Romanian Baptist Association of USA and Canada

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 4:32-37; 5:1-11 VERSETUL DE AUR: Faptele Apostolilor 4:32

Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.– Faptele Apostolilor 4:32

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre practicile credincioșilor din biserica din secolul unu și, în contrast, să ne amintim despre istoria lui Anania și Safira.

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca și cartea Faptele Apostolilor au fost scrise de același autor, Luca, medicul și însoțitorul lui Pavel (Coloseni 4:14). Primul volum, Evanghelia după Luca, relatează istoria vieții și lucrării Domnului Isus: nașterea, slujirea, răstignirea și învierea Sa. Cel de-al doilea volum, Faptele Apostolilor, prezintă istoria bisericii din secolul I, care începe în Ierusalim și se încheie cu sosirea lui Pavel în capitala imperială, Roma. Studiem cartea Faptele Apostolilor pentru a înțelege natura bisericii încă de la început. Făcând acest lucru, sperăm să înțelegem mai bine intențiile Domnului Isus pentru biserica sa, așa cum s-au desfășurat prin faptele apostolilor săi de încredere și, astfel, să înțelegem mai bine cum ar trebui să fie biserica astăzi. Din Fapte înțelegem misiunea principală a bisericii: să propovăduiască Evanghelia „până la marginile pământului” (Fapte 1: 8). Aflăm că acest imperativ de a predica vestea bună despre Domnul Isus trebuie să reziste la batjocură (exemplu: 2:13), la îndoieli (exemplu: 3: 11–12) și chiar la persecuție (exemplu: 4: 1–3). Cu toate acestea, biserica din secolul I din Ierusalim a avut parte de probleme. S-a confruntat cu probleme de succesiune a conducerii (Fapte 1: 15–26). A avut provocări organizaționale (6: 1–6). Chiar și iubita părtășie a suferit datorită unor probleme de necinste în tranzacții financiare (Fapte 5: 1–11). 

Așa cum biserica a fost unită în devotamentul său față de Domnul, în același fel exista unitate în dorința de a arăta dragoste unii altora prin slujire. Scopul credincioșilor era să-și împărtășească averile, astfel încât nimeni să nu sufere de sărăcie (Fapte 2: 44–45). Au împărțit tot ce au avut. Aceasta nu înseamnă că au predat toți banii, bunurile și proprietățile conducătorilor bisericii și au trăit o viață complet comunitară. În schimb, toată lumea a dat cu generozitate ca să se poată îngriji de ce care erau în nevoi. Ei știau din lege că Dumnezeu dorește să „nu existe oameni săraci dintre voi” (Deuteronom 15: 4).

Această comunitate iubitoare și unită le-a permis apostolilor să își continue predicarea puternică, fără griji nejustificate. Cu răstignirea încă proaspătă în mintea locuitorilor Ierusalimului, apostolii predicau învierea lui… Isus. Necredincioșii puteau să vadă o comunitate unită prin dragoste unul pentru celălalt și să audă un mesaj care avea puterea să le schimbe viețile.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Generozitate (Fapte 4:32-37)

• Unitate în scop (v. 32-35)
• Exemple de dărnicie (v. 36-37)

2. Decepție (Fapte 5:1-11)

• Plan făcut în familie (v. 1-2)
• Satana și Anania (v. 3-6)
• Duhul și Safira (v. 7-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Citind în Fapte 2:44-45, apoi 4:32-35, apoi 6:1-6 și apoi 1 Timotei 5:3-16 vedem schimbări progresive în nevoile de adunare ale bisericii. Care sunt acestea și în ce fel se pot aplica și bisericii noastre?
• Barnaba era poreclit și fiul mângâierii, sau al încurajării, o reflecție a caracterului său. El și-a câștigat această poreclă prin vorbele și faptele sale mângâietoare. Oare avem și noi în biserica noastră frați și surori care merită astfel de nume ce reflectă slujirea lor pentru cei din jurul lor? Ce ar trebui să facem ca să avem mai mulți fii și fiice ale mângâierii printre noi?
• Anania și Safira sunt exemple negative în lecția de astăzi. Care sunt câteva principii de dărnicie pe care le învățăm din lecția aceasta? Cum ne ajută aceste principii să ne regândim propriul model de dărnicie? Vezi Luca 3:11, 18:22

APLICAȚIE PRACTICĂ

Deși este posibil să nu înțelegem exact toate lucrările Duhul Sfânt în biserică și prin biserică, activitatea bisericii este o treabă serioasă. Credința și frauda nu pot coexista. Din acest motiv, atunci când lăsăm Duhul să ne conducă, vom fi cu adevărat darnici precum Barnaba, nu vicleni și înșelători ca Anania și Safira. Minciuna și furtul în biserică, la fel ca orice alte păcate tolerate, o pot distruge și trebuie tratate cu severitate. Însuși gândul de a face o faptă bună doare pentru a primi laude din partea oamenilor încalcă spiritul de dragoste ce trebuie să caracterizeze o biserică. Așa cum ne-a învățat Domnul Isus, atunci când dăm bani pentru săraci, lucrul acesta ar trebui să fie atât de secret încât mâna noastră stângă nu știe despre banii pe care mâna noastră dreaptă îi pune în coșul de colectă (Matei 6: 3). Când cedăm inimile noastre Duhului Sfânt și-L lăsăm pe El să ne conducă, știm că El vede faptele noastre și le binecuvântează (6: 4).

