Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să descoperim sursele din Vechiul Testament folosite în textul lecției de azi; să identificăm asemănările și deosebirile dintre motivațiile celor ce și-au exprimat dorința să se închine înaintea Domnului Isus (în lecție); să ne închinăm Domnului cu reverență și dăruire, asemenea magilor.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 2: 1–2, 7–15 VERSETUL DE AUR: Matei 2: 11

“Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis vistieriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.” — Matei 2: 11

CONTEXTUL LECȚIEI

Atât Matei cât și Luca ne oferă detalii unice cu privire la nașterea Domnului Isus. Ambii prezintă genealogia lui pământească. Amândoi menționează anunțul îngerilor că Maria va zămisli un fiu. Luca descrie mesajul adus Mariei înainte de începutul sarcinii (Luca 1:26-38), iar Matei descrie cum a fost înștiințat Iosif de originea divină a Pruncului (Matei 1:18-25). 

Apoi Luca ne oferă o descriere amănunțită a evenimentelor care au precedat noaptea în care s-a născut Domnul Isus, inclusiv călătoria părinților din Nazaret la Betleem cauzată de recensământul roman, faptul că pruncul nou-născut a fost culcat într-o iesle, și vizita păstorilor (Luca 2:1-20). Matei sare peste nașterea propriu-zisă și ne descrie apariția ciudată a unui grup de oaspeți bogați și misterioși din Răsărit, veniți să-l cinstească pe copilul Isus (Matei 2:1-18).

Ambele istorisiri ne oferă o perspectivă mai largă asupra evenimentelor care erau în desfășurare în vremea aceea și anticipează consecințele sosirii lui Cristos în lumea noastră. Preocuparea lui Luca cu ieslea și păstorii anticipează accentul pe care avea să îl pună Domnul Isus mai târziu pe cei săraci și respinși la periferia societății (vezi Luca 6:20-21). Istorisirea lui Matei despre magi ne arată felul în care viața și moartea Domnului Isus urmau să aibă ecou dincolo de hotarele lui Israel, și să aducă mântuirea la oameni din diferite rase și naționalități (vezi Matei 28:18-20). Luate împreună, cele două Evanghelii subliniază un aspect principal al lucrării lui Cristos: ducerea mesajului salvării dincolo de orice bariere (Ioan 3:16-18).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Călătoria înspre Apus (Matei 2: 1–2)

• Sosirea magilor (v. 1)
• Steaua (v. 2)

2. În căutarea Împăratului (Matei 2: 7–12)

• Conduși de oameni (v. 7-8)
• Conduși de Dumnezeu (v. 9-10)
• Bucuria descoperirii (v. 11)
• Reîntoarcerea acasă (v. 12)

3. Fuga într-o țară străină (Matei 2: 13-15)

• Avertizarea (v. 13)
• Fuga în Egipt (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândiți-vă la câteva persoane cu care ați putea împărtăși bucuria magilor de acest Crăciun. Cum puteți crea (în mod activ) oportunități pentru aceasta, nu doar așteptând ca ele să apară de la sine?
• Cum îi putem convinge pe cei din jur că ”un muritor ca noi” este vrednic de închinare? Cum ne asigurăm că toți cei angajați în conversație înțeleg la fel termenul închinare?
• Când facem daruri de Crăciun (asemenea magilor) cum rezolvăm tensiunea dintre Matei 5:16 și Matei 6:1?
• Uneori este mai bine să eviți o anumită persoană, iar alteori este mai bine să o confrunți; cum decidem care este cea mai bună alternativă, în funcție de situație? Care din următoarele pasaje vi se pare cel mai folositor? 1 Corinteni 15:33; Galateni 2:11-21; 2 Tesaloniceni 3:6; Tit 3:10; și 3 Ioan 1:9-10. Susțineți-vă alegerea. 

APLICAȚII PRACTICE

Istorisirea din Evanghelia după Matei prefigurează marea tragedie a lucrării lui Cristos pe pământ: cei care ar fi trebuit să fie cei mai pregătiți să-l primească nu l-au primit (Ioan 1:11). În schimb, niște cititori în stele păgâni l-au întâmpinat cu închinare și daruri scumpe! Istorisirea abundă în întâmplări neașteptate. Nimeni la palatul lui Irod nu s-a așteptat ca magii din răsărit să sosească cu mesaje de felicitare de naștere a unui copil regesc, mai ales pentru că nu se născuse un asemenea copil la Ierusalim. Magii, cu siguranță, nu s-au așteptat să-l găsească pe regele iudeilor într-o casă țărănească, afară din capitală. Iudeii nu s-au așteptat ca Mesia să fie în pericol de moarte încă de la naștere, și să trebuiască să fugă peste hotare, în Egipt, pentru a scăpa cu viață.  Și poate mai mult decât cele de mai sus, ne-am fi așteptat ca preoții cei mai de seamă si regele Iudeii să-i spună bun venit lui Mesia, cel nou-născut.

Evanghelia după Matei ne demonstrează necesitatea de a fi pregătiți să vedem lucruri neașteptate. Ne încurajează să îl urmărim pe Dumnezeu la lucru, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când lucrează prin persoane la care ne ne-am aștepta. Să avem ochi de văzut și urechi de auzit (Matei 13:16-17).

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să trecem în revistă alegerile cu care s-a confruntat Iosif în momentele de decizie; să pătrundem mai bine înțelesul numelui Emanuel; să înălțăm o rugăciune de mulțumire pentru darul care este Domnul Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 1: 18–25 VERSETUL DE AUR: Matei 1: 20b–21

“Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” — Matei 1: 20b–21

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de azi se concentrează asuprea unui personaj nebăgat în seamă, numit Iosif din Nazaret. Trecutul lui este neremarcabil, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Nazaretul, locul în care locuia (Luca 2:4; 4:16, 22), era un sat dintr-un ținut lipsit de importanță. Atât de neînsemnat era acest loc în zilele lui Iosif, încât nici măcar nu-l găsim menționat în vreo sursă din afara Bibliei. Nici măcar Iosephus Flavius, istoricul evreu din primul secol, nu include Nazaretul în lista localităților cucerite de romani în timpul marii revolte evreiești din anii 66-72 dCr. Majoritatea locuitorilor din Nazaret din vremea aceea trăiau din munca câmpului sau a lucrului cu ziua; vieți simple la țară, după tipicul provinciilor ocupate de puterea romană (Ioan 1:46). Apoi, chiar la nivelul Nazaretului, Iosif era un om de rând. În Matei 13:55, localnicii îl resping pe Domnul Isus, numindu-l ”fiul tâmplarului” – cu referire la meseria lui Iosif. 

