Școala duminicală, 8 noiembrie, 2015

Darurile învierii

1 Corinteni 15:12-20

Versetul de aur: 1 Corinteni 15.20

 

Acest Cuvânt ne vorbeşte despre darurile pe care le-a dat Cristos omenirii prin învierea Lui din morţi. Aşa ne învaţă apostolul Pavel în Efeseni, în capitolul 4, la versetul 8: „S-a suit, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.“ Identificăm în textul nostru cinci astfel de daruri. Înainte de a ne uita la ele, să ne punem o întrebare simplă: cum se face că învierea acestui galileean, ca şi răstignirea Lui, a avut un efect, un impact atât de mare? Au fost foarte mulţi care au murit prin răstignire – mii, zeci de mii. Astăzi, doar cine este foarte curios şi interesat mai află despre ei răsfoind cărţi de istorie – istorie antică. Cum se face că acest eveniment din apropierea Ierusalimului, eveniment la care au fost martori nişte oameni simpli, la început, a ajuns să cuprindă întreaga lume? Răspunsul este următorul: moartea şi învierea lui Cristos au ajuns să cuprindă pe atât de mulţi pentru că evenimentele acestea împlinesc nevoi fundamentale ale omului. Dacă noi ne-am întreba unii pe alţii care ne sunt aşteptările şi nevoile, care sunt lucrurile pe care le considerăm ca fiind necesare pentru viaţa noastră, am putea răspunde în multe feluri – de la nevoi materiale la nevoi spirituale, multe, multe… Dar noi nu le luăm pe toate aceste nevoi ale noastre şi le vărsăm asupra Bibliei şi le căutăm corespondenţe, pe unde le putem potrivi. Nu facem aşa – ci noi citim Scripturile şi vedem care sunt lucrurile pe care evenimentul acesta mântuitor, învierea, ni le împlineşte.  [Read more…]

Școala duminicală, 1 noiembrie, 2015

Minciuni de Paști

Matei 27.62-28.15

Versetul de aur: Matei 28.13-15

 

În această meditație vreau să vă vorbesc despre „Minciuni de Paști.” Așa ceva se întâmplă în textul pe care l-am citit. Indiferent de ce face Dumnezeu, indiferent pe cine trimite Dumnezeu sunt oameni care niciodată, sub nici o formă, nu vor accepta, nu vor fi de acord, că Dumnezeu poate să-L trimită pe Fiul Său din cer, poate să-l învie din morți. Oamenii aceia nu sunt oamenii la care te aștepți tu. Știu eu pe cineva care e rău, e tâlhar, e ucigaș, trăiește o viață de desfrâu, e un om stricat; nu aceia vor fi asemenea oameni. Aceia primesc primii, să știi! Aceia își deschid inima, se prăbușesc la picioarele Mântuitorului și de acolo nu-i clintește nimeni. Sunt alții aceia care nu primesc. Aceia care conduc, aceia care mânuiesc Cuvântul, aceia care ar fi trrebuit să fie călăuză pentru orbi, și învățători ai celor neștiutori, aceia nu primesc.  [Read more…]

Școala duminicală, 25 octombrie, 2015

Răscumpărarea şi întemeirea unui nou popor

Apocalipsa 5:6-14

Versetul de aur: Apocalipsa 5.9

 