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 3:11-24 VERSETUL DE AUR: 1 Ioan 3:24

Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. – 1 Ioan 3:24

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm care sunt câteva moduri în care Domnul Isus și-a chemat ucenicii să demonstreze dragoste pentru frații și surorile lor de credință și să explicăm ce a vrut să spună Domnul Isus când a afirmat că lumea îi va urî pe credincioșii creștini. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Cele trei scrisori ale lui Ioan au fost scrise probabil în același timp cu Evanghelia după Ioan, în anii 80 sau 90 după Cristos. Epistolele reflectă o relație personală cu cititorii, ca un păstor care scrie turmei sale. Într-adevăr, surse creștine timpurii indică faptul că apostolul Ioan a părăsit Ierusalimul și regiunea sa natală din Galileea pentru a se stabili în orașul Efes. Pavel a întemeiat biserica din Efes la mijlocul anilor 50 în a treia sa călătorie misionară (Fapte 19: 1–22). Orașul devenise un centru al activității creștine, iar acest lucru a fost consolidat prin sosirea lui Ioan la 15-20 de ani după Pavel. La data scrierii lui 1 Ioan, apostolul slujea ca păstor pentru Efeseni de mai bine de un deceniu. Ioan a scris în calitate de stâlp al bisericii, probabil ultimul dintre cei 12 apostoli încă în viață. 1 Ioan conține o gamă largă de subiecte care rezumă învățăturile apostolului și sfaturile pentru „copiii săi iubiți”, creștinii din Efes. Epistolele lui Ioan abordează facțiuni din interiorul și din afara bisericii din Efes, care începuseră răspândească multe învățături false (exemple: 1 Ioan 2:18, 22; 4: 3). dintre aceste învățături false combătute de Ioan amintim negarea adevăratei umanități a Domnului Isus (și, prin urmare, efectul ispășitor al morții Lui, negarea realității păcatului în viața învățătorilor bisericii și a siguranței mântuirii pentru credincioși, așa cum a propovăduit Domnul Isus. Ioan a scris această epistolă și datorită acestor învățători falși, care au fost cunoscuți sub numele de gnostici. Printre altele, gnosticii spuneau că nu contează cu adevărat dacă o persoană are moralitate sau dragoste – atât timp cât avea „cunoștințe secrete”. Pentru a combate această învățătură falsă, Ioan a subliniat interconectarea credinței corecte, a acțiunilor corecte și a dragostei corecte. Altfel spus, implicarea corectă a capului, mâinilor și inimii. Copilul lui Dumnezeu trebuie să creadă adevărul lui Dumnezeu, să asculte poruncile lui Dumnezeu și să iubească pe frații și surorile sale în Cristos. Ioan a arătat că astfel de amenințări la adresa credinței trebuie tratate cu fermitate și fără compromis, însă cu un spirit de dragoste. Creștinii nu pot întoarce ura și abuzul cu mai multă ură și abuz. Chiar și în cele mai controversate relații, dragostea trebuie să prevaleze. Cu siguranță acest lucru s-a aplicat însuși lui Ioan, ale cărui învățături au fost atacate de acești eretici. Probabil că cititorii săi originali au martori oculari la răspunsul dat de Ioan acestor eretici, iar dacă acesta ar fi fost dat altfel decât în dragoste, mesajul lui 1 Ioan nu ar fi avut nicio valoare. Ioan a demonstrat că dacă avem dreptate  și „umblăm în [adevăr]” (3 Ioan 3), putem aduce multă încredere în relația noastră cu oricine. Aceasta nu este aroganță sau elitism, ci tărie de caracter care nu depinde de aprobarea celorlalți pentru bunăstarea personală.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Exemplul lui Cain (1 Ioan 3:11-15)

• Plin de dragoste încă de la început (v. 11)
• Lipsit de viață ca un criminal (v. 12-15)

2. Jertfa Domnului Isus (1 Ioan 3:16-18)

• Să-l imităm pe Domnul Isus (v. 16)
• Să demonstrăm dragostea (v. 17-18)

3. Testul credinței (1 Ioan 3:19-24)

• Din inimă (v. 19-22)
• Din fapte (v. 23-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce exemple de personaje biblice vă inspiră mai mult să acționați în dragoste: exemplele pozitive, cei care au trăit în dragoste, ca Domnul Isus, sau cele negative, precum Cain? De ce?
• Ce ar trebui să facem practic pentru a respinge ura descrisă în 1 Ioan 2:9, 11, 3:15 și să îmbrățișăm ura descrisă în Luca 14:26? 
• Cu toții știm versetul din Ioan 3:16. Însă versetul din 1 Ioan 3:16 e la fel de important și de minunat. Care e însă diferența dintre cele două? Ce implicații are acest lucru asupra noastră?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Ioan ne întreabă dacă îl iubim pe Dumnezeu. El insistă că nu putem să pretindem că-L iubim pe Dumnezeu dacă urâm alte persoane. În plus, nu putem pretinde să iubim alți oameni fără dovezi în acest sens. Are dragostea față Dumnezeu din inimile ca rezultat acte de bunătate față de ceilalți? Ura și mânia din inima lui Cain au dus la crima pe care a comis-o, o reflecție urâtă, dar adevărată a realității din inima sa. Inima plină de dragoste a Domnului Isus a dus la jertfa de bunăvoie a Mielului lui Dumnezeu pentru a îndepărta păcatul lumii (Ioan 1:29), aceeași lume pe care Ioan o avertizează că îi va urî pe ucenicii Domnului Isus (1 Ioan 3:13). Paradoxul este profund, dar Domnul Isus ne-a demonstrat dragostea Lui. În timp ce noi eram dușmanii Lui, el a murit pentru noi (Romani 5: 8-10). Ce dezvăluie viața noastră despre secretele inimilor noastre?

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 15:4-17 VERSETUL DE AUR: Ioan 15:5

Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. – Ioan 15:5

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățăturile Domnului Isus despre dragostea pentru dușmani și să le analizăm prin contrast cu principiile societății noastre de rezolvare a conflictelor. De asemenea, să găsim metode de a ne exprima dragostea față de toți oamenii, mai ales față de dușmanii noștri. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ioan 15 se află în centrul Discursului de adio (Ioan 13-17), o serie de discursuri și o rugăciune făcute de Domnul Isus în timpul ultimei cine. În general, această secțiune conține material unic la Ioan printre Evanghelii (vezi contextul lecției precedente). Domnul Isus vorbește despre dragoste reciprocă, folosind ilustrații agricole. Viticultura reprezenta un element foarte important al agriculturii în lumea antică. În Biblie, Noe este primul cultivator de struguri (Geneza 9:20), iar oamenii au apreciat fructul viței de vie încă de atunci. Fructele astfel produse au devenit o sursă de susținere pe tot parcursul anului, mulți dintre strugurii recoltați fiind transformați în stafide și în vin pentru consumul ulterior (vezi 2 Samuel 16: 1). Una dintre descrierile deosebit de frumoase ale țării promise au fost viile sale productive (Deuteronom 6: 10–11; 8: 7–10). Viile au fost o prezență comună în toată Galileea, Samaria și Iudeea în zilele Domnului Isus. În afară de textul de astăzi, el a mai folosit ilustrații de felul acesta în pildele sale (Matei 20: 1-16, 21: 28–32, 33–39 și Luca 13: 6–9. Experiențele comune cu privire la podgorii sunt, de asemenea incluse și în 1 Corinteni 9:7. Vița de vie era curățată într-o anumită perioadă a anului, fiind tăiată atât de adânc încât rămânea doar puțin mai mult decât un ciot fără frunze, fără ramuri, care era susținut cu o piatră. Toate ramurile bătrâne erau tăiate și folosite în foc, asigurând combustibil valoros pentru încălzirea casei. După ce creșteau ramurile noi, urma o a doua curățare pentru a îndepărta ramurile mai mici. Acest lucru ajuta ramurile mai mari să producă struguri mai mulți și mai mari. Așa se cultiva vița de vie (Deuteronom 28:39).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Vița și mlădițele (Ioan 15:4-8)

• Conectat și roditor (v. 4-5)
• Tăiat sau uscat (v. 6-8)

2. Domnul și prietenii Lui (Ioan 15:9-17)

• Ascultare cu dragoste și bucurie (v. 9-11)
• Dragoste măreață și sacrificială (v. 12-14)
• Mesagerii aleși (v. 15-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce am putea face practic pentru a ne întări legătura cu vița? 
• Există o viță care nu este adevărata viță. Ați putea da exemple de astfel de vițe false? De ce sunt acestea periculoase? Vezi Matei 7:15, 2 Corinteni 11:12-14, 26, Galateni 2:4, 2 Petru 2:1-3 și 1 Ioan 4:1-3
• Ce ar trebui să se schimbe în viața sau gândirea noastră ca să ne considerăm prietenii Domnului Isus și nu slujitorii Săi? Vezi Exodul 33:11, Isaia 41:8, Ioan 11:11 și Iacov 2:23

APLICAȚIE PRACTICĂ

Imaginează-ţi o ramură de măr care s-a rupt și a căzut dintr-un pom. Să presupunem că aceasta avea deja pe ea câteva mere aproape ajunse la maturitate. Ce se va întâmpla în curând cu ramura? Dar cu merele? Ar schimba cu ceva situaţia, dacă am picta merele cu vopsea roşu aprins? Să presupunem că am uda pământul din jurul ei sau chiar i-am pune o soluţie fertilizatoare. Ar face ramura şi alte mere, dacă i-am înfige codiţa în pământ? Şi atunci, de ce legătura cu trunchiul (cu viţa) este esenţială pentru ramură (mlădiţă)?

Tu cum rămâi în Isus? Ce înseamnă aceasta? Ce ar trebui să schimbi în viaţa ta, pentru a face din aceasta o experienţă zilnică? Ce practici şi ce obiceiuri pe care le cultivi în prezent fac astfel încât rămânerea ta în El să fie mai dificilă?

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 13:1-15, 34-35 VERSETUL DE AUR: Ioan 13:15

Apoi, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. – Ioan 13:5

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim modul în care Domnul Isus și-a arătat dragostea Lui față de ucenici în timpul Cinei celei de taină. Să înțelegem legătura dintre dragoste și slujire.  

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Ioan a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Domnului Isus. Domnul a avut încredere suficientă în el pentru a o încredința pe Maria, mama lui, în grija sa la cruce (Ioan 19: 26-27). Tradiția bisericii spune că ulterior Ioan s-a mutat în marea cetate Efes, luând-o pe Maria cu el. Acolo a slujit mulți ani, murind cândva între anii 95 și 100. Exilul său în Patmos este de asemenea bine cunoscut (Apocalipsa 1: 9). Există cinci cărți din Biblie scrise de Ioan: Evanghelia după Ioan, 1-3 Ioan și Apocalipsa. Celelalte trei Evanghelii sunt numite Evanghelii sinoptice, deoarece împărtășesc o mare parte din aceeași perspectivă (așa cum se arată în cantitatea de material împărtășit). Evanghelia lui Ioan e diferită pentru că are un conținut distinct. Ea fost scrisă după celelalte trei, probabil între anii 90 și 94, deși s-au sugerat atât date anterioare, cât și ulterioare. Toate cele patru Evanghelii includ o relatare a Cinei celei de taină, dar cea mai veche descriere care a supraviețuit este cea a Apostolului Pavel. El a împărtășit o descriere a cinei, așa cum a înțeles-o de la Domnul (1 Corinteni 11: 23a), la aproximativ 25 de ani de la evenimentul propriu-zis. În timp ce relatările din Matei 26: 17-30; Marcu 14: 12–26; Luca 22: 7–39; și 1 Corinteni 11: 23b – 26 sunt similare, modul în care Ioan înregistrează evenimentul este cu totul diferit. Ioan nu pune pe primul loc pâinea și vinul, așa cum fac ceilalți apostoli, iar în loc de aceste elemente, Ioan include două lucruri pe care celelalte relatări le omit. Primul dintre aceste două este conținutul lecției noastre de astăzi. Al doilea reprezintă aproape cinci capitole din învățătură Domnului Isus și o rugăciune îndelungată (Ioan 13-17), în mare parte material unic care nu se găsește nicăieri altundeva în Noul Testament.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Picioare curate (Ioan 13:1-11)

• Iubirea (v. 1)
• Trădarea (v. 2)
• Spălarea (v. 3-11)

2. Vieți curate (Ioan 13:12-15, 34-35)

• Slujirea (v. 12-15)
• Iubirea (v. 34-35)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă să iubești pe cineva până la capăt (v.1)? Te-a iubit vreodată cineva în felul acesta? Ai iubit tu pe cineva așa? Cum ai putea în mod practic să iubești pe cineva până la capăt?
• Dragostea demonstrată de Domnul Isus în acest pasaj este într-adevăr deosebită. A slujit, din dragoste, știind că va muri foarte curând. A slujit, din dragoste, chiar și pe cel care știa că-l va trăda. Cum putem să învățăm să slujim și noi așa, din dragoste?
• La v. 15 Domnul Isus spune că ne-a dat o pildă ca să facem și noi cum a făcut El. La ce se referă? Ne poruncește el să ne spălăm picioarele unii altora, sau se referă la ceva mult mai măreț și important?
• În secolul 1, spălarea picioarelor era un obicei necesar pentru igiena zilnică pentru că nu se prea purtau șosete și pantofi ca astăzi. Ce echivalent am putea avea astăzi la spălarea picioarelor? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Lumea noastră este atât de strâmbă şi de pervertită de păcat, încât totul este invers, chiar dacă acest invers pare a fi deocamdată situaţia normală şi logică. Cui i se pare normal astăzi să fie servitorul şi nu cel servit? Viaţa aceasta nu o avem tocmai pentru a fi cei dintâi, pentru a deveni bogaţi şi pentru a fi aşteptaţi şi slujiţi de alţii? Nu este mirare că, la ultima cină, Isus a spălat picioarele ucenicilor. El ştia că orice cuvinte ar fi folosit nu ar fi putut să le arate ce înseamnă să fii „mare” înaintea lui Dumnezeu mai bine decât faptul că El a spălat picioarele unora care nu erau vrednici să-I sărute Lui picioarele. Avem multe de învățat din lecția aceasta. Domnul să ne ajute să-i urmăm exemplul. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 13:1-13 VERSET DE AUR: 1 Corinteni 13:13

Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.– 1 Corinteni 13:13

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim despre descrierea dragostei așa cum a prezentat-o apostolul Pavel și să explicăm de ce e esențială dragostea ca să ne putem folosi darurile spirituale și să trăim ca niște oameni duhovnicești. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Corintul a fost un oraș important din Grecia antică. Apostolul Pavel a petrecut 18 luni în acel oraș în a doua sa călătorie misionară, în ciuda opoziției dure de acolo (Fapte 18: 1-17). Scriind 1 Corinteni din Efes în jurul anului 56 d.Hr., în timp ce se afla în a treia sa călătorie misionară, Pavel a abordat o varietate de aspecte și probleme care apăruseră în biserica din Corint în absența sa. Multe probleme ale bisericii par să fi fost înrădăcinate în mândrie, care mergea mână în mână cu impresia de superioritate spirituală. Unii s-au gândit că sunt superiori pentru că s-au identificat cu un anumit lider (1 Corinteni 1–4). Unii s-au gândit că sunt scutiți de a respecta valori morale (1 Corinteni 5–7). Unii s-au gândit că sunt superiori din cauza alimentelor pe care le mâncau sau nu (1 Corinteni 8-10). Unii credeau că fiind superiori față de alți creștini, puteau neglija nevoile altora (1 Corinteni 11). Problema darurilor spirituale a fost, de asemenea, o problemă la Corint în acest context. Multe persoane din biserica primară au fost împuternicite de Duhul Sfânt să îndeplinească sarcini importante, inclusiv manifestări miraculoase, cum ar fi profeția (exemplu: Fapte 21: 8–9) și vorbirea în limbi (exemplu: 10: 44–46). 1 Corinteni 12 începe cu o lungă secțiune despre mândria și aroganța care pătrunseseră în biserică prin utilizarea, ca o ironie, chiar a darurilor spirituale. Această discuție continuă în capitolul 14, dar în mijlocul ei Pavel se oprește pentru a oferi un singur răspuns, simplu și concis la toate întrebările corintienilor: iubiți-vă unii pe alții. Dragostea, înțeleasă corect, va oferi o perspectivă corectă pentru orice altceva, unificând biserica și ajutându-i pe credincioși să-L glorifice pe Cristos împreună.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dragostea contează (1 Corinteni 13:1-3)

• Când ne folosim darurile (v. 1-2)
• Când aducem jertfe (v. 3)

2. Dragostea lucrează (1 Corinteni 13:4-7)

• Ce face dragostea (v. 4a)
• Ce nu face dragostea (v. 4b-6)
• Fără excepții (v. 7)

3. Dragostea durează (1 Corinteni 13:8-13)

• Când darurile se termină (v. 8)
• Atunci când îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu (v. 9-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare creșterea în cunoștința lui Cristos e corelată cumva de creșterea noastră în dragoste? De ce? Cum am putea să ajutăm pe un nou credincios să înțeleagă această corelație?
• E posibil ca uneori expresia dragostei noastre să fie înțeleasă greșit ca lipsă de dragoste. Ce am putea face pentru a evita astfel de situații? Vezi 1 Corinteni 5, 2 Tesaloniceni 3:10 și 1 Timotei 1:20, 5:9-10
• Ce discipline spirituale am putea folosi pentru a ne asigura că faptele noastre de dragoste rămân strâns legate de adevărul Scripturii? Vezi Efeseni 4:15, 1 Petru 1:22

APLICAȚIE PRACTICĂ

Din perspectiva lumii, dragostea nu este un ingredient esențial în utilizarea darurilor. O donație financiară mare îi ajută pe cei nevoiași, chiar dacă donatorul dă banii pur și simplu pentru a economisi la impozitele pe venit. Un învățător poate preda o lecție puternică, care să schimbe vieți, chiar dacă învățătorul dorește doar să atragă atenția asupra lui însuși. Din perspectiva lui Dumnezeu, aceste eforturi nu au nicio valoare pentru persoana care-și folosește darul, deoarece nu o face dintr-un motiv potrivit. Ideea centrală în creștinism pentru înțelegerea lui Dumnezeu este că El este iubitor. Acest lucru devine real pentru noi atunci când avem o relație cu el. Dumnezeu nu este un Creator absent. Dumnezeu, așa cum a fost El revelat prin Domnul Isus, ne iubește într-un mod personal. Dragostea lui Dumnezeu nu se bazează pe meritele noastră. Iubirea lui este forța călăuzitoare în tot ceea ce face Dumnezeu și trebuie să fie forța călăuzitoare în viața oricui dorește cu adevărat să-l slujească. Acest lucru nu este opțional.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 10:25-37  VERSETE DE AUR: Luca 10:36-37

„Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.” – Luca 10:36-37

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm ce înțelege Domnul Isus prin termenul „aproapele” și să explicăm importanța modului în care Domnul Isus vrea să schimbe atenția de la legalism la adevărata ascultare.

CONTEXTUL LECȚIEI

În Evanghelia sa, Luca relatează viața și lucrarea Domnului Isus în trei secțiuni majore: (1) evenimente din Galileea și din împrejurimi (Luca 4: 14–9: 50); (2) Domnul Isus în drum spre Ierusalim (9: 51–19: 44); și (3) evenimentele din ultima săptămână a Domnului Isus la Ierusalim (19: 45-24: 53). Evanghelia lui Luca este unică în secțiunea sa centrală, care începe cu puțin timp înainte de textul lecției noastre. Majoritatea pildelor găsite în Luca se află în această secțiune, prima fiind pilda din textul nostru. O temă principală a lucrării Domnului Isus în Iudeea a fost dragostea lui Dumnezeu pentru cei pierduți și slabi: păcătoșii (exemplu: Luca 15), cei excluși din societate (exemplu: 14: 15–24), samaritenii și săracii (exemplu: 16: 19–31 ). Învățăturile complet contraculturale ale Domnului Isus din lecția de săptămâna trecută, Luca 6: 27-36, ne-au provocat să ne iubim chiar și dușmanii. Textul de astăzi ne cheamă încă o dată să practicăm dragostea incluzivă. În pasajul imediat precedent textului nostru (10: 1-24), Domnul Isus a trimis pe 70 dintre ucenicii săi să proclame, prin cuvânt și faptă, că „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” (10: 9) . Atât Domnul Isus cât și cei 70 de emisari s-au bucurat de puterea lui Dumnezeu care a lucrat prin ei (10: 17–21). Înainte de pasajul lecției noastre, Domnul Isus a vorbit cu cei 70 de ucenici la încheierea misiunii lor (Luca 10: 17–20). Deși unii comentatori consideră interacțiunea Domnului Isus cu acest „învățător al legii” (10:25) ca o întrerupere a discuției sale cu ucenicii, ora și locul exact al acestei relatări nu sunt specificate. Această pildă apare numai în Evanghelia după Luca, dar subiectul și locația ei sunt similare cu textele găsite în Matei și Marcu. Matei 22: 34–40 și Marcu 12: 28–34 sunt în mod clar paralele între ele, dar legătura cu Luca este mai puțin sigură. Evenimentul din textul lui Luca pare a fi un incident separat care se referă la aceeași temă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Întrebări (Luca 10:25-29)

• Despre viața veșnică (v. 25-28)
• Despre aproapele nostru (v. 29)

2. Pilde (Luca 10:30-35)

• Victima (v. 30)
• Doi potențiali eroi (v. 31-32)
• Adevăratul erou (v. 33-35)

3. Învățătură (Luca 10:36-37)

• Scurt rezumat (v. 36-37a)
• Trimitere (v. 37b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există situații în care creștinii ar trebui să pună întrebări despre cine trebuie ajutat și cine nu merită asta? Care sunt aceste situații? Vezi Matei 5:45, 10:16, 2 Tesaloniceni 3:10, 1 Timotei 5:3-12, 2 Ioan 9-11, 3 Ioan 5-8
• Compasiunea poate fi de două feluri: compasiune ce reacționează (vede o nevoie și ajută) sau compasiune proactivă(care anticipează o nevoie și se implică înainte de a apărea). Care este tipul de compasiune în care ar trebui să se implice mai mult biserica noastră? De ce? În ce fel putem face asta?
• Mulți dintre noi, cei care folosim acest manual de școală duminicală, ne aflăm în diaspora, printre străini. În situația noastră, a unei biserici române între străini (americani, francezi, germani, italieni, spanioli), cine este aproapele nostru? Este el numai dintre români, sau și dintre ceilalți? De ce? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Du-te de fă şi tu la fel, i-a zis Isus. Învăţătorul Legii spusese cel ce şi-a făcut milă era aproapele celui ce căzuse. Domnul Isus a răspuns: Du-te şi fă şi tu la fel. Cu alte cuvinte, dacă vrei să cunoşti adevărata stare de a fi aproapele cuiva, du-te şi modelează-ţi purtarea după aceea a samariteanului. Aceasta este natura reală a adevăratei religii (vezi Mica 6,8 și Iacov 1,27). Semenii noştri au nevoie să simtă strângerea unei mâni calde şi comuniunea unei inimi plină de duioşie. Dumnezeu îngăduie ca să venim în contact cu suferinţa şi nenorocirea pentru a ne socate din egoismul nostru. Pentru propriul nostru bine veşnic trebuie să practicăm adevărata împreună-simţire cu aproapele nostru ori de câte ori avem prilejul (Evrei 13,2).

TEXTUL LECȚIEI: Luca 6:27-36 VERSETE DE AUR: Luca 6:27-28

„Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” – Luca 6:27-28

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățăturile Domnului Isus despre dragostea pentru dușmani și să le analizăm prin contrast cu principiile societății noastre de rezolvare a conflictelor. De asemenea, să găsim metode de a ne exprima dragostea față de toți oamenii, mai ales față de dușmanii noștri. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Luca 6 conține o relatare a ceea ce a fost numit în mod tradițional Predica din câmpie. De-a lungul anilor, o mare atenție a fost acordată relației dintre Predica din câmpie și Predica de pe munte, din Evanghelia după Matei. Unii comentatori le-au văzut ca fiind versiuni diferite ale aceluiași eveniment. Alții (poate cei mai mulți) au înțeles că sunt independente una de cealaltă. Aceasta pare a fi cea mai bună linie de interpretare și este cea pe care o vom urma aici. Diferențele dintre cele două predici sunt ușor evidente. Una a fost rostită pe un munte (Matei 5:1), cealaltă pe o câmpie (Luca 6:17). Predica de pe câmpie este de aproximativ un sfert din lungimea Predicii de pe munte. Fericirile, care deschid Predica de pe munte (Matei 5:3–11), conțin numai binecuvântări, în timp ce Predica de pe câmpie se deschide cu (mai puține) binecuvântări care sunt urmate de un set de nenorociri (Luca 6: 20-26).

O comparație sumară a textului din Luca 6: 20-49 cu cel din Matei 5-7 va scoate în evidență, de asemenea, elementele comune ale acestor două predici. Ambele predici arată o mare preocupare pentru cei săraci și excluși social (Matei 5: 5, 10; Luca 6: 20–22), ne învață iubirea pentru dușmani (Matei 5: 43–48), centralitatea milosteniei în natura împărăției (exemplu: 5: 7), opoziția față de ipocrizie (exemple: 6: 2, 5, 16; Luca 6:42) și așa mai departe. Faptul că ambele predici tratează aceste teme indică cât de des apar ele în predicarea și slujirea Domnului Isus. În Luca 6, predica urmează imediat după o controversă cu fariseii (Luca 6: 1–11), după care Domnul Isus merge să se roage pe un munte (6:12). Ca și în alte ocazii, rugăciunea profundă precedă un moment semnificativ în lucrarea Domnului Isus (Luca 3: 21–22). Cu această ocazie, rugăciunea a precedat chemarea de către Domnul Isus a celor doisprezece (Luca 6: 13–16). După aceea, Domnul a coborât la câmpie (Luca 6:17).

Când Domnul Isus a început să predice, „privindu-i pe ucenicii săi, el a spus” (Luca 6:20). Cu alte cuvinte, ucenicii – cei care erau deja angajați în cuvânt și faptă să-L urmeze pe Domnul –erau publicul principal pentru ceea ce avea de spus. Au fost prezenți și alții („poporul”, 6:19), dar au ascultat un mesaj adresat credincioșilor, ucenicilor Domnului Isus, și nu în primul rând lor. Acesta este un punct important de luat în considerare în studiul nostru. Domnul Isus descrie natura Împărăției în aceste versete. El a pictat o imagine a comunității pe care o forma în jurul său, a modului său de viață. Acestea încă nu sunt cuvinte îndreptate către străini sau către lume în general. Predica de pe câmpie se deschide cu o serie de binecuvântări și nenorociri (Luca 6: 20–26; vezi mai sus). Acestea subminează și înlocuiesc valorile convenționale ale lumii folosite de  majoritatea ascultătorilor Domnului Isus în viața de zi cu zi. Majoritatea oamenilor, atât atunci, cât și acum, ar spune că oamenii de succes și oamenii care merită cinste și onoare sunt cei bogați și puternici, cei populari și elitele. Domnul Isus spune că nu este așa. Mai degrabă cei săraci și flămânzi, cei persecutați, cei smeriți sunt cu adevărat binecuvântați. Ei vor primi binecuvântări greu de imaginat în Împărăția lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dragoste pentru dușmani (Luca 6:27-30)

• În schimbul urii (v. 27)
• Să binecuvântăm și să ne rugăm (v. 28)

2. Dragoste pentru toți (Luca 6:31-36)

• Standarde mult mai ridicate (v. 31-34)
• Să trăim ca niște copii ai lui Dumnezeu (v. 35-36)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce dușmani au creștinii în general? Vezi Fapte 18:17, 21:32 și 23:2
• Cum putem să ne exprimăm dragostea în mod practic față de dușmanii noștri?
• Suntem chemați să fim generoși și să iertăm datoriile. Ce facem însă în situații ca cea la care se face referire în 2 Tesaloniceni 3:10? Cum procedăm în astfel de situații? Vezi Deuteronom 15:7-8, Psalm 37:21, 26, Proverbe 19:17, 21-26.
• De obicei avem tendința să ne evităm dușmanii. Lecția de astăzi însă ne învață să-i iubim. Nu putem face asta de la distanță. Care ar fi pașii pe care ar trebui să-i urmăm pentru a putea pune în aplicare principiile lecții de azi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Textul de astăzi necesită de fapt foarte puțin comentariu. Nu există probleme textuale sau referințe culturale obscure care trebuie explicate pentru ca cititorul să înțeleagă acest pasaj. Acesta nu este un pasaj dificil de înțeles. Cu toate acestea, pasajul conține învățături extrem de dificil de pus în practică. Acest lucru se datorează faptului că modul de viață descris de Domnul Isus aici contravine fundamental naturii umane: dorința adâncă de răzbunare, de remediere a nedreptății, de respectul față de alții. Având în vedere acest lucru, de obicei, învățăturile Domnului Isus din Predica de pe câmpie sunt considerate impractice sau nerealiste – chiar și printre unii creștini – și se caută modalități de a evita implicațiile cuvintelor Domnului Isus. Cea mai adevărată și cea mai bună aplicație pe care o putem face din cuvintele Domnului Isus este pur și simplu să respingem acest mod de a gândi, deschizând astfel calea pentru ca învățăturile sale despre dragostea față de dușmani să ne modeleze inimile și viețile.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Samuel 19:1-7 VERSETUL DE AUR: 1 Samuel 19:4

Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;.” – 1 Samuel 19:4

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem de ce Ionatan l-a apărat pe David și reacția lui Saul și să explicăm riscurile pe care Ionatan le-a asumat în procesul de reconciliere. 

CONTEXTUL LECȚIEI

1 Samuel este o cronică a tranziţiei lui Israel de la teocraţie la monarhie. Dumnezeu n-a vrut niciodată ca Israelul să aibă un alt împărat în afară de El însuşi. Dorinţa Lui a fost ca să ridice din mijlocul poporului conducători iscusiţi care să se afle întotdeauna sub ordinele Lui. Legea şi Marele Preot ar fi trebuit să reglementeze viaţa poporului în ascultarea lor deplină de Domnul. Dar n-a fost aşa. Israelul s-a depărtat de Dumnezeu, a iubit păcatul şi s-a aplecat spre idolatrie. Lipsiţi de limitările Legii poporul ajunsese fără frâu. Soluţia ar fi fost o întoarcere la Domnul şi la „mărturie”, dar poporul a ales o altă cale: ei i-au cerut lui Samuel să aşeze un împărat peste ei, aşa „cum ou toate neamurile” (1 Sam. 10:3). Cererea lor fusese anticipată de previziunile lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte ce le spusese El prin Moise în Deuteronomul 17:14-20. Poate că într-un fel, bătrânii lui Israel au văzut în acest pasaj nu un avertisment, ci o ultimă portiţă de ieşire din impas pentru viitor. Saul, cel dintâi împărat al Israelului, a fost una dintre cele mai tragice figuri dintre personajele Vechiului Testament. El a început foarte promiţător, însă a cunoscut apoi un declin teribil şi a sfârșit-o ruşinos şi lamentabil. Deasupra întregii lui vieţi a plutit un aer de râvnă amestecat cu neascultare.

David, „lumina ochilor lui Dumnezeu”, a fost una dintre cele mai măreţe personalităţi din toate timpurile. El a îmbogăţit copleşitor de mult istoria socială, militară, religioasă şi culturală a lui Israel. În 1 Samuel ne întâlnim cu David ca băieţel la oi, cântăreț din arfă, purtător de arme, căpetenie în luptă, ginere al împăratului, scriitor neîntrecut de psalmi, împărat uns de Samuel şi… fugar rătăcitor şi nevinovat. Prietenia lui cu Ionatan, fiul lui Saul, este una dintre cele mai frumoase şi mai gingaşe pagini din istoria relaţiilor dintre oameni. Când a fost promovat în fruntea armatei, vitejia şi popularitatea lui printre evrei a stârnit invidia împăratului care s-a hotărât să-l omoare. Saul a încercat de 4 ori acest lucru (1 Sam. 19:10, 15, 20, 21, 23, 24). Dumnezeu avea însă alte planuri cu David şi i-a ocrotit viaţa. Zbuciumul care a caracterizat această perioadă şi urmările lui în maturizarea deosebită a lui David pot fi văzute în conţinutul psalmilor 59 şi 37.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Complotul (1 Samuel 19:1-3)

• Ordinul de execuție (v. 1-2)
• Planul de clemență (v. 3)

2. Mijlocirea (1 Samuel 19:4-5)

• Un trecut exemplar (v. 4-5b)
• O întrebare retorică (v. 5c)

3. Urmarea (1 Samuel 19:6-7)

• Jurământul (v. 6)
• Împăcarea (v. 7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Domnul Isus, în Predica de pe munte, a spus „Fericiți cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). Nu întotdeauna e ușor să faci pace între două persoane, mai ales atunci când acestea nu vor să se împace. Ionatan însă a considerat că a meritat să-și asume acest risc în conflictul dintre tatăl lui, Saul și David, prietenul lui. Care dintre relațiile tare crezi că merită să te implici pentru a aduce pacea? Ce ești dispus să faci pentru asta? Ce crezi că trebuie să facem conform Bibliei? 
• Oare trebuie să așteptăm să ni se ceară să intervenim înainte de a ne implica în medierea unui conflict? Vezi textul din 2 Corinteni 5:18-20, în care se descrie modul în care Dumnezeu a luat inițiativa să ne împace cu El. 
• Ce tipuri de conflicte apar între noi în biserică, și cum trebuie să procedăm pentru a le aplana, pentru a face pace? Dar în familie?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cele trei personaje din lecția de astăzi ilustrează pozițiile în care oamenii se regăsesc chiar și în zilele noastre. Saul era rege, și-și abuza poziția pentru a face rău unei alte persoane. David, cu un statut inferior, a fost victima nevinovată a mâniei sale. Ionatan a fost cel care a riscat apărându-l pe prietenul său. El îi iubea și pe răufăcător și pe victimă și încerca să pună capăt conflictului împăcându-i. Jignirile pot rupe relațiile și pot opri comunicarea. Diferențele de statut, cum ar fi angajatorul-angajat sau părintele-copil, pot îngreuna restabilirea relațiilor. Celui în poziție de autoritate îi este greu să admită că a greșit. Cel cu statut inferior nu se simte în siguranță să-l înfrunte pe cel care greșește. În aceste circumstanțe, împăcarea este practic imposibilă fără un intermediar.

În diferite perioade de conflict, ne putem regăsi în oricare dintre cele trei roluri. Șeful care este surclasat de abilitatea excepțională a unui angajat se poate simți amenințat, devenind gelos între timp. Poate că un astfel de șef va asupri angajatul sau se va asigura că nu beneficiază de avansări sau alte avantaje. Subordonatul șefului s-ar putea să fie nedumerit și să se simtă nedreptățit pentru că el a încercat să-și facă datoria. Cineva care ține cu adevărat atât la șef, cât și la angajat și în care ambii au încredere, poate fi în măsură să-i împace și să rezolve conflictul dintre ei. 

Trebuie subliniat faptul că Ionatan, împăciuitorul, era și el subordonat lui Saul atât ca fiu, cât și ca supus al regelui. Provocarea curajoasă și respectuoasă a lui Ionatan asupra propriului său tată și rege servește ca model pentru noi în gestionarea conflictelor.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 45:1-8, 10-15 VERSETUL DE AUR: Geneza 45:5

Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. – Geneza 45:5

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim momentul în care Iosif și-a dezvăluit identitatea fraților săi și să explicăm importanța modului în care Iosif a înțeles planul lui Dumnezeu când a încercat să-și încurajeze frații. De asemenea să învățăm cum putem să arătăm dragoste și iertare celor din jurul nostru. 

CONTEXTUL LECȚIEI

În lecția anterioară am discutat despre prima călătorie a fraților lui Iosif în Egipt. Deși s-au întors cu alimente, inevitabil acestea s-au terminat, iar frații au fost nevoiți din nou să meargă în Egipt. Știau însă că nu se pot întoarce fără Beniamin. Iacov însă a fost încă foarte reticent în a-i permite lui Beniamin să plece. În cele din urmă, după ce Iuda a garantat siguranța lui Beniamin și și-a asumat responsabilitatea în cazul în care Beniamin nu se va întoarce, Iacov s-a răzgândit (43: 1-14). Când frații au ajuns în Egipt, au vorbit mai întâi cu ispravnicul lui Iosif despre argintul pe care îl găsiseră în sacii lor. El i-a asigurat că toate sunt în regulă (Geneza 43: 19–23a). Mai târziu, după ce Iosif l-a eliberat pe Simeon (43: 23b) și i-a hrănit pe frați (43: 31–34), i-a trimis înapoi în Canaan cu mai multe provizii. Dar, de asemenea, i-a spus ispravnicului său să pună argintul fiecăruia în sacul fiecăruia și, în plus, să pună cupa specială a lui Iosif în sacul lui Beniamin (44: 1-2). După plecarea fraților săi, Iosif și-a trimis ispravnicul să-i prindă din urmă și să-i acuze că au luat paharul lui Iosif. Când cupa a fost descoperită în sacul lui Beniamin, frații și-au rupt hainele în disperare și s-au întors în Egipt (Geneza 44: 3-13). După ce Iosif le-a spus fraților săi că Beniamin va trebui să rămână în Egipt, Iuda a mijlocit pentru Beniamin și l-a rugat pe Iosif să nu-l oprească pentru că tatăl lor ar muri (Geneza 44: 17–34). Iuda a acționat complet diferit de modul în care îl tratase pe Iosif cu câțiva ani înainte (37: 26–27).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dezvăluirea identității (Geneza 45:1-8)

• Toată lumea afară! (v. 1-2)
• Dezvăluirea adevărului (v. 3)
• Încurajarea fraților săi (v.4-8)

2. Iosif trimite un mesaj tatălui său (Geneza 45:10-13)

• Să vină în Egipt (v. 10-11)
• Să vadă că el trăiește (v. 12)
• Să vadă slava lui (v. 13)

3. Iosif își arată dragostea (Geneza 45:14-15)

• Față de Beniamin (v. 14)
• Față de frații lui (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce credeți despre farsa orchestrată de Iosif cu paharul de argint? În ce circumstanțe poate fi ea justificată având în vedere că Dumnezeu interzice minciuna? Vezi Exodul 20:16, Proverbe 6:16-17.
• Cum putem distinge între ceea ce Dumnezeu îngăduie și lucrurile cauzate de El?
• În ce circumstanțe ar trebui să ne ascundem sentimentele? De ce? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Imaginează-ți că ești în fața Domnului Isus, care te cheamă să te apropii, așa cum Iosif le-a spus fraților săi să se apropie de el (Geneza 45: 4). Domnul Isus spune: „Eu sunt Isus, pe care l-ai răstignit. Păcatele tale sunt motivul pentru care mi-am dat viața ca jertfă pe cruce. Dar nu-ți face probleme. Vreau să te iert, nu să te condamn. ” Domnul Isus chiar spune acest lucru. 

Cuvintele lui Iosif despre scopul superior al lui Dumnezeu în viețile noastre, sunt similare cu situația Domnului Isus. Oamenii L-au omorât pentru că voiau să-i oprească influența în lume, să-i demoralizeze pe ucenicii săi și să distrugă mișcarea începută El. Dar Dumnezeu și-a făcut marea lucrare de izbăvire prin cruce și mormântul gol. După cum a spus Petru mulțimii adunate în Ziua Cincizecimii: „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.” (Fapte 2: 23-24). Mântuirea este cu adevărat un dar al harului lui Dumnezeu (Efeseni 2: 8–9). Trebuie să fie primit ca atare, fără condiții. Nu-ți face procese de conștiință pentru păcatul tău. Pocăiește-te și, ca frații lui Iosif, trebuie să accepți iertarea.