Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim care este definiția pocăinței și să enumerăm motivele pentru care cei din Ninive au avut o astfel de reacție la mesajul lui Iona.

TEXTUL LECȚIEI: Iona 3 VERSETUL DE AUR: Iona 3:10

“Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut..“ — Iona 3:10

CONTEXTUL LECȚIEI

Deși cartea lui Iona are numai patru capitole, ne poate învăța multe despre caracterul Lui Dumnezeu. Dar cartea ne dezvăluie și personajul lui Iona. El a reacționat la chemarea sa ca niciun alt profet din Vechiul Testament. Ceilalți profeți au acceptat să vorbească în numele lui Dumnezeu chiar și atunci când ar fi preferat să nu o facă (Exodul 4:10-12; Ieremia 1:6-9; etc.). 

Iona a ales nu numai să țină gura închisă, ci și să încerce să fugă de Dumnezeu (Iona 1: –3). Iona părea să fi fost dispus să trăiască într-un exil autoimpus, mai degrabă decât să transmită un mesaj de pocăință în Ninive, un oraș important al agresivului imperiu asirian. 

Israel avea motive întemeiate să dorească să fie singurii protejați de Dumnezeu. Asiria era o națiune puternică, expansivă, în momentul când Iona a primit chemarea de la Dumnezeu în jurul anului 780 î.Cr. Orașul Ninive, unde a fost chemat Iona, era o reședință regală pentru regele Asiriei. Orașul era enorm (vezi Iona 3:3) și avea o reputație de violență și cruzime (vezi 3:8). Iona înțelegea bine situația. Națiunea sa – de fapt întreaga lume – ar fi mai în siguranță dacă barbarii asirieni ar fi fost distruși. 

În cele din urmă, teama lui Israel de Asiria a fost justificată. Asiria a invadat regatul de nord al Israelului în 722 î.Cr., l-a jefuit, a dus oamenii în captivitate și a repopulat teritoriul (2 Împ. 17). Deși istoria nu oferă relatări detaliate despre invazia asiriană, nu avem niciun motiv să credem că agresorii nu au comis atrocități asupra regatului de nord al Israelului, așa cum a făcut în alte părți. 

Asta s-a întâmplat după vremea lui Iona. Chiar și așa, cu siguranță că el a preferat să evite cu totul sarcina care i-a fost atribuită. Pe lângă încercarea sa de evadare (Iona 1: ), Iona și-a dezvăluit ulterior dezamăgirea profundă față de Dumnezeu (4: -3). Cu toate acestea, Dumnezeu a insistat ca Iona să-și îndeplinească sarcinile profetice. Nici măcar Iona nu a îndrăznit să încerce să scape a doua oară de chemarea lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cuvântul Domnului (Iona 3:1-4)

• Repetat (v. 1-2)
• Revelat (v. 3-4)

2. Oamenii din Ninive (Iona 3:5-10)

1. Pocăință (v. 5-8)
2. Speranță (v. 9)
3. Iertare (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă pocăința? Este pocăința numai un act spiritual, sau are și aspecte practice? Care sunt acestea?
• Ce însemna să postești în sac și cenușă? Care ar fi echivalentul postului în sac și cenușă astăzi? 
• Dacă se întâmplă să fim neîndreptățiți, sau chiar atacați de cineva, care sunt câteva metode creștinești în care putem reacționa? Împărțiți răspunsul pe categorii de gânduri, cuvinte, acțiuni.

APLICAȚII PRACTICE

• Citind Scriptura, vedem adesea că Dumnezeu iubește mila (Exod 33:19). Istoria lui Ninive ilustrează acest lucru într-o manieră extraordinară: dușmanii poporului lui Dumnezeu au fost cruțați când și-au întors inimile spre El. 
• Intenția lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate este să se întâlnească cu dragostea Lui și să rămână în ea. Apostolul Pavel a enumerat toate forțele incapabile de a despărți poporul lui Dumnezeu de dragostea Lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). Nicio forță exterioară nu poate provoca această despărțire. Dar putem noi înșine să ne despărțim de Dumnezeu, respingând voia și dragostea Lui, pe măsură ce devenim așa cum fuseseră cei din Ninive. Când facem acest lucru, pocăința este leacul, așa cum au descoperit cei din Ninive. 
• Astăzi, ar trebui să acceptăm și realitatea că lucrarea lui Dumnezeu nu va fi limitată de linii geopolitice. Vedem aceleași atitudini ca cele ale lui Iona în oameni, și în comunități de credință care decid că anumite grupuri de păcătoși sunt prea departe de iubirea lui Dumnezeu. Între timp, ni se amintește că avem un Mântuitor care a luat masa cu păcătoșii (Luca 7:34) și a disprețuit fariseii. Domnul nostru intenționează să facă un popor nou, din orice seminție și limbă (Apocalipsa 7: 9). Iubirea lui Dumnezeu va merge peste tot. Putem fi încântați de perspectiva aceasta, sau ne putem împotrivi acestei realități. Atitudinea noastră nu schimbă ceea ce va face Dumnezeu pentru dușmanii noștri, dar va schimba modul în care reacționăm la binecuvântarea pe care El o dă celor pe care noi i-am blestema. 
• Gândiți-vă la asta: dacă Dumnezeu era preocupat de un profet nervos și de un oraș falit din punct de vedere moral, atunci angajamentul dragostei sale față de noi va rămâne neclintit. Putem sărbători faptul că Dumnezeu este „Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate” (Iona 4: 2). 

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm proverbul greșit pe care-l credeau cei aflați în exil și să explicăm motivele despre modul eronat în care cei din exil înțelegeau judecata lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 18:1-9, 30-32 VERSETUL DE AUR: Ezechiel 18:4

“Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri.“ — Ezechiel 18:4

CONTEXTUL LECȚIEI

Ezechiel, un contemporan al lui Ieremia, a profețit în timpul și după ultimii ani haotici ai împărăției lui Iuda. El a fost chemat de Dumnezeu „în luna a patra, în ziua a cincea … al cincilea an al exilului împăratului Ioiachin” (Ezechiel 1:1-2). Ioiachin a domnit doar trei luni în 597 î.Cr. înainte ca babilonienii să cucerească Ierusalimul și l-au dus, împreună cu mii dintre cei mai proeminenți și iscusiți oameni din Iuda, la Babilon (2 Împ. 24:14). Acest detaliu datează începutul cărții lui Ezechiel în 592 î.Cr. 