Viața muncitorilor săraci din acea vreme era deosebit de grea; poate așa se explică și faptul că, după toate aparențele, Iosif n-a ajuns să vadă perioada de lucrare a Domnului Isus. Deși este menționat ca tatăl pământesc al Domnului Isus în Ioan 6:42, îl găsim pentru ultima oară în Evanghelii într-o întâmplare pe când Isus avea 12 ani (Luca 2:41-50). Este foarte puțin probabil ca Iosif să fi avut ceva școală, și e aproape sigur că nu știa să scrie sau să citească. De n-ar fi fost parte din familia Domnului Isus, Iosif ar fi fost pe dispărut cu totul de pe paginile istoriei.

În ciuda originilor sale modeste, totuși Iosif era deasupra semenilor săi cel puțin din două privințe. Mai întâi, era un descendent al regelui David (vezi Matei 1:1-16), și prin urmare, un membru al liniei regale ale lui Israel. Așa se explică de ce și-a luat Iosif soția însărcinată și a dus-o din Galileea până la Betleem (un sat Iudeu, la 6 mile de Ierusalim) pentru a se prezenta la recensământul roman (Matei 2:1; Luca 2:1-4). Betleemul a fost locul de naștere al lui David (1 Samuel 16:1). Era un fapt cunoscut că Mesia urma să vină prin linia lui David, și urma să domnească asupra lui Israel de pe tronul restaurat al acestuia (2 Samuel 7; Ieremia 23:5-6). Pentru a afla cel de-al doilea aspect al proeminenței lui Iosif va trebui să studiem lecția din acesta zi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Reacții la aflarea veștii (Matei 1: 18–19)

• O sarcină neașteptată (v. 18)
• Planuri în gând (v. 19)

2. Înțelegerea planului (Matei 1: 20–23)

• Prin vise (v. 20-21)
• Prin Scriptură (v. 22-23)

3. Acceptarea chemării Matei 1: 24–25

• Nunta (v24)
• Nașterea (v. 25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem, ca biserică, să venim în ajutorul femeilor însărcinate în afara căsătoriei și a mamelor singure? Cum putem face acest lucru fără a crea impresia că suntem de acord cu sexul premarital?
• Exista circumstanțe în care ați fi de acord cu rușinarea cuiva în public? Dacă da, care ar fi acestea? Citiți Matei 18:15-17 și 1 Corinteni 4:14; 6:5; și 15:34.
• Ce metode ar trebui să folosim (noi, credincioșii) să discernem voia lui Dumnezeu, când ne confruntăm cu decizii care au un impact pe durată lungă (uneori toată viața)? Ce texte Biblice ne pot veni în ajutor?
• Care aspecte ale ascultării lui Iosif ne pot servi ca exemplu și îndemn? Citiți Exodul 4:13 și Isaia 6:8 înainte de a răspunde.

APLICAȚII PRACTICE

Istorisirea nașterii Domnului Isus din Evanghelia după Matei este un exemplu clasic de chemare personală. Există mai multe exemple în Biblie de persoane care au fost surprinse de chemarea la o anumită lucrare făcută de Dumnezeu; răspunsul lor a fost ”Cine, eu?” Gândiți-vă de exemplu la Avraam și Sara (Geneza 17:17, 18:12), la Moise (Exodul 4:13), la Isaia (Isaia 6:5), la Ieremia (Ieremia 1:6) și la Petru (Luca 5:1-10). Fiecare dintre aceștia a avut în cele din urmă un rol important în planul lui Dumnezeu de mântuire al omului. Dar mai întâi, fiecare a trebuit să depășească bariera lui ”Cine, eu?”

Iosif și Maria au experimentat același dialog (”Cine , eu? /Da, tu!”) într-un fel unic. După standardul lumii, amândoi au fost neînsemnați și nebăgați în seamă; dar când au fost chemați de Dumnezeu, au răspuns ”da,” și și-au împlinit rolul. 

Când de tragice sunt situațiile în care Dumnezeu cheamă și nu se găsește nimeni gata să răspundă (de exemplu Ezechiel 22:30)! Când întrebăm, la rândul nostru ”Cine, eu?” Dumnezeu ne răspunde, ”Da, tu!”

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim unele nume importante din genealogia Domnului Isus; să înțelegem rolul central pe care l-a avut ”cartea neamului” în contextul misiunii Sale pe Pământ; să proclamăm moștenirea noastră spirituală în Domnul Isus Cristos.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 1: 1–6, 16–17; Evrei 1: 1–5 VERSETUL DE AUR: Evrei 1: 2

“[Dumnezeu], la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile.” — Evrei 1: 2

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Evanghelia după Matei – Începând cu perioada robiei babiloniene în 586 îCr., ținutul Iudeii a fost aproape tot timpul sub ocupația unor forțe străine, care și-au impus voia asupra poporului. După babilonieni au venit persanii, apoi grecii, și în final, Imperiul Roman. În jurul anului 38 îCr., romanii l-au declarat pe Irod rege al Iudeii. Irod a impus cultura greacă și romană asupra evreilor, mergând până acolo încât a ridicat un templu zeiței Roma în cetatea Cezarea Maritima. Evreii l-au disprețuit pe Irod, nu doar datorită faptelor lui, ci și pentru că nu era de origine evreu , prin urmare un rege nelegitim. 

În acest context, Matei își începe Evanghelia cu genealogia Domnului Isus, care reprezintă mai mult decât o înșiruire de nume. Ea este veriga de legătură cu o perioadă istorică în care linia lui David deținea tronul și ne vorbește despre dreptul pe care-l are Domnul Isus la acest tron. 

Epistola către Evrei – Cartea Evrei e un pic neobișnuită. Se încheie cu salutări, asemenea altor epistole (Evrei 13:20-25), însă începutul e cu totul deosebit. Destinatarii epistolei au fost, cel mai probabil, creștini de origine evreiască, care treceau printr-o perioadă de persecuții, și erau tentați să renunțe la creștinism și să se reîntoarcă la calea cea veche, de unde ieșiseră odinioară (Evrei 10:32-39). Întrebările lor, care l-au determina pe autor să scrie Capitolul 1, parcă răsună în auzul nostru azi: ”despre îngeri știm; vrem să ne spui dacă Isus se compară în putere cu ei?” ”Isus a murit; mai are El putere să mântuie?” Autorul are niște răspunsuri foarte deslușite în acest capitol.

