Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem contextul istoric al profeției lui Naum și să explicăm de ce este necesară dreptatea lui Dumnezeu pentru propovăduirea Veștii bune. De asemenea, să învățăm cum să prezentăm Evanghelia atât ca mânia lui Dumnezeu cât și ca mântuirea disponibilă prin Domnul Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Naum 1:1-3, 6-8, 12-13, 15 VERSETUL DE AUR: Naum 1:2

“ Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mânie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui.“ — Naum 1:2

CONTEXTUL LECȚIEI

Cadrul istoric al cărții lui Naum este de cea mai mare importanță pentru înțelegerea mesajului său de speranță pentru Iuda. Chiar și așa, în cele trei capitole ale cărții este citat un singur eveniment istoric – distrugerea orașului No-Amon (Teba) (Naum 3:8–10; vezi și Ieremia 46:25). Asurbanipal al Asiriei (a domnit între 669–633 î.Hr.) a jefuit acel oraș egiptean în 663 î.Hr. Aceasta indică faptul că cartea lui Naum a fost scrisă cândva după căderea Tebei, dar înainte de căderea prezisă a Ninivei, un oraș important al Imperiului Asirian. Acea cădere a devenit realitate în 612 î.Hr. (vezi mai jos). Prin urmare, o dată din timpul domniei regelui Iosia al lui Iuda (641–609 î.Hr.) are cel mai mult sens. Acest lucru poate fi redus și mai mult la între 625 și 612 î.Hr., ca fiind cel mai probabil, deoarece judecata este prezisă pentru dușmanii lui Iuda, nu pentru Iuda însuși. Asirienii au jucat cu siguranță un rol în disciplinarea lui Dumnezeu asupra lui Iuda. Domnul a permis ca răul rege Manase (a domnit între 697–643 î.Hr.; vezi 2 Cronici 33:1–9) să fie exilat de către asirieni. Asirienii erau renumiți pentru cruzimea lor. Ei aveau o practică de a tortura liderii orașelor sau națiunilor captive ca avertisment să nu se răzvrătească. În cazul lui Manase, asirienii i-au pus un cârlig în nas, l-au legat cu lanțuri și l-au dus departe. În timp ce era în închisoare, Manase s-a întors la Dumnezeu (33:10–13). Când s-a întors la Ierusalim, a condus o trezire spirituală (33:14–16).

O astfel de trezire nu avusese loc în regatul de nord al Israelului. Nici regii, nici oamenii de acolo nu s-au pocăit de răul lor, așa că Domnul a folosit violența asirienilor ca unealtă de pedeapsă. În timp ce Iuda a suferit amenințări cu violență și incursiuni periodice, Samaria, capitala din nordul Israelului, a fost capturată după un asediu de trei ani, în 722 î.Hr. (2 Regi 17:5–6; 18:9–12). Lauda lui Sargon al II-lea că a luat prizonieri peste 27.000 de oameni a fost păstrată în text cuneiform asirian. Acesta este momentul în care Israelul ca națiune a dispărut de pe scena mondială. Ninive a atins apogeul în putere ca și capitală a lui Asurbanipal la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr., chiar înainte de distrugerea sa. După moartea lui Asurbanipal, regatele care intraseră sub controlul asirian s-au răzvrătit. Printre aceștia se numărau babilonienii și medii. Armatele lor s-au reunit pentru a jefui Ninive în 612 î.Hr. După aceasta, Babilonul a înlocuit Asiria ca putere majoră în regiune.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Profeția (Naum 1:1)

• Acuzația (v. 1a)
• Identificarea profetului (v. 1b)

2. Prezentări (Naum 1:2-3, 6-8, 12a)

• Pedeapsă pentru dușmani (v. 2)
• Puterea de a realiza (v. 3, 6)
• Protecție pentru poporul Lui (v. 7)
• În urmărirea dușmanilor (v. 8, 12a)

3. Promisiuni (Naum 1:12b-13, 15)

• Sfârșitul suferințelor (v. 12b)
• Pace pentru poporul Lui (v. 13, 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În ce fel putem să înțelegem mânia lui Dumnezeu în conformitate cu accepțiunea biblică? 
• Ce legătură este între dreptatea lui Dumnezeu și Evanghelie? De ce este important să înțelegem conceptul de dreptate divină în acest context?

APLICAȚII PRACTICE

• Distrugerea Ninivei a împlinit profeția lui Naum. Distrugerea orașului a fost absolută, la fel și sfârșitul dominației Asiriei. Soarta în așteptare a lui Ninive a ocupat cea mai mare parte a profeției lui Naum, dar strâns legat a fost cuvântul de eliberare pentru Iuda. Acest lucru a mângâiat un popor care fusese asuprit de Asiria de zeci de ani. Nedreptatea încă există, iar Dumnezeu încă intenționează să acționeze pentru a aduce dreptate și a-și elibera poporul. Dar El vede imaginea globală, așa că programul Lui diferă de ceea ce ne-am dori. În situația Asiriei, El nu a acționat în grabă. La momentul potrivit în planul lui Dumnezeu, națiunea Asiriei a luat sfârșit. Și-a îndeplinit scopul. Dreptatea lui Dumnezeu a biruit. Timpul lui Dumnezeu este întotdeauna perfect (exemplu: Galateni 4:4–5). Din acest motiv, împărtășim dragostea Domnului Isus, nu numai de Crăciun, ci și pe tot parcursul anului. Adevărul Evangheliei despre Domnul Isus este motivul pentru care avem speranța în viața veșnică. Și ce veste mai bună ar putea fi decât un viitor cu Domnul în Raiul Său?

