Romanian Baptist Association of USA and Canada

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 1:1-11 VERSETUL DE AUR: Iacov 1:5

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” – Iacov 1:5

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm ezitarea ca obstacol în calea primirii înțelepciunii de la Dumnezeu și să explicăm legătura dintre lipsa de înțelepciune și „nehotărâre” și/sau „nestatornicie” (Iacov 1:8).

CONTEXTUL LECȚIEI

Conform tradiției, autorul acestei epistole este Iacov, fratele vitreg al Domnului Isus (Galateni 1:19). Domnul Isus și Iacov au crescut într-o familie numeroasă (Marcu 6:3). Frați Domnului Isus, inclusiv Iacov, nu au crezut în Domnul Isus în timpul vieții Lui (Ioan 7:3-5), însă după coborârea Duhului Sfânt au crezut (Fapte 1:14). Pavel menționează faptul că Iacov l-a văzut pe Cristosul cel înviat (1 Corinteni 15:3-7). 

Cronologia nu este foarte clară, dar se pare că în jurul deceniului al patrulea al primului secol, Iacov a devenit conducătorul bisericii din Ierusalim. Rolul lui Iacov nu este precizat cu exactitate, dar Pavel menționează numele lui în asociere cu apostolii cel puțin o dată (Galateni 1:19). Pavel îl descrie, de asemenea, ca fiind unul din „stâlpii” bisericii (2:9); Iacov a fost conducătorul unui grup format din apostoli și bătrâni (prezbiteri) (Fapte 15). 

Acest lucru este și mai semnificativ când ne aducem aminte cât de important era Ierusalimul pentru primii creștini, care proveneau în majoritate din poporul Israel. Biserica din Ierusalim era mai mult decât una dintre biserici; era biserica mamă. Ce se întâmpla acolo afecta întreaga biserică (Fapte 15:4, 22-29). Vedem impactul lui Iacov asupra bisericii din primul secol în descrierea Consiliului de la Ierusalim, unde el a avut cuvântul decisiv asupra chestiunii discutate (15:13-21). Acest consiliu a avut loc în anul 51 dC.

Pe baza detaliilor care ne sunt cunoscute, se pare că epistola lui Iacov a fost scrisă în deceniul al cincilea, ceea ce înseamnă că este una din primele cărți din Noul Testament. 

Structural, acestei epistole îi lipsesc multe dintre elementele tipice ale scrisorilor antice, pe care le întâlnim în epistolele lui Pavel. Scrisoarea începe cu introducerea obișnuită, care conțin numele autorului, destinatarii și salutările. Lipsesc secțiunile de mulțumire (o caracteristică a epistolelor lui Pavel, Romani 1:8-10), partea principală a scrisorii și încheierea (Romani 16). 

Epistola trece de la un subiect la altul, revenind în mod repetat la câteva subiecte proeminente. Printre acestea: încercările (Iacov 1:2-4), înțelepciunea (1:5-8) și bogăția (1:9-11). 

Perspectiva asupra vieții creștine este una iudaică. Acest lucru este evident prin faptul că autorul citează sau face referințe la Vechiul Testament de cel puțin zece ori. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Trecerea prin încercări (Iacov 1:1-4)

• Salutări (v. 1)
• Încercarea credinței (v. 2-4)

2. Căutarea înțelepciunii (Iacov 1:5-8)

• Un dar de la Dumnezeu (v. 5)
• Îndoiala nestatornică (v. 6-8)

3. Relația cu bogăția (Iacov 1:9-11)

• Starea de jos și starea de sus (v. 9-11)
• Vestejirea (v. 10b-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Puteți descrie câteva modalități prin care conducătorii bisericii pot să-și exercite autoritatea dată de Dumnezeu fără a face acest lucru într-un mod dictatorial?
• Cum diferă aceste modalități de exercitare a autorității în contextul bisericii și în contextul familiei?
• Cum putem să ne pregătim pentru încercările credinței noastre, care sunt inevitabile?
• Ce putem face pentru ca aceste încercări să nu fie doar situații pe care le îndurăm ci să devină oportunități de creștere spirituală?
• Ce trebuie să facem când recunoaștem îndoiala în viața noastră?
• Cum putem transmite învățătura lui Iacov unei persoane înstărite în așa fel încât să nu condamnăm bogăția în sine?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Prima parte a epistolei lui Iacov este semnificativă pentru studiul întregii epistole. În această introducere sunt prezentate trei teme, pe care le vom studia în următoarele câteva săptămâni. Aceste teme sunt: realitatea încercărilor, nevoia de înțelepciune și realitatea bunăstării economice. 

Încercările cu care ne confruntăm ne aduc în situația de a-i cere lui Dumnezeu înțelepciune. Mai mult decât orice, Iacov accentuează nevoia pe care o avem de a avea înțelepciunea lui Dumnezeu și inabilitatea noastră de a trăi vieți pline de credință fără această înțelepciune.

Textul ne spune clar că această căutare a înțelepciunii nu se poate face cu o inimă împărțită; doar atunci când Îl căutăm de Dumnezeu cu toată inima suntem transformați după voia Lui. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 14:1-14 VERSETUL DE AUR: Ioan 14:6

„Domnul Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” – Ioan 14:6

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm o reacție neînțeleaptă la afirmația Domnului Isus, să prezentăm răspunsul înțelept al Domnului Isus la această reacție și să identificăm o modalitate practică de a ne întări dedicarea de a-L urma pe Domnul Isus într-o cultură dominată de mediile de socializare.

CONTEXTUL LECȚIEI

Dintre cele patru evanghelii, Ioan este cea mai deosebită. Toate evangheliile Îl prezintă la unison pe Domnul Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Mesia. În relatarea evangheliei, Matei, Marcu și Luca surprind de multe ori aceleași întâmplări, care sunt descrise de multe ori folosind cuvinte asemănătoare. Evanghelia lui Ioan are mai puține elemente comune cu celelalte trei evanghelii, în schimb oferind multe învățături care nu se regăsesc niciunde altundeva. El ne prezintă conversații extinse dintre Domnul Isus și oponenții Săi, precum și dintre Domnul Isus și ucenicii Săi. Aceste conversații ne prezintă perspectiva asupra identității și misiunii Domnului Isus ca Fiu divin al lui Dumnezeu care a devenit om.