Grupul de deportați îl includea pe profetul Ezechiel (Ezechiel 1:1–3). Ruina Ierusalimului a fost devastatoare pentru exilați. Cartea Plângerilor lui Ieremia surprinde durerea pe care a provocat-o distrugerea cetății și pierderea de vieți omenești. Deși unii au fost lăsați în Ierusalim și în Iuda, supraviețuitorii cărora Ezechiel le-a vorbit au fost cei duși la Babilon. Locuiau împreună lângă râul Chebar. 

Exilul babilonian a creat o mare incertitudine cu privire la relația oamenilor cu Dumnezeu. Oare Dumnezeu, care a permis ca cetatea sfântă să fie distrusă și ca poporul Său să fie dus în exil, mai poate avea grijă de oameni? Și dacă tot I-ar păsa, ar putea să aibă de fapt grijă de ei într-o națiune străină?

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un proverb (Ezechiel 18:1-4)

• Repetat de popor (v. 1-2)
• Respins de Dumnezeu (v. 3-4)

2. Un studiu de caz (Ezechiel 18:5-9)

1. Acțiunile unui om (v. 5-9a)
2. Verdictul lui Dumnezeu (v. 9b)

3.  O chemare (Ezechiel 18:30-32)

• La pocăință (v. 30-31)
• La viață (v. 32)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt tradițiile la care ar trebui să renunțăm? Față de cine suntem responsabili pentru progres? Vezi textele din Plângerile 5:7, Matei 5:27-28 etc.
• În ce fel putem să fim responsabili unii față de alții pentru a ne ajuta să stăm departe de păcat? 
• Cum am putea să ne vedem viața așa cum o vede Dumnezeu? Care sunt câteva metode de a ne evalua din perspectiva Domnului?

APLICAȚII PRACTICE

• Exilații și-au imaginat că sunt victimele unei nedreptăți de dimensiuni cosmice. Ei s-au văzut pe ei înșiși ca executând o pedeapsă destinată generației anterioare. Istoria poporului lui Dumnezeu dezvăluie că au fost întotdeauna incapabili să păstreze legământul. Înainte ca Moise să aducă cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai, Aaron construise deja vițelul de aur și îi condusese pe oameni în idolatrie. Cartea Judecătorilor prezintă istoria națională în carouri a ascultării lui Dumnezeu. 
• Exilații nu au fost singurii care s-au considerat superiori din punct de vedere moral generației anterioare. Domnul Isus a observat duplicități similare la fariseii care au insistat că, dacă ar fi fost în viață la vremea profeților, nu i-ar fi ucis (Matei 23:30). De fapt, ei complotaseră deja să-l omoare pe Domnul Isus (12:14). Inimile oamenilor au fost întotdeauna incapabile să asculte pe Dumnezeu pe deplin. Așadar, Dumnezeu a promis un nou act creativ: el va oferi oamenilor inimi noi, capabile să fie sensibili și ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu. Avem și noi o astfel de inimă?

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre contextul lucrării lui Ieremia în zilele Împăratului Zedechia și despre problema nehotărârii în viața credinciosului care se teme să trăiască în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 38:14-23 VERSETUL DE AUR: Ieremia 38:15

“Ieremia a răspuns lui Zedechia: „Dacă îți voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta.”— Ieremia 38:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Profetul Ieremia a transmis mesajul lui Dumnezeu națiunii lui Iuda din 627 până la mijlocul anilor 580 î.Cr. Aceasta a fost la aproximativ un secol după profetul Isaia. Cinci împărați au domnit peste Iuda în timpul slujirii lui Ieremia. Iosia, primul dintre acești cinci, era drept (2 Împărați 23:25). Cei patru care l-au urmat, însă, erau toți răi. Printre aceștia se număra și Ioiachin, care a fost luat de pe tron și dus în captivitate când babilonienii au invadat în 597 î.Cr. (24:12). Regele Nebucadnețar al Babilonului l-a înlocuit pe Iehoiachin cu unchiul acelui om, Mattania, redenumindu-l Zedechia între timp (24:17). 

Zedechia a oscilat între a fi credincios regelui babilonian și rebeliunea împotriva stăpânului. Zedechia a condus ultimul deceniu al lui Iuda ca națiune, înainte ca aceasta să cadă în 586 î.Cr. 

Distrugerea lui Iuda datorită Babilonului, profețită de Isaia cu zeci de ani mai devreme (vezi 2 Împ. 20:16–18), s-a apropiat de realitate în perioada lui Ieremia. La fel ca regatul Israelului înainte, infidelitatea lui Iuda față de legământ epuizase marea răbdare a Domnului. Ieremia a proclamat că Domnul va folosi babilonienii ca instrumente de judecată împotriva lui Iuda (Ieremia 20:4-6). 

De-a lungul slujbei sale profetice, Ieremia l-a avertizat pe Ierusalim prin cuvânt și prin fapta despre distrugerea ce va să urmeze. El a ilustrat acest mesaj prin acțiuni simbolice (exemple: Ieremia 13:1-11; 19:1-15; 27:1-11). Cu toate acestea, rareori l-a luat cineva în serios (37:2). Profețiile sale au fost înțelese greșit și respinse ca retorica unui simpatizant trădător, pro-babilonian (37:11-13). Profeții mai „loiali” ai Ierusalimului au proclamat pacea, siguranța și eliberarea. Mesajul lor fals, neinspirat, a fost crezut în rândul populației. 

De două ori în ultimele luni ale lui Iuda, în timp ce Ierusalimul era asediat, Ieremia a suportat pedepse pentru mesajul său de condamnare. În primul rând, a fost bătut și ținut în temniță timp de multe zile (Ieremia 37:15-16). Cu toate acestea, Zedechia l-a chemat din temniță și l-a eliberat în curtea gardienilor (37:21). Acolo a continuat să dezvăluie lucrurile neplăcute pe care i le-a spus Dumnezeu (38:1–3). 

Oficialii lui Zedechia nu au acceptat predicile lui Ieremia, deoarece avertismentele sale erau considerate trădătoare și demoralizante (Ieremia 38:4). Întrucât Zedechia nu voia să se opună, oficialii l-au pus pe Ieremia să fie pus într-o groapă noroioasă (38:6). Dar un înalt oficial numit Ebed-Melek a adunat 30 de oameni (de asemenea, cu aprobarea lui Zedechiah) pentru a-l scoate pe Ieremia din noroi și a-l scăpa de moarte sigură (38:8-13).