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem contextul lucrării profetice ale lui Isaia și importanța capitolului 9 din cartea Isaia în contextul Noului Testament, cu precădere aplecându-ne asupra anticipării revenirii Domnului Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 9:2-7 VERSETUL DE AUR: Isaia 9:7

“El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.“ — Isaia 9:7

CONTEXTUL LECȚIEI

Isaia a trăit și a profețit în secolul al VIII-lea î.Hr., având acces la curtea regală din Iuda (vezi 2 Regi 19:1–20:19; Isaia 37–39). Unii sugerează că această carte, Isaia, include o parte din înregistrările oficiale ale curții în timpul domniilor a mai multor regi (vezi 2 Cronici 26:22; 32:32). Slujirea lui Isaia a cuprins domniile a patru regi (vezi Isaia 1:1; aceasta indică un interval de date de aproximativ 740–680 î.Hr.). Isaia a fost probabil martirizat în primii ani ai celui de-al cincilea rege, Manase (vezi Evrei 11:37). Isaia 9:2–7, textul de astăzi, trebuie înțeles în contextul mai larg din Isaia 7–12. Această secțiune este adesea numită Cartea lui Emanuel, deoarece se concentrează pe binecuvântarea promisă a prezenței lui Dumnezeu; „Dumnezeu cu noi” fiind sensul cuvântului Emanuel (Isaia 7:14; 8:8–10; Matei 1:23). Nevoia imediată a acelei prezențe divine a fost un război în care Siria și regatul de nord al Israelului au intrat într-o alianță împotriva lui Iuda, regatul sudic al Israelului divizat (Isaia 7:1). Ca reacție, profetul Isaia a adus un mesaj de speranță regelui neevlavios Ahaz al lui Iuda. Regele tânăr și fără experiență (2 Regi 16:2) a fost speriat, împreună cu tot Iuda, de schimbările politice (Isaia 7:2). Profetul l-a încurajat pe Ahaz să aibă încredere în Domnul în această chestiune. Isaia i-a oferit chiar lui Ahaz un semn de la Domnul (7:11). Din anumite motive, Ahaz a refuzat să ceară un semn (Isaia 7:12). Poate că avea deja în minte o alianță cu asirienii (2 Regi 16:7). Dar Domnul a dat oricum „casei lui David” (reprezentată de Ahaz) un semn: un copil care să fie cunoscut sub numele de Emanuel (Isaia 7:13–14). Înainte ca acest copil să ajungă la o vârstă de răspundere, cele două amenințări din nord aveau să fie distruse (7:7–9, 15). Întrucât Ahaz a refuzat să ceară un semn, semnul care a fost oferit totuși a rămas o profeție „depărtată” pentru o rămășiță a poporului lui Dumnezeu, care să nu se împlinească până când Emanuel va veni cu adevărat în victoria finală.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Marea schimbare (Isaia 9:2-5)

• Lumina care să strălucească (v. 2)
• Bucuria care să izbucnească (v. 3)
• Analogie istorică (v. 4-5)

2. Copilul promis (Isaia 9:6-7)

• Numele Sale (v. 6)
• Domnia Sa (v. 7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există oare experiențe de întunecime spirituală din viața ta pe care ar fi bine să le împărtășești cu alții? Cum și când trebuie să facem acest lucru?
• Cum am putea să ne asigurăm că lucrurile care-i aduc bucurie lui Dumnezeu, ne aduc și nouă bucurie?
• Care dintre numele Domnului Isus din pasajul de astăzi ne pot motiva cel mai mult să-L slujim în săptămâna care ne stă în față? De ce?

APLICAȚII PRACTICE

• Oamenii care trăiau înaintea venirii Domnului Isus trăiau într-o stare de întuneric. Din punct de vedere spiritual, se plimbau cu mâinile întinse, sperând să nu se lovească de ceva periculos. Frica și anxietatea pândeau în acea stare de imprevizibilitate și pierdere într-un joc mortal de a se ascunde de Dumnezeu, încercând să păstreze păcatele în întuneric. Noi nu mai trăim în întuneric, cu mâinile întinse, sperând să evităm pericolul. Trăim în lumina jertfei Domnului Isus, care ne-a luminat cărările! Ce vei face atunci? Vei continua să trăiești ca și cum nu ai fi văzut lumina? Sau vei trăi ca un copil răscumpărat de Domnul?