Ioan face legătura dintre aceste conversații și minunile făcute de Domnul Isus, pe care el le numește „semne” (Ioan 4:48; 20:30; etc.) pentru a sublinia faptul că ele confirmă identitatea și misiunea Domnului Isus. 

Textul lecției de azi se află în apropierea capitolelor în care Ioan se concentrează asupra cuvintelor și faptelor Domnului Isus din seara dinaintea răstignirii (Ioan 13-18). O bună parte din aceste relatări conțin învățăturile date în mod privat ucenicilor. La finalul acestor învățături, Domnul Isus s-a rugat pentru ucenicii Lui, cerându-I Tatălui ca ei să fie uniți, așa cum El și Tatăl sunt una.  

STRUCTURA LECȚIEI

1. Domnul Isus prezintă calea (Ioan 14:1-4)

• Aveți credință (v. 1)
• Urmați pe Fiul (v. 2-4)

2. Cum putem cunoaște calea (Ioan 14:5-7)

• Întrebarea lui Toma (v. 5)
• „Eu sunt”…răspunsul (v. 6, 7)

3. Detalii despre cale (Ioan 14:8-14)

• Cererea lui Toma (v. 8)
• Una cu Tatăl (v. 9, 10)
• Lucrările lui Domnul Isus (v. 11)
• Lucrările mai mari făcute de credincioși (v. 12-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să înlocuim îngrijorarea cu încrederea?
• Cum putem răspunde la ideea că o sigură cale de mântuire este o perspectivă prea îngustă și că sunt mai multe căi de a ajunge în cer?
• Folosind doar exemple din viața Domnului Isus, cum L-am putea descrie pe Dumnezeu Tatăl unui necredincios?
• Pentru ce lucruri trebuie sau nu trebuie să ne rugăm, în funcție de motivele pentru care cerem (Iacov 4:3)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În Domnul Isus din Nazaret Îl vedem cu adevărat pe Dumnezeu Tatăl! Pe deplin divin, și pe deplin uman, Domnul Isus a vorbit și a acționat cu autoritatea care Îi aparține doar lui Dumnezeu. Din acest motiv ucenicii Lui au ajuns să înțeleagă că Dumnezeu a fost prezent în Domnul Isus. 

Dumnezeul întrupat în Domnul Isus este răbdător, așa cum Domnul Isus a fost răbdător cu ucenicii Lui. El este drept, așa cu Domnul Isus e drept, atât cu cei puternici, cât și cu cei slabi. El este îndurător, generos și milostiv, așa cum Domnul Isus și-a dat viața pentru cei nevrednici, chiar și pentru dușmanii Lui. A-L cunoaște pe Domnul Isus înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu. A-L respinge pe Domnul Isus, înseamnă a-L respinge pe Dumnezeu. A urma calea înțelepciunii lui Dumnezeu înseamnă a urma calea Domnului Isus, înseamnă a iubi și sluji așa cum a făcut și El. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 6:1-6 VERSETUL DE AUR: Marcu 6:2, 3

„Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.” – Marcu 6:2, 3

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm motivele pentru care respingerea Domnului Isus din Nazaret de către oameni a fost o dovadă de lipsă de înțelepciune, de asemenea să explicăm răspunsul Domnului Isus față de respingere și să ne ajute să identificăm și să schimbăm o tendință personală adânc înrădăcinată de a respinge înțelepciunea divină.  

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia lui Marcu este cea mai scurtă dintre cele patru relatări ale vieții lui Domnul Isus din Noul Testament. Autorul se concentrează asupra faptelor extraordinare ale Domnului Isus, ceea ce scoate la iveală contrastul dintre credința unora și lipsa de credință a altora.

Marcu își începe evanghelia cu bucuria provocată de vindecarea făcută de Domnul Isus (Marcu 1:21-34, 40-45), dar curând după aceea, vedem conducătorii religioși care se opun cuvintelor și faptelor Domnului Isus (3:1-6). Când s-au confruntat cu o situație periculoasă, cei doisprezece ucenici aleși de Domnul Isus (3:13-19) nu au dat dovadă de credință (4:35-41).

În contextul în care răspunsurile la lucrarea Lui au fost foarte diverse, Domnul Isus spune pilda seminței care cade pe diferite tipuri de pământ (Marcu 4:1-9). Răspunsurile diferite reprezintă diferite răspunsuri față de vestea bună a lui Dumnezeu (4:10-20). Textul de astăzi prezintă experiența trăită de Domnul Isus în locul unde a crescut (textele paralele sunt Matei 13:53-58 și Luca 4:16-30). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Plecarea spre casă (Marcu 6:1)

• Călătoria (v. 1a)
• Însoțitorii (v. 1b)

2. Vecinii se întreabă (Marcu 6:2, 3)

• Informații noi (v. 2)
• Informații vechi (v. 3)

3. Domnul Isus împiedicat (Marcu 6:4-6)

• Ca un profet (v. 4)
• Lipsa oportunității (v. 5)
• Fără limite (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce pregătiri putem face ca să ne asigurăm că interacțiunea noastră cu cei cu care am crescut este una pozitivă?
• Cum putem să răspundem la întrebarea „Cu ce te ocupi?” astfel încât persoana care întreabă să nu aibă prejudecăți legate de profesia pe care o ai?
• În ce context este benefic să menționăm profesia pe care o avem, sau am avut-o, pentru înaintarea Evangheliei (Fapte 23:6)?
• Cum putem să răspundem la întrebarea „De unde ești?” astfel încât persoana care întreabă să nu aibă prejudecăți legate de locul unde ai crescut?
• În ce context este benefic să menționăm locul unde ne-am născut pentru înaintarea Evangheliei (Fapte 21:39)?
• Când te găsești într-un mediu ostil, cum știi când trebuie să stai tare pe poziție și când trebuie să renunți (Matei 7:6; Marcu 6:11; Fapte 8:1b; 16:36, 37; și 18:9-11)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Întrebarea pe care ne-o punem în urma textului de azi este: Îl acceptăm noi pe Domnul Isus așa cum este sau trăim cu impresia că ar trebui să fie altfel?

