Cum putem să ne exprimăm dragostea în mod practic față de dușmanii noștri?
• Suntem chemați să fim generoși și să iertăm datoriile. Ce facem însă în situații ca cea la care se face referire în 2 Tesaloniceni 3:10? Cum procedăm în astfel de situații? Vezi Deuteronom 15:7-8, Psalm 37:21, 26, Proverbe 19:17, 21-26.
• De obicei avem tendința să ne evităm dușmanii. Lecția de astăzi însă ne învață să-i iubim. Nu putem face asta de la distanță. Care ar fi pașii pe care ar trebui să-i urmăm pentru a putea pune în aplicare principiile lecții de azi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Textul de astăzi necesită de fapt foarte puțin comentariu. Nu există probleme textuale sau referințe culturale obscure care trebuie explicate pentru ca cititorul să înțeleagă acest pasaj. Acesta nu este un pasaj dificil de înțeles. Cu toate acestea, pasajul conține învățături extrem de dificil de pus în practică. Acest lucru se datorează faptului că modul de viață descris de Domnul Isus aici contravine fundamental naturii umane: dorința adâncă de răzbunare, de remediere a nedreptății, de respectul față de alții. Având în vedere acest lucru, de obicei, învățăturile Domnului Isus din Predica de pe câmpie sunt considerate impractice sau nerealiste – chiar și printre unii creștini – și se caută modalități de a evita implicațiile cuvintelor Domnului Isus. Cea mai adevărată și cea mai bună aplicație pe care o putem face din cuvintele Domnului Isus este pur și simplu să respingem acest mod de a gândi, deschizând astfel calea pentru ca învățăturile sale despre dragostea față de dușmani să ne modeleze inimile și viețile.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Samuel 19:1-7 VERSETUL DE AUR: 1 Samuel 19:4

Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;.” – 1 Samuel 19:4

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem de ce Ionatan l-a apărat pe David și reacția lui Saul și să explicăm riscurile pe care Ionatan le-a asumat în procesul de reconciliere. 

CONTEXTUL LECȚIEI

1 Samuel este o cronică a tranziţiei lui Israel de la teocraţie la monarhie. Dumnezeu n-a vrut niciodată ca Israelul să aibă un alt împărat în afară de El însuşi. Dorinţa Lui a fost ca să ridice din mijlocul poporului conducători iscusiţi care să se afle întotdeauna sub ordinele Lui. Legea şi Marele Preot ar fi trebuit să reglementeze viaţa poporului în ascultarea lor deplină de Domnul. Dar n-a fost aşa. Israelul s-a depărtat de Dumnezeu, a iubit păcatul şi s-a aplecat spre idolatrie. Lipsiţi de limitările Legii poporul ajunsese fără frâu. Soluţia ar fi fost o întoarcere la Domnul şi la „mărturie”, dar poporul a ales o altă cale: ei i-au cerut lui Samuel să aşeze un împărat peste ei, aşa „cum ou toate neamurile” (1 Sam. 10:3). Cererea lor fusese anticipată de previziunile lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte ce le spusese El prin Moise în Deuteronomul 17:14-20. Poate că într-un fel, bătrânii lui Israel au văzut în acest pasaj nu un avertisment, ci o ultimă portiţă de ieşire din impas pentru viitor. Saul, cel dintâi împărat al Israelului, a fost una dintre cele mai tragice figuri dintre personajele Vechiului Testament. El a început foarte promiţător, însă a cunoscut apoi un declin teribil şi a sfârșit-o ruşinos şi lamentabil. Deasupra întregii lui vieţi a plutit un aer de râvnă amestecat cu neascultare.

David, „lumina ochilor lui Dumnezeu”, a fost una dintre cele mai măreţe personalităţi din toate timpurile. El a îmbogăţit copleşitor de mult istoria socială, militară, religioasă şi culturală a lui Israel. În 1 Samuel ne întâlnim cu David ca băieţel la oi, cântăreț din arfă, purtător de arme, căpetenie în luptă, ginere al împăratului, scriitor neîntrecut de psalmi, împărat uns de Samuel şi… fugar rătăcitor şi nevinovat. Prietenia lui cu Ionatan, fiul lui Saul, este una dintre cele mai frumoase şi mai gingaşe pagini din istoria relaţiilor dintre oameni. Când a fost promovat în fruntea armatei, vitejia şi popularitatea lui printre evrei a stârnit invidia împăratului care s-a hotărât să-l omoare. Saul a încercat de 4 ori acest lucru (1 Sam. 19:10, 15, 20, 21, 23, 24). Dumnezeu avea însă alte planuri cu David şi i-a ocrotit viaţa. Zbuciumul care a caracterizat această perioadă şi urmările lui în maturizarea deosebită a lui David pot fi văzute în conţinutul psalmilor 59 şi 37.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Complotul (1 Samuel 19:1-3)