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim de motivele pentru care David a fost atât de bun cu Mefiboșet și să învățăm și noi din să fim buni cu cei din jurul nostru.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Samuel 9: 1–7, 9-12 VERSETUL DE AUR: 2 Samuel 9:1

“David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”.” — 2 Samuel 9:1

CONTEXTUL LECȚIEI

În canonul Vechiului Testament, cărțile 1 și 2 Samuel fac parte din cărțile istorice (Iosua–Estera). Ele înregistrează trecerea de la teocrație, la monarhie, începând în jurul anului 1050 î.Hr. Omul Samuel, după care au fost numite cărțile, a fost o figură esențială: ultimul dintre judecători și primul dintre profeți (vezi Fapte 3:24; 13:20). Deși Samuel era foarte respectat în toată țara, fiii săi nu se bucurau de aceeași stimă (1 Samuel 8:1–3). Israeliții, obosiți de abuzurile fiilor lui Samuel, i-au cerut lui Samuel să le dea un împărat „ca toate popoarele” (8:5). Acest lucru era împotriva dorinței lui Dumnezeu ca Israelul să fie o națiune de preoți, sfântă, sub conducerea Sa (Exod 19:6; 1 Samuel 12:12–16). Dar Domnul a făcut cum au vrut ei, alegându-l pe Saul să fie rege. Dar Saul nu a făcut voia lui Dumnezeu (13:7–14; 15:1–35). Domnul l-a respins pe Saul și la pus pe Samuel să-l ungă pe David ca succesor al lui Saul (13:14; 16:1).

Deși lui Saul i-a plăcut inițial de David (1 Samuel 16:21–22), regele știa că David a fost ales să-i succeadă (20:30–31). El a devenit înfricoșător și chiar ucigaș când renumele lui David a început să-l depășească pe a lui (18:6–16, 25, 29; 19:9–10; 23:7–8; 26:1–2). Cu toate acestea, cu toate atacurile paranoice ale lui Saul asupra lui, David a refuzat în mod constant să-l rănească sau să se răzbune împotriva lui (1 Samuel 24:6; 26:11; 2 Samuel 1:16). În ciuda interacțiunilor sale complicate cu Saul, cel mai loial și de încredere prieten al lui David a fost nimeni altul decât fiul cel mare al lui Saul, Ionatan (1 Samuel 18:1–4). Prietenia lor a dus la un legământ care obliga ambele părți. Ionatan îl va proteja și îl va sprijini pe David, în timp ce David s-a angajat să arate bunătate față de familia lui Ionatan (20:12–17). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O promisiune ce nu a fost uitată (2 Samuel 9:1–4)

• Căutarea lui David (v. 1-3a)
• Cunoașterea lui Țiba (v. 3b-4)
• Sărbătoarea cu bucurie (v. 5)

2. O promisiune împlinită (2 Samuel 9:5-7, 9-12)

• Sosirea lui Mefiboșet (v. 5-6)
• Declarația lui David (v. 7, 9-10)
• Noul normal (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să ne asigurăm că Dumnezeu este onorat și primește tot creditul pentru faptele noastre bune? În afară de pasajele din Marcu 9:41 și Luca 17:10, ce alte pasaje din Scriptură sunt relevante în această discuție?
• Ce criterii trebuie să folosim pentru a decide care dintre faptele noastre bune să fie anonime și care să fie publice? Folosiți pentru discuție textele din Matei 5:14-16 și Matei 6:1-4.

APLICAȚII PRACTICE

• Pentru David, ideea că el i-ar ajuta pe alții pe baza propriilor amintiri și experiențe este o temă curentă în textul de astăzi. El a arătat bunătate și dreptate față de Mefiboșet, parțial pentru că David se angajase să facă acest lucru, dar și pentru că beneficiase de același lucru de la Ionatan. Și David și-a amintit de încercările pe care le-a suferit din cauza lui Saul și a căutat să îndrepte faptele rele ale acestui om. Dar, mai ales, ca om după inima lui Dumnezeu (1 Samuel 13:14; Fapte 13:22), David a căutat să arate în viața sa caracteristicile dreptății divine care erau așteptate din partea lui Israel. El știa că trebuie să se teamă, să slujească și să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima și cu tot sufletul său (vezi Deuteronom 10:12). 
• Același lucru este valabil și astăzi. Suntem chemați să ne amintim de bunătatea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o – în special prin viața, moartea și învierea Domnului Isus – și să arătăm această bunătate față de ceilalți. Acest lucru poate însemna satisfacerea nevoilor altora din comunitatea noastră; ar putea însemna repararea greșelilor pe care nu le-am comis. Dreptatea și bunătatea ne cheamă să mergem dincolo de a ne iubi prietenii, pentru a îi iubi chiar și acei oameni care ne-ar putea fi dușmani (Matei 5:43–48). În acest fel, demonstrăm bunătatea legământului Dumnezeului nostru. 

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm cum a primit Dumnezeu neamurile în Împărăția Sa și să înțelegem cum să ne purtăm și noi cu necredincioșii încercând să-i evanghelizăm și să-i ajutăm să intre și ei în Împărăția lui Dumnezeu. 

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 10:34-47 VERSETUL DE AUR: Faptele 10:34-35

Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, 35 ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.” — Faptele Apostolilor 10:34-35

CONTEXTUL LECȚIEI

Pasajul de astăzi este o parte a unei relatări mai ample care se întinde de la Fapte 10:1 până la 11:18. Lungimea acestei relatări, care cuprinde mai mult de 6% din cartea Faptelor, reflectă semnificația acesteia. Acest moment de cotitură din istorie a avut loc după ziua Rusaliilor, când apostolul Petru declarase în mesajul său din Evanghelie că „făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:39). Având în vedere surpriza lui Petru din pasajul de astăzi, este posibil să fi presupus că „toți cei care sunt departe” se referă numai la toți evreii care erau departe (vezi Iacov 1:1). Textul lecției noastre îl prezintă pe Petru, în fața unui public dintre neamuri, pregătit să împărtășească Evanghelia. Acesta a fost un pas imens pentru Petru. Pentru evreii observatori, oamenii dintre neamuri erau păgâni, necurați, care ar fi putut pune în pericol puritatea religioasă și morală a apostolilor. Dar Dumnezeu a schimbat această mentalitate. Corecția a început cu două viziuni care au avut loc la distanță de aproximativ 21 de ore: prima către un centurion roman numit Corneliu (Fapte 10: 1-6) și a doua către apostolul Petru (10: 9-16). Locațiile respective erau orașele Caesarea Maritima și Iope, la aproximativ 30 de mile depărtare, pe coasta Mării Mediterane. Corneliu nu era un om obișnuit dintre neamuri. El avea experiență în rugăciunea la Dumnezeul lui Israel și era generos față de aproapele său (Fapte 10: 2). Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că Corneliu s-a convertit pe deplin la iudaism. Luca (autorul Faptelor) se referă la oameni precum Corneliu ca fiind temători de Dumnezeu și / sau „devotați” (10: 2; 13:26; 17: 4, 17). Acest lucru era în contrast cu „prozeliții” – cei care s-au convertit pe deplin la iudaism (6: 5; 13:43). Chiar și așa, Dumnezeu, recunoscând sinceritatea credinței lui Corneliu, l-a ales pe acest om să fie punctul de plecare pentru extinderea Evangheliei la neamuri. Dumnezeu a ajuns la Corneliu prin intermediul unui înger, care l-a instruit să trimită după Petru (Fapte 10: 3-8). Apoi, Dumnezeu i-a dat lui Petru o vedenie în care apostolului i s-a poruncit în repetate rânduri să mănânce alimente interzise evreilor (10: 9-16). Aceasta a transmis un mesaj că ceea ce fusese declarat necurat nu mai era așa. Imediat după vedenia lui Petru, au sosit mesagerii lui Corneliu și l-au invitat pe Petru acasă la acesta (Fapte 10: 17-23). La sosire, Corneliu și Petru și-au împărtășit experiențele (10: 24–33). Textul de astăzi urmează imediat după aceasta. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Mesajul lui Petru (Fapte 10:34-43)

• Invitația lui Dumnezeu pentru neamuri (v. 34-35)
• Invitația lui Dumnezeu pentru evrei (v. 36-37)
• Misiunea Domnului Isus pentru lume (v. 38-41)
• Trimiterea Domnului Isus (v. 42-43)

2. Două rezultate (Fapte 10:44-47)

• Duhul s-a pogorât peste ei (v. 44-46a)
• Botezul (v.46b-47)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați fost vreodată în situația să vă răzgândiți cu privire la un anumit lucru înțelegându-l mai bine din lumina Scripturii? Dați exemple.
• Ar trebui oare să avem o mărturie scrisă și pregătită, sau să vorbim cu alții despre Domnul Isus așa cum ne dictează contextul și ne călăuzește Duhul Sfânt pe moment? De ce? Vezi Matei 10:19.
• Cum putem să facem mai multă evanghelizare în locul în care ne-a așezat Dumnezeu? Care ar fi niște idei practice?

APLICAȚII PRACTICE

Domeniul de aplicare al mântuirii lui Dumnezeu este evidențiat în textul de astăzi, atunci când neamurile au primit o revărsare a Duhului lui Dumnezeu, așa cum primiseră evreii mai devreme. Unii încă se întreabă ce rol vor continua să joace fostele elemente de identificare ai poporului lui Dumnezeu precum circumcizia, legile alimentare, sărbătorile evreiești. Astfel de întrebări au fost soluționate la celebrul Conciliu de la Ierusalim, Fapte 15: aceste semne externe nu mai sunt esențiale pentru poporul lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu era să răspândească vestea mântuirii prin poporul său din vechiul legământ, evreii (Ioan 4:22). Domnul Isus era evreu, la fel și cei mai apropiați ucenici ai săi. Toți oamenii care nu erau evrei erau grupați într-o singură categorie: neamuri. (Samaritenii ar putea fi o categorie suplimentară complicată.) Pentru evreii devotați, neamurile erau considerate ca niște străini, cu excepția cazului în care aderau la Legea lui Moise (Exod 12: 48-49; etc.). Pasajul de astăzi a răsturnat toate acestea (vezi și Efeseni 2:13-18). Vestea bună este că Împărăția lui Dumnezeu este acum disponibilă pentru toți cei care cred (vezi Romani 1:16). Noi ar trebui să căutăm oameni precum Corneliu, oameni deschiși pentru Evanghelie, dar care nu au înțeles-o încă și ar dori să le-o explice cineva.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm mireasa lui Cristos, să înțelegem implicațiile acestui concept și ce importanță extraordinară are acest statut. 

TEXTUL LECȚIEI: Apocalipsa 19:1-8 VERSETUL DE AUR: Apocalipsa 19:7

“Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit“ — Apocalipsa 19:7

CONTEXTUL LECȚIEI

O imagine majoră în cartea Apocalipsei este cea a „Babilonului” (vezi Apocalipsa 14: 8; 16:19; 17: 5; 18: 2, 10, 21; compară cu 1 Petru 5:13). Ioan folosește imaginea Babilonului pentru a descrie forțe care se opun voinței lui Dumnezeu și se opun poporului Său. Orașul Babilonului antic, atât de puternic în secolul al VI-lea î.Cr., a fost un loc neînsemnat pe scena mondială a secolului I d.Cr. Literatura apocaliptică folosește frecvent imagini vii pentru a sublinia anumite aspecte, iar imaginea Babilonului face exact acest lucru. În viziunea lui Ioan, Babilonul simbolizează puterile lumești care se opun lui Dumnezeu și poporului Său. Unii cercetători spun că, pentru cititorii lui Ioan, Babilonul era un termen ce reprezenta cetatea Romei (vezi 1 Petru 5:13). Atât Roma, cât și Babilonul au asuprit poporul lui Dumnezeu și s-au opus conducerii lui Dumnezeu. Cu secole înainte de Ioan, babilonienii (caldeii) fuseseră instrumentul lui Dumnezeu în pedepsirea lui Iuda (Ieremia 40: 1-3; Habacuc 1: 1-11; etc.). Dar babilonienii au mers prea departe și au ajuns la rândul lor obiecte ale mâniei lui Dumnezeu (Ieremia 50; Habacuc 2: 6-17). Babilonul a experimentat mânia divină pentru că s-a opus lui Dumnezeu atât în ​​cuvânt, cât și în faptă. În mod similar, Imperiul Roman a fost nesătul în cuceririle sale, deoarece a înrobit popoarele din lumea mediteraneeană din secolul I d.Cr. Palestina începuse să experimenteze puterea romană în 63 î.Cr., când Pompei a asediat Ierusalimul. Revolta evreiască din 66-70 d.Cr. a dus la distrugerea Ierusalimului și a templului. Ioan a scris cartea Apocalipsa la aproximativ 25 de ani după aceea. Înainte de pasajul de astăzi, Apocalipsa 18 schițează o lungă sărbătoare a căderii Babilonului, repetând acuzațiile împotriva acestuia. Acest text profetic garantează, prin extensie, căderea finală a tuturor regatelor și entităților care se opun lui Dumnezeu. Pasajul de astăzi ne arată ceea ce se întâmplă după prăbușirea acelor adversari ai lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Oamenii cerului (Apocalipsa 19:1-3)

• Slavă Dumnezeului minunat! (v. 1)
• Cinste Marelui Judecător (v. 2)
• Dreptate pentru totdeauna (v.3)

2. Tronul lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:4-5)

• Închinare (v. 4)
• Poruncă (v. 5)

3. O mulțime unită (Apocalipsa 19:6-8)

• Voce triplată (v. 6)
• Poruncă întreită (v. 7a)
• Motiv (v.7b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce influență asupra vieții noastre ar avea rugăciunile în care să ne concentrăm mai mult asupra caracteristicilor lui Dumnezeu (atotcunoaștere, atotputernicie, dragoste) spre deosebire de lucrările lui Dumnezeu?
• Cum am putea ca biserică să ne îmbunătățim mesajul cu privire la ceea ce înseamnă teama de Dumnezeu? Cum ar trebui să ne schimbăm modul de viață pentru a reflecta în practică acest lucru?
• Ce înseamnă să trăim o viață care reflectă sfințenia descrisă în v. 8? Consultați și Isaia 61:10, Ezechiel 44:17 și Zaharia 3:4.

APLICAȚII PRACTICE

Nunțile sunt concepute pentru a crea amintiri și a păstra acele amintiri în mintea celor care participă. Prin urmare, hainele de nuntă sunt alese în mod normal cu mare grijă și coordonate pentru un efect maxim. Pregătirea unei nunți poate dura săptămâni întregi și, deoarece oamenii vor vorbi ani de zile despre ea – atât despre frumusețea ei, cât și despre greșeli – toată lumea se străduiește să se asigure că totul este „perfect”. Nunta dintre Miel și mireasa sa culminează cu salvarea miresei din puterea păcatului și a răului. Când Domnul Isus, Mielul, își primește mireasa, biserica, va fi cea mai minunată nuntă din toate timpurile! Mirele și-a făcut partea Sa, plătind prețul pentru păcat pe cruce. Dar mireasa are și ea rolul ei, având în vedere afirmația lui Ioan că „s-a pregătit” (Apocalipsa 19: 7). Domnul Isus ne-a oferit „hainele mântuirii” și „haina neprihănirii sale” (Isaia 61:10), dar noi trebuie să le îmbrăcăm.