De multe ori așteptăm ca Dumnezeu să lucreze în mod grandios. Totuși, Domnul Isus din Nazaret a fost umil. Înțelepciunea lui Dumnezeu se manifestă și azi, ca și atunci, prin oameni de rând care vestesc evanghelia celor din jurul lor, printr-un grup restrâns care se adună pentru rugăciune și studiu biblic, prin slujirea altora, făcută în numele Domnului Isus, care de multe ori rămâne neobservată, prin dăruirea sacrificială care asigură supraviețuirea materială și spirituală a celor în nevoi.  

De multe ori cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu nu pot să creadă că oameni cu un nivel de inteligență mediu, cu mijloace materiale limitate și lipsiți de putere lumească, pot face lucrarea lui Dumnezeu. Perspectiva lor reflectă, în mod tragic, percepția celor din Nazaret, care nu l-au crezut pe Domnul Isus. 

Dumnezeu își întrupează înțelepciunea în oameni cât se poate de obișnuiți, prin care Își continuă lucrarea pentru împărăția Sa.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Eclesiastul 3:1, 7b; Luca 2:39-52

VERSETUL DE AUR: Luca 2:40

„Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.” – Luca 2:40

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie elementele principale ale vizitei copilului Isus la templu și să arate faptul că neconformarea lui Isus față de așteptări a fost justificată prin natura și chemarea sa unică. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Eclesiastul, una din cărțile de înțelepciune din Vechiul Testament, explorează înțelepciunea colectivă a vremii și locului unde a fost scrisă. Întrebarea principală la care încearcă să răspundă este: „Care este sensul vieții?”. „Învățătorul”, alter ego-ul lui Solomon, oscilează între principii sănătoase privind trăirea cu înțelepciune și descurajarea personală provocată de concluzia că „totul este deșertăciune și goană după vânt” (2:17). La final, concluzia la care ajunge este că scopul vieții umane este să ne aducem aminte de Creatorul nostru înainte ca viața să se fi scurs fără rost (12:1).

Din cele patru evanghelii, doar Matei și Luca ne relatează istoria nașterii Domnului Isus și doar Luca include un episod din copilăria Lui. Cronologic, acesta este prezentat imediat după relatarea nașterii lui Isus și Ioan Botezătorul. 

Luca prezintă ambele nașteri ca fiind componente vitale ale planului lui Dumnezeu, având o legătură strânsă între ele, așa cum și lucrările făcute de cei doi la maturitate urmau să fie strâns legate între ele. Caracterul unic al Domnului Isus este evident încă de la început (Luca 1:32, 35; 2:11). Pe măsură ce istoria vieții lui se desfășoară, vedem că Domnul Isus este mai mare decât orice alt om pentru că El are natura și autoritatea lui Dumnezeu (Matei 28:18; Filipeni 2:6). Prin Domnul Isus, Dumnezeu a venit în lume ca să-și elibereze poporul Său (Ioan 1:1, 9-14). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Înțelepciune la vremea potrivită (Eclestiastul 3:1, 7b)

• În toate lucrurile (v. 1)
• În vorbire (v. 7b)

2. Înțelepciune în situații excepționale (Luca 2:39-52)

• O sărbătoare obișnuită (v. 39-42)
• O călătorie întreruptă (v. 43-48)
• O cuvântare precoce (v. 49, 50)
• Revenirea la obișnuit (v. 51, 52)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care este problema cu care te confrunți mai des: să îți dai seama când să nu vorbești sau să recunoști situațiile când trebuie să vorbești? 
• În ce situație este indicat să lași o persoană să se confrunte cu o problemă în loc să sari imediat în ajutor sau să îi dai răspunsul? De ce? Este diferită situația la copii, spre deosebire de adulți?
• Din perspectiva versetul din Luca 2:49, care sunt prioritățile pe care trebuie să le adoptăm sau să le ajustăm?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cum putem pricepe ceva care este fundamental diferit de orice alt lucru pe care l-am cunoscut sau experimentat? Eclesiastul vorbește de caracterul ciclic al vieții, arătând că este nevoie de înțelepciune pentru a înțelege împrejurările în care trăim. Luca ne arată caracterul unic al lui Isus prin faptul că sfidează înțelepciunea convențională a acestor cicluri, prin însuși faptul că a vobit în templu la vârsta de 12 ani. Cuvintele Domnului Isus constituie prima revelație divină, într-o perioadă din viața lui când caracterul unic al identității sale începea să se contureze. 

Dumnezeu ne cheamă să-I fim credincioși și să umblăm în părtășie cu El în aspectele banale ale vieții de zi cu zi. El nu lucrează întotdeauna într-un mod supranatural și neașteptat. Cu toate acestea, de multe ori voia lui Dumnezeu poate fi complet opusă așteptărilor convenționale. Noi trebuie să ne așteptăm ca lumea să ne critice atunci când nu ne conformăm așteptărilor ei, atunci când urmarea pașilor Domnului Isus ne duce pe căi neașteptate.  

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Matei 11:7-19 VERSETUL DE AUR: Matei 11:19

„A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: ‘Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!’ Totuşi Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.” – Matei 11:19

SCOPUL LECȚIEI: Să prezinte felul în care l-a descris Domnul Isus pe Ioan Botezătorul și să explice modul în care generația pe care o critică Domnul Isus a dat dovadă de lipsă de înțelepciune în felul în care i-au judecat atât pe Domnul Isus, cât și pe Ioan.  

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia lui Matei prezintă viața, moartea și învierea Domnului Isus. De multe ori autorul își îndreaptă atenția asupra modalităților surprinzătoare prin care Dumnezeu și-a îndeplinit promisiunile față de Israel. 

De exemplu, ne-am aștepta ca împăratul trimis de Dumnezeu să fie bine primit. Realitatea însă este că Domnul Isus a fost primit cu ostilitate încă de mic copil (Matei 2:13; 21:45, 46; 27:20). Domnul Isus îi avertizează pe ucenicii Lui că și ei vor avea parte de aceeași soartă (10:14-25; 34-36). 