Ne vom uita în cartea Apocalipsa, urmărind să vedem ce spune cu privire la moartea Mântuitorului. Imaginea este unică. Ştim, din alte cărţi ale Noului Testament – din Faptele apostolilor, din Epistola către romani, din Epistola către evrei –, că El este la dreapta Tatălui, în locurile înalte. Apocalipsa 5, precum şi alte texte din cartea Apocalipsa, ne spun mai multe despre cum este la dreapta Tatălui, ce este, ce se întâmplă acolo. Vom privi doar la acele texte care aduc în atenţie crucea, jertfa mântuitoare a lui Isus. Imaginea dominantă în cartea Apocalipsa, în această direcţie, este imaginea unui Miel. Unul dintre bătrâni îi spune lui Ioan: „Nu plânge, pentru că Leul din seminţia lui David, a biruit – şi El poate să rupă sigiliile cărţii“ (5:5). Într-un anumit sens, Leu: puternic – în alt sens, acelaşi personaj este descris ca Miel. Apare ca şi cum ar fi înjunghiat: semnele morţii se văd pe El. Tonul pentru această temă a morţii lui Cristos este în capitolul 1: „şi din partea lui Isus Cristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne‑a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său…“ (v. 5-6a). Aşadar, este un Mântuitor care Şi-a dat viaţa pentru a răscumpăra poporul, pentru a-l aduce din robie la libertate. Acest mesaj al răscumpărării de păcat şi al creării unui nou popor al lui Dumnezeu se aplică la fiecare dintre bisericile pe care le avem în capitolelel 2 şi 3. Începând cu Efes şi până la Laodiceea este acelaşi Răscumpărător. Problemele destinatarilor din cartea Apocalipsa sunt diverse – unii urmează să sufere persecuţie, dar nu aceasta este tema dominantă: dacă citim ce le spune celor şapte biserici, vom găsi mai degrabă compromis cu Roma şi complacere în situaţia în care se găseau, o stare care tindea să meargă în jos, o stare spirituală care se deteriora. Însă este acelaşi mesaj pentru toţi.  [Read more…]

Școala duminicală, 18 octombrie, 2015

Mielul fără cusur – pilda de urmat

1 Petru 1:15-21

Versetul de aur: 1 Petru 1.17

 

De data aceasta ne uităm la modul cum este prezentată moartea lui Cristos în Prima epistolă a apostolului Petru. Nu am inclus şi 2 Petru, cealaltă scriere a apostolului, pentru că în 2 Petru această temă a morţii lui Cristos nu este dezvoltată aproape deloc. Aşadar, restrângem totul la 1 Petru. Am selectat textul cel mai relevant despre moartea lui Cristos. De fiecare dată, când ne uităm într-una dintre Cărţile Noului Testament în care este dezvoltată această temă, trebuie să o legăm de viaţă. El a murit, a fost răstignit – ce legătură are acest lucru cu mine? Ce are a face cu mine? Cât de relevant este acel eveniment, care stă la temelia creştinătăţii, pentru viaţa fiecărui creştin? Pentru aceasta, este necesar să răspundem mai multor întrebări – în ce împrejurări le-a scris apostolul Petru? unde erau cei care au primit scrisoarea aceasta? cum era viaţa lor? ce se întâmpla cu ei? Avem multe referiri la viaţa lor şi la împrejurările în care se află ei. Referirea cea mai clară o găsim în capitolul 4, unde apostolul Petru spune aşa: „Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos“ (v. 12-13) – aşadar, „încercarea de foc din mijlocul vostru“. In 4:14, apostolul Petru lărgeşte puţin, deschide fereastra mai tare, şi spune aşa: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, ferice de voi!“ Aceleaşi lucruri apar şi în capitolul 3, unde versetul 14 spune aşa: „ dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi!“ Acelaşi lucru apare şi în 2:20: „în adevăr ce fală este să suferiţi cu răbdare şi să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu“, iar 2:12 spune astfel: „Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.“ Acestea sunt indiciile pe care noi le avem din Epistolă cu privire la împrejurările în care se aflau ei: suferinţă, pentru că sunt creştini – aceasta este afirmaţia care adună tot ceea ce ştim despre situaţia lor şi pe care o găsim în 4:16: „Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine.“ Suferi batjocură, pentru că eşti al lui Cristos; sunt puse în spatele tău, asupra vieţii tale, tot felul de batjocuri, de lucruri neadevărate, de lucruri rele.  [Read more…]

Școala duminicală, 11 octombrie, 2015

A împăcat totul cu Sine

Coloseni 1:21-23

Versetul de aur: Coloseni 1.21

 