• Ordinul de execuție (v. 1-2)
• Planul de clemență (v. 3)

2. Mijlocirea (1 Samuel 19:4-5)

• Un trecut exemplar (v. 4-5b)
• O întrebare retorică (v. 5c)

3. Urmarea (1 Samuel 19:6-7)

• Jurământul (v. 6)
• Împăcarea (v. 7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Domnul Isus, în Predica de pe munte, a spus „Fericiți cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). Nu întotdeauna e ușor să faci pace între două persoane, mai ales atunci când acestea nu vor să se împace. Ionatan însă a considerat că a meritat să-și asume acest risc în conflictul dintre tatăl lui, Saul și David, prietenul lui. Care dintre relațiile tare crezi că merită să te implici pentru a aduce pacea? Ce ești dispus să faci pentru asta? Ce crezi că trebuie să facem conform Bibliei? 
• Oare trebuie să așteptăm să ni se ceară să intervenim înainte de a ne implica în medierea unui conflict? Vezi textul din 2 Corinteni 5:18-20, în care se descrie modul în care Dumnezeu a luat inițiativa să ne împace cu El. 
• Ce tipuri de conflicte apar între noi în biserică, și cum trebuie să procedăm pentru a le aplana, pentru a face pace? Dar în familie?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cele trei personaje din lecția de astăzi ilustrează pozițiile în care oamenii se regăsesc chiar și în zilele noastre. Saul era rege, și-și abuza poziția pentru a face rău unei alte persoane. David, cu un statut inferior, a fost victima nevinovată a mâniei sale. Ionatan a fost cel care a riscat apărându-l pe prietenul său. El îi iubea și pe răufăcător și pe victimă și încerca să pună capăt conflictului împăcându-i. Jignirile pot rupe relațiile și pot opri comunicarea. Diferențele de statut, cum ar fi angajatorul-angajat sau părintele-copil, pot îngreuna restabilirea relațiilor. Celui în poziție de autoritate îi este greu să admită că a greșit. Cel cu statut inferior nu se simte în siguranță să-l înfrunte pe cel care greșește. În aceste circumstanțe, împăcarea este practic imposibilă fără un intermediar.

În diferite perioade de conflict, ne putem regăsi în oricare dintre cele trei roluri. Șeful care este surclasat de abilitatea excepțională a unui angajat se poate simți amenințat, devenind gelos între timp. Poate că un astfel de șef va asupri angajatul sau se va asigura că nu beneficiază de avansări sau alte avantaje. Subordonatul șefului s-ar putea să fie nedumerit și să se simtă nedreptățit pentru că el a încercat să-și facă datoria. Cineva care ține cu adevărat atât la șef, cât și la angajat și în care ambii au încredere, poate fi în măsură să-i împace și să rezolve conflictul dintre ei. 

Trebuie subliniat faptul că Ionatan, împăciuitorul, era și el subordonat lui Saul atât ca fiu, cât și ca supus al regelui. Provocarea curajoasă și respectuoasă a lui Ionatan asupra propriului său tată și rege servește ca model pentru noi în gestionarea conflictelor.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 45:1-8, 10-15 VERSETUL DE AUR: Geneza 45:5

Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. – Geneza 45:5

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim momentul în care Iosif și-a dezvăluit identitatea fraților săi și să explicăm importanța modului în care Iosif a înțeles planul lui Dumnezeu când a încercat să-și încurajeze frații. De asemenea să învățăm cum putem să arătăm dragoste și iertare celor din jurul nostru. 