STRUCTURA LECȚIEI

1. O întâlnire secretă (Ieremia 38:14-16)

• Cererea pentru informații (v. 14)
• Termenii înțelegerii (v. 15-16)

2. O profeție privată (Ieremia 38:17-23)

• Rezultatele ascultării (v. 17-20)
• Consecințele rebeliunii (v. 21-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există circumstanțe în care e bine să fim atenți cu privire la motivele unor persoane? De ce? Cum ne-ar putea ajuta să răspundem textele din 1 Corinteni 4:5, Filipeni 1:15-18, Iacov 4:3:
• Ce am putea face ca să fim mai curajoși în fața persecuției? Cum ne putem întări credința și nădejdea că Dumnezeu e de partea noastră?
• Când nu ascultăm de Dumnezeu înseamnă că vom fi pedepsiți imediat și categoric, sau există putem fi iertați? 
• Ce am putea face dacă avem un lider ca Zedechia, schimbător, indecis, temător pentru propria lui imagine? Cum l-am putea ajuta să se schimbe și să fie mai mult ca Ieremia?

APLICAȚII PRACTICE

• Credeți că mai există și alți predicatori ai dezastrului care sunt atât de iubiți ca Ieremia? Viața lui a fost un eșec conform standardelor umane: acuzat că spune minciuni fals în loc să fie crezut, persecutat de oficiali, trădat de familie. Nimeni nu a ascultat cuvintele lui Ieremia în vremea lui. Chiar și după ce s-au împlinit profețiile sale despre Zedechia și Ierusalim, Ieremia a continuat să fie ignorat și respins (Ieremia 43:1–3). 
• Cu toate acestea, din punctul de vedere al credinței, viața lui Ieremia a fost un mare succes conform standardelor lui Dumnezeu. Contrastul dintre el și Zedechia nu poate fi mai clar. Zedechia a fost un om indecis și schimbător în încercarea sa de a-și salva propria piele. Nu avea o credință puternică, nici curaj, nici principii durabile. În tot acest timp, Ieremia a rămas fidel chemării sale, dornic să predice Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă știa că îl poate costa scump. El s-a lăsat condus de Dumnezeu chiar și prin îndoieli, lacrimi și frică. Acestea sunt semnele succesului real. 
• Ieremia este o carte pentru vremurile de astăzi. Și creștinii se pot aștepta ca lumea să ne ignore mesajul și să ne batjocorească convingerile. Ne putem aștepta să apară ostilitate în zonele în care Evanghelia este vestită cu îndrăzneală.
• În unele situații, acest lucru duce la pierderea relevanței și a influenței. În altele, acest lucru poate duce la tortură, viol sau decapitare. Deși Domnul Isus este cu noi mereu (Matei 28:20), ucenicia creștină nu are nicio garanție de confort personal sau de faimă personală. Dar la fel ca Ieremia, trebuie să învățăm să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu și să rămânem fideli chemării noastre. Trebuie să ne rugăm continuu și să spunem adevărul cu îndrăzneală (Efeseni 6: 19-20).

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care au fost intențiile lui Dumnezeu cu privire la starea spirituală a poporului Israel și să găsim un exemplu de stare spirituală similară astăzi. De asemenea să învățăm să ne păzim de ritualuri în închinare. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 29:13-14 VERSETUL DE AUR: Isaia 29:24

“Cei rătăciți cu duhul vor căpăta pricepere și cei ce cârteau vor lua învățătură.” — Isaia 29:24

CONTEXTUL LECȚIEI

O temă predominantă a cărții lui Isaia este suveranitatea lui Dumnezeu asupra istoriei. Zeii  fertilității păgâne erau imaginați a fi prinși în cicluri nesfârșite de naștere, viață și moarte. Pentru păgâni, istoria s-a transformat la nesfârșit. Zeii lor erau condamnați la aceleași lupte ce se repetau ca și simplii muritori. 

În schimb, Dumnezeul lui Israel stătea în afara istoriei. De vreme ce a creat toate lucrurile (Isaia 40: 21–31), cum ar putea fi altfel? El a demonstrat stăpânirea istoriei oferindu-i lui Isaia viziuni despre ceea ce avea să se întâmple înainte, în timpul și după exilul babilonian. Această tragedie s-a extins de la distrugerea templului în 586 î.Cr. până la eliberarea din captivitate în 538 î.Cr. 

Noutatea pe care Dumnezeu a făcut-o a fost să folosească o putere străină, Asiria, pentru a-și împlini voința, disciplinându-l pe Israel pentru păcatul și corupția lui. În timpul mandatului lui Isaia ca profet (740-681 î.Cr.), Asiria a fost singura superputere a regiunii. Fondată în Mesopotamia în jurul anului 1750 î.Cr., perioada cu cea mai militantă expansiune a acestei națiuni a început în jurul anului 1100 î.Cr. 

Cel mai râvnit trofeu al Asiriei, Egiptul, se afla la vest. Cu toate acestea, mai multe națiuni mai mici de pe coasta de est a Mării Mediterane, inclusiv regatele divizate din nord și sud ale lui Israel și Iuda, au stat în calea sa. Riscul invaziei era constant. Cu două secole înainte de vremea lui Isaia, Împăratul Solomon acumulase imense bogății prin inițiativa sa de comerț internațional. Faptul acesta, împreună cu prosperitatea obținută între timp, au făcut ca oamenii legământului să fie o țintă atractivă pentru Imperiul asirian agresiv. Atât Israelul cât și Iuda au cunoscut ani de prosperitate după ce s-au împărțit în două regate (Isaia 2: 7; etc.). Asiria le-a amenințat pe amândouă ani de zile.

Amenințarea s-a diminuat în timpul domnilor monarhilor asirieni mai puțin belicoși. Cu toate acestea, Tiglath-Pileser III (a domnit între anii 745–727 î.Cr.) a reînnoit planurile asiriene atât împotriva lui Israel, cât și asupra lui Iuda (2 Împ. 15:29). Profeții Osea și Amos lansaseră primele avertismente, în secolul al VIII-lea î.Cr. (exemple: Osea 10:6; Amos 3:11). La acea vreme, profețiile lor trebuie să fi fost văzute ca bizare pentru o națiune care se bucura de pace. Dar în timpul slujirii lui Isaia ca profet, tulburarea profețită a devenit realitate. 

Ahaz, Împăratul lui Iuda din 735 până în 715 î.Cr., s-a aliat cu Asiria pentru a împiedica agresiunea Aramului și a nordului Israelului, plătind un tribut abrupt în acest proces (2 Împ. 16: 7-8). În cele din urmă, totuși, el a simțit presiuni pentru a se răzvrăti împotriva Asiriei și pentru a se da de partea Egiptului. Profeții i-au avertizat atât Israel, cât și Iuda împotriva unor astfel de alianțe, dar au fost ignorați (Osea 7:11, 16; etc.). Dumnezeu a instruit pe ambele națiuni să își pună încrederea în El, nu în imperiile păgâne și în zeii lor. Î

Începând din perioada domniei lui Ezechia (aproximativ 724–695 î.Cr.), Isaia a predicat cinci predici care includeau avertismente suplimentare împotriva unor astfel de alianțe. Aceste cinci predici se găsesc în Isaia 28:1–33:24, fiecare începând cu cuvântul „Vai” (28:1; 29:1 ; 30:1; 31:1; 33:1). Predicile stabilesc rațiunea din spatele judecății lui Dumnezeu, dar oferă și speranță că Dumnezeu va restabili cândva națiunea ce urma să cadă. Studiul de astăzi se referă la ambele. Textul de astăzi începe cu o tristă observație cu privire la ignoranța Cuvântului Domnului, așa cum este predicat prin profet (Isaia 29:11-12).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Închinare fără credință (Isaia 29:13-14)

• Indiferența actuală față de Dumnezeu (v. 13)
• Reverența viitoare față de Dumnezeu (v. 14)

2. Planuri fără credință (Isaia 29:15-22)

• Planurile ascunse sunt judecate (v. 15-16)
• Apoi se vor transforma (v. 17-19)
• Cei nedrepți sunt judecați (v. 20-21)
• Urmează restaurarea (v. 22)

3. Închinare cu credință (Isaia 29:23-24)

• Bazată pe caracterul lui Dumnezeu (v. 23)
• Exprimată prin cuvântul lui Dumnezeu (v. 24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să ne cercetăm pentru a vedea dacă ceea ce spunem despre Dumnezeu vine din inima noastră? 
• Ce măsuri de protecție am putea utiliza pentru a ne proteja de înțelepciunea lumii așa cum e ea descrisă la 1 Corinteni 1:18-19?
• Cum se ajunge la orbire spirituală? Cum ne putem proteja de o astfel de nenorocire?

APLICAȚII PRACTICE

• Pasajul de astăzi oferă speranță tuturor celor care se găsesc departe de Dumnezeu în ciuda oricărei moșteniri religioase solide. În fiecare generație bisericile sunt pline de cei care s-au dedicat pe deplin lui Dumnezeu. Dar sunt și cei care participă din obișnuință sau din simțul datoriei. Observatorii externi ar putea considera acest grup ca fiind foarte religios. Cu toate acestea, adevărata lor stare spirituală nu este ascunsă de Dumnezeu. El simte răceala închinării lor. El vede planurile pe care le fac aceștia fără să-L consulte în rugăciune sau în studiul Scripturii. Căile nedrepte cu care acești consumatori religioși își tratează aproapele nu sunt ascunse de Dumnezeu. 
• Calea de întoarcere acum este aceeași cu cea din zilele lui Isaia: indiferent de nivelul nostru actual de fervență spirituală, trebuie să trăim conștienți de realitatea că Dumnezeu judecă fiecare persoană în mod corect. Trebuie să renunțăm la iluziile că gândurile noastre sunt ascunse de Dumnezeu. El vede adevărata noastră stare spirituală. 
• Dumnezeu Tatăl, prin lucrarea Domnului Isus și prezența Duhului Său Sfânt, este capabil și dorește să ne elibereze, astfel încât să-L putem iubi cu toată inima, sufletul și puterea noastră (Deuteronom 6:5; Matei 22:37). Nu există nicio îndoială cu privire la capacitatea Sa și incapacitatea noastră în această privință. Nici nu există nicio îndoială cu privire la disponibilitatea Sa de a face acest lucru. Singura întrebare este disponibilitatea noastră de a-I permite să ne reînnoiască. Suntem noi dispuși să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze?

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm rolurile lui Ahab, Iosafat și Mica și să înțelegem relație fiecăruia dintre ei cu adevărul lui Dumnezeu. Apoi să încercăm să punem în aplicare în viețile noastre lecția aceasta încercând în mod intenționat să căutăm mai mult și să trăi mai mult după adevărul lui Dumnezeu în săptămâna ce ne stă în față. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 22:15-23, 26-28 VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 22:14

“Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Domnul.” — 1 Împărați 22:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Rolul cărților 1 și 2 Împărați este adesea înțeles greșit de cititorul modern. Deoarece acoperă o mare parte din aceleași timpuri și evenimente ca 1 și 2 Cronici, le citim adesea ca reluând aceeași relatare, ușor diferit. (De fapt, textul de astăzi are o paralelă în 2 Cronici 18.) Deși există parțial adevărat, primii cititori ai cărților 1 și 2 Împărați le-au asociat de fapt cu 1 și 2 Samuel; în versiunea greacă tradusă înainte de Cristos, aceste patru cărți sunt cunoscute sub numele de 1, 2, 3 și 4 Regate. Și, deși este firesc să le clasificăm drept cărți de istorie, este bine să ne amintim că nicio carte a Bibliei nu caută doar să ne dea o lecție de istorie. Fiecare carte din Biblie intenționează să ne spună ceva despre Dumnezeu. Narațiunile Vechiului Testament, inclusiv 1 și 2 Împărați, au fost transmise cu intenția de a dezvălui adevărul despre relația dintre Dumnezeu și poporul său. Aceste cărți au fost citite de exilații babilonieni, care aveau multe întrebări profunde și dureroase cu privire la beneficiile de a fi ales de Dumnezeu. Distrugerea Ierusalimului și exilul poporului său au ridicat întrebări cu privire la suveranitatea și dragostea lui Dumnezeu. Cărțile la care ne gândim ca fiind cărți de istorie abordează aceste probleme spunând povestea poporului lui Dumnezeu, începând cu cucerirea țării promise în Iosua și terminând cu exilul în 2 Împărați. Colectiv, cărțile spun povestea rebeliunilor persistente ale Israelului împotriva legământului, a judecății divine sub forma blestemelor prescrise în Deuteronom 27-28, a revenirii lui Israel la Dumnezeu și a îndurării lui Dumnezeu.

1 Împărați 22 începe cu o conversație între doi împărați: Ahab din nordul Israelului (a domnit între 874 și 853 î.Cr.) și Iosafat din sudul lui Iuda (a domnit în 873–849 î.Cr.). Înainte de a lansa o inițiativă militară comună, Ahab a decis să-și consulte profeții pentru a afla dacă Dumnezeu îi va da victoria (1 Împărați 22:10). Consultarea cu Dumnezeu (sau cu zei falși) înainte de luptă era obișnuită (exemple: Judecători 20:18; 1 Samuel 23: 2; Ezechiel 21:21). Ahab a urmat această practică, dar a căutat îndrumare divină de la aproximativ 400 de profeți falși. Acești oameni au fost acuzați că discern voia lui Dumnezeu în timp ce nu aveau acces la El! Sfatul lor era același: Dumnezeu va acorda victoria în luptă (1 Împărați 22: 1-6). Un raport favorabil, transmis dintr-un front unificat, i-ar convinge cu siguranță pe cei doi împărați de veridicitatea mesajului lor! Dar împăratul Iosafat nu a fost impresionat de verdictul falșilor profeți. Domnia lui Iosafat a fost caracterizată de reforma religioasă și de suprimarea idolatriei (2 Cronici 17: 3-6). Dar s-a trezit într-o poziție compromisă pentru că intrase într-o alianță politică cu regatul de nord ce nu mai era interesat de cele spirituale. În încercarea de a face bine, Iosafat l-a întrebat pe Ahab dacă nu are un profet al adevăratului Dumnezeu care să poată fi consultat. Ahab a recunoscut că Mica era un astfel de profet.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O profeție sarcastică (1 Împărați 22:15-16)

• Întrebare cu tâlc (v. 15)
• Răspuns plin de frustrare (v. 16)

2. O profeție sinceră (1 Împărați 22:17-23)

• Adevărul lui Dumnezeu, partea 1 (v. 107
• Supărarea împăratului (v. 18)
• Adevărul lui Dumnezeu, partea a 2-a (v. 19-23)

3. O profeție sigură (1 Împărați 22:26-28)

1. Furia împăratului (v. 26-27)
2. Promisiunea profetică (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Avem oare tendința să dăm altora sfaturi ce sunt în interesul nostru? E bine, nu e bine? Oare ce am putea face pentru a nu cădea în ispita aceasta?
• Ce facem atunci când trebuie să spunem lucruri pe care interlocutorul nostru nu-și dorește să le audă, însă ele reprezintă adevărul? Dar dacă situația impune să spunem aceste lucruri superiorului nostru? 
• Oare e adevărul mai important decât sentimentele? Cum putem să spunem adevărul în dragoste?

APLICAȚII PRACTICE

• Pasajul de astăzi ilustrează lupta pentru o relație corectă cu adevărul. Persoanele din lecția de astăzi ne oferă trei poziții pe care oamenii expuși adevărului lui Dumnezeu le pot lua. Împăratul Ahab este ușor de denigrat din cauza idolatriei sale, a greșelilor de justiție și a antipatiei față de profeții lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ori de câte ori ne găsim voit în rebeliune împotriva adevărului, vedem nuanțe de Ahab în propriile noastre vieți. Când ne aflăm în această stare precară și apoi suntem avertizați de prietenii noștri, ar trebui să ne dăm seama că aceasta este o formă a milei lui Dumnezeu, chiar și atunci când cuvintele lor ne provoacă și ne deranjează (Proverbe 27: 5-6). Totuși, trebuie să fim atenți la posibilele tendințe asemănătoare cu Ahab în ceilalți și să fim pregătiți să-i avertizăm pe cei care îl ignoră în mod clar pe Dumnezeu în alegerea căilor lor sfinte. 
• În Iosafat, avem un studiu de caz cu privire la o persoană care dorea să-i placă lui Dumnezeu, dar nu era consecvent. Toți credincioșii, de la păstori până la cei care vin ocazional la biserică, se pot trezi trăind ca acest împărat. Asta se întâmplă atunci când ezităm, indiferent de motiv, să executăm un plan dat de Dumnezeu. Oricare dintre noi putem fi ispitiți așa cum a fost Iosafat. Așadar, atunci când întâlnim un coleg credincios într-o situație similară, răspunsul corect este să oferim încurajare și sfaturi înțelepte. 
• În calitate de profet, Mica trăia după principiul de a predica pur și simplu cuvântul pe care i l-a dat Dumnezeu și să nu adauge sau să scadă din acel cuvânt (vezi Deuteronom 4:2). Vedem capacitatea lui Mica de a gândi și a vorbi independent în fața unei mulțimi ostile de 400 de profeți falși, doi lideri puternici și un climat predominat de răutate. Expresia profetului ne amintește că rostirea adevărului poate avea consecințe foarte negative. Mica era conștient de acest lucru, dar era ascultător față de Dumnezeu. Putem construi o viață centrată pe adevăr prin studiul constant al Cuvântului lui Dumnezeu. Așa ne disciplinăm noi înșine pentru a auzi vocea Domnului și pentru a-I asculta vocea. Mulți oameni de astăzi, ca și în vremea lui Mica, preferă să pună la îndoială adevărul lui Dumnezeu, mai degrabă decât propriile tipare păcătoase. Aceasta nu înseamnă că îndoiala și confuzia nu sunt niciodată legitime. Dar trebuie să fim conștienți de posibilitatea că uneori „confuzia” noastră asupra adevărului are funcția de legitimare a comportamentului nelegiuit. Trebuie să trăim conform cuvintelor apostolului Pavel: „Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii să fie găsiți mincinoși,” (Romani 3: 4).

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre contextul istoric al cărții Plângerile lui Ieremia și să înțelegem care erau motivele pentru care plângea poporul și despre importanța lamentării cu privire la păcat.

TEXTUL LECȚIEI: Plângerile lui Ieremia 5 VERSETUL DE AUR: Plângerile 5:21

“ Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!.“ — PLÂNGERILE 5:21

CONTEXTUL LECȚIEI

Ieremia și-a început activitatea pe la sfârșitul secolului VII î.Ch., când regatul celor două seminții din sud, Iuda și Beniamin, era pe cale să fie dus în robia babiloniană (586 î.Ch.). Parte din populație a fost strămutată chiar înainte de această dată.

Ieremia a trăit pe vremea a șapte regi de la Ierusalim: Manase, Amon, Iosia, Ioahaz, Iehoiachim, Ioiachin și Zedechia. Cei 40 de ani de activitate profetică s-au desfășurat pe timpul ultimilor cinci regi enumerați mai sus.

Profetul a vorbit într-o perioadă traumatică pentru poporul lui Dumnezeu. Cele zece seminții din regatul de nord fuseseră duse deja în robie de asirieni. Profeții Isaia și Mica au murit după ce mesajele lor au căzut pe urechi surde. Ieremia este ultimul dintre profeți chemat să-i avertizeze pe iudei și să-i anunțe că a venit vremea pedepsei. Ieremia s-a născut în timpul domniei lui Manase, împăratul apostat care a anulat în țară toate reformele bune făcute de tatăl său, Ezechia. Manase a făcut ca Iudei să ajungă într-o stare mai jalnică decât ,,neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (2 Regi 21:2-9). La toate acestea, el a mai adăugat și uciderea lui Isaia, pe care l-a închis în trunchiul unui copac și l-a tăiat în două cu ferăstrăul.

Mesajele lui Ieremia au o tentă tragică, un fel de ,,Este prea târziu!“ amestecat cu o licărire de speranță că lucrurile se mai pot îndrepta încă. Ambivalența aceasta s-a născut dintr-o întâmplare amintită în capitolul 18 al cărții. Dumnezeu l-a trimis în casa olarului să vadă cum se fac vasele. Foarte mulți comentatori s-au grăbit să spună că lecția învățată acolo de Ieremia a fost că Dumnezeu poate face orice vrea El cu lutul. S-au scris o sumedenie de poezii și cântări pe această temă. Nu aceasta a fost lecția pe care i-a dat-o Dumnezeu! Adevărata lecție a fost că ceea ce poate face un olar este direct dependent de calitatea lutului, de felul în care se lasă el modelat de mâna olarului. Lutul decide ce fel de vas va ieși. Dacă el nu se lasă modelat, olarul îl va arunca iar pe roată. Nereușitele din istoria lui Israel nu i se datorează lui Dumnezeu. Lui i se datorează doar răbdarea cu care o ia mereu de la început!

STRUCTURA LECȚIEI

1. Confruntarea (Plângerile 5:1-15)

• Adu-ți aminte! (v. 1)
• Rezultatul păcatelor „lor” (v. 2-14)
• Întoarcerea (v. 15)

2. Mărturisirea (Plângerile 5:16-22)

1. Păcatele „noastre” (v. 16-18)
2. Suveranitatea Domnului (v. 19)
3. Nădejde și teamă (v. 20-22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În ce fel ne influențează păcatele strămoșilor noștri? Sunt ele păcatele noastre sau ale lor? Cum putem scăpa de aceste influențe?
• Ce putem face în situația unei persecuții? Atunci când suntem persecutați de o persoană sau o situație, care este cel mai bun plan de acțiune? 
• Cât de grave trebuie să fie consecințele păcatului pentru ca să plângem și ne jelim datorită păcatului? Ați făcut vreodată acest lucru? De ce, sau de ce nu?
• Cum am putea mângâia pe cineva care simte că Dumnezeu l-a uitat? Gândiți-vă la istoria lui Iov.

APLICAȚII PRACTICE

• În mijlocul suferinței noastre, știm că ne putem baza pe Dumnezeu și că El este credincios. Cu toate acestea, există momente în care nu simțim aceste lucruri. Poate există situații în care mărturisim și ne pocăim de păcatele noastre însă nu experimentăm de loc milă, și în aceste situații este posibil ca Dumnezeu să pară distant, sau absent. Lauda și închinarea sunt înlocuite de jale și plâns. La fel ca cei rămași într-un Ierusalim distrus, tot ce putem vedea este devastare; singurul lucru pe care îl dorim este să ne asigurăm că Dumnezeu vede și știe ceea ce trăim.
• Plângerile lui Ieremia ne ajută să găsim un limbaj care să-i spună lui Dumnezeu durerea foarte profundă, foarte reală, pe care ne-o amintim sau pe care încă o trăim. Cartea servește ca o invitație de a duce aceste lucruri la Dumnezeu. După cum a scris Pavel, „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură[b] nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 8: 38-39). Deși includerea Plângerilor în Biblie poate părea ciudată, aceasta oferă dovezi ale adevărului afirmației lui Pavel. Niciun asediu, nicio foamete, nicio distrugere, nicio robie, niciun exil nu ar putea separa poporul lui Dumnezeu de dragostea Sa. Dumnezeu a demonstrat această dragoste în Domnul Isus Cristos, care a oferit o cale pentru toți oamenii să se întoarcă la Domnul și să experimenteze binecuvântările Lui.

SCOPUL LECȚIEI: Să rezumăm rezultatele excursiei pe care Neemia a făcut-o noaptea în Ierusalim și să explicăm de ce credința în Dumnezeu și o planificare atentă nu sunt neapărat contradictorii.

TEXTUL LECȚIEI: Neemia 2:11-20 VERSETUL DE AUR: Neemia 2:17

“Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară!” — Neemia 2:17

CONTEXTUL LECȚIEI

Neemia a sosit pentru prima dată la Ierusalim în anul 445 î.Cr. „Rămășița” iudeilor întorși din robie se afla deja în țară de aproximativ 90 de ani. Zorobabel și generația lui muriseră între timp. În locul lor trăia acum o altă generație, în cei 90 de ani de viețuire în Israel, evreii reconstruiseră Templul, e drept cu dimensiuni mult mai mici și mai modeste decât fosta construcție ridicată de Solomon. Întreaga lucrare durase numai patru ani, patru luni și zece zile (Hagai 1:15 și Ezra 6:15). După alți 60 de ani venise în Ierusalim și Ezra însoțit de 2.000-3.000 de oameni (Ezra 8:1-14). Condițiile morale și spirituale în care trăiau evreii erau de plâns. Mai marii poporului, preoții, leviții și mulți din popor contractaseră căsătorii mixte cu femeile din neamurile idolatre din jur. Chiar dacă nu a produs o întoarcere totală spre idolatrie, această condiție încuraja practicarea ei pe teritoriul Israelului. Mai mult, stricarea purității neamului punea în pericol însăși existența lui distinctă în istorie. Nu este de mirare că Ezra s-a umplut de consternare și de mânie (Ezra 9:3-15).

Acum, după alți 12 ani, se întoarce la Ierusalim Neemia. Situația găsită de el nu este mai puțin tragică. Zidurile cetății erau încă în ruină, iar poporul era fără viziune și fără vlagă, departe de strălucirea care ar fi trebuit să-i încununeze destinul mesianic.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Inspecția cetății (Neemia 2:11-16)

• Sosire și așteptare (v. 11)
• Evaluarea pagubei (v. 12-16)

2. Chemarea liderilor (Neemia 2:17-18)

• Încurajarea de a construi (v. 17)
• Dovada mâinii lui Dumnezeu (v. 18)

3. Criticii își primesc răspunsul (Neemia 2:19-20)

• Cuvinte de dispreț (v. 19)
• Cuvinte din convingere (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce a mers Neemia la Ierusalim noaptea? Există oare situații când trebuie să facem lucrări în secret, cel puțin la început? Consultați textele din Matei 6:3-6, Marcu 7:24, Ioan 7:10, 18:20.
• E mai ușor să reparăm o situație dezastruoasă, sau o situație bunicică, însă nu destul de bună? De ce, sau de ce nu? Consultați textul din Luca 12:16-21.
• Există situații când ați refuza să ajutați pe cineva la o lucrare creștină? 

APLICAȚII PRACTICE

Adesea, atunci când cerem ajutor, spunem: „Dă-mi o mână de ajutor cu asta”. Iată o întâmplare care ilustrează înțelepciunea de a cere ajutor atunci când o sarcină este prea mare pentru noi. Se spune că un tată a urmărit prin fereastra bucătăriei cum fiul său cel mic încerca să miște o piatră mare în curte. Băiatul nu avea destulă putere pentru a răsturna piatra. La un moment dat, tatăl a ieșit afară și l-a întrebat pe băiat: 

• Nu poți ridica piatra? 
• Nu, tată, pur și simplu nu pot. 
• Folosești toată puterea pe care o ai? 

Băiatul a răspuns: 

• Da, dar pur și simplu nu o pot mișca. 

Tatăl a răspuns: 

• Nu, nu folosești toată puterea pe care o ai pentru că nu mi-ai cerut să te ajut. 

Neemia avea să aibă nu doar o piatră, ci o grămadă întreagă de pietre și moloz pentru a reconstrui zidul Ierusalimului. Dar mâinile cerești și pământești l-au ajutat mai mult decât suficient. La fel ca băiețelul din întâmplarea noastră, eforturile noastre contează, dar nu vom reuși pe cont propriu. Dacă îi cerem ajutorul Tatălui nostru, el ne ajută cu fiecare sarcină pe care ne-o dă. Rugăciunea fierbinte din partea lui Neemia a jucat un rol vital (Neemia 1: 4-6, 11; 2: 4; 4: 9; 6:14).

TEXTUL LECȚIEI: Ezra 10:1-12 VERSETUL DE AUR: Ezra 10:6

“Apoi Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu și s-a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Elidași. Când a intrat, n-a mâncat pâine și n-a băut apă, pentru că era mâhnit din pricina păcatului fiilor robiei.” — Ezra 10:6

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care a fost reacția lui Ezra fiind confruntat cu păcatul poporului și să explicăm de ce s-a supărat Ezra pe cei care s-au căsătorit cu străinii. În final să ne pocăim de cel puțin un păcat de viața noastră și să nu o facem numai din gură, ci chiar să punem în aplicare planul de pocăință.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Ezra conține evenimente istorice de la întoarcerea iudeilor (evrei din seminția regală a lui Iuda) ca să rezidească Templul de la Ierusalim până la decretul dat de Artaxerxe, care este pomenit în capitolul 2 al cărții lui Neemia. Profetul Hagai l-a ajutat pe Ezra în misiunea lui, iar profetul Zaharia l-a ajutat pe Neemia.

Imperiul Babilonian a căzut în anul 539 d.Ch., fiind înlocuit de Imperiul Persan al lui Cir cel Mare (numit și Cirus al doilea).

Evreii au fost duși în robie mai întâi de asirieni (1 Împ. 17) și apoi de babilonieni (2 Împ. 25). După 70 de ani de robie, împăratul medo-persan Cir le-a dat dreptul de a se întoarce în țara lor. Cele zece seminții luate în robie de asirieni nu s-au mai întors în Israel, în anul 537 î.Cr. s-au întors în Israel 49.697 de iudei veniți din robie. În anul 516 î.Cr. a fost încheiată reclădirea Templului, în anul 479 î.Cr. Estera a devenit împărăteasa Persiei (ca soție a lui Xerxes). În anul 458 î.Cr. Ezra a condus cel de al doilea convoi de evrei care s-au întors din robie, în anul 445 î.Cr. Neemia a reconstruit zidurile Ierusalimului.

Ezra face parte din marele triumvirat al cărturarilor responsabili pentru scrierea Vechiului Testament: Moise, Samuel și Ezra. Acest om fascinant a purtat un nume providențial care se traduce ,,ajutor“ (numele lui Neemia înseamnă ,,mângâiere“). Ezra a fost un descendent direct din Aaron, prin Eleazar, Fineas și Țadoc (Ezra 7:1-5).

Tradiția evreiască, prin Talmud, îl consideră pe Ezra unul dintre cei mai proeminenți lideri din istoria lui Israel.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Convinși că au păcătuit (Ezra 10:1-4)

• Au mărturisit și au plâns (v. 1)
• Au făcut un legământ cu curaj (v. 2-4)

2. Chemați să se adune (Ezra 10:5-8)

• Toți jură (v. 5)
• Ezra e mâhnit (v. 6)
• Anunțul adunării (v. 7-8)

3. Chemarea la acțiune (Ezra 10:9-12)

• Popor temător (v. 9)
• Predicator neînfricat (v. 10-11)
• Punerea în aplicare (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt factorii necesari pentru a ne părea rău cu adevărat de păcatele noastre și a ne pocăi de ele? Oare sunt ei la fel pentru toți credincioșii?
• Cum am putea să ajutăm un frate să acționeze în direcția pocăinței de anumite păcate? Dar dacă e vorba de un grup de oameni care păcătuiesc la fel?
• Ce rol au liderii (păstorii, prezbiterii) în rezolvarea unor probleme de păcat în biserică? Când trebuie luate măsuri publice, și când doar în privat?

APLICAȚII PRACTICE

• Unul dintre marile daruri pentru pe care Vechiul Testament ni-l face este că ne prezintă multiple episoade de rebeliune a poporului Israel împotriva lui Dumnezeu urmate de iertarea și restaurarea pe care Dumnezeu le oferă a poporului său. În textul de astăzi, am avut parte de un astfel de dar. Poporul lui Dumnezeu era din nou în pericolul de a aluneca înapoi în idolatrie din cauza neascultării lor față de legea lui Dumnezeu. Ne amintim că legile lui Dumnezeu sunt puse în aplicare pentru binele nostru și pentru slava Lui. La fel ca evreii antici, și noi suntem ispitiți de cultura care ne înconjoară – inclusiv de tentația de a ne căsători cu necredincioși (vezi 2 Corinteni 6:14-18). 
• Dumnezeu a lăsat nădejdea ca Israelul să fie readus la o relație corectă cu El. Dar pentru asta era nevoie de cineva care să preia conducerea! Nu toată lumea este înzestrată în același mod în acest sens și diferiți lideri pot răspunde diferit la aceeași problemă. (Vezi prin contrast stilul de conducere al lui Ezra în Ezra 9:3 cu cel al lui Neemia în Neemia 13:25.) Dar totul începe cu o povară a inimii și sufletului. 
• Harul iertător al lui Dumnezeu ne este disponibil datorită persoanei și lucrării Domnului Isus Cristos. Biserica este mireasa Lui (2 Corinteni 11:2; Apocalipsa 19: 7-9; 21: 2, 9; 22:17). Să fim credincioși Mirelui nostru!

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 53:4-11 VERSETUL DE AUR: Isaia 53:5

“Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.“ — Isaia 53:5

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce poate să realizeze slujitorul Domnului prin suferință și să explicăm în ce fel a împlinit Domnul Isus profeția lui Isaia.

CONTEXTUL LECȚIEI

Considerat „evanghelistul Vechiului Testament”, profetul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întuneric cea mai luminoasă carte de profeție mesianică. Isaia este cel mai citat profet în Noul Testament, iar cartea sa este pe locul doi în numărul de citări, după cartea psalmilor.

Numele primit de la părinți dovedește că tatăl lui, Amoț, a fost un om evlavios. Din punct de vedere uman, Isaia a avut un mare avantaj social pentru că s-a născut la palatal regal și a fost crescut la Curte. Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Cartea lui poartă pecetea unui om cu educație aleasă: stil elegant și foarte îngrijit, excelează în proza poetică, ritm și gradație a descrierilor, bogăție de pasaje cu o deosebită frumusețe literară. Ca spiritualitate, copilul acesta a crescut până la statura unui om vrednic să fie pus de către evrei alături de Moise și Ilie.

A fost nepotul împăratului Ioas și văr cu împăratul Ozia, unul din motivele pentru care a fost așa de devastat de moartea lui Ozia (Isaia 6:1).

Isaia a avut avere, rang și educație. Acestea i-au creat anumite avantaje, dar nu l-au împiedicat să fie profet. Întâlnirea supranaturală din Templu i-a făcut foarte clar care a trebuit să-i fie destinul și chemarea lui în viață.

Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci când cele 10 seminții din Regatul de Nord a lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria și duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova, sub conducerea a nu mai puțin de 19 împărați din opt dinastii diferite.

Sub amenințarea lui Tiglat-Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianță cu Siria și Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianțe și este ținta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 și 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobește Siria și Israelul, dar ia sub tutela sa și micul regat al lui Iuda.

Vasalitatea împărăției lui Iuda durează până când Ezechia se răscoală (2 Regi 18). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianțe omenești și să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de amenințarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isaia 30:2-4). Când Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească regatul lui Iuda, Egiptul ezită să trimită ajutor, iar Ezechia este forțat să se umilească, capitulând și plătind un mare preț în argint și aur (2 Regi 18:13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflând despre situația aceasta, Sanherib se întoarce să-și zdrobească toți rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isaia 36 – 37).

În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova și rezultatul nu întârzie să apară: Dumnezeu Însuși luptă cu asirienii producându-le o mare înfrângere din care Sanherib nu și-a mai revenit niciodată. Împărăția lui Iuda este eliberată astfel de orice amenințare și, pentru o perioadă de timp, se va bucura de pace, liniște și prosperitate.

ROBUL DOMNULUI:

Robul Domnului este unul dintre cele mai importante personaje din cartea Isaia. Termenul de „rob” se referă uneori la întregul popor al lui Israel, descriind astfel relația specială pe care poporul legământului o avea cu Domnul (Isaia 41:8). În alte locuri, termenul „rob” apare pentru a descrie o rămășiță a poporului Domnului, referindu-se în mod special la cei care au rămas după robia babiloniană (Isaia 48:20). În alte pasaje, cuvântul „rob” este folosit pentru a descrie o persoană căreia i se încredințase un rol special. În Isaia, patru pasaje – denumite adesea cântecele robului – au această utilizare pentru a ne îndrepta privirile către Mesia: Isaia 42:1-9, 49:1-6, 50:4-9 și 52:13-53:13. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Moartea Robului (Isaia 53:4-9)

• Disprețuit, lovit, străpuns (v. 4-6)
• Chinuit, asuprit, ucis (v. 7-9)

2. Bucuria Robului (Isaia 53:10-11)

• Scop suveran (v. 10)
• Succes sfânt (v. 11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare suferința are un scop în viețile noastre? De ce credeți că îngăduie Dumnezeu să suferim?
• Oare e corect că Domnul Isus a fost pedepsit pentru păcate pe care nu le-a comis? Cum putem explica faptul acesta având în vedere dreptatea și harul lui Dumnezeu? Vezi 2 Corinteni 5:21.
• În ce fel ne poate ajuta lecția de astăzi să ne schimbăm gândurile, cuvintele, acțiunile și să fim gata să slujim mai mult?

APLICAȚII PRACTICE

• Nu e ușor să te întorci cu picioarele pe pământ după o incursiune în minunatul text din Isaia 53. Descrierea profetică a suferințelor Domnului Isus la cruce, reprezintă cu certitudine unul dintre cele mai clare exemple ale harului și dragostei lui Dumnezeu pentru noi, oamenii muritori. Moartea Domnului Isus nu a fost un accident, sau o tragedie întâmplătoare, ci a reprezentat împlinirea planului divin de salvare a umanității. 
• Noi, creștinii, suntem privilegiați să trăim în perioada aceasta a împlinirii profeției lui Isaia și să ne bucurăm de realitatea aceasta, cunoscând și profeția și împlinirea ei. Noi putem să vedem lucrurile dintr-o perspectivă pe care Isaia nu a putut-o vedea decât parțial. Să nu luăm cu ușurință acest privilegiu, ci să trăim în așa fel încât acest lucru să fie clar pentru toți cei din jurul nostru, iubind pe Dumnezeu și pe semenii noștri.