Vom vorbi despre moartea Domnului şi despre viaţa mea – despre acest eveniment unic în istoria mântuirii şi legătura lui cu mine. Despre o răstignire de acum 2000 de ani – şi despre cât de actuală şi de obligatorie este ea pentru viaţa mea, oriunde aş fi: la Efes, la Roma, la Corint sau la Colose. Vom căuta să vedem în Epistola către Coloseni moartea Mântuitorului şi ce înseamnă ea pentru viaţa noastră. Perspectiva din care ne-o descrie este dată de textul pe care l-am citit – o perspectivă dură: „prin sângele crucii Lui, prin trupul Lui de carne, prin moarte“. Înainte de acest text – model, deschizător de drum în Epistolă – avem un imn, o cântare, în care toată istoria mântuirii este descrisă la scară cosmică. Cristos este prezentat ca Acela prin care Tatăl a făcut toate lucrurile, El este Acela care are proeminenţă faţă de toate lucrurile, este unic, Îl descoperă în chip unic pe Tatăl – Tatăl fiind nevăzut. În vechea creaţie, El este Cel dintâi, dar şi în noua creaţie El este Cel dintâi. El este Cel dintâi născut dintre cei morţi, El este Capul Bisericii, toate le are sub stăpânirea Lui – tot imnul merge spre ceea ce spune în 1:20: „pentru a împăca totul cu Sine, tot ce este în cer şi pe pământ, a făcut pace, prin sângele crucii Lui“. Aşadar, în Coloseni moartea lui Cristos este un eveniment descris prin prisma acestui rezultat – împăcarea. Întotdeauna este dificil, ca om, ca persoană, ca locuitor al pământului, să vorbeşti despre împăcare. Este ceva rupt – relaţii, legături, prietenii –, este o prăpastie între două persoane. Întotdeauna împăcarea presupune un război, o duşmănie anterioară, o stare de luptă. Apostolul Pavel spune că, din perspectiva lui Dumnezeu, împăcarea este realizată. Tot ceea ce El a considerat ca fiind obligatoriu de împlinit din partea Lui, a unui Dumnezeu desăvârşit, sfânt, drept şi iubitor, este realizat prin sângele crucii Fiului Său. Aşadar, ne uităm la moartea Mântuitorului ca la o moarte care-L împacă pe Dumnezeu cu omul, ca la o moarte care îi poate aduce din nou împreună, ca la o moarte care construieşte un pod între Dumnezeu şi om, ca la o moarte în care Tatăl stă cu faţa spre om şi este gata să-l primească.  [Read more…]

Școala duminicală, 4 octombrie, 2015

El s-a dat pe sine pentru noi

Galateni 1:1-4

Versetul de aur: Galateni 1.4

 

Vom privi împreună la Epistola către galateni, urmărind în special motivul morţii lui Isus Cristos, Domnul nostru.

Scrisoarea către galateni s-a născut în împrejurări vitrege. Pentru a discerne situaţia căreia i se adresează apostolul Pavel, trebuie să avem în vedere afirmaţii care sunt presărate peste tot în scrisoare. Este vorba despre o situaţie care, la prima vedere, pentru un ochi care nu este foarte versat şi atent, ar spune: dar este foarte bine ce fac cei din Galatia! Sunt zeloşi pentru biserică şi  pentru fraţi. Însă, dacă privim mai bine, îi vedem ca făcînd schimbări de neadmis – răsturnarea adevăratei evanghelii (1:6-10), înlocuirea credinţei cu faptele legii (2.21; 3.1-14; 4.9-31; 5.3-12), înţelegere greşită a libertăţii creştine (5.13-26).  [Read more…]

Școala duminicală – 27 septembrie, 2015
A murit pentru noi ca să trăim împreună cu El
1 Tesaloniceni 5:1-11
Versetul de aur: 1 Tesaloniceni 5.9-10