CONTEXTUL LECȚIEI

În lecția anterioară am discutat despre prima călătorie a fraților lui Iosif în Egipt. Deși s-au întors cu alimente, inevitabil acestea s-au terminat, iar frații au fost nevoiți din nou să meargă în Egipt. Știau însă că nu se pot întoarce fără Beniamin. Iacov însă a fost încă foarte reticent în a-i permite lui Beniamin să plece. În cele din urmă, după ce Iuda a garantat siguranța lui Beniamin și și-a asumat responsabilitatea în cazul în care Beniamin nu se va întoarce, Iacov s-a răzgândit (43: 1-14). Când frații au ajuns în Egipt, au vorbit mai întâi cu ispravnicul lui Iosif despre argintul pe care îl găsiseră în sacii lor. El i-a asigurat că toate sunt în regulă (Geneza 43: 19–23a). Mai târziu, după ce Iosif l-a eliberat pe Simeon (43: 23b) și i-a hrănit pe frați (43: 31–34), i-a trimis înapoi în Canaan cu mai multe provizii. Dar, de asemenea, i-a spus ispravnicului său să pună argintul fiecăruia în sacul fiecăruia și, în plus, să pună cupa specială a lui Iosif în sacul lui Beniamin (44: 1-2). După plecarea fraților săi, Iosif și-a trimis ispravnicul să-i prindă din urmă și să-i acuze că au luat paharul lui Iosif. Când cupa a fost descoperită în sacul lui Beniamin, frații și-au rupt hainele în disperare și s-au întors în Egipt (Geneza 44: 3-13). După ce Iosif le-a spus fraților săi că Beniamin va trebui să rămână în Egipt, Iuda a mijlocit pentru Beniamin și l-a rugat pe Iosif să nu-l oprească pentru că tatăl lor ar muri (Geneza 44: 17–34). Iuda a acționat complet diferit de modul în care îl tratase pe Iosif cu câțiva ani înainte (37: 26–27).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dezvăluirea identității (Geneza 45:1-8)

• Toată lumea afară! (v. 1-2)
• Dezvăluirea adevărului (v. 3)
• Încurajarea fraților săi (v.4-8)

2. Iosif trimite un mesaj tatălui său (Geneza 45:10-13)

• Să vină în Egipt (v. 10-11)
• Să vadă că el trăiește (v. 12)
• Să vadă slava lui (v. 13)

3. Iosif își arată dragostea (Geneza 45:14-15)

• Față de Beniamin (v. 14)
• Față de frații lui (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce credeți despre farsa orchestrată de Iosif cu paharul de argint? În ce circumstanțe poate fi ea justificată având în vedere că Dumnezeu interzice minciuna? Vezi Exodul 20:16, Proverbe 6:16-17.
• Cum putem distinge între ceea ce Dumnezeu îngăduie și lucrurile cauzate de El?
• În ce circumstanțe ar trebui să ne ascundem sentimentele? De ce? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Imaginează-ți că ești în fața Domnului Isus, care te cheamă să te apropii, așa cum Iosif le-a spus fraților săi să se apropie de el (Geneza 45: 4). Domnul Isus spune: „Eu sunt Isus, pe care l-ai răstignit. Păcatele tale sunt motivul pentru care mi-am dat viața ca jertfă pe cruce. Dar nu-ți face probleme. Vreau să te iert, nu să te condamn. ” Domnul Isus chiar spune acest lucru. 

Cuvintele lui Iosif despre scopul superior al lui Dumnezeu în viețile noastre, sunt similare cu situația Domnului Isus. Oamenii L-au omorât pentru că voiau să-i oprească influența în lume, să-i demoralizeze pe ucenicii săi și să distrugă mișcarea începută El. Dar Dumnezeu și-a făcut marea lucrare de izbăvire prin cruce și mormântul gol. După cum a spus Petru mulțimii adunate în Ziua Cincizecimii: „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.” (Fapte 2: 23-24). Mântuirea este cu adevărat un dar al harului lui Dumnezeu (Efeseni 2: 8–9). Trebuie să fie primit ca atare, fără condiții. Nu-ți face procese de conștiință pentru păcatul tău. Pocăiește-te și, ca frații lui Iosif, trebuie să accepți iertarea.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 42:6-25 VERSETUL DE AUR: Geneza 42:22

Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.” – Geneza 42:22

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem evenimentele ce au avut loc în timpul călătoriei fraților lui Iosif în Egipt pentru a cumpăra alimente și să explicăm care au fost motivele care l-au determinat pe Iosif să se poarte cu frații săi așa cum s-a purtat.