STRUCTURA LECȚIEI

1. De la nomazi la împărați (Matei 1: 1–6)

• De la Avraam la Iese (v. 1-5)
• De la Iese la Solomon (v. 6)

2. De la robi la Împărat (Matei 1: 16–17)

• De la Iacov la Domnul Isus (v. 16)
• Neamurile de oameni (v.17)

3. Împăratul ca Fiu (Evrei 1: 1–5)

• Mai mare decât prorocii (v. 1-2)
• Așezat la dreapta Măririi (v. 3)
• Mai presus de îngeri (v. 4-5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Biblia ne vorbește despre importanța memorării Cuvântului; să privim, de exemplu, la pasajele din Psalmul 119:105 și Matei 4:4. Din experiența fiecăruia, care metode de memorizare a Scripturii sunt cele mai eficiente?  
• Cum i-am putea răspunde unui frate (sau unei sore) care crede că Evrei 1:1-2, (alături de Coloseni 2:14) ne învață să nesocotim Vechiul Testament? Credeți că următoarele pasaje ne-ar putea fi de folos: Romani 15:4; 1 Corinteni 10:1-13; și 2 Timotei 3:16?
• Evrei 1: 4-5 conțin învățături cu privire la îngeri.  Care alte texte adaugă dimensiuni importante la această învățătură? De exemplu, 2 Corintieni 11:14 și Coloseni 2:18.
• Care va fi impactul autorității Domnului Isus asupra slujirii noastre în săptămâna care ne stă în față? Unde este cea mai mare nevoie de schimbare: în gândirea noastră? În faptele sau în vorbirea noastră?

APLICAȚII PRACTICE

Matei le comunică cititorilor adevărul cu privire la moștenirea pământească Domnului Isus: El este regele promis pentru a binecuvânta toate neamurile. Tema majoră este credincioșia lui Dumnezeu, care-L situează pe Domnul Isus ca pasul final al împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu, atât din vechiul cât și din noul legământ. Această temă a promisiunilor prin legământ ne pregătește pentru următoarele învățăturile legate de mesajul și misiunea Lui.

Autorul Epistolei către Evrei, prin comparație, se concentrează asupra moștenirii divine a Domnului Isus. Când și-a terminat lucrarea pe pământ, Domnul Isus a fost onorat de Tatăl, indicând o dată în plus, importanta acceptării mesajului Său.

Prin ambele pasaje, Duhul Sfânt ne îndeamnă să ascultăm cu atenție mesajul Domnului Isus. El este Fiul lui Dumnezeu, mai presus de orice înger sau proroc. El este Dumnezeu Însuși.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:1-13 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:5

Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?– Iacov 2:5

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm care erau comportamentele bisericii ce demonstrau un spirit părtinitor și să vedem în ce fel învățăturile Domnului Isus despre dragoste ar fi trebuit să prevină favoritismele în biserică. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Iacov s-a descris ca un „slujitor al… Domnului Isus Cristos” (Iacov 1: 1). Acest autor ar fi putut face o afirmație mult mai îndrăzneață, pentru că era fratele de corp al Domnului Isus. Toți cei din orașul lor natal, din Nazaret știau că sunt frați: Isus, Iacov, Iosif, Iuda și Simon (Marcu 6: 3). Ordinea în care sunt enumerați frații implică faptul că Iacov era al doilea cel mai în vârstă dintre frați și ar fi devenit capul familiei după moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus. Băieții au crescut împreună într-o gospodărie evreiască de oameni credincioși din Galileea. Amândoi au învățat meseria de tâmplar în atelierul tatălui lor și au studiat și s-au închinat în sinagoga satului. Deși Iacov nu a crezut în Isus ca Mesia în timpul slujirii Domnului Isus (Ioan 7: 5), o schimbare dramatică a avut loc după înviere, în urma unei întâlniri cu Cristosul cel înviat (1 Corinteni 15: 7). Citim în Faptele Apostolilor că frații Domnului Isus (inclusiv Iacov) au făcut parte din cea mai veche adunare din Ierusalim care a devenit biserică (Faptele 1:14). Iacov a devenit lider în biserica din Ierusalim (15:13). Prin urmare, nu este surprinzător să constatăm că Iacov era foarte familiar cu învățăturile Domnului Isus. El redă principiile predicate de Domnul Isus cu încredere știind că propria sa învățătură este fidelă intenției inițiale a Domnului Isus. Epistola lui Iacov reflectă o etapă foarte timpurie în dezvoltarea bisericii, când aceasta era compusă în primul rând din creștini evrei. Adunarea căreia i se adresează în epistola sa pare a fi alcătuită în întregime din evrei convertiți la creștinism. Astfel, de exemplu, Iacov ar putea face referințe cu ușurință la obiceiurile sau legile evreiești fără a fi nevoie să le explice publicului său (vezi Iacov 2: 8–11). Cititorii săi ar fi fost familiarizați cu valorile etice ale legii evreiești, în același timp înțelegând inadecvarea lor pentru mântuire prin credința în Cristos. 

În urma afirmației că religia pe care Dumnezeu o dorește de la poporul său este caracterizată de grijă față de orfani și văduve și de urmărirea sfințeniei (Iacov 1:27), Iacov a trecut la o discuție despre favoritism. Acest tratament părtinitor poate fi văzut atunci când tratăm o persoană mai bine decât pe altele. Poate fi observat și în prejudecăți, în situație în care tratăm o persoană mai rău decât pe altele. Rețineți că Iacov nu vorbește despre ceea ce merită acea persoană, cu ne îndeamnă să fim credincioși urmând exemplul Domnului Isus în relațiile cu oamenii. A face acest lucru necesită cunoașterea modului în care Isus a interacționat cu ceilalți. Deoarece Domnul Isus este Dumnezeu, creștinii se pot uita la atributele lui Dumnezeu ca să înțeleagă cum gândește Domnul Isus și viceversa. Deci, dacă Dumnezeu nu practică favoritismul (Romani 2:11; Efeseni 6: 9; Coloseni 3:25), știm că nici Domnul Isus nu este părtinitor și nici noi nu ar trebui să fim.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Favorabil celor bogați (Iacov 2:1-4)

• Atitudinea Domnului Isus (v. 1)
• Studiu de caz (v. 2-4)