Tema acestui studiu este moartea Mântuitorului, aşa cum este prezentată în Prima epistolă a lui Pavel către tesaloniceni, şi relevanţa ei pentru viaţa noastră. Versetul 10 din textul nostru va fi versetul central al discuţiei: Mântuitorul „a murit pentru noi pentru ca […] să trăim împreună cu El“. [Read more…]

Școala duminicală – 20 septembrie, 2015

Dăruirea Fiului

Ioan 3:16-17

Versetul de aur: Ioan 3.16

Ne vom uita în Evanghelia după Ioan la modul cum este prezentată tema morţii Mântuitorului. Textul cel mai cunoscut, textul care cuprinde cel mai bine perspectiva pe care Ioan vrea s-o avem, este Ioan 3:16. Ne uităm la moartea Mântuitorului ca la acea lucrare prin care Dumnezeu şi-a dat Fiul. Şi L-a dat pentru ca acela care crede în El să aibă viaţă. Ne uităm la moartea Mântuitorului ca la trimiterea Fiului în lume, ca lumea să fie mântuită prin El. Aceste două versete ne dau perspectiva, unghiul din care ne uităm la tema aceasta în Evanghelia după Ioan. Dacă punem în contrast felul în care moartea Mântuitorului este prezentată în Evangheliile sinoptice – în Matei, în Marcu, în Luca –, din start, de la început, se va putea observa un alt unghi din care este văzut întregul eveniment. În Evangheliile sinoptice se accentuează foarte mult durerea, groaza, agonia. Cristos în Ghetsimani se roagă, plânge – lacrimi, sânge. În Ioan nu avem atât de mult accentuată agonia, cât biruinţa. Puţin mai sus, în versetele 14, 15, se spune: Fiul omului va fi înălţat, cum a înălţat Moise şarpele în pustie. Prin aceasta Ioan prinde două lucruri: înălţarea pe cruce, iar apoi înălţarea în slavă. Când descrie evenimentele din viaţa Mântuitorului, întotdeauna Ioan le descrie, pe toate, ştiind, accentuând faptul că El este în slavă, şi o are aşa cum o avea înainte de a se fi făcut lumea. De la întrupare, ni se spune: „noi am văzut slava Lui, ca slava Unuia născut din Tatăl“ (1:14). În Evangheliile sinoptice, slava aceea o vedem pregnant, deosebit, la schimbarea la faţă. Ioan, însă, ne spune că de la început şi până la calvar, în toate, noi am văzut slava Lui. L-am văzut cât de deosebit, cât de puternic, cât de unic este. Moartea Lui o vede în acelaşi fel, ca pe o înălţare. Apoi sunt, din nou, texte unice în Evanghelia după Ioan. Vede moartea Lui, ca pe o reîntoarcere înapoi la Tatăl: Mă duc la Cel care M-a trimis; după ce Mă voi duce, vă voi trimite un Mângâietor (texte în capitolele 13, 14 şi 16. De asemenea, tot specifică lui Ioan este şi perspectiva asupra morţii lui Isus ca o proslăvire, ca o glorificare. Toate acestea ne ajută să nu despărţim moartea Lui de învierea Lui, de înălţarea Lui în slavă. Trebuie să fie văzute ca un eveniment unic. Cel care a murit a biruit. Cel care a murit a fost înălţat în slavă. Este acelaşi – Cel de pe cruce, cu Cel de la dreapta Tatălui. Este prezentat un Mântuitor puternic, foarte curajos.  [Read more…]