CONTEXTUL LECȚIEI

Când egiptenii au început să simtă efectele foametei profețite, au venit la Faraon să-i ajute. Faraon i-a trimis la Iosif (Geneza 41:55), pe care îl pusese în funcție tocmai ca să pregătească țara pentru anii de foamete. Foametea, însă, a afectat și alte țări decât Egiptul. Drept urmare, „toată lumea” a venit în Egipt pentru a cumpăra alimente (41:57). Țara din care provenea Iosif a avut aceeași problemă iar Iacov și-a îndemnat fiii să meargă în Egipt și să cumpere mâncare (42:1-2). Nu este clar dacă o parte din foametea de șapte ani a avut loc înainte ca frații lui Iosif să plece în Egipt. Mai târziu, când Iosif și-a dezvăluit identitatea, le-a spus că au trecut doar doi din cei șapte ani (45:6). În prima călătorie spre Egipt, Iacov nu l-a lăsat pe Beniamin – unul dintre cei doi fii ai iubitei soții a lui Rachel, celălalt fiu fiind Iosif (Geneza 35:24) – să meargă și el. Iacob își pierduse deja fiul preferat, pe Iosif; Iacob nu a vrut să riște să-și piardă al doilea favorit, pe Benjamin (42: 3-4). Astfel, cei 10 frați au mers în Egipt fără el.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Îndoiala (Geneza 42:6-17)

• Sosirea fraților (v. 6-8)
• Acuzația lui Iosif (v. 9-14)
• Alternativa lui Iosif (v. 15-17)

2. Decizia (Geneza 42:18-25)

• Cerința impusă de Iosif (v. 18-20)
• Remușcările fraților săi (v. 21-23)
• Reacția lui Iosif (v. 24-25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Reputația este foarte importantă pentru fiecare dintre noi, însă de multe ori greșeli din tinerețe ne urmăresc toată viața, chiar dacă ne pocăim și ne schimbăm viața. Ce putem face pentru a ne recăpăta încrederea pierdută în cineva din cauza reputației? Vezi texte ca 1 Corinteni 8:8, Galateni 6:4-5, 1 Tesaloniceni 5:20-22
• Dumnezeu își duce planurile la îndeplinire în ciuda problemelor de caracter ale oamenilor. Cum putem să rămânem credincioși în ciuda unor atacuri care pot veni chiar din partea celor mai apropiați?
• Lui Iosif nu i-a fost ușor să-i ierte pe frații lui pentru tot ceea ce i-au făcut, însă nu numai că i-a iertat, dar i-a și copleșit cu bunătatea lui, dovedind încă o dată că a fost un om al lui Dumnezeu. El putea foarte ușor să se răzbune din poziția în care era, însă nu a făcut-o, pentru că se temea de Dumnezeu.  Cum putem să-i urmăm exemplul? Ce putem face pentru a ierta pe cei care ne-au greșit, și a-i binecuvânta?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Iosif s-a arătat plin de har față de frații lui care nu meritau să fie primiți și binecuvântați regește, așa cum i-a primit și binecuvântat Iosif. Pentru tot ceea ce făcuseră împotriva fratelui lor, acești oameni meritau să fie pedepsiți însă Iosif s-a purtat cu ei așa cum se poartă și Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Noi nu merităm dragostea lui Dumnezeu, dimpotrivă merităm pedeapsa pentru neascultare și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu se arată față de noi în Domnul Isus Cristos care a plătit cu viața Lui plata păcatelor noastre. El a luat asupra Lui pedeapsa și noi am fost scutiți și binecuvântați de Dumnezeu. Prin credința în Domnul Isus suntem îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu. 

Adevărul acesta este extraordinar și pentru că Domnul Isus a acceptat să ia asupra Lui păcatele noastre din poziția supremă de autoritate în întregul univers. El este Dumnezeu și a lăsat slava cerului pentru a ne rezolva nouă problema. Și-a folosit autoritatea pentru a se jertfi pentru noi, neînsemnații păcătoși. Acest lucru trebuie să fie o lecție pentru noi, ca atunci când suntem în autoritate asupra altora, să ne folosim poziția pentru a-i sluji, pentru a-i copleși cu har, mai ales atunci când nu o merită. 

TEXTUL LECȚIEI: Geneza  41:25-33, 37-40, 50-52        VERSETE DE AUR: Geneza 41:39-40

„Şi Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. Te pun mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”– Geneza 41:39-40

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem modul în care Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iosif în încercările vieții sale și să identificăm și alte situații în care Dumnezeu s-a manifestat prin credincioșia poporului Său în timpul încercărilor. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă în viețile noastre în momente dificile.