Vedem aceeași ostilitate în arestarea și moartea lui Ioan Botezătorul (Matei 14:1-12), care prefigurează răstignirea Domnului Isus (26:1-5, 14-16; 27:32-44). Acest apogeu al opoziției față de înțelepciunea lui Dumnezeu a fost chiar mijlocul prin care Dumnezeu și-a împlinit înțelepciunea, pentru că Domnul Isus nu a murit doar ca o victimă nevinovată, ci ca jertfă de bună voie și vrednică pentru păcatele omenirii (20:28, 26:28). 

Într-un episod anterior lecției de azi, vedem că nici Ioan Botezătorul nu a putut înțelege pe deplin înțelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu. El L-a anunțat pe Domnul Isus ca fiind regele promis și a văzut semnul prin care Dumnezeu L-a confirmat pe Domnul Isus ca fiind Fiul Său preaiubit (Matei 3:13-17); cu toate acestea, după ce a fost arestat, Ioan a trimis mesageri la Domnul Isus ca să-L întrebe dacă El era regele promis. Domnul Isus i-a confirmat că El era cu adevărat cel ce urma să vină (Matei 11:4, 5). 

Reacția lui Ioan poate fi explicată fie prin îndoială, fie prin faptul că și-a pierdut răbdarea. Ce ne spune acest lucru despre Ioan? Înseamnă oare că a eșuat în misiunea lui de profet al lui Dumnezeu?

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ioan Botezătorul (Matei 11:7-15)

• O trestie, un reprezentant împărătesc (v. 7, 8)
• Un profet, un mesager (v. 9-15)

2. Această generație (Matei 11:16-19)

• Ca niște copilași (v. 16, 17)
• Ca niște neînțelepți (v. 18, 19)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Analizând Matei 15:12-14 și 17:27, în ce situații credeți că ofensa provocată de un mesaj care nu este compatibil cu așteptările culturale ar putea face mai mult rău decât bine? 
• Care este cel mai important lucru pe care putem să îl facem săptămâna aceasta pentru a ne asigura că mesajul Evangheliei este primit favorabil în cercul nostru de influență?
• Ținând cont de 1 Corinteni 12:12-31, cum credeți că ar fi diferit răspunsul nostru față de cel al altor creștini?
• Ce putem face ca să ne asigurăm că nu ne pierdem „auzul” spiritual?
• În ce situații este potrivit să reacționăm ca  Pavel în Fapte 18:6 când mesajul pe care îl aducem este respins? De ce?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dacă avem așteptarea ca înțelepciunea lui Dumnezeu să fie acceptată de toată lumea, Noul Testament ne arată că realitatea este altfel. Evanghelia a provocat întotdeauna discordie. Domnul Isus a fost primit cu credință de mulți dar și cu opoziție, uneori chiar violentă, de alții. Înțelepciunea lui Dumnezeu îi atrage pe unii, pentru că reprezintă răspunsul la cele mai adânci nevoi personale. Pe de altă parte, este respinsă de alții pentru că reprezintă le subminează autodeterminarea. 

Cei care se așteptau ca împărăția să vină cu putere militară și politică, l-au văzut pe Domnul Isus ca fiind opusul unui rege trimis de Dumnezeu. Pentru cei care se așteptau ca Dumnezeu să pună capăt injustiției și suferinței, idea Domnului Isus cu privire la Împărăția lui Dumnezeu părea absurdă. Dar pentru cei cu urechi de auzit și ochi de văzut, Domnul Isus aduce împlinirea tuturor profețiilor divine și răspunsul la toate nevoile umane. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Proverbele 9:1–6, 8–10, 13–18 VERSETUL DE AUR: Proverbele 9:6

“Lăsați prostia și veți trăi, și umblați pe calea priceperii!” — Proverbele 9:6

SCOPUL LECȚIEI: Să rezumăm cele două stiluri de viață reprezentate de cele două femei; să comparăm și să contrastăm îndemnurile celor două femei.

CONTEXTUL LECȚIEI

Odată cu lecția de azi încheiem studiul nostru din Cartea Proverbele. Textul de bază este din ultimul capitol al părții introductive a Cărții (capitolele 1 la 9). Aici Înțelepciunea (personificată printr-o femeie) pledează pentru a fi acceptată – și urmată zi de zi – de către cei ce asculta sau citesc 

Începând cu capitolul 10, întâlnim în mod deosebit proverbe scurte și sfaturi care acoperă o gamă largă de teme, adesea punând în contrast viața trăită în înțelepciune, visa vis de o viață trăită în nebunie.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Locuința înțelepciunii (Proverbele 9:1-6)

• Pregătirile (v. 1-2)
• Invitația (v. 3-6)

2. Calea înțelepciunii (Proverbele 9:8-10)

• Acceptarea învățăturii (v. 8-9)
• Frica de Domnul (v. 10)

3. Locuința nebuniei (Proverbele 9:13-18)

• Femeia gălăgioasă (v. 13)
• Locuința nebuniei (v. 14)
• Ispitirea (v. 15-17)
• “Darurile” ei (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce ar trebui să schimbăm în felul nostru de trai pentru a reduce din “zgomotele” care ne împiedică să auzim chemarea Înțelepciunii? Ce proceduri de responsabilitate reciprocă (accountability) am putea implementa în acest sens?
• Ce fel de relații ar trebui să rupem pentru a evita influențele negative din viața noastră? Cum se potrivește răspunsul nostru cu textele din Matei 28:19-20; Ioan 3:16; și 1 Corinteni 5:9-10?
• Ce fel de schimbări ar trebui să facem pentru a-i încuraja pe frați/surori să ne atragă atenția asupra lucrurilor pe care le avem de schimbat în noi (critică constructivă)? Avem de învățat ceva de la lume aici? Faptele Ap. 5:34-39; 1 Corinteni 2:6-7; 10:20-21; Coloseni 2:23; și Iacov 3:13-16
• Cum am putea descrește volumul “nebuniei” din jurul nostru, fără a impieta asupra dreptului altora de a-și exprima opiniile? Comparând Proverbele 9:3 și 9:14, care sunt “înălțimile cetății” de unde se propagă înțelepciunea și nebunia în jurul nostru?