2. Favorabil celor săraci (Iacov 2:5-7)

• În credință (v. 5)
• Împotriva persecuției (v. 6-7)

3. Favorabil aproapelui nostru (Iacov 2:8-13)

• Legea împărătească (v. 8-11)
• Legea slobozeniei (v. 12-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați observat vreodată problema din Iacov 2:2-3 în bisericile noastre? Dacă această problemă apare din când în când, cum am putea să o remediem?
• Cu ce discriminări sau favoritisme se confruntă creștinii considerați săraci la standarde vestice (americane sau europene), dar bogați la standardele unor țări din lumea a treia?
• Ce tendințe culturale nebiblice au pătruns în biserică astăzi? Ce putem face pentru a le combate și elimina dintre noi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În urmă cu peste 1900 de ani, Iacov a dat răspunsuri clare pentru modul în care biserica trebuie să trăiască și să se comporte. Iacov a oferit aceste două fundamente etice – legea împărătească și legea slobozeniei – pentru a ghida biserica. Amândouă au fost primite de la Domnul Isus. Aceste două legi merg mână în mână. Dacă îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind aproapele nostru în nevoie – fie că sunt prieteni iubiți sau dușmani – trebuie să arătăm milă, nu  favoritisme. Dacă vom lăsa deoparte impulsul nostru natural de a favoriza anumiți vizitatori, vom găsi oportunități neașteptate de a împărtăși dragostea din inimile noastre. Trebui să fim lideri plini de dragoste, fără să ne îndoim de dorința lui Dumnezeu de a arăta bunătate față de noi. 

Biserica trebuie să se cerceteze pe sine folosind aceste legi complementare. Ce facem noi pentru a favoriza anumite persoane față de altele? Reprezintă liderii bisericii toate categoriile sociale din biserică, sau sunt predominant oameni stabil din punct de vedere financiar, bine educați și de o anumită categorie socială? Este cunoscută biserica noastră ca un loc plin de dragoste, sau un loc de judecată? Ne recunoaște comunitatea noastră ca oameni care sunt gata să ajute și să fie plini de compasiune? 

Răspunsurile noastre la aceste întrebări ne vor ajuta să vedem unde stăm ca biserică în evaluarea conform celor două legi amintite mai sus. Domnul Isus nu a tratat oamenii în funcție de bogăție sau sărăcie, sau în funcție de binecuvântările sau blestemele din viața lor. Nici Iacov, fratele său, nu a făcut-o. În schimb, atât Iacov și Domnul Isus ne învață că Dumnezeu îi iubește pe cei săraci, și că noi ar trebui să facem același lucru. Această problemă nu a dispărut în cei aproape 2.000 de ani de când a scris Iacov epistola lui și am face bine să începem să-l ascultăm.

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 4:32-37; 5:1-11 VERSETUL DE AUR: Faptele Apostolilor 4:32

Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.– Faptele Apostolilor 4:32

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre practicile credincioșilor din biserica din secolul unu și, în contrast, să ne amintim despre istoria lui Anania și Safira.

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca și cartea Faptele Apostolilor au fost scrise de același autor, Luca, medicul și însoțitorul lui Pavel (Coloseni 4:14). Primul volum, Evanghelia după Luca, relatează istoria vieții și lucrării Domnului Isus: nașterea, slujirea, răstignirea și învierea Sa. Cel de-al doilea volum, Faptele Apostolilor, prezintă istoria bisericii din secolul I, care începe în Ierusalim și se încheie cu sosirea lui Pavel în capitala imperială, Roma. Studiem cartea Faptele Apostolilor pentru a înțelege natura bisericii încă de la început. Făcând acest lucru, sperăm să înțelegem mai bine intențiile Domnului Isus pentru biserica sa, așa cum s-au desfășurat prin faptele apostolilor săi de încredere și, astfel, să înțelegem mai bine cum ar trebui să fie biserica astăzi. Din Fapte înțelegem misiunea principală a bisericii: să propovăduiască Evanghelia „până la marginile pământului” (Fapte 1: 8). Aflăm că acest imperativ de a predica vestea bună despre Domnul Isus trebuie să reziste la batjocură (exemplu: 2:13), la îndoieli (exemplu: 3: 11–12) și chiar la persecuție (exemplu: 4: 1–3). Cu toate acestea, biserica din secolul I din Ierusalim a avut parte de probleme. S-a confruntat cu probleme de succesiune a conducerii (Fapte 1: 15–26). A avut provocări organizaționale (6: 1–6). Chiar și iubita părtășie a suferit datorită unor probleme de necinste în tranzacții financiare (Fapte 5: 1–11). 

Așa cum biserica a fost unită în devotamentul său față de Domnul, în același fel exista unitate în dorința de a arăta dragoste unii altora prin slujire. Scopul credincioșilor era să-și împărtășească averile, astfel încât nimeni să nu sufere de sărăcie (Fapte 2: 44–45). Au împărțit tot ce au avut. Aceasta nu înseamnă că au predat toți banii, bunurile și proprietățile conducătorilor bisericii și au trăit o viață complet comunitară. În schimb, toată lumea a dat cu generozitate ca să se poată îngriji de ce care erau în nevoi. Ei știau din lege că Dumnezeu dorește să „nu existe oameni săraci dintre voi” (Deuteronom 15: 4).

Această comunitate iubitoare și unită le-a permis apostolilor să își continue predicarea puternică, fără griji nejustificate. Cu răstignirea încă proaspătă în mintea locuitorilor Ierusalimului, apostolii predicau învierea lui… Isus. Necredincioșii puteau să vadă o comunitate unită prin dragoste unul pentru celălalt și să audă un mesaj care avea puterea să le schimbe viețile.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Generozitate (Fapte 4:32-37)

• Unitate în scop (v. 32-35)
• Exemple de dărnicie (v. 36-37)

2. Decepție (Fapte 5:1-11)

• Plan făcut în familie (v. 1-2)
• Satana și Anania (v. 3-6)
• Duhul și Safira (v. 7-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Citind în Fapte 2:44-45, apoi 4:32-35, apoi 6:1-6 și apoi 1 Timotei 5:3-16 vedem schimbări progresive în nevoile de adunare ale bisericii. Care sunt acestea și în ce fel se pot aplica și bisericii noastre?
• Barnaba era poreclit și fiul mângâierii, sau al încurajării, o reflecție a caracterului său. El și-a câștigat această poreclă prin vorbele și faptele sale mângâietoare. Oare avem și noi în biserica noastră frați și surori care merită astfel de nume ce reflectă slujirea lor pentru cei din jurul lor? Ce ar trebui să facem ca să avem mai mulți fii și fiice ale mângâierii printre noi?
• Anania și Safira sunt exemple negative în lecția de astăzi. Care sunt câteva principii de dărnicie pe care le învățăm din lecția aceasta? Cum ne ajută aceste principii să ne regândim propriul model de dărnicie? Vezi Luca 3:11, 18:22