CONTEXTUL LECȚIEI

În urma evenimentelor din lecția de săptămâna trecută, Iosif a fost vândut unui dregător egiptean numit Potifar (Geneza 37:36). Iosif a crescut rapid în ochii lui Potifar și a fost promovat într-o funcție de mare responsabilitate în gospodăria lui Potifar, în Egipt. Iosif a adoptat multe din obiceiurile egiptenilor, însă nu s-a dezis de dragostea lui de Dumnezeu și de credința lui monoteistă. În acest timp, soția lui Potifar a încercat să-l ispitească, să păcătuiască cu ea, însă Iosif a refuzat de fiecare dată (Geneza 39: 9-10). Până la urmă soția lui Potifar l-a acuzat pe nedrept pe Iosif și acesta a fost aruncat în închisoare.  (39: 11-20). 

Și în această situație vedem ce responsabil este Iosif. În temniță, Iosif e însoțit de doi dregători de la curtea lui Faraon. Cei doi visează niște vise ciudate pe care le împărtășesc cu Iosif care, cu ajutorul Domnului poate să le interpreteze corect. După ce le spune însemnătatea viselor, Iosif îl roagă pe dregătorul ce urma să fie repus în funcție să-i spună lui Faraon despre el, însă omul uită de el timp de vreo doi ani. Mai târziu și Faraon visează niște vise ciudate pe care nimeni nu știe să le interpreteze. Dregătorul ce fusese în temniță cu Iosif își amintește de el și-i spune lui Faraon care-l scoate din închisoare și-l aduce la palat să-i interpreteze visele. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Vise ciudate (Geneza 41:25-33)

• Interpretarea viselor (v. 25-32)
• Sfatul (v. 33)

2. Aprecierea de către Faraon (Geneza 41:37-40)

• Îl laudă pe Iosif (v. 37-38)
• Îl promovează pe Iosif (v. 39-40)

3. Familie străină (Geneza 41:50-52)

• Se nasc copiii (v. 50)
• Copiii primesc nume (v. 51-52)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Dumnezeu îngăduie diferite circumstanțe în viața noastră pentru a ne pregăti pentru alte lucruri în viitor. Vedem modul în care acest lucru s-a întâmplat în viața lui Iosif. Ce circumstanțe din viața ta te-au pregătit pentru ceea ce faci astăzi? În ce fel poți vedea mâna providențială a lui Dumnezeu la lucru?
• În ciuda dificultăților, Iosif a rămas credincios lui Dumnezeu până la capăt. Ar fi avut Iosif motive să se supere de Dumnezeu și să se lase de credință, poate că da, însă nu a făcut-o. Care sunt modurile în care diavolul ne ispitește în dificultăți? Ce minciuni ne spune ca să ne zădărnicească credința în Dumnezeu? Ce putem face ca să nu cădem în aceste capcane?
• Există situații în care nu încercarea, ci prea mult bine în viața noastră poate să ne ispitească să păcătuim și să ne îndepărtăm de Dumnezeu. Iosif ar fi putut să o facă din poziția de autoritate în care ajunsese la palatul lui Faraon. El însă nu s-a îndepărtat de Dumnezeu și vedem și prin numele pe care le-a dat copiilor săi că relația lui cu Dumnezeu era bună. Cum putem să ne ferim de ispitele bunăstării?
• Ce măsuri putem implementa pentru a ne proteja limba în situații dificile? Există astfel de măsuri specifice, în funcție de tipul de personalitate?
• Cum ne ajută Fapte 6:1-7 să înțelegem rolul pe care Dumnezeu așteaptă să îl avem în aplicarea de către biserică a primei părți a versetului din Iacov 1:27?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dumnezeul pe care Iosif L-a slujit și onorat este Dumnezeul pe care îl slujim și îl onorăm și noi astăzi. Indiferent de circumstanțe, El nu se schimbă (Maleahi 3: 6). El rămâne în control. Fie că ne regăsim într-o temniță sau într-un palat, El este acolo. Iosif a demonstrat o credință radicală în Dumnezeul său. Chiar dacă Dumnezeu ar fi părut să de îndepărteze de el în cei 13 ani de robie, Dumnezeu a continuat să îi dea lui Iosif dovezi că nu l-a uitat. În ce fel putem să trăim și noi astăzi, în încercările pe care Dumnezeu le îngăduie pentru a sta mărturie și noi pentru același adevăr?