Școala duminicală – 13 septembrie, 2015

Un semn care va stârni împotrivire

Luca 23:26-49

Versetul de aur: Luca 23.34

Urmează să vorbim despre moartea Mântuitorului nostru, din Evanghelia după Luca. Fiecare dintre cei patru evanghelişti dă o perspectivă unică asupra acestui eveniment. Dacă ne reamintim, perspectiva lui Matei este cea de salvator al poporului Său – încă de la început, când îngerul i-a spus lui Iosif „să-i pui numele Isus, pentrucă El va mântui pe poporul Său de păcatele sale“ (Matei 1:21). Şi toată naraţiunea merge în felul acesta – aşa este descrisă ultima Cină, instituirea Cinei Domnului, apoi răstignirea. Evanghelistul Marcu pune accentul în altă parte: Isus este un Mântuitor puternic, care a venit şi l-a biruit pe cel rău, şi noi Îl cunoaştem pe deplin când moare (sutaşul spune: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“). Evanghelistul Ioan ne ia din altă parte şi, încă de la început, prin Ioan Botezătorul, spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!“ – şi totul merge spre Înălţare, când Fiul omului va fi înălţat de pe pământ, aşa cum a înălţat Moise şarpele în pustie: o perspectivă glorioasă asupra răstignirii.  [Read more…]

Școala duminicală – 6 septembrie, 2015

Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu

Marcu 15:33-41

Versetul de aur: Marcu 15.39

Vom vorbi despre moartea lui Cristos în Evanghelia după Marcu. Textul citit reprezintă, oarecum, apogeul întregii naraţiuni din această Evanghelie – un moment al unei descoperiri, al unei revelaţii; un deznodământ al unei lucrări, dar un deznodământ, cel puţin dintr-un punct de vedere, neaşteptat. Dacă citeşti doar capitolele 1 şi 2 din Evanghelia după Marcu, n-ai zice că Evanghelia se va termina în felul acela. Avem în capitolul 1 remarci de felul următor: „ce autoritate în învăţătură! e o învăţătură nouă, n-am mai auzit aşa ceva“ (1:27); „un Învăţător ca acesta – Lui Îi merge faima în toată Galileea“ (1:28); „era atât de faimos, de celebru, încât nu mai putea intra ziua în vreun sat, într-o cetate; era înconjurat, lumea dădea buzna“ (1:45); „cei care Îl ascultau ziceau: N-am auzit niciodată aşa ceva“ (2:12). Evanghelistul Marcu prezintă un Învăţător deosebit de bine primit, apreciat, dorit – oamenii se strângeau în jurul Lui. N‑ai crede că se va termina Evanghelia după cum am citit: pe o cruce romană. Semnalul pentru un astfel de deznodământ îl avem însă foarte de timpuriu în Evanghelie. În capitolul 3, versetul 6, avem primul gând în direcţia aceasta, care spune aşa: „fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cum să-L piardă“. Pe de o parte, avem în Evanghelia după Marcu un Cristos foarte cunoscut, puternic, faimos, celebru. Pe de altă parte, împotriva Lui încep să se croiască planuri, pentru a fi pierdut. Pe de o parte ai un Cristos despre care se spune: „Acesta este Fiul Meu, în care Îmi găsesc toată plăcerea“, iar pe de altă parte ai un Cristos care, atunci când procuratorul roman Îl întreabă: „Eşti Tu Acesta?“, tace. Pe de o parte, ai un Cristos scoate demoni, face vindecări, iar pe de altă parte ai un Cristos care nu Se coboară jos de pe cruce. Există acest portret paradoxal în Evanghelia după Marcu: pe de o parte faimos, pe de altă parte tăcut; pe de o parte puternic, pe de altă parte Îşi opreşte puterile. Acest portret creează în audienţă două tabere: unii sunt cu El, Îl apreciază, Îl ascultă, Îl doresc; alţii uneltesc împotriva Lui. Întrebarea în ce ne priveşte pe noi astăzi este foarte simplă: din care tabără suntem? Audienţa este deosebit de amestecată – pentru că ni se spune, de asemenea, de foarte timpuriu, că şi între cei din apropierea Lui, chiar între cei 12, era unul, Iuda, care L-a şi vândut în cele din urmă. Nu este uşor să discerni în Evanghelia după Marcu cine este cu Mântuitorul şi cine unelteşte împotriva Lui, cine Îl doreşte şi cine vrea să-L piardă.  [Read more…]