APLICAȚIE PRACTICĂ

Deși este posibil să nu înțelegem exact toate lucrările Duhul Sfânt în biserică și prin biserică, activitatea bisericii este o treabă serioasă. Credința și frauda nu pot coexista. Din acest motiv, atunci când lăsăm Duhul să ne conducă, vom fi cu adevărat darnici precum Barnaba, nu vicleni și înșelători ca Anania și Safira. Minciuna și furtul în biserică, la fel ca orice alte păcate tolerate, o pot distruge și trebuie tratate cu severitate. Însuși gândul de a face o faptă bună doare pentru a primi laude din partea oamenilor încalcă spiritul de dragoste ce trebuie să caracterizeze o biserică. Așa cum ne-a învățat Domnul Isus, atunci când dăm bani pentru săraci, lucrul acesta ar trebui să fie atât de secret încât mâna noastră stângă nu știe despre banii pe care mâna noastră dreaptă îi pune în coșul de colectă (Matei 6: 3). Când cedăm inimile noastre Duhului Sfânt și-L lăsăm pe El să ne conducă, știm că El vede faptele noastre și le binecuvântează (6: 4).

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 3:11-24 VERSETUL DE AUR: 1 Ioan 3:24

Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. – 1 Ioan 3:24

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm care sunt câteva moduri în care Domnul Isus și-a chemat ucenicii să demonstreze dragoste pentru frații și surorile lor de credință și să explicăm ce a vrut să spună Domnul Isus când a afirmat că lumea îi va urî pe credincioșii creștini. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Cele trei scrisori ale lui Ioan au fost scrise probabil în același timp cu Evanghelia după Ioan, în anii 80 sau 90 după Cristos. Epistolele reflectă o relație personală cu cititorii, ca un păstor care scrie turmei sale. Într-adevăr, surse creștine timpurii indică faptul că apostolul Ioan a părăsit Ierusalimul și regiunea sa natală din Galileea pentru a se stabili în orașul Efes. Pavel a întemeiat biserica din Efes la mijlocul anilor 50 în a treia sa călătorie misionară (Fapte 19: 1–22). Orașul devenise un centru al activității creștine, iar acest lucru a fost consolidat prin sosirea lui Ioan la 15-20 de ani după Pavel. La data scrierii lui 1 Ioan, apostolul slujea ca păstor pentru Efeseni de mai bine de un deceniu. Ioan a scris în calitate de stâlp al bisericii, probabil ultimul dintre cei 12 apostoli încă în viață. 1 Ioan conține o gamă largă de subiecte care rezumă învățăturile apostolului și sfaturile pentru „copiii săi iubiți”, creștinii din Efes. Epistolele lui Ioan abordează facțiuni din interiorul și din afara bisericii din Efes, care începuseră răspândească multe învățături false (exemple: 1 Ioan 2:18, 22; 4: 3). dintre aceste învățături false combătute de Ioan amintim negarea adevăratei umanități a Domnului Isus (și, prin urmare, efectul ispășitor al morții Lui, negarea realității păcatului în viața învățătorilor bisericii și a siguranței mântuirii pentru credincioși, așa cum a propovăduit Domnul Isus. Ioan a scris această epistolă și datorită acestor învățători falși, care au fost cunoscuți sub numele de gnostici. Printre altele, gnosticii spuneau că nu contează cu adevărat dacă o persoană are moralitate sau dragoste – atât timp cât avea „cunoștințe secrete”. Pentru a combate această învățătură falsă, Ioan a subliniat interconectarea credinței corecte, a acțiunilor corecte și a dragostei corecte. Altfel spus, implicarea corectă a capului, mâinilor și inimii. Copilul lui Dumnezeu trebuie să creadă adevărul lui Dumnezeu, să asculte poruncile lui Dumnezeu și să iubească pe frații și surorile sale în Cristos. Ioan a arătat că astfel de amenințări la adresa credinței trebuie tratate cu fermitate și fără compromis, însă cu un spirit de dragoste. Creștinii nu pot întoarce ura și abuzul cu mai multă ură și abuz. Chiar și în cele mai controversate relații, dragostea trebuie să prevaleze. Cu siguranță acest lucru s-a aplicat însuși lui Ioan, ale cărui învățături au fost atacate de acești eretici. Probabil că cititorii săi originali au martori oculari la răspunsul dat de Ioan acestor eretici, iar dacă acesta ar fi fost dat altfel decât în dragoste, mesajul lui 1 Ioan nu ar fi avut nicio valoare. Ioan a demonstrat că dacă avem dreptate  și „umblăm în [adevăr]” (3 Ioan 3), putem aduce multă încredere în relația noastră cu oricine. Aceasta nu este aroganță sau elitism, ci tărie de caracter care nu depinde de aprobarea celorlalți pentru bunăstarea personală.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Exemplul lui Cain (1 Ioan 3:11-15)

• Plin de dragoste încă de la început (v. 11)
• Lipsit de viață ca un criminal (v. 12-15)

2. Jertfa Domnului Isus (1 Ioan 3:16-18)

• Să-l imităm pe Domnul Isus (v. 16)
• Să demonstrăm dragostea (v. 17-18)