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 37:2-11, 23-24, 28 VERSETUL DE AUR: Geneza 37:11

„Fraţii săi au început să-l pizmuiască, dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.” – Geneza 37:11

SCOPUL LECȚIEI: Să aflăm de ce Iacov a fost părtinitor cu Iosif și în ce fel a contribuit Iosif la efectele problemei. Apoi, să ne pocăim dacă am arătat vreodată o dragoste părtinitoare și să încercăm să rezolvăm problemele cauzate de un astfel de comportament. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Iosif s-a născut în jurul anului 1916 î.Hr. În contextul istoric mondial, aceasta ar fi aproape de mijlocul erei bronzului, care a început în jurul anului 3000 î.Hr. Alte progrese tehnologice și sociale au făcut ca această perioadă reprezinte o perioadă de schimbări semnificative, deși relativ lente. Lecția de astăzi, în care învățăm despre Iosif și tatăl său Iacov începe cu câțiva ani în urmă, în tinerețea patriarhului Iacov (aproximativ 2007-1860 î.Hr.). Iacov a fost crescut într-o casă în care favoritismul pare să fi fost principala calitate parentală a tatălui și mamei sale, Isaac și Rebeca. Geneza 25:28 vorbește despre asta: „Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.” Un astfel de scenariu trebuia obligatoriu să ducă la un conflict familial. Acest conflict s-a aprins când Rebeca a aflat despre dorința lui Isaac de a-l binecuvânta pe fiul său preferat, Esau (cel mai mare dintre cei doi). Acest lucru ar fi consolidat poziția privilegiată a lui Esau. Rebeca l-a deghizat pe Iacov, astfel încât să pară  ca Esau în prezența lui Isaac care era orb. Păcăleala a funcționat și binecuvântarea destinată lui Esau a fost pronunțată asupra lui Iacov (Geneza 27: 1–41). Pentru a scăpa de răzbunarea lui Esau, Iacov a plecat la Haran, unde trăia Laban, fratele lui Rebecăi, (Geneza 27: 42–43). Acolo Iacov s-a căsătorit cu cele două fiice ale lui Laban, și anume Lea și Rachel, și a devenit tatăl unei fiice și a 11 dintre cei 12 fii ai săi (29: 15-30: 24). Iosif a fost ultimul fiu născut lui Iacov în Haran (30: 22–24). Beniamin s-a născut în drum spre Canaan, după ce a locuit în Haran timp de 20 de ani (31:38).

În cele din urmă, Iacov s-a stabilit cu familia sa în Canaan, lângă Betel (Geneza 35: 1), o distanță de sute de kilometri de Haran. Poate că a crezut că se va bucura de un relativ calm în ultimii ani, spre deosebire de toate conflictele pe care le trăise până atunci. Cu toate acestea, unele dintre cele mai mari încercări ale lui Iacob încă aveau să vină, provocate de lucruri din trecutul său.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Problemele unei familii (Geneza 37:2-4)

• Neînțelegeri (v. 2)
• Favoritisme (v. 3)
• Ură (v. 4)

2. Visurile unui frate (Geneza 37:5-11)

• În mijlocul câmpului (v. 5-8)
• Soarele, luna, stelele (v. 9-11)

3. Disprețul fraților săi (Iacov 1:9-11)

• L-au umilit pe Iosif (v. 23-24)
• L-au vândut pe Iosif (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Pârâtul nu este un obicei frumos și încercăm să ne descurajăm copii să se pârască unii pe alți.  Există însă situații ce trebuie aduse la cunoștința părinților și nu se încadrează la categoria pâră. Cum am putea să ne educăm copiii ca să înțeleagă acest lucru? Vezi Geneza 27:5-10, 1 Samuel 22:9-11, Estera 2:21-23 și Fapte 23:16-22
• Care sunt consecințele negative alte favoritismului în familie sau în biserică? Ce am putea face să nu fim ca Iacov? Ce alt personaj biblic ne poate ajuta în această privință?
• Ce am putea spune, ca să încurajăm, unui om care se află într-o situație ca a fraților lui Iosif, mai puțin iubit?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Episodul tragic de astăzi ne arată ce poate face favoritismul. Prin favoritismul lui Iacov față de Iosif, s-a creat ură în fiii săi mai mari, ură care a crescut și s-a amestecat cu invidia, în cele din urmă izbucnind în violență. Dragostea părtinitoare față de un fiu a determinat ca ceilalți să dorească mai mult dragostea tatălui lor și să se răzbune asupra obiectului afecțiunii sale. Totuși, planul și scopul suveran al lui Dumnezeu au continuat sub mâna Sa călăuzitoare. Dumnezeu îi spusese lui Avraam, străbunicul lui Iacov că familia lui va locui în Egipt timp de 400 de ani (Geneza 15:13). Iosif a fost trimis înainte ca un soi de persoană de legătură pentru familia sa. Deși Iosif a văzut doar sclavie înaintea lui, Dumnezeu a văzut împlinirea viselor lui Iosif și binecuvântarea pe care o va avea pentru frații săi (45: 4–11; vezi lecția 4).