SCOPUL LECȚIEI: Să aflăm de ce a dorit Dumnezeu să ne arate ce se petrece în cer și ce implicații are acest lucru asupra vieții noastre. Să medităm asupra perspectivei biblice cu privire la eternitate. În cele din urmă, având în vedere cele învățate din lecția de azi, să identificăm un obicei rău și să-l corectăm în lumina viitorului descris în cartea Apocalipsa.

TEXTUL LECȚIEI: Apocalipsa 11:15-19 VERSETUL DE AUR: Apocalipsa 11:15

“Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.”“ — Apocalipsa 11:15

CONTEXTUL LECȚIEI

În mod tradițional, s-a considerat că textul din Apocalipsa a fost primit de bisericile din Asia Mică (Turcia modernă) în ultimul deceniu al secolului I d.Cr. Acest lucru datează probabil scrierea sa în timpul domniei împăratului roman Domițian (care a domnit între 81 și 96 d.Cr.). Chiar dacă nu se știe sigur dacă acesta i-a persecutat pe creștini, este acceptat faptul că unul dintre predecesorii săi, împăratul Nero (care a domnit între 54 și 68 d.Cr.), a comis persecuții crunte asupra creștinilor din întreg imperiul. Cei pentru care scrie apostolului Ioan (autorul cărții Apocalipsa) ar fi cunoscut astfel de persecuții. Cheia pentru a înțelege Apocalipsa constă în recunoașterea tipului de literatură în care se încadrează, cunoscut sub numele de „apocaliptic”; acest tip de scriere poate fi găsit în alte părți ale Scripturii (vezi Isaia 13:10; 34: 4; Daniel 8: 9-10; Matei 24: 29-31; Marcu 13: 24-27 și Luca 21: 25-28). Literatura apocaliptică prezintă dezvăluirea pentru oameni, a unei realități mai mari, de către o ființă cerească (Dumnezeu sau îngeri). Realitatea care este dezvăluită include atât elemente ale timpului (în care sunt incluse mântuirea și judecata de final), cât și ale spațiului (realitatea unei alte lumi supranaturale).

În unele cazuri, literatura apocaliptică repetă de mai multe ori, o relatare cu detalii diferite, dar cu același final. De exemplu, imaginea peceților, a trâmbițelor și a potirelor din Apocalipsa descriu judecata dreaptă a lui Dumnezeu pe pământul rebel și păcătos. Actul final din fiecare serie este însoțit de fenomene meteorologice extraordinare care culminează cu închinare față de Dumnezeu pentru bunătatea și neprihănirea Lui. Partea centrală a cărții Apocalipsa se referă la trei seturi de câte șapte evenimente inițiate în Rai: ruperea peceților (Apocalipsa 6: 1-17; 8: 1-5), sunetul trâmbițelor (8:6-9) și revărsarea potirelor de judecată (16:1-21). Rezultatele de pe pământ sunt cataclismice. Fiecare set de evenimente se încheie cu un timp de închinare și adorare. 

Lecția de astăzi detaliază punctul culminant al celui de-al doilea dintre aceste trei seturi de evenimente. Contextul imediat pentru pasajul de astăzi este al celor șapte îngeri care erau gata să sune cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8: 6). Rezultatele primelor patru dintre cele șapte sunete de trâmbiță prezintă paralele cu cele 10 plăgi revărsate asupra Egiptului (vezi Exodul 7:14–11: 10). Textul de astăzi se concentrează pe al șaptelea și ultimul înger.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Declararea adevărului (Apocalipsa 11:15)

• Cel de-al șaptelea înger (v. 15a)
• Voci puternice (v. 15b)

2. Închinarea la Dumnezeu (Apocalipsa 11:16-18)

• Poziția bătrânilor (v. 16)
• Recunoașterea puterii (v. 17)
• Mesajul de judecată (v. 18)

3. Deschiderea templului (Apocalipsa 11:19)

• Conținutul (v. 19a)
• Vremea (v. 19b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce putem face atunci când o împărăție de pe pământ ne cere să facem ceva în contradicție cu Împărăția lui Dumnezeu? Folosiți următoarele pasaje pentru discuție: Marcu 12:17, Fapte 4:18-20, Romani 13:1-7, 1 Petru 2:13-17. 
• Bătrânii din textul nostru s-au aruncat cu fețele la pământ în fața Domnului. Cum am putea și noi să facem acest lucru în mod spiritual, în închinarea noastră?
• Care dintre cuvintele folosite în v.17 ne pot ajuta să ne adresăm altfel lui Dumnezeu sau să ne gândim altfel la El? De ce?
• Ce ar trebui să fie mai important pentru noi: răsplata raiului, sau teama de judecată? De ce?

APLICAȚII PRACTICE

O anumită biserică și-a închis porțile după 30 de ani de slujire. De-a lungul anilor, sute de oameni s-au închinat în acea biserică, dar în ultimii ani, numărul membrilor scăzuse la aproximativ 30. Menținerea proprietății devenise prea împovărătoare. Decizia de a închide această biserică și a vinde proprietatea a fost dificilă, dar necesară. Discuțiile din jurul deciziei au fost foarte emoționante. Membrii bisericii aveau amintiri plăcute de la nunți, botezuri și alte momente speciale petrecute în acea clădire. Deși au decis să închidă ușile lăcașului de cult, ei au căutat să discearnă cum să continue să se închine lui Dumnezeu și să slujească poporului său. Închiderea clădirii bisericii nu a însemnat că închinarea va înceta. În schimb, credincioșii au început să se închine în parcurile locale și împreună cu alte congregații. Ei au folosit banii din vânzarea proprietății bisericii pentru a finanța oportunități de misiune în orașul lor. Închinarea, slujirea și misiunea au continuat … și acesta este lucrul cel mai important.

Centrul de închinare al Israelului, templul, fusese distrus cu aproximativ 25 de ani înainte ca Ioan să scrie Apocalipsa. Dar cu aproximativ 40 de ani înainte de această distrugere, importanța templului din Ierusalim fusese înlocuită de moartea și învierea Domnului Isus (Matei 27: 50-51; Evrei 8: 1-10: 22). Aceasta a dus la o nouă înțelegere a „templului” (vezi 1 Corinteni 3: 16–17; 6:19; 2 Corinteni 6:16; Efeseni 2:21). Viziunea lui Ioan a prezentat o realitate și mai minunată – cea a templului ceresc al lui Dumnezeu în care închinarea continuă în eternitate.

SCOPUL LECȚIEI: Să găsim și să identificăm câteva exemple de imagini simbolice din Apocalipsa și să explicăm semnificația acelor imagini. Să înțelegem nevoia de închinare corporativă în lumina mulțimii închinători din orice neam și orice seminție descrisă în pasajul acesta din Apocalipsa.

TEXTUL LECȚIEI: Apocalipsa 7:9-17 VERSETUL DE AUR: Apocalipsa 7:14

“„Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu știi”. Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.“ — Apocalipsa 7:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Unii creștini cred că Apocalipsa vorbește doar despre viitor. Alții cred că în această carte a Bibliei se vorbește într-un limbaj codat despre oamenii și evenimentele din primul secol d.Cr. Alții cred că este o carte figurativă sau simbolică, folosind imagini vii pentru a preda lecții spirituale. Apoi, există problema abordărilor separate ale secțiunilor constând din capitolele 1-3; 4-19 și 20-22! Indiferent de perspectiva interpretativă, trei lucruri ar trebui respectate de către cititorii atenți. În primul rând, Apocalipsa combină elemente ale epistolelor antice, ale textelor profetice și ale literaturii apocaliptice. Ea este considerată parțial o epistolă, deschizându-se cu o formulă de salut epistolară (Apocalipsa 1: 4-7) și, de asemenea, se adresează unor anumite biserici (vezi capitolele 2 și 3). Apocalipsa este considerată o formă de profeție (1:3), dată lui Ioan pentru ca acesta să poată declara „mărturia lui Isus Cristos” (1: 9). Apocalipsa este, de asemenea, considerată un text apocaliptic. În perioada în care Ioan și-a înregistrat revelația, textele apocaliptice erau considerate normale. Acesta a fost un tip de literatură foarte stilizat, scris pentru a dezvălui planul lui Dumnezeu pentru lume, atât în ​​trecut, cât și pentru viitor. Literatura apocaliptică prezintă deseori acest plan prin imagini vii și criptice. O înțelegere adecvată a Apocalipsei necesită recunoașterea imaginilor și a limbajului literaturii apocaliptice (comparați Matei 24: 29-31; Marcu 13: 24-27; Luca 21: 25-28). În al doilea rând, cartea Apocalipsa este încărcată cu aluzii la Vechiul Testament și presupune familiarizarea publicului cu sursa lor (comparați Isaia 6: 1-3; Ezechiel 1:18, 22, 26-28; și Apocalipsa 4). Apocalipsa stă pe umerii cărții Geneza (Geneza 1: 1; vezi Apocalipsa 21: 1), Exod (Exod 19: 6; vezi Apocalipsa 1: 5-6), Daniel (Daniel 7:13; vezi Apocalipsa 1: 7, 13 ; 14:14) și chiar Psalmii (Psalmul 2: 9; vezi Apocalipsa 2:27; 12: 5; 19:15). Cea mai deplină înțelegere a Apocalipsei își găsește rădăcinile în Vechiul Testament. În al treilea rând, Apocalipsa pune accentul pe lauda adusă lui Dumnezeu. Textul este plin de scene poetice de închinare (vezi Apocalipsa 4: 8; 5: 9-13; 7: 10-17; 11: 15-18; 12: 10-12; 15: 3-4; 16: 5– 7; 19: 1-8). Apocalipsa îi cheamă pe oameni să se închine „Dumnezeului nostru, care stă pe tron” și „Mielului”. Pasajul de astăzi continuă viziunea lui Ioan despre Rai. Au avut loc mai multe evenimente uimitoare: intrarea glorioasă a Mielului în sala tronului (Apocalipsa 5: 6) și introducerea unui sul sigilat și deschiderea acestuia (5: 1; 6: 1-17), ducând la adunarea dramatică a slujitorilor lui Dumnezeu (7: 1–8). Ioan și-a îndreptat apoi atenția spre marea mulțime de oameni și a asistat la închinarea lor.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O mare mulțime (Apocalipsa 7:9-10)