3. Testul credinței (1 Ioan 3:19-24)

• Din inimă (v. 19-22)
• Din fapte (v. 23-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce exemple de personaje biblice vă inspiră mai mult să acționați în dragoste: exemplele pozitive, cei care au trăit în dragoste, ca Domnul Isus, sau cele negative, precum Cain? De ce?
• Ce ar trebui să facem practic pentru a respinge ura descrisă în 1 Ioan 2:9, 11, 3:15 și să îmbrățișăm ura descrisă în Luca 14:26? 
• Cu toții știm versetul din Ioan 3:16. Însă versetul din 1 Ioan 3:16 e la fel de important și de minunat. Care e însă diferența dintre cele două? Ce implicații are acest lucru asupra noastră?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Ioan ne întreabă dacă îl iubim pe Dumnezeu. El insistă că nu putem să pretindem că-L iubim pe Dumnezeu dacă urâm alte persoane. În plus, nu putem pretinde să iubim alți oameni fără dovezi în acest sens. Are dragostea față Dumnezeu din inimile ca rezultat acte de bunătate față de ceilalți? Ura și mânia din inima lui Cain au dus la crima pe care a comis-o, o reflecție urâtă, dar adevărată a realității din inima sa. Inima plină de dragoste a Domnului Isus a dus la jertfa de bunăvoie a Mielului lui Dumnezeu pentru a îndepărta păcatul lumii (Ioan 1:29), aceeași lume pe care Ioan o avertizează că îi va urî pe ucenicii Domnului Isus (1 Ioan 3:13). Paradoxul este profund, dar Domnul Isus ne-a demonstrat dragostea Lui. În timp ce noi eram dușmanii Lui, el a murit pentru noi (Romani 5: 8-10). Ce dezvăluie viața noastră despre secretele inimilor noastre?

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 15:4-17 VERSETUL DE AUR: Ioan 15:5

Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. – Ioan 15:5

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățăturile Domnului Isus despre dragostea pentru dușmani și să le analizăm prin contrast cu principiile societății noastre de rezolvare a conflictelor. De asemenea, să găsim metode de a ne exprima dragostea față de toți oamenii, mai ales față de dușmanii noștri. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ioan 15 se află în centrul Discursului de adio (Ioan 13-17), o serie de discursuri și o rugăciune făcute de Domnul Isus în timpul ultimei cine. În general, această secțiune conține material unic la Ioan printre Evanghelii (vezi contextul lecției precedente). Domnul Isus vorbește despre dragoste reciprocă, folosind ilustrații agricole. Viticultura reprezenta un element foarte important al agriculturii în lumea antică. În Biblie, Noe este primul cultivator de struguri (Geneza 9:20), iar oamenii au apreciat fructul viței de vie încă de atunci. Fructele astfel produse au devenit o sursă de susținere pe tot parcursul anului, mulți dintre strugurii recoltați fiind transformați în stafide și în vin pentru consumul ulterior (vezi 2 Samuel 16: 1). Una dintre descrierile deosebit de frumoase ale țării promise au fost viile sale productive (Deuteronom 6: 10–11; 8: 7–10). Viile au fost o prezență comună în toată Galileea, Samaria și Iudeea în zilele Domnului Isus. În afară de textul de astăzi, el a mai folosit ilustrații de felul acesta în pildele sale (Matei 20: 1-16, 21: 28–32, 33–39 și Luca 13: 6–9. Experiențele comune cu privire la podgorii sunt, de asemenea incluse și în 1 Corinteni 9:7. Vița de vie era curățată într-o anumită perioadă a anului, fiind tăiată atât de adânc încât rămânea doar puțin mai mult decât un ciot fără frunze, fără ramuri, care era susținut cu o piatră. Toate ramurile bătrâne erau tăiate și folosite în foc, asigurând combustibil valoros pentru încălzirea casei. După ce creșteau ramurile noi, urma o a doua curățare pentru a îndepărta ramurile mai mici. Acest lucru ajuta ramurile mai mari să producă struguri mai mulți și mai mari. Așa se cultiva vița de vie (Deuteronom 28:39).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Vița și mlădițele (Ioan 15:4-8)

• Conectat și roditor (v. 4-5)
• Tăiat sau uscat (v. 6-8)

2. Domnul și prietenii Lui (Ioan 15:9-17)

• Ascultare cu dragoste și bucurie (v. 9-11)
• Dragoste măreață și sacrificială (v. 12-14)
• Mesagerii aleși (v. 15-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce am putea face practic pentru a ne întări legătura cu vița? 
• Există o viță care nu este adevărata viță. Ați putea da exemple de astfel de vițe false? De ce sunt acestea periculoase? Vezi Matei 7:15, 2 Corinteni 11:12-14, 26, Galateni 2:4, 2 Petru 2:1-3 și 1 Ioan 4:1-3
• Ce ar trebui să se schimbe în viața sau gândirea noastră ca să ne considerăm prietenii Domnului Isus și nu slujitorii Săi? Vezi Exodul 33:11, Isaia 41:8, Ioan 11:11 și Iacov 2:23

APLICAȚIE PRACTICĂ

Imaginează-ţi o ramură de măr care s-a rupt și a căzut dintr-un pom. Să presupunem că aceasta avea deja pe ea câteva mere aproape ajunse la maturitate. Ce se va întâmpla în curând cu ramura? Dar cu merele? Ar schimba cu ceva situaţia, dacă am picta merele cu vopsea roşu aprins? Să presupunem că am uda pământul din jurul ei sau chiar i-am pune o soluţie fertilizatoare. Ar face ramura şi alte mere, dacă i-am înfige codiţa în pământ? Şi atunci, de ce legătura cu trunchiul (cu viţa) este esenţială pentru ramură (mlădiţă)?

Tu cum rămâi în Isus? Ce înseamnă aceasta? Ce ar trebui să schimbi în viaţa ta, pentru a face din aceasta o experienţă zilnică? Ce practici şi ce obiceiuri pe care le cultivi în prezent fac astfel încât rămânerea ta în El să fie mai dificilă?

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 13:1-15, 34-35 VERSETUL DE AUR: Ioan 13:15

Apoi, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. – Ioan 13:5

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim modul în care Domnul Isus și-a arătat dragostea Lui față de ucenici în timpul Cinei celei de taină. Să înțelegem legătura dintre dragoste și slujire.  

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Ioan a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Domnului Isus. Domnul a avut încredere suficientă în el pentru a o încredința pe Maria, mama lui, în grija sa la cruce (Ioan 19: 26-27). Tradiția bisericii spune că ulterior Ioan s-a mutat în marea cetate Efes, luând-o pe Maria cu el. Acolo a slujit mulți ani, murind cândva între anii 95 și 100. Exilul său în Patmos este de asemenea bine cunoscut (Apocalipsa 1: 9). Există cinci cărți din Biblie scrise de Ioan: Evanghelia după Ioan, 1-3 Ioan și Apocalipsa. Celelalte trei Evanghelii sunt numite Evanghelii sinoptice, deoarece împărtășesc o mare parte din aceeași perspectivă (așa cum se arată în cantitatea de material împărtășit). Evanghelia lui Ioan e diferită pentru că are un conținut distinct. Ea fost scrisă după celelalte trei, probabil între anii 90 și 94, deși s-au sugerat atât date anterioare, cât și ulterioare. Toate cele patru Evanghelii includ o relatare a Cinei celei de taină, dar cea mai veche descriere care a supraviețuit este cea a Apostolului Pavel. El a împărtășit o descriere a cinei, așa cum a înțeles-o de la Domnul (1 Corinteni 11: 23a), la aproximativ 25 de ani de la evenimentul propriu-zis. În timp ce relatările din Matei 26: 17-30; Marcu 14: 12–26; Luca 22: 7–39; și 1 Corinteni 11: 23b – 26 sunt similare, modul în care Ioan înregistrează evenimentul este cu totul diferit. Ioan nu pune pe primul loc pâinea și vinul, așa cum fac ceilalți apostoli, iar în loc de aceste elemente, Ioan include două lucruri pe care celelalte relatări le omit. Primul dintre aceste două este conținutul lecției noastre de astăzi. Al doilea reprezintă aproape cinci capitole din învățătură Domnului Isus și o rugăciune îndelungată (Ioan 13-17), în mare parte material unic care nu se găsește nicăieri altundeva în Noul Testament.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Picioare curate (Ioan 13:1-11)

• Iubirea (v. 1)
• Trădarea (v. 2)
• Spălarea (v. 3-11)

2. Vieți curate (Ioan 13:12-15, 34-35)

• Slujirea (v. 12-15)
• Iubirea (v. 34-35)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă să iubești pe cineva până la capăt (v.1)? Te-a iubit vreodată cineva în felul acesta? Ai iubit tu pe cineva așa? Cum ai putea în mod practic să iubești pe cineva până la capăt?
• Dragostea demonstrată de Domnul Isus în acest pasaj este într-adevăr deosebită. A slujit, din dragoste, știind că va muri foarte curând. A slujit, din dragoste, chiar și pe cel care știa că-l va trăda. Cum putem să învățăm să slujim și noi așa, din dragoste?
• La v. 15 Domnul Isus spune că ne-a dat o pildă ca să facem și noi cum a făcut El. La ce se referă? Ne poruncește el să ne spălăm picioarele unii altora, sau se referă la ceva mult mai măreț și important?
• În secolul 1, spălarea picioarelor era un obicei necesar pentru igiena zilnică pentru că nu se prea purtau șosete și pantofi ca astăzi. Ce echivalent am putea avea astăzi la spălarea picioarelor? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Lumea noastră este atât de strâmbă şi de pervertită de păcat, încât totul este invers, chiar dacă acest invers pare a fi deocamdată situaţia normală şi logică. Cui i se pare normal astăzi să fie servitorul şi nu cel servit? Viaţa aceasta nu o avem tocmai pentru a fi cei dintâi, pentru a deveni bogaţi şi pentru a fi aşteptaţi şi slujiţi de alţii? Nu este mirare că, la ultima cină, Isus a spălat picioarele ucenicilor. El ştia că orice cuvinte ar fi folosit nu ar fi putut să le arate ce înseamnă să fii „mare” înaintea lui Dumnezeu mai bine decât faptul că El a spălat picioarele unora care nu erau vrednici să-I sărute Lui picioarele. Avem multe de învățat din lecția aceasta. Domnul să ne ajute să-i urmăm exemplul. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 13:1-13 VERSET DE AUR: 1 Corinteni 13:13

Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.– 1 Corinteni 13:13

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim despre descrierea dragostei așa cum a prezentat-o apostolul Pavel și să explicăm de ce e esențială dragostea ca să ne putem folosi darurile spirituale și să trăim ca niște oameni duhovnicești. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Corintul a fost un oraș important din Grecia antică. Apostolul Pavel a petrecut 18 luni în acel oraș în a doua sa călătorie misionară, în ciuda opoziției dure de acolo (Fapte 18: 1-17). Scriind 1 Corinteni din Efes în jurul anului 56 d.Hr., în timp ce se afla în a treia sa călătorie misionară, Pavel a abordat o varietate de aspecte și probleme care apăruseră în biserica din Corint în absența sa. Multe probleme ale bisericii par să fi fost înrădăcinate în mândrie, care mergea mână în mână cu impresia de superioritate spirituală. Unii s-au gândit că sunt superiori pentru că s-au identificat cu un anumit lider (1 Corinteni 1–4). Unii s-au gândit că sunt scutiți de a respecta valori morale (1 Corinteni 5–7). Unii s-au gândit că sunt superiori din cauza alimentelor pe care le mâncau sau nu (1 Corinteni 8-10). Unii credeau că fiind superiori față de alți creștini, puteau neglija nevoile altora (1 Corinteni 11). Problema darurilor spirituale a fost, de asemenea, o problemă la Corint în acest context. Multe persoane din biserica primară au fost împuternicite de Duhul Sfânt să îndeplinească sarcini importante, inclusiv manifestări miraculoase, cum ar fi profeția (exemplu: Fapte 21: 8–9) și vorbirea în limbi (exemplu: 10: 44–46). 1 Corinteni 12 începe cu o lungă secțiune despre mândria și aroganța care pătrunseseră în biserică prin utilizarea, ca o ironie, chiar a darurilor spirituale. Această discuție continuă în capitolul 14, dar în mijlocul ei Pavel se oprește pentru a oferi un singur răspuns, simplu și concis la toate întrebările corintienilor: iubiți-vă unii pe alții. Dragostea, înțeleasă corect, va oferi o perspectivă corectă pentru orice altceva, unificând biserica și ajutându-i pe credincioși să-L glorifice pe Cristos împreună.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dragostea contează (1 Corinteni 13:1-3)

• Când ne folosim darurile (v. 1-2)
• Când aducem jertfe (v. 3)

2. Dragostea lucrează (1 Corinteni 13:4-7)

• Ce face dragostea (v. 4a)
• Ce nu face dragostea (v. 4b-6)
• Fără excepții (v. 7)

3. Dragostea durează (1 Corinteni 13:8-13)

• Când darurile se termină (v. 8)
• Atunci când îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu (v. 9-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare creșterea în cunoștința lui Cristos e corelată cumva de creșterea noastră în dragoste? De ce? Cum am putea să ajutăm pe un nou credincios să înțeleagă această corelație?
• E posibil ca uneori expresia dragostei noastre să fie înțeleasă greșit ca lipsă de dragoste. Ce am putea face pentru a evita astfel de situații? Vezi 1 Corinteni 5, 2 Tesaloniceni 3:10 și 1 Timotei 1:20, 5:9-10
• Ce discipline spirituale am putea folosi pentru a ne asigura că faptele noastre de dragoste rămân strâns legate de adevărul Scripturii? Vezi Efeseni 4:15, 1 Petru 1:22

APLICAȚIE PRACTICĂ

Din perspectiva lumii, dragostea nu este un ingredient esențial în utilizarea darurilor. O donație financiară mare îi ajută pe cei nevoiași, chiar dacă donatorul dă banii pur și simplu pentru a economisi la impozitele pe venit. Un învățător poate preda o lecție puternică, care să schimbe vieți, chiar dacă învățătorul dorește doar să atragă atenția asupra lui însuși. Din perspectiva lui Dumnezeu, aceste eforturi nu au nicio valoare pentru persoana care-și folosește darul, deoarece nu o face dintr-un motiv potrivit. Ideea centrală în creștinism pentru înțelegerea lui Dumnezeu este că El este iubitor. Acest lucru devine real pentru noi atunci când avem o relație cu el. Dumnezeu nu este un Creator absent. Dumnezeu, așa cum a fost El revelat prin Domnul Isus, ne iubește într-un mod personal. Dragostea lui Dumnezeu nu se bazează pe meritele noastră. Iubirea lui este forța călăuzitoare în tot ceea ce face Dumnezeu și trebuie să fie forța călăuzitoare în viața oricui dorește cu adevărat să-l slujească. Acest lucru nu este opțional.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 10:25-37  VERSETE DE AUR: Luca 10:36-37

„Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.” – Luca 10:36-37

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm ce înțelege Domnul Isus prin termenul „aproapele” și să explicăm importanța modului în care Domnul Isus vrea să schimbe atenția de la legalism la adevărata ascultare.

CONTEXTUL LECȚIEI

În Evanghelia sa, Luca relatează viața și lucrarea Domnului Isus în trei secțiuni majore: (1) evenimente din Galileea și din împrejurimi (Luca 4: 14–9: 50); (2) Domnul Isus în drum spre Ierusalim (9: 51–19: 44); și (3) evenimentele din ultima săptămână a Domnului Isus la Ierusalim (19: 45-24: 53). Evanghelia lui Luca este unică în secțiunea sa centrală, care începe cu puțin timp înainte de textul lecției noastre. Majoritatea pildelor găsite în Luca se află în această secțiune, prima fiind pilda din textul nostru. O temă principală a lucrării Domnului Isus în Iudeea a fost dragostea lui Dumnezeu pentru cei pierduți și slabi: păcătoșii (exemplu: Luca 15), cei excluși din societate (exemplu: 14: 15–24), samaritenii și săracii (exemplu: 16: 19–31 ). Învățăturile complet contraculturale ale Domnului Isus din lecția de săptămâna trecută, Luca 6: 27-36, ne-au provocat să ne iubim chiar și dușmanii. Textul de astăzi ne cheamă încă o dată să practicăm dragostea incluzivă. În pasajul imediat precedent textului nostru (10: 1-24), Domnul Isus a trimis pe 70 dintre ucenicii săi să proclame, prin cuvânt și faptă, că „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” (10: 9) . Atât Domnul Isus cât și cei 70 de emisari s-au bucurat de puterea lui Dumnezeu care a lucrat prin ei (10: 17–21). Înainte de pasajul lecției noastre, Domnul Isus a vorbit cu cei 70 de ucenici la încheierea misiunii lor (Luca 10: 17–20). Deși unii comentatori consideră interacțiunea Domnului Isus cu acest „învățător al legii” (10:25) ca o întrerupere a discuției sale cu ucenicii, ora și locul exact al acestei relatări nu sunt specificate. Această pildă apare numai în Evanghelia după Luca, dar subiectul și locația ei sunt similare cu textele găsite în Matei și Marcu. Matei 22: 34–40 și Marcu 12: 28–34 sunt în mod clar paralele între ele, dar legătura cu Luca este mai puțin sigură. Evenimentul din textul lui Luca pare a fi un incident separat care se referă la aceeași temă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Întrebări (Luca 10:25-29)

• Despre viața veșnică (v. 25-28)
• Despre aproapele nostru (v. 29)

2. Pilde (Luca 10:30-35)

• Victima (v. 30)
• Doi potențiali eroi (v. 31-32)
• Adevăratul erou (v. 33-35)

3. Învățătură (Luca 10:36-37)

• Scurt rezumat (v. 36-37a)
• Trimitere (v. 37b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există situații în care creștinii ar trebui să pună întrebări despre cine trebuie ajutat și cine nu merită asta? Care sunt aceste situații? Vezi Matei 5:45, 10:16, 2 Tesaloniceni 3:10, 1 Timotei 5:3-12, 2 Ioan 9-11, 3 Ioan 5-8
• Compasiunea poate fi de două feluri: compasiune ce reacționează (vede o nevoie și ajută) sau compasiune proactivă(care anticipează o nevoie și se implică înainte de a apărea). Care este tipul de compasiune în care ar trebui să se implice mai mult biserica noastră? De ce? În ce fel putem face asta?
• Mulți dintre noi, cei care folosim acest manual de școală duminicală, ne aflăm în diaspora, printre străini. În situația noastră, a unei biserici române între străini (americani, francezi, germani, italieni, spanioli), cine este aproapele nostru? Este el numai dintre români, sau și dintre ceilalți? De ce? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Du-te de fă şi tu la fel, i-a zis Isus. Învăţătorul Legii spusese cel ce şi-a făcut milă era aproapele celui ce căzuse. Domnul Isus a răspuns: Du-te şi fă şi tu la fel. Cu alte cuvinte, dacă vrei să cunoşti adevărata stare de a fi aproapele cuiva, du-te şi modelează-ţi purtarea după aceea a samariteanului. Aceasta este natura reală a adevăratei religii (vezi Mica 6,8 și Iacov 1,27). Semenii noştri au nevoie să simtă strângerea unei mâni calde şi comuniunea unei inimi plină de duioşie. Dumnezeu îngăduie ca să venim în contact cu suferinţa şi nenorocirea pentru a ne socate din egoismul nostru. Pentru propriul nostru bine veşnic trebuie să practicăm adevărata împreună-simţire cu aproapele nostru ori de câte ori avem prilejul (Evrei 13,2).