În lucrarea providențială a lui Dumnezeu prin Iosif, ni se amintește că planul lui Dumnezeu nu este niciodată zădărnicit de intențiile rele ale oamenilor. Deși e greu să-L vedem pe Dumnezeu la lucru în încercările noastre de astăzi, El rămâne mâna nevăzută ce mișcă viața noastră la fel cum a fost în viața lui Iosif. La fel ca apostolul Pavel, rămânem încrezători că „Dumnezeu lucrează pentru binele celor care îl iubesc” (Romani 8:28). Cu adevărat nimic nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu și nimic nu poate să-L împiedice să îndeplinească planurile pe care le are pentru noi (8: 35-39), nici chiar relațiile noastre nedesăvârșite.

Cu toate astea, să fim atenți în relațiile noastre, să nu fim părtinitori, dând ocazii celui rău, ci să iubim cu generozitate pe toți cei din jurul nostru. 

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 3:13-18; 5:7-12 VERSETUL DE AUR: Iacov 3:17

„Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.” – Iacov 3:17

SCOPUL LECȚIEI: Să găsim răspunsul la întrebarea pusă în Iacov 3:13a; să prezentăm, în contrast, sursele, caracteristicile și rezultatele celor două tipuri de înțelepciune. 

CONTEXTUL LECȚIEI

La începutul studiului din Iacov am remarcat câteva teme care se întâlnesc în mod repetat în această epistolă. Aceste teme sunt elementele comune, care leagă subiectele disparate pe care le adresează Iacov. Înțelepciunea este una dintre aceste teme. La începutul epistolei, Iacov își încurajează cititorii să dea dovadă de perseverență în mijlocul ispitelor și încercărilor (Iacov 1:2-4). Acest lucru nu este posibil decât prin căutarea activă a înțelepciunii lui Dumnezeu (1:5). În textul de azi, Iacov prezintă două situații diferite, ambele necesitând înțelepciune din partea credincioșilor. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. În învățare (Iacov 3:13-18)

• Învățătorii buni (v. 13)
• Înțelepciunea firească (v. 14-16)
• Înțelepciunea care vine de sus (v. 17, 18)

2. În persecuție (Iacov 5:7-12)

• Fiți răbdători (v. 7-11)
• Nu jurați (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Blândețea este asociată cu înțelepciunea. Care credeți că este ordinea în care se dezvoltă cele două: devii înțelept, ceea ce te face și blând, sau, devii blând, ceea ce te face și înțelept? De ce?
• Cum trebuie să soluționăm aparentele discrepanțe dintre anumite principii de înțelepciune (de exemplu, Proverbe 26:4 și 26:5)?
• Care tipuri de suferințe pământești par să îi irite cel mai tare pe creștini? De ce crezi acest lucru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Elementul comun dintre cele două pasaje este supremația înțelepciunii de sus și nevoia de înțelepciune într-o varietate de situații. Dacă nu sunt atenți, învățătorii – și atunci, ca și acum – pot provoca mari prejudicii spirituale prin vorbirea lor. Creștinii aflați în dificultăți financiare pot nega puterea evangheliei când permit amărăciunii să prindă rădăcini în inimile lor. Ambele situații afectează mărturia creștină în fața altora. 

Soluția este căutarea înțelepciunii de sus (Iacov 3:17). Aceasta ne dă puterea să rezistăm până la venirea Domnului Isus. Cu toții avem dificultăți în viață; întrebarea este ce facem când ne confruntăm cu ele. Ne oprim să căutăm înțelepciunea de sus sau ne bazăm pe înțelepciunea noastră firească?

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 3:1-12 VERSETUL DE AUR: Iacov 3:5

„Tot aşa, şi limba este un mic mădular dar se laudă cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!” – Iacov 3:5

SCOPUL LECȚIEI: Să analizăm consecințele lipsei de înfrânare a limbii și să explicăm relația dintre lipsa de înțelepciune și o limbă neîmblânzită.