• Din orice neam (v. 9)
• Toți lăudau pe Domnul (v. 10)

2. Un grup de închinare (Apocalipsa 7:11-12)

• Acte de închinare (v. 11)
• Cuvinte de adorare (v. 12)

3. Martori îmbrăcați în haine albe (Apocalipsa 7:13-17)

• Haine spălate în sângele Mielului (v. 13-14)
• Slujitori protejați de nevoi (v. 15-16)
• Lacrimile vor fi șterse (v.17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când discutăm despre unitatea în închinare în bisericile noastre, ne lovim adesea de mai multe probleme precum cele generaționale, sau de limbă (română v. limba locală). Cum am putea depăși aceste obstacole în calea unității și să rămânem uniți în închinare?
• Studiind pasajul acesta din Apocalipsa, cum credeți că am putea să ne îmbunătățim închinarea corporativă? Dați câteva exemple practice.

APLICAȚIE PRACTICĂ

Apocalipsa 7 este un punct culminant în Biblie în ceea ce privește închinarea și lauda. Acest pasaj transcende spațiul și timpul. În el învățăm că, deși suferința există, trebuie întotdeauna să avem o speranță plină de credință datorită mântuirii plătite și aduse de sângele Mielului, Domnul Isus. În vremuri de bucurie sau suferință, acest fapt ar trebui să ne unească în laudă și închinare. Fie ca noi să fim un popor care trăiește în speranță în timp ce așteptăm ziua în care nu vom mai flămânzi și însetați, ziua în care toate lacrimile vor dispărea. Până în acea zi, viața noastră să fie plină cu laudă și închinare pentru Dumnezeu care stă pe tronul său ceresc și pentru Mielul care aduce mântuirea.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem de ce trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu, enumerând câteva motive de laudă. Să alegem un verset din textul de astăzi pe care să-l folosim ca să ne amintim să-L lăudăm pe Dumnezeu săptămâna viitoare. 

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 149:1-5, Psalmul 150 VERSETUL DE AUR: Psalmul 150:6a

“Tot ce are suflare să laude pe Domnul!“ — Psalmul 150:6a

CONTEXTUL LECȚIEI

O mare parte din materialul din contextul lecției din lecțiile precedente se aplică și aici, astfel încât informațiile nu trebuie repetate. Ceea ce este diferit este că ne mutăm din nou în Cartea V a Psaltirii. În timp ce lecția precedentă ne-a dus la începutul acestui segment, studiul de astăzi ne duce până la sfârșitul său. Cele cinci „cărți” ale psalmilor nu sunt deconectate una de cealaltă – chiar dimpotrivă! O temă din Cartea a IV-a este că, indiferent de problemă, Dumnezeu este Rege (Psalmi 96–99); Cartea V întărește adevărul acesta cu asigurări că într-o bună zi El va îndrepta toate lucrurile (Psalmul 145). Aceste lucruri necesitau laude din partea psalmistilor. Psalmul final din fiecare dintre cele cinci cărți se încheie cu o doxologie extinsă: o expresie de laudă plină de bucurie la adresa Domnului.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un cântec nou (Psalmul 149:1-5)

• Chemare la laudă (v. 1-3)
• Motive de laudă (v. 4)
• Încă o chemare la laudă (v. 5)

2. Locul laudelor (Psalmul 150)

• Unde (v. 1)
• De ce (v. 2)
• Cum (v. 3-5)
• Cine (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să ne încurajăm frații și surorile să cânte și cântări mai noi, atunci când ei nu vor să le cânte decât pe cele vechi și îndrăgite? Ce riscuri ne asumăm dacă nu încercăm acest lucru?
• Au și cântările mai triste un loc în închinarea bisericii? Putem să-L lăudăm pe Dumnezeu cu bucurie și prin acele cântări? Cum?

APLICAȚII PRACTICE

Când viața devine turbulentă, este ușor să uiți puterea și caracterul Domnului. Asta se întâmplă atunci când ne întoarcem privirea de la El pentru a ne concentra asupra problemelor în sine și asupra soluțiilor ne-biblice (comparați Psalmul 73: 1-3). Dar când ne întoarcem din acel „exil”, ne dăm seama de lipsa noastră de înțelepciune. În acest proces, găsim noi oportunități de a cânta de bucurie Domnului, dându-ne seama că vechile noastre cântece sunt inadecvate în lumina noilor binecuvântări ale Domnului. Indiferent de situația noastră, ar trebui să-L lăudăm pe Domnul. Putem face acest lucru reamintind binecuvântările trecute – lucrurile mărețe pe care El le-a făcut. Îl putem lăuda pentru binecuvântările viitoare – lucruri pe care Dumnezeu ni le-a promis când vom fi în prezența Lui pentru eternitate. Dacă sărbătorirea măreției Domnului nu ne va oferi bucurie și pace în timpul furtunilor vieții, ce poate să ne ofere această bucurie?