APLICAȚII PRACTICE

• Lecția din această zi ne prezintă că lucrurile esențiale legate de viață și de veșnicie se reduc la o singură alegere. Psalmul 1 se încheie prezentând acest contrast: “Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire.” (Psalmul 1:6). Profetul Ezechiel a stăruit de oamenii din zilele lui să se întoarcă de la calea ce ducea la moarte și, astfel, să trăiască (Ezechiel 18:23, 32). Toate acestea sunt întărite de învățătura lui Isus cu privire la calea bună care duce la viață și calea rea care duce la moarte (Matei 7:13-14), învățătura cu privire la cei doi constructori (7:24-27), și cele două grupări de la judecata de pe urmă.
• În toată Cartea Proverbele, cele 2 alegeri sunt prezentate: înțelepciunea pe de o parte și nebunia, de cealaltă. Urmarea înțelepciunii duce la viață (Proverbele 9:6), iar urmarea nebuniei duce la moarte (9:18). Lecția de azi din Proverbele 9 folosește ilustrația a două locuințe și a două gazde, pentru a ne prezenta alegerea pe care trebuie să o facem. Această alegere se aseamănă cu alegerea pe care Moise a pus-o înaintea Israeliților: “Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta” (Deuteronomul 30:19). Mai târziu, Iosua le-a prezentat aceeași alegere: cui vor să slujească, unor dumnezei străini, sau adevăratului Dumnezeu (Iosua24:15)? Atunci și acum, opțiunile sunt aceleași; nu poți alege ambele răspunsuri.
• În ciuda afirmațiilor multora, că sunt mai multe căi înspre viață, prin diferite religii (unele contradictorii), Scriptura ne învață că există o sigură posibilitate. Isus este singura cale înspre viață (Ioan 14:6); orice altă cale duce spre moarte. Din acest motiv, răspunsul pe care îl dăm Evangheliei este crucial. El este diferența dintre viață și moarte.
• Lecția noastră ne prezintă două case, dar una se va prăbuși. Sunt două ospețe, dar mâncărurile la unul dintre ele este otravă. Două gazde amabile fac invitații, dar una este înșelătoare. Responsabilitatea alegerii este a noastră: în care casă intrăm, la care masă ne ospătăm, și care dintre invitații o acceptăm. Să facem o alegere înțeleaptă!

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Proverbele 8:8-14, 17-21 VERSETUL DE AUR: Proverbele 8:10-11

“Primiți mai degrabă învățăturile mele decât argintul, și mai degrabă știința decât aurul scump. Căci înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele, și niciun lucru de preț nu se poate asemui cu ea.” — Proverbele 8:10-11

SCOPUL LECȚIEI: Să ne prezinte binecuvântările înțelepciunii care vine de sus; să înțelegem că binecuvântările înțelepciunii de la Dumnezeu depășesc cu mult beneficiile bogățiilor lumii acesteia; să aducem o persoană înaintea Domnului, și să cerem înțelepciune și călăuzire în viața acelei persoane.

CONTEXTUL LECȚIEI

Înțelepciunea era deosebit de prețuită în Orientul Apropiat antic. Majoritatea popoarelor aveau oameni înțelepți în poziții de autoritate în guvern, prețuiți pentru înțelepciunea lor. (Vezi de exemplu: Exodul 7:11; 1 Împărați 4:30-31, 34; Ieremia 18:18; Daniel 1:19-20). Vechiul Testament de asemenea menționează femei înțelepte (de exemplu: 2 Samuel 14:2; 20:16). Oamenii care ocupau aceste poziții de conducere în societate erau considerați deosebit de înțelepți.

Înțelepciunea, așa cum este ea descrisă în cartea Proverbele, nu este limitată la o anumită categorie socială. Ea este la dispoziția oricui dorește să o aibă ca ghid și să o pună în aplicare, indiferent de statutul social. Cartea Proverbele ne descrie patru animale pe care le numește “dintre cele mai înțelepte” (Proverbele 30:24-28). Aceste animale nu sunt supra inteligente, însă au unele abilități practice care le ajută să supraviețuiască și să prospere. Înțelepciunea care ne-o oferă Dumnezeu în Scriptură ne poate fi folositoare în același mod. Înțelepciunea, deci, este mult mai mult decât o inteligență dezvoltată. Această cunoștință practică ne ghidează pe drumul vieții, prin această lume stricată și păcătoasă – învățându-ne cum să ne purtăm, cum să vorbim, și cum să reacționăm în diferite situații.

Lecția din această zi din Cartea Proverbe continuă să ne îndemne să urmăm cărarea înțelepciunii, care are la temelie frica de Domnul. Aceste principii se regăsesc în primele 9 capitole ale Cărții. În aceste capitole, Înțelepciunea este personificată printr-o femeie care îi îndeamnă pe ascultători. (Vezi Proverbele 1:20-22; 8:4-36; 94-6). Adversara Înțelepciunii este o femeie ispititoare numită Nebunia, ale cărei vorbe amăgitoare duc la dezastru. Înțelepciunea ne este prezentată ca fiind cea care strigă și care își înalță glasul (Proverbele 8:1; vezi și 1:22-23). La fel ca în Proverbele 1:21, Înțelepciunea vorbește din locuri publice, importante, în așa fel încât să fie auzită de toți. (8:2-3).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cuvintele înțelepciunii (Proverbele 8:8-14)

• Bazate pe adevăr (v. 8-9)
• Mai de preț decât bogățiile (v. 10-11)
• Aducătoare de chibzuință (v. 12-14)

2. Bogățiile înțelepciunii (Proverbele 8:17-21)

• Promise celor ce o caută (v. 17)
• Reprezintă o comoară adevărată (v. 18-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să ne asigurăm că toate cuvintele noastre se conformează standardului din Proverbele 8:8? Ce are de spus acest verset cu privire la minciunile așa-zis ”nevinovate”?
• Cum ar trebui să arate agenda personală a celor ce caută să crească în înțelepciune? Cum are trebui să difere față de a celor ce aleargă după bogății pământești?
• Cum ar trebui să se vadă în viața noastră “urârea răului” în mod practic? E posibil ca această urâre a răului să devină o formă de rău în ea însăși?
• Dacă, brusc, ni s-ar dubla înțelepciunea de sus, ce diferențe ar observa în viețile noastre cei din jurul nostru? Care sunt lucrurile la care suntem gata să renunțăm pentru a avea mai mult timp la dispoziție, pentru a urmări creșterea în înțelepciune?

APLICAȚII PRACTICE

• Se întreabă unii dacă este posibil să fii bogat și înțelept în același timp. Da, este adevărat că pe paginile Scripturii găsim persoane care le-au avut pe amândouă. (De exemplu: Geneza 41:41-44; 1 Împărați 3:10-14; Iov 1:1-5; 42:12-17). Biblia, însă, ne avertizează foarte clar cu privire la pericolele spirituale reprezentate de averi și posesiuni materiale. Aspectul cel mai important aici este impactul pe care-l au bogățiile asupra inimii omului, și mai ales asupra relației acestuia cu Dumnezeu (compară Psalmul 52:5-7 și Marcu 10:17-23).
• În pilda semănătorului; Isus ne avertizează cu privire la “înșelăciunea bogățiilor” care îl fac pe cel ce aude Evanghelia să devină neroditor (Matei 13:22). Totodată, Isus întreabă “Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (16:26). Răspunsul implicit este “nimic.” Să câștigi tot ce are lumea să-ți ofere, dar să pierzi înțelepciunea, ar fi cea mai mare tragedie. 
• Aceste învățături ale Domnului Isus sunt în armonie cu îndemnurile Înțelepciunii, de a o alege mai presus de bogății. Oricât de multe lucruri de valoare am acumula, oricât de folositoare ar fi ultimele invenții și aparate; orice obiect pe care ni l-am putea dori nu se poate compara cu valoarea adevăratei înțelepciuni.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Proverbele 2:1–11 VERSETUL DE AUR: Proverbele 2:6

“Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și pricepere.” — Proverbele 2:6

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm promisiunile și binecuvântările asociate cu înțelepciunea care vine de sus; să descoperim diferitele uzanțe ale cuvintelor înțelepciune, cunoștință, pricepere, comoară și chibzuință; să ne aducem aminte de ocazii în care înțelepciunea divină ne-a păzit.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Proverbele folosește un stil poetic Ebraic, numit paralelism. Două sau mai multe versuri exprimă aceeași idee, folosind sinonime. De exemplu, Solomon afirmă cu privire la înțelepciune in Proverbele 3:17: 

“Căile ei sunt niște căi plăcute, și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice.”

Cu alte cuvinte, căile sau cărările înțelepciunii sunt atât plăcute cât și pașnice. Rolul acestei tehnici literare este să scoată în evidență ideea principală. Ne vom întâlni frecvent cu paralelismul în lecția de azi.

Lecția de azi continuă îndemnurile tatălui către fiul său (Proverbele 1:8, 10, 15). Înaintea fiului se află multe alegeri atrăgătoare și comori care așteaptă să fie descoperite; tatăl însă, dorește să-i întipărească în minte că descoperirea înțelepciunii este cea mai bună alegere.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Îndemnul tatălui pământesc (Proverbele 2:1–5)

• Caută înțelepciunea (v. 1-4)
• Află înțelepciunea (v. 5)

2. Cuvântul Tatălui Ceresc (Proverbele 2:6-11)

• Sursa înțelepciunii (v. 6)
• Ocrotire pentru înțelepți (v. 7-8)
• Păstrare în înțelepciune (v. 9-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem deveni mai receptivi la glasul înțelepciunii? Ce fel de avertizări aflăm în următoarele texte: Faptele Ap. 17:18; 1Corinteni 1:20; și Coloseni 2:8?
• Cum am putea deveni un model de trăire pentru alții, ca unii care să demonstrăm rezultatele acțiunilor din Proverbele 2:4?
• Cum am putea explica unei persoane tânără în credință relația dintre frica de Domnul și cunoașterea lui Dumnezeu din Proverbele 2:5?
• Cum putem recunoaște, într-un mod mai consistent, realitatea protecției constante din partea lui Dumnezeu? Ce văd cei din jur în noi în acele clipe?
• Care e legătura dintre chibzuință (discernământ) și pricepere? Urmăriți textele în care apar aceste 2 cuvinte: Proverbele 1:4; 2:2-3, 6; 3:13, 19; 5:2; 8:1; 10:23; 11:12; 14:29; 15:21; 17:27; 18:2; 19:8; 20:5; și 24:3. Cum vă influențează aceste versete răspunsul?

APLICAȚII PRACTICE

• Provocarea din textul lecției de azi, aceea de a găsi înțelepciunea, ne este prezentată în termenii unei căutări intense, nu doar ca ceva superficial sau ca o pasiune trecătoare. Cel ce caută cunoștința trebuie că strige după ea, iar cel ce caută priceperea să nu vorbească în șoaptă, ci să își înalțe glasul. Cel ce caută înțelepciunea trebuie să o facă cu aceeași pasiune cu care alții caută bogății materiale.
• Pentru mulți însă, acest spirit al căutării – pasiune pentru înțelepciune și mai ales pentru Dumnezeu, sursa înțelepciunii – scade cu timpul. În mod deosebit, în societatea contemporană, ne împotmolim într-o rutină a vieții de credință și a închinării. Devenim foarte confortabili cu nivelul spiritual la care am ajuns; pierdem foamea și setea după neprihănire (Matei 5:6). S-ar putea să ne ferim de păcate evidente față de Dumnezeu și cei din jur, dar nici nu mai avem acea prioritate de a căuta Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui (6:33). Strigătul nostru după înțelepciune s-a transformat într-un scâncet. 
• Este nevoie să ne cercetăm, în primul rând cu privire la relația noastră cu Dumnezeu. Deoarece “Frica Domnului este începutul științei,” (Proverbele 1:7), este deosebit de important să menținem o legătură puternică cu Domnul și un sentiment de reverență față de El, pentru a putea întreține focul și a putea crește. Să nu neglijăm disciplina rugăciunii, a studierii Bibliei și părtășia cu ceilalți credincioși (Evrei 10:24-25). 
• Lecția de azi scoate de asemenea în evidență importanța dascălilor pământești. Da, se poate învăța și prin citire din cărți; însă nimic nu poate egala învățătura primită printr-un exemplu personal consistent. Cel mai bun exemplul personal este cel văzut în mod zilnic, în familie. Atât mamele cât și tați, își îndeamnă copii la ascultare și la acceptarea învățăturilor lor, (Proverbele 1:8), pentru ca și ei, la rândul lor, să poată beneficia de o înțelepciune și pricepere care devine a lor. 
• Apoi, responsabilitatea le revine copiilor să continue să-și cultive pasiunea proprie după înțelepciune. Trebuie să se roage pentru ea; trebuie să o caute ca pe o comoară ascunsă. Părinții pot să fie un model și să indemne, dar căutarea devine o sarcină personală. Părinții pot pune înțelepciune în mintea copiilor, dar drumul de la minte la inimă este responsabilitatea copilului pe măsură ce crește. 

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Proverbele 1:1-10, 20-22, 32-33 VERSETUL DE AUR: Proverbele 1:7

“Frica Domnului este începutul științei; dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura.“ — Proverbele 1:7

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm trăsăturile înțelepciunii biblice; să punem în contrast înțelepciunea biblică și cea ne-biblică; să punem în aplicare înțelepciunea biblică acasă și la locul de muncă.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Proverbele este cea de-a treia din cele 5 cărți ale Vechiului Testament numite “Cărțile Înțelepciunii.” Celelalte sunt Iov, Psalmii, Eclesiastul, și Cântarea Cântărilor. Când vine vorba despre proverbe (în sensul larg al cuvântului, nu doar proverbele din Biblie) cei mai mulți oameni se gândesc la afirmații concise, care exprimă un adevăr general, și care reprezintă sfaturi bune de urmat. “Graba strică treaba,” și “Cine se scoală de dimineață, departe ajunge” sunt două afirmații adevărate în general, dar care pot ajunge să se contrazică una pe alta. Care din ele se aplică, depinde de situația în care te afli. Proverbele Biblice sunt mai mult decât niște sfaturi bune. Ele sunt sfaturi dumnezeiești, clădite pe premisa fundamentală că “Începutul înțelepciunii este frica de Domnul;” (Proverbe 9:10a). Pornind de la această premisă, înțeleptul discerne dacă sfatul celor din jur este sau nu în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu are ca rezultat înțelepciunea care duce la decizii bune.

Cartea Proverbele se împarte în 3 secțiuni majore: (1) o introducere lungă (capitolele 1 – 9), (2) o culegere de proverbe (10:1 – 31:9), și (3) o concluzie sub formă de acrostih (31:10-31). Găsim aici 6 colecții de proverbe: (a) Proverbele lui Solomon (10:1-22:16), (b) Proverbele înțelepților (22:17-24:22), (c) Alte proverbe ale înțelepților (24:23-34), (d) Alte proverbe ale lui Solomon (25:1-29:27), (e) Cuvintele lui Agur (Capitolul 30), (f) Cuvintele împăratului Lemuel (31:1-9). 

Cele patru lecții din luna aceasta au ca bază texte din primele 9 capitole, texte care îndeamnă pe cei ce le ascultă să trăiască conform înțelepciunii Divine. În aceste capitole vom observa o legătură mult mai strânsă între proverbe decât e cazul de la Capitolul 10 încolo. Există în aceste 9 capitole introductive 10 îndrumări sau învățături părintești; ele sunt, în ordine: 1:8-19; 2:1-22; 3:1-12; 3:21-35; 4:1-9; 4:10-19; 4:20-27; 5:1-23; 6:20-35; și 7:1-27. Lecția din această zi include, în parte, prima din aceste îndemnuri.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O scurtă introducere a Cărții Proverbele (Proverbele 1:1–6)

• Autorul Cărții (v. 1)
• Scopul Cărții (v. 2-6)

2. Prezentarea înțelepciunii (Proverbele 1:7-10, 20–22, 32-33)

• Originea ei divină (v. 7)
• Destinată pentru învățarea oamenilor (v. 8-9)
• Opusul înțelepciunii (v. 10)
• Chemarea ei stăruitoare (v. 20-22)
• Oferta ei promițătoare (v. 32-33) 

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândiți-vă la modalități practice prin care ne putem cerceta dacă suntem dintre cei care doar ascultă, sau dintre cei care de asemenea pun în aplicare înțelepciunea de la Dumnezeu.
• În ce fel putem, ca biserică, să demonstrăm că prețuim dreptatea (nepărtinirea)? Care ar fi părerea vecinilor noștri cu privire la importanța dreptății pe scara noastră de valori?
• În mod personal, care ar fi un pas pe care trebuie să-l faci pentru a fi mai pe deplin supus Domnului? Cum poți pune în aplicare acest plan? Care este rolul “fricii de Domnul” în acest plan?
• Ce ar trebui să facă un învățător de Școală Duminicală când își dă seama că unul din elevi primește sfaturi ne-biblice de la părinți? Cum ar trebui să acționeze în lumina textelor din Exodul 20:12 și Efeseni 6:1-3?

APLICAȚII PRACTICE

• Ce s-a întâmplat în cazul lui Solomon? De ce nu și-a urmat îndrumările? Gândindu-ne la cuvintele lui Isus, “Doctore, vindecă-te pe tine însuți” (Luca 4:23), am vrea să putem să-i zicem: “Înțeleptule, ia aminte la propriile tale sfaturi înțelepte.”
• Oare ni se poate întâmpla și nouă ceea ce i s-a întâmplat lui Solomon? Cu siguranță! Nu vom fi în situația lui Solomon, aceea de a fi dus în rătăcire de cele 700 de neveste păgâne, însă avem în egală măsură nevoie de a ne proteja inimile și cărarea de ispitele care ne înconjoară.
• Ar trebui să-l privim pe Solomon cu compasiune, în loc de critică. Căderile spirituale ale celorlalți, fie că citim despre ele în Biblie sau le urmărim la știri, ar trebui să ne smerească. Pavel, plin de înțelepciune, îi avertizează pe Corinteni (și pe noi) “Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă!” (1 Corinteni 10:12).

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Osea 11:1, 2, 7-10; Osea 12:1, 2, 6-14

VERSETUL DE AUR: Osea 12:6

„Tu dar întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău!”– Osea 12:6

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care era problema majoră a poporului Israel și să vedem dacă consecințele acelor probleme se încadrau mai mult în ideea de dreptate restaurativă sau de dreptate retributivă. Să identificăm niște paralele moderne la elementele textului și să găsim niște răspunsuri pe măsură. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Osea şi-a rostit mesajul pentru poporul împărăţiei lui Israel (Osea 5:1), pe vremea lui Ozia (767-739 î.Cr.), Iotam (739-731 î.Cr.), Ahaz (731-715 î.Cr.) şi Ezechia (715-686 î.Cr.), toţi aceştia fiind din împărăţia lui Iuda. Probabil că după căderea Samariei şi ducerea lui Israel în robie, Osea s-a refugiat în împărăţia lui Iuda şi de aceea îşi datează activitatea după împăraţii care erau familiari noilor săi cititori. Când şi-a început Osea activitatea în Israel, Ieroboam al doilea mai era încă pe tron (782-753 î.Cr.). Aceasta îl face pe Osea un contemporan mai tânăr al profetului Amos. Îndelunga activitate profetică a lui Osea a acoperit aproape 50 de ani, străbătând între 755-710 î.Cr. vremea ultimilor 6 împăraţi dinaintea ducerii Israelului în robia Asiriană.

Perioada de timp dintre domnia lui Ieroboam şi robia babiloniană este „ultima turnantă” din traseul istoric al împărăţiei lui Israel. Din ce în ce mai mult, lucrurile au început să se precipite înspre rău. Ieroboam al doilea a fost ultimul împărat de pe tronul Israelului care a fost instalat prin ceva ce a semănat măcar cu o alegere divină. La moartea sa şi odată cu asasinarea fiului său Zaharia (2 Împ. 10:30 şi 15:8-12), ia sfârşit dinastia instituită de Iehu. Cei care se vor succeda de acum la tron, vor pune mâna pe putere prin lovituri de stat. A fost o perioadă cumplită de istorie. Loialitatea faţă de tron era ca şi inexistentă. În toate ungherele se ascundeau şi complotau conspiratorii. Anarhia se ridica valuri, valuri, iar poporul pierduse orice stabilitate şi orice măsură (Osea 4:1, 2; 7:1, 7; 8:4; 9:15). În jurul tronului pângărit şi însângerat, naţiunea putrezea în imoralitate şi idolatrie. Instabilitatea politică a slăbit mult tăria Israelului. Încrederea lor în Domnul era inexistentă! Ţara alerga între Egipt şi Asiria după alianţe internaţionale (Osea 7:11). Din punct de vedere spiritual, situaţia era şi mai grea decât situaţia politică. Imediat după scindarea de Ierusalim şi de casa lui David, Ieroboam făcuse Israelul să păcătuiască cu viţeii de aur pe care-i instalase la Dan şi Betel. Fusese o vreme în care idolatria îl simboliza totuşi măcar pe Iehova, Dumnezeul evreilor (1 Împăraţi 12:25-33). Cu timpul însă, idolul a căpătat putere prin sine însuşi şi Israelul l-a părăsit pe Domnul. Viţeii de aur au devenit în scurt timp o uşă deschisă pentru idolatria cea mai rudimentară şi mai îndrăcită. Astarteele şi Baali au intrat în inimile poporului, întunecându-le minţile şi târându-i în cele mai murdare ritualuri şi în crudele sacrificii ale copiilor.

Amos și Osea au fost profeții ,,ultimei șanse“ pe care i-a trimis Dumnezeu celor din Israel. Deși cei doi au avut cam același mesaj, personalitățile lor au fost diferite. Amos a fost dur, Osea a fost delicat. Amos i-a acuzat pe față și le-a spus răspicat că ce făceau ei nu era bine. Osea i-a îmbiat mai mult cu o chemare dulce și i-a tras spre Dumnezeu cu funii de dragoste. Dacă Amos s-a adresat minții, Osea le-a vorbit inimii. Amos s-a concentrat asupra dreptății divine, Osea le-a vorbit oamenilor despre har și milă. Amos le-a transmis oamenilor gândurile lui Dumnezeu, Osea le-a transmis sentimentele Lui.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Credincioșia Tatălui (Osea 11:1, 2, 7-10)

• Acțiunea lui Dumnezeu (v. 1)
• Reacția lui Israel (v. 2, 7)
• Decizia lui Dumnezeu (v. 8, 9)
• Viitorul lui Israel (v. 10)

2. Rezoluția Domnului (Osea 12:1, 2, 6-14)

• Acuzațiile de trăire în păcat (v. 1, 2)
• Sfaturi pentru întoarcere (v. 6)
• Persistența în răutate (v. 7, 8)
• Planul de reconciliere (v. 9, 10)
• Rezistența la acest plan (v. 11-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce spune Dumnezeu că Israelul „era tânăr” (11:1)
• În ce fel ne poate încuraja v. 9 din capitolul 11 atunci când facem greșeli în deciziile noastre? Ce alte texte din scriptură sunt similare?
• Cum putem să ne asigurăm că anumite relații pământești nu ne afectează relația cu Dumnezeu (vezi Osea 12:1)?
• Ce putem face pentru avea mai multă răbdare în relația cu Dumnezeu (Osea 12:6)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

De multe ori ne găsim satisfacția în lucrurile pe care reușim să le obținem prin șmecherii, sau prin compromisuri. Ne simțim în siguranță datorită persoanelor pe care le cunoaștem, sau a proprietăților pe care le deținem, iar când avem probleme nu ne sfiim să facem orice putem pentru a le rezolva, cu ajutorul resurselor și a cunoștințelor noastre. Dintr-o dată parcă imaginea Israelului din această lecție seamănă tare mult cu imaginea vieții noastre. Să lăsăm lucrurile și cunoștințele, și să ne încredem în Domnul! Să trăim în așa fel încât să se vadă clar în jurul nostru că noi trăim prin credință.