CONTEXTUL LECȚIEI

Așa cum am aflat în lecția anterioară, faptele unora din destinatarii scrisorii lui Iacov nu reflectau vorbirea acestora. Până la acest punct în epistolă, Iacov scrie despre aspecte negative legate de vorbire, cum ar fi justificarea păcatului prin faptul că Dumnezeu este cel care aduce ispita (Iacov 1:13), vorbirea măgulitoare care reflectă parțialitate în favoarea celor bogați și în defavoarea celor săraci (2:3-6), vorbirea zadarnică a celor care le fac urări de bine celor săraci dar nu îi ajută (2:16) și vorbirea superficială a celor care pretind că au credință, dar nu fac faptele doveditoare (2:18). 

Alte exemple de vorbire nepotrivită, menționate de Iacov în capitolele ulterioare, sunt judecarea și vorbirea de rău a aproapelui (4:11), lăudăroșenia (4:13-16) și plângerile împotriva altora (5:9).

Textul de azi se află între aceste două seturi de exemple. Deoarece pasajul folosește figuri de stil, în special metafora, este nevoie de anumite lămuriri în acest sens. Metafora este o figură de stil prin care se trece de la sensul familiar al unui cuvânt la un alt sens, prin intermediul unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în „punerea semnului identității între două obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii.” 

Scriitorii biblici folosesc imaginea inimii pentru a descrie elementele fundamentale care ne definesc și ne identifică la nivelul cel mai intim. În același fel, limba este mai mult decât un simplu organ anatomic; reprezintă cuvintele pe care le rostim, vorbirea. Iacov ne spune că felul în care ne folosim limba indică ce este în inima noastră pentru că ceea ce ne motivează este strâns legat de vorbele și faptele noastre. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Avertizare pentru învățători (Iacov 3:1, 2)

• Consecințe viitoare (v. 1)
• Realitatea actuală (v. 2)

2. Puterea limbii (Iacov 3:3-8)

• Ca și caii (v. 3)
• Ca și corăbiile (v. 4, 5a)
• Ca și focul (v. 5b, 6)
• Limba nu poate fi îmblânzită (v. 7, 8)

3. După asemănarea lui Dumnezeu (Iacov 3:9-12)

• Binecuvântări și blesteme (v. 9, 10)
• Apă și roadă (v. 11, 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum îi poate ajuta biserica pe cei care nu sunt învățători în prezent să se examineze pentru a decide dacă învățarea altora este o lucrare în care ar trebui să se implice?
• Ce se poate face pentru a-i încuraja pe învățătorii din biserică să se cerceteze pentru a înțelege dacă au sau nu darul învățării (comparați Romani 12:6, 7; 1 Corinteni 12:1-11; Efeseni  4:11, 12)?
• Chiar dacă este imposibil să trăim vieți perfecte, ce putem face în săptămâna care vine pentru a pune în practică versetul din Iacov 3:2?
• Ce măsuri practice putem să luăm ca să ne ferim de lăudăroșenie? Citiți Psalmul 48:8; 94:4; Romani 3:25-27; 2 Corinteni 10:7-18; 11:10-21 și 2 Timotei 3:1-5.
• Ce probleme ați observat legate de „vorbirea” pe mediile de socializare? Ce pasaj biblic putem ține lângă ecranul computerului pentru a ne ajuta să ne controlăm comunicarea pe internet?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Lecția de azi descrie puterea de distrugere a limbii. Are de a face, în special, cu cuvintele rostite de cei care erau recunoscuți ca învățători în biserica primară (și probabil cei care aspirau la această calitate). Iacov consideră vorbirea acestora de o importanță extraordinară pentru că avea consecințe veșnice. Cu toții putem să ne gândim la modalități în care am fost afectați de învățătorii pe care i-am avut; uneori consecințele sunt pozitive, alteori, negative. 

Concluzia lui Iacov cu privire la limbă ne poate lăsa cu impresia că încercarea de a o controla este sortită eșecului. Cu siguranță, limba este greu de controlat. Cu toții am spus lucruri pe care le-am regretat. Dar Dumnezeu ne dă puterea să dăm dovadă de auto-control în acest aspect important din viețile noastre. Să nu uităm, procesul de îmblânzire a limbii durează o viață întreagă. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble